1ra-618/2016 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-618/2016 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-618/2016

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

16 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Elena Covalenco,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Ion Guzun, Liliana Catan, Iurie Diaconu,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău Scutelnic Cătălin,

reprezentantul părților vătămate și succesorul legal al victimei Varșavschi

Ghennadi și avocatul Luca Alexandru în numele inculpatului Morozan

Constantin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Morozan Constantin Mihai,

născut la 07 aprilie 1949, originar din r-nul Criuleni, domiciliat

în mun. Chișinău, str. Rîndunele, nr. 9;

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 19 februarie 2010-pînă la 11 martie 2015 (instanța de

fond);

apel);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

procesul penal în privința lui Morozan Constantin învinuit de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, a fost încetat din motiv că

există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi

penale și tragerea la răspundere penală.

Acțiunile civile înaintate de SRL „Davilar-Trans” și reprezentantul

părților vătămate Varșavschi Gh. au fost lăsate fără examinare.

rechizitoriu, Morozan Constantin a fost învinuit în aceea că, la 27.06.2009,

aproximativ la orele 2100, conducînd în stare de ebrietate cu grad avansat

automobilul de model „Mercedes GL 320”, cu n/î CZK 333, încălcînd

1

prevederile art. 14, 39 alin. (1), (3) și 45 alin. (1) din Regulamentul Circulației

Rutiere, a comis tamponarea automobilului de model „Dacia Logan” cu n/î

C MV – 816, condus de cet. Moșneaga Mihail, care regulamentar se deplasa pe

str. Pan Halipa, mun. Chișinău din sens opus.

În rezultatul impactului șoferului Moșneaga Mihail, i-au fost cauzate

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1869/D din 16.07.2009,

vătămări corporale ușoare, pasagerilor Varșavschi Izrail și Varșavscaia Basia,

conform rapoartelor de expertiză nr. 1903/D și nr. 1904/D din 16.07.2009, le-au

fost cauzate vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, iar pasagerului

Roizman Dora, i-au fost pricinuite conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 1306 din 23.09.2009, vătămări corporale grave, periculoase pentru

viață, în rezultatul cărora aceasta a decedat.

3 Nefiind de acord cu sentința, a declarat apel acuzatorul de stat,

care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de

condamnare a inculpatului conform învinuirii formulate la 5 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani,

argumentînd următoarele:

- vinovăția inculpatului a fost dovedită obiectiv și deplin prin

declarațiile părților vătămate, a martorilor și prin probele scrise;

- ordonanța de punere sub învinuire este un act procedural și în

cazul în care sunt încălcate prevederile legale referitoare la punerea

persoanei sub învinuire faptul dat nu atrage nulitatea absolută a actului

respectiv, deoarece nu cade sub incidența prevederilor art. 251 alin. (2)

Cod de procedură penală;

-ordonanța de punere sub învinuire nu a fost contestată de către

inculpat sau avocatul acestuia la finisarea urmăririi penale.

3.1. Împotriva sentinței a declarat apel și reprezentantul părților

vătămate și succesorul legal al victimei Varșavschi Gh., care a solicitat

casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri de condamnare în baza art.

264 alin. (4) Cod penal, cu stabilirea pedepsei maxime prevăzute de

sancțiunea acestei norme și privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani.

Admiterea integrală a acțiunii civile.

2

În argumentarea apelului declarat apelantul a menționat următoarele:

- ordonanța de punere sub învinuire nu a fost contestată atît de inculpat cît

și de apărărtorul său în termenul și modul prevăzut de lege;

- art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, la care eronat instanța a

făcut referire, nu prevede ca temei pentru încetarea procesului penal „nulitatea

actelor procedurale”;

- în speță au fost prezentate suficiente probe, care cu certitudine

confirmă vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate.

3.2. Apel a declarat și partea civilă SRL „Davilar-Trans”, care a

solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare

conform învinuirii formulate, cu dispunerea încasării din contul

inculpatului în beneficiul SRL „Davilar-Trans” a prejudiciului material

în sumă de 115 440 lei, argumentînd că prin probele examinate cu

certitudine s-a constatat că vinovat de săvîrșirea accidentului rutier este

Morozan C., iar prejudiciul cauzat SRL „Davilar-Trans” în suma

solicitată în acțiunea civilă a fost confirmat prin raportul de evaluare a

pagubelor și prin actul de examinare a mijlocului de transport.

3.3 Sentința a fost contestată și de avocatul Babără V. în numele

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri

de achitare invocînd următoarele:

- în sentință de către instanță nu a fost constatat faptul dacă

inculpatul a încălcat sau nu prevederile art. 14, 39 alin. (1) , (3) și 45 alin. (1)

din Regulamentul Circulației Rutiere;

- procesul-verbal de cercetare la fața locului, precum și schița accidentului

rutier au fost întocmite în lipsa inculpatului, cu grave încălcări ale art. 118, 120,

124 Cod de procedură penală, fapt care generează excluderea acestor probe,

deoarece contravin prevederilor art. 94 alin. (2)-(7) Cod de procedură penală;

- în cadrul cercetării judecătorești nu s-a constatat că vinovat de comiterea

accidentului rutier este anume Morozan C., precum și nu au fost prezentate

probe care ar confirma că acesta conducea automobilul în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat.

noiembrie 2015, apelul avocatului Babără V. în numele inculpatului a

fost respins ca nefondat.

3

Apelurile acuzatorului de stat, a reprezentantului părților vătămate

și succesorului legal al victimei Varșavschi Gh. și a părții civile SRL

„Davilar-Trans” au fost admise, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Morozan Constantin a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod

penal, la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 4 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul SRL „Davilar-

Trans” prejudiciul material în sumă de 115 440 lei.

S-a dispus încasarea din contul lui Morozan C. în beneficiul

succesorului victimei Varșavschi Gh. prejudiciul moral în sumă de

50 000 lei, iar în beneficiul lui Varșavschi I. și Varșavscaia B. a cîte

30 000 lei, fiecăruia.

