1ra-1874/2016 — art. 187 alin. 2 lit. f CP

1ra-1874/2016 — art. 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1874/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

16 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Bulbuc Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Alexeev Serghei Fiodor, născut la 28 noiembrie 1982,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, bd. Cuza Vodă 17/8

ap. 99.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Alexeev Serghei Fiodor, a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la

4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, fără amendă.

A fost încasat de la Alexeev S. în beneficiul părții vătămate Staheeva E.

prejudiciul material în sumă de 3.670 lei.

având scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se pe adresa

bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, s-a apropiat de automobilul lui Staheeva Elena, de

model „Renault Modus”, unde ignorând prezența ultimei în interiorul

automobilului menționat, în mod deschis i-a sustras geanta în valoare de 700 lei, în

care se aflau permis conducere, certificat de înmatricularea automobilului, polița de

asigurare, raport de revizie tehnica a automobilului, buletin de identitate pe numele

solicitantei, telefon mobil de model „Samsung” în valoare de 2.000 lei, în care se afla

cartela sim 078222332, un portmoneu de culoare neagră în valoare de 900 lei, în care

se aflau mijloace bănești în suma de 70 lei, după care cu bunurile sustrase a părăsit

1

locul comiterii faptei, cauzându-i victimei un prejudiciul material considerabil în

sumă totală de 3.670 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Alexeev S. a fost calificată de drept în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal și anume – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit de prima instanță, prin care lui Alexeev S.

să-i fie aplicată o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia,

conform art. 90 Cod penal.

- la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de circumstanțele cauzei ce atenuează răspunderea:

recunoașterea vinei, căința sinceră, de faptul că nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, are la întreținere un copil minor, se obligă să restituie paguba

materială;

- pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră și nu v-a asigura

atingerea scopurilor esențiale ale legii și pedepsei penale, respectiv nu v-a fi

restabilită echitatea socială, mai mult ca atât că Alexeev S. nu este o persoană soceal

periculoasă, agresivă, a conștientizat ilegalitatea faptelor comise și a declarat că pe

viitor nu va mai admite un atare comportament.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat, că probele

administrate în faza de urmărire penală sânt suficiente pentru a constata că fapta

săvârșită de inculpat constituie o infracțiune prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, fiind de natură să permită stabilirea pedepsei.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, care este obiectul apelului,

instanța de apel a indicat, că prima instanță just a stabilit categoria și termenul

pedepsei principale, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal.

Instanța de apel a reținut, că elementele legate de fapta comisă și de persoana

inculpatului au fost pe deplin valorificate în procesul de individualizare a sancțiunii

penale stabilite, luând în considerație gradul pericolului social al infracțiunii, care

este una gravă comisă cu intenție, de persoana inculpatului care nu este la prima

abatere de la lege fiind anterior condamnat, nu a pășit pe calea corijării și nu a făcut

concluziile necesare, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, nu a

restituit prejudiciul, de circumstanțele atenuante ca recunoașterea vinovăției, căința

sinceră, de lipsa circumstanțelor agravante, astfel fiind respectate dispozițiile art. 7,

61, 75 Cod penal.

Referitor la modalitatea de executare, contrar solicitării apelantului, instanța de

apel a considerat, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 90 Cod penal, ce

2

reglementează condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

soluția instanței în această parte fiind una întemeiată, reieșind din circumstanțele

concrete ale cauzei, săvârșirea cu intenție directă a unei infracțiuni grave, din

comportamentul inculpatului care anterior a fost condamnat, nu a făcut concluziile

necesare și nu a pășit pe calea corijării, continuând activitatea infracțională, cât și din

cerințele art. 61 Cod penal.

În opinia instanței de apel, faptul că inculpatul a recunoscut vina și a dat

declarații, a manifestat căință sinceră, a contribuit la descoperirea infracțiunii, nu pot

constitui temeiuri de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, o dată ce aceste

circumstanțe au fost luate în considerație de către instanță la stabilirea cuantumului

pedepsei închisorii, cauza fiind examinată în ordinea procedurii simplificate de

judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform

art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul beneficiind de o reducere a pedepsei

cu o treime din limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Totodată, instanța de apel nu a putut reține nici argumentul apărării privind

aplicarea inechitabilă a unei pedepsei prea severe în prezența circumstanțelor

atenuante, deoarece la stabilirea pedepsei prima instanță, pe lângă faptul că a luat în

considerație circumstanțele atenuante ale cauzei, a ținut cont și de efectul preventiv

al sancțiunii penale.

