1ra-204/17 — art.188 alin.2 lit.b, e, f CP

1ra-204/17 — art.188 alin.2 lit.b, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.1ra-204/17

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 ianuarie 2017 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 26 iunie 2015 și a deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 01 februarie 2016, declarat de avocatul Rusanovschi Radu în numele

inculpatului Dicusara Serghei, în cauza penală în privința lui

Dicusara Serghei Xxxxxx, născut la

XXXXXXX originar și domiciliat în

s.Xxxxxxxxxx, r-nul Xxxxxxxx, temporar

domiciliat în mun.Xxxxxxxxx, str.Xxxxxxx

xxx, ap.xxx

și

Voloșciuc Andrei Xxxxxxx, născut la

xxxxxxxx, originar și domiciliat în

s.Xxxxxxxxxx, r-nul Xxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.06.2014 - 26.06.2015;

Instanța de apel: 11.11.2015 - 01.02.2016;

Instanța de recurs: 05.12.2016 - 31.01.2017.

C O N S T A T Ă :

Serghei a fost condamnat în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Voloșciuc Andrei în baza art.188 alin.(2) lit.b),

e), f) Cod penal, la 9 ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

prin înțelegere prealabilă, acționând în comun acord cu Voloșciuc Andrei, repartizând din timp

rolurile, în care Dicusara Serghei având calitate de complice în scopul contribuirii la săvârșirea

atacului îndreptat spre sustragerea bunurilor victimei, cu intenție directă, din motive de

cupiditate, observând-o din timp pe Petrușovschi Ana, care se deplasa pe str.Alba Iulia,

mun.Chișinău, a stat la pândă, în timp ce Voloșciuc Andrei a atacat-o, aplicându-i o lovitură cu

un pumnal în regiunea capului și, amenințând-o cu răfuială fizică, i-a sustras de la gât un

lănțișor cu pandativ din argint la prețul de 1000 lei, de pe mână un inel din aur la prețul de

3500 lei, din geantă bani în sumă de 1300 lei și 200 euro, echivalentul a 3771 lei, după care cu

bunurile sustrase împreună au părăsit locul comiterii infracțiunii, cauzându-i părții vătămate o

daună materială în proporții considerabile, în sumă totală de 9571 lei.

numele inculpatului S.Dicusara, care au solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de S.Dicusara,

invocând că instanța incorect a apreciat probele administrate în cauză și neîntemeiat a calificat

acțiunile lui ca tâlhărie, incriminându-i și agravantele infracțiunii în lipsa probelor ce ar dovedi

1

vinovăția acestuia; - instanța neîntemeiat și-a bazat concluzia pe declarațiile părții vătămate,

deoarece aceasta era în dificultate de a relata adecvat circumstanțele săvârșirii faptei; - nu a

fost demonstrată înțelegerea prealabilă a inculpaților; - partea vătămată a indicat că a fost

atacată de o singură persoană; - față de S.Dicusara a fost aplicată violența fizică și psihică la

reținerea acestuia, iar instanța nu a luat în considerație acest fapt; - inculpatul a colaborat cu

poliția în vederea reținerii făptuitorului infracțiunii.

fost respinse apelurile avocaților P.Cebotari și R.Rusanovschi în numele inculpatului

S.Dicusara, ca nefondat.

Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu prevederile art.101

Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia privind

vinovăția inculpatului S.Dicusara în săvârșirea infracțiunii imputate, care se confirmă prin

probele acumulate la urmărirea penală și cercetate atât în ședințele primei instanțe, cât și în

cadrul ședinței instanței de apel, și anume prin declarațiile părții vătămate A.Petrușovschi, a

inculpaților S.Dicusara, A.Voloșciuc, a martorilor V.Mămăligă, P.Ivtodi, A.Covalenco,

V.Grama, S.Chironeț, O.Voloșciuc și actele cauzei - procesele-verbale de recunoaștere după

fotografie din 11.06.2014, 19.06.2014, 20.06.2014, de ridicare și examinare a pumnalului din

metal din 07.06.2014, raportul de expertiză medico-legală nr.13S4/D din 18.06.2014 a părții

vătămate A.Petrușovschi.

La fel, instanța de apel a conchis că argumentele invocate de apelanți privind

nevinovăția inculpatului în comiterea faptei imputate și lipsa în acțiunile acestuia a elementelor

infracțiunii de tâlhărie, sunt neîntemeiate, deoarece declarațiile părții vătămate A.Petrușovschi,

cât și probele scrise, expuse în sentință, confirmă vinovăția lui S.Dicusara în cele incriminate.

Mai mult, declarațiile inculpatului date în prima instanța vin în contradicție cu cele date la

urmărirea penală, unde a relatat circumstanțele în care a fost comis atacul tâlhăresc, pe care o

persoană care nu a participat la comiterea infracțiunii nu putea să le cunoască, din aceste

considerente instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpatului din cadrul primei

instanțe, considerându-le ca o versiune de apărare aleasă de acesta întru evitarea răspunderii

penale pentru fapta comisă, deoarece sunt combătute prin probele cercetate în ședința de

judecată.