Acțiunea civilă înaintată de succesorului victimei Varșavschi Gh. în

partea încasării prejudiciului material a fost admisă în principiu urmînd

ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

prin rechizitoriu și a reținut probele ce confirmă vinovăția acestuia de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, și anume:

declarațiile reprezentantului părților vătămate Varșavschi Gh., a părții

vătămate Moșneaga M., a martorilor Șafranschii C., Borimicicov D., Prodan S.,

specialiștilor Tverdohleb M., Țurcanu V. și Roșior Gh.; procesul-verbal de

cercetare la fața locului, schița accidentului rutier, procesul-verbal de

examinare medicală în vederea stabilirii gradului stării de ebrietate; rapoartele

de expertiză medico-legală nr. 1903/D, nr.1904/D din 16.07.2009, nr. 3294 din

03.07.2009 și nr. 1306 din 23.09.2009; rapoartele de expertiză auto-tehnice nr.

2169 din 18.09.2009 și nr. 030 din 19.11.2009

Argumentele invocate de apărare, precum că inculpatul nu este vinovat

de producerea accidentului rutier și că în momentul comiterii infracțiunii

acesta nu se afla în stare de ebrietate, ci a servit alcool îndată după accident, au

fost respinse fiind apreciate de instanță ca o versiune înaintată în scop de

4

apărare, or atît specialiștii în domeniul auto-tehnic, cît și specialiștii în

medicină au afirmat contrariul.

Faptul că inculpatul în momentul comiterii accidentului rutier se afla în

stare de ebrietate a fost confirmat atît prin procesul-verbal de examinare

medico-legală în vederea stabilirii stării de ebrietate, cît și prin declarațiile

martorilor Șafranschii C. și Prodan S.

Referitor la argumentul avocatului Babără V. privind neadmiterea ca

probe a procesului-verbal de cercetare a accidentului rutier și a schemei

anexată la el, Colegiul a reținut că, în speță, nu s-a constatat că acestea au fost

obținute cu încălcarea dreptului la apărare a bănuitului, și că la administrarea

acestor probe au fost utilizate metode ce contravin prevederilor științifice.

În continuare, instanța de apel a conchis că inculpatul nu a contestat

ordonanțele de punere sub învinuire în termenul și modul stabilit de lege, or în

conformitate cu art. 251 alin. (4) Cod de procedură penală, asemenea încălcare

atrage nulitatea actului, doar dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii

sau la terminarea urmăririi penale, astfel în speță nu există careva temei

privind declararea nulității ordonanțelor de punere sub învinuire.

În concluzie, Curtea de apel a conchis că, apelurile acuzatorului de stat,

reprezentantului părților vătămate și părții civile sunt întemeiate și urmează a

fi admise, cu casarea hotărîrii contestate și pronunțarea unei hotărîri de

condamnare a lui Morozan C. în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, cu admiterea

acțiunilor civile și încasarea prejudiciului material și moral.

La aplicarea pedepsei inculpatului, Colegiul penal, ținînd cont de

circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii, precum și de vîrsta

inculpatului a ajuns la concluzia de a aplica acestuia pedeapsa închisorii cu

dispunerea suspendării executării acesteia.

 procurorul, care a solicitat casarea parțială a deciziei în latura stabilirii

pedepsei cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță în alt complet de

judecată, argumentînd că pedeapsa stabilită inculpatului nu va atinge scopul

prevăzut la art. 61 Cod penal, iar instanța de apel, fără a ține cont de gravitarea

infracțiunii săvîrșite, de consecințele care au survenit în urma accidentului, de

faptul că inculpatul nu a recunoscut vina, neîntemeiat, fără a constata careva

5

circumstanțe atenuante, i-a numit lui Morozan C. pedeapsa aproape de limita

minimă a sancțiunii normei penale în baza căreia acesta a fost condamnat.

În speță, instanța de apel a admis o dublă valență, la aplicarea aceleiași

situații de drept, or Colegiul penal în baza acelorași circumstanțe care au stat la

baza numirii unei pedepse minime, fără a identifica altele, a aplicat în privința

inculpatului prevederile art. 90 Cod penal;

 Reprezentantul legal al părților vătămate și succesorul legal al victimei

Varșavschi Gh., casarea parțială a deciziei și pronunțarea unei noi hotărîri de

condamnare cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 6

ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis și admiterea integrală a

acțiunii civile înaintată de succesorul legal al victimei și părțile vătămate

Varșavschi I. și Varșavscaia B., în partea încasării prejudiciului moral.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:

- la stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a ținut cont de toate

circumstanțele esențiale ale cauzei;

- concluzia privind condamnarea cu suspendarea executării pedepsei

stabilite este neîntemeiată și neargumentată, aceasta fiind prea blîndă și

neproporțională cu pericolul social al acțiunilor infracționale comise;

- argumentele instanței, precum că inculpatul suferă de un diagnostic

complicat sunt neîntemeiate și nu-și găsesc confirmare prin careva acte

medicale;

- instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt considerînd rațional de a

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite;

- în speță nu există careva circumstanțe care micșorează esențial gravitatea

infracțiunii săvîrșite;

- ignorarea jurisprudenței CEDO și încălcarea prevederilor art. 2 și 75 Cod

penal, a lezat dreptul părților vătămate la un proces echitabil garantat de art. 6

CEDO;

- instanța de apel nu și-a motivat concluzia privind aprecierea

cuantumului prejudiciului moral, iar suma dispusă spre încasare nu

corespunde caracterului și gravității suferințelor psihice și fizice cauzate

succesorului legal al victimei și părților vătămate;

 avocatul Luca Alexandru în numele inculpatului care, invocînd

prevederile art. 427 alin. (1) pct.6),16) Cod de procedură penală, solicită

6

casarea deciziei contestate cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță

în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat recurentul a invocat următoarele:

- instanța de apel absolut nemotivat a respins argumentele invocate de

apărare referitor la nevinovăția inculpatului, nepronunțîndu-se asupra fiecărei

probe în parte, nefiind elucidate circumstanțele importante pentru justa

soluționare a cauzei, fapt care a dus la adoptarea unei hotărîri nemotivate, prin

ce i-a fost încălcat dreptul lui Morozan C. la un proces echitabil;

- instanța de apel nu a luat în considerație argumentele apărării privind

nevinovăția lui Morozan C. și nu s-a pronunțat asupra argumentului invocat,

precum că procesul-verbal de cercetare la fața locului și schema accidentului

rutier nu pot fi admise ca probe, deoarece contravin prevederilor art. 94 alin.

