1ra-1237/16 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1237/16 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1237/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și Nadejda

Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie, de avocații

Simonov Serghei, Medeleanu Roman și Pîslaru Vitalie în numele inculpatului, prin

care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 22

ianuarie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 martie

2016, în cauza penală în privința lui

Suvorova Eugenia Ion, născută la 29 ianuarie

1952, originară din s. Molovata, r-nul Dubăsari,

domiciliată mun. Chișinău, str. Cetatea Albă

141, ap. 95.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.12.2014 - 22.01.2016;

Instanța de apel: 19.02.2016 - 22.03.2016;

Instanța de recurs: 19.05.2016 - 08.11.2016.

A C O N S T A T A T :

Suvorova Eugenia a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, cu aplicarea art. 79 Cod penal, la 6 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar pentru femei de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de

a exercita activitate ce ține de administrarea bunurilor altor persoane pe termen de

4 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, fiind dispusă încasarea de la Suvorova

Eugenia în beneficiul părții vătămate Cibotari Eugenia prejudiciul material în sumă

de 600 euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial al BNM la data

executării sentinței.

Eugenia, în perioada anilor 2010-2011, aflându-se pe str. Cosmonauților 6,

mun. Chișinău, având intenția dobândirii și însușirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul acordării ajutorului la

procurarea unui apartament, a însușit de la Cibotari Eugenia, bani în sumă de 7050

euro, care conform cursului oficial al BNM la momentul săvârșirii infracțiunii

constituiau suma de 112957,92 lei, pe care nu i-a restituit, ulterior având scopul

camuflării acțiunilor sale infracționale, în perioada anului 2012, Suvorova Eugenia

a eliberat lui Cibotari Eugenia o recipisă precum, că, a împrumutat de la ultima

suma de 7050 euro, astfel cauzându-i părții vătămate o daună materială în proporții

1

deosebit de mari, în sumă totală de 112957,92 lei.

acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Suvorova Eugenia să fie condamnată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, pentru

femei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activitate în

domeniul public și gestionare a resurselor financiare, pe termen de 5 ani.

În motivare a invocat că, în cadrul cercetării judecătorești Suvorova

Eugenia nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii, nu a restituit integral

prejudiciul cauzat, iar la individualizarea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont

de prevederile art. 75 Cod penal.

Un alt argument invocat în susținerea apelului a fost faptul că, stabilind

inculpatului pedeapsa cu aplicarea art. 79 Cod penal, aceasta nu-și va atinge

scopul, condiționând în acest sens favorizarea săvârșirii de către inculpat sau alte

persoane a altor infracțiuni, nefiind stabilite în acest sens circumstanțe care

micșorează esențial gravitatea faptei.

Subsidiar a invocat că, instanța de judecată contrar prevederilor art. 395

alin. (3) Cod de procedură penală, nu a indicat categoria penitenciarului în care

inculpatul urmează să execute pedeapsa.

3.1. Avocatul Simonov Serghei în numele inculpatului, a contestat cu apel

și cu apel suplimentar sentința, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei

hotărâri de achitare, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivare a invocat că, nu au fost administrate probe concludente și

pertinente care ar dovedi intenția directă a ultimei de a însuși de la Cibotari

Eugenia mijloace bănești în sumă de 7050 euro, or această sumă a fost

împrumutată de Suvorova Eugenia, de la partea vătămată pentru legalizarea

dreptului de proprietate succesorală după decesul soțului său, a cărui masă

succesorală era pe teritoriul altui stat.

Raportul dintre inculpatul Suvorova Eugenia și partea vătămată Cibotari

Eugenia este guvernat de legislația civilă și reglementat de art. 867 Cod civil.

Suplimentar apelantul a indicat că, prima instanță nu a luat în considerație

faptul că, la început inculpatul Suvorova Eugenia a primit de la Cibotari Eugenia

suma de 5000 euro cu scopul de a găsi un spațiu locativ în raza teritorială a

mun. Chișinău. Verificând această posibilitate, inculpatul a prezentat lui Cibotari

Eugenia câteva imobile, care aveau statut de spațiu tehnic, nelocativ și altul în

subsol, însă ultima nu a acceptat.

După ce au ajuns la concluzia că la prețul de 5000 euro este imposibil de

găsit spațiu locativ în mun. Chișinău, inculpatul a rugat-o pe Cibotari Eugenia să-i

împrumute suma de 5000 euro, pentru necesități personale, întocmind în acest sens

o recipisă.

