1ra-781/2017 — art. 213 lit. b CP

1ra-781/2017 — art. 213 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-781/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

17 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpatul

Ciocîrlan Alexandru, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 18 ianuarie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Ciocîrlan Alexandru xxxxx, născut la

xxxx, originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.01.2015 – 15.06.2016;

Instanța de apel: 18.07.2016. – 18.01.2017;

Instanța de recurs: 16.03.2017 – 17.05.2017.

C O N S T A T Ă:

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

acesta activând conform ordinului nr. 9 din 01 aprilie 2010 în calitate de medic pediatru

în secția pediatrie a Spitalului raional Florești, având conform fișei de post obligațiuni

pentru acordarea asistenței medicale calificate, avându-l în calitate de pacient pe copilul

Badarev I., a.n. 02.08.2013, care împreună cu mama sa, Badarev A. au fost internați în

spital, copilul fiind în stare gravă - cu diagnoza pneumonie acută, a încălcat din

neglijență regulile și metodele de acordare a asistenței medicale, aplicând un tratament

infuzional empiric, fără calcule și argumentări, nu a apreciat corect starea de gravitate a

copilului, nu a explicat mamei copilului Badarev A., toate riscurile pentru viața copilului

și consecințele care pot surveni și nu a informat lucrătorii medicali din sectorul primar și

1

prematur, în pofida faptului dat l-a externat pe copilul Badarev I., din Spitalul raional

Florești.

Astfel, de la 07 ianuarie 2014 și pînă la 10 ianuarie 2014, Badarev I., și Badarev A.,

s-au aflat la domiciliul lor din s. Japca r. Florești, unde, copilul nu a beneficiat de vreun

tratament și careva îngrijiri medicale, fapt care a dus la agravarea stării de sănătate, și ca

consecință la 10 ianuarie 2014, copilul Badarev I., a decedat.

Conform raportului de expertiză medico-legală în comisie nr. 210 din 05 august

2014 s-a constatat că: moartea copilului Badarev I., a.n. 02.08.2013, a survenit în urma

insuficienței respiratorii, cauzată de pneumonia interstițială bilaterală (pe funde de

imunodeficiență), complicată cu sindrom de coagulare intravasculară diseminată, fapt

confirmat prin modificările patologice depistate la autopsia cadavrului și adeverite prin

datele investigațiilor histopatologice. Monitorizarea copilului, care se afla în stare gravă,

a fost insuficientă, persistă indicații arhaice, șablonate. Tratamentul infuzional este

prescris empiric, fără calcule și argumentări, iar personalul medical IMSP SR Florești

implicat în acordarea asistenței medicale copilului Badarev I. nu a respectat protocoalele

naționale existente, recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, și nu a aplicat

prevederile Programului Conduita Integrală a Maladiilor la Copii. Dacă conduita

medicală și tratamentul medicamentos prescris copilului Badarev I., ar fi fost corect,

decesul pacientului putea fi evitat. În cazul dat, nu a fost o conlucrare eficientă între

personalul medical implicat în acordarea asistenței medicale, n-a fost apreciată corect

starea pacientului și a riscurilor pentru viață la întreruperea tratamentului.

Decesul copilului putea fi evitat dacă el nu era externat din staționar la data de 07

ianuarie 2014. Tactica, conduita și măsurile terapeutice aplicate pacientului în condiții de

staționar din momentul internării (02 ianuarie 2014) și la externare (07 ianuarie 2014) au

fost insuficiente, cu încălcarea regulilor de acordare a asistenței medicale și nu au

corespuns cazului clinic dat. Între deficiențele în acordarea asistenței medicale

pacientului și deces se constată legătură cauzală. La externare personalul medical nu a

apreciat corect starea de gravitate a copilului, nu a raportat administrației instituției

medicale informația despre refuzul la tratament spitalicesc, nu i-a explicat mamei toate

riscurile pentru viața copilului și nu i-a informat pe lucrătorii medicali din sectorul

primar.

De către organul de urmărire penală, acțiunile inculpatului Ciocîrlan A. au fost

calificate în baza art. 213 lit. b) Cod penal, încălcarea din neglijență de către medic a

regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, care a cauzat decesul

pacientului.

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul Ciocîrlan A., să fie

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal,

2

stabilindu-i o pedeapsă sub formă de 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții publice și de a exercita activități în domeniul medicinii pe un termen de 3 ani.

