1ra-899/2016 — art. 190 al. 2 lit. c, 287 al. 1, 84, 85 CP

1ra-899/2016 — art. 190 al. 2 lit. c, 287 al. 1, 84, 85 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-899/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, declarate de

avocatul Valeriu Batîr în numele inculpatului Cristian Anghelici și de ultimul, prin care

se solicită casarea sentinței Judecătoriei Criuleni din 26 noiembrie 2015 și decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2016, în cauza penală, în

privința lui

Anghelici Cristian Vladimir, născut la 24 iunie 1993,

originar și domiciliat în r-nul Criuleni, s. Boșcana.

Termenul examinării cauzei:

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, a fost

legal executată.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursurilor ordinare în cauză

în baza actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

Cristian, a fost recunoscut vinovat:

- în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la o pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 500 unități convenționale;

- în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la o pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 200 unități convenționale.

Conform art. 84 Cod penal, a fost stabilită pedeapsă definitivă pentru concurs de

infracțiuni prin cumul total, amendă în mărime de 700 unități convenționale, ceea ce

constituie 14 000 lei.

Totodată, s-a dispus a se executa de sine stătător, conform art. 87 alin. (2) Cod

penal, pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și pedeapsa aplicată prin sentința

Judecătoriei Criuleni din 30 mai 2013, prin care, în baza art. 163 alin. (2) lit. b) și 172

alin (1) Cod penal, lui Anghelici Cristian i-a fost stabilită pedeapsă definitivă pentru

concurs de infracțiuni, închisoare pe un termen de 5 ani, iar conform art. 90 Cod penal,

i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei cu stabilirea unui termen de

probațiune de 3 ani.

Cristian, la data de 21 iunie 2014, aproximativ la ora 01:00, în timp ce se afla în s.

Boșcana, r-nul Criuleni, avînd scopul dobîndirii ilicite prin înșelăciune și abuz de

încredere a bunurilor altei persoane, sub pretextul de a efectua un apel telefonic de pe

telefonul mobil de model „Unite Huawei”, ce aparține lui Dima Gheorghe, a dobîndit

ilicit de la acesta telefonul sus-menționat, cauzîndu-i astfel părții vătămate o daună

materială considerabilă în sumă totală de 1 000 lei.

Tot el, la 10 iulie 2014, aproximativ la ora 22:30, aflîndu-se la terasa barului ÎI

„Mîndru Iurie” din s. Boșcana, r-nul Criuleni, în timpul programului de lucru al

1

întreprinderii, încălcînd grosolan ordinea publică și manifestînd o obrăznicie deosebită,

în prezența mai multor persoane care se odihneau, fără nici un motiv, intenționat i-a

aplicat lui Iordachi Victor, lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale

corpului, cauzîndu-i astfel părții vătămate, vătămări corporale neînsemnate sub formă de

edem pe cap, echimoze pe brațul stîng, pleoapa superioară a ochiului, excoriații pe

spate.

acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Anghelici

Cristian, să fie recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 3

ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

De asemenea, procurorul a solicitat ca, Anghelici Cristian să fie recunoscut vinovat

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea pedepsei

sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin cumul

parțial a-i stabili o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 85 alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe a adăuga parțial la

pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentința

Judecătoriei Criuleni din 30 mai 2013, stabilindu-i definitiv pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 8 ani cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat, procurorul, a invocat următoarele motive:

- pedeapsa aplicată inculpatului Anghelici Cristian, este prea blîndă;

- instanța de judecată a încălcat criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal;

- aplicarea pedepsei sub formă de amendă inculpatului este neargumentată

deoarece instanța a considerat suficient la stabilirea pedepsei a circumstanțelor că

inculpatul se caracterizează pozitiv la locul trai, repararea benevolă a daunei cauzate,

însă nu a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă și o infracțiune

mai puțin gravă, nu și-a recunoscut vina și a comis infracțiunile respective fiind în

termen de probațiune stabilit prin Sentința Judecătoriei Criuleni din 30 mai 2013;

- inculpatul Anghelici Cristian, este o persoană predispusă spre săvîrșirea de

noi infracțiuni, anterior fiind condamnat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 163 alin. (2) lit. b) și art. 172 alin. (1) din Codul penal. Astfel, atingerea echității

sociale, corectarea și reeducarea lui este posibilă doar în cazul executării pedepsei cu

închisoarea.

3.1. Totodată, nefiind de acord cu sentința primei instanțe, a atacat cu apel

inculpatul Anghelici Cristian și avocatul acestuia, Valeriu Batîr, prin care au solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei hotărîri, prin care Anghelici

Cristian să fie achitat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c),

art. 287 alin. (1) Cod penal.

În motivarea apelului declarat, inculpatul Anghelici Cristian și avocatul acestuia,

Valeriu Batîr, au invocat următoarele temeiuri:

- nu a fost dovedit de către procuror, prin probe pertinente, concludente, și util

administrate, învinuirea adusă lui Anghelici Cristian;

- referitor la infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal, indică că, în

acțiunile inculpatului nu există faptul infracțiunii date deoarece atît în ședința de

2

judecată cît și din materialele dosarului s-a stabilit că urmărirea penală a fost dusă de

către organul de urmărire penală tendențios și neobiectiv și a fost pornită nemotivat

cauza penală pe acest articol. Concomitent indică că s-a cunoscut că Cristian Anghelici

se afla în relații ostile cu Iordache Victor și soția acestuia, Verdeș Doina.

