1ra-113/17 — art. 190 alin. 2 lit. c, 187 alin. 2 lit. f CP

1ra-113/17 — art. 190 alin. 2 lit. c, 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-113/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Ion Popescu în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 16 martie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2016, în cauza penală în privința lui

Ionel Diana Xxxxxxx, xxxxx xx xx xxxxx

xxxx, xxxxx xxx xxxx Xxxxxxx, xxxxxxxxxx

x Xxxxxx, xxxx Xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 09.07.2015 - 16.03.2016;

Instanța de apel: 18.04.2016 - 21.06.2016;

Instanța de recurs: 07.11.2016 - 01.02.2017.

A C O N S T A T A T :

Diana Ionel a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza:

- art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate în

domeniul administrării și gestionării banilor și bunurilor materiale pe termen de

3 ani;

- art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 600 unități convenționale.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 6 ani

6 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de exercita activitate în domeniul administrării și gestionării banilor și

bunurilor materiale pe termen de 3 ani și amendă în mărime de 600 unități

convenționale.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Elizaveta Beregoi și

dispusă încasarea de la Diana Ionel în beneficiul Elizavetei Beregoi suma de 1000

lei, cu titlu de prejudiciu material și suma de 1000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Olesea Cortac și dispusă

încasarea de la Diana Ionel în beneficiul Olesei Cortac suma de 1000 lei, cu titlu

de prejudiciu material și suma de 2000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Stela Panțîr și dispusă

încasarea de la Diana Ionel în beneficiul Stelei Panțîr suma de 4000 lei, cu titlu de

1

prejudiciu material și suma de 2000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

10 ianuarie 2015, aproximativ la ora 14:30, aflându-se în mun. Chișinău,

str. Melestiu, 20/3, în incinta magazinului „Vestio”, având un plan bine

determinat și urmărind scopul dobândirii bunurilor altor persoane, prin

înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de a schimba bani cu un alt

nominal, a însușit de la Olesea Cortac suma de 2000 lei, fără a onora

angajamentul asumat, după ce, cu bunurile însușite a părăsit locul săvârșirii

infracțiunii, cauzându-i astfel, părții vătămate daune în proporții considerabile.

Tot ea, la 22 martie 2015, aproximativ la ora 15:00, aflându-se în

mun. Chișinău, str. Independenței, 13/2, având un plan bine determinat și

urmărind scopul dobândirii bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul de a schimba bani cu un alt nominal, a însușit de la

Elizaveta Beregoi bani în sumă de 1000 lei, fără a onora angajamentul asumat,

după ce cu bunurile însușite a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, cauzându-i

astfel, părții vătămate daune în proporții considerabile.

Tot ea, la 10 aprilie 2015, aproximativ la ora 17:30, aflându-se în

mun. Chișinău, str. Independenței, 21, având un plan bine determinat și urmărind

scopul dobândirii bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere,

sub pretextul de a schimba bani cu un alt nominal, a însușit de la Tatiana Mironica

suma de 2000 lei, fără a onora angajamentul asumat, după ce cu bunurile însușite

a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, cauzându-i astfel, părții vătămate daune în

proporții considerabile.

Tot ea, la 24 mai 2015, aproximativ la ora 16:00, în mun. Chișinău,

str. Independenței, 15/2, având un plan bine determinat și urmărind scopul

dobândirii bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub

pretextul de a schimba bani cu un alt nominal, a însușit de la Natalia Guitu-Josu

suma de 1500 lei, sub pretextul de a schimba banii în bancnote cu nominal mai

mare, fără a onora angajamentul asumat, după ce cu bunurile însușite a părăsit

locul săvârșirii infracțiunii, cauzându-i astfel, părții vătămate daune în proporții

considerabile.

Tot ea, la 11 aprilie 2015, aproximativ la ora 15:20, aflându-se în

mun. Chișinău, bd. Cuza-Vodă, 17/1, în incinta farmaciei SRL „Orient”, urmărind

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a sustras în mod deschis de la

farmacista Stela Panțîr mijloace bănești în sumă de 4000 lei, după ce cu bunurile

însușite a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, cauzându-i astfel, părții vătămate

daune în proporții considerabile.

acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Diana Ionel să fie condamnată în baza

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip semiînchis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și

exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și bunurilor

materiale pe termen de 3 ani, în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis pentru femei, cu amendă

în mărime de 1000 unități convenționale.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, a-i stabili

2

pedeapsa 7 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, pentru

femei, cu amendă în mărime de 1000 unități convenționale, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții și exercita activități legate de administrarea și gestionarea

banilor și bunurilor materiale pe termen de 3 ani.

