1ra-227/2017 — art. 201/1 alin. 1 CP

1ra-227/2017 — art. 201/1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-227/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul Procuraturii de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina și avocatul

Pacișina Lilia în numele inculpatului Usenco Ilie, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 25 iulie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016, în cauza

penală în privința lui

Usenco Ilie

Termenul examinării cauzei:

instanța de fond: 11.02.2015 - 25.07.2016;

instanța de apel: 22.08.2016 - 20.10.2016;

instanța de recurs: 09.12.2016 - 04.04.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Usenco I. a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare,

iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Usenco I., aflându-se la domiciliul din mun. Chișinău, str. Cetatea - Chilia, 87 A,

având un comportament agresiv față de concubina Dîrma V., i-a aplicat multiple

lovituri peste diferite părți ale corpului și a determinat-o să părăsească locuința,

ultima fiind nevoită se înnopteze la cet. Titica Sv. Revenind dimineața acasă,

Dîrma V. a stabilit, că lacătul ușii de la intrare este schimbat și neavând acces în

locuință a fost plasată în Centrul de Plasament ”Casa Mărioarei” de pe str.

Hîncești, 4, mun. Chișinău. La fel, ca urmare a acțiunilor ilegale ale inculpatului

Usenco I. manifestate prin violență psihică, Dîrma V, a fost lipsită de posibilitatea

de a avea întrevederi cu fiul minor, Usenco I.

1

Pacișina L., care au solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de

achitare, din motivul inexistenței faptei infracționale.

În motivarea apelului declarat, apelanții au indicat că, instanța de fond a

depășit limitele acuzării și, totodată, nu a ținut cont de nenumăratele încălcări

admise în cadrul urmăririi penale, sentința fiind întemeiată pe declarațiile

contradictorii ale părții vătămate Dîrma V. și martorilor Carasiucenco A. și Titica

Sv., care au fost date în cadrul urmăririi penale, deși instanța de judecată urma

să-și bazeze sentința doar pe probele care au fost cercetate în ședința de judecată.

Ulterior, în ședința instanței de apel inculpatul și avocatul acestuia au

înaintat apel suplimentar, indicând că sentința nu poate fi lăsată în vigoare și

urmează a fi casată cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, din motiv că

fapta nu este prevăzută de legea penală în conformitate cu prevederile art. 390

Cod de procedură penală.

În motivarea apelului, suplimentar, apelanții au indicat că, potrivit

dispoziției alin. (1) art. 2011 Cod penal, în vigoare la data comiterii infracțiunii,

vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății, ca consecință a unei

violențe fizice, este un element obligatoriu a normei menționate, atât redacția

Legii nr. 167 din 09.07.2010, cât și în redacția Legii nr. 196 din 28.07.2016.

Astfel, nefiind constatată, probată și incriminată inculpatului vătămarea

ușoară a integrității corporale sau a sănătății părții vătămate, săvârșirea

acțiunilor violente care au provocat suferințe fizice, nesoldate cu vătămarea

ușoară a integrității corporale sau a sănătății, nu cade sub incidența legii penale.

20 octombrie 2016, a fost admis din alte motive apelul declarat, casată sentința,

inclusiv din oficiu, în baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Usenco I. învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1)

Cod penal, a fost achitat, pe motiv că fapta comisă de el nu este prevăzută de

legea penală.

sentinței, la 25.07.2016, corect a încadrat acțiunile inculpatului Usenco I. în baza

art. 2011 alin. (1) Cod penal (redacția Legii nr. 167 din 09.07.2010) și anume:

”acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un

membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică și

psihică”, însă după modificările operate în Codul penal prin Legea nr. 196 din

28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016, modificând dispoziția art. 2011 alin. (1) Cod

penal, acțiunile inculpatului - acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic

sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a

provocat suferință fizică și psihică prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal (în

2

redacția Legii nr. 167 din 09.07.2010) au fost decriminalizate, a avut loc

dezincriminarea.

Astfel, instanța de apel a menționat că, potrivit art. 8 Cod penal, caracterul

infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în

vigoare la momentul săvârșirii faptei. Totodată conform prevederilor art. 10 alin.

(1) Cod penal stipulează că „Legea penală, care înlătură caracterul infracțional

al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei

ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor

care au săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi,

inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au

antecedente penale. (2) Legea penală care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația

persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv".