2016, a fost respins ca nefondat apelul înaintat de inculpatul Anghelici Cristian și

avocatul acestuia, Valeriu Batîr, împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din data de 26

noiembrie 2015.

A fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința, în partea stabilirii

pedepsei și pronunță o nouă hotărîre, după cum urmează:

Anghelici Cristian Vladimir, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, se condamnă la 3 ani închisoare cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de gestionare a mijloacelor financiare pe un termen de 2 ani.

Anghelici Cristian Vladimir, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, se condamnă la 1 an închisoare cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, s-a stabilit lui Anghelici Cristian, pedeapsa

definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 3 luni cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

gestionare a mijloacelor financiare pe un termen de 2 ani.

Conform art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită lui Anghelici Cristian, se

adaugă parțial, prin cumularea pedepselor, pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei

Criuleni din data de 30 mai 2013, stabilindu-i lui Anghelici Cristian, pedeapsa

definitivă de 6 ani și 3 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de gestionare a mijloacelor

financiare pe un termen de 2 ani.

În rest, sentinta Judecătoriei Criuleni din 26 noiembrie 2015, s-a menținut.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, starea de fapt și de drept

se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond. În plus, instanța de fond a dat o apreciere corectă probelor și

circumstanțelor cauzei penale, examinînd probele administrate din punctul de vedere a

utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-

se de Lege, încadrînd just acțiunile inculpatului, Anghelici Cristian, în baza dispozițiilor

art. 190 alin. (2) lit. c) și art. 287 alin. (1) Cod penal și anume ,,Escrocheria, adică

dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere cu

cauzarea de daune în proporții considerabile” și ,,Huliganismul, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței

asupra persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, de

opunerea de rezistență violentă reprezentanților autorităților sau altor persoane care

curmă actele huliganice, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc

printr-un cinism sau obrăznicie deosebită”.

În ședința de judecată a instanței de apel, inculpatul, Anghelici Cristian, a susținut

declarațiile date în instanța de fond. În plus, acesta a declarat că telefonul mobil l-a

solicitat de la partea vătămată, Dima Gheorghe, cu scopul de a face un apel și a-1

întoarce înapoi. Mama sa i-a restituit telefonul părții vătămate la începutul lunii

septembrie. De asemenea, inculpatul a relatat că i-a spus părții vătămate că telefonul

3

mobil este la el și că nu îl găsește. Ulterior l-a găsit, însă acesta era deteriorat și i l-a dat

mamei sale pentru a-l repara.

În pofida faptului că inculpatul, Anghelici Cristian, nu și-a recunoscut vina în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c), 287 alin. (1) Cod penal,

vinovăția acestuia în comiterea componențelor de infracțiune încriminate se confirmă și

prin cumul de probe pertinente, concludente, utile și veridice ce coroborează între ele.

Cu referire la componența de infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, instanța a relatat că aceasta presupune existența următoarelor elemente

constitutive.

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal, are un

caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu privire la

posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale

cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de încredere.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal este format din

bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare

materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

În speță, prin acțiunile inculpatului, Anghelici Cristian, s-au periclitat în principal -

relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile, iar în plan secundar -

relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de

încredere.

Latura obiectivă a infracțiunii se exprimă în fapta prejudiciabilă care are un

caracter complex alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea principală, care

constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane; b) acțiunea sau inacțiunea

adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere; 2)

urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv și care nu are un

caracter considerabil; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile.

Cu referire la elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, noțiunea „dobîndire ilicită” are sensul autentic de

„sustragere”.

În acest context, instanța de judecată a remarcat că se consideră „sustragere”

luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia, care a cauzat un

prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvîrșită în scop de cupiditate.

Sub acest aspect, instanța de judecată a reținut că în ședința de judecată s-a stabilit

cu certitudine că inculpatul, Anghelici Cristian, la data de 21 iunie 2014 sub pretextul de

a efectua un apel telefonic a însușit ilicit de la partea vătămată, Dima Gheorghe, un

telefon mobil de model ,,Unite Huawei”.

Acest fapt a fost probat în ședința de judecată prin declarațiile părții vătămate,

Dima Gheorghe, date în prima instanță și în instanța de apel care a declarat că fiind

înșelat de către inculpatul, Anghelici Cristian, prin faptul că avea nevoie să efectueze un

apel telefonic acesta i-a transmis telefonul său mobil de model ,,Unite Huawei”.

La solicitarea părții vătămate de a restitui telefonul mobil, inculpatul i-a spus că nu

are nici un telefon și nu ține minte să fi luat telefonul de la el.

Sub acest aspect, instanța de judecată nu poate reține versiunea profilată de

inculpat, precum că a luat telefonul doar ca să se folosească de acesta. Or, acest fapt nu

și-a găsit confirmare în ședința de judecată și are drept scop eludarea răspunderii penale.