(2)-(7) CPP, fiind încălcat dreptul inculpatului la apărare, or efectuarea

cercetării la fața locului a avut loc fără antrenarea lui Morozan C., fapt care a

dus la includerea unor date eronate în schița accidentului rutier;

- ordonanțele de punere sub învinuire sunt lovite de nulitate, deoarece

termenul aflării lui Morozan C. în calitate de bănuit depășește termenul maxim

de menținere a persoanei în această calitate prevăzut la art. 63 alin. (2) Cod de

procedură penală;

- prin decizia CSJ nr. 1ra-970/2010 în cauza Marinescu I., Colegiul penal a

constatat că ordonanța de punere sub învinuire, înaintată cu depășirea

termenelor stipulați la art. 63 alin. (2) CPP, este lovită de nulitate absolută în

baza art. 230 alin (2) CPP, prevederi ce sunt aplicabile și în cazul lui Morozan

C.;

- instanța de apel eronat a admis apelurile așa zisei părți civile SRL

„Dalivar-Trans” și reprezentantului legal al părții vătămate Varșavschi Gh.;

- ordonanța din 16.07.2009, prin care Varșavschi Gh. a fost recunoscut

reprezentant legal al victimei, este incertă și din conținutul acesteia nu este clar

pe cine nemijlocit acesta îl reprezintă;

- apelul depus de Varșavschi Gh. este înaintat de către o persoană

neîmputernicită;

- la materialele cauzei sunt anexate procuri eliberate de părțile vătămate

Varșavscaia B. și Varșavschi I. pe numele lui Varșavschi Gh., care nu sunt

autentificate, fapt ce nu permite constatarea veridicității acestora și punerea lor

7

la baza hotărîrii, iar în cadrul cercetării judecătorești de către Varșavschi Gh.

nu a fost înaintat careva demers privind anexarea la materialele cauzei a

acestor acte. Mai mult, din procesul-verbal al ședinței de judecată nu rezultă că

instanța a cercetat asemenea documente;

-la momentul depunerii cererilor de apel Varșavschi Gh. în nici un mod nu

și-a confirmat împuternicirile sale de reprezentant și dreptul de a contesta

sentința, or copiile neautentificate ale procurilor, care au fost anexate în

instanța de apel nu acordă asemenea împuterniciri;

- SRL „Davilar-trans” nu a fost recunoscut în calitate de parte civilă în

conformitate cu exigențele Legii, fapt ce a impus decăderea acestuia din

dreptul de a contesta cu apel sentința;

- soluția instanței de apel în partea admiterii apelurilor cet. Varșavschi

Gh. și SRL „Davilar-trans” este contrară prevederilor art. 401 Cod de

procedură penală.

penală, referință asupra recursurilor ordinare declarate de acuzatorul de stat și

reprezentantul părților vătămate Varșavschi Gh. a depus avocatul Luca A. în

numele inculpatului, care a solicitat respingerea recursurilor ca inadmisibile,

argumentînd că recursul declarat de Varșavschi Gh. este depus de către o

persoană neîmputernicită.

invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

avocatului Luca A. în numele inculpatului Morozan C. urmează a fi respins, iar

cel al acuzatorului de stat și al reprezentantului părților vătămate și succesorul

legal al victimei Varșavschi Gh. urmează a fi admise, din următoarele

considerente.

8.1. Referitor la recursul declarat de avocatului Luca A. în numele

inculpatului Morozan C.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele

temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără însă a i se agrava situația.

8

Drept temei pentru declararea recursului ordinar, avocatul Luca A. a

invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 16) Cod de procedură penală, din

care rezultă că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori

dispozitivul hotărîrii este expus neclar și norma de drept aplicată în hotărîrea

atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date anterior de

către Curtea Supremă de Justiție.

Colegiul constată că nici unul din temeiurile, la care se referă autorul

recursului, nu este aplicabil din punctul de vedere al prezenței erorilor de

drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei instanței de apel.

Analizînd materiale cauzei, Colegiul lărgit relevă că, instanța de apel,

judecînd apelurile declarate de părți, inclusiv și cel declarat de avocatul Babără

V. în numele inculpatului, a supus unei cercetări minuțioase toate probele

administrate la dosar, a verificat și cercetat actele cauzei, care, fiind coroborate

cu înscrisurile anexate la dosar și cu celelalte probe, au permis instanței de apel

de a conchide că vina inculpatului Morozan C. în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute la art. 264 alin. (4) Cod penal, este dovedită pe deplin prin probele

administrate la dosar, și anume: declarațiile părții vătămate Moșneaga M., din care

rezultă că la 27.06.2009, aproximativ la 2115, conducea automobilul de model

Dacia Logan, cu n/î C MV-816, în salonul automobilului avea 3 pasageri, unde

deplasîndu-se pe str. P. Halipa din direcția str. Gh. Asachi, mun. Chișinău a

stopat automobilul la semnalul roșu a semaforului, iar cînd semaforul și-a

schimbat culoarea în verde el a reluat mișcarea deplasîndu-se pe a 2-a bandă

de circulație, cu viteza de aproximativ 30-40 km/oră. Toate sistemele de

conducere, de frînare și de iluminare au fost într-o stare tehnică bună, iar

partea carosabilă era liberă, uscată, asfaltată, aceasta fiind iluminată

satisfăcător de la rețeaua electrică orășenească. Trecînd aproximativ 30-40

metri de la semafor, a observat că spre dînsul cu viteza foarte mare se îndrepta

un autovehicul, care se deplasa din partea dreapta relativ deplasării

automobilului său. După accident a ieșit pe ușa din spate din motiv că ușa sa

era blocată, pe cînd pasagerul care se afla pe bancheta din față a fost blocat,

9

deoarece partea dreapta față și partea laterală dreapta a caroseriei au fost

defectate complet. Ieșind din mașina a observat că automobilul său se află pe

contrasens, aproximativ sub un unghi de 450, îndreptat cu fața spre str. A.

