1ra-626/2017 — art.327 alin.1 CP

1ra-626/2017 — art.327 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-626/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

28 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Toma Nadejda

judecători Sternioală Oleg

Bejenaru Iurie

Gafton Luiza

Mardari Dumitru

judecând, fără citarea părților la proces, recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Cojocaru Tudor, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

30 noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Popov Ludmila XXXXXX, născut la

XXXXXX, originară XXXXXX, domiciliată

XXXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Rejudecare: 1) 21.08.2015 – 21.10.2015;

2) 07.06.2016 – 30.11.2016;

2) 12.02.2016 – 19.04.2016, dispusă rejudecarea;

3) 13.02.2017 – 28.06.2017.

C O N S T A T Ă:

XXXXXX a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 327 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele

infracțiunii.

Ludmila conform rechizitoriului este învinuită în aceia că, deținând în baza

deciziei CR XXXXXX din 15 iunie 2011, funcția de șef-interimar al XXXXXX, fiind în

conformitate cu art. 123 alin. (2) Cod penal persoană publică, a admis abuzuri de

serviciu în următoarele circumstanțe.

Din interes material si personal, acționând contrar pct. 11 al Regulamentului

privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican și

1

celor locale, aprobat prin HG RM nr. 1083 din 26.10.2000, a dispus, la

16 septembrie și 19 octombrie 2011, perfectarea de către angajații din subordine

XXXXXX, șef al serviciului asistență socială comunitară, XXXXXX, șef al serviciului

îngrijire socială la domiciliu, XXXXXX, asistentă socială din cadrul DGASPF,

anchetelor sociale care ar confirma condițiile de trai și venitul familiei, în baza

cărora se determină nevoia de ajutor material persoanelor vulnerabile, pe când

acestea urmau a fi perfectate de către persoanele abilitate din cadrul

administrației publice locale - Primăriilor.

Astfel, au fost întocmite anchete pentru acordarea ajutoarelor materiale

persoanelor înrudite prin afinitate - soacrei XXXXXX și cumnatei XXXXXX, cărora

din casa Direcției li s-a eliberat ajutor material în sumă de 500 lei pentru

procurarea produselor alimentare și 2500 lei pentru procurarea medicamentelor

și achitarea serviciilor medicale.

Tot ea, aflându-se oficial în concediu de boală, în perioada 09-15.03.2011 și

19-27.05.2011, a dispus întocmirea foilor de parcurs pentru automobilul de

serviciu, cu care ar fi parcurs 188 km, consumând 17,3 litri de combustibil, în

sumă de 261,07 lei, iar în perioada 16-18 și 28-30.06.2011, în timpul aflării ei la

seminare și conferințe, a decontat neîntemeiat combustibil în cantitate de

40,06 litri, în sumă de 612,92 lei, deși pentru perioada respectivă au fost

întocmite foi de deplasare, achitate din contul Direcției, prejudiciind astfel

bugetul cu 873,99 lei.

Tot ea, ignorând prevederile art.6 din HG RM nr. 381 din 13.04.2006

cu privire la condițiile de salarizare a personalului din unitățile bugetare, în anul

2011, le-a majorat ilegal angajaților Direcției sporul lunar pentru vechime în

muncă, fiind calculat și achitat nejustificat salariu în sumă totală de 6487,87 lei

mai mult, inclusiv: XXXXXX cu 1686,82 lei, XXXXXX cu 909,78 lei, XXXXXX cu

405,48 lei și XXXXXX cu 3482,79 lei.

Tot ea, contrar prevederilor art. 30 pct. b) a Regulamentului cu privire la

modul de evidență și distribuire a biletelor de reabilitare - recuperare, acordate

persoanelor în vârstă și celor cu dezabilități, aprobat prin HG RM nr. 372 din

06 mai 2010, la 28.02.2011, a dispus acordarea biletului de reabilitare -

recuperare gratuit lui XXXXXX, care este pensionară pentru limită de vârstă și

angajată în câmpul muncii, astfel urmând să beneficieze de o reducere de doar

30% din costul biletului de tratament, fiind astfel cauzat un prejudiciu în sumă de

3428,78 lei.

Tot ea, la 26.11.2010, 22.02.2011 și 29.03.2011, a dispus eliberarea biletelor

de tratament gratuite lui XXXXXX, XXXXXX și XXXXXX care sunt invalizi de gr. III,

neangajați în câmpul muncii și potrivit prevederilor art. 31 lit. b) a HG RM nr. 372

din 06 mai 2010, urmau să beneficieze de scutiri în proporție de 70% din costul

biletului, urmând să achite fiecare câte 1469,48 lei, în total 4484,43 lei.

