1ra-1500/2016 — art. 369 alin. 2 lit. b CP

1ra-1500/2016 — art. 369 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1500/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

procurorul Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Brigai Sergiu și de către

avocatul Bulbuc Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Așihman Ghenadie Alexandru, născut la 26 mai 1995,

originar din r-nul Florești, domiciliat în r-nul Strășeni, s.

Zamcioji.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Așihman Ghenadie

Alexandru, a fost condamnat în baza art. 369 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani 4 luni

închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe i-a fost adăugat parțial, la

pedeapsa aplicată prin noua sentință, partea neexecutată a pedepsei de 1 an

închisoare, stabilită prin sentința Judecătoriei Militare din 21 octombrie 2015, fiindu-i

stabilită pedeapsă definitivă 2 ani 10 luni închisoare, cu executare în penitenciar de

tip semiînchis.

A fost încasat de la Așihman G. în contul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 168,60 lei.

militar în termen de CMT - Strășeni la data de 14 mai 2015, pe care îl îndeplinește

până în prezent în Brigada 2 Infanterie Motorizată, în funcția de mecanic

conducător-operator radio (radioreleu) pluton comunicații, compania stat major,

batalionul 21 mecanizat, în grad militar - soldat. Tot în aceeași unitate militară (Bg. 2

I Mo) îndeplinesc serviciul militar în termen și soldații Nazarciuc Alexandru și Șaru

Serghei, care la data de 31 ianuarie 2016 în raporturi de subordonare cu soldatul

1

Așihman G. nu s-au aflat. La 31 ianuarie 2016, soldatul Așihman G., în timp ce se afla

pe teritoriul Brigăzii 2 Infanterie Motorizată, dislocată pe str. Vasile Lupu 37, mun.

Chișinău, a încălcat grav cerințele art. 26 a Legii Republicii Moldova „Cu privire la

statutul militarilor”, art. 14, 15, 94 a Regulamentului Serviciului Interior a Forțelor

Armate ale Republicii Moldova, art. 5 a Regulamentului Disciplinei Militare, care-l

obliga să respecte Jurământul militar și prevederile regulamentelor militare; să

prețuiască onoarea unității militare; să păstreze demnitatea gradului și uniformei

militare pe care o poartă; să fie disciplinat și vigilent; să prețuiască camaraderia

militară, să respecte drepturile și libertățile tuturor cetățenilor; să nu-și permită

deprinderi dăunătoare; să servească în permanență drept exemplu de înaltă cultură,

modestie și cumpătare; să păstreze cu sfințenie onoarea militară, să-și apere

demnitatea și să stimeze demnitatea celorlalți; să ofere personal exemplul de

educație, de atitudine sârguincioasă față de serviciu, precum și ritualurile militare; să

manifeste grijă pentru consolidarea prieteniei dintre militari; să mențină în

permanență o disciplină militară strictă și o stare moral-psihologică sănătoasă în

cadrul efectivului; să întreprindă măsuri pentru prevenirea cazurilor de traumatism

în cadrul efectivului; să asigure ordinea interioară în unitate; să contribuie la

menținerea și la restabilirea ordinii regulamentare; să se comporte cu demnitate atât

în unitatea militară, cât și în afara ei; să nu-și permită nici sie și nici altora să încalce

ordinea publică, să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei și demnității

cetățenilor, la menținerea prestigiului Forțelor Armate, însă soldatul Așihman G. a

admis intenționat încălcarea regulilor statutare cu privire la relațiile dintre militari

dacă între ei nu există raporturi de subordonare, săvârșită asupra două sau mai

multe persoane, în următoarele împrejurări:

Astfel, la 31 ianuarie 2016, în jurul orei 20.30, soldatul Așihman G., fiind militar

cu o perioadă de îndeplinire a serviciului m-ai mare de jumătate de an, în timp ce se

afla în cazarma batalionului 21 mecanizat, în scopul promovării relațiilor

neregulamentare - „perevod” a invitat în dormitorul companiei stat major, militarii

