1ra-216/2017 — art. 155; 187 alin. 2 lit. d,e,f; 287 alin. 1 CP

1ra-216/2017 — art. 155; 187 alin. 2 lit. d,e,f; 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-216/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

07 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de Circumscripție Bălți, Gavdiuc Valentina, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 28 septembrie 2016, în cauza

penală privindu-l pe

Muștuc Vasile XXXXXX, născut la XXXXXX, originar din

s. XXXXX r-nul XXXXXX, domiciliat or. XXXXXX str.

XXXXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

XXXXXXX, a fost achitat de învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 187

alin. (2) lit. d), e), f) Cod penal și art. 155 alin. (1) Cod penal.

Procesul penal în baza art. 287 alin. (1) Cod penal a fost încetat pe motiv, că

fapta persoanei constituie o contravenție prevăzută de art. 78 alin. (3) Cod

contravențional.

Procesul contravențional în privința lui Muștuc V. prevăzut de art. 78 alin. (3)

Cod contravențional a fost încetat în legătură cu prescripția tragerii la răspundere

contravențională în conformitate cu art. 30 Cod contravențional.

penală, că la data de 07 martie 2013, în jurul orelor 17:30, aflându-se la ieșirea din s.

Șestaci, r-nul Șoldănești, spre s. Cușmirca, intenționat, din interes material, cu scop

de profit și de a sustrage bunurile altei persoane, prin amenințarea cu aplicarea

armei, a blocat microbuzul de model „XXXXXXX”, cu n/î XXXXX, condus de Pascari

G., ce se deplasa regulamentar pe ruta Chișinău- Socol, cu 27 de pasageri, punând

automobilul de model „XXXXXXX” cu n/î XXXXXX în fată, generând astfel pericolul

unui accident de circulație, ulterior a pătruns în microbuz, prin ușa șoferului,

aplicând violență nepericuloasa pentru viață și amenințând cu o arma de foc de

1

model nestabilit de organul de urmărire penala, l-a dat jos din microbuz pe Pascaru

G. și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele pe diferite părți ale

corpului, a amenințat cu aplicarea armei pasagerii, apoi în mod deschis aa sustras

din microbuz suma de 2.400 lei și pașaportul tehnic al microbuzului, după ce au

plecat într-o direcție necunoscută, prin ce au cauzat o daună în proporții

considerabile victimei Pascaru G.

Tot el, Muștuc V., la data de 07 martie 2013, în jurul orelor 17:30, din interes

material, intenționat, cu scopul de amenințare cu omor cu aplicarea armei, a blocat

pe segmentul de traseu Șestaci – Cușmirca, (la ieșirea din s. Șestaci) microbuzul de

pe ruta Chișinău – Socol, de model „XXXXXXXX” cu n/î XXXXXX, condus de

Pascaru G., care se deplasa regulamentar cu 27 de pasageri, punând automobilul de

model „XXXXXX” cu n/î XXXXXX în față, generând pericolul unui accident de

circulație rutieră, a pătruns în microbuz, prin ușa șoferului, l-a dat jos din microbuz

și l-a amenințat pe șoferul Pascaru G. și pasagerii din microbuz cu omor, îndreptând

arma de foc de model nestabilit spre aceștia, care au sesizat că a existat pericol real

realizării acestei amenințări, după ce a plecat într-o direcție necunoscută.

Tot el, Muștuc V., la data de 2 februarie 2013, în jurul orelor 20:30, aflându-se în

incinta localului „Pizza Brus Alina” din str. Prieteniei 1/A, or. Șoldănești, fără nici un

motiv, din intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publica, în prezența

clienților, a insultat-o cu cuvinte necenzurate și intenționat i-a aplicat mai multe

lovituri cu palma peste față proprietarei Pleșca O., cauzându-i conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 159/D din 17 aprilie 2013 leziuni corporale ușoare cu

dereglarea sănătății de scurtă durată, înjosindu-i premeditat onoarea și demnitatea.

