1ra-1025/2017 — art. 320 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 320 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6 CPP
1ra-1025/2017 — art. 320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1ra-1025/2017
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
28 iunie 2017 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,
a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în
principiu a recursurilor ordinare, declarate de avocata Rodica Bevziuc în numele
părții civile David Ana și de procurorul adjunct interimar al procurorului
Procuraturii de circumscripție Chișinău, Sergiu Ciobanu, împotriva deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în privința
inculpatului
David Ghenadie Xxxxxxxxxx, născut la
xx xxxxx xxxx în s. Xxxxxxxx, r-nul Xxxxxx Xxx, locuitor
al mun. Xxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxxx x/x ap.xx, fără
antecedente penale.
Termenul de examinare,
instanța de fond: 14.01.2016 – 05.12.2016,
instanța de apel: 14.12.2016 – 21.02.2017,
instanța de recurs: 25.05.2017 –28.06.2017.
Asupra recursului menționat, Colegiul penal,
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Anenii Noi din 5 decembrie 2016, David
Ghenadie a fost condamnat în baza art. 320 alin. (1) Cod penal la amendă în
mărime de 600 unități convenționale, adică 12.000 lei.
De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui David A. prejudiciul moral în
mărime de 20.000 lei, în rest acțiunea civilă fiind respinsă.
Instanța de fond a constatat că inculpatul David Ghenadie, știind cu
certitudine că Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 6 martie 2015, privind
desfacerea căsătoriei și stabilirea locului de trai a copilului minor David D. pe
lângă mama acestuia David A. este definitivă și executorie, ignorând graficul de
întrevederi stabilit prin Decizia Autorității Tutelare Anenii Noi nr. 590 din
26.03.2015, a tăinuit locul aflării copilului pe care l-a luat la 27.06.2015 și nu l-a
mai reîntors.
1
Astfel, la 05.10.2015, prin Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi, asupra cauzei
contravenționale intentate la 27.07.2015 în baza art. 318 alin. (1) Cod
contravențional, David G. a fost sancționat contravențional pentru neexecutarea
intenționată și eschivarea de la executare a hotărârii instanței de judecată din
06.03.2015.
Ulterior, continuându-și acțiunile sale ilegale, în perioada de timp de la
05.10.2015 până la 19.10.2015, urmărind scopul neexecutării Hotărârii
Judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, cu privire la stabilirea locului de trai al
minorului David D. pe lângă mama David A., cunoscând cu certitudine că prin
acțiunile sale ilegale atentează grav la relațiile sociale referitoare la asigurarea
autorității judecătorești, afectând intenționat drepturile părților în favoarea căror s-
a pronunțat instanța judecătorească rămasă definitivă, a refuzat s-o execute în
vederea reintegrării fiului minor David D. în familia mamei David A., acțiune
realizată doar prin executarea silită efectuată la 19.10.2015 în baza procedurii de
executare nr. 037-648/2015 la intervenirea autorităților competente.
Organul de urmărire penală a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 320
alin. (1) Cod penal, cu indicii – neexecutarea intenționată, precum și eschivarea de
la îndeplinire, a hotărârii instanței de judecată.
Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina declarând că acțiunile
invocate în rechizitoriu se referă la perioada 5 octombrie 2015 – 19 octombrie
2015, când nu era încă aplicată sancțiunea contravențională definitivă și
executorie, care a devenit astfel în baza deciziei Curții de Apel Chișinău din
09.11.2015, prin care a fost menținută hotărârea judecătoriei Anenii Noi din
05.10.2015, fiind recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzută de art.
318 Cod contravențional și aplicându-i sancțiunea contravențională în mărime de
50 unități convenționale. Rezultă, că pentru neexecutarea unei hotărâri
judecătorești a fost pedepsit ilegal de 2 ori, urmând a fi emisă în privința sa o
sentință de încetare.
Totodată, vina acestuia este dovedită prin probele administrate.
