1ra-1076/2017 — art. 155 CP

1ra-1076/2017 — art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1076/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Veaceslav Catărău în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Hîncești din 01 noiembrie 2016 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2017, în cauza penală în privința lui

Tiron Ivan Xxxxxx, născut la xx xxxxx xxxx,

originar și domiciliat s. Xxxxxx, r-nul

Xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.01.2016 - 01.11.2016;

Instanța de apel: 06.12.2016 - 17.01.2017;

Instanța de recurs: 05.06.2017 – 09.08.2017.

A C O N S T A T A T :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 155 Cod penal, la 1 an 6 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

26 septembrie 2015, aproximativ la ora 23:00, aflându-se la domiciliul mamei

sale Elena Tiron situat în s. Xxxxxx, r-nul Xxxxxx, fiind în relații ostile cu fratele

său Vasile Tiron, cu un cuțit, l-a amenințat pe acesta că îl omoară, apropiind lama

cuțitului de regiunea gâtului părții vătămate, fapt care i-a inspirat frică și temere

pentru viața și sănătatea sa, deoarece a perceput amenințarea ca pe una reală,

întrucât a existat pericolul realizării acestei amenințări.

sentința solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea apelului a invocat că, sentința de condamnare este

neîntemeiată, or prima instanță s-a bazat în exclusivitate pe plângerea și

declarațiile părții vătămate, care sunt contradictorii cu referire la circumstanțele în

care a fost săvârșită infracțiunea, iar declarațiile martorului Nicolae Miron sunt

bazate doar pe relatările părții vătămate Vasile Tiron.

La fel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că, după decesul tatălui,

fratele său Vasile Tiron avea scopul de a moșteni cota-parte a defunctului, fapt

confirmat prin declarațiile participanților la proces și a fratelui inculpatului

Valeriu Tiron, subsecvent pentru a atinge scopul său a depus declarații

1

calomnioase în privința inculpatului.

Subsidiar a invocat că, la examinarea cauzei prima instanță nu a ținut cont

de personalitatea părții vătămate Vasile Tiron, care anterior a fost condamnat.

17 ianuarie 2017, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță a

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită

cu certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite încadrarea juridică

corespunzătoare materialului probator administrat, fiind respectate prevederile

art. 101 Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel a reținut că, vinovăția inculpatului Ivan Tiron în

săvârșirea infracțiunii imputate se confirmă prin următoarea sistemă de probe,

care sunt pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele, cum ar

fi: declarațiile părții vătămate Vasile Tiron; martorilor Elena Tiron; Mihail Tiron;

Nicolae Miron; conținutul ordonanței privind pornirea urmăririi penale din

17 noiembrie 2015 (f.d.1); plângerea depusă de Vasile Tiron la 29 septembrie

2015 (f.d.8); informația telefonică din 26 septembrie 2015 (f.d.9); conținutul

adeverinței din 07 decembrie 2015, eliberată de Primăria com. Pașcani,

r-nul Hîncești privind componența familiei lui Ivan Tiron (f.d.38); caracteristica

pe numele lui Ivan Tiron eliberată de Primăria com. Pașcani, r-nul Hîncești

(f.d.39); conținutul certificatelor medicale din 08 decembrie 2015 și 11 decembrie

2015 (f.d.40, 41); revendicarea pe numele lui Ivan Tiron (f.d.43); sentința

Tribunalului Chișinău din 29 ianuarie 2001 și decizia Curții de Apel a Republicii

Moldova din 14 mai 2001 (f.d.101-111).

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate a

conchis că, solicitarea apărării privind achitarea inculpatului este neîntemeiată,

deoarece prima instanță corect a constatat dovedită pe deplin vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, or, la

materialele cauzei penale au fost administrate suficiente probe pertinente și

concludente prin care se atestă vinovăția lui Ivan Tiron.

