1ra-864/16 — art. 188 alin. 3 lit. c CP 206/1 alin. 2 CP redacția 1961

1ra-864/16 — art. 188 alin. 3 lit. c CP 206/1 alin. 2 CP redacția 1961 (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-864/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Moraru,

judecătorii – Nadejda Toma, Ion Guzun, Oleg Sternioală și Nicolae Craiu,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocatul

Angela Procopciuc în numele inculpatului și de inculpat, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Bălți din 06 iunie 2014 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 02 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Andrabura Oleg Serghei, născut la 05 martie

1971, originar din s. Făgădău, r-nul Fălești,

domiciliat mun. Bălți, str. B. Glavan 25, ap.50.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.07.2009 - 25.03.2010;

Instanța de apel: 17.05.2010 - 30.05.2011;

Instanța de recurs: 27.11.2011 - 27.03.2012;

Instanța de apel: 27.04.2012 - 28.12.2012;

Prima instanță: 24.01.2013 - 06.06.2014;

Instanța de apel: 07.07.2014 - 02.11.2015;

Instanța de recurs: 18.03.2016 - 22.11.2016.

A C O N S T A T A T:

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal, la 7 ani închisoare;

- art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961), la 10 ani închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită definitiv pedeapsa 11 ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, Ecaterina Cantemir

privind încasarea prejudiciului moral a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea

din contul inculpatului Oleg Andrabura în beneficiul succesorului părții vătămate,

prejudiciul moral în sumă de 50000 lei.

Andrabura la 25 noiembrie 2001, aproximativ la ora 04.00, împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov, în scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane,

forțând gratiile de la fereastră, au pătruns în încăperea SRL „Bălțanca-95”, situată

în piață pe adresa str. V. Alecsandri nr. 1, mun. Bălți, unde au găsit două sacoșe

din polietilenă cu monedă a valutei naționale în sumă de 399,20 lei, un telefon

staționar model „Panasonic” la prețul de 400 lei și un aparat de fotografiat model

1

„Skina”, la prețul de 250 lei, în total averea proprietarului în sumă de 1049,20 lei,

care au încercat să o ia cu ei, însă au fost depistați la locul săvârșirii infracțiunii de

către colaboratorul SPS, mun. Bălți, Viorel Cantemir, care a venit la locul

săvârșirii infracțiunii în temeiul înștiințării din Unitatea de Gardă a CMP Bălți,

aflându-se în exercițiul funcției de asigurare a ordinii publice și combatere a

criminalității.

În scopul aducerii la bun sfârșit a intenției lor criminale, îndreptate spre

sustragerea bunurilor altei persoane, Oleg Andrabura, împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov l-au atacat pe Viorel Cantemir, care a încercat să

împiedice acțiunile lor criminale.

În cadrul atacului, însoțit de violență periculoasă pentru viața și sănătatea

persoanei agresate, cu aplicarea armei de foc (neidentificată de către organul de

urmărire penală), i-au cauzat conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 401 din 25 noiembrie 2001 vătămări grave ale integrității corporale periculoase

pentru viață, în rezultatul cărora, la 25 noiembrie 2001, la ora 05.20, a survenit

decesul victimei Viorel Cantemir în Spitalul județean Bălți.

Infractorii, cu o parte din cele sustrase – aparatul de fotografiat model

,,Skina”, în valoare de 250 lei, s-au eschivat de la locul săvârșirii infracțiunii.

Tot el, în același timp și în aceleași împrejurări a mai săvârșit infracțiunea de

atentare la viața colaboratorului de poliție, Viorel Cantemir, infracțiunea prevăzută

de art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

inculpatului, de inculpatul Oleg Andrabura și de succesorul părții vătămate,

Ecaterina Cantemir, care au solicitat:

- avocatul Victor Moțoc în numele inculpatului, casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare;

- inculpatul Oleg Andrabura, casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare;

- succesorul părții vătămate, Ecaterina Cantemir, casarea parțială a

sentinței în latura civilă, cu dispunerea încasării din contului inculpatului în

beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 300000 lei.

fost admise apelurile declarate de avocatul Victor Moțoc în numele inculpatului, de

inculpatul Oleg Andrabura și de succesorul părții vătămate, Ecaterina Cantemir,

inclusiv din alte motive, din oficiu, casată total sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Oleg Andrabura a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061 alin. (2) Cod penal

(redacția 1961), din motiv că faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, Ecaterina Cantemir

privind încasarea prejudiciului moral a fost respinsă.

penală, a contestat cu recurs decizia solicitând casarea acesteia cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

27 martie 2012, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia și

2

dispusă rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bălți.

2012, au fost admise apelurile declarate de avocatul Victor Moțoc în numele

inculpatului, de inculpatul Oleg Andrabura și de succesorul părții vătămate,

Ecaterina Cantemir, casată sentința și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași

instanță, în alt complet de judecată.

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal, la 7 ani închisoare;

- art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961), la 10 ani închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită definitiv pedeapsa 11 ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, Ecaterina Cantemir

privind încasarea prejudiciului moral a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea

din contul inculpatului Oleg Andrabura în beneficiul succesorului părții vătămate,

prejudiciul moral în sumă de 50000 lei.

la 25 noiembrie 2001, aproximativ la ora 04.00, împreună cu Vladimir Vlasov și

Artiom Vlasov, în scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, forțând

gratiile de la fereastră, au pătruns în încăperea SRL „Bălțanca-95”, situată în piață

pe adresa str. V. Alecsandri nr. 1, mun. Bălți, unde au găsit două sacoșe din

polietilenă cu monedă a valutei naționale în sumă de 399,20 lei, un telefon

staționar model „Panasonic” la prețul de 400 lei și un aparat de fotografiat model

„Skina”, la prețul de 250 lei, în total averea proprietarului în sumă de 1049,20 lei,

care au încercat să o ia cu ei, însă au fost depistați la locul săvârșirii infracțiunii de

către colaboratorul SPS, mun. Bălți, care a venit la locul săvârșirii infracțiunii în

temeiul înștiințării din Unitatea de Gardă a CMP Bălți, aflându-se în exercițiul

funcției de asigurare a ordinii publice și combatere a criminalității.

În scopul aducerii la bun sfârșit a intenției lor criminale, îndreptate spre

sustragerea bunurilor altei persoane, Oleg Andrabura, împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov l-au atacat pe Viorel Cantemir, care a încercat să

împiedice acțiunile lor criminale.

În cadrul atacului, însoțit de violență periculoasă pentru viața și sănătatea

persoanei agresate, cu aplicarea armei de foc (neidentificată de către organul de

urmărire penală), i-au cauzat conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 401 din 25 noiembrie 2001, vătămări grave ale integrității corporale,

periculoase pentru viață, în rezultatul cărora, la 25 noiembrie 2001, la ora 05.20, a

survenit decesul victimei Viorel Cantemir în Spitalul județean Bălți, după care, cu

o parte din bunurile sustrase (aparatul de fotografiat model ,,Skina”), în valoare de

250 lei, s-au eschivat de la locul săvârșirii infracțiunii.

Tot el, în același timp și în aceleași împrejurări, împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov, aflându-se în încăperea SRL „Bălțanca-95”, situată în

piață pe adresa str. V. Alecsandri nr. 1, mun. Bălți, unde au pătruns în scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, au fost depistați la locul săvârșirii infracțiunii

de către colaboratorul SPS, mun. Bălți, Viorel Cantemir, care a venit la locul

3

săvârșirii infracțiunii în temeiul înștiințării din Unitatea de Gardă a CMP Bălți,

aflându-se în exercițiul funcției de asigurare a ordinii publice și combatere a

criminalității.

În scopul aducerii la bun sfârșit a intenției lor criminale, îndreptate spre

sustragerea bunurilor altei persoane, Oleg Andrabura, împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov au atacat colaboratorul de poliție Viorel Cantemir și au

aplicat față de el arma de foc (neidentificată de către organul de urmărire penală),

atentând la viața lui, în rezultatul cărui fapt i-au cauzat, conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 401 din 25 noiembrie 2001, vătămări grave ale

integrității corporale periculoase pentru viață, în rezultatul cărora, la 25 noiembrie

2001, la ora 05.20, a survenit decesul victimei Viorel Cantemir în Spitalul județean

Bălți, după care, cu o parte din bunurile sustrase (aparatul de fotografiat model

,,Skina”), în valoare de 250 lei, s-au eschivat de la locul săvârșirii infracțiunii.

numele inculpatului și de inculpatul Oleg Andrabura, care au solicitat:

- avocatul Angela Procopciuc în numele inculpatului și inculpatul Oleg

Andrabura, casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivare a invocat că, acuzarea adusă lui Oleg Andrabura nu și-a găsit

confirmare prin probele prezentate de către acuzatorul de stat, fapt ce denotă

nevinovăția inculpatului pe toate capetele de acuzare, or, probele din dosar, la care

a făcut trimitere acuzatorul de stat, demonstrează numai faptul existenței

infracțiunilor dar nu faptul participării lui Oleg Andrabura la săvârșirea acestora.

Mai mult, probele prezentate în instanța de judecată confirmă inexistența

faptelor imputate, învinuirea bazându-se pe sentința Tribunalului Bălți din

10 decembrie 2002, prin care au fost condamnați Vladimir Vlasov și Artiom

Vlasov, unde ca coparticipant este indicat Oleg Andrabura.