Astfel, martorul David A. a relatat că Direcția asistență socială tineret și
protecție a familiei Anenii Noi, au stabilit graficul de întrevedere a tatălui cu
copilul, care a fost respectat de inculpat până la 27.06.2015, când acesta a luat
copilul, comunicând că nu-l va întoarce cât ea este plecată peste hotarele țării
pentru 2 săptămâni. La 6 iulie 2016 a revenit în țară, însă la nenumăratele cereri de
a întoarce copilul, inculpatul nu a reacționat. La 19.10.2015, s-a prezentat la
grădiniță cu colaboratorii de poliție, și inculpatul a executat hotărârea
judecătorească, din acea zi copilul aflându-se împreună cu ea. Prin acțiunile
inculpatului i-a fost cauzat un prejudiciu în mărime de 50.000 lei.
Potrivit hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, căsătoria între
David G. și David A. a fost desfăcută, locul de trai al copilului minor David D.
fiind stabilit cu mama David A.
Conform încheierii din 30.09.2015, executorul judecătoresc Catanoi S. a
intentat procedura de executare a documentului executoriu.
Potrivit hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 05.10.2015, inculpatul a fost
sancționat în baza art. 318 Cod contravențional, la amendă în mărime de 50 unități
2
convenționale, pentru neexecutarea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015.
Argumentul inculpatului este neîntemeiat, or, potrivit Hotărârii Curții
Constituționale nr. 13 din 11.06.2016 privind excepția de neconstituționalitate a
unor prevederi ale art. 320 Cod penal, se aplică sancțiuni penale pentru
neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executare a hotărârii instanței de
judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.
Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 320 alin. (1) Cod penal,
ca neexecutarea intenționată, precum și eschivarea de la îndeplinirea hotărârii
instanței de judecată.
La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 16, 75-76 Cod
penal, că nu s-au stabilit circumstanțe agravante și atenuante, că inculpatul a comis
o infracțiune ușoară și se caracterizează pozitiv, concluzionând că atingerea
scopului pedepsei penale va fi posibilă prin aplicarea unei pedepse sub formă de
amendă.
Instanța a reținut că David A. a depus cerere de chemare în judecată
solicitând încasarea prejudiciului moral în mărime de 50.000 lei, iar prin încheierea
Judecătoriei Anenii Noi din 27.07.2016, ea a fost recunoscută în calitate de parte
civilă în cauza penală.
Totodată, această sumă este una exagerată, iar cuantumul pagubei morale de
20.000 lei ar acoperi suferințele psihice suportate de partea civilă în urma
acțiunilor prejudiciabile ale inculpatului.
Inculpatul a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei
noi hotărâri, prin care procesul penal în privința sa să fie încetat.
Apelantul a invocat, că potrivit actului de învinuire, lui i se incriminează
neexecutarea intenționată a hotărârii din 06.03.2015, în perioada 05.10.2015 –
19.10.2015.
Însă, reieșind din materialele dosarului penal, acțiunile lui din perioada
05.10.2015 – 19.10.2015 nu constituie componența de infracțiune prevăzută de art.
320 alin. (1) Cod penal.
La 27.06.2015, potrivit graficului de întrevedere, a luat copilul nu de la
mama acestuia, care plecase peste hotarele țării cu câteva zile înainte, ci de la o
persoană străină, pentru 3 zile, iar la expirarea timpului, copilul nu putea fi
transmis mamei David A., deoarece aceasta era plecată peste hotarele țării de 5
zile, fără să-l anunțe. Astfel, din cauza iresponsabilității Anei David, a refuzat
întoarcerea copilului, chiar după revenirea ei în țară, până la 19.10.2015.
Totodată, la 05.10.2015, prin hotărârea judecătoriei Anenii Noi, a fost
sancționat pe art. 318 alin. (1) Cod contravențional, pentru neexecutarea hotărârii
judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, această hotărâre fiind contestată și prin
decizia Curții de Apel Chișinău din 09.11.2015 a fost menținută.
La 30.09.2015, de către executorul judecătoresc Catanoi S. a fost intentată
procedura de executare a documentului executoriu cu privire la stabilirea
domiciliului copilului minor, documentul executoriu fiind executat la 19.10.2015,
adică peste 20 de zile.
O altă procedură de executare în privința lui nu fusese intentată.
3
Astfel, potrivit pct. 87 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din
11.06.2013, după aplicarea primei sancțiuni, autoritățile urmează să consemneze
un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou
termen, persoana să poată fi trasă din nou la răspundere.