Respingând apelul, instanța a indicat că, prima instanță întemeiat a apreciat

critic declarațiile inculpatului, considerând a fi neveridice și date cu scopul

evitării răspunderii penale, or acestea se contrazic prin întregul sistem de probe

cercetate în prima instanță, care combat în întregime versiunea inculpatului, și

anume, declarațiile părții vătămate Vasile Tiron și a martorului Nicolae Miron.

Argumentele apelantului cu privire la aprecierea probelor administrate în

mod eronat și faptul că au fost respinse argumentele apărării în lipsa unui

probatoriu, au fost respinse de către instanța de apel deoarece aceste argumente

nu-și găsesc confirmare în materialele cauzei penale, precum și, în conținutul

sentinței care conține totalitatea declarațiilor martorilor audiați în cadrul cercetării

judecătorești, precum și motivarea aprecierii acestora.

Instanța de apel a apreciat critic argumentele din apelul apărătorului precum

că, prima instanță la examinarea cauzei urma a aprecia critic declarațiile părții

vătămate și martorului Nicolae Miron, din motiv că, declarațiile părții vătămate

nu sunt probate și sunt contradictorii, iar martorul Nicolae Miron a menționat doar

cele relatate de către partea vătămată, deoarece declarațiile martorului Nicolae

Miron și a părții vătămate Vasile Tiron depuse în instanța de apel sunt

2

consecvente, corespund cu declarațiile date în cadrul urmăririi penale și în prima

instanță, coroborează cu celelalte probe prezentate și verificate în cadrul cercetării

judecătorești.

Mai mult, martorul și partea vătămată au fost preveniți de răspunderea

penală pentru darea declarațiilor intenționat false, și prin urmare, instanța de apel

nu a constatat temei de a aprecia critic aceste declarații depuse sub jurământ.

Totodată, argumentul invocat de apărător cu referire la faptul că partea

vătămată Vasile Tiron anterior a fost condamnat, a fost respins de către instanța

de apel deoarece nu are tangență asupra fondului cauzei penale de învinuire a lui

Ivan Tiron.

Instanța de apel a apreciat critic argumentele apărătorului precum că

acuzarea adusă inculpatului se bazează doar pe declarațiile părții vătămate, care

are scop de învinuire ilegală a inculpatului, deoarece a considerat că este firesc ca

despre amănuntele amenințării să poată comunica doar persoana care a fost

amenințată, ținând cont de faptul că altcineva nu era prezent la momentul

săvârșirii acțiunilor infracționale, iar potrivit declarațiilor părții vătămate, la

26 septembrie 2015, Ivan Tiron s-a exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa lui

și l-a amenințat cu moartea, punându-i un cuțit în regiunea gâtului, acțiuni care au

fost percepute ca fiind reale și s-a constatat posibilitatea realizării acestei

amenințări din partea inculpatului.

Mai mult, instanța de apel a respins ca neîntemeiat argumentul apărării cu

referire la existența scopului lui Vasile Tiron de a deveni moștenitorul averii

tatălui său, fiind motivul pentru care acesta a dat depoziții calomnioase împotriva

inculpatului, deoarece prima instanță a stabilit cu certitudine și fără echivoc

vinovăția lui Ivan Tiron în săvârșirea amenințării cu omor a persoanei.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel cu trimitere la

prevederile art. art. 7, 16, 75 Cod penal, a indicat că, prima instanță corect a

aplicat inculpatului pedeapsa închisorii, care este echitabilă și proporțională

infracțiunii săvârșite, ținând cont de gradul de pericol social al infracțiunii, care se

califică ca infracțiune mai puțin gravă, de lipsa circumstanțelor atenuante și

agravante, de personalitatea inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, astfel asigurând realizarea scopului pedepsei

penale de restabilire a echității sociale și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni,

atât de către inculpat, cât și din partea altor persoane.

careva din temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a

contestat cu recurs hotărârile adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea

unei hotărâri de achitare.

În motivarea recursului a menționat că, instanța de apel a argumentat

decizia invocând în fapt și în drept aceleași argumente invocate de prima instanță,

ignorând argumentele apărării precum că la baza învinuirii au fost luate doar

declarațiile părții vătămate, care nu și-a putut proba depozițiile făcute.