În argumentarea apelului, procurorul a invocat că sentința nominalizată este ilegală,

nemotivată și neîntemeiată, deoarece în cadrul cercetării judecătorești vinovăția lui

Ciocîrlan A. a fost demonstrată integral prin probele administrate în cadrul urmăririi

penale și cercetării judecătorești. Însă, instanța de judecată în mod eronat a neglijat

valoarea probantă a acestora.

De asemenea, apelantul a indicat că prima instanță neîntemeiat a apreciat ca fiind

veridice declarațiile inculpatului care nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

incriminate, deoarece acestea sunt depuse cu scopul de apărare și de a se eschiva de la

răspunderea penală.

Tot aici, procurorul a menționat că prima instanță a dat o apreciere tendențioasă

depozițiilor succesorului părții vătămate, a martorilor și a materialelor dosarului sub

aspectul că nu a fost stabilită sub nicio formă vina inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, motivând că inculpatul a respectat toate acțiunile necesare conform

atribuțiilor de serviciu, iar fapta acestuia nu conține elementele infracțiunii.

În continuare, apelantul a punctat că prima instanță corect a constatat că pentru

tratamentul copilului Badarev I., medicul curant a fost desemnat medicul Ciocîrlan A. și

că pe perioada staționării în spital, copilului i-au fost administrate mai multe

medicamente, însă în mod eronat a indicat că aceste medicamente sau în ansamblu

tratamentul a fost administrat conform Protocolului clinic național de pneumonie

comunitară la copii, deoarece faptul dat contravine totalmente raportului de expertiză

medico-legală în comisie nr. 210 din 05.08.2014 prin care s-a constatat că:

„monitorizarea copilului, care se află în stare gravă, a fost insuficientă, persistă

indicații arhaice, șablonate. Tratamentul infuzional este prescris empiric, fără calcule și

argumentări, iar personalul medical IMSP Florești implicat în acordarea asistenței

medicale copilului Badarev I. nu a respectat protocoalele naționale existente,

recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, și nu a aplicat prevederile

Programului Conduita Integrală a Maladiilor la Copii.”

Procurorul a susținut că, prima instanță nu a ținut cont nici de caracterul social

periculos al faptei comise, de consecințele care au survenit, și nici de faptul că

infracțiunea săvârșită a avut consecințe negative atât asupra vieții pacientului, cât și

asupra sănătății rudelor apropiate acestuia.

Astfel, prima instanță nu a ținut cont de totalitatea circumstanțelor cauzei, în special

nu a fost luată în considerație metoda săvârșirii infracțiunii, caracterul acesteia, precum

și conduita infractorului atât până la comiterea infracțiunii, cât și după consumare ei.

Apelantul, a indicat că prin achitarea inculpatului Ciocârlan A. nu a fost atins

scopul legii penale, iar pedeapsa penală are drept scop restabilirea echității sociale,

3

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

admis apelul procurorului, casată sentința total și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit

căreia a fost încetat procesul penal în privința inculpatului Ciocîrlan A., de învinuire în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, în legătură cu aplicarea art.

2 al Legii nr.210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova.

apreciind probele care au fost cercetate atât în prima instanță, cât și în instanța de apel, a

ajuns la concluzia de a casa sentința de achitare, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

condamnare a inculpatului Ciocîrlan A., deoarece probele cercetate în coroborare cu

normele legale indicate în ordonanța de modificare a învinuirii din 15 decembrie 2016

confirmă elementele infracțiuni prevăzute la art. 213 lit. b) Cod penal.

Din materialele cauzei penale s-a stabilit cu certitudine internarea copilului minor

Badarev I., în SR Florești la data de 02 ianuarie 2014, după care externarea acestuia din

instituția medicală la data de 07 ianuarie 2014.

Tot din materialele cauzei penale s-a stabilit și acordarea asistenței medicale acestui

decedat, anume de către medicul Ciocîrlan A.

Instanța de apel a indicat că, nu poate susține poziția primei instanțe, care în

conținutul sentinței doar a descris actele normative de care se conduce lucrătorul medical

atât la acordarea asistenței medicale, cât și la întreruperea acestui tratament, însă nu a dat

apreciere acestor acte normative în raport cu circumstanțele cauzei.

