1ra-175/2017 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-175/2017 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-175/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 30 iunie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 07 septembrie 2016, declarat de avocatul Natalia Creciun în numele

inculpatului

Salamalichi Constantin Nicolae, născut la

11 februarie 1963 în s. Ciuciuleni, r-nul Nisporeni,

locuitor al s. Floreni, r-nul Anenii Noi, cetățean al R.

Moldova, anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Anenii Noi din 17.06.2011,

în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 13 ani

închisoare;

2) sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

din 21.06.2011, în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 90 Cod

penal, la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani;

3) sentința Judecătoriei Briceni din 16.09.2011, în

baza art. 190 alin. (5), 84 Cod penal, la 14 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

activitatea financiară și antreprenoriat pe un termen de

5 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.05.2013 – 30.06.2014,

instanța de apel: 29.07.2014 – 07.09.2016,

instanța de recurs: 30.11.2016 –25.01.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

1

Salamalichi Constantin Nicolae a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita

activitate financiar – economică pe un termen de 5 ani.

Potrivit art. 84 Cod penal, pentru cumul de infracțiuni, prin adăugirea

parțială a pedepsei neexecutate, aplicate prin sentința Judecătoriei Briceni din

16.09.2011, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 15 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții de răspundere materială pe un termen de 5 ani, cu

executare în penitenciar de tip închis, de la 30 iunie 2014, cu includerea termenului

executării pedepsei anterioare din 26 martie 2014 până la 30 iunie 2014.

2010, inculpatul Salamalichi Constantin, având intenția și urmărind scopul însușirii

bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, acționând cu intenție directă,

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor

și admițând în mod conștient survenirea acestora sub pretextul comercializării

tichetelor de benzină a companiei ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, aflându-se în

apropierea sediului companiei menționate de pe str. Columna 92, mun. Chișinău,

prezentându-se cu numele fals de Ursu Ion, a intrat în încrederea lui Pruteanu V.,

primind de la aceasta bani în sumă de 9800 euro și neavând intenția de a-și realiza

angajamentul, a dispărut cu banii însușiți ilicit, prin ce i-a cauzat părții vătămate un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari, în sumă totală de 160.000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, indicând că nu o

cunoaște pe partea vătămată Pruteanu V. Inițial a recunoscut vina, deoarece erau

mai multe părți vătămate, iar când s-a întâlnit la confruntare cu partea vătămată

Pruteanu V. și-a dat seama că nu a cunoscut-o anterior. Nu știe unde se află sediul

companiei ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, a procurat tichete de la alte benzinării.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, conform depozițiilor părții vătămate Pruteanu V., date în cadrul

urmăririi penale, acestea fiind citite în baza art. 369, 371 Cod de procedură penală

în ședința de judecată, aceasta a declarat că în luna aprilie 2010 s-a deplasat la

sediul companiei „Lukoil”, pentru a procura tichete de benzină. De ea s-a apropiat

o persoană, care s-a prezentat ca Ursu I., funcționar al companiei „Lukoil”, și i-a

propus să procure de la el tichete la un preț mai mic. Au făcut schimb de telefoane.

În cadrul întâlnirii ulterioare, ea a transmis lui Ursu I. suma de 22.000 lei. Peste

aproximativ jumătate de oră, acesta a venit cu un automobil „Audi Q7”, culoare

albă, număr de înmatriculare K TL 222, din care i-a transmis tichete în suma pe

care i-a dat-o, calculând 10,08 lei pentru un litru. La următoarea întâlnire, Ursu I. i-

a propus sa învestească o sumă mai mare în tichete, pe care ar putea să le realizeze

și astfel să câștige un venit din diferența dintre prețul oferit și cel stabilit la stațiile

Peco. I-a răspuns că nu dispune de timp pentru a se ocupa cu realizarea tichetelor.

Atunci, Ursu I. i-a propus ca ea să investească bani, iar el să se ocupe de vânzarea

tichetelor, iar câștigul să-l împartă între ei. Au urmat câteva operațiuni de acest

2

gen. La sfârșitul lunii octombrie 2010, Ursu I. a telefonat-o și i-a comunicat că în

curând se va majora prețul la combustibil, întrebând-o câți bani ar putea da. I-a

comunicat că dispune de 6200 de euro, însă el a zis că este puțin. Împrumutând

3000 de euro de la Toia A., peste două zile, s-a întâlnit cu Ursu I. lângă oficiul

„Lukoil”, mun. Chișinău, str. Columna, și i-a transmis 9800 de euro. Din acel

moment, așa numitul Ursu I. nu a mai contactat-o, telefoanele lui fiind deconectate.

A început să-l caute, dar la compania „Lukoil”, i-au comunicat că nu au lucrător cu

asemenea nume.

