1ra-284/2017 — art. 264 alin. 2 CP

1ra-284/2017 — art. 264 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-284/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar,împotriva sentinței Judecătoriei Căușeni din 14 iunie

2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie

2016, declarat de avocatul Vasile Gantea, în numele inculpatului

Barcari Ion Xxxxxx, născut la

xx xxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxxxxx,

r-nul Xxxxxxx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.12.2015 – 14.06.2016,

instanța de apel: 25.07.2016 – 28.09.2016,

instanța de recurs: 20.12.2016 – 15.02.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 264 alin. (2) Cod penal la 200 ore muncă neremunerată în

folosul comunității.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Evcenco M.

prejudiciul moral în mărime de 5000 lei.

Barcari Ion, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, având concentrația

de alcool în aerul expirat de 0,68 mg/l, nedispunând de permis de conducere pentru

asemenea categorie de vehicule, acționând cu sineîncredere, în timp ce conducea

cu viteză excesivă automobilul „Moskvici 412”, n/î XXXXXXX, proprietar fiind

tatăl său, Barcari A., pe traseul din s. Xxxxx, r-nul Xxxxx, a neglijat prevederile

1

pct. 14 lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, care stipulează că conducătorului de vehicule îi

este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, trebuie să conducă vehiculul

în conformitate cu limita de viteză stabilită ținând permanent seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere, care i-

ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, situația rutieră. Din acest motiv, inculpatul Barcari I. a

pierdut controlul vehiculului condus, ce a derapat de pe partea carosabilului și s-a

izbit frontal într-un copac. În rezultat, Evcenco M., ce se afla în calitate de pasager

pe bancheta automobilului, a primit vătămări corporale medii, manifestate prin

luxație subtotală intero-superioară a femurului.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, în jurul

orelor 16 – 17, a fost telefonat de un prieten pentru a merge la ziua de naștere a lui

Grițcan G. A cerut mașina de la mama sa, s-a deplasat în locația indicată, unde a

consumat bere și vodcă. Fiind amețit, s-a culcat dar nu ține minte unde. Când s-a

trezit era pe jos și neștiind ce s-a întâmplat, fiind în stare de șoc, a luat un fier și a

lovit în mașină. De la prietenii săi a aflat că nu el a fost la volan.

Totodată, vinovăția inculpatului este dovedită integral prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Evcenco M. a declarat că a ieșit din bar împreună cu

Grițcan G., Bulat S. și Dedov G. și l-au văzut pe Barcari I. dormind în mașină. L-

au trezit, la ce el a spus că se simte bine și că îi va duce acasă. Inculpatul s-a așezat

la volan, el pe bancheta din față, iar Bulat S. cu Grițcan G. pe bancheta din spate.

Inculpatul conducea normal automobilul, dar când a observat o mașină ce venea

din față și crezând că este a poliției, a accelerat, deplasându-se cu viteză excesivă.

La rugămințile lor de a încetini și a opri automobilul, inculpatul nu reacționa.

Ulterior, pierzând controlul volanului, s-a lovit într-un morman de pământ de pe

acostament și automobilul a deviat spre stânga. Inculpatul a rotit volanul în partea

dreaptă, astfel automobilul a lovit într-un copac de pe partea dreaptă a

acostamentului, iar dânsul și-a pierdut cunoștința. Cineva l-a scos din automobil. A

venit ambulanța, iar inculpatul striga să nu fie chemată și poliția. În ambulanță cu

el au mers Grițcan G., Bulat S. și Arnaut P., fiind internat în spital cu luxație la

femur, nasul rupt și leziuni la frunte. A fost telefonat de către inculpat peste o zi,

întrebat cum se simte și rugându-l să nu comunice poliției cum s-a întâmplat totul.

Seara a venit la spital împreună cu părinții săi, propunându-i bani pe care i-a

refuzat. Era telefonat de inculpat zilnic, întrebându-l dacă a venit poliția, iar după 4

săptămâni când a ieșit din spital, a aflat de la colaboratorii poliției că tatăl

inculpatului a depus o plângere la poliție, precum că dânsul a fost la volan.

Următoarele convorbiri cu inculpatul le-a înregistrat, acesta propunându-i să ia

vina asupra lui, cu condiția stabilirii unei amenzi, însă el a refuzat. Solicită

achitarea prejudiciului moral în mărime de 5000 lei.

