POLARIS M. HOLDING S.R.L. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
POLARIS M. HOLDING S.R.L. v. ROMANIA (CtEDO, 2025)
A doua secțiune DECIZIE Nr. 49130/21 POLARIS M. HOLDING S.R.L. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 noiembrie 2025 în calitate de comitet compus din: Ana Maria Guerra Martins , Președintele Anne Louise Bormann , Sebastian Rădulețu , judecători și Valentin Nicolescu, grefier interimar, având în vedere: cererea (nu. 49130/21) împotriva României depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 10 septembrie 2021 de către o companie privată română, Polaris M. Holding S.R.L., înregistrată la 27 august 1999 la Constanța („societatea reclamantă”) și reprezentată de dna M. Veriotti și dl A. Itu, avocați care practică în Constanța; Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă în principal la presupusa neexecuție de către municipalitatea Constanța a două hotărâri în favoarea societății reclamante și la o încălcare a principiului certitudinei juridice garantată de art. 6 § 1 din convenție. La 9 mai 2008, comuna Constanța („Comunitatea”) și societatea reclamantă au semnat un contract de gestionare a deșeurilor și de curățenie publică („contractul”). Durata contractului a fost de 25 de ani, începând cu 17 iunie 2008. Prin decizia finală din 20 noiembrie 2012, Curtea județului Iași a impus municipalității obligația de a ajusta tarifele în temeiul contractului încheiat în 2008 cu societatea reclamantă, începând cu 1 octombrie 2011. Având în vedere că municipalitatea nu a aplicat în mod voluntar decizia finală din 20 noiembrie 2012, societatea reclamantă a inițiat o procedură de execuție forțată prin intermediul biroului judecătorului, autorizată de un judecător la 24 septembrie 2014. În contextul procedurii de executare și la cererea societății solicitantă, prin decizia finală din 15 septembrie 2015 a Iași. Curtea județului, municipalitatea a fost ordonată, pe baza articolului 905 din Codul de Procedură Civilă („CCP”), să plătească în favoarea societății reclamante să întârzie sancțiuni ( penalități de pe zi de întârziere ) de 1% pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data în care decizia din 20 noiembrie 2012 a devenit finală, până când municipalitatea a respectat obligația de a ajusta prețurile serviciilor. Într-o decizie finală din 21 mai 2018, Curtea de Apel Iași a stabilit datoria principală a Comunității în favoarea societății reclamante la 2.750.917 lei românești („RON”; aproximativ 550.000 EUR), reprezentând diferența dintre tarifele ajustate pentru perioada între 1 octombrie 2011 și ianuarie 2012 și tarifele neajustate plătite de fapt. Instanța internă a stabilit și a ordonat Municipiului să plătească sancțiunile societății reclamante ( penalități de întârziere ) pentru nerespectarea deciziei finale de 20 noiembrie 2012, astfel cum se prevede în decizia finală de 15 În septembrie 2015, Tribunalul județului Iași, în valoare totală de RON 28.857.120 (aproximativ 6.000.000 EUR) care corespunde perioadei 1 februarie 2013-15 decembrie 2015. În cadrul acestei proceduri, Curtea de Apel Iași a solicitat Curtea Înaltă de Casare și Justiție („Alta Curte”) o hotărâre preliminară. Prin decizia din 22 februarie 2018, Curtea Înaltă a susținut că creditorul ar putea solicita penalități pentru neexecuție în termen de trei ani, dar acestea ar fi calculate timp de cel puțin trei luni în care debitorul avea posibilitatea de a executa obligația în natură. După expirarea perioadei de trei luni, se consideră că obligația nu mai poate fi executată în natură și va fi executată prin mijloace echitabile, și anume prin achitarea sumei corespunzătoare stabilite de instanță. De asemenea, se afirmă că instanța poate determina valoarea datoriei principale la care sancțiunile de întârziere vor fi aplicate în procent în fiecare zi de întârziere. La 29 august 2018, municipalitatea a plătit societății reclamante suma de RON 2.750.917 (aproximativ 550.000 EUR), reprezentând tarifele ajustate, astfel cum se prevede în decizia finală din 21 mai 2018. ulterior, societatea