1ra-835/2016 — art. 27, 145 alin. 2 lit. h CP

1ra-835/2016 — art. 27, 145 alin. 2 lit. h CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-835/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 mai 2016 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții

de Apel Bălți, Valeriu Dubăsari, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 27

aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 decembrie

2015, în privința inculpatului

Tcaciuc Vasilii Gheorghii, născut la

09 ianuarie 1975 în s. Medeleni, r-nul Ungheni,

locuitor al s. Buciumeni, r-nul Ungheni, cetățean al

R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.02.2015 – 27.04.2015,

instanța de apel: 28.05.2015 – 16.12.2015,

instanța de recurs: 12.03.2016 – 18.05.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 349 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, începând din 27 aprilie 2015, deducându-se durata

aflării în arest preventiv din 25 noiembrie 2014 până la 27 aprilie 2015.

Tcaciuc V., fiind în stare de ebrietate alcoolică, la domiciliul său din s. Buciumeni, r-

nul Ungheni, a inițiat un conflict cu mama sa, Tcaciuc C., amenințând-o cu aplicarea

violenței fizice și a deteriorat o parte din bunurile aflate în casă, fapt pentru care

ultima a apelat la poliție, care în scurt timp s-a prezentat la fața locului.

1

În cadrul cercetării la fața locului, inculpatul, profitând de neatenția

colaboratorilor de poliție, înarmându-se cu un topor, care îl deținea în posesie,

acționând cu intenție, ridicând toporul în poziție verticală deasupra capului, l-a

amenințat cu omorul pe ofițerul de sector al IP Ungheni, locotenent de poliție Moraru

I., aflându-se la o distanță de aproximativ 2 metri de ultimul, acțiunile acestuia fiind

stopate de ofițerul de sector al IP Ungheni, locotenent de poliție Baroncea O.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a indicat că nu-și

amintește să fi ofensat, sau să fi dorit să omoare pe cineva, și dacă a avut topor în

mână. Nu a avut intenția de a omorî pe cineva și niciun motiv de a lovi partea

vătămată, fiind de acord cu recalificarea acțiunilor sale în baza art. 349 alin. (1) Cod

penal.

Necătând că inculpatul nu a recunoscut vina, aceasta este dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Moraru I. a relatat că inculpatul, având un topor în

mână, pe care l-a ridicat deasupra capului, a încercat să-l lovească însă a fost oprit de

colaboratorul de poliție Baroncea O.

Martorul Sandu V. a declarat că inculpatul a apărut din spatele casei având un

topor în mână și, ridicându-l, s-a îndreptat spre partea vătămată, care se afla la o

distanță de aproximativ 2 metri de la inculpat. Atunci a intervenit Baroncea O.,

deposedându-l de topor, fiindu-i aplicate cătușele.

Martorul Baroncea O. a indicat că în timp ce se aflau în fața casei a auzit că

cineva îi amenința cu omorul. Întorcând capul, a văzut inculpatul, care avea la el un

topor și apucându-l de mână l-a neutralizat, punând toporul lângă casă. Dacă nu ar fi

observat inculpatul, partea vătămată posibil, era să fie lovită de către acesta, care se

afla la o distanță de 1,5-2 metri.

Potrivit procesului-verbal din 25.11.2014, a fost ridicat un topor (bărdiță) cu

coada de lemn, cu lungimea cozii de 36,5 cm., cu grosimea de 2,5 cm. Corpul metalic

al toporului este format din lama toporului cu dimensiunile de 10×5 cm., grosimea de

4,00 mm., cu lungimea tăișului de 10 cm., partea opusă a lamei, capul toporului

având dimensiunile de 6×3 cm. La momentul cercetării pe lama toporului s-au

observat depuneri de glod și urme de rugină.

Conform procesului-verbal al examinării medico-legale, nr. 526, din

24.11.2014, la Tcaciuc V. s-a stabilit comportare agresivă, pericol pentru societate,

dezorientare, comportare neadecvată, stare de ebrietate avansată.

Instanța a recalificat acțiunile inculpatului din art. 27, 145 alin. (2) lit. h) Cod

penal - tentativă de omor asupra unui reprezentant al autorității publice, în timpul sau

în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu, în baza art. 349 alin. (1) Cod

penal, ca amenințarea cu moartea a persoanei cu funcție de răspundere, în scopul

sistării activității ei de serviciu.

Totodată, instanța a statuat că în baza probelor administrate, s-a constatat cu

certitudine că la 24 noiembrie 2014, colaboratorii organelor afacerilor interne, fiind

apelați telefonic de către mama inculpatului, s-au deplasat la domiciliul acesteia în s.

