1ra-667/2017 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-667/2017 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-667/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Spînu Ludmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Lupașcu Constantin Xxxxxxxxx, născut la

xxxxxxxxxxxxxxx, originar și domiciliat r-nul Xxxxxx s.

Xxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Lupașcu Constantin

Xxxxxxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, la 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu aplicarea

prevederilor art. 79 Cod penal, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport.

În temeiul art. 90 Cod penal i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei,

pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Au fost admise parțial acțiunile civile înaintate de părțile civile și s-a încasat din

contul lui Lupașcu Constantin în beneficiul lui Mihalache Iulia, cheltuielile de

judecată pentru asistența juridică și deplasări în sumă de 1.300 lei, și echivalentul

bănesc al prejudiciului moral în sumă de 25.000 lei; Guțu Alexei - echivalentul bănesc

al prejudiciului moral în sumă de 40.000 lei; Cioran Ludmila - echivalentul bănesc al

prejudiciului moral în sumă de 1.000 lei. În rest, acțiunile civile înaintate de către

părțile civile Mihalache Iulia, Guțu Alexei și Cioran Ludmila către Lupașcu

Constantin, în partea pretențiilor de ordin moral, au fost respinse ca nefondate.

1

Au fost admise în principiu acțiunile civile înaintate de către părțile civile Guțu

Alexei și Cioran Ludmila către Lupașcu Constantin, privind încasarea prejudiciului

material survenit ca rezultat al cauzării vătămărilor corporale, urmând ca asupra

cuantumului acestora să se expună instanța de judecată în cadrul unui proces civil.

A fost încasat din contul lui Lupașcu Constantin în beneficiul statului taxa de

stat în sumă de 2.100 lei, de la care au fost scutite părțile civile la înaintarea acțiunilor.

A fost încasat din contul lui Lupașcu Constantin în beneficiul Centrului de

Medicină Legală cheltuielile suportate pentru expertizarea persoanelor în cadrul

actualului proces penal, în sumă totală de 513 lei.

orei 13.00, conducând camionul de model „Volkswagen LT35” cu n/î XXXXXXXXX,

deținând permis de conducere valabil pentru categoria mijlocului de transport pe

care-l ghida, se deplasa pe timp de zi pe traseul Chișinău-Hâncești, direcția orașului

Hâncești, pe partea dreaptă a carosabilului. În timpul deplasării, ajungând în

apropierea localității Buțeni, în preajma bornei kilometrice nr. 27+610 metri, n-a ținut

permanent seama de împrejurări, n-a apreciat corect situația reală pe drum în care se

afla vehiculul în momentul respectiv, prin ce a încălcat cerințele pct. 2 al

Regulamentului Circulației Rutiere (RCR), conform căruia în Republica Moldova

vehiculele se conduc pe partea dreaptă a carosabilului în sens de mers; pct. 3 al RCR

conform căruia participanții la trafic sânt obligați să respecte regulile de circulație,

semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de

circulație, condițiile tehnice ale prezentului regulament și prin acțiunile lor să nu

cauzeze prejudiciu altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și

să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acelea care sunt

provocate de circumstanțe iminente; pct. 54 al RCR subpunct. 1) conform căruia

conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să

prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile

încărcăturii: d) situația rutieră; subpunct. 2) conform căruia în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului; precum

și cerințele marcajului 1.16.1 RCR, manifestând neglijență criminală, în

circumstanțele indicate anterior, nu a reacționat adecvat, nu s-a isprăvit cu

conducerea mijlocului de transport, în rezultatul cărui fapt a tamponat microbuzul

de model „Mercedes 313 CDI” cu n/î XXXXXXXXX, condus de Guțu Alexei, ce se

deplasa regulamentar din sens opus, relativ sensului de deplasare al mijlocului de

transport condus de inculpat, și care circula pe ruta Cahul-Chișinău, având

îmbarcați 12 pasageri, printre care Răileanu Veaceslav, Hanganu Alexandra, Cioran

Liudmila, Cechir Alexandru, Zobolotnîi Alexandr, Stuparu Nicolae, Răileanu

Nicolae, Pacenco Maria, Braicova Zina, Paolina Giorgio, Taboreanu Vera, Chiorescu

Grigore și Mihalache Iulia.