Conform procesului-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din

02.11.2011, partea vătămată l-a recunoscut pe Salamalichi C., ca fiind persoana

care a primit banii de la ea.

Potrivit procesului-verbal de confruntare dintre partea vătămată Pruteanu V.

și învinuitul Salamalichi C., prima a declarat că îl cunoaște pe Salamalichi C., că a

făcut cunoștință cu el în aprilie 2010 la sediul ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL din str.

Columna, mun. Chișinău, unde el s-a prezentat pe numele Ursu I.

Conform informației ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, nr. C07/308 din

17.04.2013, persoana cu numele de Ursu I. nu a activat la întreprinderea dată, iar

Salamalichi C. a procurat tichete pentru combustibil de la stația nr. 56 din or.

Briceni, str. Frunze 2A, în lunile octombrie – decembrie 2010, în sumă totală de

966.285,50 lei.

Argumentele inculpatului, că nu a comis această infracțiune, că nu cunoaște

partea vătămată, care nu a fost prezentă la examinarea cauzei, reprezintă o

încercare de evitare a răspunderii penale.

Întru respectarea principiului contradictorialității și egalitatea armelor în

drepturile procedurale, instanța a creat condiții egale părților pentru exercitarea

drepturilor lor, ședințele de judecată fiind amânate pentru asigurarea prezenței

părții vătămate, care însă nu s-a prezentat.

Conform art. 323, 369, 371 Cod de procedură penală, judecarea cauzei în

primă instanță se desfășoară cu participarea părții vătămate, cu excepțiile când

aceasta lipsește în ședință și absența este justificată fie prin imposibilitatea absolută

de a se prezenta în instanță, fie prin motive de imposibilitate de a asigura

securitatea ei, cu condiția că audierea părții vătămate a fost efectuată cu

confruntarea dintre ea și bănuit, învinuit.

Luând în considerație lipsa părții vătămate, și condiția efectuării confruntării

între inculpat și partea vătămată în cadrul urmăririi penale, cauza a fost examinată

în lipsa ultimei, fiind date citirii declarațiilor acesteia și fiind respectate prevederile

legale indicate.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin abuz de

încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 16, 75, 385

alin. (4) Cod penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune deosebit de gravă, anterior

a fost condamnat de 3 ori pe parcursul unui an pentru comiterea mai multor

infracțiuni similare, are antecedente penale nestinse, este căsătorit, are la întreținere

3

doi copii minori, concluzionând că urmează a-i fi stabilită o pedeapsă cu

închisoarea.

Totodată, instanța a statuat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul prevăzut

de art. 63 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură penală, fiind depășit termenul de

menținere a lui în calitate de bănuit cu 13 zile, deoarece prin ordonanță el a fost

recunoscut în această calitate la 23.12.2011, însă a fost pus sub învinuire la

06.04.2013.

A fost depășit și termenul prevăzut de art. 282 Cod de procedură penală,

deoarece inculpatul a făcut cunoștință cu ordonanța de punere sub învinuire din

06.04.2012 la 17.05.2012, adică cu expirarea a 40 de zile.

La fel, a fost încălcat și termenul rezonabil de desfășurare a urmăririi penale,

având în vedere că urmărirea penală a fost începută la 06.07.2011 și finisată la

30.04.2013, adică pe parcursul a mai mult de 1 an și 9 luni, cauza penală nefiind

una complexă.

Astfel, în temeiul art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, drept

recompensă pentru încălcările nominalizate, urmează a-i reduce inculpatului

pedeapsa penală.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 190 alin. (5), 84 alin. (4) Cod

penal, la 20 de ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activitate în domeniul

financiar și bancar pe un termen de 5 ani.

Apelantul a indicat că instanța de fond, constatând depășirea cu 13 zile a

termenului de menținere a inculpatului în calitate de bănuit, făcând referință la

prevederile art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, a considerat posibilă

aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Această concluzie este greșită, deoarece în cadrul urmăririi penale,

inculpatul a fost recunoscut în calitate de bănuit la 10.01.2012, iar prin ordonanța

din 06.04.2013, a fost pus sub învinuire, respectiv termenul de menținere în calitate

de bănuit prevăzut de art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, nu a fost

depășit. Argumentele apărării, că ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit a

fost emisă la 23.12.2011 și nu la 10.01.2012, urmau a fi apreciate critic, deoarece

aceasta a fost adusă la cunoștință contra semnătură lui și apărătorului său la

10.01.2012, în prezența avocatului A. Stănilă, care acționa în baza mandatului seria

MA nr. 0106449 din 10.01.2012, or, mandatul respectiv a fost emis ulterior zilei în

care apărătorul a fost desemnat în calitate de apărător al inculpatului. Totodată,

acesta a fost audiat în calitate de bănuit la 10.01.2012 și nu la 23.12.2011.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă non privativă de libertate, să

fie achitat.