În același context, instanța de apel a apreciat critic declarațiile părții vătămate,

Dima Gheorghe, efectuate în cadrul instanței de apel precum că inculpatul, Cristian

4

Anghelici, avea intenția de a-i restitui telefonul. Ori, acestea sunt combătute cu

declarațiile efectuate de partea vătămată atît la faza urmăririi penale cît și în prima

instanță de judecată unde a menționat că inculpatul a refuzat să-i restituie telefonul,

spunîndu-i că nu-l are. Mai mult, telefonul a fost restituit după depunerea plîngerii la

organele de poliție, de către mama inculpatului care i-a spus că l-a găsit în casă.

La fel, instanța de judecată a respins alegațiile inculpatului, Anghelici Cristian, și a

apărătorului acestuia, Valeriu Batîr, precum că primul a luat telefonul de la partea

vătămată pentru a suna la cunoscuții acestuia, ceea ce și a făcut și nu l-a restituit lui

Dima Gheorghe, deoarece acesta îl pierduse în iarbă iar cînd l-a găsit a constatat că era

deteriorat și a așteptat pînă cînd mama sa îl va duce la reparație.

Ori, acest fapt este combătut prin declarațiile părții vătămate, Dima Gheorghe, care

a declarat că atunci cînd l-a întrebat pe inculpat unde este telefonul său, acesta i- a

răspuns că nu are nici un telefon și nu ține minte să fi luat vre-un telefon de la el.

Mai mult, decît atît partea vătămată la faza urmăririi penale a declarat că atunci

cînd mama inculpatului i-a restituit telefonul a spus că l-a găsit în casă și nu că i l-ar fi

dat Anghelici Cristian pentru a fi reparat.

Din aceleași considerente, instanța de apel a apreciat critic declarațiile părții

vătămate precum că Anghelici Cristian i-a spus că îi va restitui telefonul peste o lună

deoarece trebuie să-l repare. Ori la faza urmăririi penală, la scurt timp de la săvîrșirea

faptei prejudiciabile cît și la faza judecării în prima instanță acesta nu a efectuat

asemenea declarații, ci din contra a explicat că inculpatul i-a comunicat că în general nu

are nici un telefon și nu ține minte să fi luat vre-un telefon de la el.

Instanța de apel a constatat că declarațiile date în ședința instanței de apel sunt

marcate de faptul împăcării cu inculpatul, Cristian Anghelici, fapt probat și prin cererea

înaintată de partea vătămată, Dima Gheorghe, în care solicită încetarea procesului pe

acest temei

Instanța a respins și argumentul apărătorului inculpatului, Valeriu Batîr, precum că

partea vătămată, Dima Gheorghe, benevol a transmis lui Anghelici Cristian telefonul

mobil fiind cu acesta în relații de prietenie, or, inculpatul a primit telefonul mobil după

ce l-a dus în eroare pe ultimul, precum că are nevoie de a efectua un apel telefonic. În

acest sens, instanța de apel a enunțat și prevederile pct. 15 al Hotărîrii Plenului Curții

Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, în care se explică că este necesar ca

instanțele judecătorești să ia în considerație că în cazul escrocheriei (art. 190 Cod penal)

victima transmite benevol bunurile către făptuitor, sub influența înșelăciunii sau a

abuzului de încredere”.

În acest context, instanța de apel a relevat că dobîndirea ilicită a telefonului mobil

părții vătămate, Dima Gheorghe, a fost însoțită adiacent de înșelăciune și abuz de

încredere.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă manifestată prin

faptul că inculpatul, Anghelici Cristian, își dădea seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile și a dorit în mod conștient,

survenirea acestora. Astfel, din materialele dosarului rezultă că, încă de la momentul

cînd s-a adresat către partea vătămată, Dima Gheorghe, cît și în momentul intrării în

posesia telefonului mobil, acesta avea scopul de a-l sustrage și nu avea intenția de a-și

onora angajamentul de a restitui telefonul.

Ce ține de agravanta indicată la lit. c), alin. (2) , art. 190 Cod penal, urmează a fi

relevat, caracterul considerabil sau esențial al daunei cauzate care se stabilește luîndu-se

în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea

5

materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte circumstanțe care

influențează esențial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii

drepturilor și intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În acest context, instanța constată faptul cauzării părții vătămate, Dima Gheorghe,

de către inculpatul, Anghelici Cristian, a unor daune în proporții considerabile, pornind

de la valoarea bunului mobil obținut ilegal de către inculpat, declarația părții vătămate

de considerabilitatea valorii daunei produse cît și prin cercetarea minuțioasă a tuturor

circumstanțelor obiective ale cauzei inclusiv cele referitoare la atitudinea inculpatului

față de cunoașterea faptului că va cauza părții vătămate, prin sustragere, daune în

proporții considerabile precum și faptul că partea vătămată nu este încadrat în cîmpul

muncii, fiind student.

În ceea ce privește raționamentele invocate în cererea de apel, precum că la

organul de poliție s-a adresat părinții părții vătămate și nu însăși proprietarul telefonului

mobil sustras, urmează a fi notat că în virtutea prevederilor art. 276 alin. (1) Cod de

procedură penală, componența de infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, nu se regăsește printre infracțiunile la care urmărirea penală se pornește numai în

baza plîngerii prealabile a victimei.

