1ra-208/2017 — art. 327 alin. 1 CP

1ra-208/2017 — art. 327 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-208/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016, în cauza

penală în privința lui

Cebanu Petru xxxxx, născut la xx xxxxx xxxx,

originar și domiciliat r-nul xxxxxxxx, s. xxxxxxx,

str. x. xxxxxx, xx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.02.2015 – 24.12.2015;

Instanța de apel: 01.02.2016 – 05.04.2016;

Instanța de recurs: 25.06.2016 – 16.08.2016;

Instanța de apel: 07.09.2016 – 20.10.2016;

Instanța de recurs: 06.12.2016 – 01.03.2017.

A C O N S T A T A T:

procesul penal intentat în privința lui Cebanu Petru în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, a

fost încetat, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Cebanu Petru a fost recunoscut vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de

art. 106 Cod contravențional.

În baza art. 30 Cod contravențional, procesul contravențional a fost încetat, din

motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

inculpatul Cebanu Petru, activând în funcția de însoțitor al vagoanelor de pasageri al

rezervei însoțitorilor de vagoane ÎS „Calea Ferată din Moldova”, care conform art. 123

Cod penal este persoană publică și căreia, într-o întreprindere de stat, i se acordă

permanent, prin numire, drepturi și obligații în vederea exercitării acțiunilor

administrative de dispoziție și organizatorico-economice, învestită de întreprinderea de

stat să presteze în numele acesteia servicii publice, la 07 iunie 2013, aproximativ ora

02.00, fiind în Gara feroviară Chișinău, situată pe adresa mun. Chișinău, str. Piața Gării,

1, în încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de pct. 1.8, 2.10, 3.9, 3.17 a Instrucțiunii

însoțitorului de vagoane JI nr. 0187 din 20 decembrie 2015, unde este indicat că

însoțitorul de vagon este obligat în activitatea sa să se conducă de regulile de transport a

1

pasagerilor, bagajelor și altor mărfuri pe cale feroviară și altor dispoziții de lege și actelor

normative, în timpul îmbarcării pasagerilor în tren fiind obligat să verifice biletele de

călător, care urmează să fie păstrate la însoțitorul de vagon până la finisarea călătoriei și

ultimul poartă responsabilitatea pentru transportul pasagerilor fără bilet și de bagajul

excesiv de mână, abuzând de situația de serviciu, din interes material, exprimată prin

transportarea fără bilet de călătorie, contra sumei de 900 lei, pe Scripnic Anatolie în

vagonul nr. 9 cu trenul 61/62 până în Federația Rusă, or. Sankt-Petersburg, prin ce a

cauzat ÎS „Calea Ferată din Moldova” un prejudiciu considerabil, în sumă de 1168,30 lei.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 327

alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 350 unități convenționale, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în domeniul transportului pasagerilor pe termen de 2 ani.

Apelantul a indicat că prima instanță a dat apreciere incorectă probelor

administrate, neglijând prevederile art. art. 100, 101 Cod de procedură penală.

Probele administrate sunt veridice, dobândite pe cale legală și confirmă integral

vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal,

urmând a fi pronunțată o sentință de condamnare.

fost respins ca nefondat apelul cu menținerea sentinței.

Pentru pronunțarea soluției nominalizate instanța de apel a reținut că prima instanță

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că acțiunile

inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 327

alin. (1) Cod penal, faptele acestuia urmând a fi calificate în baza art. 106 Cod

contravențional, cu încetarea procesului contravențional conform art. 30 Cod

contravențional, în legătură cu expirarea termenului de prescripție a răspunderii

contravenționale.

Respingând apelul, instanța de judecată a reținut, că prima instanță a stabilit cert

că Cebanu Petru, activând în funcția de însoțitor al vagoanelor de pasageri a rezervei

însoțitorilor de vagoane ÎS „Calea Ferată din Moldova” l-a admis, fără bilet de călătorie,

contra sumei de 900 lei pe Scripnic Anatolie în vagonul nr. 9 al trenului 61/62, până în

Federația Rusă, or. Sankt Petersburg, cauzând ÎS „Calea Ferată din Moldova” un

prejudiciu în mărime de 1168,30 lei.

Potrivit deciziei nominalizate, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza

art. 106 Cod contravențional, adică cauzarea de daune materiale prin înșelăciune și abuz

de încredere, în cazul în care fapta nu reprezintă o sustragere și nu întrunește elementele

unei infracțiuni.

