1ra-170/2017 — art. 187 alin. 2 lit. b, e Cod penal

1ra-170/2017 — art. 187 alin. 2 lit. b, e Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-170/2017

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

08 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Ursache Petru,

judecători - Timofti Vladimir și Alerguș Constantin,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Chiriac Igor în numele inculpatului Bînzari Vadim, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 septembrie 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Bînzari Vadim Xxx, născut la xxx, originar din s.

xxx, r-nul xxx, domiciliat în or. xxx, str. xxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

3641 Cod de procedură penală, Bînzari Vadim a fost recunoscut vinovat de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă

cu închisoare pe un termen de 3 ani și 8 luni, fără amendă.

Potrivit art.90 Cod penal, executarea pedepsei sub formă de închisoare s-a suspendat

condiționat, fixîndu-i lui Bînzari Vadim Xxx o perioadă de probațiune de 4 (patru) ani.

1.1. Prin aceeași sentință a fost condamnat și Fussa Ilie, hotărîrea în privința căruia

cu recurs ordinar în prezent nu se contestă.

Vadim Xxx, la data de 06 iulie 2013, aproximativ în jurul orelor 01.00 min., prin

înțelegere prealabilă cu Fussa Ilie Xxx și o persoană neidentificată, aflîndu-se pe strada

Pieții din orașul Fălești, în apropierea magazinului de materiale de construcții „Status”,

1-a lovit cu pumnul în față pe partea vătămată Rîbițchii Grigori Xxx, pricinuindu-i

ultimului dureri fizice, după care a sustras de la acesta un telefon de model „Nokya 5800

1

Espresmuzic” la prețul 2.500 de lei, un telefon de model „Nokya E-51” la prețul de 3.500

lei și un lănțișor de argint, cu greutatea de 6 grame la prețul de 1.200 lei, căuzînd astfel

părții vătămate Rîbițchi Grigori Xxx un prejudiciu material în mărime de 7.200 lei.

raionului Fălești, Burlacu Dorin, motivul invocat fiind ilegalitatea sentinței în latura

individualizării pedepsei. Prin apelul declarat apelantul a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care cet. Bînzari Vadim să fie recunoscut culpabil în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit.b) și e) Cod penal și să fie stabilită față de el în baza

acestui articol o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis. Măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi țara,

s-a solicitat de înlocuit cu arestul preventiv pe un termen de 30 zile, cu luarea sub strajă

a inculpatului imediat din sala de judecată.

În motivarea apelului procurorul a invocat faptul, că instanța de judecată la

individualizarea pedepsei eronat a reținut, că inculpatul Bînzari Vadim la momentul

comiterii infracțiunii avea antecedente penale stinse. Menționînd faptul, că sentința

judecătoriei Fălești din 21 iunie 2013 a intrat în vigoare la data de 06 iulie 2013, conform

răspunsului oficial prezentat de către Oficiu de Probațiune Fălești, anexat la cauza

penală, iar la data de 06 iulie 2013 inculpatul Bînzari Vadim Xxx a comis cu intenție o

altă infracțiune gravă, prevăzută de art.187 alin. (2) lit.b) și e) Cod penal. Iar potrivit art.

90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave și

excepțional de grave, precum și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu se aplică. Apelantul a considerat, că anume în

această ordine de idei au fost admise abateri de către instanța de judecată de la

prevederile art.34, 61, 75, 82, 111, 112 Cod penal, din motivul, că acele criterii și

circumstanțe la care face referire instanța de judecată sunt insuficiente pentru

neaplicarea în privința inculpatului Bînzari Vadim Xxx a unei pedepse reale cu

închisoarea.

fost admis apelul procurorului în Procuratura raionului Fălești, Burlacu Dorin, casată

sentința în privința acestuia și emisă o hotărîre nouă după cum urmează:

Bînzari Vadim Xxx a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b) și e) Cod penal și în baza acestei legi cu aplicarea art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, și a fost stabilită pedeapsă sub formă de închisoare

pe un termen de 3 ani și 4 luni fără amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

A fost aplicată față de Bînzari Vadim măsura preventivă sub formă de arest preventiv

cu arestarea lui din sala de ședință.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că, prezenta cauză a

fost judecată de către instanța de fond în temeiul art.3641 Cod de procedură penală, adică

în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, acceptate de către inculpat în

2

corespundere cu alin. (3) a normei vizate, prin cererea depusă pînă la începerea cercetării

judecătorești, potrivit căreia el a recunoscut în totalitate fapta indicată în rechizitoriu.

