1ra-311/2017 — art.309-1 alin.3 lit.c CP

1ra-311/2017 — art.309-1 alin.3 lit.c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-311/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

04 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

Președinte Toma Nadejda

judecători Craiu Nicolae

Cobăneanu Ala

Druță Ion

Pitic Mariana

judecând, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Brigai Sergiu și de

inculpatul Topciu Roman, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Topciu Roman Anatolie, născut la XXXXXX,

originar din XXXXXX, domiciliat în XXXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Rejudecare: 1) 18.08.2014 - 07.05.2015;

2) 17.11.2015 – 31.10.2016;

2) 25.06.2015- 13.10.2015, dispusă rejudecarea;

3) 26.12.2016 – 04.04. 2017.

C O N S T A T Ă :

Topciu Roman Anatolie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 328

alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele de drept, inclusiv în organele afacerilor interne pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani, dacă condamnatul în

termenul de probă nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

deținând funcția de inspector al grupei de combatere a furturilor și răpirii

mijloacelor de transport a poliției criminale a CP XXXXXX, mun. Chișinău, cu grad

1

special - locotenent major de poliție, în baza ordinului MAI nr. XXXXXX, fiind

persoană cu funcție de răspundere în virtutea prevederilor art. 123 Cod penal,

contrar art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950; art. 24 alin.

(2) din Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994; art. 2, pct. 2), 4),

art. 12 pct. 1), art. 14, art. 15 din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990 cu

privire la poliție, precum și a obligațiunilor funcționale, care-l obliga să-și

desfășoare activitatea pe baza respectării stricte a legilor, să protejeze viața,

sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate

criminale și de alte atacuri nelegitime; să prevină și să curme crimele și alte

infracțiuni, să mențină ordinea publică și să asigure securitatea publică; să ia

măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, demnitatea și onoarea cetățenilor; să

comunice despre aplicarea forței fizice șefului său direct, să nu supună pe nimeni

la torturi; să poarte responsabilitatea personală pentru realizarea întocmai a

atribuțiilor de serviciu, să răspundă de respectarea principiilor ce guvernează

conduita polițistului, legislației în domeniul drepturilor omului, a legislației

procesual-penale, alte acte normative ce reglementează activitatea de serviciu.

Astfel, acționând cu titlu oficial ca persoană ce reprezintă Ministerul Afacerilor

Interne, de comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX, intenționat la data

de 09 aprilie 2009, în jurul orelor 12.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de

serviciu l-a reținut și la condus în biroul nr. 3 din cadrul sectorului nr. 4 al CP

XXXXXX a CGP mun. Chișinău, neavând careva temei legal, urmărind scopul de a

provoca, dureri sau suferințe fizice sau psihice părții vătămate, Roscot Denis, cu

scopul de a-l intimida și de a face presiuni asupra lui pentru a obține informații și

mărturisiri în vederea identificării participanților la acțiunile de dezordine în

masă de la 07 aprilie 2009.

Tot el, la aceeași dată, în jurul orelor 14.00, neavând careva temei legal, de

comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX, l-a condus pe Roscot Denis în

biroul nr. 318 din incinta CP XXXXXX, mun. Chișinău, situat pe XXXXXX, unde

continuându-și acțiunile sale intenționate, urmărind același scop, adică de a

provoca, în mod intenționat dureri sau suferințe fizice sau psihice părții vătămate

pentru a obține de la acesta informații și mărturisiri în vederea identificării

participanților la acțiunile de dezordine în masă de la 07 aprilie 2009.

Acțiunile inculpatului Topciu Roman au fost reîncadrate în baza art. 328

alin. (1) Cod penal cu indicii calificativi: depășirea atribuțiilor de serviciu, adică

săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit

atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice exprimate în subminarea autorității și prestigiului

activității legale a organelor publice.

Roman.

3.1. Procurorul, a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță,

prin care Topciu Roman să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 3091

2

alin. (3) lit. c) Cod penal la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere în

organele publice pe un termen de 4 ani.

În motivarea apelului a invocat că deși, prima instanță a apreciat corect

probele prezentate de partea acuzării, aceasta în sentința adoptată greșit a

reîncadrat acțiunile inculpatului din prevederile art. 3091 alin. 3) lit. c) Cod penal

în cele ale art. 328 alin. (1) Cod penal, deoarece în urma examinării cauzei s-a

dovedit pe deplin vina inculpatului în comiterea infracțiunii de tortură și

nicidecum depășirea atribuțiilor de serviciu.

3.2. Inculpatul, a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

În motivarea apelului a invocat că:

- prima instanță nu a dat o apreciere veridică probelor din dosar, deoarece

urmărirea penală nu a fost efectuată în strictă conformitate cu legea procesual-

penală, solicitând astfel declararea nulității proceselor verbale ale acțiunilor de

urmărire penală și, respectiv, respingerea probelor nominalizate, însă aceasta nu

a fost luat în considerație de către instanța de judecată, care era obligată să se

expună asupra tuturor încălcărilor de procedură invocate de apărare;

- prima instanță subiectiv și părtinitor a apreciat probele prezentate de

părți, acestea nefiind analizate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală;

- acțiunile și faptele lui au fost legale și nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii incriminate lui, deoarece nu a săvârșit careva acțiuni ilegale și

anume depășirea atribuțiilor de serviciu, acțiunile sale conformându-se normelor

legale, în urma cărora nu au fost cauzate careva daune intereselor publice sau

subminarea autorității și prestigiului organelor publice;

- declarațiile sale date în cadrul examinării cauzei corespund adevărului și se

confirmă prin: raportul de expertiză medico-legală nr. 2862/D din 02.11.2009,

raportul de examinare medico - legală nr. 1469/D din 26.05.2009 - 27.05.2009,

raportul de examinare medico - legală nr. 1741 din 14.04.2009, raportul de

expertiză medico - legală nr. 278 din 03.09.2012 - 12.10.2012, prin care se

constată faptul că părții vătămate nu i-au fost cauzate careva vătămări corporale

la data de 09.04.2009, când a fost escortat la CP XXXXXX;

- la pronunțarea sentinței prima instanță s-a bazat doar pe presupunerile

acuzatorului de stat, contrar prevederilor art. 8 pct. 3) Cod de procedură penală.