Atribuțiile inculpatului, prezentate în Instrucțiunea însoțitorului de vagoane Л

nr. 0187 din 20 decembrie 2005, sunt activități tehnice ori auxiliare și nicidecum atribuții

administrative ori organizatorico-economice.

Respectiv, în opinia instanței de apel, prima instanță just a concluzionat că

inculpatul nu are statut de persoană publică, iar acțiunile acestuia întrunesc elementele

contravenției prevăzute de art. 106 Cod contravențional.

penală, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea hotărârilor adoptate și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

2

Recurentul a invocat că instanțele de fond incorect au calificat fapta săvârșită de

inculpat, acuzarea prezentând dovezi verosimile privind calificarea faptei potrivit

învinuirii înaintate.

Astfel, instanțele de fond eronat au apreciat că inculpatul nu este persoană publică,

constatarea fiind contradictorie prevederilor art. 123 alin. (2) Cod penal.

2016 a fost admis recursul, casată decizia instanței de apel cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Pentru argumentarea soluției menționate, instanța de recurs a menționat, că potrivit

jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după formă, cât și după

conținut cerințelor art. art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte

(Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12 decembrie 2005 privind

sentința judecătorească, pct. 3). În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului

și dispozitivului sentinței, prima instanță:

a) în mod confuz și absolut divergent, în descriptiv, mai întâi a indicat învinuirea

pe baza căreia cauza în privința învinuitului a fost trimisă în judecată, după ce a descris

fapta prevăzută de art. 327 alin. (1) Cod penal, considerată ca fiind dovedită, apoi a

constatat ca fiind dovedită și o parte din fapta prevăzută la art. 106 Cod contravențional,

or, nu a indicat aici elementele constitutive „prin înșelăciune și abuz de încredere” și

esența acestora. Apoi, a indicat în dispozitiv, contrazicându-se, că: „se încetează procesul

penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii”; instanța de recurs a

sesizat că sentința este neclară, conținând concomitent elementele unei sentințe de

condamnare, achitare și de încetare;

b) nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele de fapt și de drept invocate în

rechizitoriu. Or, indicând în descriptiv că inculpatul nu se afla în procesul exercitării unor

acțiuni administrative de dispoziție sau organizatorico-economice, și-a fondat concluziile

despre statutul inculpatului în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) Cod penal, pe când

definiția de persoană publică se conține în art. 123 alin. (2) Cod penal, potrivit cărui prin

persoană publică se înțelege, inclusiv, angajatul autorităților publice autonome sau de

reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept

public, persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice sau să îndeplinească activități de interes public.

De asemenea, instanța de recurs a stabilit, că instanța de apel nu a respectat

prescripțiile de drept menționate la art. art. 414-419 Cod de procedură penală, deoarece,

potrivit descriptivului deciziei contestate:

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de

prima instanță și, repetându-le, nu a desființat hotărârea contestată, cu rejudecarea pricinii

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o

sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul declarat de procuror.

a fost admis apelul, din alte motive decât cele invocate, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cebanu Petru a

3

fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod

penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

7.1. Potrivit deciziei, de către organul de urmărire penală, Cebanu Petru este

învinuit în faptul că, activând în funcția de însoțitor al vagoanelor de pasageri al rezervei

însoțitorilor de vagoane ÎS „Calea Ferată din Moldova”, care conform art. 123 Cod penal

este persoană publică și căreia, într-o întreprindere de stat, i se acordă permanent, prin

numire, drepturi și obligații în vederea exercitării acțiunilor administrative de dispoziție

și organizatorico-economice, învestită de întreprinderea de stat să presteze în numele

acesteia servicii publice, la 07 iunie 2013, aproximativ ora 02.00, fiind în Gara feroviară

Chișinău, amplasată pe adresa mun. Chișinău, str. Piața Gării, 1, în încălcarea atribuțiilor

de serviciu prevăzute de pct. 1.8, 2.10, 3.9, 3.17 a Instrucțiunii însoțitorului de vagoane

JI nr. 0187 din 20 decembrie 2005, unde este indicat, că însoțitorul de vagon este obligat

în activitatea sa să se conducă de regulile de transport a pasagerilor, bagajelor și altor

mărfuri pe cale feroviară și altor dispoziții de lege și actelor normative, în timpul

îmbarcării pasagerilor în tren fiind obligat să verifice biletele de călător, care urmează să

fie păstrate la însoțitorul de vagon până la finisarea călătoriei și ultimul poartă

responsabilitatea pentru transportul pasagerilor fără bilet și de bagajul excesiv de mână,

abuzând de situația de serviciu, din interes material, exprimată prin transportarea fără

bilet de călătorie, contra sumei de 900 lei, pe Scripnic Anatolie în vagonul nr. 9 cu trenul

61/62 până în Federația Rusă, or. Sankt-Petersburg, prin ce a cauzat ÎS „Calea Ferată din

Moldova” un prejudiciu considerabil, în sumă de 1168,30 lei.