Conform art. art. 84 alin. (2), (4), 87 alin. (2) Cod penal, a-i stabili pedeapsa

definitivă 7 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, pentru

femei, cu amendă în mărime de 1000 unități convenționale, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții și exercita activități legate de administrarea și gestionarea

banilor și bunurilor materiale pe termen de 3 ani, amenda în mărime de 600

unități convenționale stabilită prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

din 20 mai 2015 urmând a fi executată de sine stătător, cu admiterea integrală a

acțiunii civile.

În motivarea apelului a invocat că, în cadrul cercetării judecătorești a fost

stabilit că inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău din 20 mai 2015, în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la

amendă în mărime de 600 unități convenționale, pedeapsă care nu a fost

executată.

Astfel, prima instanță, la stabilirea pedepsei definitive, nu a ținut cont de

prevederile art. art. 87 alin. (2), 84 alin. (2), (4) Cod penal.

3.1. Avocatul Ion Vîrlan în numele inculpatului, a contestat cu apel

sentința, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

În motivare a invocat că, probele puse la baza sentinței de condamnare de

către prima instanță nu dovedesc vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor

imputate.

Faptul că inculpatul nu a săvârșit infracțiunile incriminate se confirmă prin

ansamblul de probe examinate de către prima instanță și anume: declarațiile

inculpatului Diana Ionel, martorilor Valentina Dobînda, Silvia Halipa, Valeria

Leca, Eugen Culencov, Aurelia Struț, Viorel Rusu, raportul de expertiză nr. 4878

din 20 mai 2015.

A indicat apelantul că, învinuirea înaintată inculpatului Diana Ionel în

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 190 alin. (2) lit. c), 187 alin. (2)

lit. f) Cod penal, se bazează doar pe declarațiile părților vătămate care nu se

confirmă prin alte mijloace de probă.

Subsidiar a invocat recurentul că, prima instanță ignorând prevederile

art. art. 100, 101 Cod de procedură penală, nu a verificat toate probele

administrate sub toate aspectele, complet și obiectiv.

3.2. Inculpatul Diana Ionel, a contestat cu apel sentința solicitând casarea

acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, invocând că nu a săvârșit

infracțiunile incriminate.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de avocatul Ion Vîrlan în

numele inculpatului și de inculpatul Diana Ionel, admis apelul declarat de

procuror, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei definitive, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Diana Ionel, în conformitate cu prevederile art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate prin sentința

3

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 20 mai 2015 și prin sentința pronunțată

în prezenta cauză, i-a stabilit pedeapsa definitivă 6 ani 6 luni închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita

activități cu răspundere materială pe termen de 3 ani 6 luni, cu amendă în mărime

de 1000 unități convenționale, echivalentul a 20000 lei.

În rest sentința a fost menținută.

În motivarea soluției sale instanța de apel a indicat că, urmărirea penală și

judecata în prima instanță s-au desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de

lege și nu a constatat încălcări care atrag nulitatea actelor procedurale efectuate.

Instanța de apel a indicat că, starea de fapt și de drept constatată de prima

instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate în faza de

urmărire penală, relevate în cuprinsul sentinței, iar considerentele primei instanțe

sunt motivate și argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității, care

au dus la soluția de condamnare a inculpatului.

Instanța de apel a indicat că, probele și anume: declarațiile părților vătămate

Elizaveta Beregoi (f.d.25-27, vol.IV); Stela Panțîr (f.d.30-32, vol.IV); Tatiana

Mironica (f.d.33-34, vol.IV); Olesea Cortac (f.d.28-29, vol.IV); Natalia

Guitu-Josu (f.d.93 vol.I); martorilor Silvia Halipa (vol.IV, f.d. 36-37); Aurelia

Struț (vol.IV, f.d. 38-39); Valentina Dobînda (f.d.40, vol.IV); Serghei Palma

(f.d.41, vol.IV); Valeria Leca (f.d.42, vol.IV); Mihai Vasilița (f.d.43-44, vol.IV);