Apelantul a invocat, că examinarea cauzei penale a avut loc în lipsa părții

vătămate Pruteanu V., ale cărei afirmații sunt false.

4

Acțiunea procesuală privind recunoașterea persoanei a fost efectuată în lipsa

apărătorului și fără acordarea posibilității de a depune obiecții la procesul verbal

respectiv.

În cadrul acțiunii procesuale de confruntare, din comportamentul părții

vătămate se observa, că avea îndoieli rezonabile referitoare la identitatea lui,

nefiind sigură pe declarațiile depuse în cadrul confruntării, iar în ședința de

judecată nu s-a prezentat niciodată și nici nu a solicitat recuperarea prejudiciului

material de 9600 euro.

Tichetele le-a procurat de la ÎCS „Lukoil Moldova” SRL, fiind perfect legale

și autentice, iar faptul procurării tichetelor respective nu confirmă existența cărorva

relații cu partea vătămată.

Numerele de telefon la care face referire atât partea vătămată cât și organul

de urmărire penală, nu-i aparțin.

La fel, instanța de fond a recunoscut comiterea erorilor grave de procedură

în cadrul desfășurării urmăririi penale, și anume încălcarea prevederilor art. 20, 53,

282 Cod de procedură penală, ceea ce urma să ducă la încetarea cauzei penale în

baza art. 391 pct. 6) Cod de procedură penală, însă instanța a emis o sentință de

condamnare, bazându-se pe declarațiile părții vătămate, probă ce nu a fost

administrată în ședința de judecată, fiind astfel încălcat și dreptul său de a adresa

întrebări părții vătămate.

septembrie 2016, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că partea vătămată, fiind legal citată despre data,

ora și locul examinării cauzei, în instanța de apel nu s-a prezentat, prin cererea din

07.09.2016 a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, solicitând să-i fie date citire

declarațiile depuse anterior, pe care le susține.

Astfel, conform prevederilor art. 412 alin. (5) Cod de procedură penală,

urmează a fi examinate apelurile în lipsa părții vătămate.

În cadrul ședinței de judecată a instanței de apel, inculpatul a susținut

declarațiile date în instanța de fond, pledând nevinovat și indicând că la urmărirea

penală a fost făcută confruntarea cu partea vătămată, atunci văzând-o pe aceasta

pentru prima dată. Nu știe cum aceasta l-a recunoscut în poză ca fiind Ursu I.

Vinovăția inculpatului este demonstrată pe deplin prin probele administrate,

și anume: declarațiile părții vătămate date în cadrul urmăririi penale și citite în baza

art. 369, 371 Cod de procedură penală în ședința de judecată atât în instanța de

fond, cât și în instanța de apel, că la sfârșitul lunii octombrie 2010 a transmis

inculpatului, care a recurs la înșelăciune și abuz de încredere, suma de 9800 euro

pe care nu i-a mai restituit-o; declarațiile bănuitului Salamalichi C., care la faza

urmăririi penale a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate și a indicat

că este de acord să restituie părții vătămate suma de 9800 euro; procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 02.11.2011, în cadrul cărui partea

vătămată l-a recunoscut pe inculpat, ca fiind persoana care a primit banii de la ea

prin escrocherie; procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată și

învinuitul Salamalichi C. din 25.06.2012, în cadrul cărui prima a declarat că

5

Salamalichi C. s-a prezentat inițial cu numele de Ursu I.; informația prezentată de

ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL nr.C07/308 din 17.04.2013, că persoana cu numele de

Ursu I. nu a activat la întreprinderea ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, iar Salamalichi

C. a procurat tichete pentru combustibil de la stația de alimentare cu combustibil

nr. 56 din or. Briceni, str. Frunze 2A, în lunile octombrie – noiembrie - decembrie

anul 2010, în sumă totală de 966.285,50 lei.

Instanța de fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de

judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și

veridicității lor, a stabilit o corectă situație de fapt, dând acțiunilor inculpatului o

justă încadrare juridică.

Sunt pertinente declarațiile bănuitului Salamalichi C. de la faza urmăririi

penale, deoarece acestea coroborează pe deplin cu probele administrate de

acuzatorul de stat, inclusiv: declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de

confruntare dintre partea vătămată și învinuitul Salamalichi C., procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie, informația prezentată de ÎCS „Lukoil-

Moldova” SRL nr. C07/308 din 17.04.2013.

La fel, sunt pertinente și concludente declarațiile părții vătămate Prutean V.

de la faza urmăririi penale, citite în baza art. 369, 371 Cod de procedură penală.

În instanța de fond și cea de apel, cauza a fost judecată în lipsa părții

vătămate Prutean V., ședințele de judecată fiind amânate de mai multe ori pentru

asigurarea prezenței ei.