Potrivit învinuirii, acțiunile lui Muștuc V., au fost încadrate în baza de art. 287

alin. (1) Cod penal și anume – huliganism agravat, adică acțiunile intenționate care

încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, și

amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe; în baza art. 155 Cod penal - amenințarea

cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări; precum și art. 187 alin. (2)

lit. d), e), f) Cod penal – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,

săvârșit prin pătrundere în alt loc pentru depozitare, cu aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Muștuc V. să fie recunoscut culpabil de

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. d), e), f) Cod penal,

stabilindu-i pedeapsă 5 ani închisoare, în baza art. 155 Cod penal, stabilindu-i

pedeapsă 2 ani închisoare, în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă

2 ani închisoare, iar conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate a-i stabili pedeapsa definitivă 7 ani închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- vinovăția inculpatului se dovedește incontestabil prin declarațiile părții

vătămare și a martorilor Sofroni A., Ciobanu M, Lisnic D., Rabovilă V., Jurjiu A.,

Donica I., Pleșca O., Ceban E., Vidrașco D. și Todorovici N.;

2

- instanța de judecată nu a dat apreciere critică declarațiilor susținute de către

inculpat privitor la audierea martorilor în episodul referitor la acțiunile de

huliganism;

- instanța de judecată nu s-a referit la faptul, că partea acuzării nu a renunțat la

declarațiile părții vătămate, și a solicitat să fie date citire acestora;

- instanța de judecată nu a luat în considerație personalitatea inculpatului, care

pe parcursul examinării cauzei a mai comis o infracțiune fiind pus sub învinuire.

fost respins ca nefondat apelul declarat, și menținută sentința fără modificări.

corect a constat lipsa elementului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 155 alin.

(1) Cod penal și anume latura obiectivă a infracțiunii care constă în fapta

prejudiciabilă ce se exprimă prin acțiunea de amenințare cu omor ori cu vătămarea

gravă a integrității corporale sau a sănătății și circumstanțele săvârșirii infracțiunii

care se exprimă în existența pericolului realizării acestei amenințări.

Astfel, instanța de apel a menționat, că argumentele invocate în apelul

procurorului, privind prezența probelor ce dovedesc vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. d), e), f) și art. 155 alin. (1)

Cod penal, sunt contradictorii circumstanțelor și împrejurărilor de fapt stabilite.

Mai mult, instanța de apel a constatat, că probele prezentate și cercetate

demonstrează faptul, că declarațiile martorilor care se aflau la data de 07 martie 2013

în microbuzul Chișinău – Socol și care au fost audiați pe parcursul examinării cauzei

penale, nu denotă faptul, că inculpatul ar fi blocat drumul șoferului Pascaru G., că l-

ar fi dat jos pe acesta sau că i-ar fi aplicat careva lovituri, că ar fi avut la el armă cu

care ar fi amenințat cu omor șoferul sau pasagerii, sau ar fi luat bani de pe bancheta

din față a mijlocului de transport. De asemenea, nici unul din pasageri nu a sesizat

organele de urmărire penală despre existența pericolului real al realizării unei

amenințări cu omor, respectiv nu au fost recunoscute alte părți vătămate cu excepția

lui Pascaru G., care nu a fost audiat în instanța de judecată.

În asemenea condiții, în opinia instanței de apel, prima instanță just a

concluzionat, că din circumstanțele cauzei și probele administrate rezultă, că

probatoriul prezentat nu este suficient în condamnarea inculpatului în baza art. 187

alin. (2) lit. d), e), f) și art. 155 Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a ajuns la

concluzia, că probele prezentate de partea acuzării în susținerea învinuirii

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, poartă

un caracter de presupuneri ce nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare.

Instanța de apel a reținut și faptul, că unul din elementele constitutive ale infracțiunii

de huliganism este latura subiectivă, care se conturează prin comiterea cu intenție

directă a infracțiunii respective, fapt ce lipsește în acțiunile învinuitului, acesta nu a

avut careva intenții directe de a încălca ordinea publică și fără nici un temei de a-i

aplica părții vătămate Pleșca O. lovituri, fapt confirmat de martorii Todorovici N.,

Vidrașco D., Chiriac M., Pricop S., stabilindu-se cu certitudine că anume partea

vătămată la data de 02 februarie 2013 a inițiat conflictul parvenit.