Mateevici, dar din dreapta pe banda sa pe care el s-a deplasat înainte de

tamponare stătea un automobilul de model Jeep Mercedes, de culoare neagră,

fața căruia a fost sub anumit unghi spre str. A. Mateevici. În urma accidentului

pasagerii din mașina condusă de el au fost spitalizați cu diferite traume.

Automobilul la volanul căruia se afla a fost grav avariat. (f.d.29 vol. I, 134-136

vol.II); declarațiile martorului Șafranschii C., care a relatat că în legătură cu

funcția exercitată, la data de 27.06.2009, aproximativ la 2150, a fost înștiințat

despre accidentul rutier care s-a produs pe str. P.Halipa, unde a fost implicat

automobilul Dacia Logan condus de cet. Moșneaga M. Ajungînd la fața locului,

a observat automobilul Dacia, care se afla pe benzile destinate pentru circulație

pe str. P. Halipa spre str. Gh. Asachi, la o distanță de 2-3 metri de la linia dublă

continuă, dar practic vizavi peste linia dublă continuă era amplasat a/m

Mercedes, cu n/î. C ZK 333, care se afla la o distanță de 3-4 metri de la linia

dublă continuă. A mai menționat că marcajul rutier se vedea bine. Consideră

că șoferul automobilului Mercedes se afla în stare de ebrietate alcoolică (f.d.40,

vol. I, 148, vol.II); declarațiile martorului Borimicicov D., din care rezultă că

vizibilitatea în ziua producerii accidentului era bună, iar liniile de delimitare a

benzilor de circulație se vedeau bine (f.d.39, vol. I, 151 vol.II); declarațiile

martorului Prodan S., care a declarat că dînsul a asigurat paza inculpatului la

fața locului, și în această perioadă nu a văzut ca de Morozan C. să se fi apropiat

careva persoane, sau ca acesta să fi consumat alcool, ori cineva să-i fi transmis

alcool (f.d.186 vol.II); declarațiile specialistului Roșior Gh., care a menționat că la

momentul examinării, inculpatul era în stare de ebrietate alcoolică avansată

(f.d.180, vol.II); declarațiile specialistului Tverdohleb M., care a confirmat că

accidentul rutier s-a produs pe banda de deplasare a automobilului Dacia

(f.d.172, vol.II); declarațiile specialistului Țurcan V., din care rezultă că locul

impactului a fost pe banda de deplasare a automobilului Dacia (f.d.174, vol.II),

precum și actele cauzei: procesul - verbal de cercetare la fața locului din 27.06.2009

cu tabelul foto, în care este descris locul accidentului rutier, iar din tabelul foto

rezultă că liniile de marcaj rutier erau clar vizibile (f.d.8-12,vol.I); schița

accidentului rutier, prin care se confirmă că impactul s-a produs pe partea de

10

deplasare a autoturismului Dacia Logan (f.d.13, vol.I); procesul - verbal de

examinare medicală în vedere a stabilirii gradului stării de ebrietate din 27.06.2009,

din care rezultă că Morozan C. se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat (f.d.20, vol.I), rapoartele de expertiză medico-legale nr.1903/D și nr.1904/D

din 16.07.20009 și nr.3294 din 03.07.2009, prin care la părțile vătămate

Varșavschi I. și Varșavscaia B. s-au constatat vătămări corporale grave, iar la

Moșneaga M. - vătămări corporale ușoare (f.d.137, 144, 150, vol.I); raportul de

expertiză medico-legală nr.1306 din 23.09.2009, potrivit căruia decesul cet.

Roizman D. a survenit în urma leziunilor grave primite în circumstanțele

descrise în ordonanță (f.d.157 vol.I); raportul de expertiză nr.2169, conform

căruia s-a constatat că roata dreaptă din față a automobilului Dacia în

momentul impactului se afla la distanța de 1,7 m. de linia de delimitare a

benzilor (f.d.179-181,vol.I); raportul de expertiză auto tehnică nr.030 din

18.01.2010, prin care s-a constatat că tamponarea autoturismelor a avut loc pe

banda de deplasare a autoturismului Dacia, care era opusă sensului de

deplasare a autoturismului condus de inculpat, iar în momentul impactului

roata față dreaptă a automobilului Dacia se afla la distanța de 1,7 m. de linia de

delimitare a benzilor și înainte de impact automobilul Dacia nu a intersectat

linia de delimitare a acestor benzi (f.d.230 -236, vol.I);

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, nu este întemeiată critica din

recursul avocatului Luca A., referitor la faptul că instanța de apel nemotivat a

respins argumentele invocate de apărare referitor la nevinovăția inculpatului,

nepronunțîndu-se asupra fiecărei probe în parte, nefiind elucidate

circumstanțele importante pentru justa soluționare a cauzei, deoarece instanța

de apel, ținînd seama în plină măsură de prevederile art. 99-101 Cod de

procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele prezentate de către

părți, a audiat inculpatul, reprezentantul părților vătămate și succesorul legal

al victimei, a cercetat probele administrate la dosar, dînd citire proceselor-

verbale și altor documente, verificîndu-le și apreciindu-le just prin prisma

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor și, ca urmare, corect a stabilit starea de fapt,

încadrarea în drept și vinovăția inculpatului Morozan C.

Probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, că inculpatul se face

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.(4) Cod penal.