în termen cu o perioadă mai mică de îndeplinire a serviciului militar, soldații

Nazarciuc Alexandru și Șaru Serghei, cărora le-a aplicat intenționat lovituri, astfel în

urma acțiunilor violente a soldatului Așihman G., le-au fost cauzate vătămări

corporale neînsemnate.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Așihman G. a fost calificată de drept în baza art. 369 alin. (2) lit. b) Cod

penal și anume – încălcarea regulilor statutare cu privire la relațiile dintre militari, în

timpul îndeplinirii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare și

dacă această încălcare s-a manifestat prin acte de violență, săvârșită asupra a două sau mai

multor persoane.

acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie

aplicată, o pedeapsă neprivativă de libertate. În motivarea apelului declarat a

invocat, că pedeapsa penală stabilită prin sentință este prea aspră.

2

fost admis, inclusiv din oficiu apelul declarat, fiind casată sentința în partea încasării

cheltuielilor de judecată, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre în această

parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost respinsă

cererea acuzatorului de stat privind încasarea de la Așihman G. a cheltuielilor de

judecată. În rest au fost menținute dispozițiile sentinței.

instanță cercetând cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, a stabilit

în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 369 alin. (2) lit. b) Cod penal, încadrând juridic fapta săvârșită

corespunzător materialului probator administrat.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță la individualizarea pedepsei a ținut

cont de prevederile art. art. 7, 75 Cod penal, corect aplicând inculpatului pedeapsa

sub formă de închisoare, care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise,

ținând cont de faptul, că ultimul anterior a mai fost condamnat pentru comiterea

unei infracțiuni din intenție, nu a conștientizat gravitatea faptelor comise, nu se află

pe calea corijării și dorinței de a se reintegra în societate, fiind o persoană predispusă

spre comiterea de noi infracțiuni, a săvârșit o nouă infracțiune aflându-se în perioada

de probă, astfel consideră că soluția adoptată de către prima instanță își va atinge

scopul de corectare și reeducare a inculpatului.

În opinia instanței de apel, prima instanță neîntemeiat a admis solicitarea

acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de judecată din contul

condamnatului în contul statului, în sumă de 168, 60 lei, ce constituie cheltuieli

consumabile (hârtie, copiator) - 49,60 lei, cheltuieli de expertiză - 114 lei și alte

cheltuieli - 5 lei, deoarece acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale

în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul

statului.

Totodată, instanța de apel a reținut, că normele procedural penale nu prevăd

expres achitarea din contul condamnatului a cheltuielilor judiciare, constituite din

consumabile și cheltuieli de expertiză, iar prevederile legale la care face trimitere

prima instanță, se referă la acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, astfel

cheltuielile judiciare ce sunt enumerate în dispoziția art. 227 alin. (2) Cod de

procedură penală, nu prevăd astfel de cheltuieli.

Reieșind din cele expuse, instanța de apel a considerat necesar de a casa

sentința Judecătoriei Militare din 31 martie 2016, în partea încasării cheltuielilor de

judecată și a pronunța o nouă hotărâre în această parte, potrivit ordinii stabilite

pentru prima instanță, prin care a respins cererea acuzatorului de stat cu privire la

încasarea de la Așihman G. a cheltuielilor de judecată, acestea fiind trecute în contul

statului, potrivit prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

3

6.1 Procuror, prin care solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului invocă:

- legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală,

obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat;

- instanța de apel nu a îndeplinit cerințele stipulate în art. 101, 394, 414 Cod de

procedură penală, neindicând temeiurile legale pentru care au fost respinse probele

privind încasarea cheltuielilor judiciare.

În drept, procurorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

6.2 Avocatul Bulbuc B. în numele inculpatului, prin care solicită casarea

parțială a acesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care lui Așihman G. să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă,

neprivativă de libertate.

