1ra-774/2017 — art. 201/1 alin. 3 lit. c CP

1ra-774/2017 — art. 201/1 alin. 3 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-774/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, declarate de succesorul părții vătămate,

Lașcu Natalia, și de avocata Natalia Pruteanu în numele inculpatei

Bodnari Evghenia xxxxxxxx, născută la

xx xxxxxxxxx xxxx, în s. xxxxxxxx, r-nul xxxxxxxx

locuitoare a mun. xxxxxxxx, str. xxxxxxx xxxxx x,

cetățeancă a R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 11.05.2016 – 28.06.2016,

instanța de apel: 19.07.2016 – 12.12.2016,

instanța de recurs: 15.03.2017 – 12.04.2017.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Bodnari Evghenia a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal la

10 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

19.10, inculpata Bodnari E., aflându-se la domiciliul său din str. xxxxxxx xxxxx x,

ap. x, mun. xxxxxxx, în urma unui conflict cu fostul soț Bodnari A., cu care locuia

1

în același apartament, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient și intenționat survenirea acestor

urmări, a aruncat cu un ceaun de apă fierbinte în direcția lui Bodnari A. care, în

urma arsurilor primite, a decedat la 05.02.2016. Conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 35 D/307 din 18.03.2016, moartea lui Bodnari A., a.n. xxxx, a

survenit în rezultatul hemoragiei interne din vasul erodat de la fundul ulcerului

duodenal, fiind ca complicație a arsurilor termice cu lichide fierbinți, ce se

confirmă prin datele necropsiei, documentelor medicale și adeverite prin

rezultatele histologice. La examinarea medico-legală a cadavrului s-au depistat:

arsuri termice cu lichide fierbinți de gradul II-III a feței, gâtului, umerilor, spatelui

și membrelor superioare (preponderent pe stânga) cu suprafața de cca. 25-30%,

care au fost produse în rezultatul acțiunii temperaturii înalte a lichidelor, posibil în

timpul și circumstanțele indicate în ordonanță, au legătură cauzală cu survenirea

decesului și conform criteriului (pericol pentru viață) se califică ca vătămare

corporală gravă.

Instanța a reținut că inculpata prin înscris autentic, a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

În temeiul probelor administrate, apreciate conform prevederilor art. 100

alin. (1) și (4), 101 Cod de procedură penală, instanța a considerat ca fiind dovedită

vinovăția inculpatei și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod

penal, ca violență în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă

de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat

decesul victimei.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpata a comis o infracțiune deosebit de gravă, nu este angajată în

câmpul muncii, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, se

caracterizează negativ de către polițistul de sector, vecini, propriii copii și rude,

potrivit referatului presentențial de evaluare psiho-socială din 28.01.2016,

inculpata are perspective minime de a se reintegra în societate, încadrându-se în

categoria persoanelor cu tendințe vicioase, dependență de alcool, în urma căruia

manifestă un comportament neadecvat în neconcordanță cu normele sociale, în

calitate de circumstanțele atenuante fiind reținute recunoașterea deplină a vinei,

căința sinceră și acceptarea judecării cauzei în baza probelor administrate la

urmărirea penală, iar circumstanțe agravante nu au fost stabilite, concluzionând că

scopul pedepsei va fi atins doar cu privarea acesteia de libertate, stabilindu-i o

pedeapsă sub formă de închisoare, în limita sancțiunii maxime prevăzute de lege

pentru infracțiunea comisă, în corespundere cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, reducându-i cu o treime limitele de pedeapsă cu închisoare,

stabilindu-i o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Instanța, la fel, a indicat că argumentele apărării susținute în vederea

aplicării în privința inculpatei a unei pedepse reieșind din limita minimă a

sancțiunilor stabilite pentru infracțiunea incriminată, sunt irelevante, lipsite de

2

suport probator și în contradicție vădită cu personalitatea inculpatei, și

circumstanțele în care s-a produs infracțiunea.

a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă.

Apelantul a invocat că inculpata este atrasă la răspundere penală pentru

prima dată, iar infracțiunea comisă a fost condiționată de certurile dese cu Bodnari

A., care, fiind în stare de ebrietate, o agresa deseori. Inculpata nu a acționat cu

scopul de a omorî victima, incidentul fiind o întâmplare nefericită în timpul

altercației dintre cei doi. Aceasta a chemat ambulanța, și-a vizitat soțul la spital,

cerându-i scuze pentru cele comise. Totodată, maladia de care suferea victima,

împreună cu arsurile termice cauzate, au făcut imposibilă supraviețuirea acestuia.