Prima instanță a concluzionat că în acțiunile inculpatului lipsesc două componente

ale infracțiunii prevăzute la art. 213 Cod penal, și anume latura obiectivă și cea

subiectivă, iar această concluzie a primei instanțe este total neîntemeiată și contrară

circumstanțelor cauzei. Prima instanță indicând în conținutul sentinței despre lipsa

acestor elemente constitutive ale infracțiunii, face trimitere la faptul că învinuirea adusă

lui Ciocîrlan A. este neclară, și anume despre lipsa în această învinuire a unor acte

normative care conțin regulile sau metodele de acordare a asistenței medicale.

În acest sens, instanța de apel nu a fost acord cu soluția primei instanțe, pe motiv că

acuzarea a prezentat ordonanța de modificare a învinuirii în instanța de apel, însă chiar și

în lipsa acestei ordonanțe de modificare a învinuirii, prima instanța urma să analizeze

actul de învinuire în sensul externării neîntemeiate a lui Badarev I., din instituția

medicală și întreruperea cursului de tratament după cum este indicat în rechizitoriu, în

raport cu normele legale după cum este Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire la

drepturile și responsabilitățile pacientului și să aprecieze aceste circumstanțe în raport cu

legea penală, pe când prima instanță contrar circumstanțelor a dat apreciere conținutului

4

acestui act de învinuire în mod separat, după care a făcut o analiză a legii nominalizate,

fără a fi apreciată în raport cu actul de învinuire.

Totodată, instanța de apel a remarcat despre posibilitatea respingerii actului de

învinuire, ca fiind unul neclar, ceea ce face imposibil identificarea laturii subiective și

obiective după cum și a fost indicat în sentința primei instanțe, însă aceste circumstanțe

se referă la unele situații în care nu există unele norme speciale pentru a analiza fapta

prin prisma art. 213 Cod penal, pe când acțiunile de perfectare înainte de termen a

actelor pentru externare și întrerupere a intervenției medicale este una dinte cele mai

frecvente modalități de încălcare a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței

medicale și aceste acțiuni sunt reglementate de un act normativ național, și anume de

Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

Instanța de apel, a concluzionat că în acțiunile inculpatului sunt prezente semnele

laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.213 Cod penal, care s-a menifestat prin

faptul, că anume Ciocîrlan A., a încălcat regulile de externare a copilului minor Badarev

I., având ca rezultat întreruperea cursului de tratament, după ce a survenit decesul

acestuia, reieșind din raportul de expertiză medico-legală nr.210 și raportul de expertiză

medico-legală nr.101.

De asemenea, a indicat că în acțiunile inculpatului este prezentă și latura subiectivă

a infracțiunii date, care se manifestă prin aceia, că anume inculpatul din neglijență,

exprimată prin încredere exagerată față de urmările prejudiciabile, precum și fără a ține

cont de personalitatea reprezentantului legal nu a explicat acestei consecințele și riscul

potențial care pot apărea în urma întreruperii cursului de tratament.

În pofida faptului că, instanța de apel a constatat ca fiind dovedită vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, instanța de

apel a considerat necesar de a înceta procesul penal în legătură cu adoptarea Legii nr.210

din 29 iulie 2017 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova.

o cu recurs, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului recurentul a invocat că, în învinuirea înaintată procurorul

nu s-a referit la Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile

pacientului” și nici la faptul că pacientul a primit tratament decisiv, hotărâtor pentru

vindecarea sa, conform ghidurilor OMS. Procurorul nu s-a referit la scrisoarea

Ministerului Sănătății din 11 decembrie 2014 partea a 3-a, în care este indicat că moartea

copilului a survenit nu din motivul că tratamentul a fost incorect, ci din cauza refuzului

de la administrarea tratamentului în staționar și nu a îndeplinit tratamentul ambulatoriu.

Astfel, copilul aflându-se în spital a primit investigațiile necesare conform protocolului

5

instituțional și național cum ar fi: analiza generală a sângelui, urina, radiografia cutiei

toracice.

Totodată, indică că în învinuire, procurorul nu s-a referit la contradicțiile din

răspunsurile experților. La audierea expertului au fost primite răspunsuri certe, care a

comunicat că legătura de cauzalitate între tratamentul medical prescris pacientului și

deces nu s-a constatat.

