1ra-1569/2016 — art. 186 alin. 2 lit. b, d CP

1ra-1569/2016 — art. 186 alin. 2 lit. b, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1569/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Nadejda Toma, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Barbă Tudor în numele inculpatului Cebotari Alexei, împotriva sentinței Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 25 iunie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 mai 2016, în cauza penală în privința lui

Cebotari Alexei Gheorghe, născut la 10

august 1975, originar din s. Izbiște, r-nul Criuleni,

domiciliat în mun. Chișinău, str. Călătorilor 43.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Alexei a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. b), d) Cod penal,

fiindu-i stabilită pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani, cu executare în penitenciar

de tip închis.

aflându-se pe str. B. Glavan nr. 32, mun. Chișinău și urmărind scopul sustragerii pe ascuns

a bunurilor altei persoane, acționând din intenție directă, împreună cu Tcaci Serghei (care

s-a împăcat cu partea vătămată), au intrat prin acces liber în gospodăria lui N. Borșci și din

subsolul casei au sustras două biciclete la prețul de 7000 lei, un aparat de sudat de culoare

roșie la prețul de 5000 lei, un ferestrău electric de marca “Stihl” la prețul de 1500 lei și o

freză electrică manuală de culoare sură la prețul de 1500 lei, după care cu bunurile sustrase

au părăsit locul comiterii faptei, cauzând astfel părții vătămate Borșci N. un prejudiciu

material considerabil, în valoare de 15000 lei.

1

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

În motivarea cererilor depuse, apelantul a invocat următoarele:

- a recunoscut integral vinovăția sa la etapa urmăririi penale, a restituit părții vătămate

toate bunurile sustrase și a achitat integral prejudiciul material și moral cauzat părții

vătămate;

- provine dintr-o familie social vulnerabilă, este căsătorit și are la întreținere doi copii

minori.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către avocatul Barbă Tudor în numele

inculpatului, care a solicitat casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care în privința inculpatului să fie dispusă suspendarea

condiționată a executării pedepsei, stabilite prin sentință, în temeiul art. 90 Cod penal.

În motivarea cererii depuse, apelantul a invocat următoarele:

- sentința de condamnare a fost adoptată în lipsa inculpatului, acesta nefiind legal citat;

instanța de fond nu l-a citat pe inculpat pe adresa conform certificatului eliberat de Primăria

sat. Ordășei, r-nul Telenești, ultimul nu a știut despre data examinării cauzei și nu s-a

eschivat de la examinarea cauzei;

- la individualizarea pedepsei, instanța de fond nu a luat în considerație următoarele

fapte: că infracțiunea săvârșită de inculpat face parte din categoria celor mai puțin grave; că

în cadrul urmăririi penale inculpatul a recunoscut vina, a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii, a reparat benevol paguba materială și s-a căit sincer în cele săvârșite;

- la stabilirea pedepsei urma să se ia în considerare faptul că inculpatul a întemeiat o

familie, are la întreținere și educație un copil minor, se ocupă cu soția la prelucrarea și

creșterea recoltei pe terenul de pământ, aflat în proprietatea soției, fapt confirmat prin

adeverința eliberată de Primăria sat. Ordășei, r-nul Telenești, inculpatul se caracterizează

pozitiv, fapt confirmat prin certificatul eliberat de aceeași autoritate.

În legătură cu argumentele invocate, apelantul a considerat posibilă dispunerea

suspendării condiționate a executării pedepsei de către inculpat.

integral la 13 iunie 2016, apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea

sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că starea de fapt și de

drept pe cauza penală deferită judecării în ordine de apel a fost corect reținută de către

instanța de fond, nefiind constatate temeiuri de casare a sentinței. În opinia instanței de apel,

instanța de fond a examinat în mod corespunzător probele, apreciindu-le sub toate aspectele,

complet și în mod obiectiv, just încadrând acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit.

b), d) Cod penal.

Cu privire la vinovăția inculpatului, recunoscută de către ultimul, instanța de apel a

reținut că aceasta se mai confirma și prin ansamblul de probe, și anume: declarațiile părții

vătămate; procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea

2

infracțiunii din 18.01.2015 (f.d. 4); procesele-verbale de cercetare la fața locului din

18.01.2015 (f.d. 5-7, 11-13); procesul-verbal de examinare a obiectelor din 18.01.2015 (f.d.