11

Instanța de apel a soluționat cazul examinînd toate probele în ansamblu, unele

probe fiind motivat respinse, altele acceptate. Totodată, Colegiul statuează că,

la aprecierea probelor judecătorii sunt independenți, nefiind legați de opinia

altor persoane, iar dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o

eroare ce ar da temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Colegiul constată că, la caz, nu este prezentă nici o discordanță între cele

reținute de instanța de apel și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor

aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea

pe care materialul probator o susține.

Argumentele invocate de recurent referitor la faptul că nu pot fi admise ca

probe ce confirmă vinovăția inculpatului procesul-verbal de cercetare la fața

locului și schema accidentului rutier, deoarece nu au fost semnate de inculpat

și acestea contravin prevederilor art. 94 alin. (2)-(7) CPP, fiind încălcat dreptul

lui Morozan C. la apărare, Colegiul lărgit le respinge, or faptul că actele

nominalizate nu a fost semnate de inculpat, care se afla în stare de ebrietate

avansată, iar ulterior nu au fost contestate în modul prevăzut de lege, nu poate

fi catalogat ca încălcarea dreptului la apărare a acestuia și dreptului la un

proces echitabil. Mai mult, potrivit jurisprudenței CEDO, probele obținute

într-un mod nelegal nu constituie în sine o încălcare a dreptului inculpatului la

un proces echitabil, deoarece apărarea a avut posibilitatea de a contesta

pretinsele încălcări în termenii și modul stabilit prin lege (cauza Schenk vs

Elveția, hotărîrea din 12 iulie 1988).

În conformitate cu prevederile art. 95 Cod de procedură penală, partea

apărării poate invoca la etapa urmăririi penale chestiunea admisibilității

datelor în calitate de probe pe care o decide organul de urmărire penală, din

oficiu sau la cererea părților, ori, după caz, instanța de judecată.

Prin urmare, se menționează că, inculpatul și avocatul acestuia au avut

posibilitatea de a invoca nulitatea relativă a actelor procedurale (procesul-

verbal de cercetare la fața locului și schema accidentului rutier) la terminarea

urmăririi penale cînd au luat cunoștință cu materialele dosarului, fapt care în

speță nu a avut loc.

În continuare, Colegiul penal lărgit va respinge ca neîntemeiat și

următorul argument invocat de avocatul Luca A. referitor la nulitatea

ordonanțelor de punere sub învinuire, pe motiv că inculpatul a fost menținut

12

în calitate de bănuit o perioadă ce depășește termenul maxim prevăzut la art.

63 alin. (2) Cod de procedură penală.

În argumentarea acestei concluzii Colegiul lărgit reține următoarele:

La 06 iulie 2009 Morozan C. a fost recunoscut în calitate de bănuit în

prezenta cauză, iar prin ordonanța din 07.10.2009, acesta a fost scos de sub

urmărire penală. Ordonanța nominalizată a fost anulată ca neîntemeiată de

către procurorul ierarhic superior la 15.10.2009 (f.d.198-199, vol. I), astfel că

corect la 15.02.2010 Morozan C. a fost pus sub învinuire.

Totodată, instanța de recurs reține că din conținutul art. 251 Cod de

procedură penală, rezultă că încălcările prevederilor legale care reglementează

desfășurarea procesului penal și atrage nulitatea actului procedural, pot fi

încălcări absolute și relative:

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează exhaustiv, care sunt încălcările

absolute ce nu se înlătură nici într-un mod și atrag nulitatea actului procedural.

Astfel, reieșind din prevederile art. 251 alin. (4) Code de procedură

penală, rezultă că celelalte încălcări ale prevederilor legale decît cele stipulate

la alin. (2) sunt încălcări relative și atrag nulitatea actului dacă au fost invocate

în cursul efectuării acțiunii – cînd partea este prezentă, sau la terminarea

urmăririi penale – cînd partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în

instanța de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acțiunii

procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în

instanță.

Încălcarea procesuală la care se referă recurentul nu se atribuie la

încălcările prevăzute de alin. (2) art. 251 Cod de procedură penală, aceasta

fiind o încălcare relativă urma a fi invocată în cursul efectuării acțiunii, or,

Morozan C. a fost pus sub învinuire la 15.02.2010, fiindu-i înmînată ordonanța

de punere sub învinuire la aceiași data în prezența avocatului Babără V.

(f.d.253, vol. I).

Astfel, în cazul în care partea apărării a considerat că în cadrul urmăririi

penale a fost încălcată procedura de punere sub învinuire, iar Morozan C. a

fost menținut în calitate de bănuit cu depășirea termenilor prevăzuți la art. 63

alin. (2) pct.3) Cod de procedură penală, urma să conteste aceste acțiuni ale

organului de urmărire penală judecătorului de instrucție în ordinea prevăzută

de art. 313 Cod procedură penală, în termenii prevăzuți de lege, fapt care nu

13

rezultă din materiale cauzei.

Potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Critica recurentului referitor la depășirea termenului legal de menținere

în calitate de bănuit și omiterea termenului de punere sub învinuire este

neîntemeiată și sub alt aspect, or la momentul casării ordonanței din 07.10.2009

de scoatere de sub urmărire penală erau în vigoare prevederile art. 63 alin. (6)

Cod de procedură penală, care prevedea că încetarea calității de bănuit în

legătură cu expirarea termenelor indicate în alin. (2), în cazul acumulării

ulterioare de probe suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire

pentru același fapt. Această normă procesuală a fost recunoscută

neconstituțională prin hotărîrea Curții Constituționale nr. 26 din 23.11.2010, iar

actele Curții Constituționale produc efecte erga omnes și numai pentru viitor.

În continuare, instanța de recurs constată că, în speță, nu și-a găsit

confirmare nici temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de

procedură penală, invocat de recurent, deoarece decizia care este

menționată de avocatul Luca A. nu este relevantă speței, or în cauza penală

nr. 1ra-970/2010 instanța a constatat că, prin ordonanța din 25.02.2008

Marinescu I. a fost scos de sub urmărire penală din motivul lipsei în acțiunile

lui a elementelor infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, ulterior

după emiterea ordonanței de scoatere a persoanei de sub urmărire penală și

pînă la emiterea ordonanței de anulare a acesteia nu au fost descoperite fapte

noi și nu au fost acumulate noi probe în favoarea emiterii unei ordonanțe de

anulare a actului procedural emis în condițiile legii.