Conform pct. 83 din aceeași hotărâre, după prima sancționare
contravențională, cea de a doua sancționare penală urmează a fi întemeiată pe
refuzul repetat al debitorului, însă, distinct, iar potrivit pct. 86 al hotărârii date,
sancționarea pentru neexecutarea unei obligații legale poate avea loc doar dacă s-a
făcut distincție între cele două perioade de referință, prin specificarea clară a
limitelor temporale respective.
După deschiderea procedurii de executare din 30.09.2015, o altă procedură
de executare în privința lui nu a fost intentată, nefiind delimitat sau consemnat un
nou termen pentru executarea aceleiași obligații.
Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 05.10.2015, potrivit căreia el a fost
recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod
contravențional a devenit executorie/irevocabilă abia la 09.11.2015, pe când
pretinsa neexecutare se invocă în perioada 05.10.2015 – 19.10.2015.
Astfel, el a fost condamnat de două ori pentru aceiași faptă, ceea ce
contravine art. 4 al Protocolului nr. 7 CEDO.
Procesul penal în privința lui urmează a fi încetat, reieșind din faptul că
există o hotărâre judecătorească definitivă asupra aceleiași persoane pentru aceeași
faptă.
Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21
februarie 2017, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.
David Ghenadie a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii
prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește
elementele infracțiunii.
Instanța de apel a constatat că inculpatul este învinuit de comiterea
infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, și anume, că știind cu
certitudine că Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 06 martie 2015, privind
desfacerea căsătoriei și stabilirea locului de trai al copilului minor David D. pe
lângă mama acestuia David A. este definitivă și executorie, ignorând graficul de
întrevederi stabilit prin decizia Autorității tutelare Anenii Noi nr. 26.03.2015, a
tăinuit locul aflării copilului pe care l-a luat la 27.06.2015 și nu l-a mai reîntors.
Astfel, la 05.10.2015, prin Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi asupra cauzei
contravenționale intentate la 27.07.2015, în baza art. 318 alin. (1) Cod
contravențional, David G. a fost sancționat contravențional pentru neexecutarea
intenționată și eschivarea de la executare a hotărârii instanței de judecată din
06.03.2015.
Ulterior, continuându-și acțiunile ilegale, în perioada de timp de la
05.10.2015 până la 19.10.2015, urmărind scopul neexecutării Hotărârii
Judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, cu privire la stabilirea locului de trai al
minorului David D. pe lângă mama David A., cunoscând cu certitudine, că prin
acțiunile sale ilegale atentează grav la relațiile sociale referitoare la asigurarea
autorității judecătorești, afectând intenționat drepturile părților în favoarea căror s-
a pronunțat instanța judecătorească rămasă definitivă, a refuzat s-o execute în
4
vederea reintegrării fiului minor David D. în familia mamei David A., acțiune
realizată doar prin executarea silită efectuată la 19.10.2015 în baza procedurii de
executare nr. 037-648/2015 la intervenirea autorităților competente.
Instanța de apel, a conchis că în acțiunile inculpatului lipsesc semnele
infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, ca neexecutarea intenționată,
precum și eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanței de judecată.
Instanța de fond eronat a apreciat concluziile Curții Constituționale, or, în
hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 11.06.2013, se menționează despre
aplicarea principiului non bis in idem - după aplicarea primei sancțiuni, autoritățile
urmează să consemneze un nou termen pentru executarea obligației și doar la
expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi trasă din nou la răspundere.
Astfel, potrivit pct. 83 din hotărârea menționată, după prima sancționare, cea
de a doua sancționare penală urmează a fi întemeiată pe refuzul repetat al
debitorului, însă distinct, iar conform pct. 86 - sancționarea repetată pentru
neexecutarea unei obligații legale nu poate avea loc, doar dacă s-a făcut distincție
între cele două perioade de referință, prin specificarea clară a limitelor temporale
respective.
În acest context, după deschiderea procedurii de executare din 30.09.2015, o
altă procedură de executare în privința lui David G. nu a mai fost intentată, astfel,
nefiind delimitat sau consemnat un nou termen pentru executarea aceleiași
obligații.
