1ra-640/2017 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

Dosarul nr. 1ra-640/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești din 22

iunie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie

2016, declarate de inculpatul

Buhnă Andrei xxxxx, născut la

xx xxxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al r-nului

xxxxxxx, s. xxxxxx, str. xxxxxxxxxx, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 02.03.2016 - 22.06.2016,

instanța de apel: 02.08.2016 - 17.11.2016,

instanța de recurs: 14.02.2017 – 15.03.2017.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 2 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 31 mai 2016, cu includerea

perioadei aflării în arest preventiv de la 23 februarie 2016 până la 26 februarie

2016.

ianuarie 2016, inculpatul Buhnă Andrei a pătruns în locuința lui Petru Moroșanu

din s. xxxxxxxxxxxxxx, r-nul xxxxxx, de unde pe ascuns a sustras bunuri

materiale, după cum urmează: ferestrău mecanic de model „Craft Tec CT-5000” cu

prețul de 1500 lei, polizor unghiular de model „Verto” - 400 lei, polizor unghiular

de model „PIT PG 62301” - 1400 lei, două lanțuri de la ferestrău mecanic - 500 lei,

o scurtă bărbătească -1040 lei, două găini - 200 lei, 3 kilograme de slănină - 90 lei,

două kilograme de clementine - 70 lei, cauzând părții vătămate un prejudiciu

material considerabil, în sumă totală de 5200 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial și a declarat că a

mers la domiciliul lui Petru Moroșanu. Acolo a văzut o „bulgarcă” și alte

instrumente. Deoarece proprietarul nu era acasă, le-a sustras. Peste un timp la el

acasă a venit partea vătămată și i-a spus concubinei sale să întoarcă totul înapoi, în

caz contrar îl va denunța la poliție. El a întors toate lucrurile furate, însă Petru

1

Moroșanu totuna a scris plângere la poliție. Partea vătămată l-a iertat și doreau să

se împace. Găini, produse alimentare și scurtă nu a furat, acestea au fost furate în

altă zi de o altă persoană, care fusese la el în ospeție.

Instanța a menționat că, deși inculpatul a recunoscut parțial vina, aceasta este

dovedită prin probele administrate, inclusiv: plângerea părții vătămate Petru

Moroșanu conform căreia solicită de a fi luate măsuri cu Buhnă Andrei care i-a

sustras bunurile; procesul-verbal de examinare a locului infracțiunii din

02.01.2016; recipisa eliberată de Petru Moroșanu că Buhnă Andrei a restituit două

instrumente „bulgarci”, o scurtă și o pereche de pantaloni; pașapoartele

instrumentelor sustrase; certificatele eliberate de „Hîncoop”, privind costul

bunurilor sustrase; explicațiile părții vătămate, date în fața instanței, conform

căreia inculpatul i-a restituit bunurile principale, nu are pretenții față de acesta, dar

dorește să fie pedepsit, fiindcă continuă comiterea furturilor.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, prin

pătrundere în încăpere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a recunoscut parțial vina, este caracterizat satisfăcător, a

restituit parțial prejudiciul și partea vătămată nu are pretenții față de el, dar anterior

a fost condamnat de multiple ori pentru infracțiuni analogice, pe parcursul

cercetării judecătorești s-a sustras de la proces, anterior a fost condamnat pentru

comiterea faptelor analogice la închisoare cu executare, fiind eliberat din instituția

de detenție la 25.10.2012, însă nu a făcut concluziile corespunzătoare și a comis

din nou furturi, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă doar

prin izolare de societate.

noi hotărâri, prin care procesul penal să fie încetat, în legătură cu împăcarea

părților.

Apelantul a invocat că instanța de judecată nu a ținut cont că s-a împăcat cu

partea vătămată.

Totodată, inculpatul și-a exprimat în scris acordul privind aplicarea

amnistiei.

noiembrie 2016, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpatul este vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, or, aceste

împrejurări au fost elucidate și constatate din probe administrate, fiind corect

apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Împăcarea poate fi invocată din momentul pornirii urmăririi penale și până la

retragerea completului de judecată pentru deliberare, însă pe parcursul examinării

cauzei penale nu a parvenit nici o cerere privind împăcarea părților și încetarea

procesului penal, nici din partea părții vătămate, nici din partea inculpatului

2

Potrivit materialelor dosarului penal, partea vătămată sau inculpatul nu au

înaintat careva cereri de împăcare, pe motiv că s-au împăcat, partea vătămată

indicând doar că careva pretenții față de inculpate nu are.

Astfel, realizarea dreptului la împăcare nu a avut loc personal, cu respectarea

legislației în vigoare, deci este neîntemeiat argumentul inculpatului că procesul

penal urmează a fi încetat, deoarece a survenit împăcarea părților.

Este neîntemeiată și solicitarea apărării de a înceta procesul penal în legătură

cu intervenirea amnistiei.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art.

61, 75 Cod penal, că inculpat a recunoscut vina parțial, a comis o infracțiune mai

puțin gravă, anterior a fost condamnat de multiple ori, a restituit parțial prejudiciul

cauzat prin infracțiune, partea vătămată nu are pretenții față de el.

Totodată, prima instanță just a indicat că inculpatul anterior a fost

condamnat de mai multe ori, fiindu-i stabilită pedepse cu închisoarea, ultima dată

fiind liberat din locurile de detenție la 25.10.2012, cu toate acestea nu și-a făcut

concluziile necesare si a comis din nou furturi.

recursuri ordinare, în care solicită casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

Recurentul a indicat că regretă mult comiterea infracțiunii.

Instanța de judecată nu a luat în considerație că s-a împăcat cu partea

vătămată.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că în recursurile ordinare declarate, în pofida

prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor

concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens

(pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursurile ordinare nu îndeplinesc cerințele legale de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar

al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

3

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni

i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile

legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, conform art. 109 alin. (1) și (2) Cod penal, împăcarea este

actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune mai puțin gravă, însă

împăcarea este personală și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi

penale și doar până la retragerea completului de judecată a instanței de fond pentru

deliberare. Or, asemenea împrejurări în speță nu au fost constatate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

4

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Mai mult, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Buhnă Andrei

xxxx, împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești din 22 iunie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2016, pe motiv că

sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 aprilie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5