Referitor la faptul restituirii telefonului părții vătămate, instanța de apel a

menționat că aceasta nu este un temei de absolvire de la răspundere penală ci este un

criteriu care urmează a fi luat la individualizarea pedepsei.

Avînd în vedere cele expuse, instanța de apel a considerat că acțiunile

infracționale ale lui Anghelici Cristian au fost corect încadrate în baza art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal.

4.2. Cu referire la componența de infracțiune prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod

penal, urmează a fi relatat că, aceasta presupune existența următoarelor elemente

constitutive.

În speță, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod

penal, are un caracter complex, astfel încît obiectul juridic principal îl constituie

relațiile sociale cu privire la ordinea publică apărate împotriva infracțiunii de

huliganism iar obiectul juridic secundar îl formează relațiile sociale cu privire la

integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.

Astfel, prin acțiunile inculpatului, Anghelici Cristian, s-au periclitat în principal -

relațiile sociale cu privire la ordinea publică și integritatea corporală.

Latura obiectivă a infracțiunii are un caracter complex care se exprimă în acțiunea

principală sub modalitatea acțiunii care încalcă grosolan ordinea publică și acțiunea

adiacentă care se exprimă în aplicarea violenței asupra persoanelor.

Instanța de apel a menționat că, prin acțiuni care încalcă grosolan ordinea publică

se înțelege fapta săvîrșită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se

concretizează în acostarea jignitoare a persoanelor, în alte acțiuni similare ce încalcă

normele etice, tulbură ordinea publică și liniștea persoanelor.

În acest context, instanța de apel a remarcat că prima instanță corect a reținut starea

de fapt, or acest fapt rezultă din declarațiile părții vătămate, Iordachi Victor, și

declarațiile martorilor, Verdeș Doina, Sandu Gheorghe.

Acest fapt este probat și prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2161 /D din

10 septembrie, prin care s-a constatat la partea vătămată, Iordachi Victor, s-au depistat

vătămări corporale neînsemnate.

6

Astfel, în sensul art. 287 Cod penal, prin violență se are în vedere violența soldată

cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății ori violența soldată cu leziuni

corporale care nu presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătății, nici pierderea

neînsemnată și stabile a capacității de muncă.

În acest sens, instanța de apel a notat că prima instanță corect a reținut în faptele

inculpatului, Anghelici Cristian, și prezența acțiunii adiacente exprimate în aplicarea

violenței.

Instanța de apel a constatat că, inculpatul Anghelici Cristian, a săvîrșit fapta

prejudiciabilă în cauză într-un loc accesibil publicului (la terasa barului ÎI ,,Mîndru

Iurie”) și în prezența mai multor persoane prezente în acel local.

Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă ori făptuitorul și-a

dat seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale și a dorit să încalce

grosolan ordinea publică și să aplice violența asupra părții vătămate, Iordachi Victor.

Motivul acestei infracțiuni sunt motive huliganice.

De asemenea, instanța de apel a apreciat critic declarațiile date de partea vătămată,

Iordachi Victor, în cadrul instanței de apel precum că, acesta a luat primul scaunul, ori

asemenea fapte nu au fost declarate de acesta la faza urmăririi penale și faza judecării în

prima instanță cînd de la data comiterii infracțiunii trecuse mai puțin timp. Mai mult, în

prima instanță, partea vătămată a declarat că inculpatul, Anghelici Cristian, a fost cel

care a inițiat conflictul numindu-1 cu cuvinte necenzurate și aplicîndu-i lovituri,

declarații pe care instanța de apel le consideră veridice.

La fel, instanța de apel a reținut că art. 287 alin. (1) Cod penal, încriminează o

componență de infracțiune formală, care se consideră consumată din momentul

realizării fie a acțiunilor care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea

violenței asupra persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, de

opunerea de rezistență violentă reprezentanților autorităților sau altor persoane care

curmă actele huliganice, fie a acțiunilor care prin conținutul lor se deosebesc printr-un

cinism sau obrăznicie deosebită. în speță, infracțiunea s-a consumat din momentul în

care inculpatul, Anghelici Cristian, a încălcat ordinea publică și l-a numit cu cuvinte

necenzurate și l-a lovit pe Iordachi Victor.

Din aceste considerente, instanța de fond în mod just a reținut în sarcina

inculpatului Anghelici Cristian, încadrarea juridică corectă și anume alin. (1) al art. 287

Cod penal.

Instanța de apel a respins argumentele avocatului, Valeriu Batîr, și a inculpatului,

Anghelici Cristian, expuse în cererea de apel precum că din declarațiile martorilor

ordinea publică nu a fost încălcată ori acest fapt este combătut prin declarațiile

martorului, Mîndru Tatiana, care a afirmat că prin acțiunile inculpatului a fost tulburată

liniștea publică.

De asemenea, a respins și alegațiile expuse în cererea de apel de avocatul, Valeriu

Batîr, și inculpat precum că acesta a refuzat să fie recunoscut în calitate de parte

vătămată. Ori, Iordachi Victor nu a refuzat să fie audiat în calitate de parte vătămată în

cadrul primei instanțe și în instanța de apel.

Instanța de fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art.

