1ra-642/2017 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-642/2017 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-642/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș, Nadejda Toma, Petru Moraru,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul Russu Ivan în

numele inculpatei Munteanu Lilia, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Hîncești

din 02 august 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie

2016, în cauza penală în privința lui

Munteanu Lilia XXX, născută la XXX,

originară și domiciliată în XXX.

Termenul de examinare al cauzei:

A C O N S T A T A T :

condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa numită inculpatei a fost

adăugată în întregime partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Hîncești

din 14.05.2015, fiindu-i stabilită pedeapsa defintivă de 2 (doi) ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

2016, data și ora nefiind stabilite de către organul de urmărire penală, în locuința Anei Moraru,

din satul Drăgușeni, r-nul Hâncești, la invitația ultimei, având acces liber, urmărind scopul de

profit și sustragere pe ascuns a bunurilor acesteia, tainic a sustras dintr-un dulap suma de 25

000 lei, cauzând părții vătămate o daună în proporții considerabile.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit ordinii stabilite pentru prima

instanță, prin care ea să fie achitată.

În motivarea cerințelor sale inculpata a indicat că nu a recunoscut vina, iar partea acuzării

nu a putut proba incontestabil comiterea faptei incriminate acesteia.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către avocat în numele inculpatei, care a solicitat

repunerea în termen a apelului, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

1

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatei să-i fie stabilită o

pedeapsă non-privativă de libertate.

În motivarea cerințelor sale avocatul a invocat următoarele:

- instanța de fond eronat a aplicat prevederile art. 85 Cod penal, deoarece la data de

14.05.2016 pedeapsa stabilită în sentința anterioară a fost executată, în acest fel inculpata fiind

sancționată de două ori pentru aceeași faptă;

- instanța de fond neîntemeiat a constatat lipsa circumstanțelor atenuante, odată ce

inculpata a recunoscut vina parțial, la fel parțial a restituit banii sustrași, a participat la

descoperirea infracțiunii și are la întreținere doi copii minori;

- instanța de fond nu s-a expus în privința copiilor minori ai inculpatei, care sunt educați

doar de către ea.

pronunțată integral la 22 decembrie 2016, apelul inculpatei a fost respins ca nefondat, iar al

avocatului ca depus peste termen, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că sentința contestată a fost

pronunțată integral la 02 august 2016, copia acesteia fiind expediată părților la data de 10

august 2016, fapt confirmat prin scrisoarea anexată (f.d. 85). Apelul declarat de avocat a fost

depus peste 22 zile de la expedierea sentinței contestate (f.d. 88-89), în felul dat fiind considerat

ca depus peste termenul legal prevăzut.

Instanța de apel a considerat că avocatul a omis termenul de atac fără careva temei,

deoarece aflarea sa în concediul de odihnă nu poate fi considerată motiv întemeiat de repunere

în termen, mai mult ca atât că ordinul de acordare a concediului a fost întocmit de însuși avocat.

În partea ce ține de apelul declarat de inculpată, instanța de apel a indicat că la pronunțarea

sentinței, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la

concluzia că inculpata a săvârșit infracțiunea incriminată.

De asemenea, instanța de apel a remarcat că starea de fapt reținută și de drept apreciată

concorda cu circumstanțele stabilite și probele administrate în cauză, relevate și analizate în

cuprinsul sentinței, verificate în apel. Considerentele primei instanțe au fost motivate și

argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității, sub aspectul că vinovăția

inculpatei în săvârșirea infracțiunii incriminate a fost dovedită în cadrul procesului penal.

Referitor la soluția de individualizare a pedepsei stabilite inculpatei, s-a reținut că

pedeapsa penală aplicată acesteia era legală, proporțională cu fapta comisă și în măsură să

asigure atingerea scopului pedepsei penale, iar motivele invocate de inculpată în cererea de

apel erau lipsite de suport factologic și juridic.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de cele trei principii care stau

la baza individualizării pedepsei, sancțiunea aplicată inculpatei fiind legală, echitabilă și

proporțională. În aceeași ordine de idei, s-a atestat că prima instanță în mod just și obiectiv a

aplicat în privința inculpatei pedeapsa sub formă de închisoare. Instanța de apel, a considerat

că la soluționarea problemei individualizării pedepsei în privința lui Munteanu Lilia, instanța

de fond corect a procedat, iar numirea pedepsei sub formă de închisoare, de către prima instanță

2

era obiectivă, echitabilă, cât și proporțională faptei prejudiciabile comise în coraport cu

gravitatea infracțiunii comise și personalitatea inculpatei.

În astfel de circumstanțe, instanța de apel a reținut că instanța de fond motivat a stabilit

categoria și măsura de pedeapsă, relevând în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei,

persoana inculpatei și în așa mod corect a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se va

asigura prin aplicarea pedepsei sub formă de închisoare, pe un termen de 1 an.