3

Din cele expuse, instanța de apel ținând cont de prevederile art. 113 Cod penal,

noțiunea de calificare a infracțiunii cuprinde determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, astfel prima instanță corect s-a pronunțat pe capătul de

acuzare în baza art. 287 alin. (1) Cod penal pronunțând o sentință de încetare a

procesului penal pe motiv că fapta comisă de către Muștuc V. constituie o

contravenție.

care solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei spre o nouă

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului invocă motive similare cu cele invocate în apel,

subsidiar invocând:

- declarațiile părții vătămate și a martorilor acuzării au dovedit cu certitudine

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 187 alin. (2) lit.

d),e), f) Cod penal și art. 155 Cod penal;

- declarațiile martorului Rambovilă V. care și-a schimbat poziția în prima

instanță urmau a fi apreciate critic, deoarece acestea contravin declarațiilor date la

faza de urmărire penală, iar procesul verbal de audiere a fost semnat și de

pedagogul instituției de învățământ, totodată acestea fiind în coroborare cu

declarațiile altor martori Jurgiu A. și Lisnic D., care au confirmat faptul aplicării de

către inculpat a violenței asupra părții vătămate, totodată primul a sustras și

mijloacele bănești de pe bancheta din față a microbuzului;

- referitor la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal,

instanțele de judecată urmau să pună la baza învinuirii declarațiile părții vătămate

Pleșca O. și a martorului Ceban E., iar declarațiile martorilor Todorovici N. și

Vidrașco D. urmau a fi apreciate critic, deoarece aceștea sunt în relație amicale;

- reieșind din totalitatea probelor acumulate, s-a constatat că în momentul

comiterii faptei ilicite de către Muștuc V., la locul faptei se aflau și alte persoane, ceia

ce denotă că acesta a comis o infracțiune de huliganism.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

penală, partea vătămată Pleșca O. a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat, considerând că recursul procurorului este întemeiat și motivat,

urmând a fi admis.

concluzionează că acesta urmează a fi admis.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Deci, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, care au dus la

adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată, verificându-se dacă s-a aplicat corect legea

4

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Drept temei pentru declararea recursurilor sale, procurorul a invocat

prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume, că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței.

Așadar, în conformitate cu alin. (1) art. 413 Cod de procedură penală, la

judecarea apelului se aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă

instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV secțiunea 1.

Din dispozițiile normei art. 414 Cod de procedură penală, se constată că

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Din conținutul normelor enunțate, rezultă că apelul este o cale de atac sub

aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat, produce un efect devolutiv

complet în sensul că provoacă un control atât în fapt, cât și în drept numai la

persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces și la persoana împotriva

căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărârii primei

instanțe.

Reieșind din cerințele normei menționate supra, chestiunile ce se referă: dacă

fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală, sânt chestiuni de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel.

Respectiv, la chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual,

penal, contravențional ori civil au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Față de cele ce preced Colegiul menționează, că analizând minuțios hotărârea

atacată a instanței de apel, la capitolul aplicării corecte a normelor de drept

procesual penal și oferirii răspunsurilor la motivele invocate, a depistat o

neconcordanță a prevederilor legale aplicate la acest capitol.

În acest context, instanța de recurs, menționează că din conținutul deciziei

rezultă, că instanța de apel corect a conchis asupra menținerii sentinței de achitare a

lui Muștuc V. la învinuirea adusă în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 și

187 alin. (2) lit. d), e), f) Cod penal, motivându-și în acest sens concluzia.

Verificând procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel și

lecturând textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic inferioară a verificat legalitatea

5

și temeinicia sentinței atacate, și-a motivat soluția adoptată în acest sens, punând la

baza acesteia probele administrate și verificate în cadrul ședinței instanței de apel,

fapt care se confirmă prin procesul-verbal al ședințelor de judecată. Ținând cont de

cele menționate, Colegiul lărgit conchide că conținutul deciziei referitor la capătul de

învinuire pe art. 155 și 187 alin. (2) lit. d), e), f) Cod penal corespunde prevederilor

legale sus menționate, fiind oferite răspunsuri la toate motivele invocate în apel.

Instanța de recurs menționează, că instanța de apel în motivarea soluției

adoptate just a menționat că acuzarea nu a prezentat probe concludente și

pertinente atât în cadrul ședinței primei instanțe, cât și în cadrul ședinței instanței de

apel, care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 155 Cod penal și 187 alin. (2) lit. d), e), f) Cod penal.