Totodată, menționând că, în declarațiile martorilor și a părților vătămate sunt

contradicții esențiale cărora prima instanță nu le-a dat nici o apreciere.

2013 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea hotărârii

atacate.

instanță corect a stabilit starea de fapt și de drept, probele au fost apreciate în

modul corespunzător, iar acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza

art. 328 alin. (1) Cod penal. Totodată, instanța de apel a reținut că instanța de

fond întemeiat a dat o apreciere critică argumentelor invocate de inculpat privind

3

nerecunoașterea vinovăției, care a invocat drept motiv că nu a avut pentru ce să

aplice forța fizică și psihică asupra părții vătămate, aceasta în opinia instanței de

apel constituind o versiune de apărare fiind îndreptată spre eschivarea de

răspundere penală pentru fapta comisă.

Instanța de apel a concluzionat că prima instanță corect a dat o apreciere

critică rapoartelor de expertiză medico–legală nr. 2862/D din 02.11.2009 și

nr. 1741 din 14.04.2009, precum și raportului de examinare medico-legală

nr. 1469/D din 26.05.2009- 27.05.2009, deoarece informația indicată în aceste

rapoarte este incompletă, nu conține răspunsuri directe la întrebările puse către

experți, conținutul este identic după text și concluzii, care se combat prin

concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 278 din 12.10.2012 și

declarațiile martorilor, și experților date în cadrul ședinței primei instanțe.

Referitor la apelul acuzatorului de stat, și anume, că Topciu R. urmează a fi

condamnat în baza art. 3091 Cod penal, instanța de apel a considerat că în

acțiunile inculpatului persistă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la

art. 328 Cod penal, adică depășirea atribuțiilor de serviciu.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că acțiunile inculpatului urmau

a fi încadrate în baza art. 328 alin. (2) lit. a), c) Cod penal, ce era în vigoare la

momentul comiterii infracțiunii, fiindcă prin Legea nr. 252 din 08.11.2012 în

vigoare din 21.12.2012, lit. a) și c) a normei penale date au fost excluse, prin

urmare având în vedere prevederile art. 10 Cod penal, acțiunile inculpatului

urmează a fi încadrate în baza art. 328 alin. (1) Cod penal.

De asemenea, instanța de apel a reținut, că aparent careva semne

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) Cod penal, se conțin în

alte articole ale Codului penal (în vigoare la momentul examinării în instanța de

apel), însă acțiunile inculpatului nu pot fi reîncadrate juridic, ținând cont de

art. 10 alin. (1) Cod penal.

procuror și inculpatul Topciu R.

6.1. Procuror, invocând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, indicând că, în situația când instanța de apel a

constatat că au fost comise de către inculpat acte de tortură, neîntemeiat a

respins apelul procurorului menținând soluția instanței de fond, prin care

acțiunile inculpatului au fost încadrate în prevederile art. 328 alin. (1) Cod penal.

6.2. Inculpatul Topciu Roman, invocând temeiurile prevăzute în art. 427

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a solicitat casarea hotărârilor

contestate și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, pe motiv că fapta sa nu

întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal.

24 iunie 2014 au fost admise recursurile ordinare declarate și dispusă

rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeași instanță, în alt complet de

judecată.

4

decizia adoptată instanța de apel a constatat că Topciu R. a comis acte de tortură

asupra lui Roscot D. aceasta neîntemeiat a concluzionat că în acțiunile

inculpatului persistă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 328

alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de recurs a notat că, fapta prin care i se provoacă unei

persoane, cu intenție durere sau suferințe puternice pentru a fi calificată în baza

art. 3091 Cod penal, ca tortură trebuie să urmărească scopurile : - a obține de la

victimă sau de la o terță persoană mărturii; - a pedepsi victima pentru un act pe

care aceasta sau o terță persoană l-a comis; - a intimida sau a face presiuni asupra

unei victime sau asupra unei terțe persoane. Însă, în contextul menționat instanța

de recurs a considerat că instanța de apel în decizia sa nu a dat careva apreciere

declarațiilor părții vătămate Roscot D. date în cadrul urmăririi penale, cât și în

cadrul cercetării judecătorești, precum nu au fost apreciate și declarațiile

martorului Rotaru T. Prin urmare, în opinia instanței de recurs, instanța de apel la

judecarea cauzei urma să verifice prezența sau lipsa în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (3) Cod penal, ținând cont de

faptul că actul de învinuire a organului de urmărire penală a fost întocmit în acest

sens.

Instanța de recurs a menționat că, instanța de apel în decizia adoptată s-a

limitat doar la transcrierea conținutului mai multor probe cum ar fi declarațiile

martorilor XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX,

XXXXXX, fără a le da careva apreciere. În cazul dat, instanța de apel urma să-și

expună punctul său de vedere asupra fiecărei probe prezentate de părți, în baza

evaluării proprii, juste, a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a celor

readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate la etapa

cercetării judecătorești și a celor administrate, cu respectarea dreptului la

apărare al părților, în această fază procesuală, și ca urmare să rețină corect starea

de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor comise de către

acesta.

În concluzie, instanța de recurs a considerat că instanța de apel a examinat

pur formal apelurile declarate, nu s-a clarificat care circumstanțe sunt relevante

pentru prezenta cauză, a adoptat o soluție neargumentată la modul cuvenit, fiind

prezente temeiurile de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală.

fost respins apelul declarat de inculpat și admis apelul procurorului, casată total

sentința, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima

instanță, prin care Topciu Roman a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții de răspundere în organele publice pe un termen de 4 ani.

Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost suspendată condiționat

pe un termen de probă de 3 ani, dacă în termenul de probă fixat, nu va săvârși o

5

nouă infracțiune și prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

instanță, la adoptarea sentinței, incorect a stabilit circumstanțele de fapt și de

drept, ajungând eronat la concluzia de recalificare a acțiunilor inculpatului în

baza art. 328 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a constatat că, inculpatul Topciu Roman, deținând funcția de

inspector al grupei de combatere a furturilor și răpirii mijloacelor de transport a

poliției criminale a CP XXXXXX, mun. Chișinău, cu grad special - locotenent major

de poliție, în baza ordinului MAI nr. XXXXXX, fiind persoană cu funcție de

răspundere în virtutea prevederilor art. 123 Cod penal, contrar art. 3 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950; art. 24 alin. (2) din

Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994; art. 2 pct. 2), 4), art. 12,

pct. 1), art. 14, art. 15 din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990 cu privire la

poliție, precum și a obligațiunilor funcționale, care-l obliga să-și desfășoare

activitatea pe baza respectării stricte a legilor, să protejeze viața, sănătatea și

libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate criminale și

de alte atacuri nelegitime; să prevină și să curme crimele și alte infracțiuni, să

mențină ordinea publică și să asigure securitatea publică; să ia măsuri pentru

apărarea vieții, sănătății, demnitatea și onoarea cetățenilor; să comunice despre

aplicarea forței fizice șefului său direct, să nu supună pe nimeni la torturi; să

poarte responsabilitatea personală pentru realizarea întocmai a atribuțiilor de

serviciu, să răspundă de respectarea principiilor ce guvernează conduita

polițistului, legislației în domeniul drepturilor omului, a legislației procesual-

penale, alte acte normative ce reglementează activitatea de serviciu. Astfel,

acționând cu titlu oficial ca persoană ce reprezintă Ministerul Afacerilor Interne,

de comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX, intenționat la data de 09

aprilie 2009, în jurul orelor 12.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de

serviciu l-a reținut și la condus în biroul nr. 3 din cadrul sectorului nr. 4 al

CP s. Râșcani a CGP mun. Chișinău, neavând careva temei legal, urmărind scopul

de a provoca, dureri sau suferințe fizice sau psihice părții vătămate, Roscot Denis,

cu scopul de a-l intimida și de a face presiuni asupra lui pentru a obține informații

și mărturisiri în vederea identificării participanților la acțiunile de dezordine în

masă de la 07 aprilie 2009.

Tot el, la aceeași dată, în jurul orelor 14.00, neavând careva temei legal, de

comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX, l-a condus pe Roscot Denis în

biroul nr. 318 din incinta CP s. Rîșcani, mun. Chișinău, situat pe XXXXXX, unde

continuându-și acțiunile sale intenționate, urmărind același scop, adică de a

provoca, în mod intenționat dureri sau suferințe fizice sau psihice părții vătămate

pentru a obține de la acesta informații și mărturisiri în vederea identificării

participanților la acțiunile de dezordine în masă de la 07 aprilie 2009.

În viziunea instanței de apel, declarațiile inculpatului nu corespund

adevărului și sunt date de către acesta în scopul de a se eschiva de la răspunderea

6

penală pentru faptele comise, și care se combat de întreaga sistemă de probe,

apreciată prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, ce demonstrează integral

vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (3) lit. c)

Cod penal, precum sunt: declarațiile părții vătămate Roscot D. și a martorilor

XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, experților XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX

și materialele cauzei și anume: plângerea lui Roscot D. din 15.04.2009 (f.d. 2 v.1);

extrasul din Registrul de evidentă a persoanelor aduse la CP s. Rîșcani,

mun. Chișinău (f.d. 151 v. 1); fișa de solicitare a asistenței medicale urgente din

data de 09.04.2009 (f.d. 191-192 v. 1); extrasul din Registrul de evidentă a

internărilor bolnavilor și renunțărilor la spitalizare, prin care sub nr. 9976 s-a

indicat că pacientul cu numele Roscot D. a fost examinat la 09.04.2009 de

neurologi (f.d. 197 v.1); trimitere-extras eliberată lui Roscot D. la 29.10.2009 (f.d.

200 v. 1); procesul verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din data de

22.10.2009 (f.d. 3-4 v. 2); fișa postului (f.d. 73-74 v. 2); raportul de expertiză

medico - legală nr. 278 din data de 03.09.2012 -12.10.2012(f.d.227-237 v.2);

raportul de contraexpertiză în comisie medico-legală nr. 278 din 03.09.2012-

03.10.2012; raportul de expertiză medico - legală nr. 1469/D (f.d. 47 v. 2);

raportul de expertiză medico - legală nr. 1741/D (f.d. 48-50 v. 2).

Cu referire la declarațiile martorilor XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX instanța de

apel a constatat că declarațiile acestora nu echivalează cu achitarea inculpatului,

deoarece nu corespund adevărului și sunt date în scopul de a-l exonera pe

inculpat de la răspunderea penală, fiind colegi de serviciu și care se combat prin

întreaga sistemă de probe.

Astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima instanță eronat a

conchis că în speță dată, în acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive

ale torturii, și în această ordine de idei, instanța de apel a notificat elementele

constitutive ale infracțiunii de tortură în raport cu circumstanțele cauzei.

În consecință, instanța de apel a conchis că, întreaga sistemă de probe

enumerate și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului

Topciu Roman în săvârșirea infracțiunii imputate acestuia prin rechizitoriu,

astfel, ținând cont de prevederile art. art. 8, 10 Cod penal, fapta comisă de el a fost

încadrată anume în prevederile art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal (în redacția legii

din 30.06.2005), fără a agrava situația inculpatului.

În privința argumentelor expuse în apelul inculpatului Topciu Roman,

referitoare la probele inadmisibile și încălcările procedurale admise în cadrul

urmăririi penale, instanța de apel le-a respins, deoarece potrivit materialelor

cauzei penale se constată că nici inculpatul, nici avocatul acestuia nu au contestat

actele emise în cadrul urmăririi penale în ordinea stabilită de art. 313 Cod de

procedură penală, motiv pentru care acțiunile organului de urmărire penală sunt

apreciate ca legale și întemeiate, iar argumentele invocate de inculpat în acest

sens, ca declarative. Celelalte argumente invocate de inculpat în apelul său, au

fost respinse fiindcă instanța de apel eronat a încadrat acțiunile lui Topciu R.,

7

conform art. 328 alin. (1) Cod penal și care urmează a fi încadrate în baza

art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului Topciu Roman,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75-78 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii comise, motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

faptul că dânsul anterior nu a fost condamnat, are la întreținere un copil minor,

precum și de circumstanțele atenuante - comiterea pentru prima dată a unei

infracțiuni grave, circumstanțe agravante ne fiind prezente la caz, de faptul că

inculpatul nu și-a recunoscut și nu a conștientizat vina la nivelul de înțelegere a

situației în care s-a pomenit, prin urmare nu se căiește. Astfel, instanța de apel

a considerat că corectarea și reeducarea inculpatului va fi posibilă fără izolarea de

societate, stabilindu-i sancțiunea minimă prevăzută de art.3091 alin.(3) lit. c) Cod

penal (în redacția Legii din 30.06.2005) cu aplicarea art. 90 Cod penal.

procuror și inculpatul Topciu Roman.