În continuare, recurentul menționează că potrivit fișei medicale nr. 64 a bolnavului

de staționar s-au apreciat pozitive acțiunile medicului de gardă Tafunii L. referitor la

antibiotico-terapie, copilul fiind transportat direct în secția pediatrie, supravegheat de

către medicul pediatru de gardă Tafunii L. (la ora 16.30, 02 ianuarie 2014 – la ora 8.30-

03 februarie 2014). Medicul corect a apreciat starea de gravitate a copilului (pneumonie

severă, saturație oxigenului 86, FR -54/min etc.). Dermatită alergică coexistentă, prescrie

tratament antibacterian adecvat.

Astfel, inscripțiile din fișa medicală într-adevăr au conținut indicații arhaice,

șablonate - Vitamina C, Dexametazon, Salbutamol 1 puf de 3 ori - fără criterii de

bronhobstrucție, Euphillină. Pentru tratamentul copilului ca medic curant a fost

desemnat subsemnatul Ciocîrlan A. Pe perioada staționării, copilului i-au fost

administrate mai multe medicamente, conform protocolului clinic național de pneumonie

comunitare la copii. La fel, pe perioada tratării, din momentul internării mama copilului

Badarev A., a insistat ca să se externeze din spital și să urmeze tratamentul ambulatoriu,

adică la domiciliu. Prin urmare, medicul pediatru de garda a stabilit corect diagnosticul

la internare.

Astfel, la data de 07 ianuarie 2014, la refuzul mamei Badarev A., de a urma

tratamentul în staționar, copilul Badarev I., a fost externat pentru tratament ambulatoriu

și tot atunci Badarev A., personal în fișa medicală s-a semnat pentru tratamentul

ambulatoriu asumându-și responsabilitatea pentru tratarea copilului, cunoscând despre

gravitatea bolii copilului.

Tot aici, recurentul indică că la externare, i-a comunicat mamei precum că a doua zi

la data de 08 ianuarie 2014, urmează să se prezinte la medicul de familie de pe sector sau

la un alt medic, însă ultima nu s-a prezentat și nici nu a informat medicul de sector că a

fost externată pentru tratament ambulatoriu, iar la data de 10 ianuarie 2014 copilul

Badarev I., aflându- se la domiciliul, a decedat.

Mai mult, cazul de deces a copilului Badarev I., a fost examinat de o comisie a

Ministerului Sănătății, iar membrii comisiei au considerat că moartea copilului putea fi

evitată. Moartea copilului a survenit nu din motivul că acesta a primit tratament

inadecvat al pneumoniei în staționar, ci din motivul că pacientul nu a fost tratat până la o

ameliorare clară sau însănătoșire, din cauza refuzului mamei de la tratament staționar și

6

nu a fost asigurată o continuare a tratamentului și supravegherea copilului din grup de

risc social sporit în condițiile de ambulatoriu.

Conform raportului de expertiză medico legală în comisie nr.210 din 05 august

2014, s-a constatat că moartea copilului Badarev I., a survenit în urma insuficienței

respiratorii, cauzată de pneumonie interstițială bilaterală (pe fonul de imunodeficiență,

complicate cu sindrom de coagulare intravascular desemnată, fapt confirmat prin

modificările patologice depistate la autopsia cadavrului și adeverite prin datele

investigațiilor histopatologice. Astfel, nu există legătură de cauzalitate între tratamentul

medicamentos prescris pacientului și decesul acestuia.

Mai mult, recurentul menționează că reieșind din declarațiile martorilor audiați la

caz s-a stabilit că mama în condiții de staționar a îngrijit copilul în mod

necorespunzător.

Totodată, s-a confirmat și faptul că copilului i s-a prescris tratament antibiotic și i s-

a comunicat mamei să se prezinte la medicul de familie.

Recurentul, consideră că, prima instanță corect a constatat că învinuirea adusă nu

este întemeiată, deoarece săvârșirea infracțiunii a fost condiționată de acțiunile

succesorului părții vătămate, care au condus la neîndeplinirea și neefectuarea

corespunzătoare a unor obligațiuni. De către organul de urmărire penală nu a fost indicat

care este actul normativ care ar conține regulile de externare a bolnavului și dacă

inculpatul ar fi comis o încălcare a acestor norme.

Tot aici, menționează că potrivit art. 384 alin. (3) și (4) Cod de procedură penală,

sentința instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Instanța își

întemeiază sentința numai pe probele care au fost cercetate în ședința de judecată.