Ulterior, inculpatul a mai întocmit o recipisă pentru suma de 7050 euro (cu

calcularea dobânzii), care este anexată la materialele cauzei.

Subsidiar apelantul a indicat că, prima instanță a pus la baza sentinței de

condamnare declarațiile părții vătămate, din care, însă, nu rezultă clar dacă

Cibotari Eugenia a împuternicit inculpatul doar să găsească sau să procure un

spațiu locativ.

Mai mult, partea vătămată a confirmat că inculpatul a întocmit două recipise

2

și că dânsa nu a avut nimic împotriva acestora.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, faptele incriminate

lui Suvorova Eugenia și-au găsit confirmare prin prisma probelor prezentate și

cercetate în cadrul ședințelor de judecată în prima instanță și verificate în instanța

de apel, și anume: declarațiile părții vătămate Cibotari Eugenia (f.d.8-9, 88);

procesul-verbal de ridicare a obiectului din 07 octombrie 2014, din care rezultă că

de la Cibotari Eugenia, a fost ridicată recipisa scrisă de mână, datată cu

16 septembrie 2012, în limba rusă, semnată de Suvorova Eugenia (f.d.15-16);

copia recipisei din 16 septembrie 2012, întocmită în limba rusă din numele lui

Suvorova Eugenia, precum că, a împrumutat de la Cibotari Eugenia suma de 7050

euro și confirmă primirea sumei de bani, cu obligația de a-i restitui până la

12 aprilie 2014 (f.d.18); procesul-verbal de examinare a obiectului din

17 noiembrie 2014, prin care a fost examinată copia recipisei ridicate de la Cibotari

Eugenia (f.d.17).

Instanța de apel a stabilit că, cumulul probator atestă incontestabil prezența

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, or, inculpatul a

intrat în posesia sumei bănești luată în perioada anilor 2010-2011 sub pretextul

procurării unui spațiu locativ în raza teritorială a mun. Chișinău, de la partea

vătămată, prin înșelăciune, a însușit-o, cauzând ultimei un prejudiciu material în

proporții deosebit de mari.

La fel, instanța de apel a stabilit că, inculpatul cunoștea starea precară a

sănătății, starea materială și problema locativă a lui Cibotari Eugenia, care închiria

spațiu locativ și garaj pentru păstrarea bunurilor sale, fapt ce a fost consemnat și în

recipisa întocmită, ,,…în caz de deces a acesteia banii urmează a fi transmiși

rudelor… ”, or aceasta a fost factorul determinant în tergiversarea procesului de

identificare a unui spațiu locativ pentru a fi procurat.

Mai mult, Suvorova Eugenia a întreprins un șir de măsuri și acțiuni care pot

fi executate doar cu o intenție prestabilită, bine determinată, cu o consecutivitate

precisă, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate, martorului audiat în ședința

instanței de judecată, inclusiv și prin recipisele care au fost întocmite cu conținut

diferit în diferite perioade de timp, pentru a crea părții vătămate impresia finalității

rezolvării problemei cu spațiul locativ.

Instanța de apel a reținut că, în acțiunile inculpatului se conține elementul

proporții deosebit de mari, deoarece potrivit art. 126 Cod penal, valoarea pagubei

depășește 5000 unități convenționale.

Respingând apelul și apelul suplimentar al apărării, instanța a menționat că,

în ,,activitatea” sa îndreptată spre însușirea banilor părții vătămate prin înșelăciune,

și abuz de încredere inculpatul a utilizat diferite procedee de a câștiga încrederea

ultimei, fiindcă, din declarațiile părții vătămate Cibotari Eugenia și a martorului

Buravcenco Margarita s-a stabilit că, inculpatul a prezentat părții vătămate un

spațiu nelocativ din sectorul Botanica, mun. Chișinău, fără a dispune de acte,

neprivatizat, care era utilizat ca uscătorie, apoi un depozit dintr-un subsol,

procedeu care a determinat-o pe Cibotari Eugenia să devină mai încrezătoare în

cele expuse de inculpat.

