1ra-511/2018 — art. 349 alin. 1/1 CP

1ra-511/2018 — art. 349 alin. 1/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-511/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04 august

2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017,

declarat de inculpatul

Cavcaliuc Fiodor XXXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 09.04.2015 – 04.08.2017,

instanța de apel: 29.08.2017 – 17.10.2017,

instanța de recurs: 02.02.2018 – 14.03.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal la amendă în mărime de 500

unități convenționale, ce constituie 10.000 lei.

inculpatul Cavcaliuc Fiodor, aflându-se pe str. Petru Rareș 32, mun. Chișinău, fiind

suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, fiind

condus de colaboratorii de poliție INP a MAI la DNR pentru examinare în vederea

stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, mergând spre intrarea în DRN, la un moment

dat, pe neașteptate, având un comportament agresiv și neadecvat, exprimând lipsă de

respect față de colaboratorii de poliție, cât și urmărind scopul sistării activității de

1

serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul său, a opus rezistență fizică față de

colaboratorii INP a MAI, Găină Iurie și Carauș Ivan, manifestată prin aplicarea unei

lovituri lui Găină I. cu cotul în regiunea gâtului, cauzându-i dureri fizice și

bruscându-l pe Carauș I., rupându-i epolețul de la uniforma de serviciu, în rezultat

ultimul a căzut jos iar Cavcaliuc F. a început să fugă de la locul comiterii infracțiunii

spre str. Albișoara, Carauș I. încercând să-l ajungă. Ulterior, Cavcaliuc F. s-a oprit, a

luat de la pământ o creangă și a încercat să-1 lovească, din care motiv Carauș I. a fost

nevoit să efectueze o împușcătură verticală din arma de dotare pentru a curma

acțiunile ilegale ale lui Cavcaliuc F., însă el nu a reacționat, a aruncat creanga

jos și a continuat să fugă părăsind locul comiterii infracțiunii, împiedicând

colaboratorii INP a MAI, Găină I. și Carauș I. să-și exercite obligațiunile de: serviciu.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că fiind la

stația tehnică Petrom, de automobilul său s-a apropiat Găină I., care a deschis ușa, l-a

apucat de mână și l-a scos din mașină fără să ceară careva acte. În acel moment s-a

apropiat și Carauș I., ambii colaboratori de poliție. Îl trăgeau fără careva explicații. A

fost dus la Inspectoratul de Poliție, unde o doamnă i-a cerut actele, după care a fost

dus la Dispensarul Republican de Narcologie, unde la ușă s-au oprit, iar el a fugit

printre mașini. Nu s-a atins de colaboratorii de poliție, iar declarațiile părților

vătămate sunt false.

Totodată, vina inculpatului este integral dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Găină Iurie a declarat că activează în calitate de

inspector inferior și pe 09.12.2014 a intrat în serviciu în al doilea schimb, împreună

cu colegul Carauș I. La ora 20:30, în localitatea Ratuș, r-nul Criuleni au încercat să

stopeze automobilul inculpatului, au aprins semnul giratoriu și sonor, însă ultimul nu

a reacționat și s-a îndreptai spre stația alimentară Peco. Au intrat la stație unde au

stopat automobilul dat și el a cerut de la inculpat actele, însă acesta, în mod agresiv, a

refuzat, i-a înjurat pe ambii. A venit al doilea echipaj cu Buga G. și Gheorghilaș V.

Din cauza comportamentului agresiv lui Cavcaliuc F. i s-au aplicat mijloacele

speciale, a fost dus la IP și scoasă fișa personală. După, s-au deplasat la Dispensarul

Republican de Narcologie pentru a fi testat la alcoolemie. Acolo, la intrare primul

mergea Carauș I., apoi inculpatul și el. Pe neașteptate inculpatul l-a lovit în regiunea

gâtului cu cotul, pe coleg l-a tras de uniform și a fugit. După inculpat s-a pornit

Carauș I. Comportamentul inculpatului era agresiv, vorbea cu cuvinte necenzurate, a

refuzat să-i urmeze la Dispensarul Republican de Narcologie.