O sentință de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, ori toate îndoielile

apărute și care nu pot fi înlăturate, se tratează în favoarea inculpaților. Vinovăția

persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanța de

judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate

probele prezentate, a dat răspuns la toate chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de

procedură penală.

Recurentul, conchide că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, iar condamnarea sa este bazată pe presupuneri, fără analizarea multilaterală și

coerentă a tuturor probelor și a legăturii între ele.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6),

8) Cod de procedură penală.

depus referință, potrivit căreia solicită declararea recursului ca fiind admisibil, cu

transmiterea pentru judecare în Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, cu

adoptarea unei decizii de admitere a recursului din alte motive, casarea totală a deciziei

7

instanței de apel și remiterea la rejudecarea a cauzei în aceeași instanță de apel, într-un

alt complet de judecată.

În motivarea solicitărilor înaintate, acuzatorul invocă faptul că instanța de apel

eronat a aplicat legea amnistiei în privința inculpatului Ciocârlan A., deoarece acesta nu

întrunește condițiile prevăzute la art. 2 din legea menționată.

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu și în baza

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Lecturând conținutul recursului declarat, instanța de recurs constată că recurentul

își întemeiază argumentele pe erorile de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală, care stipulează că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta nu este expus clar sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței și inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu

întrunește elementele infracțiunii.

În pofida erorilor invocate, recurentul își motivează criticile asupra deciziei

instanței de apel în mare parte sub aspectul modalității aprecierii probelor de către

aceasta, indicând că instanța de apel eronat a apreciat ansamblu probator administrat la

dosar, ajungând greșit la concluzia că vinovăția inculpatului a fost demonstrată pe deplin

în comiterea infracțiunii incriminate prevăzute la art. 213 Cod penal.

În ordinea celor punctate, raportând alegațiile recurentului la cele reținute în decizia

contestată, instanța de recurs menționează că instanța de apel a examinat cauza în mod

obiectiv și corect, respectând prevederile procesual penale, care a avut drept rezultat

adoptarea unei decizii legale, motivate și întemeiate, respectiv erorile invocate de către

recurent nu au fost confirmate de către instanța de recurs.

Tot aici, Colegiul penal ține să reamintească că procedura de apreciere a probelor

ține de starea de fapt a cauzei, care a fost deja statuată de către instanța ierarhic

inferioară, în competența căreia este stabilirea stării de fapt. Instanța de recurs este în

drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se

constată comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de starea de fapt deja

8

constatată prin hotărârea judecătorească devenită definitivă. Această concluzie se

desprinde din prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, care prin temeiurile

enumerate în pct. 1)-16) oferă dreptul de casare numai dacă se constată o eroare de drept.

Aprecierea probelor ca temei de recurs nu se specifică în norma vizată, iar dezacordul

unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar constitui temei de casare a unei

hotărâri de condamnare sau achitare.

În continuare, referitor la alegațiile invocate de recurent privind temeinicia și

corectitudinea soluției adoptate de către prima instanță, instanța de recurs indică că

instanța de apel corect nu a susținut poziția primei instanței, care s-a limitat doar la

descrierea actelor normative de care se conduce lucrătorul medical, atât la acordarea

asistenței medicale, cât și la întreruperea unui tratament, fără a da vreo apreciere acestor

acte normative în raport cu circumstanțele cauzei.

Totodată, instanța de recurs menționează că instanța de apel corect a constatat că

prima instanță în cadrul cercetării judecătorești urma să analizeze actul de învinuire în în

partea în care se indică despre externarea neîntemeiată a minorului Badarev I. din

instituția medicală și întreruperea cursului de tratament după cum este indicat în

rechizitoriu, în raport cu normele legale, și anume cu Legea nr. 263 din 27.10.2005

privind drepturile și responsabilitățile pacientului, și să aprecieze aceste circumstanțe în

raport cu legea penală, pe când prima instanță contrar circumstanțelor a dat apreciere

conținutului acestui act de învinuire în mod separat, după care a făcut o analiză a legii

nominalizate, fără a fi apreciată în raport cu actul de învinuire.