Astfel, Suvorova Eugenia a devenit mai credibilă în fața părții vătămate,

3

ultima având mai multă încredere, perioada de procurare a unui spațiu locativ care

era extrem de necesar s-a extins până în anul 2016, dar care nu s-a mai realizat, iar

inculpatul și-a atins scopul spre care s-a pregătit, însușind suma de 7050 euro,

primită în perioada anilor 2010-2011, pentru procurarea spațiului locativ.

Instanța de apel a respins argumentul avocatului apelant, precum că, suma de

7050 euro nu a fost însușită dar împrumutată pentru perfectarea actelor de

succesiune după decesul soțului lui Suvorova Eugenia în Ucraina, deoarece acest

argument a fost combătut prin copia hotărârii instanței din Ucraina, unde este

menționat că, succesorul defunctului este fiul acestuia, Iliin Arcadie și nicidecum,

inculpatul, iar toate actele efectuate au fost în a doua decadă a anului 2012, pe când

ultima și-a asumat angajamente față de partea vătămată în anul 2010, cunoscând de

urgența problemei, a cărei rezolvare și-a asumat (f.d.135-138).

Totodată, instanța de apel a respins și solicitarea părții vătămate Cibotari

Eugenia de încetare a procesului din motivul împăcării părților, deoarece, reieșind

din conținutul prevederilor art. 109 Cod penal, infracțiunea face parte din categoria

infracțiunilor deosebit de grave, iar prescripțiile date sunt imperative și imposibil

de aplicat.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a stabilit că prima

instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 16, 61, 75 Cod penal, just

concluzionând că, reeducarea și corectarea lui Suvorova Eugenia este posibilă doar

prin aplicarea pedepsei închisorii.

Respingând apelul acuzatorului de stat, instanța a indicat că, prima instanța,

la stabilirea pedepsei inculpatului, corect a aplicat art. 79 Cod penal, ținând cont de

faptul că Suvorova Eugenia are o vârstă înaintată, stare de sănătate precară,

anterior nu a fost condamnată, a restituit prejudiciul cauzat.

penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea parțială a acesteia, cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivare a invocat că, instanța de apel la individualizarea pedepsei nu a

ținut cont de prevederile art. art. 61, 75, 79 Cod penal, fapt soldat cu stabilirea unei

pedepse neechitabile.

Totodată, instanțele de fond urmau să studieze multilateral, în deplină

măsură și obiectiv toate circumstanțele și datele care caracterizează atât negativ,

cât și pozitiv persoana inculpatului și care au o importanță esențială pentru

stabilirea categoriei și mărimii pedepsei.

Astfel, instanța de apel a omis a se expune în partea descriptivă referitor la

art. 79 Cod penal, anume care circumstanțe le consideră ca excepționale și

necesitatea aplicării unei pedepse sub limita minimă prevăzută de sancțiunea

articolului incriminat.

Susține recurentul că, instanța de apel a ignorat faptul, că inculpatul a

săvârșit o infracțiune deosebit de gravă, contra patrimoniului persoanei, care

prezintă un pericol social vădit, deoarece partea vătămată a fost deposedată prin

înșelăciune de bani, fiind lipsită de dreptul de a-și procura apartament.

La fel, nu a ținut cont de comportamentul inculpatului până la săvârșirea

infracțiunii, în timpul și după săvârșirea infracțiunii.

Subsidiar recurentul a invocat că instanțele de fond au omis a se expune

asupra tipului de penitenciar în care urmează inculpatul să execute pedeapsa, cu

4

toate că acest argument a fost invocat și în apel.

5.1. Avocatul Simonov Serghei în numele inculpatului, în temeiul pct. 8),

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs decizia,

solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivare a invocat că, nu au fost administrate probe concludente și

pertinente care ar fi dovedit intenția directă a inculpatului de a însuși de la Cibotari

Eugenia, mijloace bănești în suma de 7050 euro.

Însăși, inculpatul a declarat că, Cibotari Eugenia, dispunând doar de suma de

5000 euro, l-a rugat să o ajute la achiziționarea unui spațiu locativ la prețul dat.

Executând rugămintea ultimei, inculpatul i-a găsit un spațiu în subsol,

precum și o încăpere cu destinație tehnică (uscătoare), însă, Cibotari Eugenia a

refuzat să accepte aceste variante, declarând că ele nu i se potrivesc.