Prin urmare, pornind de la faptul că Legea nr. 196 din 28.07.2016, în

vigoare din 16.09.2016, conține prevederi la art. 2011 Cod penal, care înlătura

caracterul infracțional al faptei, aceasta are efect retroactiv și se extinde asupra

persoanelor care au săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi,

inclusiv în privința inculpatului Usenco I., care a provocat suferință fizică și psihică

părții vătămate Dîrma V., deoarece după modificarea art. 2011 Cod penal - prevede ca

componență de infracțiune - acțiunea sau inacțiunea intenționată comisă de un membru

al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin: maltratare, alte acțiuni

violente, soldate cu vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății.

În continuare, instanța de apel a menționat că, faptele inculpatului nu pot

fi recalificate, încadrate nici în componența contravenției prevăzute de art. 78

alin. (1) și nici în baza art. 781 Cod contravențional, deoarece prin Legea nr. 196

din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016, au fost operate modificări și în

dispoziția articolelor respective, astfel inculpatul nu poate fi tras nici la

răspundere contravențională.

Astfel, fapta comisă de inculpat la 19.10.2014, la momentul examinării

cauzei în instanța de apel nu este prevăzută de legea penală și nici de Codul

contravențional, deoarece prin Legea nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare din

16.09.2016, a fost decriminalizată, a avut loc dezincriminarea.

Luând în considerație faptul că legea penală care înlătură caracterul

infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația

persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra

persoanelor care au săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a

acestei legi, instanța de apel a aplicat în privința lui Usenco I. legea nouă, deși

fapta a fost comisă de inculpat la data de 19.10.2014.

procurorul și avocatul Pacișina L. în numele inculpatului, care solicită:

3

procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată, invocând că,

instanța de apel neîntemeiat a emis hotărârea de achitare a inculpatului în

conformitate cu prevederile art. 10 Cod penal, art. 390 alin. (1) pct. 4) Cod de

procedură penală - pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, adică pe

motiv de reabilitare, or, prin Legea nr. 661 din 16.09.2016, a fost introdus un

element obligatoriu la art. 2011 Cod penal și anume că violența trebuie să fie

soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale, iar pentru a fi calificate

conform art. 78, 781 Cod contravențional, acțiunile violente trebuie să cauzeze cel

puțin vătămări neînsemnate a integrității corporale, prin urmare legea dată a

avut ca scop intensificarea activității și ridicarea eficienței în combaterea violenței

domestice.

Astfel, fapta de violență în familie, după modificările operate în Codul

penal nu a fost decriminalizată, în continuare fiind pasibile de pedeapsă faptele

prejudiciabile (violența) comise de către membrii de familie.

Este injustă soluția instanței de apel privind achitarea inculpatului pe

motiv că faptele au fost comise până la intrarea în vigoare a modificărilor

operate, în contextul eforturilor organului de urmărire penală de a deferi justiției

persoana ce a comis infracțiunea.

Prin urmare, instanța de apel trebuia să adopte o decizie de încetare a

procesului penal în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) pct. 6) și art. 332

alin. (1) Cod de procedură penală, raportate la prevederile art. 275 alin. (1) pct. 9)

și art. 285 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece este prezent un caz de

nereabilitare a persoanei, fiindcă caracterul infracțional al faptei conform art. 8

Cod penal se stabilește de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Astfel, analizând textul deciziei, instanța de apel nu a realizat obligația

Constituțională de a înfăptui justiția în stat, nu a clarificat circumstanțele

relevante pentru prezenta cauză, a adoptat o soluție neargumentată la modul

cuvenit, în legătură cu ce o astfel de decizie nu poate fi menținută, urmează a fi

casată.

avocatul Pacișina L. în numele inculpatului, invocând temei de drept

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea

acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare a

inculpatului, din motivul inexistenței faptei infracționale prevăzute la art. 2011

Cod penal.

În motivarea recursului ordinar, avocatul invocă argumente similare cu

cele indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, instanța de apel la examinarea cauzei nu a respectat cerințele art.

4

414 Cod de procedură penală, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Astfel, instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că instanța de fond

pentru a pronunța sentința, a stabilit în fapt că Usenco I. la data de 19.10.2014 a

comis infracțiunea prevăzută de art. 2011 alin. (1) Cod penal, or, potrivit sentinței

din 25.07.2016, fapta încriminată a avut loc la 12.10.2014.

Concluziile instanței de apel precum că instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept și just a încadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 2011 Cod penal, nu sunt motivate și contravin declarațiilor matorului Marin

Al-dru.

Instanțele de fond și de apel au încălcat prevederile art. 8 Cod de

procedură penală.

