1ra-1006/2017 — art. 186 alin. 2 CP

Dosarul nr. 1ra-1006/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sergiu Ciobanu, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în cauza

penală în privința lui:

Canțer Ivan Nicolae, născut la xxxx,

originar și locuitor în s. xxxx, r-nul xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.05.2016 - 27.12.2016;

Instanța de apel: 17.01.2017 - 21.02.2017;

Instanța de recurs: 24.05.2017 - 21.06.2017,

C O N S T A T Ă :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal la 1 (unu)

an închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar în

conformitate cu art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicată inculpatului a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 (unu) an.

Acțiunea civilă depusă de partea civilă xxxx a fost admisă parțial și s-a încasat din

contul inculpatului în beneficiul părții civile, cu titlul de prejudiciu moral, suma de 500

(cinci sute) lei, în rest, acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului material și moral a

fost respinsă ca vădit neîntemeiată.

septembrie, anul 2015, Canțer Ivan urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor

altei persoane, a pătruns în gospodăria consăteanului său xxxx, situată în satul xxxx din

raionul xxxx, de unde a sustras pe ascuns un butoi din lemn, cu volumul de 400 litri la

prețul de 2000 lei, care aparține cu drept de proprietate părții vătămate xxxx, după care

a depozitat butoiul sustras pe ascuns în gospodăria sa din aceiași localitate, astfel

cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil în sumă de 2000 lei.

a declarat apel, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

1

unei noi hotărâri de achitare, din motivul lipsei în acțiunile lui Canțer Ivan a elementelor

infracțiunii încriminate, deoarece sentința de condamnare este bazată în exclusivitate pe

declarațiile pretinsei părți vătămate xxxx, care sunt în contradicție cu celelalte materiale

ale cauzei, precum și pe presupuneri.

2017 a fost admis apelul declarat, casată sentința instanței de fond, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre prin care, Canțer Ivan a fost achitat de sub învinuirea adusă

în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii.

4.1. La rejudecarea cauzei instanța de apel a constatat că, prin rechizitoriu,

Canțer Ivan se învinuiește de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. d)

Cod penal și anume în aceia că, în perioada lunii septembrie, anul 2015, urmărind

scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, a pătruns în gospodăria

consăteanului său xxxx, situată în satul xxxx din raionul xxxx, de unde a sustras pe

ascuns un butoi din lemn, cu volumul de 400 litri la prețul de 2000 lei care aparține cu

drept de proprietate părții vătămate xxxx după care a depozitat butoiul sustras pe ascuns

în gospodăria sa, din aceiași localitate, astfel cauzându-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil în sumă de 2000 lei.

Colegiul penal a menționat că, probele prezentate de acuzare nu demonstrează

vinovăția inculpatului în comiterea furtului imputat lui, or, aceste probe coroborează cu

declarațiile inculpatului, a martorului Onofrei Radu, cât și celelalte probe analizate și

apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, care sunt utile,

veridice și pertinente, corespunzătoare adevărului, coroborează cu declarațiile lui Canțer

Ivan, deoarece atât la urmărirea penală, cât și în ședințele instanței de fond și apel

dânsul a dat declarații consecvente, concludente și constată cu certitudine că

proprietarul gospodăriei xxxx i-a permis inculpatului să ia butoiul din gospodăria

acestuia ca să-l folosească în scopuri personale.

Faptul că xxxx, care a stat la gazdă în gospodăria consăteanului său xxxx, s-a

adresat la poliție precum că i-a fost furat un butoi, nu echivalează cu condamnarea lui

Canțer Ivan, care la momentul luării butoiului, era încrezut că butoiul îi aparține

proprietarului gospodăriei, adică lui xxxx și nu lui xxxx. Mai mult ca atât, ultimul nici

nu a prezentat careva probe că butoiul ar fi aparținut lui și că inculpatul ar fi cunoscut

acest fapt.

Colegiul penal a conchis că la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de

fond nu a indicat probe suficiente și veridice care ar demonstra intenția lui Canțer Ivan

de a sustrage butoiul din gospodăria lui xxxx, deoarece inculpatul îngrijea de casa lui și

avea permisiunea să ia butoiul din gospodăria acestuia.