În acest context Colegiul reține că, potrivit prevederilor art. 287 alin. (4)

Cod de procedură penală, reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă

apar fapte noi ori recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărîrea respectivă, însă Colegiul ține să

menționeze că aceste condiții sunt obligatorii în cazul în care ordonanțele de

încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei

de sub urmărire au fost adoptate legal.

14

Instanța de recurs conchide că, situația din altă decizie a instanței de

recurs la care face trimitere recurentul, nu este similară cu cea din speță, or în

prezenta cauză, prin ordonanța procurorului ierarhic superior din 15.10.2009

calitatea procesuală a lui Morozan C. a fost adusă la poziția inițială, adică la

cea de bănuit.

Altfel spus, procurorul ierarhic superior prin ordonanța adoptată la

15.10.2009 a constatat că, ordonanța privind scoaterea persoanei de sub

urmărire penală din 07.10.2009 a fost adoptată ilegal, și ținînd cont de

prevederile art. 52 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, a dispus anularea

actului procurorului ierarhic inferior.

Alegațiile apărării, precum că din conținutul ordonanței din 16.07.2009

nu este clar pe cine îl reprezintă Varșavschi Gh., Colegiul penal le respinge, or

în urma accidentului rutier produs la 27.06.2009 a decedat o persoană, și

anume - Roisman D., astfel organul de urmărire penală prin ordonanța

nominalizată l-a recunoscut în calitate de reprezentant legal al victimei pe

Varșavschi Gh., care este nepotul lui Roisman D., iar pe părinții acestuia

(Varșavschi I., Varșavscaia B.) - părți vătămate, interesele cărora au fost

reprezentate de Varșavschii Gh. în baza procurilor autentificate notarial

(f.d.118-123 vol. III).

La fel, urmează a fi respins ca neîntemeiat argumentul apărării, precum

că instanța de apel eronat a admis apelurile SRL „Dalivar-Trans” și

reprezentantului părților vătămate Varșavschi Gh.

Sub acest aspect Colegiul reține prevederile art. 401 alin. (1) Cod de

procedură penală, care expres prevede că partea vătămată și partea civilă pot

declara apel împotriva sentinței instanței de fond.

Astfel, analizînd materialele cauzei, Colegiul lărgit constată că Varșavschi

Gh. în baza procurilor eliberate de părțile vătămate Varșavschi I. și

Varșavscaia B., a dispus de dreptul de a contesta cu apel sentința instanței de

fond. Totodată, organul de urmărire penală prin ordonanța din 30 iunie 2009

l-a recunoscut în calitate de parte civilă pe cet. Stăvilă V. ținînd cont de faptul

că prin procura nr 91 din 12.02.2007 eliberată de SRL „Dalivar-Trans” acesta a

fost împuternicit cu dreptul de a reprezenta interesele persoanei juridice. Prin

urmare, reieșind din situația în care Stăvilă V. care reprezenta interesele SRL

„Dalivar-Trans”, a fost recunoscut parte civilă, corect instanța de apel a ajuns la

15

concluzia că apelul declarat de administratorul SRL „Dalivar-Trans” este

depus de o persoană care dispune, în conformitate cu prevederile art. 401 CPP,

de dreptul de a declara apel.

În continuare, instanța de recurs consideră neîntemeiat și următorul

argument invocat de apărare referitor la faptul că procurile eliberate de părțile

vătămate Varșavscaia B. și Varșavschi I. sunt anexate la materialele cauzei în

copii, nefiind prezentate originalele acestora, astfel că neautentificarea copiilor

și înscrisurilor nu permite constatarea veridicității acestora.

Referitor la argumentul sus indicat Colegiul lărgit reține că, în cadrul

ședinței instanței de fond, reprezentantul Varșavschi Gh. a prezentat pentru

vizionare la solicitarea avocatului Luca A. originalele procurilor eliberate de

părțile vătămate Varșavscaia B. și Varșavschi I., cu toate împuternicirile

necesare, fapt care a fost consemnat în procesul-verbal de audiere a

reprezentantului Varșavschii Gh. din 11.10.2013 (f.d.139, vol. II), careva obiecții

privind autenticitatea actelor prezentate în original nu au fost invocate de către

participanții la proces.

Alegațiile recurentului, precum că procurile eliberate de părțile vătămate

Varșavscaia B. și Varșavschi I. nu îi acordă împuterniciri lui Varșavschi Gh. de

a contesta sentința instanței de fond cu apel, sunt declarative, or acesta a fost

împuternicit cu un asemenea drept fiind expres stipulat în textul procurilor „со

всеми правами предоставленными сторонам процесса (…) обжалования

судебного решения” (f.d.118,123 vol.III). Acestea fiind spuse, Colegiul

conchide că afirmațiile recurentului, la acest capitol sunt neîntemeiate.

Generalizînd cele menționate mai sus, Colegiul lărgit atestă că concluzia

instanței de apel referitor la admiterea apelurilor declarate de Varșavschi Gh.

și SRL „Davilar-Trans” este justă, nefiind contrară prevederilor art. 401 Cod de

procedură penală.

În consecință instanța de recurs conchide că, argumentele avocatului Luca

A., precum că în speță nu au fost elucidate toate circumstanțele importante ale

cauzei, iar argumentele apărării referitor la nevinovăția inculpatului au fost

respinse fără o motivare cuvenită, fapt care a dus la adoptarea unei hotărîri

nemotivate, sunt neîntemeiate și contravin materialelor din dosar, iar

nerecunoașterea vinovăției de către inculpat urmează a fi apreciată drept o

modalitate de exercitare a dreptului la apărare, Morozan C. urmărind scopul

16

de a se eschiva de la răspunderea penală.