Martorul Bulat S. a relatat că a fost și el în pădure, unde era și inculpatul cu

un automobilul de model „Moskvici”, în stare de ebrietate și vorbind neclar.

Inculpatul a spus că el îi va duce acasă. Astfel, inculpatul s-a așezat la volan,

2

Evcenco M. se afla pe bancheta din față, dânsul pe bancheta din spatele șoferului,

iar Grițcan G. în spatele lui Evcenco M. Când au trecut de benzinărie, inculpatul a

mărit viteza, purtând automobilul în stânga și în dreapta, lovindu-se apoi într-un

morman de pământ din partea dreaptă a carosabilului. Roțile din dreapta s-au

ridicat în aer, iar inculpatul a rotit volanul în dreapta și mașina s-a lovit într-un

copac. Când au încercat să deschidă ușile, acestea erau blocate, apoi au ieșit prin

geamul mașinii din partea șoferului.

Martorul Grițcan G. a declarat similar, concretizând că după accident, Bulat

S. a ieșit primul pe geam. Între timp a venit Dedov G. și l-a scos pe inculpat din

mașină, iar ei l-au scos pe Evcenco M. Între timp, inculpatul a început să strice

sticla din spatele mașinii, scoțând numerele de înmatriculare. Dedov G. a telefonat

la ambulanță, iar inculpatul a plecat de la locul accidentului, fără a spune unde.

Martorul Dedov G. a relatat că inculpatul le-a propus să îi ducă acasă, el

refuzând, deoarece inculpatul era în stare de ebrietate. Până la producerea

accidentului, mașina inculpatului s-a deplasat mai întâi în stânga, apoi în dreapta,

tamponându-se în copac. Apropiindu-se a observat că inculpatul se afla la volan,

Evcenco M. pe bancheta din față, iar Bulat S. și Grițcan G. pe bancheta din spate.

El i-a ajutat să iasă prin geamul din spate din partea stângă, apoi l-a scos pe

inculpat. Evcenco M. avea piciorul prins între banchetă și torpedou. Dânsul a sunat

la ambulanță, Evcenco M. fiind urcat în ea. Între timp, inculpatul a luat un fier cu

care a lovit în geamul din spatele mașinii.

Martorul Arnaut P. a declarat că, după accident, inculpatul era speriat

spunând „ce am făcut eu”, a lovit cu mâinile și picioarele în mașină. Apoi, a luat o

bară metalică, a lovit cu ea în geamurile mașinii și a scos numerele de

înmatriculare. Reieșind din comportamentul inculpatului, a înțeles că anume acesta

s-a aflat la volanul automobilului. Ulterior, Bulat S. și Grițcan G. i-au comunicat că

ei și Evcenco M. au fost pasageri. A doua zi a mers la inculpat acasă. Tatăl acestuia

a spus că situația se poate clarifica și fără poliție, ținându-i morală inculpatului că

nu trebuia să bea și să meargă cu prietenii, iar inculpatul se simțea vinovat

observându-se că el a fost la volan.

Martorul Popescu T. a declarat că Evcenco M. s-a urcat la volan,

deplasându-se în direcția producerii accidentului. În automobil a mai urcat Bulat

S., Grițcan G. și încă o persoană.

Martorul Barcari A. a declarat că fiul său nu are permis de conducere, dar

merge bine la volan, iar soția i-a permis să ia mașina. De la lovitură, bancheta din

față nu avea cum să se afle la locul văzut de el.

Potrivit corpului delict – discul CD cu convorbirile purtate de partea

vătămată Evcenco M. cu inculpatul Barcari I., stenograma acestor convorbiri,

reiese că inculpatul nu neagă vinovăția, însă încearcă să-l convingă pe Evcenco M.

să ia vina asupra sa, asigurându-l că așa va fi mai bine pentru amândoi. Primind

refuz din partea lui Evcenco M., inculpatul i-a comunicat acestuia că a depus

plângere la poliție, precum că Evcenco M. se afla la volanul automobilului, iar el

ca pasager pe bancheta din față.

3

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 163/D din 12.08.2015, la

Evcenco M. s-a depistat luxație subtotală antero-superioară a femurului, care

condiționează o dereglare a sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare

corporală medie.

