1cs-96/2016 — art. 287 alin. 10 C. Contrav
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 287 alin. 10 C. Contrav
- Temei legal
- art. art. 46-49 CPP
1cs-96/2016 — art. 287 alin. 10 C. Contrav (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs-96/2016 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 21 iunie 2016 mun.
Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte - Petru Ursache, Judecătorii - Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev, a examinat cererea înaintată de președintele Curții de Apel Cahul, Dimitriadi Tatiana cu privire la strămutarea cauzei contravenționale la contestația depusă de Nedelcu Ion împotriva procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod contravențional, de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a cauzei: 17.06.2016 – 21.06.2016 A C O N S T A T A T: 1. Președintele Curții de Apel Cahul, Dimitriadi Tatiana a înaintat în adresa Curții Supreme de Justiție cerere prin care solicită strămutarea judecării în ordine de recurs a cauzei contravenționale la contestația depusă de Nedelcu Ion împotriva procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod contravențional, de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță egală în grad, deoarece judecătorii Curții de Apel Cahul, Vavrin Galina, Dănăilă Ion, Petrov Ruslan, Movilă Vitalie, Dvurecenschii Evghenii și Nina Veleva au declarat abținere de la examinarea cauzei menționate, iar prin încheierile Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 iunie 2016 și din 14 iunie 2016, declarațiile de abținere au fost admise,
la moment fiind imposibilă formarea unui alt complet de judecată în cadrul Curții de Apel Cahul pentru examinarea recursului în cauză. 2. Examinând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă reieșind din următoarele considerente. Codul contravențional nu conține prescripții cu privire la strămutarea cauzelor contravenționale de la instanța competentă la o altă instanță de judecată egală în grad. Astfel, legiuitorul a stabilit că pentru această categorie de cauze este inoportun institutul de strămutare, urmând ca în toate cazurile judecarea pricinilor contravenționale să fie efectuată doar de instanța competentă.
Cu titlu de excepție, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție poate dispune strămutarea cauzei contravenționale la o altă instanță de judecată egală în grad, doar în cazul în care în instanța competentă nu se poate forma un nou complet de judecată, în vederea realizării dreptului accesului liber la justiție, garantat de art. 381 Cod contravențional. Potrivit art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. În conformitate cu art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.
1 După cum rezultă din materialele cauzei, se constată că cauza contravențională în privința lui Nedelcu Ion a parvenit pentru examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Cahul, fiind repartizată judecătorului Dănăilă Ion (f. d. 214). Judecătorii Vavrin Galina, Petrov Ruslan și Dănăilă Ion au declarat abținere de la examinarea recursului în cauză, din motiv că anterior au participat la judecarea în ordine de recurs a aceleiași cauze, fiind pronunțată decizia din 24 martie 2016 (f. d. 182-190). Prin încheierea Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 iunie 2016, a fost admisă declarația de abținere a judecătorilor Vavrin Galina, Petrov Ruslan și Dănăilă Ion de la judecarea cauzei contravenționale în privința lui Nedelcu Ion, cauza fiind repartizată pentru examinare completului format din judecătorii Dimitriadi Tatiana, Dvurecenschii Evghenii și Veleva Nina (f. d. 218-219).
Judecătorii Curții de Apel Cahul, Movilă Vitalie, Dvurecenschii Evghenii și Veleva Nina au declarat abținere de la examinarea recursului în cauză, din motiv că anterior au participat la judecarea în ordine de recurs a aceleiași cauze, fiind pronunțată decizia din 03 decembrie 2015 (f. d. 120-126). Prin încheierea Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 14 iunie 2016, a fost admisă declarația de abținere a judecătorilor Movilă Vitalie, Dvurecenschii Evghenii și Veleva Nina (f. d. 222). Astfel, Colegiul atestă că 6 judecători ai Curții de Apel Cahul, sunt incompatibili de a examina în ordine de recurs cauza contravențională în privința lui Nedelcu Ion, iar formarea unui alt complet de judecată este imposibilă, deoarece în Curtea de Apel Cahul activează 7 judecători.
Circumstanțele menționate sunt relevante împrejurărilor ce generează temeiul strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad, în vederea soluționării ei rapide, complete, obiective și asigurării desfășurării normale a procesului. Reieșind din circumstanțele constatate și prevederile Legii, Colegiul penal consideră necesar de a strămuta cauza contravențională la contestația depusă de Nedelcu Ion împotriva procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod contravențional, de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță egală în grad.
3. În conformitate cu art. 381 Cod contravențional, art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal D I S P U N E: Admite cererea înaintată de președintele Curții de Apel Cahul, Dimitriadi Tatiana cu privire la strămutarea cauzei contravenționale la contestația depusă de Nedelcu Ion împotriva procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod contravențional, cu transmiterea cauzei pentru judecarea recursului la Curtea de Apel Comrat. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 21 iunie 2016. Președinte Petru Ursache Judecătorii Petru Moraru Ghenadie Nicolaev 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.