Astfel, acțiunile inculpatei au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, și anume, abuzul de serviciu, adică

folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu în interes

material și personal, cauzând daune în proporții considerabile intereselor publice,

2

considerând că a fost cauzat DGASPF XXXXXX, un prejudiciu material considerabil

în sumă de 18.014 lei.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata

să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 327 alin. (1) Cod penal la

amendă în mărime de 200 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcția de șef al XXXXXX pe un termen de 2 ani, și să se dispună încasarea

din contul inculpatei în beneficiul Consiliului XXXXXX a prejudiciului în sumă de

8.932,93 lei.

În motivarea apelului a indicat că, pe episodul în care inculpata a dispus la

16 septembrie și 19 octombrie 2011 perfectarea anchetelor sociale, care confirmă

nevoia de ajutor social, de către angajații din cadrul Direcției pentru persoane

înrudite prin afinitate - soacrei XXXXXX și cumnatei XXXXXX, cărora din casa

Direcției, ilegal li s-a eliberat ajutor social în sumă de 500 și 2500 lei, pe când

acestea urmau a fi perfectate de către asistenții sociali din cadrul primăriilor,

prejudiciind astfel bugetul social cu 3000 lei, instanța corect a stabilit că în

acțiunile ei lipsesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod

penal. Or, pct. 11 lit. b) din Regulament prevede expres că ancheta socială poate fi

eliberată și de organul local de asistență socială, care în cazul dat este DGASPF,

respectiv nu a avut loc folosirea intenționată de către inculpată a situației de

serviciu, acțiunile ei fiind legale.

Însă, pe celelalte episoade, acuzatorul de stat a considerat că, vinovăția

inculpatei a fost dovedită pe deplin, însă instanța incorect a concluzionat că în

acțiunile inculpatei lipsesc elementele componenței de infracțiune, deoarece nu a

dat apreciere probelor administrate în speță în conformitate cu prevederile

art.101 Cod de procedură penală.

Instanța a dat apreciere calificativului „daunelor în proporții considerabile

intereselor publice” incorect, or, funcționarul public urmează să activeze în

conformitate cu prevederile legii privind Codul de conduită a funcționarului

public, fiind obligat să apere drepturile și interesele publice, iar potrivit

atribuțiilor ce îi revin, folosirea eficientă a banilor publici.

Reieșind din faptul, că instanța de fond, just a apreciat, că potrivit pct.11

lit. b) din Regulament, ancheta socială poate fi eliberată de organul local de

asistență socială, care în cazul dat și este DGASPF, acuzatorul de stat a indicat că,

sumele privind ajutorul material în mărime de 500 lei și 2500 lei, acordate

soacrei XXXXXX și cumnatei XXXXXX urmează a fi excluse din suma

prejudiciului, astfel inculpata a prejudiciat bugetul local cu 8.932,93 lei, însă

chiar și suma dată pentru bugetul local este un prejudiciu considerabil, iar

aprecierea o face organul lezat în drept.

2015 apelul a fost respins ca nefondat, cu menținerea hotărârii atacate.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

3

vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect ajungând

la concluzia privind achitarea inculpatei Popov Ludmila XXXXXX de sub

învinuirea imputată în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta ei nu

întrunește elementele infracțiunii.

procuror, care a solicitat casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de

către instanța de apel, indicând aceleași motive ca și în cererea de apel,

considerând că instanța de apel a emis o hotărâre cu încălcarea prevederilor

art. 394 alin. (1) pct. 2) și alin. (3) Cod penal, fără cercetarea întemeiată și pe

deplin a tuturor dovezilor și circumstanțelor cazului prezentate de acuzare și fără

a indica motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul acuzării.

14 iulie 2015, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

invocate de acuzare își găsesc reflectare în starea reală a lucrurilor stabilite în

cauză, inclusiv sub aspectul că, judecând apelul, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, întru susținerea cerințelor privind

casarea hotărârii primei instanțe.

La fel, instanța de apel a ignorat probele prezentate de partea acuzării în

sprijinul învinuirii și circumstanțelor de fapt ale cauzei, acestea nefiind redate în

decizie, analizate, apreciate, respinse sau admise, cu argumentarea concluziei

respective.