În motivarea recursului invocă:

- inculpatul a recunoscut vina integral, solicitând examinarea cauzei în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, a menționat că îi pare

rău de cele întâmplate, la evidența medicului narcolog nu se află;

- părțile vătămate au solicitat aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse

cât mai blânde, nelegate de privarea de libertate și nu au înaintat careva pretenții

materiale și morale față de acesta;

- în privința lui Așihman G. sunt aplicabile prevederile art. 90 alin. (11) Cod

penal, ținând cont de faptul că acesta a comis în perioada de probă o infracțiune mai

puțin gravă, ceea ce permite menținerea condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

În drept, avocatul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, ca fiind

vădit neîntemeiate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

7.1 Cu referire la recursul declarat de către procuror.

Reieșind din textului recursului, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și

anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul penal reține că, autorul recursului nu contestă starea de fapt stabilită

de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, însă

critică decizia adoptată în partea respingerii încasării cheltuielilor judiciare din

4

contul inculpatului, considerând că nu au fost indicate temeiurile legale pentru care

au fost respinse probele aduse în acest sens.

Instanța de recurs, studiind textul deciziei atacate constată, că temeiurile

invocate de către recurent și prevăzute la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul,

că instanța de apel, la adoptarea soluției de admitere, din oficiu a apelului declarat

de inculpat, cu casarea sentinței în partea încasării cheltuielilor de judecată, în rest

menținând celelalte dispoziții ale acesteia, a respectat prevederile legale, adoptând o

soluție corectă și întemeiată. Totodată, instanța de recurs consideră, că decizia

instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că

argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei,

echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO.

Cât privește temeiul de casare invocat de recurent, precum că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, așa cum stipulează

dispoziția alin. (5) art. 414 Cod de procedură penală, Colegiul penal statuează, că

acest temei pentru recurs, în prezenta speță nu este incident, deoarece așa cum se

atestă din materialele cauzei, procurorul nu a atacat cu apel sentința adoptată la caz,

respectiv instanța de apel nu avea cum să se pronunțe asupra a careva argumente ale

părții acuzării. În consecință, instanța de recurs apreciază ca neîntemeiat și declarativ

invocarea temeiului de casare sus menționat de către recurent, deoarece nu are nici

un suport legal.

Totodată, instanța de recurs menționează, că cerere de apel a fost depusă doar

de către inculpat, asupra căror motive, instanța de apel s-a pronunțat și a adoptat o

hotărâre legală, întemeiată și motivată, cuprinzând argumente fundamentate în fapt

și în drept, prezentate în hotărârea atacată, iar temeiurile pe care s-a bazat

procurorul în recursul declarat, nu persistă în cauză, deoarece din decizia instanței

de apel rezultă că ultima a cercetat obiectiv probele administrate în sensul solicitării

privind încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat, iar conținutul deciziei atacate

corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală.

Referitor la motivul invocat de recurent, precum că legislatorul a expus

suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală, obligativitatea suportării

cheltuielilor judiciare de către condamnat, Colegiul penal îl consideră nefondat.

Dispoziția art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

De asemenea, în conformitate cu art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care urmează a fi plătite

martorilor, părții vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor,

interpreților, traducătorilor și asistenților procedurali; 2) cheltuite pentru păstrarea,

transportarea și cercetarea corpurilor delicte; 3) care urmează a fi plătite pentru

acordarea asistenței juridice garantate de stat; 4) cheltuite pentru restituirea

contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei

sau de reconstituire a faptei; 5) cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

5

procesuale în cauza penală. (3) Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Instanța de recurs constată, că acuzatorul de stat a solicitat încasarea de la

inculpat în contul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 168, 60 lei (f.d. 115), ce

constituie cheltuieli consumabile (hârtie, copiator) - 49, 60 lei, cheltuieli de expertiză -

114 lei și alte cheltuieli - 5 lei (plicuri, etc.). Astfel, ținând cont de constatările expuse

mai sus, Colegiul penal consideră că instanța de apel corect a reținut, că conform

dispozițiilor legale menționate, nu este prevăzut expres achitarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare, ce constituie consumabile și cheltuieli de

expertize.

La fel, alin. (3) art. 34 al Legii nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza

judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale, prevede că în cauzele

penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt achitate din bugetul de stat,

cu excepția cazului prevăzut la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală al

Republicii Moldova, unde este prevăzut că părțile, din inițiativă proprie și pe cont

propriu, sunt în drept să înainteze cerere despre efectuarea expertizei pentru

constatarea circumstanțelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea

intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea părților se

prezintă organului de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale și

urmează a fi apreciat o dată cu alte probe.