Respectiv, chestionîndu-1 sub jurămînt în ce privește recunoașterea bazei probante

administrate pe caz și a faptelor reținute în rechizitoriu, instanța în corespundere cu art.

3641 alin. (4) Cod de procedură penală, prin încheierea protocolară i-a admis cererea pe

motiv că din probele administrate, rezultă că fapta îi este stabilită, iar în cauză sunt

suficiente date cu privire la personalitatea sa, ce ar permite stabilirea corectă a pedepsei

penale, după care a recurs la interogarea inculpatului potrivit regulilor de audiere a

martorului, efectuînd cercetarea nemijlocită a bazei probante administrate pe caz, cu

expunerea ei detaliată în conținutul procesului-verbal al ședinței de judecată și în

sentința adoptată.

Atît la faza urmăririi penale, cît și în instanța de fond și cea de apel inculpatul Bînzari

Vadim a recunoscut fapta săvîrșită, depunînd sub jurămînt declarații consecvente

referitor la cele comise, acestea coroborînd întru tot cu restul probelor administrate pe

caz.

Instanța de apel a menționat că probele verbale, coroborează întru tot cu cele

material-scrise administrate pe caz, cărora instanța de fond le-a dat o apreciere obiectivă

în corespundere cu prevederile art. 100-101 Cod de procedură penală, detaliat

expunîndu-le în conținutul sentinței de condamnare, fapt pentru care expunerea lor

repetată rămîne a fi inutilă.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că prima instanță în baza probelor

administrate pe caz, corect a concluzionat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului

Bînzari Vadim în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit.b), e) Cod penal,

cu indicii de calificare: „sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșit de

două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau

sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe”, fapt ce și-a

găsit deplină confirmare în ședința de judecată.

Instanța de apel a menționat că necătînd la faptul, că instanța de fond corect a

calificat acțiunile inculpatului, sentința în cauză urmînd a fi casată, deoarece pedeapsa

aplicată inculpatului nu corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și respectiv

la rîndul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a

altor persoane. Totodată, conform prevederilor art.75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate

în Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

3

condițiile de viață ale familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o

pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei.

La acest capitol, instanța de apel a menționat, că suspendarea executării pedepsei

sub formă de închisoare stabilite lui Bînzari Vadim, nu poate fi susținută de instanța de

apel deoarece această suspendare contravine criteriilor de individualizare a pedepsei

consfințite în art.61 alin. (2) Cod penal, precum și criteriilor generale de individualizare

a pedepsei prevăzute de art.75 Cod penal.

Potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de

cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de

probă.

Din conținutul normei sus citate, instanța de judecată este în drept de a dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei, în situația în care acțiunile inculpatului

întrunesc un șir de condiții care caracterizează inculpatul drept o persoană ce poate fi

corectată fără executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare, iar din conținutul

normei penale indicate mai sus aceste condiții se referă în special la circumstanțele

cauzei precum și la persoana celui vinovat.

Instanța de fond în sentința adoptată a constatat, că inculpatul anterior a mai fost

condamnat prin sentința Judecătoriei Fălești din 21.06.2013, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (4), art. 361 alin. (l) și art. 361 alin. (l) Cod penal,

însă nu a reținut-o la individualizarea pedepsei, întrucît la momentul comiterii

infracțiunii aceasta nu era în vigoare.

