1ra-1651/16 — art. 243 alin. 3 lit. b CP

1ra-1651/16 — art. 243 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1651/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Doina Crețu în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 06 august 2015 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 18 aprilie 2016, în cauza penală în privința lui

Necitailo Evghenii Victor, născut la 22 mai

1985, originar și domiciliat mun. Chișinău,

str. Independenței 20, bl. 1, ap. 100.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 19.05.2015 - 06.08.2015;

Instanța de apel: 15.01.2016 - 18.04.2016;

Instanța de recurs: 28.07.2016 - 16.11.2016.

A C O N S T A T A T :

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Evghenii Necitailo a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 243 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 5 ani

6 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Necitailo în perioada 14 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013, în calitate de

administrator al SRL „Maxclima”, urmărind scopul convertirii, tăinuirii și

deghizării originii ilicite a bunurilor, a contribuit la săvârșirea infracțiunii de

spălare a banilor, prin intermediul societății SRL „Maxclima”, în următoarele

circumstanțe.

Potrivit notei de verificare nr. 40/1/3 din 10 octombrie 2013 a

Inspectoratului Fiscal de Stat a documentelor ce țin de activitatea agentului

economic, SRL „Maxclima” a fost supusă controlului fiscal prin metoda verificării

totale, drept rezultat fiind estimată obligația fiscală prin metode și surse indirecte

ale contribuabilului la capitolul TVA în sumă de 537460 lei pentru anul 2013 și la

capitolul impozit pe venit în sumă de 200885 lei pentru anul 2012.

Fiind încălcate prevederile art. 8 alin. (2) lit. f) Cod fiscal, prin

neprezentarea, la prima cerere, persoanelor cu funcții de răspundere a organului cu

atribuții de administrare fiscală a documentelor necesare efectuării controlului

fiscal, SRL „Maxclima” a fost inclusă în lista întreprinderilor delicvente, fiindu-i

suspendate operațiunile bancare.

Prin acțiunile sale, Evghenii Necitailo în calitate de administrator al

SRL „Maxclima” în lipsa documentelor fiscale de proveniență, deghizând originea

1

mărfii a înregistrat livrări către agenții economici rezidenți, fără a avea operațiuni

reale de export/import.

În continuarea acțiunilor sale, a convertit banii obținuți din marfa livrată,

prin ridicarea mijloacelor financiare în numerar din instituțiile bancare, în sumă

totală de 3852965 lei, care constituie proporții deosebit de mari.

sentința solicitând casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei

cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, cu

stabilirea unei pedepse neprivative de libertate.

În motivare a invocat că, la stabilirea pedepsei instanța nu a ținut cont de

prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și art. art. 75 - 88 Cod

penal.

Astfel, instanța de judecată, prin stabilirea noilor limite, nu va putea aplica o

pedeapsă mai mare de 6 ani 8 luni închisoare în baza art. 243 alin. (3) lit. b) Cod

penal, iar dacă în cauză sunt prezente circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 76

Cod penal în coroborare cu art. 78 alin. (1), (2) Cod penal, pedeapsa poate fi

coborâtă până la minimul de 3 ani 4 luni închisoare.

Deci, prima instanță ilegal a luat în considerație la aplicarea pedepsei

antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă a menționat în sentință că acestea

sunt stinse.

La fel, instanța la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de personalitatea

inculpatului care se caracterizează pozitiv, este angajat în câmpul muncii la

SRL „Prointelect-MP”, este căsătorit, pentru prima dată a săvârșit o infracțiune din

categoria infracțiunilor de corupție, are la întreținere un copil minor.

Prin urmare, prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 61 Cod penal și pripit a ajuns la concluzia despre faptul că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă doar prin aplicarea pedepsei închisorii,

considerând că scopul pedepsei poate fi atins prin izolarea de societate și va

contribui la reeducarea inculpatului.

3.1. Inculpatul, a contestat cu apel sentința solicitând casarea acesteia,

deoarece nu a săvârșit infracțiunea incriminată, invocând dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției, instanța de apel a reținut că, cauza în prima instanță a

fost examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul prin înscris

autentic a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu, precum și calificarea

infracțiunii imputate, iar instanța prin încheiere a admis cererea inculpatului.

La capitolul individualizării pedepsei instanța de apel a stabilit că, prima

instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal, adoptând

o hotărâre argumentată, care corespunde prevederilor art. 394 alin. (2) Cod de

procedură penală, iar criticele formulate de avocat în acest sens, au fost respinse ca

neîntemeiate.