Eugenia Petrachi (f.d.45-46, vol.IV); Viorel Rusu (f.d.47-48, vol.IV); Eugeniu

Culincov (f.d.49-50, vol.IV); procesul-verbal de consemnare a plângerii din

10 ianuarie 2015, depusă de Olesea Cortac (f.d.46, vol.I); procesul-verbal de

consemnare a plângerii din 22 martie 2015, depusă de Elizaveta Beregoi (f.d.47,

vol.I); procesul-verbal de consemnare a plângerii din 10 aprilie 2015, depusă de

Tatiana Mironica (f.d.48, vol.I); procesul-verbal de consemnare a plângerii din

11 aprilie 2015, depusă de Stela Panțîr (f.d.50, vol.I); procesul-verbal de

consemnare a plângerii din 25 mai 2015, depusă de Natalia Guitu-Josu (f.d.51,

vol.I); extrasul din registrul de evidență a maiștrilor-instructori ai Școlii

Profesionale nr. 2 din mun. Chișinău (f.d.1-2, vol.II); procesele-verbale de

prezentare spre recunoaștere a persoanei din 14 mai 2015, 22 aprilie 2015,

23 aprilie 2015, 24 aprilie 2015, 29 mai 2015 (f.d.3-4, 5-6, 7-8, 9-11, 12-13,

14-15, vol.II); procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată Elizaveta

Beregoi și bănuitul Diana Ionel din 15 mai 2015 (f.d.47-50, vol.II);

procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată Tatiana Mironica și

bănuitul Diana Ionel din 28 mai 2015 (f.d.52-55, vol.II); procesul-verbal de

confruntare dintre partea vătămată Stela Panțîr și bănuitul Diana Ionel din 28 mai

2015 (f.d.56-58, vol.II); au fost administrate de către prima instanță în

corespundere cu cerințele prevăzute de art. 101 Cod de procedură penală, care au

fost întemeiat puse la baza sentinței de condamnare, coroborând între ele și

demonstrând pe deplin vinovăția inculpatului Diana Ionel în săvârșirea faptelor

infracționale reținute în sarcina acestuia.

Față de lucrul judecat de primă instanță, instanța de apel a constatat

motivarea amplă și temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de

evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu faptele reținute în

sarcina inculpatului, fiind în corespundere cu exigențele art. 6 CțEDO.

Referitor la argumentele invocate de avocatul Ion Vîrlan și inculpat cu

4

privire la infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, instanța de

apel a indicat că, delimitând escrocheria de încălcarea normelor de drept civil, se

ia în considerație atitudinea inculpatului față de angajamentul asumat în fața

părților vătămate în momentul transmiterii și primirii banilor, comportamentul

postinfracțional al ultimului, precum și prezența disponibilității efective a acestuia

de a restitui banii primiți de la părțile vătămate.

Urmare a comportamentului viclean a inculpatului, care a primit banii,

nerestituindu-i și ascunzându-se, fără motive întemeiate, se remarcă prezența

elementelor de escrocherie.

Instanța de apel a stabilit că, înșelăciunea, în cazul dat, s-a manifestat în

sine, prin variate metode, procedee și tehnici de operare ale inculpatului -

denaturarea realității și inducerea în eroare a părților vătămate.

Abuzul de încredere, a fost probat prin faptul, că inculpatul, intrând în

discuție cu părțile vătămate, crea imaginația, că dispune de posibilitatea de a

reîntoarce banii, or însăși părțile vătămate au confirmat în ședința de judecată, că

inculpatul crea impresia unei persoane de bună-credință.

La fel, instanța de apel a reținut că, inculpatul nu a restituit bunurile însușite

părților vătămate, eschivându-se cu rea - credință.

Instanța de apel a considerat motivele invocate de procuror în apel, ce

vizează pedeapsa definitivă aplicată inculpatului, ca fiind fondate, indicând că,

soluționând chestiunea privind pedeapsa definitivă aplicată inculpatului, prima

instanță nu a acordat eficiență prevederilor art. art. 7, 84 alin. (4) Cod penal, fiind

aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prima instanță motivat a stabilit măsura și categoria de pedeapsă aplicată

inculpatului pentru fiecare infracțiune aparte, relevând în cuprinsul sentinței

circumstanțele cauzei, persoana inculpatului, corect concluzionând că atingerea

scopului pedepsei se va asigura prin aplicarea pedepsei închisorii.

La fel, instanța de apel a stabilit că, prima instanță a aplicat pedeapsa pentru

concurs de infracțiuni prevăzute de art. art. 187 alin. (2) lit. f), 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, însă, prima instanță a omis

aplicarea prevederilor art. 84 alin. (4) Cod penal, dat fiind, că în speță există cazul

în care după pronunțarea sentinței, se constată că inculpatul este vinovat și de

săvârșirea unei alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței din

16 martie 2016 (f.d.55, vol.IV), în acest caz, în termenul pedepsei fiind necesar de

a include durata pedepsei executate complet sau parțial în baza primei sentințe.

Instanța de apel a indicat că, prin sentința Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău din 20 mai 2015, Diana Ionel a fost condamnată în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, la amendă în mărime de 600 unități convenționale, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe termen de 1 an, iar

pedepsele nu au fost executate (f.d.182-187, vol.II).