Mai mult, succesorul părții vătămate Lașcu N., fiica inculpatei, pledează

pentru aplicarea unei pedepse minime.

3.1. A declarat apel și inculpata, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă nonprivativă de

libertate.

Apelanta a indicat că a recunoscut vina, iar fapta a comis-o în timp ce era

agresată de victimă și nu a prevăzut urmările prejudiciabile ale acțiunilor sale.

3.2. Avocata Natalia Pruteanu a declarat apel suplimentar, solicitând casarea

sentinței și a încheierii protocolare din 02 iunie 2016 privind admiterea cererii

inculpatei și apărătorului de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Apelanta a invocat că instanța urma să admită cererea de examinare în

procedură simplificată numai în cazul în care inculpata recunoaște în totalitate

faptele indicate în rechizitoriu, însă probele administrate demonstrează contrariul.

Astfel, după admiterea cererii de examinare în procedură simplificată, în

ședința de judecată din 02 iunie 2016 inculpata a declarat că: ”când a intrat el în

casă, eu stăteam în picioare, iar el m-a apucat de păr și m-a lovit iar în spate.., eu

cădeam jos…, el mă trăgea din urmă. În timpul când mă trăgea de păr, eu am

apucat de cratița cu apă fierbinte și apa a nimerit peste el… ”. Deci, în temeiul art.

3641 alin. (9) Cod de procedură penală instanța urma să respingă cererea de

examinare în procedură simplificată și să examineze cauza în procedură generală.

Or, prin declarațiile sale, inculpata nu recunoaște vina, ci numai comiterea

faptului.

Totodată, cu referire la eficacitatea asistenței juridice promovate de avocații

numiți din oficiu, CtEDO, în speța Nefedov c. Rusiei, a reiterat că art. 6 § 3

garantează oricărei persoane acuzate dreptul de a fi asistată, fără a fi specificat

modul concret de exercitare a acestui drept, Convenția garantând drepturi nu

teoretice și iluzorii, dar concrete și efective, iar simpla desemnare a avocatului din

oficiu nu presupune eficiența asistenței juridice care urmează a fi acordată

individului acuzat. Altfel spus, dreptul la asistența gratuită a unui avocat nu se

consideră efectiv garantat și asigurat, decât în situația, dacă apărătorul a fost nu

3

doar desemnat de a reprezenta interesele acuzatului, dar și a acordat asistență de

fapt practică și rezultativă.

decembrie 2016 toate apelurile au fost admise, casată sentința în latura pedepsei și

pronunțată o nouă hotărâre.

Inculpatei Botnari Evghenia, recunoscută vinovată în baza art. 2011 alin. (3)

lit. c) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis, pentru femei, începând din 12 decembrie 2016, cu

includerea perioadei aflării în arest de la 28 iunie 2016 până la 12 decembrie 2016.

Instanța de apel a statuat că judecata în instanța de fond s-a desfășurat cu

respectarea procedurii prevăzute de lege, nefiind constatate încălcări care atrag

nulitatea actelor procedurale efectuate.

Astfel, până la începerea cercetării judecătorești, inculpata, prin cerere

scrisă, a declarat că recunoaște săvârșirea faptei indicate în rechizitoriu și a solicitat

judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală.

Instanța de fond, prin încheiere protocolară, a admis cererea inculpatei,

judecata fiind desfășurată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, starea de fapt și de drept constatată de instanța de fond concordă

cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței,

iar aceasta cuprinde elementele definitorii condamnării, prevăzute de articolul 3641

alin. (7) Cod de procedură penală.

Probele administrate și puse la baza sentinței, obținute legal, sunt admisibile

conform art. 95 Cod de procedură penală, astfel fiind pertinente, concludente, utile

și veridice, fiind legal puse la baza condamnării inculpatei.

Instanța de fond corect a concluzionat referitor la starea de fapt constatată și

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpată și semnele componenței de infracțiune în baza

art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, ca violență în familie, adică, acțiunea

intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra

unui alt membru al familiei, care a provocat decesul victimei.