11.1. Procurorul a solicitat casarea acesteia, în partea stabilirii pedepsei

inculpatului, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată, invocând următoarele motive:

- instanța de apel nu a ținut cont de faptul că inculpatul, Topciu R., a comis

fapta imputată, fiind în funcția de inspector operativ al poliției criminale al

Inspectoratului de poliție Rîșcani, mun. Chișinău, de gradul de pericol social al

infracțiunii comise, consecințele acesteia și nu a luat în considerație faptul că

inculpatul fiind în funcția de serviciu menită pentru asigurarea drepturilor și

libertăților cetățenilor Republicii Moldova a săvârșit o infracțiune gravă, faptă

infracțională comisă de două sau mai multe persoane, nu a recunoscut vina în cele

incriminate și respectiv nu a contribuit la demascarea celorlalți coparticipanți la

comiterea infracțiunii de tortură;

- partea descriptivă a deciziei la motivarea stabilirii pedepsei contravine

prevederilor art. 394 alin. (2) pct. 3) și art. 395 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, deoarece nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare

condiționată a executării ei (art.90 Cod penal);

- în opinia acuzatorului de stat pedeapsa stabilită inculpatului nu-și va atinge

scopul pedepsei penale, restabilirea echității sociale, corectarea și reeducarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, deoarece

acesta poate să comită o altă infracțiune și mai gravă.

11.2. Inculpatul a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 2) Cod

de procedură penală, deoarece fapta nu a fost săvârșită de el, invocând

următoarele motive:.

- instanța de apel a examinat cauza unilateral, parțial și subiectiv, fiind luate

în considerație doar probele declarative ale acuzării și omise totalmente probele

părții apărării, prin ce s-au ignorat prevederile art. 101 Cod de procedură penală;

- condamnarea sa nu are la bază probe ce ar confirma săvârșirea de către el

a infracțiunii de tortură, ci se bazează doar pe declarații confuze și simple

8

presupuneri, precum declarațiile părții vătămate care sunt neconsecvente,

contradictorii, confuze și incoerente;

- martorii XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX și experții XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX nu

au fost prezenți în ședința de judecată a instanței de apel, iar depozițiile

anterioare ale acestora nu au fost date citirii în ședința de judecată, contrar

prevederilor art. 414 alin. (2) și art. 415 alin. (2) Cod de procedură penală;

- la materialele cauzei au fost anexate și examinate raportul de examinare

medico-legală nr. 1741 din 14.04.2009; raportul de examinare medico-legală

nr. 1469/D din 26-05-2009; raportul de expertiză medico-legală nr. 2862/D din

02.11.2009; raportul de contraexpertiză în comisie medico-legală nr. 278 din

03.09.2012, ce confirmă că vătămările corporale depistate la partea vătămată au

fost provocate anterior datei de 09.04.2009, adică data cînd Roscot D. a fost

escortat la organul de poliție, deoarece conform aspectului morfologic al

leziunilor constatate, vătămările corporale au fost produse cu 7 zile înainte de

14.04.2009;

- instanța de apel nu s-a expus referitor la probele invocate de partea

apărării, care dovedesc incontestabil că inculpatul nu a torturat partea vătămată,

cum sunt declarațiile martorilor XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX și

răspunsurile parvenite de la IGP DP mun. Chișinău nr. 8139 din 06.09.2013 și

Procuratura Generală nr. 18-30/09-1151, mai mult ca atât toate demersurile

inculpatului cu privire la administrarea a noi probe au fost respinse de instanța

de apel;

- în conformitate cu prevederile alin. (3) art. 414 Cod de procedură penală,

instanța urma să audieze martorii XXXXXX și XXXXXX declarațiile cărora date în

prima instanță au fost contestate de către partea apărării, conținând divergențe;

- acțiunile și faptele inculpatului au fost legale și nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate, ultimul nu a săvârșit careva acțiuni

ilegale și anume acțiuni de tortură sau depășirea vădită a atribuțiilor de serviciu,

acțiunile lui conformându-se normei legale în urma cărora nu au fost cauzate

careva daune intereselor publice sau subminarea autorității și prestigiului

organelor publice;

- depozițiile sale date în cadrul urmăririi penale și instanțelor de judecată,

corespund adevărului, deoarece coroborează cu alte probe anexate la dosar, iar

probele admise de instanțele de judecată nu pot fi puse la baza învinuirii,

deoarece ele demonstrează obiectiv și cu certitudine că acțiunile sale nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate;

- nici una din declarațiile sau probele invocate de acuzatorul de stat și

admise de instanță nu confirmă faptul că Topciu R. i-ar fi provocat părții vătămate

dureri fizice și psihice, urmărind careva scopuri, ci s-a demonstrat în exclusivitate

faptul că Roscot D. a fost condus la CP XXXXXX temeinic, legal, iar învinuirea

adusă se bazează doar pe presupunerile acuzatorului de stat și instanței de

judecată, care nu se confirmă nici printr-o probă;

- cît privește calificarea acțiunilor sale în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod

penal, instanța de fond a încălcat și a aplicat eronat normele de drept material,

9

având în vedere că lipsește componența infracțiunii incriminate, deoarece nu s-a

demonstrat în cadrul ședințelor de judecată faptul că acțiunile inculpatului au

adus atingere relațiilor sociale cu privire la activitatea de înfăptuire a justiției;

- lipsește latura obiectivă a infracțiunii imputate, exprimată în provocarea

unei dureri fizice sau suferințe psihice, instanța ghidându-se la emiterea deciziei

date exclusiv de declarațiile lui Roscot D., care este persoană cointeresată și de

interpretarea unilaterală și neobiectivă a raportului de examinare medico-legală.