Totodată, instanța de apel a apreciat critic și a respins ca nefondate declarațiile

inculpatului, precum că în cadrul urmăririi penale a fost maltratat fizic și influențat psihic, fiind

impus să recunoască vinovăția, deoarece pe parcursul urmăririi penale nu a înaintat nici o

plângere împotriva polițiștilor presupuși că ar fi exercitat presiuni asupra sa, și nici la luarea de

cunoștință cu materialele cauzei, nu s-a indicat asupra vreunei influențe psihice sau maltratări

aplicate în privința inculpatului.

Referitor la agumentele părții apărării, precum că inculpatul nu a lovit partea vătămată

și nu a participat nemijlocit la sustragerea bunurilor, astfel acesta urmează a fi achitat, instanța

de apel a menționat că acestea nu au relevanță asupra încadrării juridice a faptei și nu este un

temei de achitare, deoarece, din declarațiile inculpatului S.Dicusara date în cadrul urmăririi

penale, reiese că acesta a acceptat că A.Voloșciuc a lovit partea vătămată și i-a sustras

bunurile, ulterior aceștia continuându-și drumul.

Instanța de apel a concluzionat că prima instanță corect a constatat că, la săvârșirea

atacului tâlhăresc au participat două persoane, și anume A.Voloșciuc și S.Dicusara, fiind

constatată participația acestuia din urmă la săvârșirea faptei, în sensul art.41 Cod penal, care

stabilește că, se consideră participație cooperarea cu intenție a două sau mai multe persoane la

săvârșirea unei infracțiuni intenționate.

2

Referitor la pedeapsa stabilită de prima instanță, instanța de apel a conchis că aceasta

este una legală și întemeiată, la aplicarea căreia s-a acordat deplină eficiență prevederilor

art.7, 61, 75 Cod penal, ținându-se cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, care face parte din categoria celor grave, comise din interes material, de persoana

inculpatului, de lipsa circumstanțelor atenuante și agravante, just considerând că corijarea și

reeducarea acestuia este posibilă doar în condițiile izolării lui de societate.

R.Rusanovschi în numele inculpatului S.Dicusara care, invocând temeiul prevăzut la art.427

alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora și pronunțarea unei hotărâri de

achitare, din motivul lipsei în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii imputate, indicând

că instanțele de fond nu au dat o apreciere obiectivă probelor prezentate în cauză, deoarece nici

una din probele administrate de organul de urmărire penală nu dovedește vinovăția lui

S.Dicusara în comiterea faptei incriminate; - nu au fost apreciate corect declarațiile părții

vătămate, care a menționat că a fost atacată de o singură persoană, aceasta nefiind audiată în

instanța de apel, pentru a concretiza de câte persoane a fost atacată; - nu a fost demonstrată

planificarea tâlhăriei, scopul și intenția lui S.Dicusara la săvîrșirea atacului tîlhăresc; - la acesta

nu au fost depistate nici un bun sustras de la partea vătămată; - instanța nu a luat în considerente

și nu a examinat cererea sa referitor la faptul că față de el a fost aplicată forța fizică la

momentul reținerii, fiind influențat să dea declarații de către organul de urmărire penală.

ținând seama de opiniile procurorului, a părții vătămate și a avocatului acesteia expuse în

referințe, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de către partea apărării ca fiind

neîntemeiat, Colegiul penal consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele

considerente.

Totodată, ținînd seama de prevederile art.426 Cod de procedură penală – efectul

extensiv al recursului și limitele judecării lui, Colegiul penal examinează cauza prin extindere

și cu privire la inculpatul A.Voloșciuc, care nu a declarat recurs.

Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele administrate de instanța de fond și în

decizia sa să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri, să expună temeiurile de

fapt și de drept care au dus la admiterea sau respingerea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat, produce

un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât și în drept,

de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărârii primei instanțe.

În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei, apreciindu-se probele din

dosar, utilizându-se și posibilitatea administrării de noi probe.

Deși aceste prevederi legale sunt obligatorii, după cum rezultă din decizia instanței de

apel, acestea nu au fost în totalmente respectate.

Astfel, conform procesului-verbal din 08.08.2014, avocatul V.Pavlov a invocat că

inculpații au fost maltratați, urmând a fi constatate persoanele care au aplicat asupra lor forța

fizică, prezentând în acest sens raportul de constatare medico-legală nr.1457/D din 16.07.2014.

La fel, din declarațiile inculpatului A.Voloșciuc date în prima instanță la 20.05.2015, rezultă că

acesta a fost maltratat pentru a recunoaște că a sustras baii și lănțișorul de la partea vătămată și

precum că castetul este al lui, fiind amenințat de poliție că dacă comunică cuiva că a fost

maltratat va suporta consecințe (f.d.12, 96-97 v.2).