Afirmațiile apărării că în cadrul procesului penal inculpata nu a recunoscut

în totalitate fapta incriminată prin rechizitoriu, iar instanța de judecată eronat a

admis cererea inculpatei de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, inculpatei fiindu-i încălcat dreptul la apărare, sunt nefondate.

Or, conform procesului-verbal al ședinței de judecată, inculpata în

conformitate cu prevederile art. 361 Cod de procedură penală, și-a dat acordul ca

drepturile și obligațiile în cadrul ședinței de judecată în instanță să-i fie apărate de

către avocatul Augustin Procopovici, astfel fiindu-i asigurat dreptul la apărare.

Avocatul Augustin Procopovici a solicitat anexarea la materialele cauzei a

cererii scrise de inculpată, prin care ultima a declarat că recunoaște săvârșirea

faptei indicate în rechizitoriu, nu solicită administrarea de noi probe și a solicitat

judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

4

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, inculpata a fost audiată,

declarând tot ce știe despre fapta pentru care cauza a fost trimisă în judecată, a

recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii imputate, declarațiile ei fiind

considerate veridice, fiind și contrasemnate, iar obiecții la ele n-au parvenit.

Astfel, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală, prin încheiere protocolară, a admis cererea și corect a

concluzionat, că din probele administrate în cauză, rezultă că fapta inculpatei este

stabilită, fiind suficiente date cu privire la persoana acesteia pentru a permite

aplicarea pedepsei penale.

Or, încheierea privind admiterea cererii inculpatei este dată în condițiile legii

și este în vigoare.

Prin urmare, este total neîntemeiată cererea apărării cu privire la dispunerea

rejudecării cauzei în instanța de fond, în alt complet de judecată, nefiind întrunite

condițiile art. 415 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, conform căruia

rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost anulată se dispune numai atunci

când nu a fost citat inculpatul, nu i s-a asigurat dreptul la interpret, nu a fost asistat

de un avocat sau au fost încălcate prevederile art. 33-35 Cod de procedură penală.

Totodată, la stabilirea pedepsei, instanța de fond n-a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, pedeapsa fiind individualizată contrar prevederilor legale, motivele

invocate nefiind fondate, odată ce nu s-a ținut cont de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării inculpatei, precum și de condițiile de viață ale

familiei acesteia.

Se reține, că prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

28.05.2015 victima Bodnari A. a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal, pentru maltratarea fizică a inculpatei, circumstanță ce denotă că infracțiunea

săvârșită de aceasta a survenit ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de

ordin familial.

Inculpata a săvârșit o infracțiune deosebit de gravă, anterior nu a fost

condamnată, se caracterizează pozitiv, este invalid de gradul II, a recunoscut

vinovăția în săvârșirea faptei incriminate, contribuind la descoperirea ei și se

căiește sincer, iar circumstanțe agravante nu s-au constatat, fiind oportună și

rezonabilă aplicarea față de aceasta a pedepsei cu închisoare.

Astfel, cauza fiind judecată potrivit prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, inculpata beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de sancțiunea normei penale în baza căreia a fost condamnată,

pentru atingerea scopului pedepsei penale fiind suficientă stabilirea termenului

minim al pedepsei cu închisoare prevăzut de sancțiunea art. 2011 alin. (3) Cod

penal, nefiind constatat vreun temei legal pentru aplicarea pedepsei mai blânde sau

pentru condamnarea cu suspendarea condiționată a executării, lipsind și

circumstanțe excepționale sau alte cauze ce ar justifica aplicarea prevederilor art.

79 și 90 Cod penal.

5

Or, fiind cercetate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform

prevederilor art. 409 alin. (2) Cod de procedură, nu au fost constatate temeiuri de a

interveni în sentință.

În același timp, inculpata nu cade sub incidența Legii privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, existând restricția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. d) – nu se aplică

amnistia persoanei care a săvârșit infracțiunea prevăzută de sancțiunea art. 2011

alin. (3) Cod penal.

casarea hotărârilor adoptate și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de fond.

Recurenta a invocat că instanța urma să admită cererea de examinare în

procedură simplificată numai în cazul în care inculpata ar fi recunoscut în totalitate

faptele indicate în rechizitoriu, însă probele administrate demonstrează contrariul.