La fel, lipsește latura subiectivă a infracțiunii date, fiindcă nu s-a dovedit intenția

directă a ultimului în săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni infracționale, deoarece

inculpatul în acest caz urma să-și dea seama de caracterul prejudiciabil al faptei

incriminate, să prevadă comiterea ei și să-și dorească survenirea urmărilor și

consecințelor infracționale, precum și motivul infracțiunii specificate;

- în motivarea hotărârii adoptate, instanța de apel s-a redus la fraze

generale, fără a se expune asupra tuturor argumentelor invocate de apelanți și

fără a efectua o analiză obiectivă, completă și sub toate aspectele de fapt și de

drept a acestora, confruntându-le cu întreg materialul probator al cauzei;

- totodată, a menționat că, instanța de apel l-a condamnat în temeiul unei

legi penale abrogate, deoarece art. 3091 Cod penal a fost abrogat prin Legea

nr. 252 din 08.11.2012, în vigoare din 21.12.2012;

13 octombrie 2015, au fost admise recursurile ordinare declarate de procuror și

de inculpat, casată total decizia Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2015 și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

primei instanțe în ce privește fapta criminală descrisă ca fiind săvârșită de către

inculpat, acțiuni pe care această instanță le-a reîncadrat juridic în baza art. 328

alin. (1) Cod penal, cât și fapta criminală descrisă de către instanța de apel, care a

conchis că acțiunile lui Topciu R. urmează a fi încadrate în baza art. 3091 alin. (3)

lit. c) Cod penal (în redacția Legii din 30.06.2005), a constatat că, fapta criminală

descrisă de către instanța de apel, de fapt, este identică cu cea constatată de

prima instanță și în care nu se menționează că inculpatul a aplicat careva lovituri

părții vătămate Roscot D., pentru a-i cauza dureri puternice fizice și psihice, fiind

menționat că a urmărit doar scopul de a provoca, dureri sau suferințe psihice

acestuia și de a-l intimida, de a face presiuni pentru a obține informații și

mărturisiri în vederea identificării participanților la acțiunile de dezordine în

masă de la 07.04.2009. În același timp, instanța de apel a considerat că, probele

administrate în prezenta cauză dovedesc cu certitudine săvârșirea de către

inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal (în redacția

Legii din 30.06.2005) - tortura, adică provocarea în mod intenționat a unei dureri

puternice, fizice și psihice, unei persoane, cu scopul de a obține de la această

persoană mărturisiri, durere provocată de o persoană cu funcție de răspundere, de

mai multe persoane.

În astfel de împrejurări, instanța de recurs a conchis că constatările și

concluziile instanței de apel, ce se referă la fapta criminală săvârșită de către

10

inculpat, redau o îmbinare a elementelor infracțiunilor prevăzute de art. 328 alin.

(1) Cod penal și art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal (în redacția Legii din

30.06.2005), ceea ce este inadmisibil potrivit prevederilor legale.

Astfel că, în cazul în care, instanța de apel a considerat hotărârea adoptată

de către prima instanță eronată, în partea încadrării juridice a acțiunilor

inculpatului Topciu R. în baza art. 328 alin. (1) Cod penal, urma să o desființeze și

adoptând, în conformitate cu art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, o

nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, era obligată să

respecte dispozițiile legale ale art. 385 și 394 Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de recurs a constatat că în partea descriptivă a hotărârii

instanței de apel sunt redate declarațiile inculpatului, părții vătămate și

martorilor, iar după fiecare expunere a declarațiilor participanților la proces,

instanța de apel s-a limitat doar la fraze generale prin care consideră că

declarațiile descrise și aduse în favoarea învinuirii sunt utile, veridice,

consecutive și coroborează cu declarațiile părții vătămate, iar declarațiile

martorilor aduse în favoarea apărării nu echivalează cu achitarea inculpatului,

deoarece nu corespund adevărului. Acest fapt, în viziunea instanței de recurs, nu

este suficient pentru a fi considerat ca o analiză a întreg materialului probator,

precum și ca o argumentare de ce unele probe sunt admise, iar altele respinse,

deoarece nu au fost supuse unei sinteze sub toate aspectele, complet și obiectiv în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

La fel, instanța de recurs a menționat și acel fapt că potrivit deciziei instanței

de apel, ca probe în confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod de procedură penală au fost reținute și

raportul de expertiză medico-legală nr. 278 din 12.10.2012, precum și rapoartele

de expertiză medico-legală nr. 1469/D și 1741/D, care de fapt sunt rapoarte de

examinare medico-legale și nu rapoarte de expertiză (f. d. 47, 47-50), precum a

indicat instanța de apel.

Analizând aceste rapoarte, instanța de recurs a indicat divergențele între

concluziile rapoartelor de examinare medico-legală și raportul de expertiză

medico-legală. De altfel, divergențele din conținutul acestor acte medicale au fost

analizate și expuse și în sentință, fiind apreciate respectiv, însă instanța de apel

pripit le-a considerat ca fiind în coroborare între ele, fără a înlătura divergențele

prin aprecierea motivată acestor probe în hotărârea judecătorească și anume

care sânt admise, și care respinse sau prin ce coroborează între ele, și nu doar a le

expune în partea descriptivă a deciziei ca probe ce confirmă vinovăția

inculpatului.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs, analizând hotărârea atacată reține că,

instanța de apel în motivarea hotărârii sale a specificat un șir de argumente

invocate de inculpat în apelul său, pe care le-a respins, limitându-se doar la

indicarea că, prima instanță eronat a încadrat acțiunile inculpatului conform

art. 328 alin. (1) Cod penal, deoarece acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în

conform art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal, ceea ce contravine prevederilor

11

art. 414 alin. (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, necesar fiind de a indica

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea acestora.

Deci, în speța supusă judecării, instanța de recurs a relevat că, instanța de

apel urma să-și expună punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse în

sprijinul învinuirii și menționate în cererile de apel, în baza evaluării proprii, juste

a probelor administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, și ca

urmare să rețină corect starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea

juridică a faptelor comise de către acesta, principii ce nu au fost întocmai

respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi corectate în

ordinea procedurii de recurs.

Cu referire la recursul declarat de către procuror, instanța de recurs a

remarcat că procurorul în recursul său, nu a contestat încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, criticând doar netemeinicia deciziei instanței de apel în ce

privește latura pedepsei stabilite ultimului, în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod

penal, considerând că instanța de apel nu a ținut cont că a săvârșit o infracțiune

gravă, comisă de două sau mai multe persoane, nu a recunoscut vina și nu a

contribuit la demascarea celorlalți coparticipanți la comiterea infracțiunii de

tortură, iar soluția de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal în privința lui

Topciu R., este una pripită și nu-și va atinge scopul pedepsei penale.