Potrivit procesului-verbal din 18.06.2015, inculpatul S.Dicusara a indicat că fiind

reținut de către colaboratorii de poliție a fost impus de către aceștia cu forța să dea declarații

3

false referitor la faptul că pumnalul era al lor (f.d.118, 188 v.1).

Reieșind din conținutul sentinței, prima instanță a menționat că A.Voloșciuc și

S.Dicusara au dat declarații că au fost maltratați, calificîndu-le și apreciindu-le ca o metodă de

apărare a acestora (f.d.143-144 v.2).

Declarând apeluri împotriva sentinței, apărătorii inculpaților au menționat faptul,

precum că A.Voloșciuc și S.Dicusara au fost maltratați de către colaboratorii de poliție pentru

a recunoaște vina și astfel sentința a fost bazată pe probe obținute nelegitim. La fel, în cadrul

ședinței instanței de apel, avocații au insistat că inculpații au fost supuși unor presiuni psihice

și agresați fizic de către colaboratorii de poliție (f.d.159-175, 226 v.2).

Instanța de apel însă, a neglijat declarațiile inculpaților și motivele invocate în apeluri

de către avocați, indicând că dânșii nu au formulat plângeri împotriva polițiștilor care au

exercitat presiuni asupra lor.

Analizând circumstanțele cauzei penale, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu

a ținut cont de declarațiile inculpaților și nu a întreprins măsuri adecvate de verificare a acestor

circumstanțe prin intermediul procurorului, în conformitate cu legislația în vigoare - art.262

alin.(41) Cod de procedură penală, care stipulează că, orice declarație, plângere sau alte

informații ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acțiunilor de tortură,

tratament inuman sau degradant, prevăzute la art.1661 din Codul penal, urmează a fi prezentate

sau transmise imediat procurorului pentru a fi examinate în conformitate cu art.274 alin.(31)

Cod de procedură penală, în procedură separată. În acest sens, se rețin și prevederile art.12, 13

ale Convenției împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau

degradante din 10.12.1984, la care R.Moldova este parte, conform cărora fiecare stat parte va

lua măsuri pentru ca autoritățile sale competente să procedeze imediat la o anchetă imparțială,

ori de câte ori există motive întemeiate de a crede că pe teritoriu aflat sub jurisdicția sa a fost

comis un act de tortură. Fiecare stat parte va lua măsuri pentru ca orice persoană care pretinde

că a fost supusă torturii pe teritoriu aflat sub jurisdicția sa să aibă dreptul de a prezenta o

plângere în fața autorităților competente ale statului respectiv, care vor produce imediat, în

mod imparțial la examinarea cazului.

Consecvent, celor enunțate supra, instanța de apel este obligată să verifice

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de

judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

După cum rezultă din parte descriptivă a deciziei, instanța de apel deși a verificat

în ședință și a descris declarațiile inculpaților A.Voloșciuc și S.Dicusara, însă nu le-a

cercetat și consemnat în procesul-verbal, contrar prevederilor art.414 alin.(6) Cod de

procedură penală.

De asemenea, instanța de apel și-a întemeiat concluziile de vinovăție a inculpatului

S.Dicusara pe explicația ultimului de la f.d.7, v.1, însă care la fel, nu a fost cercetată și

consemnată în procesul-verbal.

În acest context, Colegiul, reținând prevederile art.100 alin.(4) și art.101 alin.(1)-(4)

Cod de procedură penală, remarcă că, verificarea probelor este o activitate a instanței

privind constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le

conține proba cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor acumulate, coroborarea lor cu alte probe,

verificarea sursei de proveniență a probelor, care poate avea loc doar prin aplicarea

procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sânt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost

obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de Codul

de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a coroborării lor.

4

Astfel, instanța de recurs menționează că aprecierea probelor este unul din cele mai

importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de activitate depus de

către organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

finalizează prin soluția ce va fi dată în urma acesteia.

Instanța de recurs evidențiază că, instanța de apel fără a se expune asupra probelor

sus menționate, nu a elucidat faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a

cauzei date.

Erorile menționate sânt erori de drept procedurale și se încadrează în art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, deoarece se referă la procedura de motivare a soluției

instanței de apel și se consideră temei de recurs.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, instanța de recurs casează

hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Circumstanțele expuse denotă că, încălcările normelor procedurale nominalizate comise

de instanța de apel, constituie erori de drept, care nu pot fi corectate de către instanța de recurs

și care impun soluția admiterii recursului ordinar, casarea deciziei contestate și dispunerea

rejudecarii cauzei de către aceiași instanța de apel.

În cadrul rejudecării cauzei instanța de apel urmează să înlăture erorile menționate, să

țină cont de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu

respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate, inclusiv să se pronunțe asupra tuturor motivelor apelurilor avocaților, iar în

dependență de datele obținute să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, care să corespundă și

prevederilor art.417 Cod de procedură penală.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Rusanovschi Radu în numele inculpatului

Dicusara Serghei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01

februarie 2016, în privința lui Dicusara Serghei și Voloșciuc Andrei, și dispune rejudecarea

cauzei, în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 28 februarie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

Ion Guzun

5