Totodată prima instanță a constatat, că la moment în privința lui Bînzari Vadim

pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit.b) și e)

Cod penal este echitabil de aplicat o pedeapsă cu închisoare, dar avînd în vedere că

infracțiunea comisă este una din categoria celor grave, inculpatul are un domiciliu stabil,

nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, anterior a comis infracțiuni, este

fără antecedente penale și a reparat părții vătămate prejudiciul material, a ajuns la

concluzia de a aplica în privința acestuia prevederile art. 90 Cod penal.

Instanța de apel nu a susținut această poziție aleasă de prima instanță, deoarece

personalitatea inculpatului nu poate fi caracterizată drept una care poate fi corectată fără

a executa real pedeapsa închisorii, cu atît mai mult, că acțiunile lui Bînzari Vadim în

cazul dat se referă la categoria de infracțiuni periculose pentru întreaga societate și nu

este echitabil de a suspenda în cazul dat executarea pedepsei, deoarece suspendînd

executarea pedepsei pentru astfel de infracțiuni, nu poate fi atins scopul de corectare a

4

inculpatului și nici scopul de prevenire în comiterea infracțiunilor atît din partea

inculpatului cît și altor persoane.

După cum se stabilește din materialele cauzei și sentința primei instanțe, acțiunile

lui Bînzari Vadim au fost calificate în baza art. 187 alin. (2) lit.b) și e) Cod penal, care

potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal se consideră drept infracțiune gravă. În această

situație, instanța de apel a menționat la fel și categoria de pedeapsă prevăzută pentru

infracțiunea dată și anume pedeapsa închisorii.

La fel din materiale cauzei se stabilește, că inculpatul Bînzari Vadim cunoscînd că

în privința sa există deja o sentință de condamnare, n-a mers pe calea corijării și a săvîrșit

din nou o infracțiune cu intenție. În opinia instanței de apel prima instanță neîntemeiat

a ajuns la concluzia privind suspendarea condiționată a executării pedepsei sub formă

de închisoare stabilite lui Bînzari Vadim, deoarece el nu mai poate fi corectat fără a

executa real pedeapsa închisorii.

La fel, instanța de apel a ținut să menționeze și de faptul, că după intentarea cauzei

penale, inculpatul Bînzari Vadim părăsește teritoriul RM și comite o altă infracțiune

după hotarele RM. În acest sens instanța a ținut cont de prevederile alin. (4) art.34 Cod

penal, care exclude starea de recidivă a lui Bînzari Vadim, deoarece hotărîrea pronunțată

în străinătate nu a fost recunoscută de instanța de judecată a RM, însă este o

caracteristică negativă a ultimului, care încă odată impune necesitatea executării reale a

pedepsei sub formă de închisoare și fară aplicarea art.90 CP RM.

Igor în numele inculpatului Bînzari Vadim, prin care indicînd temeiurile prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, a solicitat casarea

totală a acesteia, cu menținerea sentinței primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat următoarele motive :

- recurentul consideră că instanța de apel a aplicat o pedeapsă individualizată făcînd

o interpretare eronată a prevederilor art.90 CP;

- recurentul nu este de acord cu această poziție a instanței de apel deoarece din

materialele dosarului penal este de conceput că pe aceiași cauză penală au fost atrase la

răspundere penală în baza art. 187 alin. (2) lit b) și e) Cod penal în total două persoane

și anume Bînzari V. împreună cu Fussa Ilie. Împotriva lui Fussa Ilie pedeapsa sub formă

de închisoare a fost suspendată condiționat în temeiul art. 90 Cod penal;

- recurentul a menționat că ar fi inechitabil de a suspenda executarea pedepsei în

privința doar a unui inculpat și în același timp a considera că pentru aceiași faptă nu

poate fi suspendată executarea pedepsei în privința unui coautor doar pe motiv că

infracțiunea face parte din categoria celor periculoase pentru întreaga societate;

- instanța de apel făcînd referire la persoana inculpatului a indicat că inculpatul

Bînzari V. cunoscînd că în privința sa există deja o sentință de condamnare, n-a mers pe

calea corijării și a săvîrșit din nou o infracțiune cu intenție și în asemenea situație instanța

de apel a concluzionat că prima instanță neîntemeiat a ajuns la concluzia privind