7.2. Cercetând declarațiile inculpatului și a martorilor Dogocher Marin și

Scripnic Anatolie, instanța de apel a constatat că prima instanță, analizând obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept, ajungând la concluzia de nevinovăție a inculpatului Cebanu Petru de

săvârșirea infracțiunii imputate, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii

prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal.

Reieșind din materialele cauzei instanța de apel a constatat că prima instanță, a

aplicat în mod corect prevederile art. 123 alin. (2) Cod penal și practica judiciară

constantă, menționând că nu orice salariat din cadrul întreprinderilor de stat sunt persoane

publice, ci doar salariatul ce se asimilează cu funcționarul public, astfel că, pentru a fi

posibilă aplicarea normelor de incriminare la art. 327 alin. (1) Cod penal, este necesară

prezența calității de persoană publică, adică salariatul să fie asimilat funcționarilor

publici, fapt ce în speța examinată nu a fost constatat.

Instanța de apel a constatat că inculpatul Cebanu Petru, a săvârșit faptele imputate

nu în procesul realizării prerogativelor de putere publică și nici în procesul exercitării

unor acțiuni administrative de dispoziție sau organizatorico-economice, dar la

îndeplinirea unor atribuții tehnice și auxiliare.

Cu referire la prevederile art. 4 alin. (3) lit. c) al Legii cu privire la funcția publică

și statutul funcționarului public, instanța de apel a menționat că, nu oricare salariat din

cadrul unei persoane juridice de drept public intră sub incidența noțiunii „angajat al altor

persoane juridice de drept public (altor decât autoritățile publice autonome sau de

reglementare, întreprinderile de stat și municipale)” și implicit, al noțiunii mai largi de

„persoană publică” utilizate în alin. (2) art. 123 Cod penal.

4

La acest subiect, instanța de apel a relevat, că persoana publică în sensul normei

indicate trebuie deosebită:

- în primul rând, de personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul

deservire tehnică; personalul care desfășoară activități auxiliare) din cadrul unei persoane

juridice de drept public sau al celei de drept privat.

Aceștia sunt specificați în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului cu privire la

condițiile de salarizare a personalului unitățile bugetare nr. 381 din 13 aprilie 2006

(Categoriile de salarizare pentru unele profesii ale muncitorilor auxiliari și personalul de

deservire din unitățile bugetare);

- în al doilea rând, de persoanele care exercită funcții pur profesionale în cadrul

unei persoane juridice de drept public sau al celei de drept privat (activitatea ce presupune

aplicarea cunoștințelor într-un anumit domeniu profesional sau a unor metode procedee

profesionale).

Astfel, a remarcat instanța de apel, că criteriul care permite delimitarea noțiunii de

„persoană publică” (în sensul alin. (2) art. 123 Cod penal) de noțiunile „personalul

administrativ-tehnic” și „persoana care exercită funcții pur profesionale” constă în faptul

că persoana publică are dreptul sau obligația ca prin acțiunile sale să dea naștere, să

modifice sau să stingă raporturi juridice, adică deține prerogativa de a realiza acțiuni

relevante sub aspect juridic.

Deci, în ipoteza primirii de către însoțitorul de vagoane de pasageri a recompensei

pentru călătoria fără bilet a pasagerului, însoțitorul de vagoane de pasageri nu poate avea

calitatea de persoană publică în sensul alin. (2) art. 123 Cod penal, deoarece nu deține

prerogativa de a vinde bilete de călătorie, adică nu îndeplinește funcții producătoare de

efecte juridice.

Acest fapt reiese și din fișa de post a însoțitorului de vagoane de pasageri, rezerva

însoțitorilor de vagoane și din Instrucțiunea însoțitorului vagonului de pasageri, aprobată

prin Ordinul directorului general al ÎS „Calea Ferată din Moldova”.