Astfel, concluzia instanței de apel a fost una pripită, fără efectuarea unei

verificări multilaterale și obiectivă a probelor prezentate de acuzare.

2015, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, prin care

inculpata Popov Ludmila a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza

art. 327 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 200 unități convenționale, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe termen de 2 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se pronunțe instanța civilă.

Popov Ludmila, din interes material și personal, acționând contrar pct.11 al

Regulamentului privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului

Republican și celor locale, aprobat prin HG a RM nr. 1083 din 26.10.2000, a

dispus la 16 septembrie și 19 octombrie 2011 perfectarea de către angajații din

subordine XXXXXX, șef al serviciului asistență socială comunitară, XXXXXX, șef al

serviciului îngrijire socială la domiciliu, XXXXXX, asistentă socială din cadrul

DGASPF, anchetelor sociale care ar confirma condițiile de trai și venitul familiei,

în baza cărora se determină nevoia de ajutor material persoanelor vulnerabile, pe

când acestea urmau a fi perfectate de către persoanele abilitate din cadrul

administrației publice locale – Primăriilor.

4

Astfel, au fost întocmite anchete pentru acordarea ajutoarelor materiale

persoanelor înrudite prin afinitate, - soacrei XXXXXX și cumnatei XXXXXX, cărora

din casa Direcției li s-a eliberat ajutor material în sumă de 500 lei pentru

procurarea produselor alimentare și 2500 lei pentru procurarea medicamentelor

și achitarea serviciilor medicale.

Tot ea, aflându-se oficial în concediu de boală, în perioada 09-15.03.2011 și

19 - 27.05.2011, a dispus întocmirea foilor de parcurs pentru automobilul de

serviciu, cu care ar fi parcurs 188 km, consumând 17,3 litri de combustibil, în

sumă de 261,07 lei, iar în perioada 16-18 și 28-30.06.2011, în timpul aflării ei

la seminare și conferințe, a decontat neîntemeiat combustibil în cantitate de

40,06 litri, în sumă de 612,92 lei, deși pentru perioada respectivă au fost

întocmite foi de deplasare, achitate din contul Direcției, prejudiciind, astfel,

bugetul cu 873,99 lei.

Tot ea, ignorând prevederile art.6 din HG RM nr. 381 din 13.04.2006 cu

privire la condițiile de salarizare a personalului din unitățile bugetare, în anul

2011, le-a majorat ilegal angajaților Direcției sporul lunar pentru vechime în

muncă, fiind calculat și achitat nejustificat salariu în sumă totală de 6487,87 lei

mai mult, inclusiv: XXXXXX cu 1686,82 lei, XXXXXX cu 909,78 lei, XXXXXX cu

405,48 lei și XXXXXX cu 3482,79 lei.

Tot ea, contrar prevederilor art. 30 p. b) a Regulamentului cu privire la

modul de evidență și distribuire a biletelor de reabilitare - recuperare, acordate

persoanelor în vârstă și celor cu dezabilități, aprobat prin HG RM nr. 372 din

06 mai 2010, la 28.02.2011, a dispus acordarea biletului de reabilitare -

recuperare gratuit cet. XXXXXX, care este pensionară pentru limită de vârstă și

angajată în câmpul muncii, astfel urmând să beneficieze de o reducere de doar

30% din costul biletului de tratament, fiind astfel cauzat un prejudiciu în sumă de

3428,78 lei.

Tot ea, la 26.11.2010, 22.02.2011 și 29.03.2011, a dispus eliberarea biletelor

de tratament gratuite cet. XXXXXX, XXXXXX și XXXXXX, care sunt invalizi de gr. III,

neangajați în câmpul muncii și potrivit prevederilor art. 31 lit. b) a HG RM nr. 372

din 06 mai 2010, urmau să beneficieze de scutiri în proporție de 70% din costul

biletului, urmând să achite fiecare câte 1469,48 lei, în total 4484,43 lei.

Instanța de apel, analizând materialul probator administrat în prezenta

cauză, a concluzionat că vina inculpatei este dovedită pe deplin de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal, adică abuzul în serviciu, și

anume, folosirea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere a

situației de serviciu în interese personale, cauzând daune în proporții considerabile

intereselor publice, infracțiuni care se află în concurs ideal, și în acest sens a

notificat elementele constitutive a infracțiunii imputate.