Astfel, acțiunile inculpatului nu întrunesc elementul principal al laturii subiective

al acțiunii de furt, or, latura subiectivă se caracterizează prin intenție directă cu scop

cupidant (de profit), îndreptată spre sustragerea averii străine și însușirea ei; infractorul

conștientizează nu numai gradul de pericol social al acțiunilor sale, dar și faptul că

2

averea este una străină, prevăzând prin realizarea caracterului acțiunilor sale criminale

și cauzarea unui prejudiciu material al proprietarului. Mai mult ca atât, dacă acțiunile

infractorului nu au un scop de profit, sunt săvârșite din alte intenții personale, chiar dacă

a avut loc sustragerea averii, acțiunile nu pot fi calificate în baza legii ce prevede

răspunderea penală pentru sustragerea de avere.

Prin urmare, Colegiul penal a menționat cu certitudine că instanța de fond, prin

sentința de condamnare, greșit a constatat că Canțer Ivan ar fi săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 186 alin.(2) lit. d) Codul penal, iar faptul comiterii infracțiunii de

ultimul nu este demonstrat nici de către organul de urmărire penală și nici de acuzatorul

de stat în ședințele de judecată.

acesteia, cu menținerea sentinței, deoarece instanța de apel neîntemeiat a ajuns la

concluzia de achitare a inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, iar vina

acestuia se confirmă prin probele administrate la cauza penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului declarat se constată că recurentul invocă pur formal pct. 12)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă nu-și motivează temeiul indicat și prin

urmare, instanța de recurs nu se va expune asupra acestuia, dar se ia în considerație

faptul că, în motivarea recursului autorul stipulează drept temei de drept art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea instanței de apel nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul constată că temeiul invocat nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent.

Astfel, instanța de recurs reiterează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor de amănunt, atât timp cât sunt valorificate toate aspectele

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale

3

unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, a expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect de a casa soluția

instanței de fond, cu achitarea inculpatului.

În conformitate cu prevederile art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor cauzei penale și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate

de prima instanță, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține că, instanța de

apel a motivat decizia în conformitate cu prevederile art.417 alin.(1) pct.8) Cod de

procedură penală, aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

admiterea apelului declarat de avocat, cu casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare.

Decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, fiind legală și întemeiată.

Totodată, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel la examinarea

cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art.27, 99-101 Cod de procedură

penală, cercetând sub toate aspectele probele administrate și invocate la pct.4.1 a

prezentei decizii, verificându-le minuțios, iar în final le-a dat o apreciere

corespunzătoare prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, care

coroborate în ansamblu, confirmă nevinovăția inculpatului Canțer Ivan în săvârșirea

infracțiunii imputate.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe

care materialul probator o susține.

În speță, verificând probatoriul administrat, prin prisma argumentelor invocate de

recurent, Colegiul penal le consideră ca nefondate, în sensul că vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii incriminate nu se dovedește prin probele acumulate și nu a fost

comisă nici o gravă eroare de fapt de către instanța de apel la judecarea cauzei, care ar

duce la casarea hotărârii atacate și adoptarea unei alte soluții, or, instanța de apel după o

sentință de condamnare a audiat pe viu inculpatul și a cercetat și verificat probatoriul

administrat la caz.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și multi-

aspectual în textul deciziei, iar careva temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor

probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute cu respectarea normelor de

procedură penală.

4

Prin urmare, Colegiul penal conchide că situația de fapt a fost just stabilită de

către instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator

administrat, corect instanța de apel ajungând la concluzia de a casa sentința de

condamnare a primei instanțe.

Colegiul reține că, motivele invocate în recurs sunt neîntemeiate și constituie o

interpretare subiectivă a recurentului, iar instanța de apel corect s-a expus asupra

fiecărui argument din apelul declarat de avocat, motivare pe care instanța de recurs o

acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii în cauza Albert vs. România din

16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze

deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare

argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea

de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate

de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

Astfel, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate de

recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, iar solicitările

recurentului nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate în cauză, prin

urmare, soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul

declarat este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Sergiu Ciobanu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în cauza penală în privința lui Canțer Ivan, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 05 iulie 2017.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

5