Apelantul a menționat că, la emiterea sentinței în privința lui Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov, au fost încălcate principiile de bază a procesului penal -

accesul la justiție a lui Oleg Andrabura, deoarece instanța s-a expus în privința

vinovăției ultimului cu încălcarea prezumției nevinovăției stabilite de art. 6 din

CțEDO, încălcându-i dreptul la apărare, inculpatului nefiindu-i eliberată copia

sentinței la momentul pronunțării și acesta nefiind parte la cauza dată nu a avut

posibilitate de a o contesta.

Totodată, în prezentul proces au fost stabilite circumstanțe esențiale privind

făptuitorul real al crimei date, în ,,Ziarul de gardă”, care a fost prezentat de apărare

și la care a făcut trimitere martorul Vladimir Vlasov și anume articolul în care se

face trimitere la materialele de anchetă desfășurată, conform cărora se constată că

la persoana reținută, Adrian Nichifor, a fost depistat pistolul din care a fost omorât

polițistul Viorel Cantemir, considerând că declarațiile lui Vladimir Vlasov se

confirmă nu pur și simplu printr-un articol în ziar, dar și prin ordonanța de

suspendare a urmăririi penale.

Apărarea a specificat că nu există un probatoriu legal în vederea stabilirii

vinovăției lui Oleg Andrabura în cele incriminate, or, declarațiile succesorului

părții vătămate, Ecaterina Cantemir, a reprezentantului părții vătămate

SA ,,Bălțanca-95”, Vasile Dolință, precum și a martorilor Maria Dreapac, Maria

4

Pulbere, Natalia Ciorbă, Ion Urechean, Lilia Dolgaia, Nicolai Dubceac-Muller,

Victor Antonov, Vladimir Teredeneac, Vasile Prisacari, Iurii Bodnari, Ion

Urechean, Svetlana Iațenco-Slobodean, Angela Dîmco și Vasile Prisăcari, prezintă

informații referitor la infracțiunea săvârșită în noaptea din 25 noiembrie 2001 și la

chemările efectuate, însă nu sunt utile și nu aduc informații esențiale referitor la

faptele incriminate nemijlocit lui Oleg Andrabura, astfel, nu servesc la stabilirea

vinovăției inculpatului, deoarece nici unul dintre aceștia nu s-au referit anume la

Oleg Andrabura ca la persoană care a participat la săvârșirea faptelor incriminate și

nici nu l-a identificat ca făptuitor.

Declarațiile martorilor acuzării referitor la faptul că au văzut 2-3 persoane

care spărgeau ușa și care au fugit, în opinia apărătorului nu pot servi ca probe

complete și fără echivoc referitor la constatarea vinovăției lui Oleg Andrabura în

faptele incriminate.

Totodată nu este clară nici situația cu verificarea de 2 ori de către echipele

comisariatului de poliție a locului faptei, nefiind depistat nimic, deși au avut loc

chemări conform declarațiilor martorilor.

Prin declarațiile martorului Svetlana Iațenco-Slobodean, apărarea pretinde că

aceasta a declarat că a participat la acțiunea procesuală de reconstituire a faptei la

fața locului cu participarea învinuitului Vladimir Vlasov, declarațiile ultimei

confirmă însăși petrecerea acțiunilor procesuale date, dar nu demonstrează faptul

că Andrabura Oleg, personal a săvârșit faptele incriminate.

Prin raportul de expertiză nr. 401 din 25 noiembrie 2001, s-au stabilit

leziunile și gravitatea lor, însă nu se determină o concluzie clară că anume Oleg

Andrabura a cauzat aceste leziuni părții vătămate.

La fel, raportul de expertiză nr. 516 din 21 februarie 2002 nu demonstrează

clar și direct, că anume Oleg Andrabura a tăiat cu cleștele gratiile, chiar prin raport

fiind indicat că capetele verigilor au fost tăiate cu un instrument de tipul cleștelui

prezentat la cercetare sau a altor instrumente.

A susținut apelantul că, nu pot fi luate în considerație ca probe declarațiile

conținute în procesul-verbal de audiere a învinuitului Vladimir Vlasov, citite în

ședința judiciară, deoarece în cauză, ultimul a dat declarații având statut de martor

și declarațiile date de el în calitate de învinuit nu pot avea valoarea probantă, în

afară de aceasta declarațiile în calitate de învinuit au fost depuse în lipsa

apărătorului, astfel fiind inadmisibile sau nule conform art. 251 Cod de procedură

penală și nu pot fi puse la baza sentinței.

A considerat apelantul că, este fără valoare probantă și nu poate servi ca

probă în acuzarea lui Oleg Andrabura procesul-verbal de reconstituire a faptei la

fața locului cu participarea învinuitului Vladimir Vlasov, care prezintă o copie slab

vizibilă, acest document fiind întocmit cu participarea lui Vladimir Vlasov și nu a

lui Oleg Andrabura, actele întocmite de organul de urmărire penală cu participarea

acestuia, constituie o metodă de apărare a poziției sale, dar nu de acuzare a lui Oleg

Andrabura.

Nu poate servi ca probă în acuzarea lui Oleg Andrabura sentința irevocabilă

a Tribunalului Bălți din 10 decembrie 2002, prin care a fost condamnat Vladimir

Vlasov, deoarece prin aceasta nu se demonstrează vina nemijlocită a lui Oleg

Andrabura în faptele incriminate, iar actul dat a fost pronunțat în lipsa lui Oleg

5

Andrabura, care nu a avut acces la justiție și nici posibilitatea de a-l contesta,

nefiind parte la procesul penal dat. Mai mult, prin sentința dată s-a stabilit că

Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov, împreună cu Oleg Andrabura, care este anunțat

în căutare și cauza în privința căruia a fost disjunsă, au săvârșit faptele incriminate,

deși, referitor la Oleg Andrabura nu a fost judecată la acel moment cauza și această

sentință de condamnare nu poate avea valoare probantă dinainte stabilită referitor

la Oleg Andrabura.

A indicat că instanței i-a fost prezentată pentru cercetare ordonanța de

începere a urmăririi penale din 05 mai 2011, prin care s-a dispus începerea

urmăririi penale, iar la demersul apărării, instanței de judecată i-a fost prezentată

copia ordonanței de suspendare a urmăririi penale în cauza dată, din care rezultă că

conform prevederilor art. 290 alin. (1) Cod penal, pe faptul procurării, păstrării și

purtării pistolului model „Baikal 442” cu nr. XAН 9869, cu constatarea că în

perioada de timp septembrie 2001 - februarie 2002, Gheorghe Scafaru a procurat,

păstrat și purtat pistolul model „Baical 442” cu nr. XAН 9869, care a fost ridicat de

către colaboratorii de poliție din cadrul MAI din sediul ÎI ,,Ludmila Nichifor”,

amplasată pe adresa str. Alba Iulia 75, mun. Chișinău.

În ordonanța de suspendare a urmăririi penale în privința lui Adrian Nichifor

se face trimitere la expertiza balistică, anexată de inculpat la etapa cercetării

judecătorești, din care rezultă că pistolul în cauză i-a fost eliberat lui Viorel

Cantemir la 30 noiembrie 2001, care a fost ridicat de la magazinul ÎI ,,Ludmila

Nichifor” la 17 octombrie 2003, mun. Chișinău, iar cartușul extras din cadavrul lui

Viorel Cantemir la 26 noiembrie 2001, a fost tras din pistolul indicat mai sus.

A indicat apelantul că, raportul de expertiză și ordonanța de pornire a

urmăririi penale denotă că, infracțiunea pe cazul lui Adrian Nichifor nu a fost

descoperită, dar circumstanța constatată că cartușul extras din cadavrul victimei

Viorel Cantemir a fost împușcat din pistolul care a fost ridicat de la Adrian

Nichifor, care îl deținea cu drept de proprietate până la săvârșirea infracțiunii de

omor a lui Viorel Cantemir, denotă despre un alibi total, referitor la cine putea să

tragă din acest pistol, la cine se afla pistolul și cine l-a omorât pe Viorel Cantemir.

Deși, în ordonanța de învinuire adusă lui Oleg Andrabura se indică că arma

de foc din care a fost împușcat polițistul Viorel Cantemir nu a fost identificată de

către organul de urmărire penală, totodată prin raportul de expertiză criminalistică

nr. 3640, 3641 din 11 decembrie 2001, se concluzionează că glontele extras la

26 noiembrie 2001 din corpul lui Viorel Cantemir a fost tras din pistolul model

,,Baikal 442”.

La fel, a menționat recurentul că, persistă dubii referitor la învinuirea adusă

lui Oleg Andrabura, deoarece pistolului model ,,Baikal 442” cu nr. XAН 9869, din

care a fost împușcat Viorel Cantemir în noaptea din 25 noiembrie 2001, a fost

achiziționat de către Adrian Nichifor de la ÎS ,,Cartuș” la 25 octombrie 2001 și

asupra căruia deținea permis de port armă eliberat la 30 octombrie 2001.