Sintetizând juridic cele menționate mai sus, instanța de apel a considerat că scopul

educativ și preventiv al pedepsei stabilite inculpatei va fi pe deplin atins, doar prin menținerea

sancțiunii în limitele și în condițiile stabilite de prima instanță.

Totodată, instanța de apel a respins și solicitarea inculpatei privind aplicarea prevederilor

Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova. În particular, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) al Legii

nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, legea menționată se aplică condiționat și exclusiv

persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului

penal și celor condamnate care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei,

perioadei de probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând

risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art. 2–

9, 11 și 12.

În temeiul alin. (2) al aceleiași norme legale, căința activă a persoanei se determină în

conformitate cu criteriile stabilite la art. 57 din Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002,

fără a ține cont de criteriul gravității faptei comise. Astfel, în sensul art. 57 alin. (1) din Codul

penal, persoana care pentru prima oară a săvîrșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate

fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună

voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate

sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Astfel, instanța de apel a constatat că în speță se atestau interdicțiile prevăzute de art. 10

al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova și ca urmare a indicat asupra imposibilității

aplicării dispozițiilor actului sus citat față de inculpată, deoarece ultima, anterior fiind

condamnată prin sentința Judecătoriei Hîncești din 14 mai 2015 în baza art. 201/1 alin. (1) Cod

penal, la 1 an închisoare, pedeapsă care a fost suspendată condiționat pe un termen de probă

de 1 an, a săvârșit din nou o infracțiune intenționată. Mai mult ca atât, în cadrul întregului

proces penal inculpata a stat pe poziția de nerecunoaștere a vinovăției, solicitând să fie achitată,

ca ulterior în ședința instanței de apel să-și schimbe poziția cu recunoașterea integrală a

vinovăției, ceea ce contravinea prevederilor art. 57 Cod penal.

numele inculpatei, depus la 23 ianuarie 2017 (prin poștă), care întemeindu-se pe prevederile

art. 427 alin. (1) pct. pct. 6), 11)-13) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora,

3

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de încetare a procesului penal în privința

inculpatei, în legătură cu aplicarea amnistiei.

În motivarea cerințelor sale recurentul indică următoarele:

- instanța de fond eronat a aplicat prevederile art. 85 Cod penal în privința inculpatei,

deoarece la data de 14.05.2016 pedeapsa stabilită în sentința anterioară a fost executată, în

acest fel inculpata fiind sancționată de două ori pentru aceeași faptă;

- instanța de apel nu a luat în considerație faptul că la faza judecării cauzei în apel partea

vătămată a declarat că prejudiciul i-a fost restituit și ea nu are careva pretenții față de inculpată,

la fel aplicarea prevederilor legii cu privire la amnistie a fost solicitată și de către ultima,

solicitare care a fost respinsă în mod neîntemeiat.

6.1. Pe cauză a depus referință procurorul, care menționează că prin materialele cauzei se

confirmă faptul că partea vătămată nu are pretenții de ordin material față de inculpată (f.d.

101). Totodată, se constată că inculpata și avocatul în numele său au depus o cerere, prin care

au solicitat aplicarea actului de amnistie față de prima, cu încetarea procesului penal și

liberarea de pedeapsă penală (f.d. 103).

Suplimentar, procurorul a menționat că inculpata a comis o infracțiune ușoară, fiind în

stare de recidivă, fapt ce nu împiedică posibilitatea dispunerii încetării procesului penal, în

conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială a hotărârii

atacate și cu dispunerea rejudecării de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară

nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul penal lărgit consideră că concluziile instanței de apel, expuse asupra cererii

inculpatei de a-i fi aplicat actul amnistiei, sunt pripite.

În acest sens, Colegiul penal constată că instanța de apel, statuând asupra faptului că

inculpata a stat ferm pe poziția de nerecunoaștere a vinovăției până la etapa judecării apelului,

nu a apreciat în mod corespunzător poziția ultimei, care de fapt denotă contrariul.

Sub acest aspect, Colegiul penal constată că Munteanu Lilia, fiind audiată în calitate de

bănuită, și-a recunoscut vina (f.d. 25, verso); ulterior, fiind audiată în calitate de învinuită,

Munteanu Lilia a refuzat de a da declarații (f.d. 40); potrivit declarațiilor date în instanța de

fond, Munteanu Lilia și-a recunoscut vina (f.d. 78), în sentință fiind însă indicat că acest fapt

nu a avut loc (f.d. 80); finalmente, conform declarațiilor date la etapa judecării apelurilor,

Munteanu Lilia a declarat că și-a recunoscut vina (f.d. 102).