101 Cod de procedură penală a stabilit corect situația de fapt, dînd faptelor

prejudiciabile săvîrșite de către inculpatului Anghelici Cristian încadrarea juridică

corectă și anume art. 287 alin. (1) Cod penal.

7

4.3. Cu referire la cererile de încetare a procesului înaintate de părțile vătămate,

Dima Gheorghe și Iordachi Victor, pe motiv că s-au împăcat cu acesta și nu au careva

pretenții materiale sau morale față de inculpat.

Referitor la acest fapt, instanța de apel a reținut că împăcarea părților este un act

bilateral, o înțelegere intervenită între partea vătămată și infractor cu privire la încetarea

procesului penal și înlăturarea răspunderii penale.

De asemenea este de remarcat că, potrivit art. 109 alin. (1) Cod penal, împăcarea

este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin

gravă, iar în cazul minorilor, și pentru o infracțiune gravă infracțiuni prevăzute la

capitolele II - VI din Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura

penală.

În plus, urmează a fi notat că din prevederile art. 109 Cod penal rezultă că pentru a

putea produce efecte, instituția împăcării părților urmează să întrunească o serie de

condiții cumulative și anume.

- împăcarea părților se poate realiza doar în cazul infracțiunilor pentru care legea

prevede această modalitate de înlăturare a răspunderii penale.

În speță, instanța de judecată reține că, nu sunt întrunite aceste condiții ori, din

coroborarea art. 190 alin.(2) lit. c) și art. 287 alin. (1) Cod penal și art. 16 Cod penal

rezultă că infracțiunea de escrocherie în forma agravată se califică ca o infracțiune gravă

iar infracțiunea prevăzută la art. 287 alin. (1) Cod penal deși se atribuie la infracțiuni

mai puțin grave, se află în capitolul XIII- infracțiuni pentru care nu este prevăzută

posibilitatea împăcării.

În acest context, instanța de judecată atestă că deși părțile vătămate, Dima

Gheorghe și Iordachi Victor, au depus cereri în care au solicitat încetarea procesului

penal în privința lui Anghelici Cristian, pe motivul împăcării cu acesta, în cadrul

ședinței de judecată nici inculpatul și nici apărătorul acestuia nu au pledat în susținerea

acestor cereri și nu a înaintat vre-o cerere în formă scrisă sau verbal în care să solicite

încetarea procesului penal pe motivul încheierii unui acord de împăcare între inculpat și

părțile vătămate, ori, împăcarea părților constituie un act bilateral, este necesar acordul

de voință al ambelor părți și nu numai a părților vătămate.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că în cauza penală în privința lui Anghelici

Cristian nu este realizată nici această condiție, ori acesta nu și-a exprimat în mod expres

acordul în ședința de judecată în vederea realizării împăcării.

Mai mult decît atît, instanța de apel a notat că fazele următoare a judecării cauzei

sînt căi de verificare a temeiniciei și legalității hotărîrii judecătorești, inclusiv și în

partea aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii materiale și procesual penale.

Ca concluzie asupra celor etalate luînd în considerație motivele expuse mai sus cît

și încadrarea juridică justă a acțiunilor inculpatului Anghelici Cristian, instanța de apel a

constatat netemeinicia și ilegalitatea cererii de apel înaintată de inculpatul, Anghelici

Cristian Vladimir și avocatul acestuia, Valeriu Batîr, împotriva sentinței Judecătoriei

Criuleni din data de 26 noiembrie 201.

4.4. În ceea ce privește apelul înaintat de procuror, instanța de apel a menționat

că, autorul apelului este de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum

și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, critică hotărîrea primei instanțe

referitor la aplicarea unei pedepse sub formă de amendă față de Anghelici Cristian, care

nu și-a recunoscut vina, a comis infracțiunile în cauză în termen de probațiune și este o

persoană predispusă spre săvîrșirea de noi infracțiuni, anterior fiind condamnat pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 163 alin. (2) lit. b) și art. 172 alin. (1) din

8

Codul penal. Astfel, acuzatorul de stat a considerat că pedeapsa sub formă de amendă

este vădit neproporțională personalității lui Anghelici Cristian și circumstanțelor cauzei.

Analizînd temeiul nominalizat în raport cu motivele invocate în apel, instanța de

apel a constatat că acesta își găsește confirmarea la judecarea apelului declarat, existînd

motive temeinice de implicare a instanței de apel în sensul casării hotărîrii contestate în

partea individualizării și stabilirii pedepsei.

În acest context, instanța de apel a relevat că în cadrul individualizării pedepsei

penale, instanța de fond urmează să acorde deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75

Cod penal și la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei să țină cont de limitele

prevăzute de lege, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Instanța de apel a constatat că, acțiunile inculpatului Anghelici Cristian au fost

încadrate în baza art.190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pentru care legea penală prevede

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale sau cu

închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani iar în

conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 alin. (4) Cod penal, infracțiunea incriminată

inculpatului se califică ca infracțiune gravă, și conform art. 287 alin.(l) Cod penal pentru

care legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 200 la 700 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de

ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani iar din coroborare cu prevderile art. 16 alin. (3)

Cod penal rezultă că se atribuie la infracțiuni mai puțin grave.