Partea vătămată Prutean V., fiind legal citată, a refuzat în repetate rânduri să

se prezinte în instanța de apel, iar prin cererile din 22.09.2015, 23.02.2016,

01.03.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 23.06.2016 și 07.09.2016 a solicitat

examinarea cauzei în lipsa sa, indicând că susține declarațiile date la faza urmăririi

penale. Totodată, în privința părții vătămate Prutean V. a fost dispusă aducerea

silită de către acuzatorul de stat, iar prin încheierile Colegiului Penal al Curții de

Apel Chișinău din 02.03.2016 și din 25.06.2016, a fost dispusă aducerea în mod

forțat în ședința de judecată a părții vătămate Prutean V.

Astfel, argumentele apărării că examinarea cauzei în lipsa părții vătămate

constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, sunt nefondate. Or, atât în

instanța de fond, cât și în instanța de apel, au fost luate toate măsurile necesare în

vederea asigurări prezenței părții vătămate, ședințele de judecată fiind amânate

pentru a asigura prezența acesteia, însă din motive obiective ce nu pot fi imputate

instanței de judecată, partea vătămată a refuzat să se prezinte, cauza penală fiind

examinată în lipsa ei, în conformitate cu rigorile stabilite la art. 323, 369, 371 Cod

de procedură penală, care prevăd că judecarea cauzei în prima instanță se

desfășoară cu participarea părții vătămate sau a reprezentantului ei, cu excepțiile

prevăzute de prezentul cod, și anume când aceasta lipsește în ședință și absența

este justificată prin imposibilitatea absolută de a se prezenta în instanță, fie prin

motive de imposibilitate de a asigura securitatea lui, cu condiția că, audierea

martorului a fost efectuată cu confruntarea dintre acest martor și bănuit.

Or, la faza urmăririi penale a fost efectuată confruntarea dintre partea

vătămată Pruteanu V. și învinuitul Salamalichi C., iar potrivit procesului-verbal de

6

confruntare din 25 iunie 2012, Pruteanu V. a declarat că a făcut cunoștință cu

inculpatul în aprilie 2010, la sediul companiei „Lukoil Moldova” din str. Columna,

mun. Chișinău, unde el s-a prezentat cu numele de Ursu I.

În cauza Vararu v/s România din 03 decembrie 2013, CtEDO a statuat că

pentru a stabili dacă procesul a fost echitabil, Curtea ia în considerare procedura în

ansamblu său și verifică respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci și a

interesului public și al victimelor ca autorii infracțiunii să fie trimiși corespunzător

în judecată și dacă este necesar, respectarea drepturilor martorilor. Art. 6 par. (3)

lit. d) consacră, în special, principiul conform căruia, până la stabilirea vinovăției,

toate probele acuzării trebuie să fie prezentate în principiu în fața acuzatului în

ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu nu se

aplică fără excepții, acestea putând fi acceptate doar sub rezerva dreptului la

apărare; ca regulă generală acestea impun să i se ofere acuzatului o posibilitate

adecvată și suficientă de a contesta mărturiile în acuzare și de a-i interoga pe

autorii acestora, la momentul audierii acestora sau ulterior.

La fel, în cauza Al-Khawaja și Tahery v/s Regatul Unit din 15 decembrie

2011, Curtea a precizat criteriile de apreciere a cererilor formulate în temeiul art. 6

par. 3 lit. d) din Convenție în ceea ce privește absența martorilor la ședința de

judecată. S-a considerat că era necesar ca acest tip de cerere să fie supus unei

examinări ținând seama de 3 criterii. În primul rând, Curtea trebuie să verifice dacă

imposibilitatea apărării de a interoga sau de a obține ascultarea unui martor al

acuzării este justificată de un motiv serios. În continuare, în cazul în care absența

ascultării martorilor este justificată de un motiv serios, depozițiile martorilor

absenți nu trebuie să constituie, în principiu, unica probă a acuzării sau proba

decisivă. Cu toate acestea, admiterea cu titlu de probă a depoziției unui martor pe

care apărarea nu a avut ocazia să îl interogheze și care constituie unica probă sau

proba decisivă a acuzării nu implică automat art. 6 par. (1) din Convenție:

procedura poate fi considerată echitabilă în ansamblul său în cazul în care există

elemente care compensează suficient inconveniențele privind admiterea unei astfel

de probe, pentru a permite o apreciere corectă si echitabilă a credibilității acesteia.

Astfel, prin dispunerea citirii în ședința de judecată a declarațiilor părții

vătămate date la faza urmăririi penale nu a fost lezat dreptul la un proces echitabil

al inculpatului. Or, după cum a fost reiterat, instanța de judecată a luat măsurile

necesare pentru a asigura prezența părții vătămate în cadrul ședinței de judecată, iar

pe de altă parte, la faza urmăririi penale a fost efectuată confruntarea dintre partea

vătămată și învinuitul Salamalichi C., după cum dictează art. 371 alin. (1) pct. 2

Cod de procedură penală.