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prin sentința în prezenta cauză

au fost săvârșite în perioada de 10 ianuarie 2015 - 11 aprilie 2015, adică până la

adoptarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 20 mai 2015,

impunându-se aplicarea prevederilor art. 84 alin. (4) Cod penal, lucru care nu a

fost efectuat de prima instanță.

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile

5

adoptate, solicitând casarea acestora cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivare a invocat că, instanțele de fond superficial au motivat

respingerea probelor apărării, prin fraze declarative, fără a da apreciere probelor

pe care își întemeiază concluzia, or acestea erau obligate să dea apreciere fiecărei

probe a apărării în coroborare cu celelalte probe.

Consideră recurentul că, învinuirea înaintată și starea de fapt și de drept

constatată de instanțele de fond nu și-a găsit confirmarea în cadrul cercetării

judecătorești, iar probele administrate de către instanțele de judecată au fost

apreciate în mod greșit, existând în cazul dat probe suficiente care demonstrează

lipsa în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunilor prevăzute de

art. art. 190 alin. (2) lit. c), 187 alin. (2) lit. f) Cod penal.

Indică recurentul că, instanța de apel, atât la judecarea cauzei, cât și în

textul deciziei s-a limitat exclusiv la redarea argumentelor invocate în sentință,

fără a se expune relevant în privința motivelor indicate de apărare, fără a aprecia

corect circumstanțele de fapt la încadrarea juridică corectă a acțiunilor

inculpatului, fără a analiza probele care conduc la aflarea adevărului și fără a

respecta prevederile art. 419 Cod de procedură penală.

De asemenea instanța de apel, nu a apreciat fiecare probă separat, fapt ce

denotă imparțialitatea judecătorului și manifestarea lui în favoarea acuzării, prin

ce a fost încălcat principiul contradictorialității în procesul penal.

Susține recurentul că, este ilegal de a pune în sarcina învinuitului

obligațiunea de a-și dovedi nevinovăția, deoarece conform legii, învinuitul se

consideră nevinovat atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită în conformitate

cu legea, iar dacă învinuitul nu își recunoaște vinovăția sarcina de a colecta toate

probele, atât în apărare, cât și în învinuire se pune organelor statului.

Constatarea de fapte ce nu corespund cu realitatea, denaturate vădit la

adoptarea hotărârii de către instanțele de fond, urmează a fi apreciate ca erori

grave de fapt și de drept.

Consideră că, prin neexpunerea și necercetarea tuturor probelor

administrate, invocând în dispozitivul sentinței soluții lipsite de suport legal,

neargumentate în fapt și în drept, instanțele nu au soluționat în fond cauza penală

în privința lui Diana Ionel, ceea ce constituie eroare gravă de drept.

respingerea acestuia, indicând că argumentele invocate de recurent privind

aprecierea eronată de către instanțele de fond a probelor și nevinovăția

inculpatului, au fost invocate anterior în cererea de apel, asupra cărora instanța de

apel s-a expus argumentat și detaliat, totodată apreciind toate probele conform

art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de

drept care au dus la respingerea apelurilor părții apărării, precum și motivele

adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură

penală.

Prin urmare motivele aduse ce țin de starea de fapt, de afirmațiile precum

că incorect au fost apreciate probele administrate, urmează a fi respinse ca fiind

inadmisibile, iar nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează cu

achitarea acestuia, de vreme ce pe parcursul examinării cauzei au fost

6

administrate suficiente probe care confirmă cu certitudine vinovăția lui Diana

Ionel în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 190 alin. (2) lit. c), 187

alin. (2) lit. f) Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul acestuia invocă temeiuri pentru recurs stipulate la pct. 6), 8), 12) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, ori instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă

decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, precum și când

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă Colegiul reține că, recurentul nu a indicat concret asupra căror motive

invocate în apel, nu s-a expus instanța de apel, care sunt circumstanțele prin care

se constată că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, care este

eroarea gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură

penală, pe care a admis-o instanța de apel, care a afectat soluția instanței, care este

fapta pentru care instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, altă decât cea

pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire și în care normă urma a fi

încadrată juridic fapta săvârșită de inculpat, or poziția instanței de recurs de a

suplini din oficiu recursul recurentului prin constatări subiective constituie o

derogare de la principiul contradictorialității în condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, recurentul a invocat temeiuri pentru recurs stipulate la pct. 6), 8)

7

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

respingere a apelurilor părții apărării și admiterii apelului procurorului, cu casarea

parțială a sentinței, în partea stabilirii pedepsei definitive a respectat prevederile

legale, adoptând o soluție corectă și întemeiată.