La fel, instanța de apel a notat, că față de modul concret de săvârșire a faptelor,

cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor

pedepsei, iar executarea sa prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului,

ca prin programele educaționale desfășurate în mediu închis, prin restrângerea

libertății, la conștientizarea consecințelor faptelor sale, în vederea unei reintegrări

sociale a acestuia.

Bulbuc B. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Alexeev S. să-i fie aplicată o

pedeapsă neprivativă de libertate, conform prevederilor art. 90 Cod penal, fără

amendă.

În motivarea recursului a invocat aceleași motive pe care le-a indicat în apel,

întemeindu-și recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând de a respinge prezentul recurs ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate. Din textul recursului declarat, se evidențiază că recurentul în mod decisiv,

își motivează recursul prin faptul, că inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă prea

aspră, însă acest temei nu este prevăzut de lege pentru a judeca cauza în ordine de

recurs. La stabilirea pedepsei instanțele s-au condus de principiile generale de

aplicare a pedepsei, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal. Aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare

3

reală este pe măsura materialului probant și corespunde prevederilor legale în acest

sens, considerând că această pedeapsă v-a atinge pe deplin scopurile pedepsei

penale.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Reieșind din conținutul recursului, avocatul invocă ca temei de casare a

hotărârii instanței de apel, prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, menționând anume că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția. Tot din textul recursului se atestă, că autorul critică hotărârea

instanței de apel, nefiind de acord cu individualizarea pedepsei stabilite,

considerând-o prea aspră. Astfel, ținând cont de argumentele invocate, Colegiul

penal consideră, că recurentul, de fapt, semnalează temeiul pentru recurs prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În același timp, Colegiul penal constată din recursul declarat, că avocatul, de

asemenea nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici

încadrarea juridică a acțiunii săvârșite, însă critică hotărârea dată în partea pedepsei

aplicate și anume consideră că aceasta este prea aspră, solicitând aplicarea unei

pedepse neprivative de libertate, cu aplicarea art. 90 Cod penal, fără amendă.

Astfel, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea temeiul pentru recurs semnalat de către recurent și prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanțele de

fond și-au motivat întemeiat soluțiile adoptate, acordând deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului

imputat acestuia, ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, astfel, în sprijinul statuării respective se relevă următoarele.

În primul rând, instanța de recurs remarcă, că în cazul săvârșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis această infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Colegiul penal reține, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

unei infracțiuni contra patrimoniului, prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal,

cauza fiind examinată în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza

4

de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală, în acest caz, trebuie luate în vedere, în egală măsură persoana inculpatului și

respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului

infracțional, și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a

realiza o proporționalitate reală între aceste aspecte.

De menționat este acel fapt, că infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. f)

Cod penal, se clasifică conform art. 16 Cod penal, ca infracțiune gravă.

Colegiul notează, că instanțele de judecată trebuie să asigure aplicarea

măsurilor aspre de pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni

grave, deosebit de grave și excepțional de grave (pct. 17 a Hotărîrii Plenului CSJ a RM

nr. 8 din 11.11.2013 cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsi penale).

Sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la momentul comiterii infracțiunii

de către inculpat, prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă

în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale. În conformitate cu alin. (8) art. 3641

Cod de procedură penală, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă

cu o treime, se stabilește noua limită minimă și maximă de pedeapsă sub formă de

închisoare, care este de la 3 ani și 4 luni la 4 ani și 8 luni. Astfel, pedeapsa aplicată

inculpatului de 4 ani închisoare, se încadrează în limitele sancțiunii normelor penale

date, conform noilor limite stabilite.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Instanța de recurs statuează, că în prezenta cauză penală, instanțele de fond au

ținut cont de faptul, că inculpatul a comis o infracțiune gravă cu intenție, nu este la

prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat nu a pășit pe cale corijării și nu a

făcut concluziile necesare, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, nu a

restituit prejudiciul, circumstanțe atenuante și agravante nu au fost stabilite.