A reținut apelantul ca dubios faptul că, ținând cont de concluzia din raportul

de expertiză în învinuire se indică că, nu a fost identificată arma din care a fost

împușcat Viorel Cantemir, din moment ce concluzia expertului descrie arma din

care s-a împușcat, iar prin sentința irevocabilă de condamnare a lui Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov se indică, că Viorel Cantemir a fost împușcat din pistolul

6

model ,,Baikal” și pistolul dat a fost aruncat în rîu, însă, conform înscrisurilor

prezentate, pistolul este deținut legal de altă persoană și a fost achiziționat până la

producerea împușcăturii în polițistul Viorel Cantemir.

A indicat că, versiunea inculpatului prin care a menționat că, s-a întâlnit cu

Vladimir Vlasov aproximativ la ora 04.05 dimineața lângă scara casei unde locuia

sora lui, Angela Vlasov, și că nu are atribuție la cele întâmplate la 25 noiembrie

2001, nu a fost combătută de acuzare, or, sarcina probațiunii în acuzare se pune în

seama acuzării, iar probele propuse de procuror nu dovedesc incontestabil, că Oleg

Andrabura a săvârșit fapta incriminată.

Probele prezentate de acuzare, prin examinarea lor în ansamblu, nu prezintă

o situație clară și fără de dubii a circumstanțelor de fapt, ceea ce indică asupra

necesității de achitare a inculpatului în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, cu respingerea

acțiunii depusă de Ecaterina Cantemir privind recuperarea prejudiciului moral.

A pretins apărarea că, art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061 alin. (2)

Cod penal (redacția 1961), nu mai sunt în vigoare, deoarece odată cu adoptarea

Codului penal din 2003, răspunderea penală pentru atentarea la viața

colaboratorului de poliție nu constituie infracțiune, semnele calificative ale faptei

imputate se întrunesc în alte componențe de infracțiuni în vigoare, care sunt mai

blânde în favoarea persoanei puse sub învinuire.

Conform principiului retroactivității, legea mai blândă urmează a fi aplicată

când este în favoarea inculpatului, chiar dacă acesta nu recunoaște vinovăția

imputată.

A indicat apelantul că, la urmărirea penală au fost admise încălcări de

procedură la acțiunile procesuale de recunoaștere a aparatului de fotografiat model

,,Skina”, pretins a fi sustras de la partea vătămată, nu au fost prezentate spre

recunoaștere aparate de fotografiat de același model, în număr mai mare de 3, iar

proveniența aparatului și dreptul de proprietate nu a fost probat prin careva

documente.

A mai specificat că, foarfecele ridicat de la domiciliul lui Angela Dîmco,

asupra cărora expertiza criminalistică a conchis că cu acestea poate fi tăiat fierul,

nu indică la careva particule din metalul instalat la fereastra magazinului unde se

pretinde că a avut loc crima. Nu există nici o legătură cauzală dintre foarfecele

ridicat și locul infracțiunii, respectiv și legătura cu inculpatul.

Prima instanță a concluzionat că vinovăția lui Oleg Andrabura se dovedește

prin actele procesuale enumerate însă nici una din ele nu a fost apreciată și

coordonată în vederea stabilirii legăturii cauzale cu acuzarea adusă.

Unele acte procesuale, cum ar fi procesul-verbal de recunoaștere a

obiectelor, la care apărarea a pretins că sunt dobândite cu încălcarea normelor de

procedură, reieșind din cerințele art. 251 Cod de procedură penală, sunt nule și nu

pot fi puse la baza sentinței judecătorești, iar potrivit art. 94 Cod de procedură

penală, nu pot fi admise ca probe.

La fel, prima instanță a apreciat eronat că, nerecunoașterea vinovăției de

către inculpat este o metodă de a se eschiva de la răspunderea penală, or, potrivit

legii, recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției nu este o obligație ci o metodă

de apărare, nu inculpatul este obligat să dovedească nevinovăția sa, ci acuzatorul

7

de stat este obligat să dovedească vinovăția acestuia prin probe legale.

Mai mult, prima instanță nu a dat apreciere probelor acuzatorului de stat și

nici probelor apărării, la baza sentinței fiind puse procesul-verbal de reconstituire a

faptei cu participarea lui Vladimir Vlasov, care fiind audiat în ședința de judecată

ca martor a negat justețea lui, fiind dobândit prin presiune și influență fizică și

psihică, iar referitor la afirmațiile martorului, procurorul nu a executat nici un

control și nu a emis ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale pe faptul de

tortură, încălcând cerințele protocolului de la Istanbul.

Apelantul a invocat că, în prima instanță a avut loc examinarea și aprecierea

superficială a probelor cauzei penale, aplicarea eronată a legii procesuale penale,

cât și a legii materiale, instanța dispunând condamnarea și pedepsirea persoanei

conform legii care în momentul judecării cauzei este abrogată, iar fapta pentru care

persoana se supune răspunderii penale nu mai constituie infracțiune.

Prima instanță nu a dat apreciere ordonanțelor Procuraturii mun. Bălți

privind începerea urmăririi penale și suspendarea urmăririi penale pe faptul

procurării, păstrării ilegale a armei de foc și anume a pistolului din care a fost

omorâtă victima Viorel Cantemir, din care rezultă că până la data producerii faptei,

acest pistol se afla în proprietatea și folosința altei persoane - Adrian Nichifor,

arma fiind ridicată de la acesta cu mult timp după săvârșirea infracțiunii de care

este acuzat Oleg Andrabura, însă, proba de bază care indică la autorul infracțiunii

este lăsată în umbră de judecată, nu este apreciată, nu este prezentă la cauza penală

și i se refuză apărării administrarea acestei probe din altă cauză penală,

concluzionând că este secretul anchetei din acel dosar penal, din care fapt rezultă

că a fost încălcat principiul contradictorialității procesului penal, prevăzut de art. 6

din CțEDO;

- inculpatul Oleg Andrabura, casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În motivare a invocat că, sentința primei instanțe este ilegală, neîntemeiată și

emisă în contradicție cu normele naționale și internaționale penale în vigoare, fiind

bazată pe presupuneri, întrucât toate probele acumulate nu coroborează între ele și

nu demonstrează vinovăția inculpatului în faptele incriminate.

A considerat apelantul incorectă referirea primei instanțe la probele acuzării,

inclusiv și la sentința în privința lui Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov, pe când

trimiterea instanței la această probă semnifică că inculpatul a fost condamnat în

baza unei alte sentințe, fapt ce constituie o încălcare a legii.

A susținut că, martorii nu au indicat asupra lui Oleg Andrabura ca fiind

persoana care a săvârșit infracțiunile în cauză.

În legătură cu descoperirea probei, pistolul model ,,Baikal 442” nu au fost

întreprinse acțiunile procesuale în vederea descoperirii persoanelor vinovate de

săvârșirea infracțiunilor.

Prima instanță nu a ținut cont de declarațiile lui Vladimir Vlasov, care a

relatat în ședința de judecată că declarațiile depuse de către acesta în cadrul

cercetării judecătorești au fost dobândite prin influența fizică și psihică.

A susținut că, de către acuzare nu au fost prezentate probe, iar de către

instanța de judecată nu a fost confirmată participarea lui Oleg Andrabura la

săvârșirea faptelor infracționale, or, probele administrate demonstrează doar faptul,

8

că infracțiunea a avut loc, însă nu demonstrează că a fost săvârșită de către

inculpat, ultimul neavând nimic comun cu obiectele ridicate de la alte persoane, pe

când în domiciliul său în cadrul percheziției efectuate nu au fost depistate oarecare

obiecte care ar avea legătură cu infracțiunea incriminată.

A susținut apelantul că, în cadrul procesului, cât și la emiterea sentinței a

fost încălcată prezumția nevinovăției, principiul contradictorialității în procesul

penal, independența și imparțialitatea instanței de judecată.

Subsidiar a menționat că, prima instanță a apreciat probele cu derogare de la

prevederile art. art. 27, 101 Cod de procedură penală.

2015, au fost respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței.

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de apel a constatat că, prima instanță

judecând cauza penală în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în

mod obiectiv circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o apreciere legală

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și din punct

de vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunilor incriminate, precum și privitor la

încadrarea acțiunilor inculpatului Oleg Andrabura în baza art. 188 alin. (3) lit. c)

Cod penal și art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

În urma verificării probatoriului, instanța de apel a conchis că, probele puse

la baza sentinței de condamnare corespund cerințelor legale, prin prisma acestora

instanța de judecată a apreciat obiectiv aspectele de fapt și de drept ale cauzei,

totodată fiind combătute argumentele invocate de apărare în cererile de apel

formulate cu privire la neparticiparea inculpatului Oleg Andrabura la săvârșirea

infracțiunilor incriminate.

Respingând apelurile instanța a stabilit că, faptele incriminate inculpatului

Oleg Andrabura și-au găsit confirmare prin prisma probelor prezentate și cercetate

în cadrul ședințelor de judecată, care coroborează între ele, fără a crea dubii

referitor la faptul, că circumstanțele descrise în rechizitoriu și reținute de către

prima instanță în sarcina inculpatului au avut loc, iar argumentele apărării în

susținerea nevinovăției inculpatului, poartă caracter declarativ și sunt invocate cu

scopul de a evita răspunderea penală pentru faptele săvârșite.

Instanța de apel a reținut că, Oleg Andrabura nu a putut explica care a fost

necesitatea vizitării Angelei Dîmco la o oră atât de târzie - 04.00, pe când Angela

Dîmco a indicat că, vizita la 25 noiembrie 2001 a lui Vladimir Vlasov, Artiom

Vlasov și Oleg Andrabura a fost pe neașteptate.