După ce inculpatul și Cibotari Eugenia au ajuns la concluzia că la acest preț

nu este posibil de cumpărat un spațiu locativ, Suvorova Eugenia a rugat-o pe

Cibotari Eugenia să-i împrumute 5000 euro pentru necesități personale, întocmind,

în acest sens o recipisă. Ulterior, Suvorova Eugenia a mai întocmit o recipisă

pentru suma de 7050 euro (cu calcularea dobânzii), care este anexată la materialele

dosarului.

Conform documentelor prezentate, în anul 2004 în Ucraina a decedat fostul

soț al lui Suvorova Eugenia, Iliin Vasilii. Conform testamentului casa lui, situată în

or. Pervomaisk, regiunea Nicolaev, Ucraina, a fost moștenită de fiul decedatului și

al lui Suvorova Eugenia, Iliin Arcadii, care în prezent locuiește în Irlanda.

Conform procurii din 26 ianuarie 2012, Iliin Arcadii a împuternicit-o pe

mama sa, Suvorova Eugenia, să-i reprezinte interesele în fața autorităților

competente din Ucraina în legătură cu acceptarea moștenirii, rămasă după decesul

tatălui său, Iliin Vasilii, decedat în Ucraina la 25 august 2004, și anume a bunului

imobil testat în favoarea lui: casa, situată pe adresa: Ucraina, regiunea Nicolaev,

or. Pervomaisk, str. Hersonskaia 10.

Faptul acceptării de către Iliin Arcadii a moștenirii se confirmă de asemenea

prin hotărârea Judecătoriei or. Pervomaisk, regiunea Nicolaev, Ucraina din

11 iunie 2012, conform căreia lui Iliin Arcadii i s-a stabilit un termen suplimentar

pentru depunerea cererii de acceptare a moștenirii.

Fiind audiată în calitate de martor în cadrul ședinței de judecată, Buravcenco

Margarita a explicat că, ea nu a asistat la transmiterea mijloacelor bănești și că nu

cunoaște despre ce sumă este vorba.

Susține recurentul că, fiind audiată în calitate de parte vătămată, Cibotari

Eugenia a comunicat că ar fi dat mijloace bănești inculpatului, pentru ca acesta să-i

găsească un spațiu locativ, însă nu este clar, dacă ea a împuternicit inculpatul doar

să găsească sau și să procure un spațiu locativ, nu este clar nici scopul, cu care a

împrumutat inculpatului mijloacele bănești.

Mai mult, Cibotari Eugenia a confirmat că inculpatul a întocmit două

recipise și că dânsa nu a avut nimic împotrivă.

Indică recurentul că, prin ordonanțele organului de urmărire penală din

30 septembrie 2014, Cibotari Eugenia a fost recunoscută în calitate de parte

vătămată și parte civilă, tot la 30 septembrie 2014, Cibotari Eugenia a depus cerere

de chemare în judecată privind încasarea prejudiciului material cauzat prin

5

infracțiune.

Conform ordonanței de pornire a urmăririi penale, urmărirea penală a fost

pornită la 06 octombrie 2014, ora 16.10 (f.d.1).

Cu trimitere la Recomandarea nr. 38 a Curții Supreme de Justiție ,,Cu privire

la acțiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul sesizării sau autosesizării

organului competent până la declanșarea urmăririi penale”, indică recurentul că,

ordonanțele organului de urmărire penală din 30 septembrie 2014, privind

recunoașterea lui Cibotari Eugenia în calitate de parte vătămată și parte civilă, ca și

cerere de chemare în judecată din 30 septembrie 2014, nu pot fi admise ca probe,

iar, în materialele dosarului nu există careva încheieri a instanței de judecată

privind recunoașterea lui Cibotari Eugenia ca parte vătămată și parte civilă.

Mai indică recurentul că, instanța de apel nu s-a expus asupra faptului că,

conform recipisei din 07 februarie 2016, Cibotari Eugenia a primit de la inculpat

suma de 600 euro și a declarat că nu are careva pretenții fața de ultimul, cerând

achitarea lui, menținând fără modificări sentința în care este indicat că, acțiunea

civilă se admite și se încasează de la Suvorova Eugenia în beneficiul părții

vătămate Cibotari Eugenia a prejudiciului material cauzat și nerestituit în sumă de

600 euro.