În aceste circumstanțe, contrar celor reținute de către instanța de apel, Colegiul penal

constată că inculpata a stat ferm pe poziția de recunoaștere a vinovăției pe parcursul procesului

penal desfășurat în privința sa. Faptul că Munteanu Lilia a refuzat de a da declarații la etapa

audierii în calitate de învinuită nu echivalează cu nerecunoașterea vinovăției, or învinuitului,

4

conform art. 66 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, îi este garantat dreptul de a tăcea și

de a nu mărturisi împotriva sa.

În același context, Colegiul penal își exprimă dezacordul cu concluzia instanței de apel,

privind faptul că schimbarea poziției inculpatei în sensul recunoașterii vinovăției, la etapa

judecării apelurilor, ar contravine prevederilor art. 57 Cod penal.

În primul rând, după cum s-a menționat, Colegiul penal consideră că instanța de apel

eronat a considerat că inculpata a stat ferm pe poziția de nerecunoaștere a vinovăției, or

materialele cauzei demonstrează contrariul.

În al doilea rând, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că recunoașterea vinovăției

poate fi valorificată la orice etapă a procesului penal.

În sensul dat, Colegiul penal menționează că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, nr. 210 din 29.07.2016, legea menționată se aplică condiționat și exclusiv

persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului

penal și celor condamnate care sânt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei,

perioadei de probațiune sau termenului de probă și sânt evaluate psihologic ca prezentând

risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art. 2–

9, 11 și 12. Totodată, art. 1 alin. (2) al aceleiași legi stabilește că căința activă a persoanei se

determină în conformitate cu criteriile stabilite la art. 57 din Codul penal nr. 985-XV din 18

aprilie 2002, fără a ține cont de criteriul gravității faptei comise.

La rândul său, art. 57 alin. (1) Cod penal prevede că persoana care pentru prima oară a

săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă

ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a

reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

În contextul circumstanțelor existente în cauză, Colegiul penal relevă că recunoașterea

vinovăției de către persoană constituie o formă de contribuire activă la descoperirea

infracțiunii, care la rândul său reprezintă, în sensul art. 57 alin. (1) Cod penal, o modalitate de

manifestare a căinței active.

În acest sens, Colegiul penal consideră că instanța de apel a concluzionat pripit asupra

faptului că în cauză recunoașterea vinovăției de către inculpată, la etapa judecării apelurilor,

nu reprezenta o manifestare a căinței active, apreciere care în consecință a dus la respingerea

cererii inculpatei de aplicare a amnistiei în privința sa. Totodată, Colegiul penal consideră că

instanța de apel urma să dea o apreciere corespunzătoare poziției inculpatei la examinarea

cauzei în ordine de apel, fără a se baza, după cum s-a arătat în mod neîntemeiat, pe poziția

exprimată de Munteanu Lilia la diferite etape ale procesului penal, or recunoașterea vinovăției

poate fi reținută la orice etapă a procesului penal.

Din aceste considerente, Colegiul penal apreciază că constatările instanței de apel sunt

pripite și, în parte, în contradicție cu materialele cauzei, fiind omisă o apreciere obiectivă și

multilaterală a faptului că inculpata și-a recunoscut vinovăția integral în fața instanței de apel.

5

Din acest motiv, Colegiul penal lărgit conchide că recursul ordinar, declarat în cauza deferită

prezentei judecări, urmează a fi admis, cu casarea parțială a deciziei atacate, în partea

respingerii apelului și cererii de aplicare a amnistiei, declarate de inculpată și cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Totodată, Colegiul penal consideră admisibile în principiu criticile recurentului, în partea

stabilirii pedepsei inculpatei în baza art. 85 Cod penal, sub acest aspect fiind necesar de a

atenționa partea apărării asupra posibilității de adresare la judecătorul de instrucție, în

conformitate cu prevederile art. 469 alin. (1) Cod de procedură penală, pentru soluționarea

chestiunilor ce țin de executarea pedepsei, deoarece dispoziția art. 2011 Cod penal, în baza

căreia inculpata a fost condamnată prin sentința anterioară, a fost modificată prin Legea nr.

196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele expuse în prezenta

decizie, de motivele invocate în apelul inculpatei și în recursul ordinar declarat în numele

acesteia, să aprecieze în mod obiectiv poziția inculpatei privind vinovăția sa, să se expună

argumentat asupra cererii înaintate de inculpată, privind aplicarea amnistiei, în coroborare cu

condițiile aplicării actului de amnistie, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată,

corespunzătoare prevederilor legale.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Russu Ivan în numele inculpatei

Munteanu Lilia, casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie

2016, în partea respingerii apelului și cererii de aplicare a amnistiei, declarate de inculpată, în

cauza penală în privința lui Munteanu Lilia XXX și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, soluția în privința apelului declarat de avocat în numele inculpatei se menține.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 22 iunie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

Petru Moraru

6