La fel, nu s-a făcut nici o invocare privitor la faptul cu ce scop Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov ar fi dorit să-l calomnieze pe Oleg Andrabura, indicând

că acesta a fost cu ei în momentul săvârșirii infracțiunilor.

În confirmarea vinovăției lui Oleg Andrabura, instanța de apel a reținut

declarațiile lui Vladimir Vlasov depuse în calitate de învinuit pe cazul penal dat,

însă care a fost disjunsă în procedură separată, potrivit cărora, la solicitarea sa, atât

fiul lui, Artiom Vlasov, cât și Oleg Andrabura și-au dat acordul de a săvârși

împreună cu el fapte ilegale în vederea sustragerii bunurilor aflate în încăperea

SRL ,,Bălțanca-95”, situată pe adresa str. V. Alecsandri 1, mun. Bălți.

9

Mai mult, Vladimir Vlasov a redat amănunțit cum toți trei au săvârșit

infracțiunile imputate.

În cadrul verificării și concretizării declarațiilor învinuitului Vladimir

Vlasov la locul săvârșirii infracțiunii, în prezența apărătorului Ghenadie Pascari,

acesta a confirmat cele relatate în cadrul audierii sale în calitate de învinuit și a

concretizat că între ei, adică între Vladimir Vlasov, Artiom Vlasov și Oleg

Andrabura a existat înțelegerea prealabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii, iar la

locul faptei au ajuns cu automobilul care aparținea lui Oleg Andrabura.

Fiind audiat la 10 aprilie 2002 în calitate de învinuit pe cauza care a fost

disjunsă într-o procedură separată, Artiom Vlasov a depus declarații analogice cu

cele ale lui Vladimir Vlasov, explicând că tatăl său, Vladimir Vlasov timp de o

săptămână îl convingea pe el și pe Oleg Andrabura de a săvârși fapta infracțională.

Discuțiile în acest sens tatăl său le ducea atât cu fiecare aparte, cât și când

erau cu toții împreună.

Instanța de apel a reținut în acest sens și procesul-verbal de percheziție, din

27 noiembrie 2001, efectuată la domiciliul Angelei Dîmco, în cadrul căreia au fost

depistate obiectele aduse de către Vladimir Vlasov, Artiom Vlasov și Oleg

Andrabura în noaptea de 25 noiembrie 2001 și anume: aparatul de fotografiat

model ,,Skina” și foarfecele de tăiat metal, copia proceselor-verbale de

recunoaștere a obiectelor, conform cărora de către Vasile Dolința și fiul lui, a fost

recunoscut aparatul de fotografiat model ,,Skina” și husa de la acest aparat, care au

fost sustrase din încăperea SRL ,,Bălțanca-95” și aduse de către Vladimir Vlasov,

Artiom Vlasov și Oleg Andrabura în apartamentul Angelei Dîmco, unde ulterior au

fost depistate în procesul efectuării percheziției.

Astfel, instanța de apel a conchis, că probele nominalizate demonstrează

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor incriminate, fiindcă acestea

coroborează cu restul probelor prezentate de partea acuzării în cadrul procesului și

care întemeiat au fost puse la baza sentinței de condamnare de către prima instanță.

Instanța de apel a respins argumentele apărării referitor la faptul că, prima

instanță neîntemeiat a pus la baza sentinței și a dat apreciere declarațiilor lui

Vladimir Vlasov în cadrul audierii acestuia în calitate de învinuit pe cazul penal

privind săvârșirea faptelor, pentru care este învinuit și Oleg Andrabura, deoarece

declarațiile acestora nu cad sub incidența art. 94 Cod de procedură penală, iar

potrivit art. 101 Cod de procedură penală, au fost apreciate în sensul admisibilității

sau respingerii, sub aspectul puterii de a confirma sau infirma existența faptei

infracționale, cât și a vinovăției persoanei căreia îi este incriminată săvârșirea

acestei fapte.

Astfel, în cauza supusă examinării prima instanță întemeiat a apreciat

declarațiile depuse de către Vladimir Vlasov în calitate de învinuit, ca fiind

declarații care în coroborare cu alte probe demonstrează vinovăția lui Oleg

Andrabura în săvârșirea infracțiunilor imputate acestuia.

La fel, instanța de apel a menționat că, toate probele acumulate pe caz

corespund cerințelor stipulate de legislator în Capitolul IV ,,Probele și mijloacele

de probă” a Părții generale din Codul de procedură penală.

Referitor la argumentul apărării prin care se susține că, prin

procesele-verbale de cercetare la fața locului, de percheziție și de examinare a

10

obiectelor nu se demonstrează implicarea nemijlocită a inculpatului în faptele

incriminate și aceste procese-verbale nu servesc la constatarea vinovăției

inculpatului, instanța de apel a menționat că, sentința de condamnare a lui Oleg

Andrabura nu se bazează exclusiv pe procesele-verbale de cercetare la fața locului,

de percheziție și de examinare a obiectelor, dar pe cumulul de probe prezentate de

către acuzare.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiat argumentul apărării precum că,

foarfecele ridicate din domiciliul Angelei Dîmco nu are legătură cu inculpatul Oleg

Andrabura, deoarece nu a fost stabilită legătura dintre acestea și faptul infracțiunii,

or, respectivul foarfece a constituit obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii, acest

fapt fiind confirmat atât de Vladimir Vlasov, cît și de Artiom Vlasov, mai mult,

potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 3640, 3641 din 11 decembrie

2001 (f.d.60, vol.I), capetele tăiate a vergelelor au fost tăiate cu un instrument de

tipul cleștelui prezentat la cercetare sau a altor instrumente.

La fel, a fost respins și argumentul apărării referitor la pistolul model

,,Baikal 442”, fiindcă, pe caz au fost stabilite circumstanțele în care acest pistol a

fost transmis lui Vladimir Vlasov și s-a stabilit cu certitudine, că anume din această

armă a fost efectuată împușcătura, în urma căreia a survenit decesul părții

vătămate, în acest sens s-a făcut referire la raportul de expertiză criminalistică

nr. 3640, 3641 din 11 decembrie 2001 și raportul de constatare tehnico-

criminalistică nr. 2633 din 22 octombrie 2003.

De asemenea, instanța de apel a specificat că, apărarea s-a axat exagerat pe

articolele din ,,Ziarul de gardă” și ordonanța de începere a urmăririi penale din

05 mai 2011 (f.d.281, vol.II), pe faptul, precum că a săvârșit în perioada de timp

septembrie 2001 - februarie 2002, procurarea, păstrarea și purtarea pistolului

model ,,Baikal-442” cu nr. XAH 9869, care mai apoi la 17 octombrie 2003, a fost

ridicat din sediul ÎI ,,Ludmila Nichifor” amplasată în mun. Chișinău, deoarece fără

a fi emise hotărâri judecătorești definitive asupra acestor fapte, ele nu sunt

constatate juridic, iar dubiile și presupunerile sunt invocate de apărare artificial și

declarativ.

Instanța de apel a considerat lipsite de temei afirmațiile apelantului precum

că, în cadrul procesului penal, inculpatului Oleg Andrabura i-a fost încălcat dreptul

la un proces echitabil, or, din actele cauzei rezultă, că inculpatul a avut acces la o

instanță de judecată și posibilitatea de a fi audiat, cât și de asistența juridică care i-a

fost acordată atât la urmărirea penală, cât și în prima instanță, nefiind lipsit de

dreptul la apărare și de a ataca acțiunile și hotărârile organului de urmărire penală.

În ceea ce ține de actele judiciare emise în privința lui Vladimir Vlasov și

Artiom Vlasov, instanța de apel a menționat că, în privința acestora cauza a fost

disjunsă și examinată separat, pe caz fiind pronunțată hotărâre definitivă și

irevocabilă doar în privința lui Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov, iar procesul

penal în privința lui Oleg Andrabura fiind în desfășurare, deoarece, a fost

pronunțată sentința primei instanțe, la moment de către apărare este exercitată

calea de atac apelul, în urma pronunțării deciziei instanței de apel părțile fiind în

drept să parcurgă următoarea cale ordinară de atac - recursul.

Instanța de apel a reținut ca fiind corectă critica adusă de către apelant

referitor la faptul, că prima instanță eronat a reținut, că Oleg Andrabura a săvârșit

11

faptele incriminate împreună cu Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov, nominalizând

persoanele în privința cărora cauza a fost examinată separat, considerând că din

partea descriptivă a sentinței urmează a fi exclusă sintagma ,,împreună cu Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov”, înlocuind-o cu sintagma ,,împreună cu alte persoane, în

privința cărora cauza s-a examinat separat”.

În această ordine de idei, instanța de apel a constatat că, cauza a fost

examinată echitabil, nefiind încălcate prevederile art. 6 din CțEDO, iar referindu-se

la practica CEDO, luând ca reper cauza Gafgen c. Germaniei din 01 iunie 2010,

instanța de apel a considerat că, în această cauză ca probe decisive în săvârșirea

infracțiunilor incriminate lui Oleg Andrabura au fost reținute nu numai declarațiile

lui Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov în calitate de învinuiți, dar și cumulul de

probe menționat în textul sentinței atacate, verificate în ședința de judecată a

instanței de apel.

