1ra-256/2016 — art. 186 al.2 lit. d CP

Dosarul nr. 1ra-256/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 28 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 07 octombrie 2015, declarate de avocatul Aurelia Mîrzîncu și de inculpatul

Untila Serghei Pavel, născut la

03 martie 1979, originar și locuitor al mun. Chișinău, str.

Drumul Schinoasei 40, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 08 octombrie 2014 – 28 aprilie 2015,

în instanța de apel: 28 iulie – 07 octombrie 2015,

în instanța de recurs: 14 decembrie 2015 – 17 februarie 2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

inculpatul Untila Serghei a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal

la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Untila Valentina

prejudiciul material în mărime de 600 lei.

23.00, inculpatul Untila S., în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, din str.

Schinoasei 40, mun. Chișinău, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei

persoane, folosindu-se de neatenția mamei sale, Untila V., pe ascuns, a sustras din

geanta ei personală bani în sumă de 600 lei, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil.

1

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședința de judecată, dar în

cadrul urmăririi penale a recunoscut vina și a comunicat că a sustras bani în sumă de

600 lei din portmoneul mamei sale pe care, ulterior, i-a cheltuit la aparatele de joc de

noroc. La evidența medicului narcolog se află din 1999.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită și prin declarațiile părții vătămate Untila

V., care a relatat că inculpatul anterior a fost condamnat și este consumator de

droguri. Acesta, sustrage bunuri din casă și le vinde. La 09 septembrie 2014, după

vizita fiului său, a depistat că din geanta sa lipsesc 600 lei. A solicitat restituirea

banilor, însă inculpatul a negat comiterea furtului, până la adresarea la poliție.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a recunoscut vina, s-a

eschivat de a se prezenta în ședința de judecată și nu a întreprins măsuri de restituire

a pagubei.

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai

blândă.

Apelantul a invocat că recunoaște vina, se căiește și se obligă să restituie părții

vătămate dauna cauzată.

octombrie 2015, apelul a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

Termenul executării pedepsei urmând a fi calculat începând cu 07 octombrie

2015, deducându-se durata aflării în arest preventiv din 25 aprilie 2014 până la 07

octombrie 2015.

Instanța de apel a statuat că, luând în considerație circumstanțele cauzei, ținând

cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, reieșind din caracterul infracțiunii, care

este una mai puțin gravă, de limitele pedepsei prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal și de aprecierea cuantumului prejudiciului material, de faptul că partea

vătămată lucrează suplimentar, având la întreținere un copil cu grad de invaliditate,

că inculpatul se află la evidența medicului narcolog, anterior a fost condamnat pentru

infracțiuni similare, iar pedeapsa aplicată nu și-a atins scopul, nefiind în măsură să

contribuie la corectarea inculpatului, să prevină săvârșirea de noi infracțiuni din

partea acestuia, instanța de fond just și echitabil i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

nonprivativă de libertate.

Nu pot fi reținute argumentele apelantului că pedeapsa aplicată este prea

severă, urmând a-i fi aplicată o pedeapsă nonprivativă de libertate sau sub formă de

amendă, în speță nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea

normelor legale menționate, acesta nefiind la prima abatere, nu a renunțat de bună

voie la săvârșirea infracțiunii, nu s-a autodenunțat, nu a contribuit la descoperirea

infracțiunii și nu a compensat valoarea daunei materiale cauzate părții vătămate.

Astfel, pedeapsa aplicată de către instanța de fond, sub formă de închisoare,

este una ce implică o suferință, pe măsură de a-și atinge scopul de constrângere,

reeducare și exemplaritate, fiind și de natura de a-l face pe inculpat să-și revizuiască

atitudinea față de valorile sociale și comportamentul față de membrii societății.

2

în care solicită casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de amendă.

Recurentul a invocat că instanțele de judecată s-au pripit, stabilindu-i

inculpatului o pedeapsă sub formă de închisoare, neținând cont că inculpatul a comis

o infracțiune mai puțin gravă și a recunoscut vina integral.

Pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră în raport cu fapta comisă și

consecințele ei, partea vătămată fiind mama inculpatului, iar suma prejudiciului, în

mărime de 600 lei este neînsemnată în raport cu pedeapsa sub formă de 2 ani

închisoare.

Inculpatul a recunoscut vina integral, s-a căit de cele comise, a cooperat cu

organele de urmărire penală, iar neprezentarea lui în ședințele de judecată și

nerestituirea prejudiciului cauzat nu constituie un argument privind privarea lui de

libertate, instanța având posibilitatea să-i aplice o pedeapsă sub formă de amendă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 Cod de procedură

penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, solicitând casarea hotărârilor

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie aplicată

o pedeapsă echitabilă.

Recurentul a invocat că la stabilirea pedepsei, instanțele de judecată urmau să

țină cont că a comis infracțiunea fiind sub influența motivelor de ordin personal și

familial, că a recunoscut vina integral, fiind disponibil să restituie prejudiciul cauzat

după posibilitate.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că recursul avocatului este bazat în drept pe art. 427

Cod de procedură penală.

Însă, în ambele recursuri ordinare, în pofida prevederilor enunțate, nu este

indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, fiind omise totalmente specificarea unor concrete erori de drept și

argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens.

Rezultă, că aceste recursuri nu îndeplinesc cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului și inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica.

3

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.,

5.1. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, just și

argumentat ținând cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. și 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, este lipsită de orice suport

legal.

4

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că s-au

aplicat pedepse inculpatului individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol, în raport cu motivele invocate, sunt

vădit neîntemeiate, ele urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Aurelia Mîrzîncu

și de inculpatul Untila Serghei Pavel împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 28 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 07 octombrie 2015, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 martie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5