14-16); recipisa, prin care se confirma primirea spre păstrare și utilizare de către partea

vătămată a bunurilor sale (f.d. 21); procesul-verbal de audiere a bănuitului din 26.01.2015

(f.d. 36).

Cu privire la individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, în mod principal supusă

criticii de către apelanți, instanța de apel a reținut că instanța de fond a luat în considerare

personalitatea inculpatului, care s-a eschivat de la judecată, care anterior a fost condamnat

și nu a făcut concluziile corespunzătoare, antecedentele penale nefiind stinse, inculpatul

nefiind angajat oficial în câmpul muncii, fiind caracterizat în plan negativ, totodată fiind

căsătorit și având un copil minor la întreținere. În opinia instanței de apel, instanța de fond

a ajuns corect la concluzia că inculpatul va putea fi corectat și reeducat în exclusivitate în

locurile de detenție, izolându-l de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în continuare, instanța de apel a considerat ca

fiind neîntemeiate argumentele avocatului apelant, precum că anumite circumstanțe urmau

a fi considerate drept atenuante și anume, că inculpatul și-a recunoscut vina la etapa

urmăririi penale, că acesta s-a căit de cele comise, a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii și a reparat benevol paguba.

Astfel, cu privire la recunoașterea vinovăției de către inculpat și căința față de cele

comise, instanța de apel a statuat că recunoașterea vinovăției a avut loc la faza urmăririi

penale, inculpatul neprezentându-se în fața primei instanțe și nesusținând declarațiile date

anterior, iar nici la o fază a procesului penal, inclusiv și în cadrul judecării cauzei în ordine

de apel, inculpatul nu s-a căit de cele săvârșite.

Referitor la alegațiile privind contribuirea activă la descoperirea infracțiunii și

restituirea benevolă a bunurilor sustrase, instanța de apel le-a considerat neîntemeiate,

deoarece din materialele dosarului rezulta că bunurile sustrase au fost depistate de către

colaboratorii organelor de poliție în automobilul de serviciu al inculpatului, acestea fiind

ulterior transmise părții vătămate.

Astfel, instanța de apel a conchis că circumstanțele invocate de apelanți nu puteau fi

considerate drept atenuante.

Privitor la solicitarea avocatului apelant referitoare la dispunerea suspendării

condiționate a executării pedepsei de către inculpat, în temeiul art. 90 Cod penal, instanța

de apel a considerat-o neîntemeiată. În susținerea acestei soluții, instanța de apel a reținut

că prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 07 iulie 2009,

inculpatul a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 186 alin. (2) lit. b), c), d),

188 alin. (5), 360 alin. (2) Cod penal, în temeiul art. 84 Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa

cu închisoare pe un termen de 10 ani și 6 luni, iar în temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul

de sentințe, adăugând parțial la pedeapsa aplicată partea neexecutată a pedepsei stabilite

prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10.11.2006, a fost stabilită

3

inculpatului, în mod definitiv, pedeapsa de 10 ani și 10 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

În continuare, instanța de apel a reținut că inculpatul, prin încheierea Judecătoriei

Leova din 04.05.2012, a fost liberat condiționat de pedeapsă înainte de termen cu 2 ani, 7

luni și 26 zile.

Totodată, instanța de apel a reținut că una din infracțiunile pentru săvârșirea căreia

inculpatul a fost condamnat prin decizia instanței de recurs era considerată, potrivit art. 16

Cod penal, deosebit de gravă, iar potrivit art. 111 alin. (1) lit. i) Cod penal, se consideră ca

neavînd antecedente penale persoanele condamnate la închisoare pentru săvîrșirea unei

infracțiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei. Suplimentar,

instanța de apel a reținut că potrivit art. 34 alin. (1) Cod penal, se consideră recidivă

comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente penale

pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție.

Interpretând în mod sistemic cele constatate, instanța de apel a conchis că în cauza

deferită examinării în ordine de apel, în momentul comiterii infracțiunii (18 ianuarie 2015),

antecedentele penale în privința inculpatului nu erau stinse, astfel fapta fiind comisă în stare

de recidivă.

