1cs-146/16 — 188 al.2 lit.b,c,e, 217 al.2, 190 al.1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 188 al.2 lit.b,c,e, 217 al.2, 190 al.1 CP
- Temei legal
- art. 46 CPP
1cs-146/16 — 188 al.2 lit.b,c,e, 217 al.2, 190 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs-146/2016 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 23 august 2016 mun.
Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, examinând în lipsa părților, cererea președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpaților Popa Liviu Ion, acuzat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), e), 217 alin. (2), 290 alin. (1) Cod penal, Mentiucov Vasili Valeri, acuzat în baza art. 42 alin. (2), 188 alin. (2) lit. b), c), e) Cod penal, C O N S T A T Ă : 1. Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei penale privind învinuirea inculpaților Popa L. în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), e), 217 alin. (2), 290 alin. (1) Cod penal, și Mentiucov V. în baza art. 42 alin. (2), 188 alin. (2) lit. b), c), e) Cod penal, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.
Motivul invocat este că, judecătorii Angela Revenco, Eduard Rățoi și Ghenadie Liulca au adoptat decizia Curții de Apel Bălți din 11 martie 2015, și judecătorii Gheorghe Scutelnic, Ion Talpa și Svetlana Șleahtițki au adoptat decizia Curții de Apel Bălți din 03 aprilie 2015, privind măsura preventivă în privința lui Mentiucov Vasili, astfel, la înregistrarea dosarului în PIGD judecătorii menționați urmează a fi indicați ca incompatibili. Totodată, judecătorii Ruslana Burdeniuc, Ala Rotaru, Dumitru Pușca și Oleg Moraru se află în concediu de odihnă anual. 1 La moment este imposibilă repartizarea dosarului prin intermediul PIGD, în termenul prevăzut de art. 344 alin. (1) Cod de procedură penală, ori în cadrul Colegiului penal al Curții de Apel Bălți nu există judecători compatibili de a examina cauza nominalizată.
2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează, că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1), 47 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei rapidă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de petiționar și reproduse în pct. 1 din prezenta decizie nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vre-un temei de drept din categoria celor enunțate pentru strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad.
Or, în cadrul Curții de Apel Bălți, pe lângă cei 6 judecători incompatibili, mai activează 17 judecători, iar faptul că unii din ei nu fac parte din colegiul penal și alții se află în concediu anual de odihnă, nu constituie un temei de drept capabil să genereze imposibilitatea repartizării dosarului prin intermediul PIGD, în termenul prevăzut de art. 344 alin. (1) Cod de procedură penală, și judecarea cauzei respective. Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată.
3. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respingerea cererii președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, despre strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpaților Popa Liviu Ion, acuzat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), e), 217 alin. (2), 290 alin. (1) Cod penal, și Mentiucov Vasili Valeri, acuzat în baza art. 42 alin. (2), 188 alin. (2) lit. b), c), e) Cod penal, de la Curtea de Apel Bălți la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Iurie Diaconu Elena Covalenco 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.