Astfel că, declarațiile inculpatei Popov Ludmila au fost apreciate critic și

calificate ca o metodă de apărare în scopul de a se eschiva de la răspunderea

penală pentru fapta comisă, deoarece versiunea înaintată nu coroborează cu

celelalte probe administrate în cauză, care au fost apreciate sub toate aspectele,

complet și obiectiv.

5

În acest context, instanța de apel a conchis că concluzia primei instanțe

privind nevinovăția inculpatei este neîntemeiată, deoarece eronat a interpretat

probele prezentate de acuzatorul de stat în sprijinul învinuirii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a ținut cont

de prevederile art. 61, 75 – 78 Cod penal, aplicându-i o pedeapsă echitabilă

pentru fapta comisă.

În ce privește acțiunea civilă care nu a fost recunoscută de inculpată,

instanța de apel, în conformitate cu art. 225 alin. (3) Cod de procedură penală, a

fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se

expună instanța în ordine civilă.

invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 11) Cod de procedură penală, a

solicitat casarea acesteia, cu menținerea hotărârii instanței de fond sau

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea condamnării sale, menționând

că, instanța de apel a constatat vinovăția potrivit învinuirii înaintate, cu toate că,

acuzatorul de stat nu a contestat achitarea pe capătul de învinuire privind

alocarea de ajutoare materiale rudelor prin afinitate XXXXXX și XXXXXX,

considerând-o legală și solicitând excluderea acestui epizod din învinuire.

De asemenea, a menționat că, deși îi este incriminată o infracțiune săvârșită

de subiect special, instanța de apel nu a indicat în partea descriptivă, că aceasta ar

deține o asemenea calitate, și dacă se consideră cu certitudine, că ea a admis

unele abateri și abaterile respective au fost săvârșite din interes material sau din

alte interese personale, instanța de apel urma să examineze speța respectivă

(coroborat cu caracterul incert al legii penale) sub prisma prevederilor abuzului

de serviciu contravențional, prevăzut de art. 312 Cod contravențional.

Recurenta a reținut și faptul că, instanța de apel a constatat că daunele

cauzate bugetului Consiliului XXXXXX sunt în sumă de 8.932,93 lei, ceia ce rezultă

din actul de învinuire, însă reprezentantul Consiliului raional XXXXXX, insistă pe

suma de 11.932 lei. Astfel, dacă dauna materială maximă este una dintre cele

indicate mai sus, aceasta nu poate fi considerată una considerabilă pentru o

autoritate locală precum Consiliul XXXXXX cu un rulaj de cont de câteva milioane

de lei anual.

Mai mult ca atât, instanța de apel, deși nu a audiat toți martorii în ședința

instanței de apel, a pus probele neverificate la baza deciziei de condamnare.

19 aprilie 2016 a fost admis recursul ordinar declarat de inculpata Popov

Ludmila XXXXXX, casată total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea

cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

de apel a comis erori de drept, prevăzute de art. 320 alin. (5), 325 alin. (1), 394

alin. (1) pct. 1) și 2), 414 alin. (1) și (6), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură

penală, deoarece în partea descriptivă și dispozitivă a deciziei contestate se

remarcă:

6

a) a reținut că procurorul: „a renunțat la episodul ce ține de eliberarea

ajutorului social în mărime de 500 lei și respectiv 2500 lei persoanelor

înrudite - soacrei XXXXXX și XXXXXX, pe motiv că acțiunile inculpatei nu

întrunesc elementele componentei de infracțiune prevăzută de art. 327 alin.

(1) Cod penal”, apoi a constatat că: „inculpata Popov Ludmila, din interes

material și personal acționând contrar pct.11 al Regulamentului privind

distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului Republican și celor

locale, aprobat prin HG a RM nr. 1083 din 26.10.2000, a dispus la

16 septembrie și 19 octombrie 2011 perfectarea ... anchetelor sociale ...

pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor înrudite prin afinitate, -

soacrei XXXXXX și cumnatei XXXXXX, cărora din casa Direcției li s-a eliberat

ajutor material în sumă de 500 lei pentru procurarea produselor alimentare

și 2500 lei.