În acest sens, instanța de recurs a menționat că, instanța de apel la stabilirea

pedepsei minime cu închisoare prevăzută de norma imputată și aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, a reținut aceleași circumstanțe și împrejurări, ceea

ce indică că acelorași situații de drept le-au fost acordate o dublă valență juridică,

fapt inacceptabil, fiind notificată practica judiciară constantă cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei sporită în cazurile stabilirii

pedepsei persoanelor declarate vinovate în săvârșirea infracțiunilor de tortură,

tratament inuman sau degradant, trafic de ființe umane, violență în familie, fapt

ce în opinia instanței de recurs nu a fost realizat în cauza dată în deplină măsură

de către instanța de apel, iar concluziile acestei instanțe, în partea individualizării

pedepsei, nu au fost suficient de clare și motivate conform prevederilor legale.

31 octombrie 2016, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și admis

apelul declarat de procuror, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin care Topciu Roman a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal la

5 (cinci) ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis,

cu privarea de dreptul de a activa în Ministerul Afacerilor Interne pe un termen

de 4 (patru) ani.

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probațiune de 3 (trei) ani.

Topciu R., deținând funcția de inspector al grupei de combatere a furturilor și

răpirii mijloacelor de transport a poliției criminale a CP XXXXXX, mun. Chișinău,

cu grad special - locotenent major de poliție, în baza ordinului MAI nr. XXXXXX,

12

fiind persoană cu funcție de răspundere în virtutea prevederilor art. 123 Cod

penal, contrar art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950;

art. 24 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994; art. 2

pct. 2), 4), art. 12, pct. 1), art. 14, art. 15 din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie

1990 cu privire la poliție, precum și a obligațiunilor funcționale, care-l obliga să-și

desfășoare activitatea pe baza respectării stricte a legilor, să protejeze viața,

sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate

criminale și de alte atacuri nelegitime; să prevină și să curme crimele și alte

infracțiuni, să mențină ordinea publică și să asigure securitatea publică; să ia

măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, demnitatea și onoarea cetățenilor; să

comunice despre aplicarea forței fizice șefului său direct, să nu supună pe nimeni

la torturi; să poarte responsabilitatea personală pentru realizarea întocmai a

atribuțiilor de serviciu, să răspundă de respectarea principiilor ce guvernează

conduita polițistului, legislației în domeniul drepturilor omului, a legislației

procesual-penale, alte acte normative ce reglementează activitatea de serviciu.

Astfel, acționând cu titlu oficial ca persoană ce reprezintă Ministerul

Afacerilor Interne, de comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX,

intenționat la data de 09 aprilie 2009, în jurul orei 12.00, aflându-se în

exercitarea atribuțiilor de serviciu l-a reținut și la condus în biroul nr. 3 din

cadrul sectorului nr. 4 al CP s. Rîșcani a CGP mun. Chișinău, neavând careva temei

legal, urmărind scopul de a provoca, dureri sau suferințe fizice sau psihice părții

vătămate Roscot Denis, cu scopul de a-l intimida și de a face presiuni asupra lui

pentru a obține informații și mărturisiri în vederea identificării participanților la

acțiunile de dezordine în masă de la 07 aprilie 2009.

Tot el, la aceeași dată, în jurul orei 14.00, neavând careva temei legal, de

comun acord și împreună cu colegul său XXXXXX, l-a condus pe Roscot Denis în

biroul nr. 318 din incinta CP XXXXXX, mun. Chișinău, situat pe XXXXXX, unde

continuându-și acțiunile sale intenționate, urmărind același scop, adică de a

provoca, în mod intenționat dureri sau suferințe fizice sau psihice părții vătămate

pentru a obține de la acesta informații și mărturisiri în vederea identificării

participanților la acțiunile de dezordine în masă de la 07 aprilie 2009.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate de către instanța de apel în baza

art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal – tortura, adică provocarea în mod intenționat a

durerilor și suferințelor fizice puternice unei persoane, cu scopul de a obține de la

această persoană informații sau mărturisiri, pentru identificarea participanților la

acțiunile de dezordine în masă de la 07.04.2009.

Instanța de apel a menționat că prima instanță incorect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, ajungând eronat la concluzia de recalificare a

acțiunilor inculpatului în baza art. 328 alin. (1) Cod penal și în acest sens, instanța

de apel a indicat că probatoriul administrat în cauză și verificat în ședința de

judecată demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate

și anume prin declarațiile părții vătămate Roscot D., ale martorilor XXXXXX,

XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX,

13

ale experților XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX cât și prin materialele cauzei: plângerea

lui Roscot D. din 15.04.2009 (f.d. 2, v. 1); extrasul din Registrul de evidentă a

persoanelor aduse la CP s. Rîșcani, mun. Chișinău (f.d. 151, v. 1); fișa de solicitare

a asistenței medicale urgente din data de 09.04.2009 (f.d. 191-192, v. 1); extrasul

din Registrul de evidentă a internărilor bolnavilor și renunțărilor la spitalizare,

prin care sub nr. 9976 s-a indicat că pacientul cu numele Roscot D. a fost

examinat la 09.04.2009 de neurologi (f.d. 197, v. 1); trimitere-extras eliberată lui

Roscot D. la 29.10.2009 (f.d. 200, v. 1); procesul verbal de recunoaștere a

persoanei după fotografie din data de 22.10.2009 (f.d. 3-4, v. 2); fișa postului a

inculpatului (f.d. 73-74, v. 2); raportul de expertiză medico - legală nr. 278 din

data de 03.09.2012 - 12.10.2012 (f.d. 227-237, v. 2); raportul de contraexpertiză

în comisie medico-legală nr. 278 din 03.09.2012 – 03.10.2012; raportul de

expertiză medico - legală nr. 1469/D (f.d. 47, v. 2); raportul de expertiză medico -

legală nr. 1741/D (f.d. 48-50, v. 2).

Astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima instanță eronat a

conchis că în speță dată, în acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive

ale torturii, și în această ordine de idei, instanța de apel a notificat elementele

constitutive ale infracțiunii de tortură în raport cu circumstanțele cauzei și a

conchis că, întreaga sistemă de probe enumerate și apreciate prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, coroborează între ele și

demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului Topciu Roman de săvârșirea

infracțiunii imputate acestuia prin rechizitoriu.