În concluzie, instanța de apel a constatat lipsa subiectului infracțiunii, în calitate

de element indispensabil al componenței de infracțiune, pentru efectuarea încadrării

juridice faptelor imputate inculpatului, potrivit art. 327 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la faptul reîncadrării de către prima instanță a acțiunilor inculpatului

Cebanu Petru în baza art. 106 Cod contravențional, cu încetarea procesului

contravențional, din motivul expirării termenului de tragere la răspundere

contravențională, instanța de apel a stabilit că, calificarea dată este una incorectă, or, în

speță nu a fost dovedită intenția directă a inculpatului în cauzarea de daune materiale prin

înșelăciune și abuz de încredere, or, potrivit declarațiilor martorului Scripnic Anatolie,

ultimul a indicat că însoțitorul de vagon pe nume Anatolie l-a întrebat dacă are nevoie de

bilet... La fel, însoțitorul de vagon pe nume Anatolie i-a spus că albiturile se dau gratis,

însă, nu au bani de cărbune, este frig în vagon și i-a spus să întoarcă biletul înapoi,

declarații care vin în coroborare și cu poziția inculpatului, care indică că, martorii

Dogocher Marin și Scripnic Anatolie, i-au dat banii și i-au spus că sunt pentru colegul

său, Neamțu Anatolie.

În acest context, instanța de apel a reținut lipsa prezenței în acțiunile lui

Cebanu Petru a intenției directe în cauzarea de daune materiale prin înșelăciune și abuz

de încredere, or, în cadrul examinării cauzei nu au fost prezentate probe veridice care ar

5

confirma că anume inculpatul Cebanu Petru i-a spus martorului Scripnic Anatolie să

întoarcă biletul înapoi.

Prin urmare, în acțiunile lui Cebanu Petru lipsesc elementele contravenției

prevăzute de art. 106 Cod contravențional, lipsind corespunderea exactă între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele contravenției, prevăzute de norma

contravențională nominalizată.

contestat decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului, acuzatorul de stat cu referire la explicațiile date în

practica judiciară unitară a Curții Supreme de Justiție și prevederile art. art. 100 alin. (4),

101, 414 Cod de procedură penală, a menționat că instanța de apel în cauza dedusă

judecății nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, ceea ce echivalează

cu nerezolvarea fondului apelului, fapt ce duce la casarea deciziei cu rejudecarea cauzei

în instanța de apel conform prevederilor art. 435 Cod de procedură penală, întrucât

asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs.

Astfel, susține recurentul că prima instanță nu a calificat corect fapta săvârșită de

inculpat, iar instanța de apel neîntemeiat la achitat, deși acuzatorul de stat a prezentat

instanței dovezi verosimile privind vinovăția și calificarea faptei potrivit învinuirii

înaintate.

Acuzarea de stat consideră că, la emiterea sentinței prima instanță a dat apreciere

eronată faptului, că inculpatul nu este persoană publică.

Constatarea de către instanțele de fond că inculpatul deține funcția de însoțitor de

vagoane la ÎS „Calea Ferată din Moldova” și acesta nu îndeplinește obligațiile unei

persoane publice prin prisma art. 123 alin. (2) Cod penal, de asemenea este una

contradictorie în situația în care art. 123 alin. (2) Cod penal expres prevede că: „prin

persoană publică se înțelege: - funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut

special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării,

securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau

militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor

de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul

persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să

presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de interes

public”.

În această ordine de idei, acuzatorul de stat menționează că, procedând la achitarea

inculpatului, instanța de apel a ignorat prevederile art. art. 414, 417 Cod de procedură

penală și a adoptat o hotărâre nemotivată.

De asemenea, recurentul susține că motivarea soluției pronunțate de instanța de

judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea

justiției, acordând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire

la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare

pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărârilor de către instanțele naționale constituie o obligație impusă

acestora și prin prevederile art. 6 CțEDO.

Însă în cauză, instanța de apel nu și-a motivat decizia pronunțată, examinând cauza

penală cu abateri de la normele de procedură, fără aprecierea multilaterală a probelor.

6

Consideră că în speță prezintă relevanță decizia Curții Supreme de Justiție din

02 februarie 2016, în privința lui Bordeianu Mihail, dosarul nr. 1ra-213/2016.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal concluzionează asupra

inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în

art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Raportând prevederile normelor citate la circumstanțele cauzei, Colegiul penal

reține, că la caz, procurorul contestă decizia instanței de apel în temeiul art. 427 alin. (1)

pct. 6), 12) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, precum și în cazul

când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, invocând dezacordul cu soluția

de achitare dispusă de către instanța de apel.