2

În rezultatul impactului produs, conducătorului microbuzului de model

„Mercedes 313 CDI” cu n/î XXXXXXXXX, Guțu Alexei, conform concluziei

raportului de expertiză medico-legală nr. 286 D din 21.09.2015, i-au fost cauzate

vătămări corporale grave, iar pasagerilor microbuzului condus de ultimul și anume

lui Mihalache Iulia, conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr.

303D din 01.10.2015, i-au fost cauzate vătămări corporale medii; lui Cioran Ludmila

conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. 290D din 21.09.2015, i-

au fost cauzate vătămări corporale neînsemnate.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului, Lupașcu C., a fost calificată de drept în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal și anume – încălcarea regulilor de securitate a circulației, de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății.

parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care a-l condamna pe inculpatul

Lupașcu C., în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executare

în penitenciar de tip deschis și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, a-i suspenda

condiționat executare pedepsei principale sub formă de închisoare, pe o perioadă de

probațiune de 3 ani.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- la individualizarea pedepsei, de către instanța de judecată, neîntemeiat au fost

aplicate prevederile art. 79 Cod penal, odată ce potrivit art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal este stipulat drept pedeapsă complementară obligatorie privarea de dreptul

special de a conduce mijloace de transport pe un termen până la 4 ani;

- luând în considerație, că inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, în cazul dat, era

obligatorie privarea acestuia de dreptul de a conduce mijloacele de transport, odată

ce atentatul adus valorilor sociale, precum este siguranța traficului rutier și a

participanților acestuia. Respectiv, doar o astfel de pedeapsă poate restabili echitatea

socială și educa condamnatul prin formarea unei atitudini conștiincioase față de

valorile social-umane periclitate, iar toate acestea sunt circumstanțe ce denotă

incorectitudinea aplicării prevederilor art. 79 Cod penal.

2016, a fost admis apelul declarat, casată sentința în partea numirii pedepsei și

pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Lupașcu C. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe termen de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

cu închisoare, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

3

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și încadrarea juridică a faptei, iar

inculpatul nici nu a contestat aceste circumstanțe, recunoscând vina integral, însă în

mod inechitabil a absolvit inculpatul de pedeapsa complementară, în cazul în care

acesta în calitate de conducător al mijlocului de transport se face vinovat de leziunile

corporale suportate de către părțile vătămate.

Instanța de apel a notat, că la caz ca circumstanțe atenuante în privința

inculpatului, prima instanță a stabilit contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea deplină a vinei și căința sinceră, precum și prezența unui copil minor,

iar careva circumstanțe agravante instanța nu a stabilit.

În opinia instanței de apel, la individualizarea pedepsei, de către prima instanță

neîntemeiat au fost aplicate prevederile art. 79 Cod penal, în cazul în care conform

prevederilor art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal este stipulată drept pedeapsă

complementară obligatorie - privarea de dreptul special de a conduce mijloace de

transport pe un termen până la 4 ani.

Prin urmare, instanța de apel a conchis, că nu este oportună și echitabilă

concluzia de a absolvi de pedeapsa complementară pe Lupașcu C., deoarece

contravine prevederilor legale, iar prima instanță nu a arătat care sunt

circumstanțele excepționale ce ar face posibilă neaplicarea pedepsei complementare.

Spînu Ludmila, în numele inculpatului, prin care solicită casarea parțială a acesteia și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat:

- partea apărării nu este de acord cu stabilirea pedepsei complementare –

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, susținând sentința, deoarece

prima instanță a făcut uz de prevederile art. 78 alin. (2) Cod penal, la caz fiind

stabilite doar circumstanțe atenuante, lipsind circumstanțe agravante, ceea ce a

permis înlăturarea pedepsei complementare. Mai mult ca atât, inculpatul are doar o

singură sursă de venit, care este în legătură directă cu dreptul de a conduce mijloace

de transport, iar în caz de privare de acest drept ultimul va fi pus în incapacitate de a

restitui pagubele adjudecate părților vătămate;

- prima instanță a ținut cont la stabilirea pedepsei de persoana inculpatului,

învederând circumstanțele și datele prezentate în cauza supusă judecării, care se

caracterizează pozitiv, în rezultatul accidentului a suferit daune sănătății, are la