În mod corespunzător, invocând prevederile art. 90 alin. (4) Cod penal, conform cărora

persoanelor care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum

și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu

se aplică, instanța de apel a conchis că prevederile date poartă un caracter imperativ și se

caracterizează prin inderogabilitate, în speță fiind prezentă interdicția legală de a dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei de către inculpat.

Concluzionând asupra corectitudinii reținerii, de către prima instanță, a săvârșirii de

către inculpat a infracțiunii în stare de recidivă, instanța de apel a reținut că prima instanță

în mod just i-a stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani,

totodată în mod corect stabilind și tipul penitenciarului în care urma a fi executată pedeapsa,

în mod corespunzător prevederilor art. 72 alin. (4) Cod penal.

Cu privire la motivul invocat de avocatul apelant, referitor la omisiunea citării

inculpatului pentru ședințele de judecată din prima instanță, instanța de apel l-a considerat

neîntemeiat. În susținerea acestei poziții, instanța de apel a reținut că în instanța de fond

inculpatul a fost citat pe adresa indicată de către acesta la faza de urmărire penală, și anume

mun. Chișinău, str. Călătorilor nr. 43. Ulterior, nici la faza urmăririi penale și nici la

judecarea cauzei în prima instanță inculpatul nu a informat instanța despre schimbarea

domiciliului său, deși avea această obligație în virtutea prevederilor art. 238 alin. (31) Cod

de procedură penală, care stabilesc că bănuitul, învinuitul sau inculpatul are obligația de a

informa, în termen de cel mult 3 zile, organul de urmărire penală, procurorul, instanța de

judecată despre schimbarea domiciliului.

Corelativ, instanța de apel a reținut că prima instanță, prin încheierea din 06 mai 2015,

l-a anunțat în căutare pe inculpat, cu înlocuirea măsurii preventive aplicate acestuia (f.d.

4

94), iar la data de 25 mai 2015 instanța a fost informată despre intentarea dosarului de

căutare în privința inculpatului (f.d. 99).

Astfel, instanța de apel a conchis că instanța de fond a respectat rigorile legale privind

judecarea cauzei în lipsa inculpatului, argumentele avocatului apelant fiind neîntemeiate.

Concluzionând asupra celor reținute, instanța de apel a considerat că sentința atacată

era una legală și întemeiată, nefiind reținute careva temeiuri de casare a acesteia, apelurile

declarate fiind lipsite de temeinicie.

în numele inculpatului, care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală a

solicitat casarea parțială a acestora, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care în privința inculpatului să fie dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepsei, în temeiul art. 90 Cod penal.

În cererea depusă, recurentul invocă următoarele:

5.1) sentința de condamnare a fost adoptată în lipsa inculpatului, acesta nefiind legal

citat; instanța de fond nu l-a citat pe inculpat pe adresa conform certificatului eliberat de

Primăria sat. Ordășei, r-nul Telenești, ultimul nu a știut despre data examinării cauzei și nu

s-a eschivat de la examinarea cauzei;

5.2) la individualizarea pedepsei, instanțele de fond și apel nu au luat în considerație

următoarele fapte: că infracțiunea săvârșită de inculpat face parte din categoria celor mai

puțin grave; că în cadrul urmăririi penale inculpatul a recunoscut vina, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a reparat benevol paguba materială și s-a căit sincer în cele

săvârșite; nu s-a luat în considerație personalitatea inculpatului, influența pedepsei asupra

corectării și reeducării sale, cât și condițiile de viață ale familiei, precum și nu s-a apreciat

faptul că în pofida lipsei circumstanțelor agravante, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă

care este prea aspră și nu corespunde gradului prejudiciabil al infracțiunii săvârșite.

5.3) la stabilirea pedepsei urma să se ia în considerare faptul că inculpatul a întemeiat

o familie, are la întreținere și educație un copil minor, se ocupă cu soția la prelucrarea și

creșterea recoltei pe terenul de pământ, aflat în proprietatea soției, fapt confirmat prin

adeverința eliberată de Primăria sat. Ordășei, r-nul Telenești, inculpatul se caracterizează

pozitiv, fapt confirmat prin certificatul eliberat de aceeași autoritate.