Rezumînd cele expuse anterior, Colegiul conchide că temei legal pentru

admiterea recursului ordinar declarat de avocatul Luca A. în numele

inculpatului Morozan C. nu există și, potrivit legii, se impune respingerea lui

ca inadmisibil.

8.2. Cu referire la recursulurile ordinare declarate de acuzatorul de

stat și reprezentantul părților vătămate și succesorul legal al victimei

Varșavschi Gh.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială

a hotărîrii atacate și să rejudece cauza, cu pronunțarea unei noi hotărîri, dacă

nu se agravează situația condamnatului.

În recursurile declarate de acuzatorul de stat și reprezentantul părților

vătămate și reprezentantul legal al victimei Varșavschi Gh. se invocă ca temei

prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, și anume:

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, astfel că, recurenții în

recursurile declarate critică decizia instanței de apel sub aspectul

individualizării greșite a executării pedepsei stabilite inculpatului, considerînd

că aceasta este prea blîndă și inechitabilă, avînd în vedere circumstanțele

cauzei, gravitatea faptei comise și consecințele survenite, precum și atitudinea

lui Morozan C. față de cele săvîrșite.

Analizînd decizia contestată prin prisma criticilor formulate de recurenți

Colegiul constată că, motivele invocate de procuror și recurentul Varșavschii

Gh. sunt întemeiate și își găsesc reflectare în starea reală a lucrurilor.

Astfel, Colegiul penal lărgit constată că, deși probele au fost legal

administrate și corect apreciate, iar instanța de apel just a stabilit starea de fapt,

corect încadrînd acțiunile inculpatului în prevederile art. 264 alin. (4) Cod

penal, însă, aceasta pripit a ajuns la concluzia că scopul pedepsei penale

prevăzut la art. 61 alin. (2) Cod penal, poate fi atins prin dispunerea

suspendării executării pedepsei stabilite în temeiul art. 90 Cod penal.

În acest context instanța de recurs relevă că la stabilirea pedepsei pentru

fiecare persoană vinovată în parte, instanța de judecată este obligată să se

conducă de cerințele (regulile) stabilite de lege, sau altfel spus, de criteriile

generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal.

17

În acest context se menționează că Legea penală acordă instanței de

judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținînd cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea

pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei,

de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce.

Raportînd cele menționate la speța supusă judecării Colegiul lărgit

constată că, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport stabilită de instanța de

apel lui Morozan C. este echitabilă și se încadrează în limitele sancțiunii

normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, însă concluzia instanței

de a nu pune în executare pedeapsa stabilită, este una pripită și

neargumentată, care contravine circumstanțelor cauzei și practicii stabilite în

acest sens.

Așadar, instanța de recurs ține să menționeze că, după efectuarea

proceduri de individualizare și stabilire a categoriei, cuantumului și duratei

pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare

a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea

tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori scopul pedepsei poate fi atins

prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de

probă (de încercare).

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie

18

aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.

Referindu-ne la instituția suspendării condiționate a executării pedepsei,

Colegiul relevă că această măsură constă în esență – în dispoziția luată de

instanța de judecată prin însăși hotărîrea de condamnare, de a suspenda pe o

anumită durată și în anumite condiții executarea pedepsei pronunțate.

Rezultatul principal al aplicării pedepsei constă în aceea că, deși

pedeapsa este definitiv aplicată, aceasta nu este pusă în executare, astfel că

instituția suspendării condiționate a pedepsei ține de condițiile de executare a

pedepsei închisorii deja stabilite de către instanța de judecată pe întregul

termen de încercare.

Astfel, executarea pedepsei devine dependentă de comportamentul

condamnatului pe această durată, iar suspendarea executării poate fi revocată

în caz de nerespectare a condițiilor.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei,

instanța, după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea

concretă a acesteia în baza criteriilor generale de individualizare, completează

acest rezultat printr-un act de individualizare a executării pedepsei. Astfel că,

suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanța de judecată prin hotărîre de condamnare.

Prin urmare, urmează a fi delimitată noțiunea de individualizare a

pedepsei de cea de individualizare a executării pedepsei.

În această ordine de idei, suspendarea condiționată a executării pedepsei

se dovedește a fi o problemă privind executarea pedepsei, dat fiind faptul că

obiectul suspendării este executarea pedepsei. Se suspendă executarea

pedepsei și nu aplicarea acesteia.

Totodată, Colegiul remarcă că, textul art. 90 alin.(1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a

aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, poate fi aplicată sau exclusă la

orice etapă a procesului penal, întru înlăturarea erorii admise la etapa

anterioară.

În cazul infracțiunilor săvîrșite din imprudență, aprecierea conduitei

persoanei vinovate depinde de atitudinea sa față de fapta comisă, față de

19

victimă ori de partea vătămată, de compasiunea ce o manifestă în privința

ultimilor, cărora, deși neintenționat, însă li s-au produs daune materiale și în

special, morale, care, după caz, nu mai pot fi recuperate. În cazul cînd

vinovatul nu manifestă părerea de rău față de nenorocirile, suferințele aduse

prin acțiunile sale ilegale, convingerea că acesta nu trebuie să execute real

pedeapsa închisorii, nu are temei.

În speță, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursurilor

declarate de acuzatorul de stat și reprezentantul părților vătămate și succesorul

legal al victimei și constată că, concluzia instanței de apel, precum că corijarea

inculpatului este posibilă prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal -

suspendarea condiționată a pedepsei, s-a tras greșit, neîntemeiat și din aceste

considerente o va exclude, nefiind considerat faptul că, prin această soluție se

înrăutățește situația condamnatului.

În susținerea acestei concluzii se rețin și circumstanțele în care a fost

comisă infracțiunea incriminată inculpatului, fapt ce determină Colegiul

lărgit să conchidă asupra incorectitudinii aplicării pedepsei neprivative de

libertate în privința lui Morozan C.