În același context, instanța de recurs indică că argumentele recurentului precum că

actul de învinuire este unul neclar, din care motiv este imposibil identificarea laturii

subiective și obiective, se resping ca neîntemeiate, iar în acest sens se reține aprecierile

instanței de apel, precum că circumstanțele invocate se referă la unele situații în care nu

există unele norme speciale pentru a analiza fapta prin prisma art. 213 Cod penal, pe

când acțiunile inculpatului de perfectare înainte de termen a actelor pentru externare și

întrerupere a intervenției medicale este una din cele mai frecvente modalități de încălcare

a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale și aceste acțiuni sunt

reglementate de Legea nr. 263 din 27.10.2005.

Cât privește argumentele recurentului referitor la lipsa în acțiunile acestuia a

elementelor constitutive ale infracțiunii, instanța de recurs remarcă că instanța de apel a

dat un răspuns detaliat și motivat, și anume că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art. 213 Cod penal, se manifestă prin faptul că inculpatul Ciocârlan A. a încălcat regulile

de externare a copilului minor Badarev I., care în rezultat a dus la întreruperea

tratamentului, după ce a survenit decesul acestuia reieșind din raportul de expertiză

medico-legală nr. 210 (Vol. I, f.d. 105) și raportul de expertiză medico-legală nr. 101

(Vol. I, f.d. 29).

9

Instanța de apel, corect a constatat și prezența laturii subiective în acțiunile

inculpatului Ciocârlan A., care s-a manifestat prin faptul că, inculpatul anume din

neglijență, exprimată prin încrederea exagerată față de urmările prejudiciabile, precum și

fără a ține cont de personalitatea reprezentantului legal al minorului, nu a explicat

acesteia consecințele și riscul potențial care pot apărea în urma întreruperii cursului de

tratament.

În continuarea ideii, Colegiul penal menționează că afirmațiile inculpatului precum

că, reprezentantul copilului a refuzat prelungirea tratamentului staționar, nu s-au regăsit

în materialul probator administrat la dosar.

Astfel, în cadrul examinării cauzei în ordine de apel s-a stabilit că potrivit fișei

medicale nr. 64 a bolnavului de staționar (Vol. I, f.d. 35-37), nu se conține refuzul lui

Badarev A. în calitate de reprezentat legal a decedatului Badarev I. de la tratamentul

staționar a minorului. Tot în această fișă, este menționată solicitarea din partea

reprezentantului legal privind primirea unui tratament ambulatoriu, însă fără a fi vreo

mențiune de refuz asupra tratamentului staționar, iar mențiunea de refuz indicată în actul

dat, este semnată de către inculpatul Ciocîrlan A. și nu de Badarev A.

Mai mult ca atât, inculpatul atestând în comportamentul lui Badarev A. acțiuni

necorespunzătoare cu starea sănătății bolnavului, nu trebuia să permită întreruperea de

către ultima a tratamentului staționar administrat minorului. Acest fapt, confirmă

indubitabil neglijența medicului curant Ciocârlan A. exprimată prin încredere exagerată

față de urmările prejudiciabile survenite.

Pe de altă parte, Colegiul penal consideră relevant de a mai specifica că nu poate

susține raționamentele instanței de apel care au dus la adoptarea soluției de aplicarea a

amnistiei în privința inculpatului Ciocîrlan A., deoarece acesta nu a întrunit condițiile

prescrise de legislator și nu a manifestat căința activă față de infracțiunea comisă pentru

a beneficia de actul amnistiei, cu toate acestea instanța de recurs nu poate interveni în

această parte a hotărârii instanței de apel pentru corectarea erorii admise, or în atare

situație se va încălca principiul neagravării în propriul apel. În acest sens, fiind corectă

ipoteză că, potrivit art.410 Cod de procedură penală, instanțele de apel, soluționând

cauza, nu pot crea o situație mai gravă pentru persoana care a declarat apel.

Reieșind din circumstanțele menționate supra, Colegiul penal concluzionează că

erorile de drept invocate în recursul de pe rol nu și-au găsit confirmare. Decizia instanței

de apel corespunde tuturor rigorilor prevăzute la art. 414-418 Cod de procedură penală,

iar în conținutul acesteia au fost expuse detaliat motivele adoptării soluției pronunțate,

astfel încât nu este semnalizat niciun dubiu referitor la temeinicia și legalitatea acesteia,

din care motiv recursul declarat de către inculpatul Ciocîrlan A. este considerat

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

10

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Ciocîrlan Alexandru

xxxx, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 ianuarie 2017, în

propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 16 iunie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

11