Deci a condamnat inculpata și pentru fapte în privința căror acuzarea a

renunțat la învinuire, depășind astfel limita învinuirii formulate, inclusiv și prin

constatarea în acțiunile inculpatei a elementelor neincriminate prin rechizitoriu,

ca ea: „a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor

ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”;

b) nu a constatat prejudiciul total cauzat de inculpată, exceptând capătul de

învinuire la care a renunțat acuzarea, nu l-a coroborat la elementul calificativ

„a cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice”, și s-a contrazis

dispunând în dispozitivul deciziei că: „asupra cuantumului despăgubirilor

urmează să se pronunțe instanța civilă”, confirmând că nu a constatat și descris

în mod legal faptele imputate inculpatei.

Mai mult, potrivit rechizitoriului, inculpata este învinuită că: „ fiind numită

în calitate de șef interimar a XXXXXX XXXXXX, prin decizia Consiliului XXXXXX

din 15 iunie 2011, fiind în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) Cod

penal, persoană publică...”. Însă, instanța de apel nu a constatat și descris în

descriptivul deciziei această calitate de subiect special al inculpatei, și element

calificativ obligatoriu, în raport cu infracțiunea incriminată;

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în respectivul proces-verbal, cum ar fi

declarațiile martorilor XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX și XXXXXX, declarațiile

reprezentantului Consiliului raional XXXXXX, Tulei V., și acțiunea civilă formulată

de Casa Națională de Asigurări Sociale.

Reieșind din circumstanțele expuse, instanța de recurs a conchis că instanța

de apel nu a judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărâre

care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, ceea ce constituie erori de drept prescrise în art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și care nu pot fi corectate de către

instanța de recurs.

2016 a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror, cu menținerea

hotărârii atacate.

7

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect ajungând

la concluzia privind achitarea inculpatei Popov Ludmila XXXXXX de sub

învinuirea imputată în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta ei nu

întrunește elementele infracțiunii abuzul de serviciu, adică folosirea intenționată

de către o persoană cu funcție de răspundere a situației de serviciu, în interes

material ori alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice.

Instanța de apel, reieșind din cumulul de probe cercetate și verificate în

cadrul ședinței instanței de apel, a concluzionat că acestea nu confirmă vinovăția

lui Popov Ludmila în săvârșirea infracțiunii imputate, totodată, menționând că,

acuzarea nu a prezentat nici o probă directă în sprijinul învinuirii aduse

inculpatei și nu a înlăturat dubiile rezonabile referitor la nevinovăția acesteia.

În această ordine de idei, instanța de apel a subliniat că, în conținutul

apelului înaintat acuzatorul de stat a renunțat la o parte din învinuire pe episodul

în care Popov Ludmila, în calitate de șef-interimar a DGASPF XXXXXX, din interes

material și personal, folosind situația de serviciu, a dispus perfectarea anchetelor

sociale, care confirmă nevoia de ajutor social, de către angajații din cadrul

Direcției pentru persoane înrudite cu inculpata prin afinitate - soacrei XXXXXX și

cumnatei XXXXXX, cărora din casa Direcției ilegal li s-a eliberat ajutor social în

sumă de 500 și 2500 lei, pe când acestea urmau a fi perfectate de către asistenții

sociali din cadrul primăriilor, prejudiciind astfel bugetul social cu 3000 lei.

Specificând că în acest caz, instanța de fond corect a stabilit că în acțiunile

inculpatei lipsesc elementele componenței de infracțiune prevăzute de art. 327

alin. (1) Cod penal, deoarece conform pct. 11 lit. b) din Regulament, prevede

expres că ancheta socială poate fi eliberată și de organul local de asistență socială,

care în cazul dat și este DGASPF, respectiv nu a avut loc folosirea intenționată de

către inculpată a situației de serviciu, acțiunile inculpatei fiind legale.

Instanța de apel a remarcat faptul că, învinuirea se bazează pe declarațiile

martorilor XXXXXX și XXXXXX fără a prezenta un suport material celor invocate

de către aceștia, acele nereguli stabilite în cadrul controlului efectuat. Totodată,

prin actul de inspectare a unor aspecte economico-financiare la DGASPF XXXXXX

din 03.02.2012 efectuat în urma controlului s-au depistat unele erori și deficiențe

ale sistemului de management financiar în cadrul DGASPF XXXXXX, însă ulterior

s-au adeverit că unele constatări sunt legale, iar altele nu au fost comise din

intenția directă a șefului-interimar al DGASPF XXXXXX, Popov Ludmila.