Susține recurentul că, între inculpat și Cibotari Eugenia, a fost încheiat un

contract de împrumut, reglementat de art. 867 Cod civil, fiindcă, la materialele

cauzei este anexată recipisă din 16 septembrie 2012, pe care Suvorova Eugenia a

întocmit-o, indicând că a împrumutat de la Cibotari Eugenia suma de 7050 euro, și

care confirmă faptul că între Suvorova Eugenia și Cibotari Eugenia există relațiile

de ordin civil și nu penal, iar conform art. 1 al Protocolului nr. 4 la CțEDO, nimeni

nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să

execute o obligație contractuală.

5.2. Avocatul Medeleanu Roman în numele inculpatului, în temeiul pct. 6),

8), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile

pronunțate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivare a invocat că, instanțele de fond neîntemeiat au ajuns la concluzia

privind vinovăția lui Suvorova Eugenia, or, de acuzare nu au fost prezentate probe

ce ar confirma existența tuturor elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Cod penal.

La fel, instanțele de fond greșit au pus la baza sentinței de condamnare doar

declarațiile părții vătămate Cibotari Eugenia, fără a exista alte probe care ar

confirma întrunirea în acțiunile inculpatului a laturii obiective și subiective a

infracțiunii incriminate.

Recurentul consideră că, din probele administrate în cauză, nu rezultă cu

certitudine dobândirea ilicită, prin înșelăciune de la Cibotari Eugenia a mijloacelor

financiare în sumă de 7050 euro.

Apărarea reiterează că, principiul prezumției de nevinovăție se conține în

art. 11 al Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 6 § 2 Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; art. 14.2 al Pactului

internațional cu privire la drepturilor civile și politice; art. 21 din Constituția

R. Moldova.

Astfel, menționează recurentul că, nu a fost stabilit cu certitudine că

6

Suvorova Eugenia, avea intenția de a-și onora obligațiile asumate față de partea

vătămată. Faptul dat se probează prin declarațiile părții vătămate Cibotari Eugenia

care a relatat că, Suvorova Eugenia i-a propus o cameră în sectorul Botanica,

mun. Chișinău, unde trăia ultima, însă din anumite circumstanțe nu a fost posibil

procurarea acestei camere, inculpatul fiind de acord să întocmească o recipisă prin

care a împrumutat această sumă și este de acord să achite și dobânda la suma

împrumutată.

De asemenea, inculpatul a declarat că, inițial a propus părții vătămate o

odaie în sectorul Botanica, mun. Chișinău, care costa 5000 euro, însă ultima a

refuzat această ofertă, iar, ulterior nu a mai găsit careva oferte la condițiile indicate

și i-a propus părții vătămate să-i lase suma dată de bani ca împrumut, ultima fiind

de acord, inculpatul întocmind o recipisă prin care a declarat că a împrumutat

această sumă de bani cu condiția plății unei dobânzi și termen de rambursare până

la 12 aprilie 2014.

În confirmarea acestei versiuni, la materialele cauzei este anexată recipisa

dată, în calitate de probă.

La fel, apărarea consideră că, din cumulul de probe nu a fost dovedită

întrunirea laturii subiective a infracțiunii imputate care se caracterizează prin

intenție directă. Motivul infracțiunii în cauză constă, în principal, în interes

material, însă între partea vătămată Cibotari Eugenia și Suvorova Eugenia sunt

prezente relații de ordin civil.

Or, temeiul aplicării răspunderii penale pentru escrocherie apare în cazul

imposibilității apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile.

Cu alte cuvinte, atunci când este vorba despre două subiecte ale unui raport

juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi, și numai

dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se

justifică intervenția legii penale.

5.3. Avocatul Pîslaru Vitalie în numele inculpatului, în temeiul pct. 6), 8),

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile

pronunțate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei hotărâri de achitare sau

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivare a invocat că, latura subiectivă a infracțiunii incriminate

inculpatului lipsește, deoarece din declarațiile părții vătămate și a martorului

Buravcenco Margarita, părțile au convenit verbal în privința împrumutului, apoi

au întocmit și semnat recipise, mai mult, banii au fost restituiți părții vătămate

integral și cu dobândă.

La fel, susține recurentul că, în acțiunile inculpatului lipsește latura

subiectivă a infracțiunii, care se caracterizează prin intenție directă cu scopul de a

sustrage bunurile sau intenția de a nu-și onora angajamentul asumat, fiindcă la caz,

lipsește intenția directă, ca dovadă în acest sens fiind acțiunile lui Suvorova

Eugenia, care i-a propus părții vătămate o cameră în sectorul Botanica,

mun. Chișinău, cât și alte variante, însă care din anumite circumstanțe nu au fost

acceptate.