6.1. Pe cauza respectivă nu a fost depusă referință.

dosarului și motivele invocate, Colegiul penal consideră că recursul avocatului

Pacișina L. în numele inculpatului urmează a fi respins, iar cel al acuzatorului de

stat admis, din următoarele considerente.

7.1. Referitor la recursul ordinar declarat de către avocatului Pacișina L. în

numele inculpatului Usenco I.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din

dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul

acestuia.

În conformitate cu dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost

declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este

întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea

atacată este legală, întemeiată și motivată.

Relevante cauzei sunt și prevederile expuse de legiuitor în art. 390 alin. (1)

pct. 4) Cod de procedură penală, care stipulează că sentința de achitare se adoptă

dacă fapta nu este prevăzută de legea penală.

În acest context, revenind la textul recursului declarat de avocatul Pacișina

L. în numele inculpatului, Colegiul penal lărgit constată că titularul acestuia

invocă temeiul de drept stipulat de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, potrivit căruia decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs în cazul

în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

5

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel din motiv că, aceasta

contrar prevederilor art. 8 Cod de procedură penală, eronat a ajuns la concluzia

că, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just ar fi

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal.

De asemenea, recurentul pledează că, concluziile instanței de apel precum

că prima instanță a stabilit în fapt că, inculpatul la 19.10.2014, ar fi comis

infracțiunea imputată contravin materialelor cauzei, or, potrivit sentinței fapta ar

fi avut loc la 12.10.2014.

Raportând materialele dosarului la criticile recurentului, Colegiul penal

lărgit conchide că erorile semnalate nu sunt subsecvente cauzei și sunt invocate

neîntemeiat de titular, iar pentru a statua astfel s-a rezultat din raționamentele ce

urmează.

Instanța de recurs ține să remarce că, la această etapă a procedurilor nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele

ierarhic inferioare, or, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond. Deci,

Colegiul penal lărgit nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci

va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

corectitudinea soluției de achitare adoptată în privința lui Usenco I.

Așadar, pentru a constitui temei de casare, eroarea de fapt trebuie să fie

gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. În cauza

deferită judecății, o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de recurs.

Mai mult, raportând cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor

efectuată de instanța de apel, Colegiul penal lărgit specifică că instanța de apel

corect a ajuns la concluzia despre casarea sentinței și just a apreciat probele

administrate în cauză.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal lărgit

subsidiar verificând materialele dosarului, specifică că judecând apelul declarat

instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv,

adoptând o soluție corectă de casare a sentinței inclusiv din oficiu, în baza art.

409 Cod de procedură penală și pronunțarea unei hotărâri de achitare a lui

Usenco I. învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2011 alin. (1) Cod

penal, din motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

6

În acest context, instanța de recurs, menționează că din conținutul deciziei

rezultă că, instanța de apel corect a conchis asupra casării sentinței de

condamnare a lui Usenco I., motivându-și în acest sens concluzia.

Astfel, la judecarea cauzei instanța de apel corect a reținut că prima

instanță la momentul pronunțării sentinței, adică la 25.07.2016, just a încadrat

acțiunile inculpatului Usenco I. în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, însă după

modificările operate în Codul penal prin Legea nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare

din 16.09.2016, instanța de apel a aplicat în privința acestuia legea nouă, deși

fapta a fost comisă la data de 19.10.2014.

Analizând incidența dispoziției art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală,

invocat de către recurent, precum că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia

că, prima instanță a stabilit în fapt că, inculpatul la 19.10.2014, ar fi comis

infracțiunea imputată, iar potrivit sentinței fapta ar fi avut loc la 12.10.2014,

instanța de recurs reiterează că, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20.10.2016, hotărârea primei instanțe a fost casată, în continuare,

instanța de apel pronunțând o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, în pct. 5.2. al deciziei, a reținut că, săvârșirea infracțiunii a avut loc

la 19.10.2014, adică la data incriminată lui Usenco I. prin rechizitoriu, prin

urmare criticele recurentului cu privire la data comiterii infracțiunii reținută de

către prima instanță nu sunt valabile.

Subsidiar, instanța de recurs consideră relevant de a face remarcă despre

faptul că reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat de către

avocat, constată că acesta este unul pur formal, întrucât titularul face trimitere în

cererea sa preponderent la chestiunea de apreciere a probelor, ceea ce nu

constituie obiect de cercetare și verificare la etapa judecării cauzei penale în

procedura de recurs, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Pentru toate considerentele ce preced, Colegiul penal conchide că temeiul

invocat de către avocat și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind

faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 -

419 Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază

soluția adoptată, iar criticele din recursul declarat, sunt vădit neîntemeiate.