Potrivit raportului de expertiză auto-tehnică nr. 6430 din 13.08.2015, până la

momentul comiterii accidentului, automobilul „Moskvici” nu avea defecțiuni

tehnice în sistemul de conducere sau de frânare, care ar fi putut să ducă la

schimbarea direcției de mers stânga-dreapta. Deci, conducătorul unității de

transport a avut posibilitatea, reieșind din starea tehnică a automobilului, să evite

accidentul rutier în circumstanțele indicate.

Referatul de prezentare, întocmit în privința inculpatului, confirmă că acesta

este o persoană pozitivă cu perspective mari de reintegrare în societate. Are o

relație deosebită cu tatăl său, având frică de acesta.

Astfel, prin probele administrate, inclusiv declarațiile martorilor oculari

Bulat S., Grițcan G. și a părții vătămate Evcenco M., a fost demonstrată cu

certitudine sineîncrederea inculpatului aflat la volan, care a accelerat viteza și la

observațiile ultimilor de a încetini viteza, nu a reacționat, starea de ebrietate a

inculpatului, martorii declarând că el a consumat vin și rachiu în diferite perioade

ale zilei și serii, că anume inculpatul se afla la volanul automobilului „Moskvici”,

cu numerele de înmatriculare XXXXX, până și în timpul comiterii accidentului.

Concluziile respective se bazează și pe comportamentul inculpatului imediat

după comiterea accidentului, așa cum acesta striga „ce-am făcut” și spunea să nu

fie chemată poliția, deoarece nu și-a dorit să se întâmple așa ceva, că tatăl său îl va

omorî, lovind cu o bară metalică în geamul automobilului și scoțând numerele de

înmatriculare ale automobilului.

Poziția și versiunile inculpatului de nerecunoaștere a vinovăției, nu pot fi

luate în considerare, nefiind nedovedite în ședința de judecată.

Sunt neîntemeiate și argumentele apărării că Evcenco M. s-ar fi aflat la

volan, deoarece, inculpatul nu a suportat nici o leziune, automobilul s-a lovit

frontal mai mult în partea stângă a șoferului, fiind deteriorată partea stângă a

automobilului de jos, ceea ce în opinia lor, demonstrează luxația de femur de la

piciorul stâng a lui Evcenco M., și că în partea pasagerului din față nu s-au depistat

urme de sânge, dar în partea șoferului au fost găsite pete de sânge, care, în opinia

lor, sunt de la Evcenco M., deoarece acesta a avut nasul rupt, leziune pe frunte

sângerând, că expertul a indicat că și unul și altul puteau fi la volan, sângele putea

fi și de la unul și de la altul, deoarece și inculpatul a avut careva leziuni, fapt

confirmat prin declarațiile martorului Grițcan G., că a doua zi după accident s-a

văzut cu inculpatul și la întrebarea cum se simte, acesta a răspuns că îl dor ambii

genunchi. Astfel, nu se exclude că inculpatul ar fi suferit leziuni, inclusiv putea fi

și sânge, însă în mod intenționat nu s-a adresat după ajutor medical.

Totodată, în ședința de judecată s-a stabilit că Evcenco M. a fost scos din

mașină fără cunoștință, mai întâi de spate, apoi de picioare, inculpatul a fost scos

din mașină de subraț și era în conștiință. Deci, în cazul lui Evcenco M. se exclude

ca acesta să se fi șters de sânge, deoarece nu era în cunoștință, pe când inculpatul,

4

fiind în conștiință, ar fi avut posibilitatea de a se șterge de sânge și șervețelul să

cadă jos la picioare, ceea ce și demonstrează găsirea șervețelului cu urme de sânge

la șofer jos, iar cauzarea luxației femurului lui Evcenco M. este dovedită prin

faptul că de la lovitură, bancheta s-a deplasat în față și de la lovire a avut loc

luxația.

Declarațiile martorului Popescu T., că la momentul producerii accidentului

la volan s-ar fi aflat Evcenco M., sunt nefondate. Or, acestea nu s-au confirmat prin

nici o altă probă în ședința de judecată.