Buciumeni, r-nul Ungheni, fiind anunțați că inculpatul a deteriorat o parte din

bunurile aflate în casă, amenințând-o cu aplicarea violenței fizice pe mama sa, faptul

fiind confirmat parțial de inculpat în instanță.

2

Ajungând la fața locului, colaboratorii organelor afacerilor interne au constatat

că inculpatul era în stare de ebrietate alcoolică. Acesta, având asupra sa un topor, s-a

deplasat spre Moraru I., și, fiind la distanța de aproximativ 2 metri, a ridicat toporul

în poziție verticală, amenințându-i că-i omoară. În acel moment, a intervenit ofițerul

de sector al IP Ungheni, locotenent de poliție Baroncea O., care a curmat acțiunile

inculpatului.

Astfel, în cadrul cercetării judecătorești nu a fost dovedită învinuirea înaintată

de acuzare, că inculpatul a încercat să-i aplice părții vătămate o lovitură cu toporul în

regiunea capului.

Or, însăși partea vătămată, cât și martorii oculari Baroncea O. și Sandu V. au

declarat că inculpatul, aflându-se la o distanță de aproximativ 2 metri de partea

vătămată, a ridicat toporul și posibilitatea reală de a începe acțiunile de tentativă la

omor nu au existat.

Exteriorizarea intenției de lipsire de viață nu este o etapă a activității

infracționale în cazul omorului. Totodată, amenințarea cu omor nu trebuie privită ca

exteriorizare a intenției de lipsire de viață, întrucât constituie infracțiune distinctă, și

anume amenințare cu omor.

Potrivit depozițiilor părții vătămate și ale martorilor, colaboratorii de poliție s-au

legitimat, anunțând inculpatul despre scopul vizitei. După finisarea conflictului, în

timp ce inculpatul era transportat în automobilul de serviciu al organelor afacerilor

interne, acesta înțelegând despre faptul că a amenințat cu omor o persoană cu funcție

de răspundere, și-a continuat acțiunile de amenințare. Deci, amenințarea era expusă

anume în legătură cu participarea victimei la prevenirea și curmarea faptelor

antisociale săvârșite de inculpat.

Infracțiunea prevăzută la art. 349 alin. (1) Cod penal este o infracțiune formală

și se consideră consumată din momentul expunerii amenințării cu moartea, cu

vătămarea integrității corporale sau cu nimicirea bunurilor, cu condiția că aceasta a

fost percepută adecvat de către victimă.

Astfel, acțiunile inculpatului întrunesc semnele componente ale infracțiunii

consumate, prevăzută de art. 349 alin. (1) Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, că inculpatul se caracterizează negativ,

anterior a fost condamnat pentru omor, executând pedeapsa de 10 ani închisoare.

Deoarece, sentința din 1999, pronunțată în Federația Rusă în privința inculpatului, nu

a fost recunoscută de vreo instanță națională a R. Moldova, inculpatul se consideră ca

fiind fără antecedente penale.

Ținând cont de scopul pedepsei penale, de personalitatea inculpatului, de starea

familială, că acesta nu este încadrat în câmpul muncii, locuiește cu mama sa, nu

dispune de surse financiare pentru a achita amenda și nu a fost de acord să execute

pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, inculpatul poate

fi reeducat și corectat doar numindu-i o pedeapsă privativă de libertate.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. h) Cod penal la 15 ani închisoare.

3

Apelantul a invocat, că partea vătămată a indicat direct că inculpatul este

persoana, care având un topor în mână, ridicându-l vertical deasupra capului, a

acționat în scopul de a-l lovi în regiunea capului, însă din motive independente de

voința lui, nu și-a dus intenția până la capăt, intervenind Baroncea O., care a

deposedat inculpatul de topor.

Martorii oculari Sandu V. și Baroncea O., au relatat că în timp ce colaboratorii

de poliție cercetau gospodăria, din spatele casei a apărut, brusc, inculpatul cu un

topor în mână, amenințându-i că-i va omorî, și, ridicând toporul în sus, a încercat să-l

lovească pe Moraru I., care se afla cel mai aproape de inculpat. Ei, reacționând la

timp și neutralizând inculpatul, au evitat o tragedie, atacul fiind unul real.

Sunt eronate și fără suport logic concluziile instanței de fond că inculpatul se

afla la o distanță de 2 metri de partea vătămată, fiind o distanță prea mare ca să existe

posibilitatea reală de a începe acțiunile de tentativă de omor, la această distanță

existând posibilitatea reală de a ataca o persoană cu toporul sau de a începe acțiunile

criminale, existând și 2 martori oculari care au confirmat că inculpatul și-a

exteriorizat intenția criminală de a lovi cu toporul, fiind prezente elementele

componente ale infracțiunii incriminate.