Ținând cont, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal consideră

întemeiate motivele instanțelor de fond, că în prezenta cauză, nu s-au constatat

circumstanțe ce ar justifica suspendarea condiționată a executării pedepsei cu

închisoare în privința inculpatului, deoarece personalitatea inculpatului nu prezintă

garanțiile unei conduite, ce ar permite instanței de judecată de a da dovadă de

clemență. Astfel, pe lângă faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat se clasifică ca

una gravă, nu poate fi neglijată revendicarea anexată la materialele cauzei privind

condamnările anterioare ale inculpatului în baza mai multor infracțiuni, inclusiv și

5

infracțiuni contra patrimoniului (f.d. 52-55). Astfel, se atestă faptul că comiterea

infracțiunilor, pentru inculpatul Alexeev S., a devenit o deprindere, iar aplicarea

pedepsei neprivative de libertate nu-și va produce efectul, pentru ca inculpatul să-și

facă concluziile necesare de a nu comite în continuare abateri de la prevederile legii

penale.

Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul penal constată că instanța de apel

a argumentat pe deplin motivele pentru care a aplicat inculpatului în baza art. 187

alin. (2) lit. f) Cod penal, pedeapsa reală cu închisoare, urmare a circumstanțelor

expuse mai sus, din care considerent, instanța de recurs respinge ca neîntemeiate

afirmațiile avocatului precum că instanțele de fond i-au aplicat inculpatului o

pedeapsă prea aspră și că Alexeev S. nu este o persoană social periculoasă, agresivă

și a conștientizat ilegalitatea faptelor comise, declarând că pe viitor nu va mai admite

un atare comportament.

Ce ține de argumentul recurentului, precum că la stabilirea pedepsei, instanța

de apel nu a ținut cont de circumstanțele atenuante ale cauzei recunoașterea vinei,

căința sinceră, Colegiul îl consideră nefondat, deoarece aceste circumstanțe au atras

incidența procedurii simplificate în baza art. 3641 Cod de procedură penală, la

cererea inculpatului, în urma căreia prima instanță a redus cu o treime limitele

pedepsei cu închisoare, prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod.

Cu referire la un alt motiv de critică din recursul avocatului prin care

menționează, că inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru,

instanța de recurs consideră, că împrejurarea în cauză nu este suficientă pentru a

răsturna soluția instanței de apel, deoarece nu diminuează cumva responsabilitatea

pentru infracțiunea săvârșită, iar circumstanțele precum că inculpatul are la

întreținere un copil minor și se obligă să restituie paguba materială, au fost luate în

considerație de către prima instanță, astfel inculpatului din aceste considerente nu i-

a fost aplicată pedeapsa complementară sub formă de amendă.

Totodată, Colegiul penal specifică că potrivit alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite

cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada

de probațiune sau, după caz, termenul de probă. Așa dar, din conținutul normei enunțate,

rezultă că instanța de judecată poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei, în caz că va considera necesar, adică din sensul acestei norme această

prevedere poartă un caracter facultativ și nu unul imperativ.

În atare împrejurări, Colegiului penal consideră, că instanțele de fond i-au

aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în

considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea

6

de executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect

și în așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Față de cele ce preced, Colegiul penal consideră că pedeapsa individualizată de

instanțele de fond, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului

prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal, de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane.

Din acest punct de vedere se conchide, că de fapt, în cauză nu s-au comis erorile

de drept prevăzute în pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu

persistă temei de casare a soluției adoptate de instanța de apel, iar pedeapsa stabilită

inculpatului a fost aplicată în limitele legii, din care considerente se dispune

inadmisibilitatea recursului declarat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Bulbuc Boris în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 16 mai 2016, în cauza penală privindu-l pe Alexeev Serghei Fiodor, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 07 decembrie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

7