1ra-855/2016 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-855/2016 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-855/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

12 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, prin care se solicită

casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 ianuarie

2016, în cauza penală privindu-l pe

COBÎLAȘ Victor Ilia, născut la 18 februarie

1961, domiciliat în or. Soroca, str. Ștefan cel Mare

113, ap. 15.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.05.2015 – 03.08.2015;

Instanța de apel: 09.09.2015 – 15.01.2016;

Instanța de recurs: 17.03.2016 – 12.05.2016.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, Cobîlaș V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a)

Cod penal la 2 ani închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui Cobîlaș

V. a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.

13 ianuarie 2015, aproximativ la ora 17.45, conducînd cu viteza de aproximativ 50 km/h

autovehiculul de model „Mercedes Sprinter” cu n/î SR BJ 883 pe traseul M-2 Chișinău-

Soroca, încâlcînd cerințele pct.45 lit. a), b), c), d), e), pct. 2 al Regulamentului Circulației

Rutiere (aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009),

transportând pasageri în salonul autovehiculului, fără a ține permanent seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, de dexteritatea în conducere, care i-ar

1

permite să prevadă situațiile periculoase, de starea tehnică a vehiculului și particularitățile

încărcăturii (transporta mai multe persoane), de condițiile și situația rutieră (vizibilitatea

redusă ca rezultat al timpului de noapte) precum și de faptul că în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, pct. 11 lit. f) al

Regulamentului nominalizat, care prevede că conducătorul de vehicul este obligat la

trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată să cedeze trecerea pietonilor aflați în

traversarea drumului pe partea carosabilului în direcția de mers a vehiculului, ajungînd la

trecerea de pietoni de la km 14+780 m din sat. Măgdăcești, r-nul Criuleni și observînd

pietonul Guzun D., care a început deplasarea pe trecerea de pietoni, nu a redus viteza

pînă la limită care i-ar asigura securitatea circulației și nu s-a oprit pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului și în consecință a tamponat pietonul nominalizat, iar în urma

impactului, ultimului, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 59 D din 05

martie 2015 i-au fost provocate vătămări corporale grave.

Prin încheierea instanței de judecată din 18 mai 2015 a fost admisă cererea

inculpatului Cobîlaș V. privind examinarea cauzei în baza art. 3641 Cod de procedură

penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, adică încălcarea regulilor de securitate a

circulației rutiere sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea sentinței din motivul blîndeții pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care lui Cobîlaș V. să-i fie stabilită, în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal,

pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani, iar în baza art. 90 Cod penal să-i fie suspendată

condiționat executarea acesteia pe un termen de probațiune de 3 ani, invocînd

următoarele motive în vederea susținerii acesteia poziții:

- la analiza circumstanțelor cauzei și probelor prezentate de acuzator, instanța greșit

a apreciat totalitatea semnelor obiective și subiective ale faptei social periculoase comise

de către Cobîlaș V.;

- instanța a încălcat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.

75 Cod penal, prin neaplicarea pedepsei complementare - privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani;

- recunoașterea vinovăției, căința sinceră și contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, reprezintă doar circumstanțe atenuante și nu excepționale.

apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate, fără

careva modificări.

2

stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar, încadrînd just acțiunile

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal și corect stabilindu-i pedeapsa prin

prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, sub formă de 2 ani închisoare, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport și în temeiul art. 90 Cod penal,

pedeapsa cu închisoarea stabilită fiind suspendată condiționat pe un termen de probațiune

de 2 ani.

Prin urmare, la stabilirea categoriei pedepsei, just s-a ținut cont de faptul că

inculpatul și-a recunoscut integral vina, s-a căit sincer de cele comise, infracțiunea a fost

săvîrșită din imprudență, a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate și a contribuit activ

la descoperirea infracțiunii.

În partea ce ține de neaplicarea pedepsei complementare, instanța de apel a

specificat că corect s-a ținut cont de faptul că șofatul este activitatea profesională a

inculpatului, care se află în prag de pensionare și are la întreținere pe soția sa invalidă.

recurs ordinar solicitînd casarea parțială a acesteia, în partea individualizării pedepsei, cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, într-un alt complet de judecată.

Recurentul menționează că instanța de apel, a încălcat prevederile art. 414, 417 și

pct. 12 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 16 din 31.05.2004 cu privire

la aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei, atunci cînd a

aplicat, în cauză, art. 79 Cod penal și nu i-a stabilit pedeapsa complementară obligatorie

lui Cobîlaș V., privare de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

pînă la 4 ani.

Totodată, procurorul consideră că stabilirea pedepsei sub limita minimă a sancțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3), cu aplicarea art. 79 Cod penal, se admite numai luând în

considerație personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor excepționale

legate de scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia până la

săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea infracțiunii. În acest caz instanța de

judecată este obligată să indice în sentință care anume circumstanțe ale cauzei sunt

considerate excepționale și în corelație cu care date despre persoana vinovatului ele

servesc drept temei pentru aplicarea art. 79 Cod penal.