reclamantă a solicitat executarea prin intermediul unui judecător al deciziei finale din 21 mai 2018 cu privire la sancțiunile de întârziere. Cererea a fost autorizată de un judecător la 13 Prin decizia finală din 12 martie 2021, Curtea County Constanța a permis obiecția și a anulat toate sancțiunile, anulând procedura de punere în aplicare. În acest sens, această instanță a susținut că municipalitatea a plătit deja, la 29 august 2018, datoria principală care rezultă din decizia judiciară din 20 noiembrie 2012, determinată de decizia finală din 21 mai 2018. Acest lucru a fost considerat echivalent cu aplicarea pe deplină a respectivelor decizii finale în opinia Curții de județ. În acest context, Curtea de județ a făcut trimitere la art. 906 (5) din CCP care a permis instanței interne să reducă sau să anuleze sancțiunile de întârziere în urma unei opoziții la procedura de executare, în cazul în care debitorul a executat obligația în ceea ce privește executarea și a dovedit existența unor motive legitime care justifică întârzierea în aplicare. Tribunalul County Constanța a luat act în mod corespunzător de plata integrală voluntară a datoriei principale imediat după ce municipalitatea a devenit conștientă de sumele de plată după notificarea deciziei finale din 21 mai 2018 înaintat în august 2018. Această instanță a considerat că înainte de această dată sumele adevarate nu au fost determinate, ceea ce a reprezentat un motiv legitim care a împiedicat municipalitatea să aplice hotărârea. 11. La 31 martie 2021, societatea reclamantă a depus o cerere de reexaminare a hotărârii din 12 martie 2021 a Curții de Constanța, din cauza faptului că această hotărâre a fost contrară hotărârii finale din 20 noiembrie 2012 a Curții de Conturi Iași. La 15 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iași a respins cererea ca fiind nefondată. Considerând că cele două decizii finale invocate nu se referă la aceleași aspecte și, prin urmare, nu au fost contradictorii. 12. Considerând la art. 6 § 1 din Convenție, societatea reclamantă s-a plângut că anularea sancțiunilor de întârziere prin decizia finală din 12 martie 2021 a constituit o încălcare a principiului certitudineivă juridică, deoarece aceasta a încălcat res judicata Efectul decizionului final al Curții de Apel Iași din 21 mai 2018. De asemenea, a afirmat că acest lucru a echivalat cu neexecuția hotărârilor finale din 20 noiembrie 2012 și 21 mai 2018 exprimate în favoarea sa. De asemenea, reclamantul s-a plâns de lipsa de imparțialitate a judecătorilor care au pronunțat hotărârea finală din 12 martie 2021, susținând că au fost prejudecați în contextul unei anchete penale împotriva societății reclamante și a acționarului său pentru infracțiuni de corupție legate de încheierea contractului în joc cu Comunitatea, urmată de o campanie de presă adversă la nivel local, care a influențat negativ opinia judecătorilor. EVALUAREA TRIBUNALEI 14. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția cu privire la o presupusă neexecuție a hotărârilor finale în favoarea sa și că decizia finală din 12 martie 2021 a încălcat principiul certitudinei juridice și că a fost adoptată de judecători care lipsesc imparțialitatea. 15. Curtea reamintește că problema neexecuției sau a întârzierii executării hotărârilor judecătorești din România a fost abordată în numeroase ocazii în hotărârile sale (a se vedea, printre multe alte autorități, Fundația Hostel pentru Studenți ai Bisericii Reformate și Stanomirescu România , nos. 2699/03 și 43597/07, 7 ianuarie 2014, și Ciocodeică v. România , nr. 27413/09, 16 ianuarie 2018). 16. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea observă că autoritățile au aplicat hotărârea instanței din 21 mai 2018 în ceea ce privește datoria principală din cauza societății reclamante, imediat după comunicarea acestei decizii finale, chiar înainte de începerea procedurii de executare la cererea societății reclamante (a se vedea punctele 8-10 mai sus). 