Partea vătămată Carauș Ivan a relatat că activează în calitate de inspector

inferior de patrulare și fiind în serviciu cu colegul Găină I., au observat un automobil

de model Vaz, care se deplasa neadecvat, motiv din care au decis să-l stopeze.

Cerința lor de a stopa a fost ignorată de inculpat. L-au urmat și stopat, cerându-i

actele, însă ultimul a refuzat, a devenit agresiv, vorbea necenzurat. În timpul discuției

cu acesta, se simțea miros de alcool. Au chemat al doilea echipaj, când aceștia s-au

apropiat, inculpatul s-a liniștit. A fost dus la IP pentru identificare, apoi pentru

testarea la alcoolemie. În fața Dispensarului Republican de Narcologie a observat

cum Găină I. se ținea cu mâna de față, iar inculpatul a fugit printre case. A fost și el

atacat prin surprindere de inculpatul care i-a deteriorat uniforma de serviciu, a fost

2

bruscat, i-a fost rupt un epolet, fiindu-i lezată onoarea și demnitatea de polițist, el

fiind nevoit să efectueze o împușcătură de avertizare.

Martorul Volașciuc Ruslan a comunicat că se deplasa cu inculpatul spre stația

Peco, pentru a cumpăra țigări. Pe drum n-au fost opriți de nimeni. La stație, de

automobil s-au apropiat doi polițiști, care, fără să explice motivul, au tras de ușă și i-

au numit cu cuvinte necenzurate, l-au scos pe inculpat din mașină, l-au urcat în

automobilul de serviciu, și au plecat. Ei erau îmbrăcați în uniformă de serviciu și cu

automobilul de serviciu echipat corespunzător. Din cele văzute și auzite, a înțeles că

inculpatul era suspectat de consum de alcool.

Potrivit plângerii din 10.12.2014, Găină I. a solicitat organelor de drept să-l

atragă la răspundere pe Cavcaliuc F., care la 09.12.2014, aproximativ ora 23:30, în

timpul escortării spre DNR, situat pe str. P. Rareș 32, mun. Chișinău, i-a aplicat o

lovitură cu cotul în regiunea gâtului, iar pe colegul Carauș I. l-a bruscat și i-a rupt

epolețul de la uniforma de serviciu, în rezultat ultimul a căzut la pământ.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din 10.12.2014, au fost

ridicare un cartuș, o creangă și un nasture de la uniforma de polițist.

Potrivit raportului din 10.12.2014, Găină I. a menționat din că Cavcaliuc F. i-a

aplicat o lovitură cu cotul în regiunea gâtului și l-a bruscat pe colegul de serviciu

rupându-i epolețul de la uniforma de serviciu, în rezultatul căruia ultimul a căzut la

pământ.

Prin urmare, la ca, s-a stabilit că părțile vătămate Găină I. și Carauș I. sunt

angajați al MAI și la 09.12.2014, în orel 23:30, în timpul exercitării atribuțiilor de

serviciu, au fost agresați fizic de către inculpat, care era conștient că discută cu un

colaborator de poliție și acesta a dorit săvârșirea acestei acțiuni.

Or, din declarațiile părților vătămate s-a stabilit că ei erau în uniforma de

serviciu, prin urmare inculpatul înțelegea că prin acțiunile sale lovește și numește cu

cuvinte necenzurate un colaborator de poliție.

Declarațiile inculpatului că n-a lovit colaboratorii de poliție, reprezintă o

poziție de eschivare de la răspunderea penală pentru fapta comisă.

Afirmația apărării că, inculpatul a fost lovit de către inspectorii de patrulare,

este pur declarativă, deoarece, acesta urma să conteste pretinsele acțiuni ilegale în

modul stabilit de lege.

