1ra-195/2016 — art. 27, 42 al.3, 145 al.3 CP

1ra-195/2016 — art. 27, 42 al.3, 145 al.3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-195/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Constantin Alerguș, Ion Guzun,

Iurie Bejenaru,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău,

Dorina Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 14

noiembrie 2012 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09

aprilie 2015, în privința inculpatului

Cliovan Igor Zinovi, născut la

30 octombrie 1957 în s. Zarudie, reg. Ternopol,

Ukraina, locuitor al mun. Chișinău, str. Matei Basarab

9/2, ap. 110, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.12.2007 – 14.11.2012,

instanța de apel: 31.01.2013 – 22.01.2014,

instanța de recurs: 06.06.2014 – 21.10.2014,

instanța de apel: 24.11.2014 – 09.04.2015,

instanța de recurs: 03.12.2015 – 19.04.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

2012, Cliovan Igor a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal, pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

activând în funcție de șef de depozit al SA „Midgard Terra”, fiind în relații ostile

cu directorul acestei întreprinderi Y. Bogdanov, având intenția omorului acestuia,

din interes material, a organizat răpirea și asasinarea lui în următoarele

circumstanțe.

Pentru atingerea scopului criminal, aproximativ din luna octombrie 2007,

inculpatul Cliovan I. a început a căuta o persoană, care ar executa răpirea părții

vătămate Y. Bogdanov, impunerea acestuia la înstrăinarea pachetului de acțiuni,

apoi, indiferent de rezultatul obținut, asasinarea lui. Astfel, prin intermediul unor

persoane cu antecedente penale, a făcut cunoștință cu un colaborator de poliție care

activa sub acoperire, care s-a prezentat ca Andrei, membru al unei grupări

criminale din Transnistria și a acceptat executarea omorului. Pentru acțiunile sale,

îndreptate la răpirea și omorul părții vătămate Y. Bogdanov, ce ar favoriza

cumpărarea SA „Midgard Terra” de către o terță companie și anume întreprinderea

„Supraten”, inculpatul Cliovan I. pretindea la un comision în mărime de 1 mln.

dolari SUA, care urma să fie împărțit între toți membrii grupării criminale, lui

revenindu-i suma de 50.000 dolari SUA, dintre care 10.000 dolari SUA erau

destinați pentru achitarea serviciilor executorului omorului. La 14 noiembrie 2007,

aproximativ orele 17.30, inculpatul l-a convins pe Y. Bogdanov să meargă cu el la

o întâlnire de afaceri pe str. Alba Iulia 206, mun. Chișinău, unde de către

colaboratorii de poliție aflați sub acoperire, care acționau conform planului

criminal propus de către inculpatul Cliovan I., a fost înscenată răpirea acestuia. La

15 noiembrie 2007, în mun. Chișinău, str. Ion Creangă 49/3, sub controlul

colaboratorilor de poliție, ca rezultat al faptului că Y. Bogdanov a fost răpit și

omorât, precum și a apărut posibilitatea procurării SA „Midgard Terra” de către

întreprinderea SA „Supraten”, inculpatul a primit de la un colaborator operativ sub

acoperire comisionul său în valoare de 40.000 dolari SUA. Intenția inculpatului

îndreptată spre omorul lui Y. Bogdanov, din cauze independente de voința, sa nu

și-au produs efectul.

Acțiunile inculpatului Cliovan I. au fost calificate de către organul de

urmărire penală în baza art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (2) lit. f), m) Cod penal, ca

tentativa de omor intenționat, din interes material, cu răpirea persoanei, săvârșit de

două sau mai multe persoane, la comandă, acțiune care nu și-a produs efectul din

cauze independente de voința sa.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că nu a avut

niciodată intenția și scopul de a atenta la viața lui Y. Bogdanov. Urmărirea penală

a fost pornită în baza circumstanțelor de fapt falsificate. Serviciile operative din

MAI l-au impus să participe în conspirația organizată de ei, despre care știa și

partea vătămată. Niciodată nu a avut intenția de a se răzbuna pe Y. Bogdanov. La

data respectivă a ieșit cu partea vătămată, deoarece așa l-a obligat L. Pîntea.

Totodată, acuzarea s-a bazat pe următoarele probe:

declarațiile părții vătămate Y. Bogdanov, care a indicat că activează în

funcție de director general al SRL „Midgard Terra” din anul 1999. Pe 10.11.2007,

orele 10.00-11.00, la poarta casei sale au venit colaboratorii de poliție Pîntea și

Sajin, care au spus că pentru el există un pericol despre care îi vor spune la o

întâlnire personală și i-au spus să se apropie la DSO MAI. Dar, el a refuzat să se

prezinte, decât în baza unei citații. De nenumărate ori el refuza întâlnirea cu

colaboratorii de poliție, crezând că este o provocare. După, a fost invitat oficial la

DSO al MAI, unde colaboratorii de poliție Pîntea și Sajin i-au comunicat că față de

el se pregătește o tentativă și trebuie să dea acordul la efectuarea unei operațiuni.

