1ra-952/16 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-952/16 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-952/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău,

Constantin Miron, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 09 octombrie 2015, în privința inculpatului

Musatov Nicolai Nicolai, născut la

12 martie 1977, originar și locuitor al mun. Bălți,

str. Popovici 8, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.10.2014 – 13.05.2015,

instanța de apel: 23.06.2015 – 09.10.2015,

instanța de recurs: 04.04.2016 – 14.06.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

Musatov Nicolai a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la 2

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 13 mai

2015, deducându-se durata aflării în arest preventiv din 09 octombrie 2014 până la

13 mai 2015.

finele lunii aprilie 2014, inculpatul Musatov N., urmărind scopul dobândirii ilicite

a bunurilor altei persoane, aflându-se în ograda casei nr. 46A din str. I. Creangă,

mun. Chișinău, sub pretextul că dorește să ia cu chirie pentru 10 zile autoturismul

Dacia Logan, n.î. OC AL 283, ce aparține cu drept de proprietate lui Savescul V.,

1

cu prețul de 3.500 euro, care conform cursului oficial al BNM constituia suma

de 66.185 lei, dobândind încrederea acestuia, din motive de cupiditate, cu intenție

directă, dorind să dea acțiunilor sale un caracter legal, l-a convins pe Savescul V.

să-i transmită automobilul și certificatul de înmatriculare al acestuia în schimbul

angajamentului de a achita prețul pentru chirie, fără a avea intenția executării

obligației asumate, după ce a părăsit locul comiterii infracțiunii, fără să întoarcă

automobilul proprietarului.

Ulterior, la 15 iunie 2014, inculpatul, dorind să împrumute de la Flueraru V.

suma de 2.000 euro, i-a transmis acestuia, în calitate de garanție, automobilul de

Dacia Logan, n.î. OC AL 283, ce aparține lui Savescul V., declarând că

automobilul îi aparține lui.

Instanța a reținut că partea vătămată a declarat că a procurat automobilul la

prețul de 2.200-2.300 euro, iar în suma de 3.500 euro a fost inclusă și chiria pentru

perioada în care inculpatul a reținut automobilul, reieșind din prețul de 250 lei/zi

pentru 5-6 luni.

Astfel, instanța a statuat că vinovăția inculpatului a fost demonstrată prin

probele administrate, și a reîncadrat acțiunile lui de la art. 190 alin. (4) la art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, ținând cont de costul autoturismului indicat de partea

vătămată în mărime de 2.300 euro, prejudiciul efectiv cauzat, constituind

43.409,53 lei.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont că inculpatul

anterior nu a fost condamnat, a comis infracțiunea admițând consecințele în mod

conștient, că lipsesc circumstanțe atenuante și agravante pe caz, concluzionând că

reeducarea și corectarea lui este posibilă cu izolare de societate.

Raileanu a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal

la 8 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

domeniul gestionării bunurilor pe un termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că argumentele părții vătămate referitor la costul

automobilului și prejudiciul cauzat au fost incorect și părtinitor apreciate de

instanța de fond, Savescul V., la momentul depunerii denunțului și audierii în

calitate de parte vătămată, fiind avertizat conform prevederilor art. 311, 312 Cod

penal.

Mai mult, în cadrul audierii, partea vătămată a dat declarații confuze,

favorabile pentru inculpat.

La stabilirea pedepsei instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 75

Cod penal.

În cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva motive din care

să rezulte că nu este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa solicitată de

acuzare pentru fapta săvârșită, în condițiile în care acesta nu și-a recunoscut

vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate.

3.1. A declarat apel și avocatul Roman Medeleanu, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

2

Apelantul a indicat că nu a fost probată existența laturii obiective –

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, adică sustragerea lor, prin abuz de

încredere și înșelăciune.

Potrivit declarațiilor părții vătămate, între acesta și inculpat au existat relații

contractuale, și anume un contract de locațiune prin care ambele părți și-au asumat

obligații.

Partea vătămată a confirmat că a transmis automobilul conform contractului

de locațiune, iar inculpatul și-a onorat obligațiile contractuale de achitare a plăților

lunare, și restituirea automobilului la expirarea termenului contractului.

Astfel, inculpatul a primit automobilul și a achitat pentru o perioadă chiria,

onorându-și la început executarea obligațiilor, conform contractului încheiat, fapt

confirmat și de partea vătămată.

Probele administrate dovedesc că inculpatul, în baza contractului de

locațiune, a primit automobilul în baza unui act juridic, onorându-și parțial

obligațiunile contractuale de achitare a plăților, fapt confirmat prin declarațiile

părții vătămate, ale inculpatului și martorului Arap E.

Acuzarea nu a probat nici latura subiectivă a componenței de infracțiune –

intenția inculpatului la comiterea infracțiunii de escrocherie.

Cumulul de probe administrate confirmă că inculpatul a început executarea

obligațiilor asumate prin achitarea plății pentru o perioadă de timp, achitând

personal și prin intermediul lui Arap E., având intenția să achite datoriile

acumulate și să restituie automobilul proprietarului, nefiind prezentate probe care

ar demonstra contrariul.

octombrie 2015, apelul declarat de avocatul Roman Medeleanu, în numele

inculpatului, a fost respins, ca nefondat.

