1ra-1945/2016 — art. 151 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-1945/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Malanciuc Viorel în numele inculpatului Onufriev Alexandr, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 20 ianuarie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2016, în cauza penală în privința lui

Onufriev Alexandr Anatoli, născut la 09

iunie 1980, originar și domiciliat în or. Bender,

str. Tcacenco nr. 157.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Alexandr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, fiindu-

i stabilită pedeapsa de 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Bevza Evghenii, cu încasarea de la

Onufriev Alexandr în folosul primului, cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 50000 lei și

a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru asistența juridică acordată. În rest,

acțiunea civilă a fost respinsă.

aproximativ la ora 07:00, având intenția de a aplica vătămări corporale, s-a deplasat la

domiciliul cet. Bevza Evghenii Alexandr, a.n. 1985, pe adresa str-la Florăriei 2L, mun.

Chișinău și, chemându-l afară în fața scării, i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect ascuțit

în regiunea abdomenului și toracelui.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1568/D din 11.07.2013, în cadrul

examinării cet. Bevza Evghenii Alexandr, s-a constatat: plagă tăiată penetrantă a peretelui

anterior abdominal, cu lezarea tangențială a stomacului, ligamentului gastrocolic și

1

ficatului, plagă tăiată penetrantă a hemitoracelui stâng, hemotorax pe stânga, care au fost

cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect tăietor – înțepător prin mecanisme de

lovire, care reprezintă pericol pentru viață și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare

gravă.

casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea imputată.

În motivarea cererii depuse, apelantul a indicat că sentința este ilegală, deoarece

instanța de fond a efectuat o examinare arbitrară a probelor, care nu au fost apreciate la justa

lor valoare, fiind admise erori esențiale de interpretare a legii, astfel fiind lezat dreptul

inculpatului la un proces echitabil. Suplimentar, apelantul a indicat că instanța de fond nu

s-a expus asupra declarațiilor inculpatului, în sentință fiind omisă indicarea considerentelor

respingerii versiunii ultimului și a dat credibilitate doar declarațiilor părții vătămate și ale

martorilor acuzării.

pronunțată integral la 15 iulie 2016, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, cu

menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că vinovăția inculpatului

se dovedea prin probele administrate, și anume prin: 1) declarațiile părții vătămate Bevza

E. și ale martorilor Onufriev L., Bevza A., Bevza V., Fedorovici T., Botnariuc A., Ceban

V., Miniailo E., Barsucov A., Țușcari V., Chiriac E.; 2) procesele-verbale de cercetare la

fața locului din 09.07.2013, de recunoaștere a persoanei după fotografie din 09.06.2013 și

de ridicare din 09.06.2013; 3) rapoartele de expertiză nr. 245 și de expertiză medico-legală

nr. 1568/D din 11.07.2013, nr. 849, 850, 851 și 852 din 19.07.2013.

Instanța de apel a considerat că motivele invocate în apel, care vizau aprecierea

probelor puse la baza condamnării inculpatului, erau nefondate, or probele puse la baza

sentinței au fost obținute legal, fiind admisibile în sensul art. 95 Cod de procedură penală și

au fost apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală. Astfel,

instanța de apel a statuat asupra lipsei necesității și cărorva temeiuri de a da o nouă apreciere

probelor, fiind solidară cu concluziile primei instanțe, care erau motivate temeinic și legal,

sub aspectul că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin prin probatoriul administrat.

În sensul celor expuse, instanța de apel a constatat motivarea amplă și temeinică a sentinței,

cu privire la evaluarea și aprecierea probelor în raport cu fapta reținută în sarcina

inculpatului, exigențele art. 6 al CoEDO fiind respectate.

Astfel, instanța de apel a considerat că criticile apelantului cu privire la aprecierea

probelor de către instanța de fond reprezentau poziția subiectivă a părții apărării, aceste

critici fiind nefondate, de vreme ce probele administrate și apreciate de către instanța de

fond, care au fost verificate în ședința instanței de apel, dovedeau cu certitudine săvârșirea

infracțiunii de către inculpat. În urma celor expuse, instanța de apel a considerat că

2

versiunea inculpatului era combătută completamente prin circumstanțele cauzei și probele

administrate, astfel urmând a fi apreciată drept o tentativă de evitare a răspunderii penale

pentru fapta săvârșită.

Instanța de apel a stabilit că sentința cuprinde elementele definitorii condamnării,

prevăzute de art. 394 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, fiind corectă concluzia privind

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile, săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune, prevăzute de

art. 151 alin. (1) Cod penal – acțiuni intenționate, exprimate prin vătămarea intenționată

gravă a integrității corporale, care este periculoasă pentru viață.