Însă, reieșind din textul deciziei atacate se observă că instanța de apel a menținut

pedeapsa inculpatului cu trimiterea la art. 79 Cod penal, dar nu a stabilit și nu a indicat în

decizie care circumstanțe legate de personalitatea inculpatului se consideră excepționale

și oferă dreptul de a exclude pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport.

Mai mult, recurentul specifică că instanța de apel eronat a interpretat și prevederile

art. 90 Cod penal, potrivit cărora suspendarea condiționată a executării pedepsei nu

reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a

demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.

3

Astfel, urmează de constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor

invocate de procuror, mărginindu-se doar la individualizarea pedepsei, ceea ce

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

Din considerentele expuse, titularul dreptului de recurs susține că hotărârea instanței

de apel este pripită și neîntemeiată, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, respectiv

decizia recurată urmează a fi casată cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală.

avocatul Patic E., în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de

procuror, menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat, cu menținerea hotărîrii atacate, fără careva modificări.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, iar în vederea

acestei statuări se expun următoarele argumente de fapt și de drept.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se reține

că instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate corespunzător de

recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de procuror se constată că ultimul invocă

ca temei de drept pct. 6) și 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală și susține

că hotărârea instanței de apel este pripită și neîntemeiată, deoarece instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, din atare considerente decizia recurată urmează a fi casată cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel din două considerente, precum

că, în viziunea sa, greșit a fost menținută sentința de condamnare în privința lui Cobîlaș

V. în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de

procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu stabilirea

pedepsei de 2 ani închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport,

fiind aplicate dispozițiile art. 79 Cod penal, și totodată critică aplicarea art. 90 Cod penal,

prin care a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de probațiune

de 2 ani.

4

În același timp, instanța de recurs constată că, recurentul este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

reținute în sarcina inculpatului, însă hotărîrea instanței de apel este criticată în partea

stabilirii pedepsei.

În continuare, pornind de la expunerea argumentelor instanței de recurs, care au stat

la baza adoptării soluției de inadmisibilitate, se enunță că, pedeapsa penală, potrivit art.

61 Cod penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare

a condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia,

cît și a altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său

represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat

Cobîlaș V.

Astfel, Colegiul penal menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta

impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

În cauza deferită judecății, potrivit sentinței adoptate în conformitate cu art. 3641

Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Cobîlaș V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal la 2 ani închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, iar

în temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui Cobîlaș V. a

fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.

Inter alia, instanța a specificat că, în cauză urmează a fi aplicate prevederile art. 79

Cod penal, și anume statuînd că în privința lui Cobîlaș V. să nu fie aplicată pedeapsa

complementară obligatorie - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport,

soluția dată a fost menținută fără careva modificări prin decizia instanței de apel.

Făță de cele ce preced, Colegiul penal reține că instanțele de fond au efectuat o

analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului urmărind în

acest sens comportamentul său din înainte și după săvîrșirea infracțiunii incriminate,

precum și de circumstanțele săvîrșirii acesteia. Din atare considerente, Colegiul penal

opinează că temeiul pentru recurs invocat de recurent nu este relevant cauzei, iar instanța

ierarhic inferioară și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență

prevederilor art. 61 și 75, 79, 90 Codul penal la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilindu-i o pedeapsă proporțională

faptelor săvîrșite.

5

Cu privire la alegațiile recurentului privitor la aceea că, în speță, incorect au fost

aplicate art. 79 și 90 Cod penal, instanța de recurs explică următoarele.

Aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de sancțiunea normei penale

pentru comiterea unei infracțiuni concrete este un mijloc acordat instanței de judecată

pentru o individualizare maximă a pedepsei penale.

Alin. (l) art. 79 Cod penal stabilește trei modalități de aplicare a pedepsei și anume:

a) aplicarea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă;

b) aplicarea unei pedepse mai blânde, de altă categorie;

c) neaplicarea pedepsei complementare obligatorii.

Din interpretarea gramaticală a normei respective rezultă că instanța de judecată la

aplicarea pedepsei conform art. 79 Cod penal, este în drept de a aplica doar una din

modalitățile de aplicare a pedepsei menționate supra. Totodată, urmează a se reține că,

alegerea modalității aplicării pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege, rămâne la

discreția instanței de judecată. Însă, în procesul alegerii uneia din modalitățile aplicării

pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege, instanța de judecată trebuie să țină cont

de gradul influenței circumstanțelor excepționale asupra micșorării esențiale a gravității

faptei, a consecințelor ei, precum și asupra micșorării pericolului persoanei infractorului.