Mai mult, această procedură poate fi considerată echitabilă în ansamblul său,

deoarece există elemente care compensează suficient inconveniențele privind

citirea declarațiilor părții vătămate date la faza urmăririi penale, pentru a permite o

apreciere corectă și echitabilă a credibilității acesteia, declarațiile părții vătămate

coroborându-se cu celelalte probe administrate la cauza penală, inclusiv procesul-

verbal de audiere a bănuitului Salamalichi C. din 10.01.2012, din care rezultă că

dânsul recunoaște vina în comiterea infracțiunii incriminate, indicând că dorește să

7

restituie părții vătămate prejudiciul în sumă de 9800 euro, procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 02.11.2011, procesul-verbal de

confruntare dintre partea vătămată Prutean V. și învinuitul Salamalichi C. din 25

iunie 2012, informația prezentată de către ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL nr. C07/308

din 17.04.2013.

Declarațiile părții vătămate Prutean V. nu sunt decisive pentru condamnarea

inculpatului, nu constituie unica probă în baza căreia să fie adoptată sentința de

condamnare. Aceste declarații ale părții vătămate de la faza urmăririi penale sunt

suplinite și pot fi coroborate cu ansamblul probator administrat de către acuzatorul

de stat.

Totodată, în prezenta cauză au existat garanții procedurale suficiente pentru

a contrabalansa inconveniențele cauzate de admiterea declarațiilor părții vătămate

de la faza urmăririi penale. Or, inculpatul a dispus de toate garanțiile procesuale de

a contrabalansa cele declarate de partea vătămată. Mai mult, la etapa urmăririi

penale, în contextul efectuării acțiunii procesuale de confruntare, inculpatul a

beneficiat de dreptul de a adresa întrebări părții vătămate pentru a elucida careva

neclarități sau contraziceri dintre cele declarate de partea vătămată.

Declarațiile părții vătămate se rețin ca fiind pertinente, concludente și

veridice, nu prezintă divergențe sau careva dubii, declarații care coroborează pe

deplin cu ansamblul de probe administrate de către acuzatorul de stat.

Declarațiile părții vătămate coroborează pe deplin cu procesul verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 02.11.2011, în cadrul cărui, ea a

recunoscut persoana din fotografia cu nr. 5, după caracteristicile feței, care s-a

dovedit a fi Salamalichi C. Totodată, declarațiile părții vătămate coroborează și cu

informațiile prezentate de către ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL nr. C07/308 din

17.04.2013, prin care s-a constatat că persoana cu numele de Ursu I. nu a activat la

întreprinderea ÎCS „Lukoil Moldova” SRL, iar Salamalichi C. a procurat tichete

pentru combustibil de la stația nr. 56 din or. Briceni, str. Frunze 2A, în lunile

octombrie, noiembrie, decembrie 2010, în sumă totală de 966.285,50 lei.

Sunt neîntemeiate și argumentele inculpatului că, acțiunea procesuală

privind recunoașterea persoanei a fost efectuată în lipsa apărătorului și fără a i se

acorda posibilitatea de a depune obiecții la procesul verbal, deoarece la acțiunea de

recunoaștere a persoanei participarea apărătorului nu este obligatorie. Mai mult,

inculpatul a beneficiat de drept de a formula obiecții asupra modului de desfășurare

a urmăririi penale și a actelor procesuale întocmite de organul de urmărire penală.

Dar, conform procesului-verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală din

30.04.2013, din partea apărătorului Stănilă A. și a învinuitului Salamalichi C.

careva obiecții în acest sens nu au parvenit.

Sunt nefondate și argumentele inculpatului că, în cadrul acțiunii procesuale

de confruntare, din comportamentul părții vătămate se observă destul de clar că

dânsa avea îndoieli rezonabile referitoare la identitatea sa, adică nu era sigură pe

declarațiile depuse în cadrul confruntării. Or, la această acțiune partea vătămată a

răspuns în mod direct și fără careva divergențe la întrebările care i-au fost adresate,

indicând asupra faptului că, îl cunoaște pe Salamalichi C., că a făcut cunoștință cu

8

acesta în aprilie 2010, lângă sediul companiei „Lukoil-Moldova”, unde el s-a

prezentat ca Ursu I. Mai mult, acțiunea de efectuare a confruntării a fost efectuată

cu participarea inculpatului și a avocatului Stănilă A., care au semnat procesul-

verbal de efectuare a confruntării, fără careva obiecții.