Instanța a respins argumentele apelanților, precum că la individualizarea

pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de personalitatea inculpatului, de gravitatea

infracțiunii săvârșite și de circumstanțele cauzei, indicând că, elementele legate de

fapta săvârșită și de persoana inculpatului au fost pe deplin valorificate în procesul

2

de individualizare a pedepsei penale stabilite, luând în considerație gradul de

pericol social al faptei săvârșite, că infracțiunea imputată inculpatului este una

gravă săvârșită cu intenție, personalitatea celui vinovat care la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află, de circumstanțele atenuante ca recunoașterea vinei

și lipsa circumstanțelor agravante, aspecte care au justificat aplicarea pedepsei

privative de libertate în limita sancțiunii prevăzută de norma legii penale, prin

prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și nu se impune reconsiderarea

pedepsei aplicate sub aspectul micșorării cuantumului, de vreme ce pedeapsa

penală cuantificată de prima instanță este aptă de a îndeplini funcțiile și de a realiza

scopul, în contextul gradului de pericol social al faptelor pe care instanța l-a

apreciat ca fiind ridicat raportat la faptul că prin acțiunile sale inculpatul a adus

atingere relațiilor sociale cu privire la circulația corectă în operațiunile financiare a

mijloacelor bănești, a bunurilor și a veniturilor.

La fel, instanța de apel a respins ca neîntemeiate argumentele avocatului

referitor la faptul că, prima instanță nu a luat în considerație personalitatea

inculpatului, care a recunoscut vina, anterior a fost condamnat însă antecedentele

penale sunt stinse, lipsa circumstanțelor agravante, deoarece prima instanță a pus la

baza stabilirii categoriei și cuantumului pedepsei inculpatului Evghenii Necitailo

aceste circumstanțe, fiindu-i corect aplicată pedeapsa închisorii.

Referitor la modalitatea de executare, instanța de apel a considerat că, nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 90 Cod penal, care reglementează

condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar soluția primei

instanței și în această parte este întemeiată, or, pedeapsa principală de 5 ani 6 luni

închisoare, cu executare, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea

efectivă a faptelor săvârșite de inculpat, concretizată prin modul în care acesta a

acționat, cât și cu personalitatea acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență

a careva din criteriile arătate și asigură sub acest aspect justul echilibru dintre

gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile adoptate,

solicitând casarea acestora în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în

această parte și pronunțarea unei noi hotărâri cu stabilirea unei pedepse neprivative

de libertate.

În motivare a invocat că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel în coraport cu sentința primei instanțe, dar a reprodus în

decizie textul de norme procedurale și legale în care se stabilește conținutul general

al individualizării pedepsei fără a motiva în concret decizia.

Indică recurentul că, pentru aplicarea corectă și uniformă a prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală, la aplicarea pedepsei inculpatului în privința

căruia a fost admisă procedura simplificată de judecare pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, instanțele de fond urmau să ia în

considerație atât prevederile alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, cât și

prevederile art. art. 75 - 88 Cod penal, care reglementează modalitatea

individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

Susține recurentul că, în cauză sunt prezente circumstanțe atenuante

prevăzute de art. 76 Cod penal și în coroborare cu prevederile art. 78 alin. (1), (2)

Cod penal, pedeapsa poate fi coborâtă până la minimul de 3 ani 4 luni închisoare.

3

Instanțele de fond nu au motivat concluzia stabilirii în privința inculpatului

Evghenii Necitailo, condamnat în baza art. 243 alin. (3) lit. b) Cod penal, pedeapsa

închisorii de 5 ani 6 luni și de ce nu au aplicat minimul de 3 ani 4 luni, iar

necompetența acestora cu privire la calcularea limitelor minime și maxime au dus

la stabilirea unei pedepse inechitabile.

Menționează recurentul că, de către instanțele de fond nu a fost luat în calcul

scopul pedepsei penale, totalitatea circumstanțelor cauzei, precum și personalitatea

inculpatului care se caracterizează pozitiv, este angajat în câmpul muncii la

SRL „Prointelect-MP”, este căsătorit, pentru prima dată a săvârșit o infracțiune din

categoria infracțiunilor economice, are la întreținere un copil minor, circumstanțe

ce demonstrează că inculpatul nu prezintă pericol social și corectarea lui este

rațională și posibilă fără a fi izolat de societate.

Indică recurentul că, la materialele cauzei a fost anexat contractul de credit

bancar, care confirmă faptul că în perioada săvârșirii infracțiunii, inculpatul avea

de achitat creditul bancar și dat fiind faptul că avea restanțe la credit, a fost prezent

în fața unei circumstanțe nefavorabile și a fost nevoit ca mai întâi să livreze marfa

către agenții economici după care urma să elibereze facturi fiscale, fapt ce nu s-a

consumat deoarece inculpatul nu a reușit să neutralizeze toate problemele de ordin

fiscal.

Specifică că, inculpatul prin săvârșirea infracțiunii nu a avut intenția directă

de a prejudicia statul, fapt ce se demonstrează prin declarațiile martorului Iurii

Statkevici - directorul SRL ,,Agrobesta”, care a indicat că Evghenii Necitailo i-a

comunicat că mai întâi va livra marfa și va elibera facturile fiscale când le va primi

de la Inspectoratul fiscal. În realitate marfa a fost livrată la locul destinației, fapt

confirmat de către martorul menționat.