În speță, nu este dovedită rea-voința și intenția directă a inculpatului, or

potrivit art. 1 Protocol 4 la CțEDO, nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru

singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.

Subsidiar a invocat că, instanța de judecată a violat dreptul la un proces

7

echitabil al inculpatului Suvorova Eugenia prevăzut de art. art. 6, 7 din CțEDO.

Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi respinse, ca

inadmisibile, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din

dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul

acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu este

întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea

atacată este legală, întemeiată și motivată.

Cu referire la recursurile declarate de avocații Simonov Serghei,

Medeleanu Roman și Pîslaru Vitalie în numele inculpatului Suvorova Eugenia.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Reieșind din conținutul recursurilor declarate de avocații Medeleanu Roman

și Pîslaru Vitalie, Colegiul penal lărgit constată că titularii acestora invocă temeiuri

pentru recursuri stipulate la pct. 6), 8), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a

fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în

baza unei legi mai blânde, sau când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Însă Colegiul reține că, recurenții nu au indicat concret asupra căror motive

nu s-a expus instanța de apel, care sunt circumstanțele prin care se constată că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, care este eroarea gravă de fapt

pe care a admis-o instanța de apel, care a afectat soluția instanței, care este fapta

pentru care instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, altă decât cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire și în care normă urma a fi încadrată

juridic fapta săvârșită de inculpat, or poziția instanței de recurs de a suplini din

oficiu recursurile recurenților prin constatări subiective constituie o derogare de la

principiul contradictorialității în condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, instanța de

recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursurile ordinare ale apărării

cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

8

La fel, recurenții au invocat temeiuri pentru recursuri stipulate la pct. 6), 8)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În esență, criticele recurenților se axează pe ideea că instanța de apel nu a

intrat pe deplin în esența acțiunilor inculpatului, acestea fiind apreciate greșit,

eronat dispunând condamnarea acestuia în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

deoarece în acțiunile inculpatului lipsește obiectul, latura obiectivă și latura

subiectivă a infracțiunii.

Verificând alegațiile recurenților, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

respingere a apelurilor și menținerea sentinței a respectat prevederile legale,

adoptând o soluție corectă și întemeiată.

În susținerea concluziei formulate, Colegiul penal lărgit se expune în felul

următor.

În primul rând, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că la această etapă,

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor

instanțe.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea condamnării inculpatului în baza faptelor imputate prin

rechizitoriu.

Respectiv, cu referire la situația de fapt relatată de recurenți în cererea de

recurs, care în opinia acestora denotă nevinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor

incriminate prin rechizitoriu și menționează că inculpatul a luat cu împrumut bani

de la partea vătămată, Colegiul penal lărgit stabilește, că judecând apelurile,

instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând

o soluție corectă, care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe

administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100

alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just apreciate prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a

stabilit cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 190

alin. (5) Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs menționează că obiectul material al

escrocheriei este format din bunurile care au o existență materială, sunt create prin

munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile

și străine pentru făptuitor.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, elementul material se realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a

bunurilor de la victime, fiind întregit cu altele două, conținute în textul normei de

incriminare - înșelăciune sau abuz de încredere.

9

Prin dobândire ilicită a bunurilor, legiuitorul prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a

altor valori străine sau dreptului asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de operare

ale făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de

bunuri, dezinformarea victimei privitor la marfă, contraprestație, calitate, preț,

echivalent etc.; utilizarea unor împrejurări, echipamente, documente fictive sau

false; ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii pentru comunicare

victimei ș.a; în funcție de circumstanțele faptei, înșelăciunea poate lua forma scrisă

de realizare, verbală, electronică sau alta, fapt care nu are relevanță pentru

existența infracțiunii de escrocherie.

Prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de

încredere, acțiunea făptuitorului este îndreptată la inducerea victimei în eroare, prin

crearea unei false reprezentări a realității, indiferent de mijloacele utilizate, cu

scopul obținerii transmiterii voite, sie ori altei persoane, a bunului sau dreptului

asupra lui, ce aparține celui supus manoperelor frauduloase.