7.2. Referitor la recursul ordinar declarat de către acuzatorul de stat

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială a

hotărârii atacate, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în

cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

7

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, sau cercetează suplimentar probele

administrate în instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar și poate administra, la cererea părților, orice probe noi pe care

le consideră necesare, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la

toate motivele invocate.

Colegiul penal constată că aceste prevederi legale deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauzei în ordine de apel.

După cum rezultă din materialele cauzei, prin sentința Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 25.07.2016, Usenco I. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, pentru faptul că prin acțiunile

sale intenționate ”(...) a comis violență în familie, comisă de un membru al familiei

asupra unui alt membru al familiei, manifestată fizic și psihic, care a provocat suferință

fizică și psihică”.

Contrar, instanța de apel a dispus casarea sentinței, pronunțând o hotărâre

de achitare a lui Usenco I., din motiv că fapta comisă nu este prevăzută de legea

penală, fiind reținut în acest sens că, ”(...) la momentul pronunțării sentinței,

instanța corect a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal

(redacția Legii nr. 167 din 09.07.2010) și anume: ”acțiunea sau inacțiunea intenționată,

manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al

familiei, care a provocat suferință fizică și psihică”, însă după modificările operate în

Codul penal (Legea nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016), modificând

dispoziția art. 2011 alin. (1) Cod penal, acțiunile inculpatului - acțiunea sau inacțiunea

intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui

alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică și psihică prevăzute de art.

2011 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii nr. 167 din 09.07.2010) au fost

decriminalizate, a avut loc dezincriminarea.”

8

Totodată, instanța de apel a menționat că, ”(...) faptele inculpatului nu pot fi

recalificate, încadrate nici în componența contravenției prevăzute de art. 78 alin. (1) și

nici în baza art. 781 Cod contravențional, deoarece prin Legea nr. 196 din 28.07.2016, în

vigoare din 16.09.2016, au fost operate modificări și în dispoziția articolelor respective,

astfel inculpatul nu poate fi tras nici la răspundere contravențională.”

Colegiul penal lărgit consideră pripite concluziile instanței de apel, în partea

imposibilității recalificării acțiunilor inculpatului Usenco I., de la art. 2011 alin. (1)

Cod penal, la prevederile art. 781 Cod contravențional (în redacția Legii nr. 196 din

28.07.2016).

În acest sens, Colegiul penal consideră că instanța de apel a omis de a da o

apreciere corespunzătoare posibilității încadrării juridice a acțiunilor

inculpatului în baza art. 781 Cod contravențional, în lumina faptului că acțiunile

comise de ultimul nu au fost dezincriminate în mod integral prin Legea nr. 196

din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016.

În acest context, Colegiul penal atestă că acțiunile lui Usenco I. urmau a fi

apreciate de către instanța de apel ca fiind apte de a se subscrie componenței

contravenționale prevăzute la art. 781 Cod contravențional, din conținutul căreia

reiese, după cum anterior s-a menționat că fapta cauzată de către inculpat nu a

fost dezincriminată.

Astfel, Colegiul penal apreciază că, omisiunea instanței de apel de a aprecia

posibilitatea tragerii la răspundere contravențională a inculpatului a fost lăsată

fără apreciere, în raport cu formularea actuală a art. 781 Cod contravențional,

motiv din care decizia atacată nu poate fi menținută.

Prin urmare, temeiul prevăzut de art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, invocate de

recurent, persistă în cauză.

În atare situație, recursul procurorului urmează a fi admis.

Colegiul penal lărgit consideră că erorile comise nu pot fi reparate de către

instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece aceasta nu este abilitată cu

atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității sentinței,

substituind instanța care a judecat apelurile cu încălcarea prevederilor

procesuale penale la pronunțarea hotărârii judecătorești, decizia instanței de apel

în cauza dată urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de

apel.

Rejudecând cauza, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, să i-a în considerație cele expuse în prezenta

decizie, să înlăture încălcările de lege menționate, să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în recurs, să facă o încadrare corectă acțiunilor inculpatului

ținând cont de cele menționate în pct. 7.2. alin. 11 al prezentei decizii și să adopte o

9

hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 414, 419 Cod de

procedură penală.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul

Pacișina Lilia în numele inculpatului Usenco Ilie.

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Usenco Ilie și dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeași instanță, în

alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 04 mai 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

10