Instanțele de fond nu au reținut faptul că corectarea inculpatului este

rațională și posibilă fără a fi izolat de societate deoarece acesta ar avea posibilitatea

să activeze în continuare și să achite statului datoriile la capitolul TVA.

pentru respingerea acestuia, menționând că la stabilirea pedepsei inculpatului

instanțele de fond au ținut cont de prevederile art. art. 61, 75 Cod penal,

aplicându-i pedeapsa în limitele sancțiunii normei incriminate, care este adecvată

faptei săvârșite.

De asemenea, la stabilirea pedepsei a fost luat în considerație și faptul că,

cauza a fost examinată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

fiind astfel modificate limitele de pedeapsă.

Astfel, consideră procurorul că, instanțele de fond corect au ajuns la

concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar prin izolarea

acestuia de societate.

materialele cauzei, luând în considerație și argumentele expuse în referință,

Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

4

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței

de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul acestuia invocă temei pentru recurs stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, Colegiul reține că, recurentul nu a indicat concret asupra căror motive

nu s-a expus instanța de apel, care sunt circumstanțele prin care se constată că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, care este eroarea gravă de fapt

pe care a admis-o instanța de apel, care a afectat soluția instanței, or poziția

instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul recurentului prin constatări

subiective constituie o derogare de la principiul contradictorialității în condițiile

egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, recurentul invocă drept temei pentru declararea recursului pct. 6), 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazurile în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale – criticând decizia instanței de apel la capitolul individualizării pedepsei.

În continuare, Colegiul indică că, prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană

vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În speța de referință, Colegiul reține că obiect al contestării deciziei în

instanța de recurs, a constituit înăsprirea pedepsei, fiind invocat că instanțele de

fond nu au luat în considerație circumstanțele cauzei care confirmă că inculpatul nu

prezintă pericol social, iar corectarea lui este rațională și posibilă fără a fi izolat de

societate.

5

Conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a Codului

penal.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului,

cât și din partea altor persoane.

Mai mult, Colegiul penal remarcă că pedeapsa este echitabilă când ea

impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu

gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității

sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat,

precum și de alte persoane.

O pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici

pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la individualizarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunile săvârșite, instanța de apel corect a reținut soluția

primei instanțe care a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod

penal, ținând cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite, că infracțiunea

imputată inculpatului este una gravă săvârșită cu intenție, personalitatea celui

vinovat care la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, de

circumstanțele atenuante ca recunoașterea vinei și lipsa circumstanțelor agravante.

Totodată, Colegiul penal menționează, că instanțele de fond la emiterea

hotărârilor au ținut cont și de prevederile art. 3641 Cod de procedură penală,

potrivit cărora în caz de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de

reducerea cu o treime din maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind

stabilite noi limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea

pedepsei.

În acest context, instanța de recurs respinge argumentul recurentului prin

care se menționează că, instanțele de fond nu au motivat concluzia stabilirii în

privința inculpatului a pedepsei închisorii de 5 ani 6 luni și de ce nu au aplicat

minimul de 3 ani 4 luni, fiind astfel, stabilită o pedeapsă inechitabilă.

Mai mult, potrivit art. 78 alin. (1) lit. a) Cod penal, în cazul în care instanța

de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa

principală se reduce sau se schimbă după cum urmează - dacă minimul pedepsei cu

închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod

este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim.

Astfel, Colegiul consideră necesar a menționa că, prin noțiunea „poate” din

textul lit. a) alin. (1) art. 78 Cod penal, aplicarea acestei norme nu trebuie înțeleasă

ca o obligație a instanței de judecată care, în persoana judecătorului, conform

art. art. 101, 384 Cod de procedură penală, adoptă soluția, inclusiv și conform

6

propriei convingeri, făcute potrivit prevederilor art. art. 61, 75, 76, 77, 78 Cod

penal.

La fel, Colegiul penal amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor

art. 90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele

de urmărire penală și de judecare a cauzei, față de infracțiune, cum vinovatul își

apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi:

conduita bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul

infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul

procesului.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei aplicată de către instanța de judecată prin hotărârea de condamnare de a

se suspenda pe o anumită perioadă de timp executarea pedepsei aplicate, dacă sunt

îndeplinite anumite condiții.

Deci, la caz, se reține că, instanța de apel corect a constatat că condițiile

necesare pentru a fi invocată instituția suspendării condiționate a executării

pedepsei nu sunt întrunite.

Potrivit art. 72 alin. (3) Cod penal, în penitenciare de tip semiînchis execută

pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni ușoare, mai puțin

grave și grave, săvârșite cu intenție.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul concluzionează că la judecarea

cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art. art. 414 - 417 Cod de procedură penală, pedeapsa aplicată

inculpatului este individualizată corect, este echitabilă și este în concordanță cu

scopul pedepsei penale - de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat

și alte persoane, iar recursul declarat, este vădit neîntemeiat și se apreciază ca

inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Doina Crețu în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 18 aprilie 2016, în cauza penală în privința lui Necitailo Evghenii Victor, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 decembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

7