La individualizarea pedepsei instanța de apel a reținut că, prima instanță

constatând ca fiind dovedite faptele incriminate a stabilit inculpatului pedeapsă

echitabilă sub formă de închisoare pe termen de 7 ani în baza art. 188 alin. (3)

lit. c) Cod penal și 10 ani închisoare în baza art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția

1961), iar în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, i-a aplicat pedeapsa definitivă 11

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Totodată instanța de apel a menționat că, prima instanță la stabilirea

pedepsei inculpatului întemeiat a aplicat prevederile art. 10 Cod penal, fiind

impusă necesitatea operării cu sancțiunile art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal, care

au fost în vigoare până la momentul introducerii modificărilor prin Legea nr. 119

din 23 mai 2013 ,,Pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova

nr. 985-XV din 18 aprilie 2002”, deoarece art. 121 alin. (2) Cod penal (redacția

1961), prevedea o sancțiune mai aspră și anume cu privațiune de libertate pe

termen de la 10 la 25 de ani cu confiscarea averii.

La fel, instanța de apel a considerat corectă concluzia primei instanțe la

stabilirea pedepsei inculpatului în baza art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția

1961), or, semnele calificative ale faptei imputate inculpatului, se întrunesc în

componența infracțiunii prevăzută de legea nouă, plasată la art. 145 alin. (2) Cod

penal, pedeapsa maximă a ambelor legi este detențiunea pe viață, însă, reieșind din

faptul că limita minimă a pedepsei prevăzute de art. 145 alin. (2) Cod penal este de

15 ani închisoare, iar pedeapsa minimă prevăzută la sancțiunea art. 2061 alin. (2)

Cod penal (redacția 1961), constituie 5 ani închisoare, în consecință, inculpatului,

luând în considerație prevederile art. 10 Cod penal, i s-a aplicat legea mai blândă,

adică, art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

Procopciuc în numele inculpatului și de inculpatul Oleg Andrabura, care au

solicitat:

- avocatul Angela Procopciuc în numele inculpatului, în temeiul pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, casarea acestora cu pronunțarea unei

hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În motivare a invocat că, acuzarea adusă lui Oleg Andrabura nu și-a găsit

confirmare prin probele aduse de acuzatorul de stat, fapt ce denotă nevinovăția

acestuia pe toate capetele de acuzare, or, probele existente în dosar, dovedesc

12

numai faptul existenței infracțiunilor și nu faptul participării la aceste infracțiuni a

lui Oleg Andrabura.

Mai mult, probele prezentate în instanța de judecată confirmă inexistența

faptelor imputate, învinuirea bazându-se pe sentința Tribunalului Bălți din

10 decembrie 2002, prin care au fost condamnați Vladimir Vlasov și Artiom

Vlasov, unde ca coparticipant este indicat Oleg Andrabura.

Recurentul menționează că, la emiterea sentinței în privința lui Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov, au fost încălcate principiile de bază a procesului penal -

accesul la justiție a lui Oleg Andrabura, deoarece instanța s-a expus în privința

vinovăției ultimului cu încălcarea prezumției nevinovăției stabilite de art. 6 din

CțEDO, încălcându-i dreptul la apărare, inculpatului nefiindu-i eliberată copia

sentinței la momentul pronunțării și acesta nefiind parte la cauza dată nu a avut

posibilitatea de a o contesta.

Totodată, în prezentul proces de judecată au fost stabilite circumstanțe

esențiale privind făptuitorul real al crimei date, în ,,Ziarul de gardă”, care a fost

prezentat de apărare și la care a făcut trimitere martorul Vladimir Vlasov și anume

articolul în care se face trimitere la materialele de anchetă desfășurată, conform

cărora se constată că la persoana reținută, Adrian Nichifor, a fost depistat pistolul

din care a fost omorât polițistul Viorel Cantemir, considerând că declarațiile lui

Vladimir Vlasov se confirmă nu pur și simplu printr-un articol din ziar, dar și prin

ordonanța de suspendare a urmăririi penale.

Apărarea specifică că, nu există un probatoriu legal în vederea stabilirii

vinovăției lui Oleg Andrabura în cele incriminate, or, declarațiile succesorului

părții vătămate, Ecaterina Cantemir, a reprezentantului părții vătămate

SA ,,Bălțanca-95”, Vasile Dolință, precum și a martorilor Maria Dreapac, Maria

Pulbere, Natalia Ciorbă, Ion Urechean, Lilia Dolgaia, Nicolai Dubceac-Muller,

Victor Antonov, Vladimir Teredeneac, Vasile Prisacari, Iurii Bodnari, Ion

Urechean, Svetlana Iațenco-Slobodean, Angela Dîmco și Vasile Prisăcari, prezintă

informații referitor la infracțiunea săvârșită în noaptea din 25 noiembrie 2001 și la

chemările efectuate, însă nu sunt utile și nu aduc informații esențiale referitor la

faptele incriminate nemijlocit lui Oleg Andrabura, astfel, nu servesc la stabilirea

vinovăției inculpatului, deoarece nici unul dintre aceștia nu s-au referit anume la

Oleg Andrabura ca la persoană care a participat la săvârșirea faptelor incriminate și

nici nu l-a identificat ca făptuitor.

Declarațiile martorilor acuzării referitor la faptul că au văzut 2-3 persoane

care spărgeau ușa și care au fugit, în opinia apărătorului nu pot servi ca probe

complete și fără echivoc referitor la constatarea vinei lui Oleg Andrabura în faptele

incriminate.

Totodată nu este clară nici situația cu verificarea de 2 ori de către echipele

comisariatului de poliție a locului faptei, nefiind depistat nimic, deși au avut loc

chemări conform declarațiilor martorilor.

Prin declarațiile martorului Svetlana Iațenco-Slobodean, apărarea pretinde că

aceasta a declarat că a participat la acțiunea procesuală de reconstituire a faptei la

fața locului cu participarea învinuitului Vladimir Vlasov, declarațiile ultimei

confirmă însăși petrecerea acțiunilor procesuale date, dar nu demonstrează faptul

că Oleg Andrabura, personal a săvârșit faptele incriminate.

13

Prin raportul de expertiză nr. 401 din 25 noiembrie 2001, au fost stabilite

leziunile corporale și gravitatea lor, însă nu se determină o concluzie clară că

anume Oleg Andrabura a cauzat aceste leziuni părții vătămate.

La fel, raportul de expertiză nr. 516 din 21 februarie 2002 nu demonstrează

clar și direct, că anume Oleg Andrabura a tăiat cu cleștele gratiile, chiar prin raport

fiind indicat că capetele verigilor au fost tăiate cu un instrument de tipul cleștelui

prezentat la cercetare sau a altor instrumente.

Susține recurentul că, nu pot fi luate în considerație ca probe declarațiile

conținute în procesul-verbal de audiere a învinuitului Vladimir Vlasov, citite în

ședința judiciară, deoarece în cauză, ultimul a dat declarații având statut de martor

și declarațiile date de el în calitate de învinuit nu pot avea valoare probantă, în

afară de aceasta, declarațiile în calitate de învinuit au fost depuse în lipsa

apărătorului, astfel fiind inadmisibile sau nule conform art. 251 Cod de procedură

penală și nu pot fi puse la baza sentinței.

Consideră recurentul că, este fără valoare probantă și nu poate servi ca probă

în acuzarea lui Oleg Andrabura procesul-verbal de reconstituire a faptei la fața

locului cu participarea învinuitului Vladimir Vlasov, care prezintă o copie slab

vizibilă, acest document a fost efectuat cu participarea lui Vladimir Vlasov și nu a

lui Oleg Andrabura, actele întocmite de organul de urmărire penală cu participarea

acestuia, constituie o metodă de apărare a poziției sale, dar nu de acuzare a lui Oleg

Andrabura.

Nu poate servi ca probă în acuzarea lui Oleg Andrabura sentința irevocabilă

a Tribunalului Bălți din 10 decembrie 2002, prin care a fost condamnat Vladimir

Vlasov, deoarece prin aceasta nu se demonstrează vina nemijlocită a lui Oleg

Andrabura în faptele incriminate, iar actul dat a fost pronunțat în lipsa lui Oleg

Andrabura, care nu a avut acces la justiție și nici posibilitatea de a contesta, nefiind

parte la procesul penal dat. Mai mult, prin sentința dată s-a stabilit că Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov, împreună cu Oleg Andrabura, care este anunțat în

căutare și cauza în privința căruia a fost disjunsă, au săvârșit faptele incriminate,

deși, referitor la Oleg Andrabura nu a fost judecată la acel moment cauza și această

sentință de condamnare nu poate avea valoare probantă dinainte stabilită.

Indică recurentul că, instanței a fost prezentată pentru cercetare ordonanța de

începere a urmăririi penale din 05 mai 2011, prin care s-a dispus începerea

urmăririi penale, iar la demersul apărării, instanței de judecată i-a fost prezentată

copia ordonanței de suspendare a urmăririi penale în cauza dată, din care rezultă că

conform prevederilor art. 290 alin. (1) Cod penal, pe faptul procurării, păstrării și

purtării pistolului model „Baikal 442” cu nr. XAН 9869, cu constatarea că în

perioada de timp septembrie 2001 - februarie 2002, Gheorghe Scafaru a procurat,

păstrat și purtat pistolul model „Baical 442” cu nr. XAН 9869, care a fost ridicat de

către colaboratorii de poliție din cadrul MAI din sediul ÎI ,,Ludmila Nichifor”,

amplasată pe adresa str. Alba Iulia 75, mun. Chișinău.