Deși inculpatul a negat că a cunoscut-o pe partea vătămată, indicând că nu

are nici o legătură cu aceasta, contrariul se dovedește inclusiv și prin descifrările

convorbirilor telefonice. Or, partea vătămată la faza urmăririi penale a indicat că a

fost contactată de către Ursu I., care s-a dovedit a fi Salamalichi C., de la numerele

de telefon 060516300 și 069543655, iar din conținutul descifrărilor convorbirilor

telefonice se confirmă că, partea vătămată a fost contactată de mai multe ori de la

numărul de telefon 060516300.

Urmează a fi respinse și argumentele inculpatului că, tichetele care au fost

procurate de către el la ÎCS „Lukoil Moldova” SRL sunt perfect legale și autentice,

iar faptul procurării tichetelor nu confirmă existența cărorva relații cu partea

vătămată, deoarece din declarațiile ultimei rezultă că inculpatul inițial i-a vândut

tichete de benzină în sumă de 22.000 lei, ceea ce confirmă faptul că el a procurat

de la ÎCS „Lukoil Moldova” SRL tichete de benzină, care ulterior au fost realizate

părții vătămate, în vederea dobândirii încrederii acesteia, pentru ca ulterior să o

determine să investească o sumă cât mai mare în realizarea tichetelor de benzină.

Sunt neîntemeiate și argumentele inculpatului că, niciodată nu s-a deplasat

cu autoturismul de model „Audi Q7”, număr de înmatriculare K TL 222, iar

proprietarul acestui automobil, Timofte M., a declarat în cadrul urmăririi penale, că

niciodată automobilul său nu a fost predat în folosință altei persoane, iar de

persoane pe nume Salamalichi C. sau Ursu I. niciodată nu a auzit. Or, declarațiile

lui Timofte M. au fost consemnate într-o explicație, care conform art. 93 Cod de

procedură penală, nu constituie o probă în procesul penal, iar conform art. 101 alin.

(4) Cod procedură penală, instanța de judecată este obligată să pună la baza

hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în

egală măsură.

Astfel, conform probelor administrate, se constată în acțiunile inculpatului

întrunirea laturii obiective și subiective a infracțiunii de escrocherie, care s-a

manifestat prin dobândirea ilicită a mijloacelor bănești a părții vătămate, săvârșite

prin înșelăciune și abuz de încredere. Or, inculpatul s-a prezentat părții vătămate cu

un alt nume, ca fiind Ursu I., urmărind scopul de a induce în eroare partea

vătămată asupra identității sale, iar ulterior, pe motivul vânzării tichetelor de

benzină la un preț mai mic, sa câștige încrederea părții vătămate și să redea un

aspect legal al acțiunilor sale (inițial, inculpatul a comercializat părții vătămate

tichetele de benzină, astfel încât o determina să investească o sumă de bani mai

mare) și urmărind ca în final să obțină o sumă de bani mai mare, si anume suma de

9800 euro, fără ca să-și onoreze obligațiile anterior asumate față de partea

vătămată.

Intenția directă a inculpatului de a însuși banii părții vătămate, rea-voința și

intenția frauduloasă față de obligațiile asumate în raport cu victima, dovedește și

faptul că, dânsul s-a prezentat cu un nume fals, declarând că este lucrător al

9

companiei „Lukoil Moldova”, ceea ce nu corespunde realității, fapt confirmat și

prin informația prezentată de ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, acțiuni care au fost

dinainte plănuite și bine chibzuite pentru a dobândi încrederea părții vătămate,

astfel încât să o determine să investească sume cât mai mari în vederea procurării

tichetelor de benzină. După cum rezultă din declarațiile părții vătămate, inițial ea a

investit bani în sumă de 22.000 lei, 2200 euro și 3500 euro pentru procurarea și

realizarea tichetelor de benzină, inculpatul propunându-i ca ea să investească banii,

inculpatul să se ocupe cu vânzarea tichetelor, iar câștigul să-l împartă între ei, fapt

care a contribuit la crearea unei încrederi în persoana inculpatului cu referire la

realizarea tichetelor de benzină și obținerea unui venit. Încrederea care a fost

dobândită de către inculpat, prin acțiuni frauduloase și cu rea-credință, a determinat

partea vătămată să investească o sumă cât mai mare, și anume 9800 euro, însă

inculpatul fără a-și mai executa obligațiile sale.

În același timp, în privința inculpatului a fost depășit termenul de menținere

în calitate de bănuit, prevăzut la art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală,

deoarece a fost recunoscut în această calitate prin ordonanța din 23.12.2011, însă a

fost pus sub învinuire conform ordonanței din 06.04.2013, adică cu 13 zile ulterior.

Ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit conține o

corectare vizibilă, privind data emiterii, cu indicarea datei de 10 ianuarie 2012. Or,

nu poate accepta ca fondată argumentarea expusă atât în instanța de fond, cât și în

cererea de apel precum că, ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit a fost

emisă la 10.01.2012, deoarece careva încheieri de corectare, după cum prevede art.