întreținere un copil minor, avea ocupație și ducea un mod de viață decent, are nivel

intelectual suficient și dispune de pregătire profesională, are atitudine corectă față de

membrii societății, nu a fost anterior judecat, a recunoscut vinovăția și s-a căit sincer,

a contribuit la aflarea adevărului;

- la circumstanțele cauzei, ce atenuează răspunderea s-a reținut: comiterea de

către inculpat a unei singure infracțiuni și pentru prima dată, contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii, existența la întreținere a unui copil minor;

- în calitate de circumstanțe excepționale în prezenta cauză urmau a fi

recunoscute: lipsa motivului comiterii faptei, personalitatea făptuitorului care a

4

comis pentru prima dată și o singură faptă, se caracterizează pozitiv,

comportamentul inculpatului după comiterea faptei, contribuind activ la stabilirea

circumstanțelor comiterii infracțiunii, căința sinceră și regretele care le are cu referire

la victime;

- instanța de apel nu s-a expus asupra cumulului de circumstanțe atenuante

invocate de partea apărării și reținute de prima instanță, precum și nu a explicat din

care motiv la caz nu poate fi reținut acel fapt că este unica sursă de venit a

inculpatului legată de dreptul de a conduce mijloace de transport;

- în situația în care instanța stabilește și circumstanțe atenuante prevăzute de

art. 76 Cod penal, aplicarea efectelor circumstanțelor atenuante se face conform art.

78 Cod penal, prin raportarea la limitele pedepsei reduse ca urmare a aplicării

procedurii prevăzute de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

În drept, recurentul întemeiază recursul ordinar declarat în baza art. 427 alin.

(1) pct. 10) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând de a fi respins, deoarece potrivit materialelor cauzei decizia instanței de

apel a fost pronunțată la 03.11.2016, copiile fiind înmânate părților în aceeași zi, prin

urmare termenul de recurs expiră la data de 04.12.2016, însă în prezenta speță

recursul ordinar a fost declarat peste o zi de la data expirării termenului legal de 30

zile.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente:

În prim aspect, referitor la alegațiile procurorului menționate în referința

acestuia, precum că prezentul recurs este declarat peste termen, Colegiul penal

statuează asupra netemeiniciei invocării tardivității declarării prezentului recurs. La

acest capitol, Colegiul relevă, că reieșind din prevederile art. 422 Cod de procedură

penală, termenul de declarare a recursului ordinar este de 30 zile de la data

pronunțării deciziei.

Astfel, în prezenta speță se reține ca fiind justă specificarea procurorului că

decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată la data de 03 noiembrie 2016 și

tot la aceeași dată a fost înmânată contra semnătură apărătorului inculpatului, însă

Colegiul constată, că a 30-ea zi expiră la data de 03 decembrie 2016, care este o zi de

sâmbătă și este o zi nelucrătoare, respectiv, ținând cont de prevederile art. 231 Cod

de procedură penală potrivit cărora, dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi

nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Deci,

în situația dată, următoarea zi lucrătoare este de 05 decembrie 2016, dată la care

potrivit amprentei ștampilei Secției grefă a Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție (f.d. 240) a și fost depus prezentul recurs, situație în care acesta este

considerat a fi declarat în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

5

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

În prezenta speță, autorul recursului declarat invocă ca temei pentru recurs pct.

10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, ce stipulează că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Din textul recursului, rezultă că autorul acestuia nu critică stabilirea vinovăției

sau încadrarea juridică a acțiunilor făptuitorului, respectiv instanța de recurs nu se

va expune la aceste capitole, verificând hotărârea instanței de apel doar sub aspectul

individualizării pedepsei stabilite inculpatului. La fel, din conținutul recursului

declarat se reține că partea apărării critică concluziile instanței de apel în partea ce

ține de excluderea aplicării de către prima instanță, la caz, a prevederilor art. 79 Cod

penal, adică prezența circumstanțelor excepționale și stabilirea inculpatului a

pedepsei complementare – privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Așadar, la caz, inculpatul a fost învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, sancțiunea căreia prevede pedeapsă cu închisoare

de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de până la 4 ani. Deci, instanța de recurs menționează că pedeapsa

complementară – privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport este una

obligatorie și poate fi înlăturată numai în condițiile art. 79 alin. (1) Cod penal.