5

suspendarea condiționată a executării pedepsei sub formă de închisoare stabilite lui

Bînzari V. deoarece el nu mai poate fi corectat fără a executa real pedeapsa închisorii;

- nu putem fi de acord cu poziția instanței de apel deoarece s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale (art. 427 alin. (1) pct. 10 CPP);

- nu poate fi recunoscută drept circumstanță agravantă săvîrșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost condamnată, dacă antecedentele penale au fost stinse

sau anulate sau dacă legea a decriminalizat acțiunea comisă în trecut. Această poziție

este susținută și prin pct. 9 din Hotărîrea Plenului CSJ „Cu privire la unele chestiuni ce

vizează individualizarea pedepsei penale”;

- recurentul a specificat că V. Bînzari nu a fost condamnat pentru infracțiuni

similare, la momentul condamnării cet. Bînzari V. în baza art. 187 alin. (2) lit. b) și e)

CP ultimul și-a inspășit pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Fălești din

21.06.2013 avînd antecedentele penale stinse pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 42 alin. (4), art. 361 CP;

- instanța de apel făcînd trimitere la personalitatea inculpatului V. Bînzari a

menționat că după intentarea cauzei penale inculpatul a părăsit teritoriul RM și a comis

o altă infracțiune după hotarele RM. Cu toate că instanța a ținut cont de prevederile alin.

(4) art. 34 CP RM excluzînd recidiva lui V. Bînzari, deoarece hotărîrea pronunțată în

străinătate nu a fost recunoscută de instanța de judecată a RM, în același timp indică că

aceasta este o caracteristică negativă a ultimului, care încă o data impune necesitatea

executării reale a pedepsei sub formă de închisoare, fără aplicarea art. 90 CP, fapt cu

care recurentul nu este de acord;

- instanța de apel nici nu a indicat măcar ce faptă penală a comis inculpatul peste

hotare, dacă această faptă este sau nu recunoscută de legea penală a R. Moldova ca

infracțiune. Aceasta formulare de ordin general face neclară decizia Curții de Apel Bălți

din 14.09.2016. Potrivit jurisprudenței CEDO motivarea unei hotărâri de judecată nu

este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară,

concisă și concretă, în concordanță cu actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că

motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu,

judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita

controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel hotărîrea este

expusă neclar (art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP);

- în situația în care instanța de apel se expune la general cu referire la acest fapt, se

aduce atingere dreptului inculpatului V. Bînzari la un proces echitabil consfințit la art. 6

CEDO;

- la fel, recurentul menționează că atîta timp cît această hotărîre penală a unui stat

străin nu a fost recunoscută de instanța națională a R. Molodva, ea nu este de natură să

producă careva efecte juridice față de inculpatul V. Bînzari. Astfel a admis o eroare

gravă de fapt care a afectat soluția instanței (art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP);

- recurentul menționează că inculpatul V. Bînzari la momentul comiterii faptei

6

infracționale era prea tînăr, avea doar 20 de ani și nu avea experiența vieții și deaceia nu

a putut să-și dea seama în măsura necesară de gravitatea infracțiunii pe care a săvîrșit-

o;

- inculpatul se căiește de cele comise, la locul de trai se caracterizează pozitiv, a

restituit în totalitate paguba pricinuită părții-vătămate. Inculpatul este cel mai mare

dintre cei trei copii, doi dintre care sunt minori, fiind în anumită măsură, cel care

întreține familia. Detenția lui se va resimți foarte mult si asupra celorlalți copii minori.

Bînzari Vadim, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11 Cod de procedură

penală, a depus referință procurorul Ghervas Iurie, care a pledat pentru inadmisibilitatea

recursului.

Procurorul în referința sa a menționat că instanța de apel, și-a argumentat suficient

soluția în sensul pedepsei penale stabilite condamnatului, a ținut cont în deplină măsură

de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum și de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvărșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia, iar în final stabilindu-i o pedeapsă

echitabilă.