Conform prevederilor pct. 77-79 a hotărârii nr. 13 din 11.06.2013 a Curții
Constituționale, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că neexecutarea
unei obligații legale constituie o infracțiune instantanee, care este completamente
consumată prin omisiunea realizată la un moment dat printr-un fapt unic.
Respectivele raționamente sunt expuse de către Curtea Europeană în decizia
Smolickis vs. Letonia din 27 ianuarie 2005, în care Curtea s-a pronunțat în privința
sancționării repetate a unei persoane pentru neexecutarea obligației legale de a
depune bilanțul financiar. Curtea Europeană a menționat că persoana a fost
sancționată pentru o infracțiune succesivă ce implică reînnoirea intervenției
voluntare, și nu pentru o infracțiune continuă, ale cărei consecințe ar persista fără o
nouă intervenție a autorului. Art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană
interzice sancționarea repetată a aceleiași persoane pentru același comportament și
nu exclude sancționarea succesivă, întemeiată pe comportamente manifestate la
diverse reprize, chiar dacă acestea prezintă în substanță un caracter similar sau
identic (decizia Smolickis s. Letonia și Raninen vs. Finlanda, din 7.03.1996).
La fel, Curtea Constituțională, la pct. 88 din hotărârea nr. 13 relevă că
„...doar dacă se respectă condițiile enunțate, sancționarea repetată a persoanei
pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive nu vizează una și aceiași
faptă continuă”.
Potrivit conținutului actului de învinuire și a materialelor dosarului penal,
acțiunile inculpatului pentru perioada 05.10.2015-19.10.2015 nu întrunesc
componența de infracțiune prevăzută de art. 320 alin. (l) Cod penal, deoarece
obiectul juridic al infracțiunii îl constituie relațiile sociale referitoare la asigurarea
autorității hotărârilor judecătorești prin care se continuă înfăptuirea justiției. Obiect
5
special secundar sunt relațiile sociale referitoare la drepturile cetățenilor, care se
realizează prin executarea hotărârilor judecătorești.
Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin acțiune sau inacțiune.
Acțiunea se manifestă prin împotrivirea persoanei obligate să execute
hotărârea judecătorească care se exprimă oral sau în scris, încearcă să lovească sau
lovește, exprimă amenințări persoanelor care execută hotărârea, interdicții,
săvârșesc acte de corupere a persoanelor cu funcții de răspundere obligate să
controleze ori să execute această hotărâre, indiferent dacă aceste acțiuni au avut loc
la începutul, mai târziu, în cursul executării hotărârilor judecătorești. Inacțiunea
persoanei poate fi exprimată oral sau în scris și prin neîntreprinderea acțiunilor
necesare pentru executarea hotărârii judecătorești, considerând că hotărârea nu este
corectă etc.
Prin noțiunea de hotărâri ale instanței de judecată se înțeleg hotărârile date
de către instanță în cauzele civile, penale, contravenționale, contencios
administrativ, intrate în vigoare și pasibile de executare.
Latura subiectivă se manifestă numai prin intenție directă.
Făptuitorul conștientizează că prin acțiunile sau inacțiunile sale nu execută
intenționat sau se eschivează de la îndeplinirea hotărârii instanței de judecată și
dorește acest rezultat.
Motivele neexecutării intenționate nu influențează la încadrarea faptei în
baza acestui articol.
Astfel, prin hotărârea judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015 a fost
desfăcută căsătoria dintre David G. și David A., fiind stabilit domiciliul copilului
minor pe lângă mama David A.
La 05.10.2015, prin hotărârea judecătoriei Anenii Noi, David G. a fost
recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (l) Cod
Contravențional, pentru neexecutarea hotărârii judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015.
Hotărârea din 05.10.2015 a fost contestată, iar prin decizia Colegiului Penal
al Curții de Apel Chișinău din 09.11.2015, hotărârea în cauză a fost menținută.
La 30.09.2015, de către executorul judecătoresc Cătănoi S., a fost intentată
procedura de executare a documentului executoriu cu privire la stabilirea
domiciliului copilului minor. Documentul executoriu a fost executat de către
debitorul David G. la 19.10.2015, adică peste 20 zile, iar altă procedură de
executare în privința lui David G. nu a mai fost intentată, pentru perioada
06.03.2015 - 09.11.2015, adică pentru neexecutarea hotărârii judecătoriei Anenii
Noi din 06.03.2015.