Instanța de apel a reținut că declarațiile inculpatului Topciu Roman nu

corespund adevărului și sunt date în scopul de a se eschiva de la răspunderea

penală pentru faptele comise, mai mult ca atât, însăși din declarațiile inculpatului

se confirmă intenția acestuia de a obține de la persoana efectiv torturată sau de la

o persoană terță a informațiilor sau mărturisirilor, fapt confirmat și prin

declarațiile părții vătămate Roscot D., a martorilor XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX,

XXXXXX și materialelor cauzei penale.

Nu au fost reținute ca plauzibile, de către instanța de apel, argumentele

invocate de inculpatul Topciu Roman, și anume faptul că acțiunile și faptele lui au

fost legale și nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, ori

cu adevărat instanța de fond eronat a încadrat acțiunile inculpatului Topciu

Roman Anatolie în baza art. 328 alin. (1) Cod penal după indicii calificativi

„depășirii atribuțiilor de serviciu, adică inculpatul fiind persoană cu funcție de

răspundere, în mod vădit și-a depășit atribuțiile de serviciu prin ce a cauzat daune

considerabile intereselor publice exprimate în subminarea autorității și prestigiului

activității legale a organelor publice ", deoarece acțiunile inculpatului urmează a

fi încadrate juridic în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal, după indicii

calificativi „Tortura, adică provocarea în mod intenționat a unei dureri puternice,

fizice și psihice unei persoane, cu scopul de a obține de la această persoană

mărturisiri, durere provocată de o persoană cu funcție de răspundere, cu

calificativul de mai multe persoane", fapte ce se confirmă prin probele analizate

mai sus.

14

Tot aici, instanța de apel a menționat că nu pot fi reținute nici alegațiile

inculpatului din cererea de apel cu privire la faptul că instanța de fond a pus la

baza sentinței de condamnare a lui Topciu Roman în exclusivitate probe

inadmisibile și acte procedurale nule, or potrivit materialelor cauzei penale se

constată că nici inculpatul nici avocatul acestuia nu au contestat actele emise în

cadrul urmăririi penale în ordinea stabilită de art. 313 Cod de procedură penală,

motiv pentru care acțiunile organului de urmărire penală sunt legale și

întemeiate, iar argumentele invocate de inculpat sunt declarative.

Subsecvent, nu au fost reținute de instanța de apel nici argumentele privind

neelucidarea pe deplin a unui șir de circumstanțe importante pentru soluționarea

obiectivă a cauzei, or, instanța de fond a apreciat corect probele de drept și de

fapt administrate, însă a calificat incorect acțiunile inculpatului Topciu Roman în

baza art.328 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a relevat că prin Legea nr. 252 din 08.11.2012, în vigoare

din 21.12.2012 a fost abrogat art. 3091 Cod penal, fiind totodată modificate și

completate un șir de acte legislative, având ca scop intensificarea activității și

ridicarea eficienței în combaterea torturii, printre ele și Codul penal al Republicii

Moldova.

Tot, prin această Lege a fost introdus art. 1661 Cod penal - Tortura,

tratamentul inuman sau degradant.

În consecință, tortura, precum este speța dată, după modificările operate în

Codul penal prin Legea nr. 252 nu a fost decriminalizată, în continuare, fiind

pasibile de pedeapsă penală faptele prejudiciabile comise de către colaboratorii

de poliție, în baza art. 1661 Cod penal.

La modificarea Legii penale s-a ținut cont, că Codul penal al Republicii

Moldova conține un șir de prevederi aplicabile persoanelor cu funcții de

răspundere, acuzați că ar fi recurs la tortură sau maltratare. Astfel, această

modificare a exclus posibilitatea recalificării acțiunilor de tortură, prevăzute

art. 3091 alin.(3) lit. c) Cod Penal la prevederile art. 1661 Cod penal - Tortura,

tratamentul inuman sau degradant, fapt negativ menționat de CEDO în hotărârile

Valeriu și Nicolae Roșea și Pădureț contra Moldovei. Din aceste motive a fost

abrogat art. 3091 Cod Penal și nicidecum fapta nu a fost decriminalizată.

În această ordine de idei, instanța de apel a notificat prevederile art.8 și 10

Cod penal, considerând că acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza

art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal (în redacția legii din 30.06.2005), fără a agrava

situația inculpatului.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului Topciu Roman,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75-78 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii comise, motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

faptul că dânsul este tânăr, anterior nu a fost condamnat, are la întreținere un

copil minor, precum și de circumstanțele atenuante - comiterea pentru prima

dată a unei infracțiuni grave, circumstanțe agravante nu au fost stabilite, de faptul

că inculpatul nu și-a recunoscut și nu a conștientizat vina la nivelul de înțelegere a

situației în care s-a pomenit, prin urmare nu se căiește. Astfel, instanța de apel a

15

considerat că corectarea și reeducarea inculpatului va fi posibilă fără izolarea de

societate, stabilindu-i sancțiunea minimă prevăzută de art.3091 alin.(3) lit. c) Cod

penal (în redacția Legii din 30.06.2005) cu aplicarea art. 90 Cod penal.

de inculpatul Topciu Roman.

16.1. Procurorul, invocând temeiurile de drept prevăzute în art. 427 alin. (1)

pct. 6) - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apel și pct.

10) Cod de procedură penală - s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, solicită casarea acesteia, în partea stabilirii pedepsei, cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel în alt complet de

judecată, indicând următoarele argumente:

- instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale privind

individualizarea pedepsei, precum și de indicațiile instanței de recurs din

13 octombrie 2015, care a menționat inoportunitatea aplicării prevederilor art.

90 Cod penal, astfel inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă prea blândă, care nu

este proporțională și echitabilă pentru infracțiunea comisă și nu va atinge scopul

pedepsei penale prevăzut de art. 61 Cod penal;

- menționează că, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că inculpatul a

comis infracțiunea fiind în funcția de inspector operativ al poliției criminale al

Inspectoratului de poliție Rîșcani, mun. Chișinău, de gradul de pericol social al

infracțiunii comise, consecințele acesteia și nu a luat în considerație faptul că

inculpatul, fiind în funcția de serviciu menită pentru asigurarea drepturilor și

libertăților cetățenilor Republicii Moldova a săvârșit o infracțiune gravă, nu a

recunoscut vina în cele incriminate.