Analizând conținutul cererii de recurs prin prisma temeiurilor de drept invocate de

către acuzarea de stat, Colegiul penal constată că argumentele propuse examinării nu

și-au găsit confirmare în speță, în sensul casării deciziei recurate, deoarece din textul

deciziei se observă, că instanța a analizat obiectiv probele administrate, pronunțându-se

asupra tuturor motivelor invocate în apel, decizia cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția de achitare și corespunde prevederilor art. art. 414, 417 Cod de procedură penală.

Astfel, cu referire la argumentul acuzării că instanța de apel a ajuns la concluzia

achitării lui Cebanu Petru fără a lua în considerație toate circumstanțele cauzei, apreciind

greșit și neobiectiv probatoriului administrat, instanța de recurs notează că, criticele în

această parte, se estimează ca inadmisibile, or, chestiunea de apreciere a probelor ține de

stabilirea stării de fapt și care reprezintă sarcina primordială a instanțelor de fond.

Prin urmare, reieșind din cele enunțate, instanța de recurs susține integral statuările

instanței de apel, cu privire la nevinovăția lui Cebanu Petru de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal.

În continuare, instanța de recurs menționează că nu pot fi reținute criticele

recurentului cu privire la interpretarea contradictorie de către instanța de apel a

prevederilor art. 123 alin. (2) Cod penal, în sensul că inculpatul nu întrunește condițiile

subiectului infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal, din motiv că acesta nu

este persoană publică.

Aceasta deoarece, atât prima instanță, iar ulterior și instanța de apel, corect au

stabilit că nu orice salariat din cadrul întreprinderilor de stat sunt persoane publice, ci

doar salariatul ce se asimilează cu funcționarul public, astfel că, pentru a fi posibilă

7

incriminarea componenței de infracțiuni prevăzută de art. 327 alin. (1) Cod penal, este

necesară prezența calității de persoană publică, adică salariatul să fie asimilat

funcționarilor publici.

Pentru elucidarea acestui aspect, Colegiul penal consideră indispensabil de a oferi

un răspuns deplin la problematica întrunirii condițiilor de subiect al infracțiunii de abuz

de serviciu, prin următoarele concretizări.

Astfel, potrivit doctrinei juridice de specialitate, în calitate de subiect al infracțiunii

prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal, poate fi persoana fizică responsabilă care la

momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.

Totodată, subiectul infracțiunii nominalizate trebuie să dețină calitatea specială de

persoană publică.

Noțiunea de „persoană publică” este definită la art. 123 alin. (2) Cod penal, unde

sunt indicate expres categoriile de persoane publice care intră sub incidența acestei

definiții, și anume:

- funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul

serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și

ordinii publice, alte persoane care dețin grade speciale sau militare);

- angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor

de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public;

- angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică;

- persoana autorizată sau investită de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice sau să îndeplinească activități de interes public.

Pentru determinarea dacă în calitatea sa de angajat al unei întreprinderi de stat,

Cebanu Petru, întrunea condițiile necesare pentru a fi considerat drept „persoană

publică”, instanțele de fond corect au reținut în acest sens, prevederile art. 4 alin. (3) lit. c)

al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, potrivit căror

prevederile aceste legi, nu se aplică personalului din autoritățile publice care desfășoară

activități auxiliare de secretariat, protocol, administrative, de administrare a sistemelor

informaționale, inclusiv de introducere și prelucrare a informației ce asigură funcționarea

autorității publice.

Teoria dreptului penal, statuează, că pentru recunoașterea unei sau altei categorii

de persoane ca fiind persoane publice, are importanță caracterul acțiunilor pe care acestea

le îndeplinesc. Or, uneori aceleași persoane pot îndeplini atribuții ale persoanei publice,

dar și acțiuni de natură pur profesională.

Din aceste motive, pentru a atesta prezența în acțiunile unor asemenea categorii de

persoane a elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz de serviciu, este decisiv ca în

fiecare caz concret, instanțele de judecată să stabilească dacă făptuitorul a exercitat

tocmai atribuții ale persoanei publice și nu acțiuni de natură pur profesională.