În susținerea concluziei formulate, Colegiul penal se expune în felul

următor.

În primul rând, Colegiul penal ține să menționeze că la această etapă,

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor

instanțe.

Prin urmare, instanța de recurs nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea condamnării inculpatului în baza faptelor imputate prin

rechizitoriu.

Respectiv, cu referire la situația de fapt relatată de recurent în cererea de

recurs, care în opinia acestuia denotă nevinovăția inculpatului în săvârșirea

faptelor incriminate prin rechizitoriu Colegiul penal stabilește, că judecând

apelurile, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptând o soluție corectă, care este argumentată și corespunzătoare

cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în

condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just

apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza

cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de

art. art. 190 alin. (2) lit. c), 187 alin. (2) lit. f) Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs menționează că obiectul material al

escrocheriei este format din bunurile care au o existență materială, sunt create prin

munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile

și străine pentru făptuitor.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, elementul material se realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a

bunurilor de la victime, fiind întregit cu altele două, conținute în textul normei de

incriminare - înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor, legiuitorul prezumă un act opus celui

licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru

altul) transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau

imobil, a altor valori străine sau dreptului asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de

operare ale făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine, despre

8

apartenența de bunuri, dezinformarea victimei privitor la marfă, contraprestație,

calitate, preț, echivalent etc.; utilizarea unor împrejurări, echipamente, documente

fictive sau false; ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii pentru

comunicare victimei ș.a; în funcție de circumstanțele faptei, înșelăciunea poate lua

forma scrisă de realizare, verbală, electronică sau alta, fapt care nu are relevanță

pentru existența infracțiunii de escrocherie.

Prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de

încredere, acțiunea făptuitorului este îndreptată la inducerea victimei în eroare,

prin crearea unei false reprezentări a realității, indiferent de mijloacele utilizate,

cu scopul obținerii transmiterii voite, sie ori altei persoane, a bunului sau dreptului

asupra lui, ce aparține celui supus manoperelor frauduloase.

La încadrarea juridică a infracțiunii de escrocherie nu are importanță

metoda înșelăciunii și mijloacele utilizate, important este ca acestea să fie

îndreptate scopului de sustragere, iar victima să fie indusă în eroare și să ajungă la

o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, determinante transmiterii

voite a bunului.

Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăție

sub formă de intenție. De asemenea, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea

scopului special – a scopului de cupiditate.

Totodată, Colegiul penal menționează că, sustragerea deschisă a bunurilor

altei persoane, prevăzută de art. 187 Cod penal, se consideră fapta ce se derulează

în prezența proprietarului sau altui posesor, ori în prezența unor persoane străine,

făptuitorul fiind conștient că persoanele prezente înțeleg caracterul ilegal al

acțiunilor lui, indiferent de faptul că, ele au întreprins ori nu careva măsuri de

curmare a acestor acțiuni (pct. 4 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție

nr. 23 din 28 iunie 2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale

despre sustragerea bunurilor).

Latura obiectivă a infracțiunii de jaf se exprimă prin fapta prejudiciabilă

care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită, urmările prejudiciabile sub

formă de prejudiciu patrimonial efectiv, legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmăririle prejudiciabile, modul deschis.

Infracțiunea de jaf este o infracțiune materială.

Ea se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține

posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria dorință.

Latura subiectivă a infracțiunii de jaf se manifestă în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă.

La calificare este obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de

cupiditate.

Astfel, instanța de recurs menționează că, instanța de apel, în urma

cercetării probelor, corect a stabilit prezența tuturor elementelor constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. art. 190 alin. (2) lit. c), 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal.

Colegiul penal respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de recurent prin

care se susține că este ilegal de a pune în sarcina învinuitului obligațiunea de a-și

dovedi nevinovăția, deoarece conform legii, învinuitul se consideră nevinovat atât

timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită în conformitate cu legea, iar dacă

învinuitul nu își recunoaște vinovăția sarcina de a colecta toate probele, atât în

9

apărare, cât și în învinuire se pune organelor statului, fiindcă, la caz, instanța de

apel corect a reținut că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor

incriminate prin rechizitoriu a fost confirmată prin cumulul de probe administrat

de organul de urmărire penală, cercetate de prima instanță și verificate

suplimentar de instanța de apel, iar nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu

duce la achitarea acestuia, de vreme ce materialele cauzei confirmă vinovăția

acestuia.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, și, prin urmare, se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Popescu în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 21 iunie 2016, în cauza penală în privința lui Ionel Diana

Xxxxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 martie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

10