Generalizând cele expuse, Colegiul penal conchide că cheltuielile judiciare

solicitate de procuror de a fi încasate de la inculpat în contul statului, sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale, rapoartele de expertiză fiind întocmite la

solicitarea procurorului, iar consumabilele (hîrtie, copiator, plicuri, etc.) fiind oferite

de instituția procuraturii din bugetul alocat în acest sens, în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, acestea fiind achitate din bugetul de stat.

Din acest punct de vedere se constată că, de fapt, în cauză nu s-au comis erorile

de drept prevăzute în pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu

persistă temei de casare a soluției adoptate de instanța de apel, fiindcă această

instanță just a respins cererea acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat în

contul statului a cheltuielilor de judecată, din care considerent se concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procuror, deoarece acesta este

vădit neîntemeiat.

7.2 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Bulbuc B. în numele

inculpatului.

Reieșind din conținutul recursului, avocatul invocă ca temei de casare a

hotărârii instanței de apel, prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, menționând anume că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția. Tot din textul recursului se atestă, că autorul critică hotărârea

instanței de apel, nefiind de acord cu individualizarea pedepsei stabilite,

considerând-o prea aspră. Astfel, ținând cont de argumentele invocate, Colegiul

6

penal consideră, că recurentul, de fapt, semnalează temeiul pentru recurs prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În același timp, Colegiul penal constată din recursul declarat, că avocatul, de

asemenea nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici

încadrarea juridică a acțiunii săvârșite, invocând dezacordul cu faptul, că instanța de

apel nu a luat în considerație totalitatea circumstanțelor cauzei, ce în opinia

ultimului, ar permite instanței de apel de a-i stabili o pedeapsă cu aplicarea

prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, menținând suspendarea condiționată a

executării acesteia.

Astfel, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea temeiul pentru recurs semnalat de către recurent și prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanța de

apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor

art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea

pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia,

ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Astfel, precum se atestă, prezenta cauză, în urma solicitării și înscrisului

autentic al inculpatului (f.d. 133), a fost judecată pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către

instanță prin încheiere (f.d. 134), beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă

neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 369 alin. (2) lit. b) Cod penal, pentru

care a fost recunoscut vinovat inculpatul, prevede pedeapsă cu închisoare de până la

5 ani. Respectiv, învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

care sânt valabile în cazul dat pentru inculpatul Așihman G., limitele pedepsei cu

închisoare reduse cu o treime, constituie de la 3 luni până la 3 ani și 4 luni. În

prezenta speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin prisma alin.

(8) art. 3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe un

termen de 2 ani și 4 luni, adică în limitele prevederilor legale. Iar conform art. 85 Cod

penal, pentru cumul de sentințe, inculpatului i-a fost adăugată parțial la pedeapsa

aplicată prin noua sentință, pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința

Judecătoriei Militare din 21 octombrie 2015, fiindu-i stabilită pedeapsă definitivă 2

ani 10 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

7

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Aplicându-se pedeapsa în urma judecării pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, instanța, de asemenea, trebuie să ia în considerare și cerințele

alin. (2) art. 75 Cod penal, conform cărora o pedeapsă mai aspră, din numărul celor

prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește doar dacă o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Instanța de recurs statuează, că în prezenta cauză penală, instanțele de fond au

ținut cont de faptul, că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, la locul

serviciului militar se caracterizează negativ, iar la locul de trai pozitiv, la evidența

medicului narcolog și psihiatru nu se află, circumstanțe atenuante nu au fost

stabilite, iar în calitate de circumstanță agravantă a fost reținută săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru fapte care au

relevanță pentru cauză.