În ordonanța de suspendare a urmăririi penale în privința lui Adrian Nichifor

se face trimitere la expertiza balistică, anexată de inculpat la etapa cercetării

judecătorești, din care rezultă că pistolul în cauză i-a fost eliberat lui Viorel

Cantemir la 30 noiembrie 2001, care a fost ridicat de la magazinul ÎI ,,Ludmila

Nichifor” la 17 octombrie 2003, mun. Chișinău, iar cartușul extras din cadavrul lui

14

Viorel Cantemir la 26 noiembrie 2001, a fost tras din pistolul indicat.

Specifică recurentul că, raportul de expertiză și ordonanța de pornire a

urmăririi penale denotă că, infracțiunea pe cazul lui Adrian Nichifor nu a fost

descoperită, dar circumstanța constatată că cartușul extras din cadavrul victimei

Viorel Cantemir a fost tras din pistolul care a fost ridicat de la Adrian Nichifor,

care îl deținea cu drept de proprietate până la săvârșirea infracțiunii de omor a lui

Viorel Cantemir, denotă despre un alibi total, referitor la cine putea să efectueze

împușcături din acest pistol, la cine se afla pistolul și cine l-a omorât pe Viorel

Cantemir.

Deși, în ordonanța de învinuire adusă lui Oleg Andrabura se indică că arma

de foc din care a fost împușcat polițistul Viorel Cantemir nu a fost identificată de

către organul de urmărire penală, totodată prin raportul de expertiză criminalistică

nr. 3640, 3641 din 11 decembrie 2001, se concluzionează că glontele extras la

26 noiembrie 2001 din corpul lui Viorel Cantemir s-a produs prin împușcare din

pistolul model ,,Baikal 442”.

La fel, menționează recurentul că, persistă dubii referitor la învinuirea adusă

lui Oleg Andrabura, deoarece pistolului model ,,Baikal 442” cu nr. XAН 9869, din

care a fost împușcat Viorel Cantemir în noaptea din 25 noiembrie 2001, a fost

achiziționat de către Adrian Nichifor de la ÎS ,,Cartuș” la 25 octombrie 2001 și

asupra căruia deținea permis de port armă eliberat la 30 octombrie 2001.

Recurentul a mai invocat că, ținând cont de concluzia din raportul de

expertiză, în învinuire se indică că, nu a fost identificată arma din care a fost

împușcat Viorel Cantemir, din moment ce concluzia expertului descrie arma din

care s-a împușcat, iar prin sentința irevocabilă de condamnare a lui Vladimir

Vlasov și Artiom Vlasov se indică, că Viorel Cantemir a fost împușcat din pistolul

model ,,Baikal” și pistolul dat a fost aruncat în rîu, însă, conform înscrisurilor

prezentate, pistolul este deținut legal de altă persoană și a fost achiziționat până la

producerea împușcăturii în polițistul Viorel Cantemir.

Indică că, versiunea inculpatului prin care a menționat că, s-a întâlnit cu

Vladimir Vlasov aproximativ la ora 04.05 dimineața lângă scara casei unde locuia

sora lui, Angela Vlasov, și că nu are atribuție la cele întâmplate la 25 noiembrie

2001, nu a fost combătută de acuzare, or, sarcina probațiunii în acuzare se pune în

seama acuzării, iar probele propuse de procuror nu dovedesc incontestabil, că Oleg

Andrabura a săvârșit fapta incriminată.

Probele prezentate de acuzare, prin examinarea lor în ansamblu, nu prezintă

o situație clară și fără de dubii a circumstanțelor de fapt, ceea ce indică asupra

necesității de achitare a inculpatului în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, cu respingerea

acțiunii depusă de Ecaterina Cantemir privind recuperarea prejudiciului moral.

Pretinde recurentul că, art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061 alin. (2)

Cod penal (redacția 1961), nu mai sunt în vigoare, deoarece odată cu adoptarea

Codului penal din 2003, răspunderea penală pentru atentarea la viața

colaboratorului de poliție nu constituie infracțiune, semnele calificative ale faptei

imputate se întrunesc în alte componențe de infracțiuni în vigoare, care sunt mai

blânde în favoarea persoanei puse sub învinuire.

Conform principiului retroactivității, legea mai blândă urmează a fi aplicată

15

când este în favoarea inculpatului, chiar dacă acesta nu recunoaște vinovăția

imputată.

A indicat apărarea că, la urmărirea penală au fost admise încălcări de

procedură la acțiunile procesuale de recunoaștere a aparatului de fotografiat model

,,Skina”, pretins a fi sustras de la partea vătămată, nu au fost prezentate spre

recunoaștere aparate de fotografiat de același model, în număr mai mare de 3, iar

proveniența aparatului și dreptul de proprietate nu a fost probată prin careva

documente.

A mai specificat că, foarfecele ridicat de la domiciliul lui Angela Dîmco,

asupra cărora expertiza criminalistică a conchis că cu acestea poate fi tăiat fierul,

nu indică la careva particule din metalul instalat la fereastra magazinului unde se

pretinde că a avut loc crima. Nu există nici o legătură cauzală dintre foarfecele

ridicat, locul infracțiunii și inculpat.

Unele acte procesuale, cum ar fi procesul-verbal de recunoaștere a

obiectelor, la care apărarea a pretins că sunt dobândite cu încălcarea normelor de

procedură, reieșind din cerințele art. 251 Cod de procedură penală, sunt nule și nu

pot fi puse la baza sentinței judecătorești, iar potrivit art. 94 Cod de procedură

penală, nu pot fi admise ca probe.

La fel, prima instanță a apreciat eronat că, nerecunoașterea vinovăției de

către inculpat este o metodă de a se eschiva de la răspunderea penală, or, potrivit

legii, recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției nu este o obligație ci o metodă

de apărare, nu inculpatul este obligat să dovedească nevinovăția sa, ci acuzatorul

de stat este obligat să dovedească vinovăția acestuia prin probe legale.

Mai mult, prima instanță nu a dat nici o apreciere probelor acuzatorului de

stat și nici probelor apărării, la baza sentinței fiind puse procesul-verbal de

reconstituire a faptei cu participarea lui Vladimir Vlasov, care fiind audiat în

ședința de judecată ca martor a negat justețea lui, fiind dobândit prin presiune și

influență fizică și psihică, iar referitor la afirmațiile martorului, procurorul nu a

executat nici un control și nu a emis nici o ordonanță de refuz în pornirea urmăririi

penale pe faptul de tortură, încâlcind cerințele protocolului de la Istanbul.

Invocă recurentul că, în prima instanță a avut loc examinarea și aprecierea

superficială a probelor cauzei penale, aplicarea eronată a legii procesuale penale,

cât și a legii materiale, instanța dispunând condamnarea și pedepsirea persoanei

conform legii care în momentul judecării cauzei este abrogată, iar fapta pentru care

persoana se supune răspunderii penale nu mai constituie infracțiune.

Prima instanță nu a dat apreciere ordonanțelor Procuraturii mun. Bălți

privind începerea urmăririi penale și suspendarea urmăririi penale pe faptul

procurării, păstrării ilegale a armei de foc și anume a pistolului din care a fost

omorâtă victima Viorel Cantemir, din care rezultă că până la data producerii faptei,

acest pistol se afla în proprietatea și folosința altei persoane - Adrian Nichifor,

arma fiind ridicată de la acesta cu mult timp după săvârșirea infracțiunii de care

este acuzat Oleg Andrabura, însă, proba de bază care indică la autorul infracțiunii

nu este apreciată, nu este prezentă la cauza penală și i se refuză apărării

administrarea acestei probe din altă cauză penală, concluzionând că este secretul

anchetei din acel dosar penal, din care fapt rezultă că a fost încălcat principiul

contradictorialității procesului penal, prevăzut de art. 6 din CțEDO.

16

Susține recurentul că, instanța de apel a indicat că actele procesuale indicate

de acuzatorul de stat nu demonstrează direct la implicarea lui Oleg Andrabura la

săvârșirea infracțiunii, însă constată că alte probe denotă despre vinovăția acestuia,

cum ar fi: procesul-verbal de recunoaștere a aparatului de fotografiat model

,,Skina”, ridicat din domiciliul Angelei Dîmco, dar nu indică ce legătură are

domiciliul ultimei cu inculpatul, mai mult, că procedura de recunoaștere a

aparatului de fotografiat a fost grav încălcată, actul procesual fiind lovit de nulitate,

nu poate fi pus la baza acuzării, iar instanța de apel nu dă răspuns la dubiile

înaintate de apărare conform art. 251 Cod de procedură penală, aparatul de

fotografiat nefiind identificat ca proprietate de SRL ,,Bălțanca-95”, nu are numere

de inventariere, nu s-a constatat prin acte dreptul de proprietate - posesie,

administrare, dispoziție; actul de expertiză criminalistică din 11 decembrie 2001,

conform căruia cu asemenea foarfece putea fi tăiat gratiile de la fereastră, dar nu

indică direct că anume cu acest foarfece a fost tăiate gratiile de fier, ce legătură

poate avea orice alt foarfece ridicate de la alte domicilii, care la fel pot tăia fierul;

actele de expertiză privind glontele extras din cadavrul lui Viorel Cantemir și

pistolul model ,,Baikal 442” din 11 decembrie 2001 și 22 octombrie 2003, care

aparținea ÎI ,,Ludmila Nichifor” din mun. Chișinău, instanța de apel le-a apreciat

ca fiind dubii declarative, deoarece în privința acestora nu au fost emise hotărâri

judecătorești prin care acest fapt ar fi constatat.