16.2. Inculpatul, în recursul declarat la 26 decembrie 2016 și în recursul

suplimentar, invocând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) - instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, pct. 8) - nu au fost întrunite

elementele infracțiunii și 12) Cod de procedură penală – faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, solicită casarea acesteia, indicând aceleași motive care

au fost expuse în cererea de apel.

Suplimentar, recurentul menționează că, instanța de apel nu s-a expus

asupra cererii, prin care s-a solicitat aplicarea Legii cu privire la amnistie, însă în

decizie nu se regăsește expunerea instanței de apel în privința acesteia.

invocate, Colegiul lărgit consideră că acestea urmează a fi admise, din

următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să dispună

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

16

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Alin. (4) și (5) al aceleiași

norme, prevede că în vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o

nouă apreciere probelor, pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate în

apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de drept,

asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care

prin apel se transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta reținută ori imputată a

fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce

împrejurări a fost comisă, dacă probele au fost apreciate corect de prima instanță

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod

de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual,

penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata

încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărârea instanței de fond

urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

Din materialele cauzei Colegiul lărgit constată că inculpatul Topciu Roman

Anatolie a fost pus sub învinuire în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal –

Tortura, adică provocarea în mod intenționat a unei dureri puternice, fizice și

psihice unei persoane, cu scopul de a obține de la această persoană mărturisiri,

durere provocată de o persoană cu funcție de răspundere, cu calificativul de

mai multe persoane, însă prima instanță a reîncadrat acțiunile acestuia,

recunoscându-l vinovat și condamnat în baza art. 328 alin. (1) Cod penal cu indicii

calificativi: depășirea atribuțiilor de serviciu, adică săvârșirea de către o persoană

publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit atribuțiilor acordate prin lege,

dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice

exprimate în subminarea autorității și prestigiului activității legale a organelor

publice.

Ulterior, instanța de apel, rejudecând cauza după pronunțarea deciziei

Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 13 octombrie 2015, a

conchis că prima instanță incorect a reîncadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 328 alin. (1) Cod penal, deoarece, verificând probele prezentate de către

acuzatorul de stat în sprijinul învinuirii demonstrează pe deplin vinovăția

inculpatului Topciu Roman de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3091

alin. (3) lit. c) Cod penal.

Însă, analizând decizia atacată, Colegiul lărgit constată că, instanța de apel la

rejudecarea cauzei a ignorat prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care

stabilește procedura de rejudecare și limitele acesteia, totodată, fiind specificat că

pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii,

deoarece instanța de apel și-a motivat soluția sa, însușindu-și concluziile din

decizia instanței de apel din 07 mai 2015 cu mici modificări de text (f. d. 3 – 53,

vol. IV), decizie care a fost casată de către instanța de recurs pentru erorile

17

comise la judecarea cauzei în ordine de apel, erori care au fost indicate de către

instanța de recurs în decizia sa din 13 octombrie 2015 (f.d. 87-105, vol. IV).

În această ordine de idei, se reține că instanța de apel contrar prevederilor

art. 417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, nu a expus temeiul de fapt,

adică fapta constatată de instanță, indicând în decizie constatarea faptei așa

cum este indicat în sentință, dar cu o altă încadrare juridică, deoarece prima

instanță l-a recunoscut vinovat și l-a condamnat pe inculpatul Topciu Roman

Anatolie în baza art. art. 328 alin. (1) Cod penal, deși această eroare a fost indicată

de către instanța de recurs, trimițând cauza la rejudecare (f. d. 99-100, vol. IV).

La fel, nu au fost înlăturate divergențele între concluziile rapoartelor de

examinare medico-legală și raportul de expertiză medicală, indicate de către

instanța de recurs (f.d.101-102, vol. IV).

De asemenea, și soluția cu privire la stabilirea pedepsei inculpatului a fost

una și aceiași din decizia instanței de apel din 07 mai 2015, fără a ține cont de

concluzia instanței de recurs și practica judiciară cu privire la unele chestiuni ce

vizează individualizarea pedepsei penale.

Totodată, Colegiul penal menționează că potrivit art. 93 alin.(1) și alin.(2)

Cod de procedură penală, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul

stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței

infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la

stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei, și în

calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin

intermediul următoarelor mijloace: 1) declarațiile bănuitului, învinuitului,

inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții civilmente responsabile,

martorului; 2) raportul de expertiză, etc.

Conform art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, toate probele

administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și

obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate,

coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și verificarea sursei din

care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin

procedee probatorii respective, iar în conformitate cu art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu

– din punct de vedere al coroborării lor.

Din considerentele menționate, Colegiul lărgit conchide că soluția adoptată

de către instanța de apel este contrară prevederilor legale, astfel, instanța de apel,

judecând cauza dată, a comis eroarea de drept prevăzută în art. 427 alin.(1)

pct. 6) Cod de procedură penală, la care se face referire în recursuri, eroare ce nu

poate fi corectată de către instanța de recurs, deci există temeiul de casare a

soluției adoptate de către instanța de apel, care a ignorat totalmente indicațiile

instanței superioare, fiind obligatorii la rejudecarea cauzei.

Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul lărgit consideră necesar a casa

total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, cu

18

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în strictă conformitate cu

prevederile legale.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe în modul cuvenit și în strictă

conformitate cu prevederile legale asupra motivelor indicate în apeluri de

procuror și inculpat, să constate fapta comisă de inculpat în conformitate cu

încadrarea juridică a acțiunilor acestuia, să cerceteze, să verifice și să aprecieze

profund probele administrate pe parcursul procesului penal în strictă

conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să-și argumenteze

clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei

atacate, de practica unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E:

Se admit recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Brigai Sergiu și de inculpatul Topciu Roman, se casează

total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, în

cauza penală în privința lui Topciu Roman Anatolie și se dispune rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pronunțată integral la data de 18 mai 2017.

Președinte Toma Nadejda

Judecător Craiu Nicolae

Judecător Cobăneanu Ala

Judecător Druță Ion

Judecător Pitic Mariana

19