Inculpatului i-a fost comunicat că urmează să fie testat la alcoolemie, și chiar

dacă nu a servit, nu era o problemă să accepte.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 349 alin. (11) Cod penal,

ca aplicarea violenței nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei cu funcție de

răspundere și nimicirea bunurilor acestora în scopul sistări activității lor de serviciu

ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică violență, în legătură cu

participarea lor la prevenirea ori curmarea unei infracțiuni.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul se caracterizează pozitiv, circumstanțe atenuante și agravante nu

au fost stabilite, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă prin

aplicarea unei pedepse cu amendă la limita maximă prevăzută la sancțiunea art. 349

3

alin. (11) Cod penal, în redacția de până la modificările din 07.11.2016, și anume de

500 unități convenționale, ce constituie 10.000 lei.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal la 3 ani închisoare,

cu executare.

Apelantul a invocat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 75

Cod penal, inclusiv de gravitatea infracțiunii săvârșite, că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, atât în cadrul urmăririi penale cât și în instanța de

judecată nu a recunoscut vina, iar instanța i-a stabilit o pedeapsă prea blândă.

3.1. Inculpatul la fel a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a indicat că instanța de judecată a dat o apreciere greșită probelor

prezentate de acuzare, considerându-le ca fiind veridice și a ignorat totalmente

declarațiile făcute de către inculpate și martorul Volașiuc R.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 6270, efectuată a doua zi,

adică la 10.12.2014, careva leziuni corporale la Găină I. nu s-au depistat, ce denotă că

declarațiile lui sunt false.

În afară de aceasta, colaboratorul INP a MAI Carauș I. a declarat că el i-a rupt

epoleții de la uniforma de serviciu, însă acest fapt nu a avut loc, nu corespunde

adevărului și nu se confirmă prin careva probe veridice și pertinente. Dacă aceste

circumstanțe ar corespunde realității, cămașa cu epoleții rupți ar fi fost ridicată de la

Carauș I., examinată și anexată ca probă la materialele cauzei penale.

Faptul că a cerut colaboratorilor de poliție să se prezinte și să-și motiveze

comportamentul, nu a însemnat că a fost agresiv.

În seară zilei de 09.12.2014, după ce de mai multe ori a fost agresat de către

colaboratorii de poliție, a fugit de la ei, iar din acest fapt nu rezultă că a comis

infracțiunea incriminată. Acest pas a fost doar o metodă de a scăpa de amenințările

ultimilor, pe care la acel moment le-a înțeles ca reale.

octombrie 2017, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului, care a fost integral dovedită, dându-i faptei săvârșite o

încadrare juridică corespunzătoare.

Vinovăția inculpatului se confirmă prin probele administrate, care sunt

pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele, cum ar fi declarațiile

părților vătămate, plângerea lui Găină I., procesul-verbal de cercetare la fața locului

din 10.12.2014, din care rezultă că au fost ridicate un cartuș, o creangă și un nasture,

planșele fotografice, raportul din 10.12.2014 depus de Găină I., procesul-verbal de

examinare a obiectului din 17.12.2014.

Instanța de fond întemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatului,

considerându-le a fi neveridice și date cu scopul evitării de la răspunderea penală, or,

acestea se contrazic cu probele administrate, care combat în întregime versiunea

inculpatului.

4

Declarațiile martorului Volașciuc R. se apreciază ca fiind parțial veridice,

rezultând din faptul că, martorul este în relații apropiate (consătean, prieten) cu

inculpatul, fapt care l-a determinat pe acesta să depună în instanță declarații

incomplete, favorabile inculpatului în scopul diminuării vinovăției acestuia. Aceste

declarații vin în contradicție cu circumstanțele cauzei, or, martorul nu a declarat

despre aplicarea de către inculpat a loviturilor părții vătămate Găină Iurie, cauzându-i

dureri fizice, și totodată despre bruscarea colaboratorului de poliție Carauș I.,

rupându-i epoletul de la uniforma de serviciu, în rezultat la ce ultimul a căzut jos la

pământ, fapt confirmat de către părțile vătămate Găină I. și Carauș I., dar și procesul-

verbal de cercetare la fața locului, corpurile delicte, probe ce sunt admisibile,

pertinente și concludente, și care în coroborare demonstrează vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii imputate.