Conform de art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale cauzei,

legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de

comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea activă a

participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanța de

judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsă

complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit infracțiunea se consideră

circumstanță excepțională. Din conținutul acestei prevederi legale, rezultă că aplicarea

art. 79 Cod penal este o prerogativă a instanței de judecată la individualizarea

pedepsei și nu o obligație, cu excepția minoratului persoanei care a săvârșit o

infracțiune.

Totodată, inculpatul în cauza dată, a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni și

a solicitat de a fi judecată cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, fiind aplicate prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

Din lucrările cauzei, Colegiu penal atestă, că prima instanță la stabilirea

pedepsei inculpatului a reținut ca circumstanțe atenuante, conform art. 76 Cod

penal, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii prin recunoașterea vinovăției

pe deplin, căința inculpatului și existența la întreținerea acestuia a unui copil minor,

iar circumstanțe agravante, în sensul art. 77 Cod penal, nu au fost stabilite în speță.

Totodată, prima instanță ținând cont de cumulul de circumstanțe atenuante

6

menționate supra, de lipsa la caz a circumstanțelor agravante, de faptul că inculpatul

se caracterizează pozitiv, de atitudinea acestuia față de fapta comisă, de lipsa

încălcărilor sau accidentelor în domeniul rutier, precum și de faptul că inculpatul are

o singură sursă de venit din activitatea sa legată de dreptul de a conduce mijloace de

transport, existând riscul că în caz de lipsire de acest drept va fi îngreunată

recuperarea daunelor cauzate părților vătămate, conform art. 79 Cod penal, s-a

concluzionat că nu este oportun de a aplica pedeapsa complementară prevăzută de

sancțiunea normei imputate inculpatului, Lupașcu C. Însă, instanța de apel a

considerat, că prima instanță incorect a aplicat prevederile art. 79 Cod penal, iar

pedeapsa complementară este o pedeapsă obligatorie prevăzută de sancțiunea

normei penale imputate inculpatului, urmând a fi aplicată la caz.

Prin urmare, în urma verificării și analizei materialelor cauzei, sub aspectul

criticilor menționate supra, instanța de recurs consideră, că nu și-a găsit confirmarea

temeiul de casare invocat de către recurent în cauza supusă judecării, iar neaplicarea

pedepsei complementare inculpatului în condițiile art. 79 Cod penal și în

circumstanțele prezente la caz, precum sunt contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, recunoașterea vinei, căința sinceră, solicitarea inculpatului de a fi

judecată cauza în procedură simplificată, lipsa antecedentelor penale, caracteristica

pozitivă la locul de trai și faptul că are la întreținere un copil minor, nu pot fi

considerate ca circumstanțe excepționale.

Mai mult ca atât, referitor la circumstanțele reținute în speță de către instanțele

de fond și invocate de recurent cum ar fi, recunoașterea vinei, căința sinceră și faptul că

inculpatul a optat pentru examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, instanța de recurs specifică, că aceste circumstanțe au atras incidența

procedurii simplificate prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală, la cererea

inculpatului, în urma căreia instanța de apel i-a stabilit ultimului, pedeapsa

principală în limite reduse. În consecință, circumstanțele atenuante menționate nu

pot fi valorificate și ca circumstanțe excepționale în sensul art. 79 Cod penal, în

scopul înlăturării pedepsei complementare obligatorii, deoarece ar însemna că

aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

Tot la acest capitol, Colegiul penal precizează că împrejurările supra menționate

nu pot fi reținute în cazul inculpatului, deoarece nu sunt circumstanțe ce ar constitui

o excepție a comportamentului și personalității ultimului, ce ar permite aplicarea în

privința sa a dispozițiilor art. 79 Cod penal, potrivit cărora acestea sunt admisibile

doar în cazul în care există, ori în împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională,

ori în datele privind personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări,

particularități, situații sau stări de lucruri, care constituie excepție de la starea

obișnuită a lor, ori a personalității inculpatului, împrejurările obișnuite fiind cele ce

predomină și caracterizează o bună parte a persoanelor inculpate, respectiv aceste

circumstanțe nefiind considerate drept excepționale, fapt menționat și în Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 8 din 11.11.2013 „Cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”. În acest sens, Colegiul penal

remarcă, că în prezenta speță nu au fost stabilite careva împrejurări ce micșorează

7

esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind personalitatea

făptuitorului (grad de invaliditate-I, II (persoana cu dezabilitați severe și accentuate),

merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de importanță majoră).

