1ra-319/2017 — art. 179 alin. 1 CP

1ra-319/2017 — art. 179 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-319/2017

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

07 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

ALERGUȘ Constantin

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Grigorița Mihai XXXXX, născut la XX.XX.XX.,

originar și domiciliat în mun. Xxxxxxx, str. X. Xxxxxxx

nr. X.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.10.2014 – 22.01.2016;

Instanța de apel:22.02.2016 – 11.11.2016;

Instanța de recurs: 27.12.2016 – 07.02.2017.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

fost achitat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal, deoarece fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

septembrie 2014, aproximativ la orele 17:00, aflându-se pe str. Tăbăcăria Veche, mun.

Chișinău, fără acordul stăpânului domiciliului nr. 34, de pe aceeași stradă - Meaun I., fiind

conștient de caracterul ilegal al pătrunderii în domiciliul acestuia, a pătruns în curtea casei

nominalizate aplicând violență fizică față de Goluța R., manifestată prin aplicarea loviturilor cu

1

mîinile și picioarele în regiunea corpului, cauzându-i astfel ultimului leziuni corporale și dureri

fizice, după care a părăsit locul infracțiunii.

În drept, organul de urmărire penală a reținut faptele inculpatului întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal, violarea de domiciliu,

adică pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără

consimțământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum și perchezițiile și

cercetările ilegale, săvârșită cu aplicarea violenței sau amenințarea aplicării acesteia.

acuzatorul de stat, care a solicitat casarea totală a acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit căreia Grigorița M. să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute la art.

179 alin. (2) Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 600 unități

convenționale.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că prima instanță ilegal a concluzionat că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal.

Astfel, potrivit declarațiilor părții vătămate, „accesul era permis doar lucrătorilor și

persoanelor care locuiesc acolo, deoarece imobilul este proprietate privată”, iar inculpatul

Grigoriță Mihai nu era nici lucrător al croitoriei și nici nu locuia în imobilul respectiv.

Pătrunderea lui Grigorița M., nu a fost săvârșită din motivele enumerate la alin. (2) art.

29 din Constituție, dar cu intenție directă de răzbunare, după cum s-a stabilit în cadrul cercetării

judecătorești, în privința acțiunilor anterioare ale martorului Goluța R.. Or, valorificarea de

către o persoană a drepturilor sale trebuie să se facă prin folosirea căilor legale, nu făcându-și

dreptate singur și încălcând drepturile garantate de lege ale altor persoane.

De asemenea, apelantul a menționat că prima instanță greșit a apreciat ca fiind critice

declarațiile martorului Goluța Ruslan din motiv că este cumătru cu partea vătămată, ori

declarațiile acestuia în partea ce ține de pătrunderea ilegală a inculpatului Grigorița M. și

aplicarea violenței nu sunt infirmate de către inculpatul Grigorița M., ultimul recunoscând

faptul pătrunderii pe teritoriul de pe str. Tăbăcăria Veche 34, mun. Chișinău, și aplicarea

violenței asupra martorului Goluța R..

admis apelul procurorului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit căreia

Grigorița M. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (1)

Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 160 unități

convenționale, ceea ce constituie echivalentul a 3 200 lei.

apreciere probelor administrate la faza urmăririi penale, a constatat că Grigorița M. la 18

septembrie 2014, aproximativ la orele 17:00, aflându-se pe str. Tăbăcăria Veche, mun.

Chișinău, fără acordul stăpânului domiciliului nr. 34, de pe aceeași stradă - Meaun I., fiind

conștient de caracterul ilegal al pătrunderii în domiciliul acestuia, a pătruns în curtea casei

nominalizate, după care a părăsit locul infracțiunii.

2

Astfel, probele administrate la cauză confirmă faptul că inculpatul Grigorița M. a comis

infracțiunea prevăzută la art. 179 alin. (1) Cod penal, și nu precum a fost învinuit prin

rechizitoriu de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal.

Instanța de apel nu a acceptat concluzia instanței de fond privind achitarea inculpatului

precum că, pătrunderea lui Grigoriță M. în curtea imobilului situat în mun. Chișinău, str.

Tăbăcăria Veche, 34 s-a realizat cu drept, accesul nefiind restricționat, putând intra oricine.

Or, potrivit declarațiilor părții vătămate Meaun I., accesul este permis doar lucrătorilor și

persoanelor care locuiesc acolo, deoarece imobilul este proprietate privată, iar inculpatul

Grigoriță M. nici nu era lucrător al croitoriei și nici nu locuia în imobilul respectiv, domiciliul

respectiv fiind unul îngrădit, iar accesul se efectua printr-o poartă care seara este încuiată cu

acordul ei.