Apelul declarat de procuror a fost admis, casată total sentința, rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărâre.

Musatov Nicolai a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal

la 2 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita funcții de

răspundere materială pe un termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, începând din 09 octombrie 2014.

Instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond nu cuprinde

descrierea faptei criminale prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal ca fiind

dovedită, fiind indicat incorect că ”În actul de învinuire s-a reținut că…” și

contravenind art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, în baza probelor administrate,

cercetate suplimentar, instanța de apel a constatat că, la finele lunii aprilie 2014,

Musatov N., urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane,

aflându-se în ograda casei nr. 46A din str. I. Creangă, mun. Chișinău, sub pretextul

că dorește să ia cu chirie pentru 10 zile autoturismul Dacia Logan, n.î. OC AL 283,

ce aparține cu drept de proprietate lui Savescul V., cu prețul de 3.500 euro, care

conform cursului oficial al BNM constituia suma de 66.185 lei, dobândind

încrederea acestuia, din motive de cupiditate, cu intenție directă, dorind să dea

acțiunilor sale un caracter legal, l-a convins pe Savescul V. să-i transmită

3

automobilul și certificatul de înmatriculare al acestuia în schimbul angajamentului

de a achita prețul pentru chirie, fără a avea intenția executării obligației asumate,

după ce a părăsit locul comiterii infracțiunii, fără să întoarcă automobilul

proprietarului.

Ulterior, la 15 iunie 2014, inculpatul, dorind să împrumute de la Flueraru V.

suma de 2.000 euro, i-a transmis acestuia, în calitate de garanție automobilul

Dacia Logan, n.î. OC AL 283, ce aparține lui Savescul V., declarând că

automobilul îi aparține lui.

Partea vătămată Savescul V. a declarat că a procurat automobilul la prețul de

2.200-2.300 euro. În suma de 3.500 euro a fost inclusă și chiria pentru perioada în

care inculpatul a reținut automobilul, reieșind din prețul de 250 lei/zi pentru 5-6

luni.

Instanța de apel a statuat că sunt nefondate argumentele acuzării potrivit

căror fapta inculpatului urmează a fi calificată în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

Astfel, potrivit declarațiilor părții vătămate în instanța de fond, costul

autoturismului dobândit ilicit de inculpat constituie 2.300 euro, echivalentul a

43.409,53 lei.

Prin urmare, acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

La stabilirea pedepsei instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 61, 75

Cod penal, că lipsesc circumstanțe atenuante și agravante pe caz, lipsește

caracteristica inculpatului, că partea vătămată a solicitat aplicarea unei pedepse mai

aspre, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă prin izolare de

societate.

Miron, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a indicat că prejudiciul material cauzat în mărime de 3.500 euro a

fost probat prin procesul-verbal de consemnare a plângerii, procesul-verbal de

audiere a victimei, procesul-verbal d audiere în calitate de parte vătămată a lui

Savescul V. și informației de la DAAC Hermes.

Totodată, fiind constatată fapta prevăzută la art. 190 alin. (4) Cod penal,

inculpatul a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, cînd motivarea soluției contrazice

4

dispozitivul hotărârii. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava

situația inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Conform art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei în primă

instanță se efectuează în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. În

corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 385 alin. (1) pct.

1) și 2) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat. În corespundere cu art.

394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art.384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței (pct. 1., 2.

din decizie), instanța de fond:

a) specificând că „în actul de învinuire s-a reținut că…” și condamnând

inculpatul în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, nu a constatat și descris fapta

criminală, considerată ca fiind dovedită și pentru comiterea cărei ultimul a fost

pedepsit penal;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate

în rechizitoriu. Nu a indicat în hotărâre motivele pentru care a respins probele și

argumentele atât a apărării, cât și cele ale acuzării;

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

legale și a adoptat o hotărâre în aspectul vizat care nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

5

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (6), 417 alin. (1) pct. 8), 419,

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, verifică declarațiile și probele materiale examinate

de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în

procesul-verbal, nefiind în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate

de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de

apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, corect concluzionând că sentința este una neîntemeiată

și rejudecând cauza potrivit regulilor generale, nu a respectat prescripțiile de drept

nominalizate, deoarece, potrivit descriptivului și dispozitivului deciziei contestate,

cât și a procesului verbal al ședinței judiciare (v. 2 f.d. 25, pct. 4. din decizie):

a) indicând că inculpatul: „urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane..., cu prețul de 3.500 euro, care conform cursului oficial al BNM

constituia suma de 66.185 lei,”, adică a săvârșit infracțiunea prevăzută la art. 190

alin. (4) Cod penal, dar condamnându-l în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

nu a constatat și descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită și pentru

comiterea cărei ultimul a fost pedepsit penal;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate

în rechizitoriu. Nu a indicat în hotărâre motivele pentru care a respins probele și

argumentele atât a apărării, cât și cele ale acuzării;

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile

inculpatului de la f.d. 199, și procesul-verbal de ridicare din 09.10.2014 de la f.d

44-45.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

6

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron, casează total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2015, în privința inculpatului Musatov

Nicolai Nicolai, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 12 iulie

2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

7