Aceasta se statuează avînd în vedere că inculpatul a comis o infracțiune

gravă, care atentează la valoarea primordială protejată de legea penală – viața

și sănătatea persoanei, or dreptul la viață al oricărei persoane prevăzut de

art. 2 CEDO prevalează asupra altor drepturi, iar Curtea Europeană acordă

dreptului la viață o semnificație cu totul aparte situînu-l printre articolele

primordiale ale Convenției.

Tot aici instanța de recurs reține că infracțiunea a fost săvîrșită în

prezența altor factori declanșatori cum sunt, prezența stării de ebrietate

avansate a inculpatului - circumstanță care nu putea fi neglijată de instanța de

apel la constatarea oportunității suspendării executării pedepsei, precum și

consecințele care au survenit, dar nu în ultimul rînd și comportamentul

inculpatului după săvîrșirea infracțiunii.

Subsidiar la cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de

apel greșit și-a motivat soluția de individualizare a executării pedepsei în

privința inculpatului și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept,

pripit ajungînd la concluzia că scopul pedepsei penale poate fi atins prin

aplicarea față de inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal.

20

Discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente (decesul

unei persoane și cauzarea vătămărilor grave și ușoare altor 3 persoane), au

avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature în privința

aplicării pedepsei cu executarea suspendată, or aplicarea unei pedepse

inechitabile poate avea consecință violarea drepturilor omului protejate de

Convenția Europeană.

Generalizînd cele menționate mai sus, Colegiul consideră că excluderea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, în raport cu soluția prevăzută la art.

435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, care stipulează că judecînd

recursul, instanța admite recursul, casează hotărîrea atacată, rejudecă cauza și

pronunță o nouă hotărîre, dacă nu se agravează situația condamnatului, nu

poate fi considerată o agravare a situației acestuia, deoarece nu s-a făcut o altă

reîncadrare a faptei în sensul agravării și nici nu s-a dat o altă individualizare a

pedepsei stabilite în același sens.

În continuare, la critica subsidiară a recurentului Varșavschi Gh. privitor

la soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, Colegiul penal

specifică că instanța de apel corect a apreciat cuantumul prejudiciului moral,

care urmează a fi încasat de la inculpat în beneficiul părților vătămate și

succesorului legal al persoanei decedate.

Conform art. 387 alin. (1) Cod de procedură penală, odată cu sentința de

condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și

mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în

parte, ori o respinge.

Verificînd legalitatea și temeinicia hotărîrii instanței de apel sub acest

aspect, instanța de recurs consideră că instanța, corect a admis parțial acțiunea

civilă în partea încasări prejudiciului moral.

Potrivit art. 23 alin. (2) Cod de procedură penală, victima unei fapte

care constituie componență de infracțiune este în drept să ceară, în condițiile

prezentului cod, pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în

calitate de parte vătămată și să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice și

materiale.

Colegiul penal reține, că în temeiul art. 219 alin. (2) pct. 4) Cod de

procedură penală, persoanele fizice cărora le-a fost cauzat un prejudiciu

21

nemijlocit prin acțiunile interzise de legea penală pot înainta o acțiune civilă

privitor la despăgubire prin repararea prejudiciului moral.

La acest capitol, instanța de recurs ține să menționeze faptul că

aprecierea prejudiciului moral se face în funcție de circumstanțele cauzei, unde

este necesar să se ia în considerație valoarea nepatrimonială lezată,

însemnătatea pe care o are această valoare pentru persoana vătămată. Un alt

criteriu constă în durata menținerii consecințelor infracțiunii, adică durata

prejudiciului, deoarece urmările pot fi temporare, trecătoare sau permanente.

Durata menținerii consecințelor este un criteriu de apreciere a prejudiciului

distinct de criteriul importanței. Un alt criteriu este criteriul intensității

durerilor fizice sau psihice. Aceasta depinde de valoarea lezată.

Aprecierea cuantumului prejudiciului moral cauzat victimei, urmează a

fi apreciat de către instanța de judecată după intima convingere, care se

întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu și în funcție de

circumstanțele cauzei.

Conform art. 1423 alin. (1) Cod civil, mărimea compensației pentru

prejudiciul moral se determină de către instanța de judecată în funcție de

caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei

vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este

o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate.

Totodată, Colegiul penal conchide că, instanța de apel, prin admiterea

acțiunii civile în partea recuperării prejudiciului moral în sumă de 50 000 lei în

beneficiul succesorului legal al victimei în persoana lui Varșavschi Gh. și cîte

30 000 lei în beneficiul părților vătămate Varșavscaia B. și Varșavschi I., a ținut

cont de nivelul (gradul) suportării de către părțile vătămate a suferințelor

psihice în legătură infracțiunea săvîrșită, posibilitatea reală materială al

inculpatului, precum și de faptul că, condamnarea inculpatului în sine

constituie la fel, o satisfacție echitabilă pentru părțile vătămate și succesorul

legal al victimei, astfel, suma încasată în beneficiul lui Varșavscaia B. și

Varșavschi I. și Varșavschi Gh. cu titlu de prejudiciu moral, este o sumă reală și

corespunde faptelor comise, care compensează consecințele negative ale

prejudiciului suportat de către victime.

Rezumînd cele menționate, instanța de recurs va admite recursurile

22

ordinare declarate de acuzatorul de stat și reprezentantul părților vătămate și

succesorul legal al victimei Varșavschi Gh. cu casarea parțială a deciziei

instanței de apel, în latura stabilirii pedepsei inculpatului Morozan C., cu

excluderea dispoziției de executare condiționată a pedepsei închisorii.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Luca

Alexandru în numele inculpatului Morozan Constantin.

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău Scutelnic Cătălin, reprezentantul părților

vătămate și succesorul legal al victimei Varșavschi Ghennadi, casează parțial

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015 în

latura penală, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre, conform căreia

exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Morozan Constantin se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal la 5 (cinci) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani.

Termenul de executare a pedepsei lui Morozan Constantin se calculează

din momentul reținerii acestuia.

Celelalte dispoziții ale hotărîrii contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 septembrie 2016.

Președinte Elena Covalenco

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

Liliana Catan

Iurie Diaconu

23