În consecință, nu pot fi subiecți ai infracțiunii analizate, acei salariați care exercită

funcții pur profesionale.

Cu referire la acest subiect, instanța de apel corect a relevat, că persoana publică

în sensul normei indicate trebuie deosebită de personalul administrativ-tehnic (personalul

tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfășoară activități auxiliare) din

cadrul unei persoane juridice de drept public sau al celei de drept privat.

Aceștia sunt specificați în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 381 din

13 aprilie 2006 „Cu privire la condițiile de salarizare a personalului din unitățile

8

bugetare” (Categoriile de salarizare pentru unele profesii ale muncitorilor auxiliari și

personalul de deservire din unitățile bugetare).

Totodată, persoana publică trebuie deosebită de persoanele care exercită funcții pur

profesionale în cadrul unei persoane juridice de drept public sau al celei de drept privat

(activitatea ce presupune aplicarea cunoștințelor într-un anumit domeniu profesional sau

a unor metode procedee profesionale).

Așa fiind, criteriul care permite delimitarea noțiunii de „persoană publică” (în

sensul art. 123 alin. (2) Cod penal) de noțiunile „personalul administrativ-tehnic” și

„persoana care exercită funcții pur profesionale” constă în faptul că persoana publică are

dreptul sau obligația ca prin acțiunile sale să dea naștere, să modifice sau să stingă

raporturi juridice, adică deține prerogativa de a realiza acțiuni relevante sub aspect juridic.

În astfel de circumstanțe, reieșind din fișa de post a însoțitorului de vagoane de

pasageri, rezerva însoțitorilor de vagoane și din Instrucțiunea însoțitorului vagonului de

pasageri, aprobată prin Ordinul directorului general al ÎS „Calea Ferată din Moldova”,

instanța de apel just a stabilit, că Cebanu Petru nu deține prerogativa de a vinde bilete de

călătorie, adică nu îndeplinește funcții producătoare de efecte juridice, iar din acest

considerent nu poate avea calitatea de persoană publică în sensul art. 123 alin. (2) Cod

penal și ca urmare nu are nici calitatea specială de subiect al infracțiunii incriminate de

către organul de urmărire penală.

Subsidiar celor menționate, instanța de recurs consideră că instanța de apel corect

a apreciat ca fiind lipsită de suport juridic și încadrarea acțiunilor lui Cebanu Petru de

către prima instanță, potrivit elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de

art. 106 Cod contravențional, or, după cum a fost elucidat de instanța de apel, potrivit

declarațiilor martorilor, suma de bani a fost transmisă lui Cebanu Petru pentru colegul

său, Neamțu Anatolie, la caz nefiind dovedită intenția directă a inculpatului în cauzarea

de daune materiale prin înșelăciune și abuz de încredere, pentru a fi calificată ca semn al

laturii obiective a contravenției imputate de către prima instanță.

Cu referire la alegația recurentului, care prin trimitere la practica judiciară a Curții

Supreme de Justiție a R. Moldova, decizia nr. 1ra-213/2016, susține că în speța dedusă

judecății urmează a fi pronunțată o soluție similară, Colegiul penal menționează că cauza

de referință nu se referă la o soluție definitivă și irevocabilă a instanței de recurs, ci este

o soluție de trimitere a cauzei la rejudecare, care a survenit în urma verificării

materialelor cauzei în speța respectivă, și care au impus necesitatea corectării de către

instanța de apel a acelor probleme și erori de drept, care nu au putut fi corectate la

examinarea cauzei în ordine de recurs.

Față de cele ce preced, Colegiul penal este de opinia că soluția instanței de apel cu

privire la achitarea lui Cebanu Petru, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, este corectă.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind motivată, mai mult, instanța de apel a dat răspuns la toate argumentele

invocate de către apelant, a apreciat just probatoriul administrat, specificând motivele pe

care și-a întemeiat soluția, iar criticele din recursul declarat, sunt vădit neîntemeiate.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că erorile prevăzute la pct. 6), 12) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, nu au fost stabilite în prezenta cauză, drept urmare nu

sunt prezente careva motive de a interveni în soluția adoptată de către instanța de apel în

privința lui Cebanu Petru.

9

În consecință, instanța de recurs menționează că argumentele invocate de

acuzatorul de stat în recursul declarat, sunt neîntemeiate, din care motive se decide

inadmisibilitatea acestuia.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Cebanu Petru

xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 31 martie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

10