La fel, sunt neîntemeiate și declarațiile martorului Barcari A., deoarece este

tatăl inculpatului și a depus declarații în susținerea ultimului.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (2) Cod penal,

ca încălcarea regulilor de securitate a circulației de către o persoană care conduce

mijlocul de transport, ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității

corporale sau a sănătății, săvârșită în stare de ebrietate.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 16, 75 – 77

Cod penal, că inculpatul a comis pentru prima dată o infracțiune, fiind minor, dar

în stare de ebrietate, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă

fără izolare de societate, cu aplicarea unei pedepse sub formă de muncă

neremunerată.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită și pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Apelantul a indicat că minoratul persoanei care a săvârșit infracțiunea se

consideră circumstanță excepțională. Deci, în conformitate cu această normă și

circumstanțele de fapt constatate, instanța ar fi putut să scutească inculpatul de

pedeapsa complementară, însă nu a invocat acest temei, totodată neaplicând

pedeapsa complementară obligatorie.

Deși art. 79 Cod penal, permite scutirea de pedeapsa complementară a

inculpatului minor, la caz această scutire nu este aplicabilă, deoarece inculpatul pe

parcursul urmăriri penale și examinării cauzei în instanța de judecată nu a

recunoscut vinovăția, dorind să se eschiveze de la răspunderea penală, a prezentat

martori, declarațiile cărora sunt neveridice. Deci, inculpatul a manifestat un

comportament prejudiciabil, nu a manifestat căință în comiterea faptei

infracționale, nu a contribuit la tratamentul părții vătămate, a încercat să-l

influențeze pe acesta să-și asume responsabilitatea în comiterea accidentului rutier.

În asemenea circumstanțe, inculpatului urma a-i fi aplicată și sancțiunea

complementară.

3.1.A declarat apel și avocatul Vasile Gantea, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta

lui nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Apelantul a invocat că la examinarea fotografiilor anexate la materialele

cauzei, se observă că lovitura a fost din partea șoferului, iar persoana care a avut de

suferit în urma acestui accident este Evcenco M., acesta având luxație recentă a

5

femurului pe stânga, plagă contuză a frunții, placă contuză a nasului și comoție

cerebrală. Aceste leziuni corporale sunt rezultatul accidentului produs de șofer,

care s-a lovit cu capul de volan, având plagă contuză a frunții și a nasului, comoție

cerebrală, luxație recentă a femurului pe stânga, fiind astfel demonstrat că șoferul

autoturismului la momentul impactului cu copacul era Evcenco M., iar inculpatul

se afla pe bancheta din față, neavând nici o leziune corporală.

Inculpatul, fiind în stare de ebrietate avansată, dormea pe bancheta din față,

iar la momentul impactului nu a avut de suferit, așa cum lovitura a fost din partea

șoferului.

Contrar prevederilor art. 8 Cod de procedură penală, la baza învinuirii au

fost puse presupuneri, bazându-se doar pe declarațiile părții vătămate și a

martorilor acuzării, care sunt prietenii lui Evcenco M. Or, acestea urmau a fi

apreciate critic, fiind în contradicție cu legătura cauzală a accidentului și

accidentatului Evcenco M.

Vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin probe pertinente și

concludente, iar toate dubiile în probarea învinuirii urmau a fi interpretate în

favoarea inculpatului.

Totodată, avocatul Vasile Gantea a înaintat și o cerere prin care solicită

aplicarea față de inculpatul Zubcu Ivan a Legii privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova.

septembrie 2016, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația

de fapt și vinovăția inculpatului, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc,

dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator

administrat.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate se confirmă prin

probele administrate, și anume:

- declarațiile părții vătămate Evcenco M., că în automobil se aflau el, Grițcan

G., Bulat S. și inculpatul, care se afla la volan atunci când a avut loc accidentul, că

el a înregistrat convorbirile telefonice cu inculpatul care i-a propus să ia vina

asupra sa, cu condiția stabilirii unei amenzi.;

- declarațiile martorilor Bulat S. și Grițcan G. care au dat mărturii similare;

- declarațiile martorului Dedov G., că atunci când s-a apropiat de automobil,

a văzut că inculpatul se afla la volan, Evcenco M. pe bancheta din față, iar Bulat S.

și Grițcan G. pe bancheta din spate, el ajutându-i să iasă prin geamul din spate din

partea stângă, de unde ulterior l-a scos pe inculpat, apoi pe Evcenco M., la care era

prins piciorul între banchetă și torpedou;

- declarațiile martorului Arnaut P., că alături de mașină, pe partea pasagerului

era jos Evcenco M., care era cu fața de sânge, iar Grițcan G. îi ținea capul.