Colegiul penal reține, că instanța de apel analizând declarațiile martorilor

corect a dat apreciere acestora, menționând faptul că nici unul din martori nu a

văzut la Muștuc V. armă cu care el să fi amenințat pe cineva cu moartea sau acesta să

se fi urcat în mijlocul de transport condus de către partea vătămată de unde să fi

sustras careva mijloace bănești, totodată instanța de apel a menționat și faptul, că

nici un martor care presupus învinuirii ar fi fost amenințat de către Muștuc V. cu

arma nu a sesizat organele de urmărire penală despre existența pericolului real al

realizării amenințării cu omor, respectiv nu au fost recunoscute ca părți vătămate.

Prin urmare, instanțele ierarhic inferioare, just au constatat, că acțiunile lui Muștuc

V. nu cad sub incidența infracțiunilor incriminate și prevăzute de art. 155 și 187 alin.

(2) lit. d), e), f) Cod penal, acest fapt fiind confirmat și prin raportul de expertiză

medico-legal nr. 215/D din 27 mai 2013 (f.d. 101 v. 1) în care este expres menționat, că

expertiza medico-legală cu aprecierea gradului vătămării corporale în cazul dat nu

se efectuează, deoarece diagnosticul nu este confirmat prin date obiective fiind

prezentă doar diagnoza neurologică, ultima având un caracter nedeterminat,

examinările clinice și paraclinice lipsind, nefiind prezentate documentele medicale

preexistente, în acest sens, Pascaru G. nu a avut careva obiecții referitor la expertiza dată,

fapt consemnat prin procesul verbal din data de 27 mai 2013 (f.d. 99 v. 1).

Astfel, instanțele de judecată, au ținut cont de prevederile art. 113 Cod penal,

care stipulează, că noțiunea de calificare a infracțiunii cuprinde determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii. Prin urmare, Colegiul stabilește că

instanțele de judecată, corect au ajuns la concluzia referitor la achitarea lui Muștuc

G. în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. art. 155 și 187 alin. (2) lit. d), e), f) Cod

penal, pe motivul că nu s-a constatat existența faptelor acestor infracțiuni în acțiunile

ultimului, din care considerente se resping argumentele procurorului invocate pe

aceste capete de învinuire.

Referitor la capătul de învinuire prevăzut de art. 287 alin. (1) Cod penal, la

acest capitol, Colegiul menționează că hotărârile pronunțate de către instanțele

ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se

avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă

6

sau motivarea în termeni generali, vagi reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Așadar, instanța de recurs atestă faptul că, conform rechizitoriului și sentinței

Muștuc V. a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1)

Cod penal, huliganism agravat, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan

ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, și amenințarea

cu aplicarea unei asemenea violențe, însă instanțele de judecată au emis hotărâri

prin care acțiunile acestuia au fost reîncadrate în prevederile art. 78 alin. (3) Cod

contravențional.

Instanța de apel în acest aspect a conchis că: „ unul din elementele constitutive

ale infracțiunii de huliganism este latura subiectivă care se conturază prin comiterea cu

intenție directă a infracțiunii respective, fapt care nu se regăsește în acțiunile inculpatului,

acesta nu a avut careva intenții de a încălca ordinea publică și fără nici un temei de a-i

aplica părții vătămate Pleșca O. lovituri, fapt confirmat prin declarațiile martorilor

Todorovici N., Chiriac M., Pricop S., conform cărora s-a stabilit că anume partea vătămată

a inițiat conflictul cu Muștuc V.” Prin urmare, instanța de apel a considerat că aceste

probe dovedesc incontestabil corectitudinea concluziilor primei instanțe privind

reîncadrarea faptei imputate inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 287 alin. (1) Cod penal.

Analizând conținutul deciziei recurate în raport cu învinuirea adusă

inculpatului, în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, Colegiul penal consideră că

instanța de apel nu a verificat minuțios toate probele în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, fiind reținută la baza deciziei

adoptate probe ce nu coroborează între ele, fără a fi supuse analizei minuțioase în

coroborare cu celelalte probe existente și administrate pe învinuirea adusă

inculpatului.