La încadrarea juridică a infracțiunii de escrocherie nu are importanță metoda

înșelăciunii și mijloacele utilizate, important este ca acestea să fie îndreptate

scopului de sustragere, iar victima să fie indusă în eroare și să ajungă la o

reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, determinante transmiterii voite a

bunului.

Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăție

sub formă de intenție. De asemenea, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea

scopului special – a scopului de cupiditate.

Astfel, argumentele recurenților prin care se invocă că, în acțiunile

inculpatului lipsește obiectul, latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii

incriminate, sunt reținute de către instanța de recurs ca neîntemeiate, instanța de

apel, în urma cercetării probelor, corect a stabilit prezența tuturor elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Colegiul penal lărgit respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de

recurenți prin care se susține că litigiul dintre inculpat și partea vătămată este de

natură civilă, deoarece instanța de apel corect a stabilit faptul deposedării arbitrare

a părții vătămate de către inculpat de bani și neexecutării obligațiilor la care s-a

angajat în urma înțelegerii ce a avut loc cu partea vătămată.

Asemenea comportament este cu rea-credință și este inadmisibil în cadrul

unor raporturi juridice civile, unde părțile trebuie să se comporte cu bună-credință

și în limitele legii. Din moment ce inculpatul a hotărât și continuă neîntemeiat să

tergiverseze rambursarea sumei primite de la partea vătămată, astfel acțiunile

inculpatului au depășit limitele cadrului civil, trecând în sfera penalului.

Limita între un acord civil și o componență de infracțiune este latura

subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin rea-credință, adică prin

abuz de încredere și înșelăciune.

Lipsa intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice civile

nu presupune excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în

sfera penalului.

10

Cu referire la argumentul invocat de avocatul Simonov Serghei referitor la

faptul că, ordonanțele organului de urmărire penală din 30 septembrie 2014,

privind recunoașterea lui Cibotari Eugenia în calitate de parte vătămată și parte

civilă, ca și cerere de chemare în judecată din 30 septembrie 2014, nu pot fi admise

ca probe, Colegiul penal ține să menționeze că, potrivit art. 251 alin. (4) Cod de

procedură penală, încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în

alin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii –

când partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – când partea i-a

cunoștință de materialele dosarului, sau în instanța de judecată – când partea a fost

absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este

prezentată nemijlocit în instanță.

Prin urmare, reieșind din lucrările dosarului, nu se atestă că inculpatul sau

apărătorul acestuia, la finisarea urmăririi penale sau la judecarea cauzei în prima

instanță au invocat sau semnalat careva încălcări procesuale în sensul vizat, acestea

fiind invocate doar la etapa declarării recursului.

Colegiul lărgit respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de avocatul

Simonov Serghei precum că, instanța de apel nu s-a expus asupra faptului că,

conform recipisei din 07 februarie 2016, Cibotari Eugenia a primit de la inculpat

suma de 600 euro și a declarat că nu are careva pretenții fața de ultimul, or, partea

vătămată în ședința de judecată a instanței de apel nu și-a exprimat benevol

renunțul la acțiunea civilă cum prevede legislația procesuală penală și civilă, ca

instanța de apel să se expună asupra acesteia.

Totodată, Colegiul penal consideră că în prezenta cauză penală, nu au fost

încălcate principiile prevăzute de art. art. 6, 7 din CțEDO, iar instanțele de fond la

examinarea prezentei cauze penale au respectat dreptul la un proces echitabil și

principiile contradictorialității și egalității armelor.

În consecință, Colegiul penal lărgit menționează că la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. art. 414-419 Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și

întemeiată, astfel că nu există temei pentru admiterea recursurilor ordinare în

sensurile declarate de recurenți.

Cu referire la recursul declarat de procuror.

Din textul recursului, se constată că recurentul invocă drept temei de

declarare a acestuia prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, însă nu a indicat concret care sunt circumstanțele prin care

se constată că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și care este

eroarea gravă de fapt pe care a admis-o instanța de apel, care a afectat soluția

instanței, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul recurentului

prin constatări subiective constituie o derogare de la principiul contradictorialității

în condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, instanța de

recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursurile ordinare ale acuzării

cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

11

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, recurentul a invocat temeiuri pentru recurs stipulate la pct. 6), 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

criticând decizia instanței de apel la capitolul individualizării pedepsei.