Instanța de fond nu a apreciat probele administrate în ansamblu, din punct de

vedere al coroborării lor, luând în considerație, în mod subiectiv, doar declarațiile

inculpatului și ale martorilor apărării.

3.1. A declarat apel și avocatul Anatoli Snegur, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai

blândă.

Apelantul a invocat că instanța de fond urma să ia în considerație pedepsele

alternative prevăzute de sancțiunea art. 349 alin. (1) Cod penal și faptul că inculpatul

a recunoscut vina de comiterea acestei infracțiuni, că pe teritoriul R. Moldova,

inculpatul nu a fost condamnat anterior.

Organul de urmărire penală eronat a calificat acțiunile inculpatului în baza art.

27, 145 alin. (2) lit. h) Cod penal, în consecință, inculpatul fiind lipsit de dreptul de a

beneficia de procedura care prevede acordul de recunoaștere a vinovăției sau

examinarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută de art. 3641 Cod de procedură

penală.

Astfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă maximă, fiind totodată, admise

și încălcări ale prevederilor art. 6 al CEDO – încălcarea dreptului la un proces

echitabil.

La individualizarea pedepsei și stabilirea materialelor de caracterizare a

persoanei, instanța de fond a reținut că inculpatul a executat pedeapsă cu închisoarea

în Federația Rusă, sentința nefiind recunoscută de instanțele naționale, nefiind exclus

că acolo a fost o condamnare contrar normelor internaționale.

3.2. Și inculpatul a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă sau limitarea pedepsei

la timpul aflării în stare de arest.

Apelantul a indicat că pentru faptul că a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 349 alin. (1) Cod penal, instanța urma să-i aplice o

pedeapsă minimă.

4

Totodată, deoarece organul de urmărire penală eronat a calificat acțiunile sale, el

a fost lipsit de dreptul de a beneficia de procedura de examinare a cauzei în

procedura simplificată, prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală.

2015, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit starea de fapt și de

drept, descriind fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, indicând probele pe

care se întemeiază vinovăția inculpatului și a încadrat just fapta săvârșită în dispoziția

art. 349 alin. (1) Cod penal, ca amenințarea cu moartea a persoanei cu funcție de

răspundere, în scopul sistării activității ei de serviciu.

Soluția instanței de fond privind constatarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) Cod penal, s-a bazat pe declarațiile părții

vătămate, martorilor și probelor scrise.

Astfel, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 349 alin. (1)

Cod penal, reieșind din faptul că colaboratorii poliției efectuau cercetarea la fața

locului, în gospodăria mamei inculpatului, acțiunile acestuia fiind îndreptate anume

spre sistarea activității lor, ultimul neavând intenția directă de a comite un omor.

Din declarațiile părții vătămate rezultă că, în momentul când a întors capul, la o

distanță de 1,5-2 metri, a văzut inculpatul care stătea cu toporul ridicat vertical în sus,

spunându-i că-l taie, atunci a intervenit și Baroncea O.

Conform depozițiilor martorului Baroncea O., inculpatul, fiind la o distanță de 1

metru de la Moraru I., avea toporul ridicat deasupra capului său, strigând ”vă omor”,

el intervenind și oprindu-l.

Declarații similare a dat și martorul Sandu V., care a indicat că inculpatul striga

că îi omoară pe toți.

Deci, dacă inculpatul ar fi avut intenția de a omorî pe cineva, după cum indică

acuzarea, acesta avea posibilitatea reală de a-și îndrepta acțiunile sale asupra

persoanei care se afla în imediata apropiere, și anume Baroncea O., care a intervenit,

stopând acțiunile inculpatului, amenințarea fiind adresată tuturor.

Instanța de fond întemeiat și corect a apreciat măsura de pedeapsă aplicată

inculpatului, ținând cont de circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că în momentul când inculpatul a ieșit dintr-o încăpere

auxiliară cu toporul în mână, exprimându-se cu amenințări, partea vătămată efectua

înscrieri în procesul-verbal și nu a văzut inculpatul, care fiind în stare de ebrietate, l-a

atacat cu un topor, având intenția să-l lovească, dar a intervenit colaboratorul de

poliție Baroncea O., care a reacționat la timp și a respins atacul direct, imobilizând

inculpatul.

Inculpatului nu i-a fost incriminat faptul că a avut intenția de a-și îndrepta

acțiunile asupra lui Baroncea O., Sandu V., sau altor persoane prezente în gospodărie

la acel moment, dar anume asupra lui Moraru I.