La fel, procurorul a menționat că instanța de apel, rejudecînd cauza, referitor la

categoria și mărimea pedepsei, a emis decizia în strictă conformitate cu prevederile

art.6,7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, conform cărora, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unor infracțiuni, i se aplică o pedeapsă echitabilă, în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii.

materialele cauzei și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în

referință, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

se constată că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 422 Cod de procedură penală, recursul împotriva deciziilor

pronunțate de instanțele de apel se declară în termen de 30 de zile de la data pronunțării

deciziei.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recurs ordinar în termen.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de recurent.

Recurentul în textul recursului invocă prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod

de procedură penală, potrivit cărora hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului

7

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, sau instanța de apel

a admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția instanței sau au fost aplicate pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține că

temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei,

invocînd în acest context următoarele.

Colegiul penal raportînd temeiurile invocate de recurent în recurs cu textul deciziei

instanței de apel consideră că în speța examinată de către instanța de apel n-au fost

admise erorile de drept sub aspectele invocate de recurent, care ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate, deoarece argumentele

expuse în recursul depus au constituit obiect de discuție în instanța de apel și asupra

tuturor argumentelor și motivelor relevante invocate inclusiv în prezentul recurs instanța

de apel s-a pronunțat clar în decizia atacată. În fapt, decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată, fără a fi

identificate neclaritățile specificate de recurent, în legătură cu ce nu se constată prezența

temeiului prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Totodată, referitor la argumentele invocate de recurent precum că instanța de apel

a admis o eroare de fapt, ce ar cădea sub incidența pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, prin faptul că la motivarea soluției instanța de apel a făcut referire la

hotărîrea pronunțată într-un stat străin în privința inculpatului Bînzari Vadim, în acest

sens recurentul mai invocînd că „instanța de apel făcînd trimitere la personalitatea

inculpatului V. Bînzari a menționat că după intentarea cauzei penale inculpatul a

părăsit teritoriul RM și a comis o altă infracțiune după hotarele RM…, instanța de apel

nici nu a indicat măcar ce faptă penală a comis inculpatul peste hotare, dacă această

faptă este sau nu recunoscută de legea penală a R. Moldova ca infracțiune…, a fost

încălcat art. 6 CEDO”, Colegiul penal le consideră neîntemeiate și menționează în acest

sens că a fost respectată practica CEDO, nefiind încălcat art. 6 CEDO și nu poate

constitui o eroare gravă de fapt, deoarece instanța de apel corect s-a expus în decizia sa

asupra acestui fapt, și anume instanța de apel a ținut cont de prevederile alin. (4) art.34

CP RM, care exclude starea de recidivă a lui Bînzari Vadim, deoarece din moment ce

hotărîrea pronunțată în străinătate nu a fost recunoscută de instanța de judecată a RM.

În acest sens, instanța de recurs ordinar menționează că deși hotărîrea pronunțată într-

un stat străin în privința lui Bînzari Vadim nu produce efecte juridice pînă ce nu este

recunoscută de către o instanță de judecată din RM, aceasta totuși are relevanță pentru

caracterizarea personalității ultimului, fapt ce încă o dată justifică soluția adoptată de

către instanța de apel în privința necesității executării reale a pedepsei sub formă de

închisoare, cu excluderea aplicării art. 90 CP RM.

În continuare, Colegiul penal invocă că nici temeiul pentru recurs prevăzut în art.

427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, nu s-a confirmat în cauză, întrucît instanța

de apel i-a aplicat inculpatului Bînzari Vadim în baza art. 187 alin. (2) lit. b) și e) Cod

8

penal, cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, pedeapsa echitabilă sub

formă de 3 ani și 4 luni închisoare, fără amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis.

Deasemenea, Colegiul penal consideră că instanța de apel a efectuat o temeinică

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului Bînzari Vadim, atît sub aspectul naturii

cît și al cuantumului acesteia, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 75 Cod

penal.