Consideră recurentul că, instanțele de fond nu au dat apreciere

circumstanțelor invocate de apărare și care se regăsesc în materialele cauzei, și

anume divergențelor dintre declarațiile părții vătămate depuse în cadrul urmăririi

penale și cele date în instanțele de judecată, or reieșind din aceste divergențe este

absolut evidentă netemeinicia acuzațiilor aduse inculpatului referitor la săvârșirea

3

infracțiunii imputate.

În aceeași ordine de idei este inexplicabilă poziția instanțelor de fond la

aprecierea ca probe a declarațiilor unicului martor, Nicolae Miron care a relatat

expres că se afla în stare de ebrietate și nu ține minte mai nimic.

În opinia recurentului utilizarea acestor declarații în calitate probă este

inadmisibilă.

Mai mult, instanța de apel a omis să se expună și în privința faptului că,

aceste declarații ale martorului se bazează doar pe spusele părții vătămate, adică

sunt probe indirecte.

Susține apărarea că, nici prima instanță, nici instanța de apel nu a dat

apreciere faptului că în materialele cauzei lipsesc declarațiile fratelui inculpatului

și părții vătămate, Mihail Tiron, care se presupune că ar fi oprit partea vătămată să

fugă.

În decizia recurată se face trimitere la declarațiile lui Mihail Tiron, însă

atribuindu-se declarațiile altui frate, Valeriu Tiron, cu care instanța de apel posibil

l-a confundat.

Astfel, consideră recurentul că, alte probe decât plângerea părții vătămate în

confirmarea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate nu au fost

administrate.

La fel, remarcă că la materialele cauzei lipsește corpul delict, și anume

cuțitul cu care a fost săvârșită infracțiunea, descrierea lui etc.

Mai mult, nu a fost ținut cont de faptul că, după decesul tatălui, Vasile

Tiron avea scopul de a moșteni cota-parte a defunctului, fapt confirmat prin

declarațiile participanților la proces și a fratelui inculpatului Valeriu Tiron,

subsecvent pentru a atinge scopul său a depus declarații calomnioase în privința

inculpatului.

pentru inadmisibilitatea acestuia, deoarece criticile formulate de autorul recursului

nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind ilegală, or

reaprecierea probelor nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură

penală.

La fel, acuzarea consideră că, instanța de apel în conformitate cu

prevederile art. art. 100, 101 Cod de procedură penală, a dat apreciere întregului

sistem de probe și just a ajuns la concluzia menținerii sentinței primei instanțe de

condamnare a lui Ivan Tiron în baza art. 155 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs este în drept să decidă asupra inadmisibilității recursului în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Deși în recursul declarat, recurentul nu indică concret un temei din cele

prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, pentru declararea

recursului, totuși din conținutul acestuia se constată că apărarea critică decizia

instanței de apel sub aspectul pct. 6) al normei indicate, care statuează că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu

4

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Raportând norma de drept citată la circumstanțele cauzei, Colegiul constată

că acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar.

În sensul vizat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel corect a reținut

că prima instanță a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor

infracționale ale lui Ivan Tiron în baza art. 155 Cod penal, în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material,

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, fiind apreciate în conformitate

cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării

(pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță, deoarece în cazul în care instanța de apel și-a

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept

de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CEDO Garcia Ruis c.

Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 CțEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a

efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora.

Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, în sensul art. 6 § 1

CțEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la

fiecare argument (hotărârea CEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk

c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat de apărare, potrivit argumentelor

invocate, este întemeiat și pe critica modului în care instanța de apel a apreciat

probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. art. 27, 414 alin. (1), (2) Cod de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

5

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da

o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu este un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice

suport legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din

16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița vs Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Veaceslav Catărău

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 17 ianuarie 2017, în cauza penală în privința lui Tiron Ivan Xxxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 august 2017.

Președinte /semnătura/ Petru Ursache

Judecătorii /semnătura/ Petru Moraru

/semnătura/ Ghenadie Nicolaev

6