Ce ține de argumentul invocat de recurent despre posibilitatea aplicării

prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, deoarece inculpatul a comis o infracțiune

mai puțin gravă, motiv din care a solicitat să-i fie menținută condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei, Colegiul penal relevă, că nu poate fi

acceptat, deoarece aplicarea prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, constituie

dreptul discreționar a instanței de a anula sau a menține suspendarea condiționată a

executării pedepsei în funcție de circumstanțele cauzei penale, dacă aceasta constată

că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită după săvârșirea unei

infracțiuni din imprudență sau a unei infracțiuni intenționate mai puțin grave,

instanța poate (dar nu este obligată) să dispună menținerea condamnării cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Ținând cont, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal consideră

întemeiate motivele instanțelor de fond, că în prezenta cauză, nu s-au constatat

circumstanțe ce ar justifica menținerea condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, deoarece personalitatea

inculpatului nu prezintă garanțiile unei conduite, ce ar permite instanței de judecată

de a da dovadă de clemență. Astfel, cu toate că infracțiunea săvârșită de inculpat se

clasifică ca una mai puțin gravă, nu poate fi neglijată prezența condamnării

inculpatului prin sentința Judecătoriei Militare din 21 octombrie 2015, în baza art.

371 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, cu suspendare condiționată pe un termen

de probă de 1 an, conform art. 90 Cod penal. Tot, din materialele cauzei se atestă, că

anterior inculpatul a mai săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c),

8

d) Cod penal, însă prin ordonanța Procuraturii r-nului Florești din 09.08.2011,

urmărirea penală în privința lui Așihman G. a fost încetată în baza art. 109 Cod

penal. Astfel, se atestă faptul că comiterea infracțiunilor, pentru inculpatul Așihman

G., a devenit o deprindere, iar aplicarea pedepselor neprivative de libertate nu-și

produc efectul, pentru ca inculpatul să-și facă concluziile necesare de a nu comite în

continuare abateri de la prevederile legii penale.

În mod concomitent, Colegiul penal atestă, că instanțele de fond corect au

reținut, că inculpatul nu este la prima sa abatere de la lege și în pofida faptului că

instanța de judecată i-a acordat posibilitatea de a se corecta fără a fi izolat de

societate, Așihman G. nu a făcut concluziile de rigoare, necorectându-se, a săvârșit

din nou în termenul de probă stabilit o infracțiune intenționată cu aplicarea

violenței, din care considerent corectarea acestuia poate fi atinsă doar prin stabilirea

unei pedepse privative de libertate. La fel, aplicarea prevederilor art. 90 alin. (11)

Cod penal, pentru acte de violență în timpul serviciului militar, ar putea fi

considerată ca o toleranță a statului la acțiuni de tortură și cele similare torturii, fapt

apreciat ca unul inadmisibil.

Ce ține de argumentul recurentului, precum că nu este justificată menținerea lui

Așihman G. în stare de detenție, deoarece inculpatul a recunoscut integral vina,

solicitând examinare a cauzei penale în procedura simplificată conform prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală, se căiește sincer de cele comise, Colegiul îl

consideră nefondat, deoarece aceste circumstanțe au atras consecințele procedurii

simplificate în baza art. 3641 Cod de procedură penală, în urma căreia prima instanță

a redus cu o treime limitele pedepsei cu închisoare, prevăzută la articolul

corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

Cu referire la un alt motiv de critică din recursul avocatului prin care

menționează, că inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog, iar părțile

vătămate au solicitat aplicarea inculpatului a unei pedepse cât mai blânde, nelegate

de privarea de libertate, neînaintând careva pretenții materiale și morale, instanța de

recurs consideră, că împrejurările în cauză nu sunt suficiente pentru a răsturna

soluția instanței de apel, deoarece nu diminuează cumva responsabilitatea pentru

infracțiunea săvârșită.

În atare împrejurări, Colegiului penal consideră, că instanțele de fond i-au

aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în

considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea

de executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect

și în așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanțele de fond,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin.

(2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

9

Sumând cele expuse, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată

prezența în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de

implicare în sensul casării deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei.

În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Bulbuc B. în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul Procuraturii

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Brigai Sergiu și de către avocatul Bulbuc Boris în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 11 mai 20116, în cauza penală privindu-l pe Așihman Ghenadie Alexandru, ca

fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 26 august 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

10