Instanța de apel a reiterat că declarațiile martorilor XXXXXX și XXXXXX sunt

depuse în urma actului de inspectare din 03.02.2012 în cadrul DGASPF XXXXXX,

acestea au servit baza învinuirii înaintate, însă abaterile indicate de către acești

martori nu și-au găsit confirmare în totalitate, unele având un temei legal, iar

8

altele au fost comise din imprudența sau neglijența inculpatei Popov Ludmila,

fără a putea fi demonstrat interesul material sau personal al acesteia.

În acest sens a fost reținută ca întemeiată concluzia primei instanțe precum

că, pentru a fi în prezența abuzului de putere sau abuzului de serviciu, acuzatorul

de stat urma să demonstreze intenția directă sau indirectă a inculpatei, că aceasta

a prevăzut că acțiunile sau inacțiunile sale vor aduce atingere intereselor publice

sau drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, a dorit sau a

acceptat producerea acestui rezultat, or, imprudența, neglijența, eroarea sau

incompetența făptuitorului nu cad sub incidența infracțiunii de abuz de putere

sau abuz de serviciu, fiind pasibilă de calificare doar ca o abatere, care poate

justifica o sancționare disciplinară ori apreciată ca o situație ce denotă despre

necorespunderea L. Popov funcției deținute ca urmare a incompetenței sau, în cel

mai rău caz, ca o faptă contravențională.

Cu privire la adaosurile la salariu, instanța de apel a concluzionat că, prima

instanță corect a constatat că, deși în acest caz răspunderea o poartă

conducătorul instituției, decizia privind adăugarea sporul pentru vechimea în

muncă angajaților XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX și XXXXXX a fost luată în cadrul

comisiei, formată potrivit legii, iar înainte de a semna această decizie comisia a

consultat specialistul din cadrul Direcției Revizie și Control, XXXXXX, care a

confirmat corectitudinea calculelor stagiului de muncă și doar după aceasta

Popov Ludmila a semnat actul și l-a transmis în contabilitate pentru executare.

Mai mult, instanța de apel a considerat că inculpata Popov Ludmila ca

președinte a comisiei este responsabilă de decizia adoptată privind majorarea

neîntemeiată a sporului pentru vechimea în muncă, însă această eroare sau

neglijență a inculpatei nu poate fi calificată ca abuz în serviciu, iar de către

acuzatorul de stat nu a fost demonstrată existența laturii subiective a

componenței de infracțiune, precum și întrunirea unei condiții obligatorii pentru

astfel de infracțiuni, urmărirea unui interes material sau alte interese personale.

La fel, nu a putut fi demonstrată culpa inculpatei Popov Ludmila cu privire la

cheltuielile nejustificate pentru transport și utilizarea automobilul de serviciu în

scopuri persoanele, or, inculpata a declarat că în timpul concediilor medicale

indicate în rechizitoriu deseori era solicitată la serviciu, dintre care, odată la

solicitarea conducerii raionului i-a însoțit în deplasarea organizată în s. Copanca,

alte ori se deplasa cu automobilul de serviciu în teritoriu în scopul soluționării

unor probleme de serviciu urgente. De asemenea, se deplasa cu automobilul de

serviciu la conferințe și seminare, de unde transporta articole primite de la

Centrul de reabilitare. Mai mult, în cadrul ședinței instanței de fond martorii

XXXXXX și XXXXXX au declarat că nu au fost cazuri ca Popov Ludmila să

folosească automobilul de serviciu în scopuri personale.

Argumentele apelantului precum că, instanța de fond la emiterea sentinței

nu a ținut cont de actul de control și declarațiile martorului Tulei Veaceslav, prin

care se confirmă că eliberarea de bunuri materiale se face în baza facturilor

fiscale, care la momentul controlului Popov Ludmila nu a putut să le prezinte,

instanța de apel le-a considerat neîntemeiate, or, prima instanță corect a conchis

9

că, nu pot fi reținute în favoarea învinuirii afirmațiile acuzatorului de stat precum

că inculpata nu a prezentat organului de urmărire penală sau instanței careva

dovezi concludente că în zilele în care a exploatat automobilul de serviciu, fiind în

concediu medical sau la seminare, a fost în careva deplasări în interes de serviciu

ori că automobilul a transportat careva articole de la Centrul de reabilitare sau

blanchete, or potrivit art. art. 8 alin. (2), (3), 389 Cod de procedură penală, nimeni

nu este obligat să dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiat argumentul apelantului precum

că, controlul efectuat de Direcția Teritorială Inspectare Financiară a Inspecției