În continuare, Colegiul lărgit indică că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care

este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În speța de referință, Colegiul penal lărgit reține că obiect al contestării

deciziei în instanța de recurs, a constituit blândețea pedepsei, fiind invocat că

instanțele de fond au omis a se expune care circumstanțe le consideră excepționale

pentru stabilirea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de sancțiunea articolului

incriminat, or, pedeapsa stabilită inculpatului este prea blândă și insuficientă

atingerii scopului legii penale în restabilirea echității sociale, corectării

condamnatului și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal lărgit reține că la aplicarea pedepsei lui

Suvorova Eugenia pentru infracțiunea săvârșită, instanța de apel corect a reținut

soluția primei instanțe care a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75

Cod penal și astfel, corect a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea

inculpatului este posibilă prin stabilirea pedepsei închisorii de 6 ani, cu aplicarea

art. 79 Cod penal, cu executarea în penitenciar pentru femei de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate ce ține de administrarea bunurilor altor

persoane pe termen de 4 ani.

Astfel, la individualizarea pedepsei instanțele de fond just au ținut cont, de

12

faptul că, circumstanțe agravante nu au fost reținute, ca circumstanță atenuantă a

fost reținută restituirea benevolă în parte a prejudiciului cauzat.

Potrivit art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea

infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup

la descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară

obligatorie.

În spiritul acestei norme penale, se înțelege că trebuie să existe ori în

împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau

stări de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a

personalității inculpatului.

Împrejurările obișnuite sunt cele care predomină și caracterizează

majoritatea cetățenilor și nu pot fi considerate excepționale.

Ca excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind

personalitatea făptuitorului (persoana cu dizabilități severe și accentuate), merite

deosebite față de societate, alte circumstanțe de importanță majoră).

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că, instanțele de fond corect au

reținut că, Suvorova Eugenia are vârsta mai mare de 60 ani, starea sănătății este

precară, anterior nu a săvârșit infracțiuni, stabilindu-i pedeapsă sub limita minimă

prevăzută de sancțiunea articolului incriminat.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că instanța de apel just a reținut

că, prima instanță corect a precizat că, în cauză toate aspectele stabilite, justifică

aplicarea pedepsei sub limita minimă și nu se impune reconsiderarea pedepsei

aplicate sub aspectul modificării mărimii acesteia, de vreme ce pedeapsa penală

așa cum a fost individualizată de către prima instanță este aptă de a îndeplini

funcțiile și de a realiza scopul.

Colegiul lărgit respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului prin care

indică că, instanța de apel a omis a se expune care circumstanțe le consideră ca

excepționale deoarece, instanța de apel a indicat că prima instanța, la stabilirea

pedepsei inculpatului, corect a aplicat art. 79 Cod penal, ținând cont de faptul că

Suvorova Eugenia are o vârstă înaintată, stare de sănătate precară, anterior nu a

fost condamnată, a restituit prejudiciul cauzat.

La fel, Colegiul respinge argumentul recurentului referitor la faptul că

instanțele de fond au omis a se expune asupra tipului de penitenciar în care

urmează inculpatul să execute pedeapsa, or, prin încheierea Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 04 martie 2016, a fost corectată eroarea evidentă din sentința

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 22 ianuarie 2016, fiind indicat tipul

penitenciarului în care inculpatul urmează să execute pedeapsa stabilită.

Generalizând cele expuse, instanța de recurs conchide că, de către instanțele

de fond s-a ținut cont în măsură deplină de principiile generale de individualizare a

pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de personalitatea inculpatului, de

13

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, astfel fiind

respectate dispozițiile art. art. 61, 75, 76, 79 Cod penal, fiind stabilită o pedeapsă

echitabilă pentru fapta săvârșită, care își va atinge scopul și va duce la restabilirea

echității sociale, corectarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

atât de către inculpat cât și de alte persoane.

Ținând cont de cele menționate mai sus, Colegiul lărgit concluzionează că la

judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art. art. 414 - 417 Cod de procedură penală, pedeapsa aplicată

inculpatului este individualizată corect, este echitabilă și este în concordanță cu

scopul pedepsei penale, iar recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie, de avocații

Simonov Serghei, Medeleanu Roman și Pîslaru Vitalie în numele inculpatului, cu

menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 martie

2016, în cauza penală în privința lui Suvorova Eugenia Ion.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 decembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

14