În continuare este de remarcat că conform părții descriptive a sentinței, instanța de

fond s-a bazat la individualizarea pedepsei pe faptul că inculpatul este caracterizat

pozitiv la locul de trai, are la întreținere și în grijă sora minoră, părinții fiind decedați.

În același timp, instanța de apel a menționat că prin sentința Judecătoriei Criuleni

din data de 30 mai 2013, Anghelici Critian a fost condamnat în baza art. 172 alin. (1) și

art. 163 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiind stabilită pedeapsă definitiva pentru concurs de

infracțiuni, închisoare pe un termen de 5 ani, iar conform art. 90 Cod penal a fost

suspendată condiționat executarea pedepsei cu stabilirea unui termen de probațiune de 3

ani.

Instanța de apel a considerat că aplicarea în baza unei sentințe anterioare a unei

sancțiuni penale urma să-l convingă pe Anghelici Cristian despre necesitatea corijării

comportamentului și încetării conduitei infracționale.

Necătînd la aceasta, inculpatul Anghelici Cristian, și-a continuat activitatea ilegală,

prin ce a demonstrat că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul și aflîndu-se în stare de

libertate, nu a conștientizat prejudiciabilitatea acțiunilor sale și importanța valorilor

sociale lezate, și a comis o nouă infracțiune în termenul de probațiune.

Mai mult decît atît, din materialele dosarului penal se atestă că la momentul

pronunțării sentinței de către prima instanță pe rolul Judecătoriei Criuleni se mai află o

cauză penală în privința inculpatului, Anghelici Cristian, în baza art. 271 alin. (2) Cod

penal.

În pofida circumstanțelor expuse, instanța de fond, a aplicat în privința inculpatului

Anghelici Cristian, cea mai blîndă pedeapsă prevăzută de normele incriminate acestuia.

Totodată, se atestă că instanța de fond în mod eronat nu a aplicat pedeapsa

complementară față de Anghelici Cristian, deși sancțiunea normei cuprinse în cadrul art.

9

190 alin. (2) lit. c) Cod penal prevede expres sintagma în ambele cazuri cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de

pînă la 3 ani.

De asemenea, din prevederile legii penale rezultă că pedeapsa complementară

obligatorie poate fi înlăturată doar în condițiile art. 78 alin. (2) și art. 79 Cod penal,

dispoziții legale la care Judecătoria Criuleni nu a făcut trimitere în actul de condamnare

a lui Anghelici Cristian.

Prin urmare, în speță instanța de fond urma în mod obligatoriu să se expună

asupra aplicării sau neaplicării pedepsei complementare față de Anghelici Cristian, fapt

care a fost neglijat de instanța de judecată.

În contextul celor expuse, instanța de apel a considerat că, scopul legii penale în

speța dată poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, care ar

atinge scopul de reeducare a inculpatului, dar și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni

atît din partea acestuia, cît și a altor persoane, motiv pentru care instanța de apel va

admite parțial apelul procurorului, declarat împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din

26 noiembrie 2015, în cauza penală privind învinuirea lui Anghelici Cristian.

În același sens instanța de apel a constatat că instanța de fond i-a stabilit

inculpatului, Anghelici Cristian, o pedeapsă prea blîndă în limitele fixate în Partea

specială a Codului penal, fapt care contravine dispozițiilor părții generale a acestui act

normativ. Din acest considerent, instanța de apel a casat sentința atacată în partea

stabilirii pedepsei și a pronunțat o nouă hotărîre.

La aplicarea pedepsei, instanța de a reținut conform art. 76 Cod penal, în calitate de

circumstanțe atenuante la stabilirea pedepsei caracterizarea pozitivă a inculpatului la

locul de trai și repararea benevolă a prejudiciului cauzat părții vătămate, Dima

Gheorghe.

Conform prevederilor art.77 Cod penal, circumstanțe agravante - n-au fost stabilite

Circumstanțe excepționale potrivit prevederilor art. 79 Cod penal, sau de liberare

de răspundere penală în baza art. 55 Cod penal, instanța de judecată nu a stabilit.

De asemenea, instanța de apel la individualizarea și stabilirea categoriei și

termenului pedepsei în privința lui Anghelici Cristian a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite - inculpatul a comis o infracțiune care face parte din categoria

infracțiunilor mai puțin grave și grave, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat -

Anghelici Cristian care anterior a fost condamnat, a comis infracțiunea în termen de

probațiune, iar la moment în privința acestuia mai sus intentate și alte cauze penale, nu

și-a recunoscu vina, de faptul că anterior i-a fost aplicată pedeapsă nonprivativă de

libertate, dar inculpatul a continuat să încalce legea penală, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia - faptul că părinții acestuia sunt decedați și are o soră minoră.

inculpatului Cristian Anghelici și ultimul, au declarat recursuri ordinare la 29.02.2016,

10.03.2016, 11.03.2016, făcînd trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8),

12) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei hotărîri de

achitare în privința lui Anghelici Cridtian. Recurenții invocă aceleași motive declarate

în apel (pct. 3.1.). Totodată, invocă dezacordul cu aprecierea probelor; se invocă că

părțile vătămate nu au pretenții materiale și morale față de inculpat; plîngere la poliție a

scris mama părții vătămate dar nu însăși partea vătămată Dima Gheorghe; nu este

demonstrat faptul că inculpatul a săvîrșit fapta de înșelăciune sau abuz de încredere, ori

în opinia recurenților fapta trebuie să fie examinată în procedura civilă; nu sunt

elementele infracțiunii de huliganism, ori inculpatul cu partea vătămată erau în relații

10

ostile între ei; mama părții vătămate Dima Lidia care a scris plîngere la poliție, nu a fost

citată nici în prima instanță și nici în instanța de apel.