Mai mult, instanța de recurs ține să menționeze că conform art. 90 alin. (2)

pct. 1), 2) Cod de procedură penală, în calitate de probe în procesul penal se admit

elementele de fapt constatate prin intermediul declarațiilor bănuitului,

învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții civilmente

responsabile, martorului; raportul de expertiză, totodată instanțele de judecată

trebuie să țină cont și de prevederile art. 101 Cod de procedură penală, fiecare

probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor. Colegiul penal reține, că la stabilirea adevărului instanțele de

judecată urmează să aprecieze fiecare probă în conformitate cu legislația în

vigoare, să argumenteze suficient cauza respingerii sau admiterii acestei, făcând o

analiză multiaspectuală tuturor circumstanțelor elucidând adevărul, dar

conducându-se cu strictețe de prezentul Cod.

În opinia Colegiului lărgit, instanța de apel, neargumentat nu a dat apreciere

declarațiilor martorului Ceban Elena (f.d. 104-105 v. 2), din care reiese, că ”Pleșca

O. se certa cu Muștuc V. după care ultimul a lovit-o cu palma peste față <.totodată,

înafară de Muștuc V., în local (loc public) mai erau și alte persoane cu copii minori”,

fără apreciere a rămas și raportul de expertiză medico-legală nr. 159/D din 17

7

aprilie 2013 din care reiese, că ” la examinarea medico-legală a documentelor, la Pleșca

O. sa-u depistat – traumă cranio cerebrală închisă, comoții cerebrală, care posibil a fost

provocată în rezultatul acțiunii cu un corp dur, bont, posibil în termenul și circumstanțele

descrise în îndreptare, duc la o dereglare a sănătății de scurtă durată, fiind determinate

nemijlocit de leziuni și se referă la vătămare ușoară”.

În asemenea situație, Colegiul penal lărgit consideră, că pe capătul de

învinuire în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, nu au fost apreciate și analizate toate

probele administrate la caz, nefiind argumentat analizate din care motiv au fost

respinse cele ale acuzării și din care motive au fost admise ale apărării, ceea ce în

opinia instanței de recurs a afectat principiul contradictorialității procesului penal.

În acest context, Colegiul menționând prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101

alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând doctrina juridică națională,

remarcă faptul, că verificarea probelor este o activitate a instanței privind

constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe

care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza

probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a

probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor

probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt

supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost

obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute

de prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a coroborării

lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale pro-

cesului penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de

urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Analiza probelor

după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale. Convingerea

intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate

aspectele complet și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la

aprecierea probelor, nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La

aprecierea probelor nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea

probantă a unei sau altei probe. Aceasta determină una din regulile esențiale ale

aprecierii probelor - nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că decizia instanței de

apel urmează a fi casată parțial în partea ce ține de infracțiunea prevăzută de art.

287 alin. (1) Cod penal cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat în

această parte, din motivul prezenței erorii de drept invocate de recurent și

prevăzute de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, eroare care nu

poate fi corectată de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece nu

este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța ce a

judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

8

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel în prezenta cauză

penală să verifice și să aprecieze profund probele administrate și examinate în

instanță în strictă conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere cuvenită în

ansamblu, cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate; să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a

cauzei date; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatului în

baza art. 287 alin. (1) Cod penal și corectitudinea încadrării juridice a acțiunilor

ultimului; totodată în caz că va ajunge la concluzia, încetării procesului penal în

privința inculpatului urmează să își argumenteze clar concluziile sale apreciind

ansamblul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, ținând cont de

motivele casării deciziei atacate și de practica unitară în acest domeniu, de practica

relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

Circumscripție Bălți, Gavdiuc Valentina, se casează parțial decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 28 septembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Muștuc

Vasile XXXXXX, în partea încetării procesului penal intentat în baza art. 287 alin. (1)

Cod penal și se dispune rejudecarea cauzei în această parte de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată. În rest, recursul declarat se respinge ca

inadmisibil.

Celelalte dispoziții ale deciziei atacate se mențin.

Decizia nu se supune căilor de atac în partea rejudecării cauzei și este irevocabilă

în partea respingerii recursului.

Decizia motivată pronunțată la data de 07 martie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

9