Potrivit procesului-verbal de conciliere a părților în procedura de executare
nr.037-648/2015 din 16.10.2015, inculpatul a fost obligat ca în termen de 10 zile să
predea copilul mamei, adică până la 26.10.2015, iar inculpatul putea benevol să
predea copilul mamei și la 19.10.2015, adică până la expirarea termenului indicat,
copilul a fost transmis mamei prin urmare, și din aceste considerente, se atestă că
învinuirea adusă inculpatului, potrivit căreia dânsul în perioada de timp de la
05.10.2015 până la 19.10.2015 nu a executat hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015, este nefondată.
6
Procurorul adjunct interimar al procurorului Procuraturii de circumscripție
Chișinău, Sergiu Ciobanu a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei
decizii, cu menținerea sentinței instanței de fond.
Recurentul a menționat, că instanța de apel neîntemeiat a ajuns la concluzia
de achitare a inculpatului, deoarece acuzarea a prezentat suficiente probe
concludente, pertinente și incontestabile care confirmă vinovăția inculpatului.
Instanța de fond corect a motivat sentința indicând că acțiunile inculpatului
constituie neexecutare intenționată a hotărârii instanței de judecată din 06.03.2015
și anume în perioada 05.10.2015 – 19.10.2015 a refuzat s-o executate în vederea
reintegrării fiului minor David D. în familia mamei David A., acțiune realizată
doar prin executarea silită efectuată la 19.10.2015, în baza procedurii de executare
nr. 037-648/2015, la intervenirea autorităților competente.
La fel, instanța de fond corect și-a întemeiat concluziile pe prevederile
hotărârii Curții Constituționale nr. 13 din 11.06.2013 privind excepția de
neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320 Cod penal nr. 985 – XV din
18.04.2002, în redacția Legii nr. 173 din 09.07.2010 pentru modificarea unor acte
legislative, invocând p. 23 al Hotărârii vizate, potrivit cărui sancțiunile penale
pentru neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea hotărârii instanței
de judecată se aplică, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii
contravenționale.
Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate și-a găsit, pe
deplin confirmare, instanța de apel incorect dispunând achitarea inculpatului.
În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de
procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor
invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază
soluția.
5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Rodica Bevziuc în numele părții
civile David A., în care solicită casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea
sentinței instanței de fond.
Recurenta a menționat, că inculpatul greșit a fost achitat, or acțiunile lui se
confirmă prin probele examinate și verificate în ședințele instanțelor de fond și de
apel, fiind prezente elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 320
alin. (1) Cod penal, în special latura obiectivă și subiectivă – vinovăția și scopul de
eschivare de la executarea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, ca
semn obligatoriu și constitutiv a componenții prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod
penal.
Instanța de apel a interpretat eronat normele dreptului material, dând
prioritate probelor neconstatate în cadrul ședințelor de judecată, fără a elucida și
determina circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii.
Nici teoria și nici legiuitorul nu stabilește drept condiție pentru încadrarea
acțiunilor în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, inițierea procedurii de executare
silită, motiv pentru care argumentul apelantului în acest sens urmează a fi apreciat
critic.
Relații sociale, în cazul dat se referă la încălcarea intenționată și directă a
drepturilor Anei David, ca om, femeie și mamă și ale minorului David D. ca om,
7
fiu și copil, drepturi acordate de legiuitor prin multiple acte normative naționale și
internaționale.
Instanța de apel, legal a admis și acțiunea civilă în cauză.
În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură
penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare
nominalizate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate,
Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din
următoarele considerente.
În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,
hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept
comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art.
424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în
limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură
penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de
procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor
prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.
Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar al procurorului este fondat pe
art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală, invocându-se doar
temeiurile că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în
apel și că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția (pct.
din decizie).
Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate supra, nu
este specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii
contestate, asupra căror argumente din apel nu s-ar fi expus instanța de apel, în
cazul în care acuzarea nici nu a utilizat calea de atac apelul, fiind omisă în totalitate
și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).
Totodată, art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală prevede temeiul
pentru un recurs ordinar – că instanța a dat faptei săvârșite o încadrare juridică
greșită.