Totodată, instanța de apel, a reținut afirmația apelantului, precum că este nefondată

concluzia instanței precum că, accesul în curtea imobilului din str. Tăbăcăria Veche, 34 mun.

Chișinău, nu este restricționat din motivele că „nu persistă careva atenționări cine poate intra și

cine nu poate intra, or, inviolabilitatea domiciliului constituie un principiu garantat de lege și

recunoscut care nu necesită careva înștiințări despre restricții sau, la ce a făcut referință prima

instanță, indicând că reieșind din declarațiile părții vătămate Meaun I. nu s-a atestata existența a

vreunui panou ce ar atenționa asupra faptului restricționării accesului.

Or, faptul pătrunderii inculpatului Grigorița M. pe teritoriul domiciliului de pe str.

Tăbăcăria Veche 34 mun. Chișinău a fost recunoscut chiar de inculpat.

De asemenea, s-a menționat că prima instanță greșit a pus la baza sentinței concluzia că

partea vătămată nu locuiește pe adresa indicată, ori din declarațiile părții vătămate Meaun I.,

aceasta a menționat că în imobilul de pe str. Tăbăcăria Veche, 34 se efectuează reparații, la

momentul comiterii infracțiunii domicilia pe str. Ismail, 63 mun. Chișinău, însă aceste fapt nu

exclude imobilul de pe str. Tăbăcăria Veche 34, din regimul de proprietate privată.

În continuare, instanța de apel a menționat că consideră necesar de exclus din învinuirea

lui Grigorița M. agravanta - cu aplicarea violenței or, varianta agravată a violării de domiciliu

presupune săvârșirea acestei infracțiuni cu aplicarea violenței sau cu aplicarea cu aplicarea ei.

În sensul dat, constatându-se că inculpatul Grigorița M. a aplicat lui Goluța R. lovituri cu

mîinile și picioarele în regiunea corpului, însă inculpatul Grigorița M. nu pentru a pătrunde

ilegal în imobilul de pe str. Tăbăcăria Veche 34 mun. Chișinău, și respectiv, nu a săvârșit

infracțiunea de violarea de domiciliu cu aplicarea violenței, dar loviturile au fost aplicate lui

Goluța R. ulterior pătrunderii ilegal în imobilul de pe str. Tăbăcăria Veche 34 mun. Chișinău,

când inculpatul intrând în curtea casei a vrut să clarifice cu Goluța R. motivul injuriei soției

inculpatului, fapt confirmat de martorul Goluța R.

Tot aici, s-a indicat că reieșind din declarațiile inculpatului Grigorița M. rezultă că, a

intrat pe teritoriul de pe str. Tăbăcăria Veche 34 mun. Chișinău, cu scopul de a discuta cu

Goluța R., însă ultimul i-a înjurat soția, fapt ce a dus la apariția conflictului.

3

solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare, în aceeași instanță de apel într-un

alt complet de judecată.

În motivarea recursului, procurorul invocă că instanța de apel a apreciat în mod eronat

circumstanțele infracțiunii comise, a interpretat eronat dispozițiile legale și de asemenea în mod

eronat a apreciat probele administrate de către acuzarea de stat, ceea ce a dus la recalificarea

acțiunilor inculpatului în baza art. 179 alin. (1) Cod penal.

În aceste circumstanțe, recurentul conchide că decizia instanței de apel este pasibilă

casării, deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, din ce

reiese că, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Mai mult ca atât, acuzarea consideră că instanța de apel nu s-a expus asupra modului,

mecanismului și scopului acelei violențe aplicate de către Grigorița M. în privința martorului

Goluța R., fapt în temeiul căruia se concluzionează că instanța de apel nu s-a expus asupra

tuturor motivelor invocate în cererea de apel.

În cazul dat, acuzatorul indică că instanța de apel, a acționat în derogare de la prevederile

procesual – penale, precum și nu s-a condus de recomandările Plenului Curții Supreme de

Justiție expuse în pct. 14 al Hotărârii nr. 22 din 12.12.20105 cu privire la practica judecătorii

cauzelor penale în ordine de apel, conform căreia nerespectarea acestor cerințe ale legii

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, fapt ce atrage după sine casarea deciziei

pronunțate.

Așadar, recurentul menționează că faptul existenței violenței a fost confirmat atât prin

declarațiile părții vătămate Meaun I., cât și prin declarațiile martorilor Goluța R. și Neamțu A.