Inculpatul spunea „ce am făcut eu”, fiind în panică, a lovit în mașină cu mâinile și

picioarele, apoi cu o țeavă metalică în geamuri și a scos numerele din spatele

mașinii;

- procesul verbal de cercetare la fața locului;

6

- CD-ul cu convorbirile efectuate de partea vătămată Evcenco M. cu

inculpatul și stenograma acestor convorbiri, potrivit cărora inculpatul nu neagă

vinovăția sa, însă încearcă să-l convingă pe Evcenco M. să ia vina asupra sa,

asigurându-l că așa va fi mai bine pentru toți, iar după ce a primit refuz, inculpatul

i-a comunicat părții vătămate că a depus plângere la poliție, precum că la volan s-ar

fi aflat Evcenco M., iar el avea calitatea de pasager pe bancheta din față;

- raportul de expertiză medico-legală nr. 163/D din 12.08.2015, prin care la

Evcenco M. s-a depistat luxație subtotală antero-superioară a femurului, care

condiționează o dereglare a sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare

corporală medie. Aceste lovituri pot fi produse atât la conducătorul autoturismului

cât și la pasagerul de pe bancheta din față;

- raportul de expertiză auto - tehnică nr. 6430 din 13.08.2015, potrivit cărui

până la momentul comiterii accidentului, automobilul „Moskvici” nu avea

defecțiuni tehnice în sistemul de conducere sau de frânare, care ar fi putut să ducă

la schimbarea direcției de mers stânga-dreapta, iar starea normală a sistemului de

frânare, a făcut posibilă din punct de vedere tehnic, alegerea corectă a vitezei de

mers. Deci, conducătorul unității de transport a avut posibilitatea, reieșind din

starea tehnică a automobilului, să evite accidentul rutier în circumstanțele indicate;

- procesul verbal nr. 651 din 14.04.2015 al examinării medicale de constatare

a faptului de consumare a alcoolului și stării de ebrietate și naturii ei, potrivit

căruia, fiind testat cu alcooltestul „Drager” la 14.04.2015 orele 05.33, s-a stabilit în

aerul expirat de minorul Barcari I. concentrația vaporilor de alcool de 0,68 mg/l.

Instanța de fond a analizat obiectiv cumulul de probe, prin prisma art. 101

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții și

coroborării lor, care în ansamblu dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (2) Cod penal.

Este întemeiată și concluzia primei instanțe privind aprecierea critică a

declarațiilor martorului Barcari A., care este tatăl inculpatului și a depus declarații

în susținerea acestuia, precum și declarațiile martorului Popescu T., că Evcenco M.

s-ar fi aflat la volanul automobilului la momentul comiterii accidentului, deoarece

aceste declarații nu s-au confirmat prin nici o probă.

Este corectă constatarea instanței de fond, că prin probele administrate,

inclusiv prin declarațiile martorilor oculari Bulat S. și Grițcan G., care au depus

declarații în fața instanței de judecată sub jurământ, a părții vătămate Evcenco M.,

declarațiile cărora, în coroborare, demonstrează sineîncrederea inculpatului la

volan, care brusc a accelerat viteza și la observațiile acestora de a încetini viteza,

nu a reacționat. Toate probele cercetate demonstrează că anume inculpatul se afla

la volanul automobilului „Moskvici”, număr de înmatriculare XXXXXX, până și

în timpul comiterii accidentului.

Starea de ebrietate a inculpatului a fost demonstrată prin procesul-verbal nr.

651 din 14.04.2015 și declarațiile martorilor, că inculpatul a consumat alcool: vin,

bere, rachiu, în diferite perioade ale zilei și serii, precum însuși prin declarațiile

inculpatului care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de momentul

accidentului.