Dar, în recursul procurorului nu este indicat care ar fi erorile de drept și esența
circumstanțelor că instanța a dat faptei săvârșite o încadrare juridică greșită și care
ar fi, în asemenea caz, încadrarea juridică corectă a faptei comise, lipsind orice
argumentare a ilegalității hotărârii atacate în aspectul dat (pct. 5. din decizie).
Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut în
partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu
recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar
justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de
recurent.
Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească
nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a
apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.
În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,
hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept
comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
8
Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele
reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea
dispozițiilor de drept formal și material.
În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare,
în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5., 5.1. din
decizie), se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii
contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod
concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de
drept privind infracțiunea incriminată inculpatului în strictă conformitate cu
prevederile normelor de procedură penală și a prescripțiilor de drept material, în
baza probelor administrate, acestea fiind motivat apreciate în temeiul prescripțiilor
din art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,
concludenței, utilității, veridicității și al coroborării lor, corect dispunând achitarea
inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii imputate, pe motiv că fapta lui
nu întrunește elementele infracțiunii.(pct. 4. din decizie).
Pe lângă aceasta, este de reținut că soluția de achitare a inculpatului de sub
învinuirea comiterii infracțiunii imputate, cât și netemeinicia recursurilor ordinare
coroborează și cu următoarele împrejurări.
Conform art. 7 alin. (2) Cod penal și art. 22 alin. (1), 8 alin. (3), 390 alin. (1)
pct. 3) Cod de procedură penală, nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi
penale, judecării și pedepsei penale pentru una și aceeași faptă. Concluziile despre
vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.
Dacă fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, se adoptă o sentință
de achitare.
La fel, potrivit jurisprudenței relevante naționale, prima sancționare conform
prevederilor articolului 318 din Codul contravențional și a doua conform
prevederilor articolului 320 din Codul penal se referă la perioade distincte, între
care nu există suprapunere. Deoarece debitorul s-a obstinat să nu execute
hotărârea judecătorească devenită executorie după prima sa sancționare
contravențională, cea de-a doua sancționare penală se întemeiază pe refuzul său
repetat, însă totuși distinct, de a se conforma legii. Sancționarea repetată pentru
neexecutarea unei obligații legale nu este incompatibilă cu principiul non bis in
idem, dacă se face distincție între cele două perioade de referință, prin specificarea
clară a limitelor temporale respective. Din aceste considerente, după aplicarea
primei sancțiuni, autoritățile urmează să consemneze un nou termen pentru
executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să
poată fi din nou trasă la răspundere. Doar dacă se respectă condițiile enunțate,
sancționarea repetată a persoanei pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești
definitive nu vizează una și aceiași infracțiune, faptă, continue și nu este
incompatibilă cu principiul non bis in idem (hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din
11.06.2013, privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320 Cod penal al
Republicii Moldova nr. 985 – XV din 18.04.2002, în redacția Legii nr. 173 din 09.07.2010,
pentru modificarea unor acte legislative, pct. 82, 83, 86 - 88).
9
În această consecutivitate, se atestă că conform rechizitoriului, inculpatul
este acuzat că: „...la 05.10.2015, prin Hotărârea Judecătoriei Anenii Noi a fost
sancționat contravențional în baza art. 318 alin. (1) Cod contravențional pentru
neexecutarea intenționată și eschivarea de la executare a hotărârii instanței de
judecată din 06.03.2015. În perioada de timp de la 05.10.2015 până la
19.10.2015, urmărind scopul neexecutării Hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015, a refuzat s-o execute...” (vol. I, f.d. 83).
Potrivit hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 06.03.2015, căsătoria între
David G. și David A. a fost desfăcută, locul de trai al copilului minor David D.
fiind stabilit cu mama David A. (vol. I, f.d. 41).
Conform încheierii din 30.09.2015, executorul judecătoresc Catanoi S. a
intentat procedura de executare a documentului executoriu, debitorului David G.
fiindu-i propus un termen de 15 zile pentru executarea benevolă a respectivei
hotărâri, dar și avertizat că la expirarea acestui termen va fi continuată procedura
de executare (vol. I, f.d. 200).