Astfel, acuzarea consideră că instanța de apel, atât în partea ce ține de scopul urmărit de

către inculpatul Grigorița M., cât și modul în care a acționat, a omis a aprecia următoarele

circumstanțe:

- prin probele cercetate s-a dovedit că în privința lui Goluța R. a fost aplicată acea violență

fizică indicată în actul de învinuire, fapt confirmat și prin declarațiile martorilor audiați;

- inculpatul Grigorița M. avea temei de a se răzbuna pe Goluța R., fapt pentru care și s-a

deplasat la domiciliul indicat, aceasta fiind confirmat chiar și de către martorul Neamțu A. care

a fost rugat de către inculpat să fie dus în acel loc;

- că violența în privința lui Goluța R. a fost aplicată în curtea imobilului violat, inculpatul

încerca să îl scoată pe martor în afara imobilului însă nu i-a reușit.

Prin urmare, în situația în care Grigorița M. a urmărit scopul a se răzbuna pe martorul

Goluța R. dânsul anume cu acest scop a pătruns în domiciliul părții vătămate Meaun I. fără

acord, și anume în procesul săvârșirii acestei infracțiuni și cu scopul realizării intențiilor sale

criminale a și aplicat acea violență prevăzută în dispoziția art. 179 al. (2) Cod penal.

În concluzie, se indică că instanța de apel neîntemeiat a exclus din învinuirea înaintată

inculpatului agravantă, săvârșită cu aplicarea violenței sau amenințarea aplicării ei.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe temeiurile prevăzute la pct. 6) și 12) Cod

de procedură penală.

4

circumstanțele cauzei Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis, însă din

alte motive decât cele indicate de recurent în recurs.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială a hotărârii atacate și să

rejudece cauza, cu pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se agravează situația condamnatului.

Conform art.424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul numai cu

privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu calitatea pe care aceasta o

are în proces și numai în limita temeiurilor prevăzute de art.427 Cod de procedură penală și

formulate în cererea de recurs.

Instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără, însă, a

agrava situația condamnatului.

Așadar, analizând conținutul deciziei contestate, în raport cu materialele dosarului

Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel a adoptat o decizie neîntemeiată și greșit a

stabilit că în acțiunile inculpatului se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 179 alin. (1) Cod penal, nefiind constatate elementele constitutive ale

infracțiunii în acțiunile inculpatului.

Sub acest aspect, se rețin ca fiind juste și întemeiate aprecierile primei instanțe referitor

la absența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, în

acțiunile întreprinse de către Grigorița M.

În sensul dat, prima instanță corect a statuat că în speța supusă judecății nu a fost

demonstrat faptul pătrunderii sau rămânerii ilegale fără consimțământul victimei în domiciliul

acesteia, iar săvârșirea unei altercații pe un teritoriu privat, în care accesul nu era restricționat,

nu poate fi considerată drept o violare de domiciliu.

Tot aici, se face referință la faptul că prima instanță just a indicat că lipsa

consimțământului proprietarului (sau a titularului unui drept real) nu este întotdeauna relevantă

și nu poate fi pusă la baza calificării unei fapte conform art. 179 Cod penal. Nu întotdeauna

aceeași persoană cumulează calitățile de titular al dreptului la inviolabilitatea domiciliului și de

titular al dreptului de proprietate asupra imobilului aferent acelui domiciliu.

Astfel, că respectarea inviolabilității domiciliului nu este condiționată de existența unui

drept de proprietate (sau al unui alt drept real) asupra imobilului ales ca domiciliu.

Noțiunea de domiciliul, în sensul art. 179 Cod penal, implică nu ideea de imobil, luat în

considerație în materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană își desfășoară viața

personală.

Reieșind din expunerile punctate supra, Colegiul penal lărgit menționează că, instanța de

apel eronat a perceput noțiunea de domiciliul, deoarece imobilul în care își desfășoară

activitatea un atelier de croitorie nu poate fi considerat drept domiciliul unei persoane.

Mai mult ca atât, prima instanță corect a stabilit că în atelierul de croitorie activau 8-10

persoane angajate, iar accesul către imobilul menționat nu era restricționat, deci în curtea

5

acestuia putea intra și ieși oricine, fapt ce a fost confirmat prin declarațiile părții vătămate

depuse în cadrul ședinței de judecată.

Pe lângă faptul că nu a fost constatat de către prima instanță obiectul infracțiunii, ca

elemente al componenței de infracțiune, nu a fost stabilită nici latura obiectivă a componenței

de infracțiune prevăzută la art. 179 Cod penal, în acțiunile inculpatului.

Latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu include fapta prejudiciabilă care ia

forma acțiunii sau inacțiunii. Această acțiune sau inacțiune se prezintă sub oricare din

următoarele modalități, realizate în raport cu domiciliul: 1) pătrunderea ilegală, fără

consimțământul victimei; 2) rămânerea ilegală, fără consimțământul victimei; 3) refuzul

părăsirii, la cererea victimei; 4) perchezițiile și cercetările ilegale.

La caz, în sarcina inculpatului prin actul de învinuire s-a reținut pătrunderea ilegală în

domiciliul unei persoane fără consimțământul acesteia cu aplicarea violenței.

Din sensul art. 179 Cod penal, rezultă că pătrunderea trebuie să aibă loc fără drept, adică

abuziv, fără nicio justificare legală și fără consimțământul persoanei care folosește locuința.

Însă, după cum s-a menționat și anterior Grigorița M. nu a întimpinat vreun impediment

la intrarea în curtea imobilului ce aparține lui Meaun I., dat fiind faptul că cunoștea cu

certitudine că soția sa activa în cadrul atelierului de croitorie.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că, prima instanță corect a constatat că acțiunile

inculpatului nu pot fi încadrate în baza art. 179 Cod penal, deoarece la caz lipsește caracterul

ilegal și abuziv a acțiunilor ultimului, așa cum prevede dispoziția normei incriminate.

De asemenea, se punctează că prima instanță corect a stabilit faptul că inculpatul a

acționat astfel, deoarece a dorit să clarifice o situație de conflict apărută între soția sa și colegul

acesteia, ambii fiind lucrători ai atelierului de croitorie, fără a conștientiza că atelierul dat, face

parte din domiciliul părții vătămate.

Mai mult ca atât, Grigorița M. nici nu cunoștea despre faptul că în imobilul în care activa

soția sa, locuiește proprietara acestuia, respectiv prima instanță just a reținut ca fiind veridice

afirmațiile martorilor Grigorița V. și Contruța E., potrivit cărora partea vătămată nu locuiește în

imobilul menționat supra, acesta este doar un atelier de croitorie, dar are domiciliul în mun.

Chișinău, str. Ismail 63.

Astfel, se indică că în cazul dat, în acțiunile inculpatului lipsește un semn obligatoriu al

laturii subiective, și anume vinovăția.

În continuare, Colegiul penal lărgit punctează că instanța de apel a adoptat o decizie

neîntemeiată și nemotivată, bazată doar pe presupuneri, deoarece prin probele administrate pe

cauza penală dată nu demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei incriminate.

Prin urmare, se consideră că instanța de apel neobiectiv a cercetat și apreciat probele

administrate de către organul de urmărire, ajungând la concluzia greșită de a casa sentința de

achitare adoptată în privința lui Grigorița M. de către prima instanța.

În concluzie la expunerile punctate supra, Colegiul penal lărgit consideră că alegațiile

procurorului în vedere susținerii vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunei incriminate

nu și-au găsit confirmare, însă, va admite recursul declarat din alte motive, enunțând

6

următoarele considerente.

Reieșind din dispoziția art. 1 al Legii cu privire la Procuratură din 25.12.2008, unde

este reglementat că procurorul apără interesele generale ale societății, reprezentând învinuirea

în instanța de judecată, având rolul de a contribui activ la aflarea adevărului în cadrul

procesului penal, putem conchide că odată ce procurorul a atacat decizia instanței de apel în

defavoarea inculpatului, instanța de recurs, verificând actele cauzei din toate punctele de

vedere, este în drept să atenueze situația inculpatului sau chiar să dispună achitarea acestuia

dacă din actele cauzei rezultă aceasta.

Mai mult ca atât, făcând referință la chestiunea disputată, atunci se subliniază că regula

neagravării situației se aplică tuturor titularilor dreptului de atac cu excepția procurorului.

Aceasta înseamnă că dacă procurorul a atacat hotărârea în defavoarea inculpatului, instanța de

recurs, având dreptul de a agrava situația inculpatului, are și dreptul de a lua o hotărîre care să

atenueze situația acestuia. Or, procurorul reprezintă interesele societății, iar interesele

societății constau în înfăptuirea unei justiții care urmărește stabilirea adevărului.

În lumina celor menționate mai sus, Colegiul penal lărgit conchide că hotărârea

contestată este neîntemeiată și urmează a fi casată, menținându-se sentința primei instanțe,

prin care inculpatul Grigorița M. a fost achitat.

penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de Circumscripție

Chișinău, Scutelnic Cătălin.

Casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie

2016 în cauza penală în privința lui Grigorița Mihai XXXXX, cu menținerea sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 ianuarie 2016, prin care:

Grigorița Mihai XXXXX a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 179

alin. (2) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 21 martie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

ALERGUȘ Constantin

7