Vinovăția inculpatului este confirmată și prin procesul-verbal de cercetare la

fața locului din 24.11.2014, procesul-verbal de ridicare a toporului din 24.11.2014,

5

procesul-verbal al examinării medico-legale de constatare a stării de ebrietate, nr. 526

din 24.11.2014, procesul-verbal de confruntare din 09.12.2014 între partea vătămată

și învinuit, procesul-verbal de confruntare din 09.12.2014 între martorul Baroncea

O. și învinuit, și procesul-verbal de confruntare din 09.12.2014 între martorul Sandu

V. și învinuit.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept și pe temeiul

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel (pct. 5. din decizie)

.

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelul procurorului nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut

în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

6

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel corect au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpatului,

just încadrând juridic acțiunile acestuia în baza art. 349 alin. (1) Cod penal, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile

inculpatului, părții vătămate, a martorilor Baroncea O. și Sandu V., procesul-verbal

de ridicare a toporului din 25.11.2014, procesul-verbal al examinării medico-legale

de constatare a stării de ebrietate, nr. 526, din 24.11.2014, fiecare probă fiind

apreciată în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol.

Este de menționat că concluziile instanțelor privind reîncadrarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 349 alin. (1) Cod penal, coroborează și cu următoarele

circumstanțe.

Potrivit art. 8 alin. (3), 66 alin. (2) pct. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod de

procedură penală, 113 alin. (1) Cod penal, concluziile despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, actul de învinuire trebuie

să cuprindă formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului

de săvârșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor

calificative pentru încadrarea juridică a faptei. Inculpatul are dreptul să știe pentru ce

faptă este învinuit. Se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Conform rechizitoriului, inculpatul este acuzat că: „în cadrul cercetării la fața

locului, inculpatul, profitând de neatenția colaboratorilor de poliție, înarmându-se

cu un topor, care îl deținea în posesie, acționând cu intenție, ridicând toporul în

poziție verticală deasupra capului, a încercat să-i aplice ofițerului de sector al IP

Ungheni, locotenent de poliție Moraru I., o lovitură cu toporul în regiunea capului,

însă, acțiunile acestuia nu și-au produs efectul deoarece a intervenit ofițerul de

sector al IP Ungheni, locotenent de poliție Baroncea O., care a blocat lovitura și i-a

luat toporul din mână”.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. h) Cod

penal, ca tentativa omorului, săvârșit asupra unui reprezentant al autorității publice

în timpul îndeplinirii a obligațiilor de serviciu.

Totodată, în pofida normelor de drept enunțate în actul de învinuire nu este

indicat, deci nici constatat că inculpatul ar fi atentat, cu intenție și scop determinat, să

omoare victima, fiind expres indicat că inculpatul doar, intenționat, a încercat să-i

aplice părții vătămate o lovitură cu toporul în regiunea capului, fără a se specifica și

scopul acestor acțiuni.

Or, motivele și semnele calificative a faptei descrise în învinuirea formulată nu

corespund exact cu semnele componenței infracțiunii, prevăzute de art. 27, 145 alin.

(2) lit. h) Cod penal.

7

Prin urmare, învinuirea înaintată inculpatului este una incompletă, neclară și

divergentă, adică este una dubioasă. O asemenea învinuire a afectat dreptul

inculpatului de a ști pentru ce faptă este învinuit, adică dreptul la apărare.

În același timp, art. 8 alin. (3), 24 alin. (2), 325 alin. (1), 389 alin. (2) Cod de

procedură penală, prevăd că instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală,

nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii. Judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate

în rechizitoriu. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii și

sentința de condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în

probarea învinuirii se interpretează doar în favoarea inculpatului.

Astfel, instanța de judecată nu este în drept să completeze din oficiu învinuirea

cu circumstanțe în fapt care ar justifica-o și care ar agrava situația inculpatului, și să-

și întemeieze soluțiile pe presupuneri și dubii.

Totodată, declarațiile părții vătămate și ale martorilor oculari dovedesc în mod

concludent că inculpatul, ridicând toporul în sus și exclamând că „vă omor pe toți”, a

săvârșit acțiuni care întrunesc semnele calificative a faptei prevăzute la art. 349 alin.

(1) Cod penal - amenințarea cu moartea persoanei cu funcție de răspundere, în scopul

sistării activității ei de serviciu.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și menționate la

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea,

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2., 4. și 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO

(hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei.

8

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică corectă, că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Valeriu Dubăsari, împotriva sentinței Judecătoriei

Ungheni din 27 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

16 decembrie 2015, în privința inculpatului Tcaciuc Vasilii Gheorghii, pe motiv că

este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 iunie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9