Astfel, în ședința de judecată din 02 iunie 2016 inculpata a declarat că:

”când a intrat el în casă, eu stăteam în picioare, iar el m-a apucat de păr și m-a

lovit iar în spate.., eu cădeam jos…, el mă trăgea din urmă. În timpul când mă

trăgea de păr, eu am apucat de cratița cu apă fierbinte și apa a nimerit peste el…

”. Deci, instanța de fond, în temeiul art. 3641 alin. (9) Cod de procedură penală,

urma să respingă cererea de examinare în procedură simplificată și să examineze

cauza în procedură generală.

Or, în declarațiile sale, inculpata nu recunoaște vina, ci numai comiterea

faptului.

Totodată, cu referire la eficacitatea asistenței juridice promovate de avocații

numiți din oficiu, CtEDO, în speța Nefedov c. Rusiei, a reiterat că art. 6 § 3

garantează oricărei persoane acuzate dreptul de a fi asistată, fără a fi specificat

modul concret de exercitare a acestui drept, Convenția garantând drepturi nu

teoretice și iluzorii, dar concrete și efective, iar simpla desemnare a avocatului din

oficiu nu presupune eficiența asistenței juridice care urmează a fi acordată

individului acuzat. Altfel spus, dreptul la asistența gratuită a unui avocat nu se

consideră efectiv garantat și asigurat, decât în situația, dacă apărătorul a fost nu

doar desemnat de a reprezenta interesele acuzatului, dar și a acordat asistență de

fapt practică și rezultativă.

Participarea apărătorului în instanța de fond a fost pur formală, or, acesta nu

i-a explicat inculpatei drepturile și consecințele examinării cauzei în procedură

simplificată, prin ce ultimei i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Inculpata nu a avut parte de un proces echitabil, în care să i se acorde

posibilitatea examinării tuturor probelor, posibilitatea de a contesta probele și de a

solicita probe noi.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

6

5.1. La 17 februarie 2017, a declarat recurs ordinar și succesorul părții

vătămate, Lașcu Natalia, în care solicită casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă.

Recurenta a indicat că inculpata nu are antecedente penale, s-a căit de cele

comise și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, circumstanțe în

care este posibilă aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

Însă, conform art. 422 Cod de procedură penală, termenul de recurs este de

30 de zile de la data pronunțării deciziei. Potrivit art. 231 alin. (3) și (5) Cod de

procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Dacă ultima zi a

unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile

lucrătoare care urmează. În corespundere cu art. 418 alin. (1), 338 alin. (2)-(4), 340

alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel pronunță public dispozitivul

hotărârii, fapt despre care se consemnează în procesul-verbal. Hotărârea motivată

se pronunță la fel public, în termen de până la 30 de zile. Copia de pe hotărârea

motivată se înmânează participanților prezenți la ședința de judecată.

Participanților care nu s-au prezentat în ședința de judecată li se expediază, în

termen de 3 zile, copia de pe hotărârea motivată.

Sub acest aspect se atestă că, potrivit procesului-verbal al ședinței de

judecată, instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 12 decembrie 2016, în

prezența succesorului părții vătămate, Lașcu N., comunicând că decizia motivată

va fi pronunțată la 12 ianuarie 2017, fapt realizat la această dată și consemnat în

respectivul proces-verbal în lipsa acesteia, urmând a-i fi expediată o copie de pe

decizia motivată ( f.d. 179-183).

Deci, decizia atacată a fost pronunțată în condițiile legii la 12 ianuarie 2017,

iar termenul de 30 zile pentru depunerea recursului ordinar urma să expire la

sfârșitul zilei de 12 februarie 2017.

Totodată, potrivit ștampilei de pe plic, recursul ordinar al succesorului părții

vătămate, Lașcu N., a fost depus la oficiul poștal la 17 februarie 2017, fiind

înregistrat la Curtea Supremă de Justiție pe 21 februarie 2017, adică peste termenul

prevăzut de lege (f.d. 207, 210, pct. 4. și 5.1. din decizie).

Alte informații cu privire la data depunerii recursului respectiv în instanța de

recurs nu există nici în dosar și nici în recursul nominalizat.