7

Argumentul apelantului cu privire la aprecierea părtinitoare a probelor

administrate, în favoarea acuzării, și aprecierea critică a declarațiilor martorilor

apărării încălcând astfel dreptul inculpatului la un proces echitabil, și prezumția

nevinovăției, nu pot fi reținute ca întemeiate. Or, aceste argumente nu-și găsesc

confirmarea în materialele cauzei penale, luând în considerare că martorii acuzării

Bulat S., Grițcan G. și Dedov G. au fost prezenți la cele săvârșite și toți au declarat

sub jurământ că anume inculpatul era la volanul automobilului „Moskvici” în

momentul comiterii accidentului, iar Evcenco M. se afla pe locul pasagerului din

față și a fost scos de către martori în stare inconștientă. Declarațiile martorilor

acuzării Bulat S., Grițcan G. și Dedov G. sunt consecvente, corespund cu

declarațiile date în cadrul urmăririi penale, coroborează cu celelalte probe

prezentate și verificate în cadrul cercetării judecătorești. Martorii au fost preveniți

de răspunderea penală pentru darea declarațiilor intenționat false, și prin urmare,

nu există temei de a aprecia critic aceste declarații, oferite sub jurământ și care

corespund adevărului.

Mai mult, versiunea inculpatului este susținută doar de către martorii Popescu

T. și Barcari A., ale căror declarații au fost corect apreciate critic de către prima

instanță. Or, acestea nu coroborează cu celelalte probe, nu și-au găsit confirmare

prin nici o probă în cadrul cercetării judecătorești și sunt date întru eschivarea

inculpatului de răspundere penală.

Este declarativă versiunea apărării precum că, Evcenco M. s-ar fi aflat la

volan, deoarece inculpatul nu a suportat nici o leziune, automobilul s-a lovit frontal

mai mult în partea stângă a șoferului, fiind deteriorată partea stângă a

automobilului de jos, ceea ce demonstrează luxația de femur de la piciorul stâng a

lui Evcenco M.

Potrivit concluziei din raportul de expertiză nr. 163/D din 12.08.2015, precum

și declarațiilor expertului Suscenco V., leziunile corporale ale lui Evcenco M. nu

sunt specifice pentru conducătorul automobilului.

În momentul impactului automobilului cu copacul, au fost cauzate părții

vătămate Evcenco M. leziuni corporale, care se califică ca vătămări corporale

medii, ultimul aflându-se pe locul pasagerului pe bancheta din față a

automobilului.

Totodată, este incorectă stabilirea de către instanța de fond a circumstanței

agravante – comiterea infracțiunii în stare de ebrietate, prevăzută de art. 77 alin. (1)

lit. j) Cod penal, or, potrivit normei penale incriminate și anume agravantei de la

alin. (2) al art. 264 Cod penal, inculpatului i se impută săvârșirea faptei

infracționale prevăzută la art. 264 alin. (1) Cod penal, în stare de ebrietate.

Instanța de fond, just a individualizat pedeapsa în baza art. art. 7, 75 Cod

penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității, care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise,

ținând cont de gradul de pericol al infracțiunii, de circumstanțele cauzei, de

personalitatea inculpatului, de comportamentul acestuia în timpul și după

comiterea infracțiunii, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, astfel asigurând realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a

8

echității sociale și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, atât de către inculpat,

cât și de către alte persoane.

Totodată, ținând cont că, inculpatul anterior nu a fost judecat, a comis o

infracțiune mai puțin gravă din imprudență, fiind minor, la locul de trai se

caracterizează pozitiv, la evidența medicului narcolog sau psiholog nu se află, nu

este încadrat în câmpul muncii, nu a conștientizat gravitatea faptelor comise, nu a

recunoscut vina, nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, dar în momentul

comiterii accidentului rutier nu poseda permis de conducere a mijloacelor de

transport, ultimul nu poate fi privat de un drept pe care nu-1 deține și este

inoportună aplicarea pedepsei complementare în privința inculpatului sub formă de

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să fie achitat pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Recurentul a invocat că cauza penală a fost fabricată. Potrivit fotografiilor

anexate la materialele cauzei penale, lovitura a fost din partea șoferului. Persoana

care a avut de suferit din urma acestui accident este Evcenco M. și anume: luxație

recentă a femurului pe stânga, plagă contuză a frunții, plagă contuză a nasului,

comoție cerebrală.

Aceste leziuni corporale sunt rezultatul accidentului rutier produs de șofer,

care s-a lovit cu capul de volan, având plagă contuză a frunții și a nasului, comoție

cerebrală, luxație recentă a femurului pe stânga, fiind astfel demonstrat că șoferul

autoturismului la momentul impactului cu copacul era Evcenco M., iar inculpatul

se afla pe bancheta din față, neavând nici o leziune corporală.