Instanța de apel a concluzionat că sentința primei instanțe nu este obiect de

examinare și că criticele apărării sunt fondate, considerând că sintagma din sentința

emisă în privința lui Oleg Andrabura ,,... împreună cu Vladimir Vlasov și Artiom

Vlasov, urmează a fi exclusă”, incluzând fraza ,,...cu alte persoane”, în același

timp menționând că acesta nu este temei de casare a sentinței.

Astfel consideră recurentul că, decizia instanței de apel la acest capitol este

contradictorie, or, nu poate instanța să constate că este ilegală acuzarea lui Oleg

Andrabura de învinuire în coparticipare cu Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov, în

același timp sentința să nu fie casată dar menținută ca fiind legală.

Argumentul invocat în apel, prin care se susține că, probele acumulate la

judecarea cauzei (martori, înscrisurile) au fost doar menționate, dar neapreciate, a

rămas nesoluționată și insuficient motivată, iar instanța de apel a conchis că

instanța de apel nu poate da o nouă apreciere probelor reținute de prima instanță,

concluzie care este vădit nefondată și contrară cerințelor art. 414 alin. (4) Cod de

procedură penală.

Privitor aplicării cerințelor art. 10 Cod penal, apărarea a invocat că în cazul

lui Oleg Andrabura normele în baza căror este învinuit au fost abrogate odată cu

aprobarea noului Cod penal și acesta nu poate fi pus în acuzație conform normelor

penale neexistente, fiindcă pedeapsa penală se stabilește în limitele sancțiunilor

prevăzute în normele existente la momentul săvârșirii faptei.

Prima instanță incorect a apreciat regimul penitenciarului, fapt care a

înrăutățit situația inculpatului și a încălcat grav drepturile acestuia la aplicarea

art. 91 alin. (4) lit. b) Cod penal, privind liberarea de pedeapsă înainte de termen cu

executare efectivă de 2/3 din termenul de pedeapsă stabilit pentru infracțiunea

gravă, atunci când pentru infracțiunile deosebit de grave și excepțional de grave

executarea efectivă constituie 3/4.

17

La momentul dat inculpatul a executat mai mult de 2/3 din pedeapsa

stabilită, deci chiar și în cazul respingerii apelului ultimul ar putea beneficia de

dreptul stabilit în art. 91 alin. (4) lit. b) Cod penal, ori încălcarea principiului

neretroactivității legii în această latură a fost încălcat de prima instanță, neînlăturat

de instanța de apel, fapt ce a dus la lezarea drepturilor fundamentale ale ultimului.

Mai invocă recurentul că, acuzarea adusă lui Oleg Andrabura precum că

acesta a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția

l961) în coparticipare simplă cu Artiom Vlasov și Vladimir Vlasov decade,

deoarece, prin sentința Tribunalului Bălți din octombrie 2002 Artiom Vlasov a fost

achitat pe capătul de acuzare conform art. 2061 Cod penal (redacția l961) din motiv

că procurorul a renunțat la învinuire.

Astfel, constatarea unei vinovății în coparticipare simplă cu altă persoană,

atunci când coparticipantul a fost achitat din motivul excesului de autor din partea

lui Vladimir Vlasov, duce la aceeași soluție de achitare ca și în privința

coparticipantului Artiom Vlasov;

- inculpatul Oleg Andrabura (2 recursuri), casarea acestora, cu pronunțarea

unei hotărâri de achitare din motiv că faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

În motivarea recursurilor a invocat că, instanțele de fond nu au ținut cont de

faptul că pistolul model ,,Baikal 442” cu care a fost omorât Viorel Cantemir, a fost

procurat de către Adrian Nichifor la 25 octombrie 2001 și se afla la acesta la

momentul săvârșirii infracțiunii.

Nici unul din martorii acuzării nu menționează că anume inculpatul a

săvârșit infracțiunile incriminate, iar Vladimir Vlasov a declarat în cadrul ședinței

de judecată că a depus mărturii împotriva lui Oleg Andrabura din motiv că a fost

supus presiunilor fizice și psihice.

Procesele-verbale de cercetare la fața locului și de percheziție, rapoartele de

expertiză și declarațiile martorilor confirmă faptul săvârșirii infracțiunilor, dar nu

confirmă faptul că aceste infracțiuni au fost săvârșite de către inculpat.

inculpatului, a prezentat referință procurorul care s-a expus pentru respingerea

acestuia, menționând că circumstanțele invocate de autorul recursului nu își găsesc

confirmare în speța dată, or, starea de fapt reținută și de drept apreciată de instanța

de judecată concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relatate și

examinate în cuprinsul hotărârii.

Concluzia instanței de judecată privind vinovăția și încadrarea juridică a

acțiunilor lui Oleg Andrabura în baza infracțiunilor incriminate, este corectă și

întemeiată.

Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi respinse, ca

inadmisibile, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din

dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul

acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

18

penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu este

întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea

atacată este legală, întemeiată și motivată.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Colegiul penal lărgit reține că avocatul Angela Procopciuc, invocă temeiul

pentru recurs stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit

căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței, iar reieșind din conținutul recursurilor declarate de

inculpat, se atestă că acesta critică decizia instanței de apel sub aspectul pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

În esență, criticele recurenților se axează pe ideea că instanța de apel nu a

intrat pe deplin în esența acțiunilor inculpatului, acestea fiind apreciate greșit,

eronat dispunând condamnarea acestuia în baza art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și

art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961), deoarece faptele incriminate nu au

fost săvârșite de inculpat.

Verificând alegațiile recurenților, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

respingere a apelurilor și menținerea sentinței a respectat prevederile legale,

adoptând o soluție corectă și întemeiată.

În susținerea concluziei formulate, Colegiul penal lărgit se expune în felul

următor.

În primul rând, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că la această etapă,

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor

instanțe.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea condamnării inculpatului în baza faptelor imputate prin

rechizitoriu.

Respectiv, cu referire la situația de fapt relatată de recurenți în cererile de

recurs, care în opinia acestora denotă neparticiparea inculpatului la săvârșirea

faptelor incriminate prin rechizitoriu, Colegiul penal lărgit stabilește, că judecând

apelurile, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptând o soluție corectă, care este argumentată și corespunzătoare

cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în

condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just

apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

19

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza

cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de

art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a

permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârea CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Pe lângă aceasta, recursul dat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 12. din prezenta decizie, care nici nu conțin referire la concrete erori de drept

și clar definite, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de fond au

apreciat circumstanțele cauzei și probele administrate.

Însă, pornind de la relevanțele art. art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o

nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune partea apărării este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel este lipsită de orice suport

legal.

Este de observat că motivele invocate în recursuri au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 11 din decizie), iar o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CEDO (hotărârea CEDO Bujnița

c. Moldovei), nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Mai mult, Colegiul menționează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat,

de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, just a concluzionat că prima instanță, analizând probele

administrate corect a stabilit și a reținut în sarcina lui Oleg Andrabura încadrarea

juridică corespunzătoare prevăzută la art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061

alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

În același context, Colegiul lărgit menționează că, deși art. 6 § 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă

20

instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, totodată Curtea Europeană a

clarificat că acest lucru nu impune formularea unui răspuns detaliat la fiecare

argument invocat de parte (hotărârea CEDO Van de Hurk c. Olandei).

Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate

varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor

fiecărei cauze în parte (hotărârea CEDO Hiro Balani c. Spaniei).

Din atare considerente, instanța de recurs opinează că, instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor relevante invocate în apeluri și a adoptat o

hotărâre legală, întemeiată și motivată.

Referitor la alegațiile avocatului prin care se indică că, nu pot fi luate în

considerație ca probe declarațiile conținute în procesul-verbal de audiere a

învinuitului Vladimir Vlasov, citite în ședința judiciară, deoarece au fost depuse în

lipsa apărătorului, astfel fiind inadmisibile sau nule conform art. 251 Cod de

procedură penală și nu pot fi puse la baza sentinței, Colegiul ține să menționeze că

la audierea învinuitului Vladimir Vlasov acesta a fost asistat de avocatul Ghenadie

Pascari, fapt confirmat prin indicarea acestuia în procesul-verbal de audiere a

învinuitului din 11 aprilie 2002 (f.d.160-166 vol.I).

Colegiul penal ține să menționeze că argumentul avocatului prin care se

susține că, este fără valoare probantă și nu poate servi ca probă în acuzarea lui

Oleg Andrabura procesul-verbal de reconstituire a faptei la fața locului cu

participarea învinuitului Vladimir Vlasov, dar nu a lui Oleg Andrabura, fiindcă

astfel de proces-verbal nu a fost reținut în confirmarea vinovăției lui Oleg

Andrabura de către instanțele de fond, acestea au reținut ca probă și au pus la baza

hotărârilor procesul-verbal de concretizare a declarațiilor învinuitului Vladimir

Vlasov la locul săvârșirii infracțiunii, acțiuni procesuale care sunt reglementate de

norme diferite (art. art. 114, 122 Cod de procedură penală).