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, deoarece motivele invocate de recurent nu sunt

aplicabile din punct de vedere al prezenței vreunei erori de drept, prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală, iar pedeapsa a fost stabilită inculpatului în dependență de

circumstanțele atenuante, agravante și efectele acesora, prescrise la art. 34 și art. 78 Cod

penal, lipsind astfel temeiuri de casare a hotărârilor atacate.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

5

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal constată că argumentele invocate de recurent au constituit obiect de

examinare în cadrul instanței de apel, asupra cărora aceasta s-a expus motivat, concluzii pe

care instanța de recurs le susține pe deplin, din următoarele considerente.

Cu referire la motivul de la pct. 5.1., Colegiul penal constată ca fiind justă concluzia

instanței de apel, referitoare la faptul că instanța de fond a respectat rigorile legale ce țin de

judecarea cauzei în lipsa inculpatului. Astfel, instanța de apel a reținut că în instanța de fond

inculpatul a fost citat pe adresa indicată de către acesta la faza de urmărire penală, și anume

mun. Chișinău, str. Călătorilor nr. 43, ultimul neinformând instanța despre schimbarea

domiciliului său, atât la etapa urmăririi penale, cât și în cea a judecării cauzei, deși avea

această obligație în virtutea prevederilor art. 238 alin. (31) Cod de procedură penală, care

stabilesc că bănuitul, învinuitul sau inculpatul are obligația de a informa, în termen de cel

mult 3 zile, organul de urmărire penală, procurorul, instanța de judecată despre

schimbarea domiciliului. În acest sens, Colegiul penal consideră că instanța de apel corect

a statuat asupra existenței obligației legale a inculpatului de a informa autoritățile despre

schimbarea domiciliului său, care nu a fost respectată.

Suplimentar, reiterând cele constatate de către instanța de apel, Colegiul penal reține

că instanța de fond, prin încheierea din 06 mai 2015, l-a anunțat în căutare pe inculpat, cu

înlocuirea măsurii preventive aplicate acestuia (f.d. 94), iar la data de 25 mai 2015 aceeași

instanță de fond a fost informată despre intentarea dosarului de căutare în privința

inculpatului (f.d. 99).

În prezența circumstanțelor constatate, Colegiul penal apreciază ca fiind juste

concluziile instanței de apel, cu referire la temeinicia examinării cauzei în lipsa inculpatului.

Din considerentele expuse, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs, prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, invocat în cererea deferită prezentei

examinări, nu și-a găsit confirmare.

Cu referire la motivul de la pct. 5.2., Colegiul penal constată că critica

individualizării pedepsei stabilite inculpatului a constituit obiect de examinare inclusiv în

instanța de apel, asupra căreia aceasta s-a expus în mod argumentat. Astfel, Colegiul penal

nu poate reține temeinicia argumentelor recurentului în partea dată, deoarece acestea

creează în mod eronat aparența unei omisiuni, de către instanța de apel, de a se expune

asupra individualizării pedepsei.

În sensul dat, Colegiul penal constată că instanța de apel, în cadrul operațiunii de

individualizare a pedepsei, just a ținut cont de faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat

face parte, conform art. 16 alin. (3) Cod penal, din categoria celor mai puțin grave, de faptul

că recunoașterea vinovăției de către inculpat a avut loc la faza urmăririi penale, acesta

neprezentându-se în fața primei instanțe și nesusținând declarațiile date anterior, iar nici la

6

o fază a procesului penal, inclusiv și în cadrul judecării cauzei în ordine de apel, inculpatul

nu s-a căit de cele săvârșite.

Totodată, Colegiul penal constată corectitudinea concluziei instanței de apel privind

argumentul ce viza contribuirea activă la descoperirea infracțiunii și restituirea benevolă a

bunurilor sustrase, pe care l-a considerat neîntemeiat, deoarece din materialele dosarului

rezulta că bunurile sustrase au fost depistate de către colaboratorii organelor de poliție în

automobilul de serviciu al inculpatului, acestea fiind ulterior transmise părții vătămate.