Este de menționat că art. 422 Cod de procedură penală, nu prevede

repunerea în termen a recursului, nici o altă procedură legală de a calcula termenul

de recurs decât de la data pronunțării deciziei motivate, iar art. 230 alin. (2) Cod de

7

procedură penală prescrie expres că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Prin urmare, durata termenului de recurs este stabilită prin lege. Acest

termen nu poate fi prelungit sau scurtat de instanța de judecată. El este absolut, are

un caracter imperativ și fatal, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din

dreptul de a exercita calea de atac.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este declarat peste termen.

Astfel, odată ce recursul ordinar al succesorului părții vătămate, Lașcu N.,

este depus peste termen, el urmează a fi declarat inadmisibil (pct. 5.1. din decizie).

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul avocatului este fondat și pe temeiurile

din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive concrete din apelurile apărării nu s-ar fi pronunțat

instanța, și care ar fi esența erorilor concrete de drept și a circumstanțelor că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că

instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod

de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile

de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

8

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept, inclusiv privind examinarea cauzei în procedură

simplificată conform art. 3641 Cod de procedură penală, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, fiecare

probă fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, probele administrate pe caz demonstrând clar și cert vinovăția inculpatei în

săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal (pct. 4. din

decizie).

Decizia contestată coroborează și cu jurisprudența națională, potrivit cărei,

în corespundere cu art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul poate solicita

judecarea cauzei conform procedurii simplificate printr-un înscris autentic. Având

în vedere și conținutul declarației, reiese că aceasta trebuie să fie expresă și

neechivocă. Înscrisul autentic al inculpatului va cuprinde atât recunoașterea

faptei/faptelor descrise în rechizitoriu, cât și solicitarea ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Caracterul neechivoc al

recunoașterii impune ca înscrisul să cuprindă o manifestare de voință suficient de

clară, prin referire la faptele reținute prin rechizitoriul, solicitarea ca judecata să se

facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precizarea cunoașterii

și însușirii acestor probe, precum și renunțarea la administrarea altor probe.

Instanța de judecată va adresa inculpatului care a depus o cerere de judecare a

cauzei în procedura simplificată întrebarea, dacă își susține declarația precum că

recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și dacă solicită ca judecata să

aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le

cunoaște și asupra cărora nu au obiecții, consemnând această declarație în

procesul-verbal al ședinței de judecată, ce este semnat de către inculpat și avocatul

său. Dacă cauza a fost judecată în baza prescripțiilor din art. 3641 alin. (4) Cod de

procedură penală, inculpatul declarând că recunoaște în totalitate faptele indicate în

9

rechizitoriu, după adoptarea încheierii privind admiterea cererii de judecare în

această ordine, părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă, doar sub

aspectul individualizării pedepsei, inculpatul neputând renunța la opțiunea de a fi

judecat potrivit procedurii simplificate, în vederea contestării circumstanțelor de

drept constatate în actul de învinuire (pct. 30, Hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către

instanțele judecătorești”).

Totodată, inculpatei i-a fost asigurat dreptul la apărare. Or, conform

respectivului proces-verbal al ședinței de judecată, ea a dat acordul în fața primei

instanțe, că să fie apărată de avocatul Augustin Procopovici, iar instanța de

judecată, până a admite prin încheiere cererea inculpatei ca judecata să se facă pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, a verificat dacă din probele

administrate rezultă că faptele ei sunt stabilite și dacă sunt suficiente date cu privire

la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, respectând întocmai

prescripțiile din art. 3641 alin. (1) - (4) Cod de procedură penală.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel, just și argumentat a luat în

considerare prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatei în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatei,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea ei, cât și altor

persoane (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

10

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 3. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct.

20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Totodată, soluția cerută de avocata Natalia Pruteanu - casarea hotărârilor

adoptate și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de fond, nu este prevăzută în

art. 435 Cod de procedură penală, deci nici nu ține de competența instanței de

recurs, adică nu are niciun suport juridic (pct. 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenta Natalia Pruteanu,

că hotărârea contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția,

că s-au aplicat inculpatei pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul avocatei Natalia Pruteanu este vădit

neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

11

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Natalia Pruteanu,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie

2016, în privința inculpatei Bodnari Evghenia xxxxxxx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de succesorul părții vătămate,

Lașcu Natalia, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

12 decembrie 2016, în privința inculpatei Bodnari Evghenia xxxxxxxx, deoarece

este declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 mai 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

12