Se reține că noțiunea de „violență nepericuloasă pentru viața și sănătatea

persoanei” în sensul art. 349 alin. (11), trebuie înțeleasă în felul următor: cauzarea

intenționată a leziunilor corporale care nu au avut drept urmare nici dereglarea

sănătății, nici pierderea capacității de muncă, ori aplicarea intenționată a loviturilor

sau săvârșirea altor acțiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acesta nu a

creat pericol pentru viața și sănătatea victimei, mai mult ca atât declarațiile părții

vătămate Găină I. sunt confirmate de către partea vătămată Carauș I.

Faptul ruperii epoletului părții vătămate Carauș I., este dovedit și prin planșa

fotografică anexată la materialele cauzei, procesul-verbal de examinare a obiectului

din 17.12.2014 prin care se confirmă că pe haina de serviciu a colaboratorului de

poliție Carauș I., în partea dreaptă, este epoletul rupt și lipsește bumbul care unește

epoletul cu scurta. Mai mult, nasturele de culoare neagră rupt de la uniforma de

serviciu a lui Carauș I. a fost recunoscut în calitate de corp delict și anexat la

materialele cauzei.

Este neîntemeiat și argumentul apărării că declarațiile părților vătămate nu

corespund realității, or, acestea sunt confirmate prin probe veridice și depuse conform

prevederilor legale.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art. 7,

61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat.

adoptate, cu dispunerea achitării lui.

Recurentul a indicat că instanța de judecată a dat o apreciere greșită probelor

prezentate de către acuzare, considerându-le ca veridice și a ignorat totalmente

declarațiile lui și ale martorului Volașciuc R.

Astfel, deși partea vătămată Găină I. a declarat că el l-a lovit cu cotul în

regiunea gâtului, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 6270, efectuată a

doua zi, adică la 10.12.2014, careva leziuni corporale la ultimul nu s-au depistat, ce

denotă că declarațiile lui sunt false.

În afară de aceasta, Carauș I. a declarat că el i-a rupt epoleții de la uniformă de

serviciu, dar acest fapt nu a avut loc, nu corespunde adevărului și nu este confirmat

5

prin careva probe veridice, pertinente. Altfel, cămașa cu epoleții rupți ar fi fost

ridicată de la ultimul, examinată și anexată ca probă la materialele cauzei.

Faptul că a cerut să I se prezinte și să-i motiveze comportamentul lor, precum

și motivul reținerii, nu a însemnat că a fost agresiv și că nu îi respectă.

În seară zilei de 09.12.2014, după ce de mai multe ori a fost agresat de către

părțile vătămate, a fugit de la ei, ce nu denotă că a comis infracțiunea incriminată.

Acest pas a fost doar o metodă de a scăpa de amenințările lor, pe care la acel moment

le-a înțeles ca reale.

Instanța d apel nu a înlăturat încălcările menționate, menținând în vigoare o

sentință ilegală.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că în recursul declarat, în pofida prevederilor

enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept

și argumentarea ilegalității hotărârii contestate în acest sens (pct. 5. din decizie, f.d. 220).

Rezultă, că acest recurs ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se

6

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părților vătămate

Găină I. și Carauș I., plângerea și raportul depuse de Găină I., procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 10.12.2014, fiind ridicate un cartuș, o creangă și un

nasture, planșele fotografice, procesul-verbal de examinare a obiectului din

17.12.2014, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin.

(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele indicând clar și argumentat

motivele pentru care au respins probele și versiunile apărării, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării,

probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal (pct. 2.

- 5. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

7

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei

legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2 – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au

fost întrunite elementele infracțiunii, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, acesta urmează a

fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Cavcaliuc Fiodor

XXXX, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04 august 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 aprilie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8