Potrivit hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 05.10.2015, inculpatul a fost
sancționat în baza art. 318 Cod contravențional, la amendă în mărime de 50 unități
convenționale, pentru neexecutarea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015 (vol. I, f.d. 51).
Conform procesului verbal din 16.10.2015, de conciliere a părților în
procedura de executare, întocmit la sediul executorului judecătoresc S. Catanoi,
David G. s-a obligat timp de 10 zile să transmită copilul minor mamei David A.
(vol. I, f.d. 19).
Potrivit plângerii din 29.10.2015, David A. a solicitat procuraturii Anenii
Noi tragerea lui David G. la răspundere penală (vol. I, f.d. 9).
Conform deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din
29.11.2015, a fost respins recursul declarat de avocat în numele contravenientului
David G. împotriva hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 05.10.2015 (vol. I, f.d.141-
143).
Potrivit încheierii executoriului judecătoresc Catanoi S. din 30.11.2015, s-a
încasat de la David G. în beneficiul executorului judecătoresc S. Catanoi
cheltuielile de executare în mărime de 80 lei și onorariu în mărime de 2000 lei. În
descriptivul încheierii este indicat că: „Debitorul a recepționat încheierea privind
intentarea procedurii de executare la data de 06.10.2015. Astfel, termenul de
executare a documentului executoriu expiră la data de 21 octombrie 2015.
Documentul executoriu a fost executat la data de 19.10.2015” (vol. I, f.d.137).
Conform ordonanței din 07.12.2015, a fost pornită urmărirea penală în baza
elementelor infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal (vol. I, f.d. 1).
Circumstanțele enunțate denotă că, prin încheierea din 30.09.2015
executoriului judecătoresc Catanoi S. i-a acordat inculpatului un termen de 15
zile pentru executarea benevolă a hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din
06.03.2015, termen care a început să curgă pe 06.10.2015 și urma să expire la
21.10.2015, fapt constatat prin încheierea aceluiași executor din 30.11.2015.
10
Prin urmare, sancționarea inculpatului pe 05.10.2015 în baza art. 318 alin.
(1) Cod contravențional și atragerea lui la răspundere penală conform art. 320
alin. (1) Cod penal pentru neexecutarea respectivei hotărâri în perioada de timp de
la 05.10.2015 până la 19.10.2015, în situația în care autoritățile i-au acordat un
termen de executare între 30.09.2015 și 21.10.2015 nu se referă la perioade
distincte și reprezintă o suprapunere între acestea.
Or, după aplicarea primei sancțiuni, autoritățile nu i-au consemnat
inculpatului un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea
acestui nou termen, ultimul să poată fi din nou tras la răspundere.
În asemenea circumstanțe, sancționarea repetată, deja penală, a inculpatului
s-a produs pentru aceiași infracțiune, faptă, continue și cade sub incidența
principiului non bis in idem – dreptul de a nu fi urmărit de organele de urmărire
penală, judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru
aceeași faptă, generând temeiul achitării lui pe motiv că fapta nu întrunește
elementele infracțiunii.
Pe lângă aceasta, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. și 5.1.
din prezenta decizie, recursurile menționate sunt întemeiate doar pe critica modului
în care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei.
Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a
Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere
greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa
convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de
apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza
probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în
baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere
probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau
reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl
propune acuzarea și partea civilă, este o competență și prerogativă legală a acestei
instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în
art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul
ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.
Mai mult, motivele invocate în recursurile ordinare au constituit deja obiect
de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens
(pct. 4. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii
care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,
nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,
cazul Bujnița versus Moldova).
Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a
comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată
cuprinde motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursurile de pe
rol sunt vădit neîntemeiate.
Conform art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală instanța de
recurs va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că
acesta este vădit neîntemeiat.
11
Dat fiind că recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate, acestea urmează a fi
declarate inadmisibile.
În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod
de procedură penală, Colegiul penal,
D E C I D E :
inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocata Rodica Bevziuc
în numele părții civile David Ana și de procurorul adjunct interimar al procurorului
Procuraturii de circumscripție Chișinău, Sergiu Ciobanu, împotriva deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în privința
inculpatului David Ghenadie Xxxxxxxxxx, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 iulie 2017.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Iurie Diaconu
Elena Covalenco
12