Inculpatul fiind în stare de ebrietate avansată, dormea pe bancheta din față,

iar la momentul impactului nu a avut de suferit, așa cum lovitura a fost din partea

șoferului.

Contrar prevederilor art. 8 Cod de procedură penală, la baza învinuirii au

fost puse presupuneri.

Organul de urmărire penală nu a ridicat urmele infracțiunii, precum

amprentele digitale de pe volan.

În ședința instanței de apel nu au fost prezentate date din care să reiasă o altă

stare de fapt, decât cea constatată de prima instanță, nefiind examinată nici o

probă, procurorul dând doar citire listei probelor prezentate de instanța de fond,

fără a examina și prezenta suplimentar vreo probă.

Nici instanța de fond nu a efectuat o judecare corectă a cauzei, inculpatul

nefiind vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8),

11) și 12) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre

de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

9

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei

legi mai blânde, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută

de legea penală, există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, faptei săvârșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea

gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe art. 427

alin. (1) pct. 6), 8), 9), 11) și 12) Cod de procedură penală, inclusiv pe temeiurile

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, instanța a

pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a

acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, inculpatul a fost condamnat pentru o

faptă care nu este prevăzută de legea penală, există o cauză de înlăturare a

răspunderii penale, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

asupra căror motive concrete din apelul apărării nu s-ar fi pronunțat instanța, care

ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța a admis o eroare gravă de

fapt, raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi

afectat soluția instanței, că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, că

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală,

că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, că faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită și care ar fi în asemenea caz încadrarea corectă a faptei

săvârșite, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens (pct. 5. din decizie).

Pe lângă acesta, recurentul a indicat că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, dar nu a concretizat și argumentat care este această faptă și

care sunt acțiunile respective ale inculpatului săvârșite în cadrul faptei avute în

vedere (pct. 5. din decizie).

10

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze

din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică

justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Evcenco

M., martorilor Bulat S., Grițcan G., Dedov G. și Arnaut P., procesul verbal de

cercetare la fața locului, CD-ul cu convorbirile efectuate de partea vătămată

Evcenco M. cu inculpatul și stenograma acestor convorbiri, raportul de expertiză

medico-legală nr. 163/D din 12.08.2015, raportul de expertiză auto tehnică nr.

6430 din 13.08.2015, procesul verbal nr. 651 din 14.04.2015 al examinării

medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului și stării de ebrietate și

naturii ei, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin.

(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, indicând motivele pentru care a respins

probele și versiunile apărării (pct. 4. din decizie), probele administrate pe caz

demonstrând concludent prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (2) Cod penal (pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

11

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel

pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Este de reținut că, potrivit art. 336 alin. (6) și (7) Cod de procedură penală,

în termen de 3 zile lucrătoare de la data anunțării semnării procesului-verbal,

participanții la proces au dreptul să formuleze obiecții asupra lui, indicând

inexactitățile și motivele pentru care îl consideră incomplet. Obiecțiile la procesul-

verbal se examinează de către președintele ședinței de judecată care, pentru

anumite concretizări, poate chema persoana care le-a formulat. Rezultatul

examinării obiecțiilor, în caz de acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluție pe

textul obiecțiilor, iar în caz de respingere – prin încheiere motivată. Obiecțiile și

încheierea asupra lor se anexează la procesul-verbal.

În conformitate cu prescripțiile art. 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală. Instanța de apel verifică declarațiile și probele materiale examinate

12

de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în

procesul-verbal.

În această consecutivitate se observă că, potrivit procesului verbal al ședinței

instanței de apel, toate probele puse la baza deciziei contestate, au fost cercetate

public de instanța de apel, prin citirea lor în ședință, fiind consemnate în procesul

verbal al ședinței de judecată (vol. II, f.d.110).

Asupra acestui proces-verbal nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel,

informațiile înserate în actele procedurale vizate sunt prezumate a fi veridice.

Prin urmare, argumentul recurentului că în ședința instanței de apel nu a fost

examinată nici o probă, este absolut neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

au fost întrunite elementele infracțiunii, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vasile Gantea,

împotriva sentinței Judecătoriei Căușeni din 14 iunie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, în privința inculpatului

Barcari Ion Xxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 martie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

13