1ra-1890/16 — art. 145 alin. 1 CP

1ra-1890/16 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1890/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

avocatul Serghei Ciolacu în numele inculpatului și inculpat, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 13 iulie 2016, în cauza

penală în privința lui

Garabișca Alexandru Valeriu, născut la 02

iulie 1983, originar și domiciliat s. Iarova,

r-nul Soroca.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.03.2016 - 28.04.2016;

Instanța de apel: 23.05.2016 - 13.07.2016;

Instanța de recurs: 14.09.2016 - 19.10.2016.

A C O N S T A T A T:

administrate în faza de urmărire penală, Alexandru Garabișca a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 6 ani 8 luni închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis.

A fost dispusă încasarea de la Alexandru Garabișca în contul statului suma de

899 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Garabișca la 21 decembrie 2015, aproximativ la ora 01:30, fiind sub influența

băuturilor alcoolice, aflându-se în extravilanul s. Cremenciug, r-nul Soroca, fiind

martorul unei altercații dintre fratele său Serghei Russu și Marian Maznic, a

intervenit în conflict, luând din automobilul personal model VAZ 2109, cu n/î SR

AV 977, o armă model IJ 54, cu nr. 1841, calibru 12 mm., deținută ilegal, cu care,

intenționat, a efectuat 2 împușcături în direcția în care se afla Marian Maznic,

cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 161 din 24 februarie

2016, vătămare corporală gravă, în rezultatul căreia ultimul a decedat.

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Alexandru Garabișca să fie condamnat în baza art. 145

alin. (1) Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis și

încasarea de la Alexandru Garabișca în contul statului suma de 899 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

În motivarea apelului a invocat că, prima instanță a stabilit just circumstanțele

1

cauzei și corect a calificat acțiunile lui Alexandru Garabișca în baza art. 145 alin. (1)

Con penal, însă greșit a individualizat pedeapsa aplicată acestuia.

Instanța, la aplicarea pedepsei inculpatului, a reținut că Alexandru Garabișca

și-a recunoscut integral vinovăția, s-a căit sincer de cele săvârșite, a contribuit activ

la descoperirea infracțiunii, a reparat benevol paguba cauzată prin infracțiune, însă

circumstanțele respective, reprezintă prin sine temeiuri de atenuare a pedepsei, dar

nu constituie motive suficiente pentru a aplica inculpatului pedeapsa minimă.

Astfel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că infracțiunea incriminată

inculpatului face parte din categoria infracțiunilor deosebit de grave, pedeapsa

maximă fiind de 15 ani privațiune de libertate, infracțiunea fiind săvârșită în stare de

ebrietate alcoolică, folosind arma de vânătoare pe care o deținea ilegal.

Subsidiar apelantul a invocat că, aplicarea unei pedepse minime cu

închisoarea nu este proporțională prejudiciului cauzat de inculpat, or, acesta a

săvârșit o infracțiune deosebit de gravă urmată cu decesul unei persoane, acțiune

care nu poate fi recuperată în nici un fel.

Doar aplicarea pedepsei maxime cu închisoarea poate duce la corectarea și

reeducarea inculpatului, la determinarea unei transformări reale și profunde a

conștiinței sale individuale și modificări statornice de durată ale comportamentului

său. Aplicarea pedepsei solicitate de acuzare va restabili echitatea socială și va

preveni săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat.

admis apelul, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Alexandru

Garabișca condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsa 10 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

În rest, sentința a fost menținută.

La adoptarea soluției sale instanța de apel a reținut că, prima instanță corect a

dat apreciere circumstanțelor cauzei, corect a reținut fapta săvârșită și corect a

calificat acțiunile lui Alexandru Garabișca, însă contrar circumstanțelor cauzei a

individualizat pedeapsa penală, fiindcă reducerea pedepsei la limita minimă posibilă

nu este echitabilă circumstanțelor cauzei și nu poate atinge atât scopul de corectare a

inculpatului, cât și scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

La fel, instanța de apel a menționat că, circumstanțele săvârșirii omorului,

urmările survenite în urma decesului, cum sunt trei copii minori rămași fără

întreținere, confirmă că pedeapsa stabilită de prima instanță este prea blândă.

Mai mult, succesorul legal al părții vătămate, Ion Maznic a solicitat stabilirea

în privința inculpatului a unei pedepse mai aspre.

Astfel, instanța de apel ținând cont de prevederile art. art. 61, 75 Cod penal,

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, a considerat că, echitatea socială în

situația dată poate fi restabilită doar aplicând o pedeapsă la limita maximă posibilă,

stabilind inculpatului pedeapsa 10 ani închisoare, nefiind stabilite alte circumstanțe

atenuante care ar micșora esențial gradul prejudiciabil al faptei săvârșite.

18 august 2016, în temeiul pct. 6), 10), 15) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

au contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu menținerea sentinței.

2

În motivare au invocat că, decizia instanței de apel contravine prevederilor

art. art. 61, 76-77, 78 alin. (1) lit. a) Cod penal, or, instanța admițând apelul

procurorului și stabilind inculpatului pedeapsa maximă, și-a întemeiat concluzia pe

declarațiile succesorului părții vătămate depuse în instanța de apel, care de fapt nu a

contestat sentința și respectiv, argumentele acestuia nu pot servi temei de casare a

sentinței.