Suplimentar, inclusiv cu referire la motivele expuse la pct. 5.3., Colegiul penal

constată că datele privind personalitatea inculpatului, condițiile de viață ale familiei sale,

existența unui loc de muncă oficial și prezența la întreținere a unui copil minor la fel au fost

luate în considerare de către instanțele de fond și apel, care au statuat că inculpatul s-a

eschivat de la judecată, anterior a fost condamnat și nu a făcut concluziile corespunzătoare,

antecedentele penale nefiind stinse, inculpatul nu era angajat oficial în câmpul muncii, fiind

caracterizat în plan negativ, este căsătorit și are un copil minor la întreținere.

În prezența circumstanțelor reținute, apreciind corectitudinea concluziilor instanțelor

de fond și apel în partea individualizării pedepsei inculpatului, Colegiul penal consideră că

argumentele recurentului sunt neîntemeiate.

Cu referire la solicitarea recurentului de aplicare a instituției suspendării condiționate

a executării pedepsei stabilite inculpatului, Colegiul penal o consideră ca fiind lipsită de

suport legal, din următoarele considerente.

Reiterând cele reținute de către instanța de apel, Colegiul penal constată că prin decizia

Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 07 iulie 2009, inculpatul a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 186 alin. (2) lit. b), c), d), 188 alin. (5),

360 alin. (2) Cod penal, în temeiul art. 84 Cod penal fiindu-i stabilită pedeapsa cu închisoare

pe un termen de 10 ani și 6 luni, iar în temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe,

adăugând parțial la pedeapsa aplicată partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10.11.2006, a fost stabilită inculpatului, în mod

definitiv, pedeapsa de 10 ani și 10 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Totodată, instanța de recurs constată că inculpatul, prin încheierea Judecătoriei Leova

din 04.05.2012, a fost liberat condiționat de pedeapsă înainte de termen cu 2 ani 7 luni și 26

zile.

Colegiul penal apreciază ca fiind corecte constatările instanței de apel, care a reținut

că una din infracțiunile pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat prin decizia

instanței de recurs era considerată, potrivit art. 16 Cod penal, deosebit de gravă, iar potrivit

art. 111 alin. (1) lit. i) Cod penal, se consideră ca neavând antecedente penale persoanele

condamnate la închisoare pentru săvîrșirea unei infracțiuni deosebit de grave – dacă au

expirat 8 ani după executarea pedepsei. Suplimentar, Colegiul penal constată reținerea, de

către instanța de apel, a faptului că potrivit art. 34 alin. (1) Cod penal, se consideră recidivă

comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente penale

pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție.

7

Dând circumstanțelor constatate o apreciere suplimentară, Colegiul penal consideră

justă și temeinică concluzia instanței de apel, potrivit căreia infracțiunea săvârșită de

inculpat, în cauza deferită prezentei examinări, a fost comisă în stare de recidivă, deoarece

la momentul săvârșirii infracțiunii (18 ianuarie 2015) antecedentele penale în privința

inculpatului nu erau stinse.

În prezența celor constatate, Colegiul penal consideră că instanța de apel în mod just

a statuat asupra obstacolului legal de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, în situația

reținută în privința inculpatului. Astfel, reiterând cele expuse de către instanța de apel,

Colegiul penal subliniază că, potrivit art. 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au săvîrșit

infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în cazul recidivei,

condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se aplică.

În acest sens, reieșind din corectitudinea constatărilor instanței de apel și din

aprecierea proprie a instanței de recurs, Colegiul penal conchide asupra imposibilității

satisfacerii cerinței recurentului, deoarece în cauză există un imperativ legal, care reprezintă

o restricție cu caracter inderogabil.

În concluzie, Colegiul penal constată că temeiul pentru recurs, invocat de către

recurent, nu și-a găsit confirmare, iar alte argumente invocate în recurs sunt neîntemeiate.

Din aceste motive, luând în considerare faptul că nu au fost identificate careva temeiuri ce

ar justifica implicarea instanței de recurs în soluțiile instanțelor de fond și apel, în sensul

casării hotărârilor atacate, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului

ordinar declarat, deoarece este vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Barbă Tudor în numele

inculpatului Cebotari Alexei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 16 mai 2016, în cauza penală în privința lui Cebotari Alexei Gheorghe, deoarece este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 octombrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecători Nadejda Toma

Vladimir Timofti

8