249 Cod procedură penală, în actul procedural emis nu au fost efectuate, iar

apărătorul inculpatului a prezentat instanței de fond copiile ordonanțelor

nominalizate, datate cu 23.12.2011 și, respectiv 06.04.2013.

Se mai reține că, instanța de fond corect a sesizat că, în speță a fost depășit și

termenul prevăzut de art. 282 Cod procedură penală, deoarece inculpatul a făcut

cunoștință cu ordonanța de punere sub învinuire din 06.04.2011, la 17.05.2012,

adică după expirarea a 40 de zile.

La fel a fost încălcat și termenul rezonabil de desfășurare a urmăririi penale,

prevăzut la art. 20 Cod de procedură penală, așa cum urmărirea penală a fost

începută la 06.07.2011 și finisată la 30.04.2013, adică pe parcursul a mai mult de 1

an și 9 luni, ceea ce constituie un termen exagerat de mare, reieșind din aceea că,

această cauză penală nu este una complexă.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art.

6, 7, 61, 75 Cod penal, că inculpatul anterior a fost condamnat de trei ori pe

parcursul unui an pentru comiterea mai multor infracțiuni similare, dar și că au fost

încălcate drepturile procesuale ale inculpatului prevăzute la art. 20, 63, 282 Cod

procedură penală, just aplicând și prescripțiile din art. 385 alin. (4) Cod de de

procedură penală.

Cu referire la argumentele inculpatului că, prima instanță, recunoscând

comiterea erorilor grave de procedură în cadrul desfășurării urmăririi penale, și

anume a prevederilor art. 20, 63, 282 Cod de procedură penală, circumstanțe care

conduceau la încetarea cauzei penale în baza art. 391 pct. 6) Cod de procedură

10

penală, instanța de apel a notat că aceste încălcări nu constituie temeiuri de încetare

a procesului penal în sensul art. 391 Cod de procedură penală, dar generează

dreptul la recompensă conform art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală,

inculpatului fiindu-i redusă pedeapsa aplicată.

hotărârilor adoptate, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că examinarea cauzei în instanța de fond și de apel, a

avut loc în absența părții vătămate. Aceasta niciodată nu a dat declarații în instanța

de judecată, explicațiile ei fiind date citirii în ședință. Inculpatul a fost în

imposibilitate de a asculta nemijlocit declarațiile părții vătămate, de a-i pune

întrebări, iar instanța nu a verificat declarațiile părții vătămate prin prisma

nemijlocirii, contradictorialității și veridicității acestora.

Deși se cunoștea locul aflării părții vătămate, plasată în detenție, și s-a dispus

și aducerea forțată a acesteia, prezența părții vătămate nu a fost asigurată, ea

nedând declarații. Astfel, la baza sentinței de condamnare au fost puse exclusiv

declarațiile părții vătămate, care nu au fost verificate niciodată în instanțele de

judecată.

S-a încercat motivarea legalității examinării cauzei în lipsa părții vătămate

prin prevederile art. 371 alin. (1) Cod de procedură penală, însă nu s-au argumentat

condițiile obligatorii impuse de lege în asemenea situații.

Totodată, instanța de fond și cea de apel nu au constatat comiterea unor erori

grave la faza de urmărire penală și anume, încălcarea termenului legal de

menținere a persoanei în calitate de bănuit, prevăzut de art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod

de procedură penală, precum și încălcarea termenului de aducere la cunoștință a

ordonanței de punere sub învinuire, prevăzut de art. 282 Cod de procedură penală.

Ambele instanțe au statuat asupra posibilității reducerii pedepsei, sub formă

de recompensă pentru admiterea acestor erori, însă o astfel de abordare este

inadmisibilă, întrucât conform prevederilor art. 63 alin. (2) pct. 3) și alin. (3) Cod

de procedură penală, organul de urmărire penală nu este în drept să mențină în

calitate de bănuit persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de

recunoaștere în această calitate mai mult de 3 luni. La momentul expirării, după

caz, a unui termen indicat în alin. (2), organul de urmărire penală este obligat să

elibereze bănuitul reținut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă

aplicată în privința lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub

învinuire.

În privința inculpatului, urma a fi pronunțată o sentință de încetare a

procesului, în baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod penal, potrivit cărui sentința de

încetare a procesului penal este adoptată în cazul în care există alte circumstanțe

care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere

penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5), 6)

Cod de procedură penală – cauza a fost judecată în prima instanță și în apel fără

citarea unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de

11

a înștiința instanța despre această imposibilitate, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt care a afectat

soluția instanței.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt

nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Însă, recursul ordinar este fondat și pe temeiurile prevăzute la art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței (pct.5. din decizie).

Totodată, în acest recurs, ignorând prescripțiile de drept nominalizate supra,

nu este specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, asupra căror motive concrete din apelul apărării nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar sau

că instanțele ar fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în

totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile de conținut în aspectul vizat, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care le-ar justifica (pct. 5. din decizie).