Susțin recurenții că, prin admiterea argumentelor unei părți care nu a contestat

sentința și nu a contrazis constatările primei instanțe, instanța de apel a încălcat

dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din CțEDO.

Sub acest aspect recurenții au făcut trimitere la hotărârile CEDO în cauza

Bimer S.A. vs. Moldova și Grădinar vs. Moldova, unde înalta Curte a statuat că

constatările instanțelor inferioare necontrazise de instanțele superioare trebuie

considerate drept fapte stabilite.

Conform jurisprudenței CEDO omiterea instanței de a verifica obiectiv

argumentele părții, constituie o violare a prevederilor art. 6 din CțEDO, or, în cauza

Fomin vs. Moldova, înalta Curte a dispus condamnarea R. Moldova din motivul că

„Întrucât instanțele naționale au eșuat să abordeze argumentele și probele

reclamantei... Curtea a considerat că cauza nu a fost examinată corespunzător de

către instanța națională”.

Consideră recurenții că, nu au fost stabilite circumstanțe agravante care au

acordat dreptul instanței de apel de a aplica pedeapsa maximă prevăzută de art. 145

alin. (1) Cod penal coroborat cu art. 3641 Cod de procedură penală.

5.1. Avocatul Serghei Ciolacu în numele inculpatului, la 18 octombrie 2016,

în temeiul pct. 6), 10), 15) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a depus recurs

ordinar suplimentar, prin care a solicitat casarea deciziei cu menținerea sentinței.

În motivare a invocat că, instanța de apel, la individualizarea pedepsei, nu a

ținut cont de faptul că inculpatul se află la prima abatere, s-a căit sincer de fapta

săvârșită, a recuperat integral prejudiciul succesorului părții vătămate, are doi copii

minori la întreținere dintre care fiul minor are gradul de dizabilitate accentuată, se

caracterizează pozitiv la locul de trai și că nu a cunoscut anterior partea vătămată

pentru a avea intenția de a-l omorî, dar a dispus aplicarea pedepsei maxime.

Mai mult, la materialele dosarului este anexată recipisa întocmită de

succesorul părții vătămate, potrivit căreia, ultimul confirmă că i-a fost reparat

prejudiciul și că nu are careva pretenții față de inculpat, fapt fiind confirmat de către

succesorul părții vătămate în prima instanță.

Menționează recurentul că, dreptul de aplicare a pedepsei maxime survine din

momentul în care inculpatul a săvârșit anterior careva infracțiuni, dar nu în situația

în care acesta este la prima abatere și a săvârșit infracțiunea involuntar.

inculpatului și inculpat, la 18 august 2016, a depus referință procurorul care s-a

expus pentru respingerea acestuia, indicând că la capitolul individualizării pedepsei

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. art. 75-78 Cod penal, dar și de

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente

3

Cu referire la recursul depus de avocatul Serghei Ciolacu în numele

inculpatului și inculpat la 18 august 2016.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței

de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Colegiul penal menționează că recurenții, drept temei pentru declararea

recursului au indicat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10), 15) Cod de procedură

penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile în care

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale și când instanța de judecată

internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a

drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză,

exprimându-și dezacordul cu pedeapsa stabilită de instanța de apel.

Colegiul penal concluzionează că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în

cauza dată, menționând în acest sens următoarele.

Potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului Cod.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât

și din partea altor persoane.

Mai mult, Colegiul penal remarcă că pedeapsa este echitabilă când ea impune

infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin

infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat,

precum și de alte persoane.

O pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici

pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la individualizarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii

4

săvârșite, care face parte din categoria celor deosebit de grave, circumstanțele

săvârșirii infracțiunii, urmările survenite în urma acestuia - trei copii minori rămași

fără întreținere, de persoana celui vinovat care la locul de trai se caracterizează

pozitiv, are la întreținere doi copii minori, educă singur un copil cu grad de

dizabilitate accentuată, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află,

circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Totodată, instanța de apel corect a reținut și poziția succesorului părții

vătămate, care nu are pretenții față de inculpat în partea cheltuielilor legate de

funeraliile victimei, deoarece au fost achitate, însă are pretenții față de

comportamentul inculpatului, care pe parcursul examinării cauzei, nu a prezentat

interes față de copiii minori rămași după decesul victimei și nici nu a întreprins

acțiuni de a acorda ajutor acestora, solicitând aplicarea pedepsei maxime posibile,

care chiar dacă nu a contestat cu apel sentința, este parte în proces și dispune de

dreptul de a se expune asupra recursului procurorului, nefiind astfel încălcat dreptul

inculpatului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din CțEDO.

Mai mult, în ședința de judecată în apel, se discută în contradictoriu atât

motivele de apel și combaterea lor, cât și acele erori de fapt și de drept, pe care le-a

comis prima instanță, iar art. 413 alin. (4) Cod de procedură penală, prevede că

părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi apărute în procesul

dezbaterilor.