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul a prezentat referință privind opinia asupra recursurilor declarate de avocatul

Valeriu Batîr în numele inculpatului Cristian Anghelici și ultimul, prin care a menționat

că, este de poziția respingerii acestor recursuri, deoarece recurenții invocă dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, or motivele de reapreciere a probelor nu se conțin

în temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Din textul deciziei

rezultă că aceasta a analizat obiectiv probele administrate și hotărîrea cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția de condamnare și această hotărîre corespunde prevederile

art. 414, 417 Cod de procedură penală.

avocatul Valeriu Batîr în numele inculpatului Cristian Anghelici și ultimul, în raport cu

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

consideră inadmisibilitatea acestuia, deoarece este vădit neîntemeiat, din următoarele

considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5)

Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

În această consecutivitate se reține că, în recursul ordinar, se invocă drept temei de

casare a deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8), 12) Cod de

procedură penală, care prevede că, hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care,

cauza a fost judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți;

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale; nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal reține că, aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în instanța de

recurs.

Reieșind din prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța

de fond, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției.

În acest sens, Colegiul penal reține că, instanța de apel a ținut cont de prevederile

menționate mai sus și în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire

11

penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4)

Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel

ajungînd la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunilor incriminate lui, iar pedeapsa i-a fost stabilită în conformitate cu

prevederile art. 7, 61, 75, 76 Cod penal.

Referitor la temeiul invocat de recurenți în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de

procedură penală, cauza a fost judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a

lui Dima Lidia, Colegiul penal menționează că, acest argument urmează a fi respins, ori

în materialele cauzei este prezentă cererea de la Dima Gheorghe, în care solicită să fie

recunoscut în calitate de parte vătămată și parte civilă pe această cauză penală (f.d. 15,

vol. I). Mai mult, în ședința instanței de apel, apărătorul nu a solicitat audierea lui Dima

Lidia.

Cît privește temeiul invocat de recurenți privind încălcarea art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul penal menționează că din

conținutul recursurilor nu se invocă asupra căror motive nu s-a expus instanța de apel, în

fapt nefiind de acord cu aprecierea probelor, iar dezacordul cu privire la aprecierea

probelor de către instanța de apel, nu constituie temei prevăzut la alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală.

Colegiul penal consideră că instanța de apel legal și întemeiat a pronunțat decizia,

constatînd corect stabilirea circumstanțelor de fapt și de drept, analizînd obiectiv

cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionînd asupra

vinovăției inculpatului de săvîrșirea infracțiunii imputate, motivîndu-și soluția în acest

sens (pct. 4.1. din prezenta decizie).

Mai mult, Colegiul penal reține că argumentele importante indicate în recursuri, au

fost obiect de discuție în instanța de apel, care la judecarea apelului, a verificat

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal.

Totodată, instanța de recurs menționează că conform procesului-verbal al ședinței

de judecată în instanța de apel (f.d. 6-14, vol. II), atît partea apărării cît și inculpatul, în

conformitate cu prevederile art. 24 alin. (4) Cod de procedură penală, și-au ales poziția,

modul și mijloacele de susținere a ei de sine stătător, fiind independenți de instanță, însă

n-au solicitat cercetarea suplimentară a probelor, inclusiv audierea martorilor sau

prezentarea altor probe.

La fel, potrivit art. 27 Cod de procedură penală, judecătorul și persoana care

efectuează urmărirea penală apreciază probele în conformitate cu propria lor

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Nici o probă nu are

putere probantă dinainte stabilită.

Cît privește motivul precum că, instanța a admis o eroare gravă de fapt, Colegiul

penal în această ordine de idei specifică că, pentru a constitui caz de casare eroarea de

fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar

12

pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține. Dar, verificînd probatoriul

administrat în cauză, prin prisma argumentelor invocate de recurent, Colegiul le

consideră ca nefondate, în sensul că vinovăția inculpatei de săvîrșirea infracțiunii

incriminate se dovedește indubitabil din probele acumulate și că, la caz, nu a fost

comisă nici o gravă eroare de fapt de către instanța de fond sau cea de apel la judecarea

cauzei, care ar duce la casarea hotărîrii atacate și adoptarea unei alte soluții.

În ceea ce privește raționamentele invocate în recursurile ordinare, precum că la

organul de poliție s-a adresat părinții părții vătămate și nu însăși proprietarul telefonului

mobil sustras, urmează a fi notat că în virtutea prevederilor art. 276 alin. (1) Cod de

procedură penală, componența de infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, nu se regăsește printre infracțiunile la care urmărirea penală se pornește numai în

baza plîngerii prealabile a victimei.