Financiare din subordinea Ministerului de Finanțe, de asemenea a stabilit

ilegalitatea eliberării foilor de odihnă și reabilitare, ceia ce s-a constatat și în

instanța de judecată, precum XXXXXX, pensionară pentru limită de vârstă, dar

angajată în câmpul muncii, a beneficiat de bilet gratis, deși aceasta urma să achite

70% din costul biletului ceea ce constituie 3428,78 lei, iar alte trei persoane erau

invalizi de gradul trei, care beneficiau de o reducere de 70%, urmând să achite

câte 30 % din costul biletelor, în total 4484,43 lei, dar li s-au eliberat bilete de

reabilitare gratuite. Or, de către prima instanță s-a constatat că inculpata se face

vinovată de eliberarea pe gratis a biletelor de recuperare beneficiarilor XXXXXX și

XXXXXX care urmau să achite câte 30% din cost sau câte 1469 lei (în total 2938

lei), în privința cărora s-a confirmat abaterea de la Regulament, însă acuzarea de

stat nu a administrat probe în confirmarea acționării inculpatei cu intenție sau că

inculpata a obținut de pe urma acestei abateri vreun interes material sau alt

interes personal, fapta ei constituind în fond o abatere, dar nu cu caracter penal.

În acest caz lipsește latura subiectivă a componenței infracțiunii de abuz în

serviciu, deoarece nu a fost demonstrată de către acuzare intenția directă a

inculpatei, precum și motivul săvârșirii infracțiunii care se manifestă prin interes

material sau alte interese personale, care este o condiție obligatorie pentru astfel

de infracțiuni.

Instanța de apel nu a reținut ca justificat argumentul acuzatorului precum

că, instanța de fond a dat o apreciere greșită calificativului „daunelor în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice”, ținând cont de faptul că funcționarul public

urmează să activeze în conformitate cu prevederile Codului de conduită a

funcționarului public care este obligat să apere drepturile și interesele publice, iar

potrivit atribuțiilor ce îi revin folosirea eficientă a banilor publici.

În acest sens, s-a reținut concluzia primei instanțe potrivit căreia nu s-a

confirmat existența prejudiciului material incriminat, precum și nu poate fi

confirmată prejudicierea intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege, din moment ce această prevedere legală nu corespunde

criteriului de claritate și previzibilitate, iar în coroborare cu prevederile art. 23

alin. (2), (3), art. 54 Constituția Republicii Moldova, prevederile Convenției și

practicile CtEDO, sintagma „prevăzută de lege” nu întrunește exigențele regulii

„triplul test” pentru a justifica o restrângere a dreptului.

10

Instanța de apel a mai reținut că, nu este în drept să pronunțe o hotărâre de

condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță, care conține

depozițiile martorilor și declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul căruia

fusese achitat în primă instanță. Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă

audiere atît a inculpatului, cît și a anumitor martori ai acuzării solicitați de părți

(hotărîrile CEDO Popovici împotriva Moldovei din 27 noiembrie 2007, §72, și

Dănila împotriva României din 8 martie 2007, §62-63).

Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care depozițiile lor constituie

o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial

condamnarea învinuitului (hotărîrea CEDO Spînu împotriva României din

29 aprilie 2008, §60).

Cu toate acestea, procurorul nu a solicitat și nu a prezentat spre audiere

martorii acuzării în cadrul examinării cauzei penale în ordine de apel, încât

Colegiul penal i-a fost prezentat spre cercetare numai dosarul penal și s-a

procedat la o nouă audiere doar a inculpatului.

Nerespectarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și

încălcarea prevederilor art. 24 și art. 26 din Codul de procedură penală, care îl

obligă pe acuzatorul de stat, după o hotărîre de achitare pronunțată de prima

instanța, să solicite audierea inculpatului în instanța de apel și să prezinte în

ședința de judecată anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse

inculpatului, urmează să fie apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în

privința inculpatului în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței de

achitare.

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță, invocând

prevederile de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală – instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, indicând aceleași motive ca și în

cererea de apel privind vinovăția inculpatei (pct.3 din decizie), considerând că

instanța de apel contrar prevederilor art. 101 Cod de procedură penală nu a dat o

apreciere corespunzătoare cumulului de probe administrat în speța dată, dar s-a

minimalizat la aprecierile date de prima instanță, dându-le putere probatorie în

instanța de apel.

solicitând inadmisibilitatea acestuia, considerând că hotărârile judecătorești de

achitarea a sa sunt întemeiate și legale.

concluzionează, că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

11

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

Colegiul penal, analizând decizia atacată, conchide că temeiurile invocate de

procurorul recurent, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat,

dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a ținut cont de procedura

de rejudecare a cauzei după casarea hotărârii în recurs, prevăzută în art. 436 Cod

de procedură penală, a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin.(8)

Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată.