Suplimentar, instanța de apel a considerat că instanța de fond, la stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, a dat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61 și 75 Cod penal, în

mod just concluzionând că atingerea scopului pedepsei se va obține prin aplicarea pedepsei

cu închisoare, totodată nefiind constatate temeiuri pentru aplicarea unei pedepse mai blânde

decât cea prevăzută de lege sau pentru dispunerea suspendării condiționate a executării

pedepsei.

În concluzie, instanța de apel a considerat că nu există alte temeiuri de a interveni în

soluția adoptată de către instanța de fond, a cărei sentință este legală, întemeiată și motivată.

Viorel în numele inculpatului Onufriev Alexandr, depus la 11 august 2016, care fără a indica

vreun temei pentru recurs din cele prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

solicită casarea acestora și emiterea unei decizii prin care inculpatul să fie achitat de sub

învinuirea ce i se impută.

În cererea depusă, recurentul invocă motive identice celor invocate în cererea de apel,

pe care le consideră aplicabile și în privința deciziei instanței de apel, și anume că instanțele

de fond și de apel au efectuat o examinare arbitrară a probelor, care nu au fost apreciate la

justa lor valoare, fiind admise erori esențiale de interpretare a legii, astfel fiind lezat dreptul

inculpatului la un proces echitabil. Suplimentar, apelantul a indicat că instanțele de fond și

de apel nu s-au expus asupra declarațiilor martorilor apărării, nu au indicat din ce

considerente nu le-au pus la baza hotărârilor adoptate, nu au desfășurat motivele privind

credibilitatea declarațiilor părții vătămate și ale martorilor acuzării, precum și nu au indicat,

în hotărârile adoptate, motivul respingerii unor declarații.

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, pe care îl consideră vădit neîntemeiat, din

motiv că recurentul solicită reaprecierea probelor, iar un asemenea temei nu se regăsește în

prevederile art. 427 Cod de procedură penală, astfel invocarea acestei chestiuni, în recursul

ordinar, fiind lipsită de suport legal. Suplimentar, procurorul a menționat că motivele

invocate în recurs au constituit obiect de examinare în instanța de apel și o altă opinie asupra

probelor, care au fost puse la baza sentinței de condamnare, nu poate constitui temei pentru

3

reexaminarea cauzei, hotărârea contestată fiind motivată și acțiunile inculpatului întrunind

elementele infracțiunii, săvârșirea căreia i-a fost incriminată.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune inadmisibilitatea acestuia,

din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, dispune inadmisibilitatea lui în cazul în care recursul nu îndeplinește

cerințele de formă și conținut, prevăzute în art. 429 și 430 Cod de procedură penală.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform prevederilor art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul se depune

de persoanele menționate în art. 421 și trebuie să fie motivat.

La rândul său, art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală stabilește că cererea de recurs

trebuie să includă conținutul și motivele recursului, cu argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 alin. (1)

Cod de procedură penală, invocate în recurs și în ce constă problema de drept de importanță

generală abordată în cauza dată.

Nefiind de acord cu hotărârile judecătorești, recurentul era obligat prin lege să invoce

cel puțin unul din temeiurile pentru recurs stipulate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, însă nu s-a conformat legii. Colegiul penal reține că la etapa examinării recursului

ordinar, instanța de recurs nu efectuează un control asupra fondului cauzei, ci verifică

aplicarea corectă a normelor de drept material și procedural față de faptele constatate de

instanța de apel ori, după caz, de instanța de fond, verificare care se efectuează numai în

limita temeiurilor formulate în recurs. Deoarece temeiurile pentru recurs ordinar sunt expres

și limitativ stipulate în lege, rezultă că motivarea recursului trebuie să se refere numai la

acestea.

Astfel, reieșind din obligativitatea motivării recursului, Colegiul penal constată că

prevederile legale, anterior menționate, nu au fost respectate de către recurent, care n-a

invocat nici unul din temeiurile pentru recurs, prevăzute în art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală. În acest context, instanța de recurs conchide că stipulările legale, deși

sunt obligatorii, nu au fost respectate de către autorul recursului.

Reieșind din cele constatate, instanța de recurs decide asupra inadmisibilității

recursului ordinar declarat, deoarece acesta nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut,

prevăzute în art. 429 și 430 Cod de procedură penală.

4

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Malanciuc Viorel în

numele inculpatului Onufriev Alexandr, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 23 iunie 2016, în cauza penală în privința lui Onufriev Alexandr

Anatoli, deoarece nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute în art. 429

și 430 Cod de procedură penală.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 noiembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

5