În cazul neaplicării pedepsei complementare obligatorii, instanța de judecată nu va

aplica această pedeapsă, cu condiția că sancțiunea normei Părții Speciale a Codului penal,

pentru infracțiunea respectivă, prevede o asemenea pedeapsă și au fost constatate

circumstanțe excepționale ale cauzei. Totodată, instanța de judecată este obligată să

indice în sentință, care circumstanțe concrete ale cauzei ea le recunoaște ca fiind drept

excepționale și în conformitate cu art. 394 alin. (2) p. 2) Cod de procedură penală, trebuie

să motiveze aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.

Prin urmare, Colegiul penal constată că în partea descriptivă a sentinței s-a

specificat că: „Conform art.79 alin.(l) din Codul penal, ținînd cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvîrșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de

alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum

și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă,

prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai blîndă, de altă

categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

Instanța reține ca întemeiate și pertinente la cauză și circumstanțele invocate în

vederea scutirii inculpatului de la pedeapsa complementară și anume faptul că

conducerea mijlocului de transport este activitatea lui profesională, avînd în acest sens

stagiu de o perioadă îndelungată, se află în preajma vîrstei de pensionare, astfel, că

privarea lui de această activitate i-ar afecta esențial mărimea indemnizației de

pensionar, are la întreținere soția invalidă, circumstanțe confirmate prin: certificatul de

dezabilitate și capacitate de muncă (f.c.p.109), și caracteristica de la locul de muncă

(f.c.p.110), iar aceste împrejurări coroborate cu cele indicate mai sus, permit aplicarea

6

în privința inculpatului Cobîlaș V. a prevederilor art.79 alin.(l) din Codul penal, cu

neaplicarea pedepsei complementare obligatorie - privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport.”

În continuare, se enunță că, fiind verificată legalitatea sentinței, instanța de apel

subsidiar a reiterat că, corect în cauză a fost individualizată pedeapsa în privința lui

Cobîlaș V., în partea neaplicării pedepsei complementare prin prisma art. 79 Cod penal,

ținîndu-se seama: „ ….. de faptul că șofatul este activitatea profesională a inculpatului,

care se află în prag de pensionare și are la întreținere pe soția sa invalidă.”

Or, trasarea acestei concluzii, în opinia Colegiului penal, a avut la bază niște

argumente temeinice și relevante, care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor

excepționale reglementate de art. 79 Cod penal.

Într-un alt aspect, Colegiul consideră relevant de a face remarca despre faptul că,

potrivit cererii de apel înaintate de procuror s-a solicitat: casarea sentinței din motivul

blîndeții pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui Cobîlaș V. să-i fie

stabilită, în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, pedeapsa de 4 ani și 8 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3

ani, iar în baza art. 90 Cod penal să-i fie suspendată condiționat executarea acesteia pe

un termen de probațiune de 3 ani.

Însă în cererea de recurs, procurorul critică aplicarea art. 90 Cod penal, considerînd

că pedeapsa astfel a fost greșit individualizată.

Or, o atare poziție a părții acuzării nu este clară, întrucît chestiunea executării

pedepsei odată ce nu a fost invocată la etapa judecării apelului, corect instanța nici nu s-a

expus în această parte.

Respectiv, avînd în vedere dispoziția art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală,

potrivit căreia temeiurile menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în

care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel, Colegiul penal

nu se va expune asupra alegațiilor titularului dreptului de recurs, în această parte.

În consecință, Colegiul penal conchide că, la caz, nu se constată vreun temei pentru

casarea soluției instanței de apel, iar pedeapsa, astfel cum a fost stabilită de către instanța

de fond, menținută și de instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît

și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de restabilire a echității sociale,

corectare a inculpatului, precum și de prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din

partea acestuia, cît și a altor persoane.

Subsidiar, este necesar de a specifica că recurentul, invocînd eroarea de drept

prevăzută de pct. 6), menționează despre faptul că instanța de apel nu s-a expus

argumentat asupra tuturor motivelor din cererea sa de apel, cu toate acestea dînsul nu

relevă expres asupra căror anume motive nu s-a pronunțat instanța.

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile titularului

dreptului de recurs și în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise

la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare

corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei

cărora se circumscriu. Mai mult, Colegiul penal apreciază că decizia instanței de apel

7

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța

de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă

rigorilor și exigențelor din art.6 CEDO, dat fiind și faptul că cauza a fost judecată în

procedura simplificată, prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, iar împotriva unei

atare sentințe inculpatul și procurorul pot exercita calea de atac a apelului, doar numai

sub aspectul procedurii și individualizării pedepsei.

Avînd în vedere considerentele menționate supra și raportînd situația reținută în

cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal

concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile

legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele

invocate în cererea de recurs ordinar declarat de procuror, sunt vădit neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 15 ianuarie 2016 în cauza penală privindu-l pe Cobîlaș Victor Ilia,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 10 iunie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

8