Colegiul lărgit respinge ca neîntemeiat argumentul invocat în recurs de

avocatul Angela Procopciuc, prin care se susține că, nu poate servi ca probă în

acuzarea lui Oleg Andrabura sentința irevocabilă a Tribunalului Bălți din

10 decembrie 2002, prin care a fost condamnat Vladimir Vlasov, deși, referitor la

Oleg Andrabura nu a fost judecată la acel moment cauza și această sentință de

condamnare nu poate avea valoare probantă dinainte stabilită referitor la Oleg

Andrabura, or, nici o probă nu are putere juridică dinainte stabilită, iar instanțele de

fond au verificat probele din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, potrivit

art. art. 100 alin. (4), 101, 414 Cod de procedură penală.

Referitor la argumentele avocatului privind faptul că, la urmărirea penală au

fost admise încălcări de procedură, Colegiul penal, menționează că, potrivit

art. 251 alin. (4) Cod de procedură penală prevede că, încălcarea oricărei alte

prevederi legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost

invocată în cursul efectuării acțiunii – când partea este prezentă, sau la terminarea

urmăririi penale – când partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în instanța

de judecată – când partea a fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și

în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Însă, potrivit procesului-verbal de prezentare a materialelor dosarului din

29 iunie 2009, rezultă că atât inculpatul cât și avocatul acestuia, au luat cunoștință

21

cu materialele cauzei penale, iar obiecții asupra acestora nu au înaintat (f.d.268

vol.I).

Mai mult, art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, stipulează că, în cazul

în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

De către instanța de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul

avocatului privind faptul că, prima instanță a apreciat eronat că, nerecunoașterea

vinovăției de către inculpat este o metodă de a se eschiva de la răspunderea penală,

fiindcă, potrivit legii, recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției nu este o

obligație ci o metodă de apărare, nu inculpatul este obligat să dovedească

nevinovăția sa, ci acuzatorul de stat este obligat să dovedească vinovăția acestuia

prin probe legale, deoarece în baza probelor administrate și prezentate de procuror

instanța a stabilit vinovăția inculpatului în faptele incriminate prin rechizitoriu, în

cazul dat, corect fiind reținut că inculpatul folosește metoda de apărare întru

evitarea răspunderii penale.

Colegiul penal respinge ca neîntemeiat argumentul avocatului Angela

Procopciuc referitor la încadrarea incorectă a acțiunilor inculpatului fără a ține cont

de prevederile art. 10 Cod penal și a regimului penitenciarului în care inculpatul

urmează să execute pedeapsa, deoarece instanța de apel corect a reținut încadrarea

juridică a primei instanțe în baza art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061

alin. (2) Cod penal (redacția 1961), indicând că, s-a impus necesitatea operării cu

sancțiunile art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal, care au fost în vigoare până la

momentul introducerii modificărilor prin Legea nr. 119 din 23 mai 2013 ,,Pentru

modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002”

și prevedeau pedeapsa închisorii de la 7 la 12 ani, deoarece art. 121 alin. (2) Cod

penal (redacția 1961), prevedea o sancțiune mai aspră și anume cu privațiune de

libertate pe un termen de la 10 la 25 de ani cu confiscarea averii.

La fel, instanța de apel corect a reținut concluzia primei instanțe la stabilirea

pedepsei inculpatului în baza art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961), or,

semnele calificative ale faptei imputate inculpatului, se întrunesc în componența

infracțiunii prevăzută de legea nouă, plasată la art. 145 alin. (2) Cod penal, însă

pedeapsa maximă a ambelor legi este detențiunea pe viață, dar, reieșind din faptul

că limita minimă a pedepsei prevăzute de art. 145 alin. (2) Cod penal, este de 15

ani închisoare, iar pedeapsa minimă prevăzută la sancțiunea art. 2061 alin. (2) Cod

penal (redacția 1961), constituie 5 ani închisoare, inculpatului, luând în

considerație prevederile art. 10 Cod penal, i s-a aplicat legea mai blândă, adică,

art. 2061 alin. (2) Cod penal (redacția 1961).

Referitor la argumentul avocatului privind faptul că, acuzarea adusă lui Oleg

Andrabura precum că acesta a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2061 alin. (2)

Cod penal (redacția l961) în coparticipare simplă cu Artiom Vlasov și Vladimir

Vlasov decade, deoarece, prin sentința Tribunalului Bălți din octombrie 2002

Artiom Vlasov a fost achitat pe capătul de acuzare conform art. 2061 Cod penal

(redacția l961) din motiv că procurorul a renunțat la învinuire, iar constatarea unei

vinovății în coparticipare simplă cu altă persoană, atunci când coparticipantul a

fost achitat din motivul excesului de autor din partea lui Vladimir Vlasov, duce la

22

aceeași soluție de achitare ca și în privința coparticipantului Artiom Vlasov,

Colegiul ține să menționeze că, prin sentința Tribunalului Bălți din octombrie 2002

Artiom Vlasov a fost achitat pe capătul de acuzare conform art. 2061 alin. (1) Cod

penal (redacția l961) din motiv că procurorul a renunțat la învinuire, pe când Oleg

Andrabura a fost învinuit că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2061 alin. (2)

Cod penal (redacția l961) în coparticipare simplă cu Artiom Vlasov și Vladimir

Vlasov, care au fost condamnați în baza acestei norme la 15 și respectiv 20 ani

închisoare (f.d.251-257 vol.I).

Colegiul lărgit respinge ca neîntemeiat argumentul avocatului că, instanța de

apel incorect a menținut sentința primei instanțe, considerând că sintagma din

sentința emisă în privința lui Oleg Andrabura ,,... împreună cu Vladimir Vlasov și

Artiom Vlasov, urmează a fi exclusă”, incluzând fraza ,,...cu alte persoane”, în

același timp menționând că acesta nu este temei de casare a sentinței, fiindcă în

privința lui Vladimir Vlasov și Artiom Vlasov există hotărâre definitivă și

irevocabilă de condamnare, drepturile acestora nefiind încălcate.

Criticele recurenților referitor la:

- faptul că la emiterea sentinței în privința lui Vladimir Vlasov și Artiom

Vlasov, au fost încălcate principiile de bază a procesului penal - accesul la justiție

a lui Oleg Andrabura, deoarece instanța s-a expus în privința vinovăției ultimului

cu încălcarea prezumției nevinovăției stabilite de art. 6 din CțEDO;

- actele emise în baza pistolului model „Baikal 442” cu nr. XAН 9869 și

articolul din ,,Ziarul de gardă”;

- versiunea inculpatului prin care a menționat că, s-a întâlnit cu Vladimir

Vlasov aproximativ la ora 04.05 dimineața lângă scara casei unde locuia sora lui,

Angela Vlasov și că nu are atribuție la cele întâmplate la 25 noiembrie 2001, au

format obiect de discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și, cărora

instanța de apel, le-a dat o motivare corespunzătoare și argumentată, soluție pe care

instanța de recurs o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, fapt ce

vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în

cauza Albert c. României din 16 februarie 2010, a statuat că, art. 6 §1 din CțEDO,

deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca

impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (hotărârea Van de Hurk c.

Olandei, din 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil

necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

La fel, Colegiul penal consideră că în prezenta cauză penală, nu au fost

încălcate principiile prevăzute de art. art. 6, 7 din CțEDO, iar instanțele de fond la

examinarea prezentei cauze penale au respectat dreptul la un proces echitabil și

principiile contradictorialității și egalității armelor.

Totodată, recurentul a invocat în cererea de recurs că, instanța de apel a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă Colegiul penal

ține să specifice că, potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

23

În sensul dat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului

și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar.

Reieșind din baza factologică expusă mai sus, se conchide că corect instanța

de apel a menținut sentința primei instanțe care a dispus condamnarea lui Oleg

Andrabura în baza art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal și art. 2061 alin. (2) Cod penal

(redacția 1961), mai mult, instanța de recurs este solidară cu cele expuse în partea

descriptivă a deciziei atacate în vederea motivării acestei soluții.

Pe cale de consecință, în contextul celor relevate, Colegiul lărgit conchide că

concluziile la care au ajuns instanțele de fond privitor la vinovăția inculpatului sunt

corecte și corespund materialului probator administrat și cercetat în cadrul ședinței

instanței de apel.

În virtutea considerentelor nominalizate în prezenta decizie, constatând că în

cauză există o concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt

stabilită de instanțele de fond în privința inculpatului Oleg Andrabura, nefiind

identificată de instanța de recurs prezența unei erori judiciare, care ar putea servi

drept temei de casare a deciziei recurate, astfel că nu există temei pentru admiterea

recursurilor ordinare în sensurile declarate de recurenți.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de avocatul Angela

Procopciuc în numele inculpatului și de inculpat, cu menținerea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 02 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Andrabura Oleg Serghei.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 decembrie 2016.

Președinte Petru Moraru

Judecătorii Nadejda Toma

Ion Guzun

Oleg Sternioală

Nicolae Craiu

24