Astfel, atât inculpatul cât și avocatul acestuia în ședința de judecată a instanței

de apel, când le-a fost acordat dreptul la replică, nu și-au expus dezacordul cu

motivele invocate de succesorul părții vătămate, Ivan Maznic întru admiterea

recursului procurorului (f.d.21-22, vol.I).

La fel, corect a fost reținut și faptul că, cauza a fost examinată pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul beneficiind de reducerea

cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de norma incriminată, potrivit art. 3641 alin.

(8) Cod procedură penală, dar și de faptul că, echitatea socială poate fi restabilită

doar aplicând pedeapsă la limita maximă posibilă.

Conform art. 78 alin. (1) lit. a) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată

constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa principală se

reduce sau se schimbă după cum urmează - dacă minimul pedepsei cu închisoare

prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic

de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim.

În același timp, Colegiul consideră necesar a menționa că, prin noțiunea

„poate” din textul lit. a) alin. (1) art. 78 Cod penal, aplicarea acestei norme nu

trebuie înțeleasă ca o obligație a instanței de judecată care, în persoana judecătorului,

conform art. 101, 384 Cod de procedură penală, adoptă soluția, inclusiv și conform

propriei convingeri, făcute potrivit prevederilor art. 61, 75, 76, 77, 78 Cod penal.

Referitor la temeiul invocat de recurenți prevăzut de pct. 15) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, care au făcut trimitere la hotărârile CEDO în cauzele

Bimer S.A. vs. Moldova, Grădinar vs. Moldova și Fomin vs. Moldova, Colegiul

penal ține să menționeze că hotărârile nu au aplicabilitate speței în cauză, deoarece

instanța de apel a reținut constatările primei instanțe fără a le contrazice, or în baza

acestora a fost stabilită pedeapsa inculpatului.

La fel, la examinarea cauzei, după cum a fost menționat, instanța de apel nu a

5

admis încălcarea art. 6 § 1 din CțEDO, deoarece instanța a examinat argumentele

invocate de inculpat și avocatul acestuia, motivând soluția de admitere a recursului și

stabilirii inculpatului a pedepsei închisorii la limita maximă prevăzută de norma

incriminată, cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Potrivit art. 72 alin. (4) Cod penal, în penitenciare de tip închis execută

pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni deosebit de grave și

excepțional de grave, precum și persoanele care au săvârșit infracțiuni ce constituie

recidivă.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul concluzionează că la judecarea

cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art. art. 414 - 417 Cod de procedură penală, pedeapsa aplicată

inculpatului este individualizată corect, este echitabilă și este în concordanță cu

scopul pedepsei penale - de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat și

alte persoane, iar recursul declarat, este vădit neîntemeiat și se apreciază ca

inadmisibil.

Cu referire la recursul depus de avocatul Serghei Ciolacu în numele

inculpatului la 18 octombrie 2016.

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, decide în unanimitate asupra inadmisibilității recursului înaintat în

cazul în care se constată că, recursul este declarat peste termen.

Termenul de recurs este un termen procesual legal, durata lui fiind stabilită

prin lege. El este absolut și are caracter imperativ, adică depășirea lui atrage

decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar dacă totuși recursul a fost

declarat după expirarea termenului el urmează a fi respins ca tardiv, cu excepția când

întârzierea a fost determinată de motive întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Analizând materialele cauzei, Colegiul penal constată, că conform

procesului-verbal din 13 iulie 2016 (f.d.21-23, vol.II), a fost pronunțat dispozitivul

deciziei instanței de apel în prezența avocatului Serghei Ciolacu și a inculpatului

Alexandru Garabișca, cu înștiințarea lor despre pronunțarea și primirea deciziei

integrale la 20 iulie 2016.

La ședința de judecată din 20 iulie 2016, a fost pronunțată decizia motivată în

prezența avocatului Serghei Ciolacu, inculpatul neprezentându-se (f.d.29, vol.II).

Așadar în speță, termenul de declarare a recursului conform art. 422 Cod de

procedură penală, a început să decurgă din 21 iulie 2016, ultima zi pentru declararea

recursului fiind 22 august 2016, iar recursul ordinar declarat de avocatul Serghei

Ciolacu a fost depus la 18 octombrie 2016, prin urmare, a fost declarat peste

termenul de 30 de zile stabilit de lege.

Astfel, raportând situația reținută în cauză la prevederile art. art. 422, 432

6

alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, rezultă că recursul declarat de avocatul

Serghei Ciolacu în numele inculpatului, este inadmisibil, deoarece este declarat peste

termen.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Serghei Ciolacu

în numele inculpatului și inculpat, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 13 iulie 2016, în cauza penală în privința lui Garabișca Alexandru

Valeriu, cel din 18 august 2016, declarat de avocatul Serghei Ciolacu în numele

inculpatului și inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat, iar cel din 18 octombrie 2016,

declarat de avocatul Serghei Ciolacu în numele inculpatului, ca fiind depus peste

termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 noiembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

7