Mai mult decît atît, potrivit art. 262 alin. (1) Cod de procedură penală, organul de

urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrșirea sau pregătirea pentru săvîrșirea unei

infracțiuni prevăzute de Codul penal prin plîngere, denunț, autodenunț, depistarea

nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu

privire la săvîrșirea unei infracțiuni.

Astfel, urmărirea penală în cazul componenței de infracțiune prevăzută de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal poate fi pornită și prin alte modalități de sesizare și anume prin

denunț.

Referitor la temeiul invocat de recurent: pct. 8) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul relevă că, potrivit dispoziției punctului respectiv: „hotărîrea

instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd nu au fost întrunite elementele

infracțiunii”, însă acest temei nu și-a găsit confirmare la examinarea cauzei, nefiind

stabilite presupusele erori de drept invocate de către recurent.

Mai mult ca atît, Colegiul menționează că, motivarea hotărîrii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atîta timp cît sunt valorificate toate aspectele

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale

unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Investite cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, just a stabilit și a reținut în sarcina lui Anghelici Cristian încadrarea

juridică corespunzătoare prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) și art. 287 alin. (1) Cod

penal.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în comiterea infracțiunii de

escrocherie nu poate servi temei pentru achitarea acestuia, dat fiind faptul că, în cursul

judecării cauzei au fost administrate probe care confirmă cu certitudine vina acestuia în

comiterea infracțiunii nominalizate, iar cele invocate de recurent sub acest aspect sunt

apreciate de către instanța de recurs drept o modalitate de exercitare a dreptului la

apărare, urmîndu-se scopul evitării răspunderii penale.

Versiunea inculpatului este combătută prin probe pertinente, concludente, utile și

veridice, iar pe parcursul examinării cauzei în instanța de apel a fost stabilit cu

certitudine că acțiunile lui Anghelici Cristian întrunesc elementele constitutive ale

componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) și art. 287 alin. (1) Cod

penal.

13

Colegiul penal apreciază critic argumentele recurenților precum că faptele

inculpatului nu constituie elementele infracțiunii incriminate, pe motiv că relațiile dintre

inculpat și partea vătămatăpe art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, poartă caracter civil și

nu penal și pe art. 287 alin. (1) Cod penal, părțile au fost în relații ostile.

Colegiul penal, la fel reține că argumentele invocate de recurenți, întru totul

coincide cu argumentele invocate în cererea de apel, care au format obiect de discuție la

judecarea cauzei în apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare corespunzătoare,

argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1. și 4.2., soluție pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune.

Astfel, Colegiul penal menționează că, în faptele incriminate inculpatului

Anghelici Cristian se regăsesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit.

c) și 287 alin. (1) Cod penal.

Cît privește motivul invocat de recurenți precum că, părțile vătămate au solicitat în

scris încetarea procesului penal pe motiv că, nu au pretenții față de inculpat, Colegiul

penal menționează că, potrivit art. 109 alin. (1) Cod penal, împăcarea este actul de

înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în

cazul minorilor, și pentru o infracțiune gravă infracțiuni prevăzute la capitolele II - VI

din Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura penală.

În speță, instanța de judecată reține că, nu sunt întrunite aceste condiții ori, din

coroborarea art. 190 alin.(2) lit. c) și art. 287 alin. (1) Cod penal și art. 16 Cod penal

rezultă că infracțiunea de escrocherie în forma agravată se califică ca o infracțiune gravă

iar infracțiunea prevăzută la art. 287 alin. (1) Cod penal deși se atribuie la infracțiuni

mai puțin grave, se află în capitolul XIII- infracțiuni pentru care nu este prevăzută

posibilitatea împăcării.

Astfel, instanța de apel corect a respins și acest argument.

La fel, în recursurile depuse de inculpatul Anghelici Cristian și apărătorul său,

Valeriu Batîr, se mai invocă ca temei de casare a hotărîrilor judecătorești și art. 427 alin.

(1) pct. 12) Cod de procedură penală - faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Colegiul penal remarcă că nici acest temei nu și-a găsit confirmare, or temeiul dat

se invocă numai în cazul cînd faptei săvîrșite i s-a dat o altă încadrare juridică greșită,

iar în cazul supus judecării recurenții solicită achitarea inculpatului și nu reîncadrarea

acțiunilor, or invocînd acest temei nici nu concretizează în baza cărei norme juridice

urmează să fie încadrate acțiunile lui Anghelici Cristian.

Toate probele prezentate și cercetate în mod legal în instanța de apel au indicat la

confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunilor ce i se impută.

Prin urmare, argumentele recurenților se combat prin materialele cauzei, iar

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept relevante

și și-a motivat concluziile în baza cumulului de probe administrate în cauză, cărora le-a

dat o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate de

recurenți prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

nu și-au găsit confirmare la examinarea recursurilor depuse de către avocatul Valeriu

Batîr în numele inculpatului Cristian Anghelici și de ultimul. Astfel de erori de drept în

14

speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată,

iar recursurile urmează a fi declarate inadmisibile ca fiind vădit neîntemeiate.

penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de avocatul Valeriu Batîr în

numele inculpatului Cristian Anghelici și de ultimul, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2016, în cauza penală, în privința lui

Anghelici Cristian Vladimir, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 22 iunie 2016.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

15