Invocînd doctrina penală și practica judiciară, Colegiul penal remarcă că prin

criteriile de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele de care instanța de judecată

este obligată să se conducă în procesul stabilirii pedepsei și la aplicarea ei persoanei

vinovate de săvîrșirea infracțiunii. Individualizarea pedepsei constă din obligațiunea

instanței de a stabili măsura pedepsei concrete infractorului, necesară și suficientă pentru

realizarea scopurilor legii penale și pedepsei penale. Legea penală fixează cadrul legal

în limitele căruia instanța de judecată efectuează operația de stabilire și aplicare a

pedepsei infractorului. Astfel, instanța de judecată stabilește termenul sau mărimea

pedepsei în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale din Partea Specială a Codului

penal, în baza căreia a fost calificată fapta ca infracțiune.

Astfel, Colegiul penal constată că, instanța de apel a efectuat o corectă

individualizare a pedepsei stabilite sub formă de închisoare de 3 ani și 4 luni fără

amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, apelul declarat de

procurorul Burlacu Dorin fiind corect admis, cu emiterea unei hotărîri noi.

În atare situație, Colegiul penal consideră că instanța de apel a acordat deplină

eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75 Cod penal, aplicînd pedeapsa corect

individualizată în raport cu prevederile legii penale, care reglementează pedeapsa,

scopul acesteia și individualizarea ei.

La fel, conform ordinii stabilite pentru prima instanță, luînd în considerație

prevederile articolelor 6, 7, 61, 75, 76 Cod penal, prima instanță corect a ajuns la

concluzia de a aplica în privința inculpatului Bînzari Vadim pedeapsa, fără aplicarea

prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel corect nu a susținut poziția aleasă de prima instanță, deoarece

reieșind din datele ce-l caracterizează, inculpatul nu poate fi corectat fără a executa real

pedeapsa închisorii, cu atît mai mult, că acțiunile lui Bînzari Vadim în cazul dat se referă

la categoria de infracțiuni periculoase pentru întreaga societate și nu este echitabil de a

suspenda lui în cazul dat executarea pedepsei, deoarece suspendînd executarea pedepsei,

nu va putea fi atins scopul de corectare a inculpatului Bînzari Vadim și nici scopul de

prevenire în comiterea infracțiunilor atît din partea inculpatului cît și altor persoane.

După cum se stabilește din materialele cauzei și sentința primei instanțe, acțiunile

lui Bînzari Vadim au fost calificate în baza art. 187 alin. (2) lit. b) și e) Cod penal, care

potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal se consideră drept infracțiune gravă. În această

situație, instanța de apel a menționat la fel și categoria de pedeapsă prevăzută pentru

infracțiunea dată și anume pedeapsa închisorii.

9

La fel, din materiale cauzei se stabilește, că inculpatul Bînzari Vadim cunoscînd că

în privința sa există deja o sentință de condamnare (f. d. 213-215, vol. I), n-a mers pe

calea corijării și a săvîrșit din nou o infracțiune cu intenție. În situația dată prima instanță

neîntemeiat a ajuns la concluzia privind suspendarea condiționată a executării pedepsei

sub formă de închisoare stabilite lui Bînzari Vadim, deoarece el evident se caracterizează

negativ și nu mai poate fi corectat fără a executa real pedeapsa închisorii.

Nu în ultimul rînd, instanța de apel a menționat și faptul, că după intentarea cauzei

penale, inculpatul Bînzari Vadim părăsește teritoriul RM și comite o altă infracțiune

după hotarele RM. Astfel, instanța a ținut cont de prevederile alin. (4) art.34 CP RM, și

nu a constatat starea de recidivă a lui Bînzari Vadim.

Ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, se consideră oportun ca

inculpatul să fie condamnat pe art. 187 alin. (2) lit. b), e) Cod penal prin numirea unei

pedepse echitabile cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 4 luni, fără amendă, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Reieșind din cele enunțate, instanța de recurs, conchide că temeiurile indicate de

recurent nu sînt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în sensul rejudecării hotărîrii judecătorești și

potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Chiriac Igor în

numele inculpatului Bînzari Vadim, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 14 septembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Bînzari Vadim Xxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 09 martie 2017.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

10