Or, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când cauza a

fost judecată în prima instanță sau în apel fără citarea unei părți sau care, legal

citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre

12

această imposibilitate, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că ambele instanțe au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind vinovăția inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate de la

urmărirea penală, citite în ședința de judecată a instanțelor de fond și de apel în

corespundere cu prevederile art. 369 alin. (1), 371 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, că inculpatul s-a prezentat ca Ursu I., funcționar al companiei

„Lukoil” și i-a însușit prin abuz de încredere și înșelăciune suma de 9800 euro,

declarațiile bănuitului Salamalichi C., care la faza urmăririi penale a recunoscut

vina în comiterea infracțiunii incriminate și a indicat că este de acord să restituie

părții vătămate suma de 9800 euro; procesul-verbal de recunoaștere a persoanei

după fotografie din 02.11.2011, în cadrul cărui partea vătămată l-a recunoscut pe

Salamalichi C., ca fiind persoana care a primit banii de la ea; procesul-verbal de

confruntare dintre partea vătămată și învinuitul Salamalichi C. din 25.06.2012, în

cadrul cărui prima și-a reconfirmat declarațiile anterioare, informația prezentată

de către ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL nr.C07/308 din 17.04.2013, că persoana cu

numele de Ursu I. nu a activat la întreprinderea ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL, iar

Salamalichi C. a procurat tichete pentru combustibil de la stația nr. 56 din or.

Briceni, str. Frunze 2A, în lunile octombrie - decembrie anul 2010, fiecare probă

fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, instanța de

apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apel, indicând

detailat și argumentat motivele pentru care a respins probele și versiunile apărării,

probele administrate pe caz demonstrând în mod consecvent și concludent prezența

în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5)

Cod penal (pct. 2., 4. din decizie).

Din materialele cauzei rezultă că atât instanța de fond cât și cea de apel, au

întreprins toate măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea prezenței părții

vătămate în ședințele de judecată (vol. II, f.d. 4-5, 74, 85, 95, 100, 107, 119, 126, 133, 138,

142, 144, 150-151, 181, 193, 201-204, 225, 245, vol. III, f.d. 1), însă din motive obiective ce

nu pot fi imputate instanței de judecată, partea vătămată a refuzat să se prezinte,

înaintând numeroase cereri de examinare a cauzei în lipsa ei și susținerea

declarațiilor date în cadrul urmăririi penale (vol. II, f.d. 149, 183, 194-195, 215, 220, 226,

248, Vol. III, f.d. 8), cauza fiind judecată în lipsa acesteia în strictă conformitate cu

13

prevederile normelor de procedură penală, just și argumentat ținând cont inclusiv

de prescripțiile din art. 323 alin. (2), 369 alin. (1), 371 alin. (1), 412 alin. (5) Cod

de procedură penală, conform căror citirea în ședința de judecată a declarațiilor

părții vătămate depuse în cursul urmăririi penale poate avea loc, în cazul când

partea vătămată lipsește în ședință și absența ei este justificată prin imposibilitatea

absolută de a se prezenta în instanță, cu condiția că audierea părții vătămate a fost

efectuată cu confruntarea dintre acest martor și bănuit.

Cu referire la argumentul recurentei că pe caz au fost încălcate prevederile

art. 63 alin. (2) pct. 3) și alin. (3) Cod de procedură penală, se reține că potrivit art.

251 alin. (4), 230 alin. (2) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor legale

atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii – când

partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – când partea ia cunoștință

de materialele dosarului. În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual

este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Din materialele cauzei rezultă, însă, că inculpatul și avocatul nu au invocat

nulitatea respectivelor acte procesuale, la momentul aducerii acestora la cunoștință

sau la terminarea urmăririi penale, când au luat cunoștință de materialele dosarului,

ei indicând în procesul verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală că nu

au careva cereri și obiecții (vol. I, f.d. 43 - 44).

Deci, ei au pierdut dreptul procesual de a contesta circumstanțele invocate

ulterior termenului nominalizat și instanțele judecătorești, potrivit jurisprudenței

naționale de moment, întemeiat au respins demersul apărării în aspectul vizat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele just și argumentat au ținut cont

de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 385 alin. (4) Cod de procedură penală,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

14

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă,

în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale

drepturilor inculpatului, precum și s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste

încălcări, instanța examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că cauza

a fost judecată în lipsa părții vătămate cu respectarea prescripțiilor procedurale în

acest aspect, că hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se

întemeiază soluția, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

15

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Natalia Creciun

împotriva sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 30 iunie 2014 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 septembrie 2016, în

privința inculpatului Salamalichi Constantin Nicolae, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 februarie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

16