17. În plus, deși ar trebui remarcat faptul că hotărârea în favoarea reclamantului din 20 noiembrie 2012 de ordonare a ajustării tarifelor a fost pusă în aplicare cu unele întârzieri, și anume la 29 august 2018, acest lucru a fost din cauza existenței unei imposibilități obiective în acest sens. Potrivit instanțelor naționale, înainte de această dată sumele care urmează să fie plătite nu au fost determinate și, prin urmare, nu au putut fi plătite (a se vedea punctul 10 de mai sus ) . În plus, după cum a deținut în mod expres Curtea Înaltă în hotărârea sa din 22 februarie 2018, care a fost obligatoriu pentru instanța internă, după expirarea perioadei de trei luni în care debitorul a avut posibilitatea de a executa obligația în natură, s-a considerat că obligația nu mai ar putea fi executată în natură și ar fi executată prin mijloace echivalente, și anume prin plata sumei corespunzătoare stabilite de instanță (a se vedea alineatul (1)) 7 mai sus). Prin urmare, în opinia argumentelor reclamantei, Curtea județului, în decizia sa din 12 martie 2021, a susținut că obligația corespunzătoare a autorităților stabilite în deciziile finale din 20 noiembrie 2012 (adaptare a tarifelor) și 21 Mai 2018 (plățire a cuantumului calculat al datoriei acumulate) în favoarea societății reclamante au fost executate pe deplin prin plata sumei datorii la 29 august 2018 (a se vedea punctul 10 de mai sus). Curtea nu vede niciun motiv să se îndepărteze de concluziile instanțelor interne în acest sens, care sunt mai bine plasate pentru a evalua chestiunea. 18. În același sens, Curtea constată că decizia finală din 21 mai 2018, care stabilește suma totală a sancțiunilor de întârziere în favoarea reclamantului, nu a avut decât un efect provizoriu res judicata. Legea internă, și anume art. 906 alineatul (5) din CCP, permite în mod expres instanțelor naționale să reducă sau să anuleze penalitățile întârziere în urma unei opoziții la procedura de executare depusă de debitorul în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții (a se vedea punctul 10 de mai sus). În cazul în cauză, instanța internă a analizat aceste condiții prevăzute de legislația națională și le-a considerat îndeplinite în conformitate cu deciziile motivate care nu par afectate de arbitrarie sau nedreptate. Prin urmare, Curtea concluzionează că nu a existat încălcarea principiului certitudinei juridice în acest context. 19. În plus, Curtea constată că anularea sancțiunilor de întârziere prin decizia finală impușită din 12 martie 2021 a Curții de Constanța a fost efectuată la sfârșitul procedurii adversare în care societatea reclamantă a participat prin intermediul reprezentantului său juridic și a fost în măsură să-și prezinte argumentele care au fost considerate în mod corespunzător de către instanțele interne, care le-au răspuns în decizii motivate care nu par arbitrare sau irezonabile în aceste circumstanțe. 20. În plus, societatea reclamantă nu a afirmat că dreptul național nu i-a permis să solicite compensații în mod corespunzător pentru eventualele daune suferite din cauza executării întârziere, în afară de sancțiunile de întârziere stabilite în favoarea sa, care avea doar un rol coercitiv împotriva debitorului. 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că aceste plângeri sunt manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. 22. Reclamantul a formulat, de asemenea, o plângere de lipsa de imparțialitate a judecătorilor care au pronunțat decizia finală din 12 martie 2021 a Curții de Constanța, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctul 13 mai sus). 23. Curtea constată că căile de recurs interne nu au fost epuizate în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, deoarece reclamantul nu a repus în fața autorităților naționale competente, fie sub formă, fie sub formă sau sub formă și în conformitate cu cerințele procedurale aplicabile, această plângere a fost adresată Curții. 24. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolelor 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 27 noiembrie 2025. Valentin Nicolescu Ana Maria Guerra Martins Președintele adjunct secretar interimar