În această ordine de idei, Colegiul remarcă că potrivit normelor art. 414

alin.(1) Cod de procedură penală instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul lărgit consideră, că instanța de apel legal și întemeiat a menținut

hotărârea primei instanțe, prin care Popov Ludmila XXXXXX a fost achitată de sub

învinuire imputată în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, și anume, abuzul de

serviciu, adică folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de

serviciu în interes material și personal, cauzând daune în proporții considerabile

intereselor publice, pe motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele

infracțiunii, reținând că, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și

de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și

coroborării lor, corect concluzionând asupra nevinovăției inculpatei de săvârșirea

infracțiunii imputate.

Mai mult ca atât, instanța de recurs menționează, că temeiurile invocate de

către recurent, precum și argumentele acestuia au constituit obiect de examinare

la rejudecarea cauzei în instanța de apel, și asupra acestora instanța

judecătorească s-a expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este

indicat în pct.15 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o

însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Subsidiar, Colegiul lărgit subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se

mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în

care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările,

care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

12

eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărîrea CtEDO

Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

Colegiul lărgit consideră necesar de a remarca faptul constatat de către

instanțele de fond, care au concluzionat că, în acțiunile inculpatei Popov Ludmila

XXXXXX nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 327 alin. (1) Cod penal, iar acuzarea de stat nu a prezentat probe pertinente și

concludente, care apreciate conform prevederilor art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală să dovedească faptul, că inculpata intenționat, în interes

material ori alte interese personale a cauzat daune în proporții considerabile

intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor

fizice sau juridice, deoarece, potrivit analizei înfăptuite de către instanțele

judecătorești, probele administrate de către acuzatorul de stat prezintă doar

presupuneri.

Colegiul penal, de asemenea, ține se atragă atenția asupra prevederilor art. 8

alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, deoarece acuzarea urmează să prezinte probe care ar

confirma vinovăția persoanei de săvârșirea unei culpe, dar nu invers, precum și

alin. (3) al normei indicate supra, potrivit căruia concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului

cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

În acest sens, Colegiul penal menționează și jurisprudența CtEDO, bazată pe

prevederile art. 6 parag.1 al Convenției, care impune, printre altele, ca, în

îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unui tribunal să nu pornească de la ideea

preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul incriminat; sarcina probei

revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro

reo). În plus, „acuzarea” este cea care trebuie să-i indice persoanei acuzate faptele

ce i se impută, pentru ca, astfel, aceasta să fie în măsură să-și pregătească

apărarea în consecință; ea trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze

o eventuală declarație de culpabilitate (CEDH, 06 decembrie 1988, Berbera,

Messegue et Jabardo c/Espagne).

Colegiul penal consideră de asemenea necesar de a menționa faptul, că la caz

este aplicabilă și jurisprudența în materie penală a Curții Europene, și anume, în

cauza Adrian Constantin vs. România, Hotărârea din 12.04.2011, unde Curtea a

subliniat încă o data, “… rolul fundamental pe care îl are rechizitoriul, ca act de

acuzare, reamintind faptul că paragraful 3 al articolului 6 din Convenție

recunoaște dreptul acuzatului de a fi informat oficial nu numai cu privire la

învinuirile ce i se aduc, ci și cu privire la încadrarea juridica a faptelor sale.

Informarea precisă și completă reprezintă o condiție esențială pentru a se asigura

echitatea procedurilor.”

Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să verifice respectarea în

această parte a exigențelor legale, ținând cont și de prevederile art. 6 paragraful 1

al Convenției Europene, potrivit căruia - „... orice persoană are dreptul la

13

judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în

materie penală îndreptată împotriva sa”.

În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată

prezența în speța examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de

procuror urmează a fi respins ca inadmisibil.

Colegiul lărgit,

D E C I D E :

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Cojocaru Tudor, cu menținerea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, în cauza penală

în privința lui Popov Ludmila XXXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la data de 27 iulie 2017.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Sternioală Oleg

Bejenaru Iurie

Gafton Luiza

Mardari Dumitru

14