Astfel, în cazul de față nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 79 Cod

penal privind înlăturarea pedepsei complementare obligatorii, prevăzută de lege.

Respectiv, aplicarea pedepsei complementare, în cauza deferită judecării, privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport este obligatorie, deoarece nu s-au constatat

circumstanțele excepționale, astfel, instanța de recurs consideră nefondat recursul în

sensul neaplicării acestei pedepse.

Referitor la argumentele invocate de către recurent, precum că prima instanță

întemeiat a făcut uz de prevederile art. 78 alin. (2) Cod penal, potrivit cărora în cazul

în care instanța de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii,

pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată,

instanța de recurs le consideră nefondate, deoarece verificând textul hotărârii primei

instanțe, în motivarea sentinței nu se atestă concluzii întemeiate în baza acestei

norme enunțate supra. Mai mult ca atât, aceste prevederile legale se aplică în cazul

în care instanța de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea

infracțiunii, pentru care pedeapsa complementară nu este obligatorie („cu sau fără”)

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv poate fi înlăturată, însă în

speța dată această pedeapsă este prevăzută ca una obligatorie, din care motiv nu

sunt incidente dispozițiile art. 78 alin. (2) Cod penal.

De menționat este și acel fapt, că restul circumstanțelor atenuante, decât cele ce

nu au stat la baza incidenței judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală, precum și alte împrejurări ce țin de personalitatea

inculpatului, reținute în favoare diminuării consecințelor prejudiciabile ale

infracțiunii imputate acestuia, au servit la aplicarea inclusivă și a prevederilor art. 90

Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și care

au stat la baza formării concluziilor instanței de judecată, în sensul că scopul poate fi

atins și fără executarea reală a pedepsei cu închisoare.

Ce ține de alegațiile părții apărării, precum că privarea de dreptul de a conduce

mijloacele de transport îl va supune riscului pe inculpat de a fi lipsit de surse de

existență și de a restitui prejudiciul cauzat părților vătămate, instanța de recurs nu le

poate aprecia ca o circumstanță excepțională, deoarece inculpatul nu este privat de

libertate, astfel nu este lipsit de posibilitatea de a se încadra în alte activități

remunerate, în vederea obținerii surselor pentru existență și repararea daunelor

cauzate în urma săvârșirii infracțiunii imputate. Privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport ca pedeapsă complementară, în prezenta cauză, este o măsură

raportată prevederilor art. 61 Cod penal, care presupune cauzarea și anumitor

lipsuri, și restricții drepturilor inculpatului, având drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea acestuia și formarea concluziilor necesare în vederea neadmiterii

încălcărilor regulilor de circulație rutieră ce pot cauza prejudicii participanților la

trafic, pe viitor.

8

Generalizând cele expuse, Colegiul consideră că în cazul supus examinării atât

pedeapsa principală cât și pedeapsa complementară stabilită de către instanța de

apel este în limitele legii, luând în considerație criteriile generale de individualizare

prevăzute în art. 75 Cod penal, precum și alte dispoziții ale Părții generale a

prezentului Cod, nefiind constatate careva încălcări ale drepturilor inculpatului,

căruia i-a fost stabilită o pedeapsă echitabilă, iar termenul pedepsei complementare

stabilite va duce la corectarea și reeducarea acestuia, ținând cont de scopul pedepsei

penale prevăzut la art. 61 Cod penal.

Având în vedere toate împrejurările cauzei, instanța de recurs consideră, că

pedeapsa stabilită inculpatului, inclusiv în conformitate cu art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală și modalitatea de executare a acesteia, a fost individualizată corect

și în așa fel încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare, iar neaplicarea pedepsei

complementare obligatorii, poate încuraja pe viitor săvârșirea altor infracțiuni,

inclusiv din partea altor persoane.

Din considerentele enunțate, Colegiul penal, statuează că pedeapsa

individualizată de instanța de apel, răspunde atât principiului proporționalității, cât

și scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal și anume restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Având ca reper cele menționate, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către apărătorul inculpatului, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Spînu Ludmila în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 06 octombrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Lupașcu Constantin

Xxxxxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 12 mai 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9