L-au întrebat dacă are concurenți, la ce el a spus că pot fi doar „Supraten” și

„Keton”. I-au spus că este o persoană, prin intermediul căreia va fi posibil de

depistat persoana care a comandat omorul și că acesta este Cliovan I. Peste ceva

timp, l-au sunat și i-au stabilit o întâlnire la o stație peco din str. M. Spătaru, unde

totul este pregătit. I-au descris că de el se va apropia inculpatul cu propunerea să

procure cisterne, se va așeza în automobil în partea dreaptă, pentru ca atunci când

va ieși să lase ușa deschisă, că vor merge pe str. Alba Iulia până la sfârșit și după

stația peco, peste vreo 10-15 minute, va trebui să staționeze. Toate așa și s-au

întâmplat. După, colaboratorii de poliție i-au cerut să organizeze o conferință de

presă și să mulțumească organele de poliție, dar el a refuzat. A dat un singur

interviu, în care a indicat că a fost doar o provocare. În luna iunie 2007, de el s-a

apropiat șeful pazei A. Naghimov și i-a spus că la întreprindere este o persoană

care duce la SIS informația despre el și că poate să se întâlnească cu cineva care ar

confirma acest fapt. El s-a întâlnit cu Victor Holomiov, care i-a comunicat că

inculpatul este acea persoană care duce informație și a menționat de câteva ori că

acesta trebuie omorât. Acesta a mai spus că în toamna anului 2007, el va fi parte a

unui spectacol. Toate acestea reprezintă o provocare, o presiune de a-l determina să

vândă întreprinderea, nu crede că inculpatul a fost cel care a comandat omorul, dar

a participat la acea operațiune;

declarațiile martorului Lilian Pîntea, care a indicat că în direcția crimă

organizată a parvenit, de la o persoană cu un trecut criminal, o informație referitor

la pregătirea omorului unui cetățean. Au început să fie investigate anumite

circumstanțe și s-a stabilit că atentatul s-a pregătit asupra directorului SA

„Agurdino” și că inculpatul căută un executor. S-a decis ca el să fie infiltrat în

calitate de executor, pentru verificarea intențiilor reale ale inculpatului. În cadrul

întâlnirilor, inculpatul a propus săvârșirea acțiunilor ilegale asupra lui Y.

Bogdanov, în urma cărora întreprinderea acestuia trebuia să fie cumpărată de

altcineva, de unde un venit trebuia să aibă și inculpatul. Pentru serviciile

executorului inculpatul nu urma să achite bani, ci din contra, trebuia să aibă un

profit din procurarea firmei lui Y. Bogdanov. Inculpatul urma să comunice

executorului despre acțiunile lui Bogdanov. În cadrul întâlnirilor cu inculpatul,

acesta propunea anumite acțiuni, ca Y. Bogdanov să fie răpit și apoi lichidat.

Inculpatul a relatat că dorește să pregătească omorul lui Y. Bogdanov, pentru ca

cineva să-i procure afacerea, iar el urma să aibă un procent din aceasta. Pe

parcursul discuțiilor inculpatul a mai indicat că este cu Y. Bogdanov în relații

ostile, că acesta este un dictator și se poartă urât cu lucrătorii. Toată acțiunea s-a

petrecut pe str. Alba Iulia. Inculpatul l-a chemat pe Y. Bogdanov la întâlnire și a

ieșit din automobil. Ulterior, inculpatului i-a fost înmânată suma de bani, chipurile

de la persoanele care urmau să procure afacerea lui Y. Bogdanov;

declarațiile martorului Alexei Darienco, care a indicat că cu inculpatul a

făcut cunoștință aproximativ trei ani în urmă, el s-a aflat în automobil împreună cu

colaboratorul de poliție Pîntea, având rolul de intermediar. Asistând la discuția

acestora, a înțeles că inculpatul nu este mulțumit de șeful său Y. Bogdanov, nu este

de acord cu acțiunile acestuia, a mai auzit de o sumă de bani de 5 mln. lei;

procesul-verbal de ridicare din dosarul de prelucrare operativă, a patru

discuri cu înregistrările convorbirilor între Cliovan I. și colaboratorul operativ;

procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor de la întâlnirea din 07.11.2007, între Cliovan I. și

Pîntea L.;

procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor de la întâlnirea din 09.11.2007, între Cliovan I. și

Pîntea L.;

procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor de la întâlnirea din 11.11.2007 între Cliovan I., Pîntea

L. și Darienco A.;

procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor de la întâlnirea din 13.11.2007 între Cliovan I. și Pîntea

L.;

procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor, de la întâlnirea din 15.11.2007, între Cliovan I. și

Pîntea L.;

Instanța a statuat că, probele administrate, de fapt nu dovedesc vinovăția

inculpatului, ci viceversa.

Reieșind din convorbirile interceptate se atestă că toate discuțiile și

întâlnirile au avut loc în exclusivitate la inițiativa polițistului Pîntea L.

Deci, inițiativa de a comunica a aparținut colaboratorului de poliție și nu

inculpatului.

Mai mult, colaboratorul de poliție nu s-a limitat la o supraveghere pasivă a

activității infracționale a inculpatului, dar l-a și instigat la comiterea infracțiunii.

Un criteriu de delimitare a legalității acțiunilor lucrătorilor operativi și a

ofițerilor de urmărire penală de comportamentul provocator în procesul de

depistare, este că inițiativa de comitere a infracțiunii le aparține ultimilor.

Din actele cauzei penale rezultă că acțiunile operative de investigație privind

infiltrarea colaboratorului de poliție, interceptarea și înregistrarea convorbirilor

dintre colaboratorul de poliție și inculpat, a fost efectuate până la pornirea urmăririi

penale, fapt confirmat și prin încheierea judecătorului de instrucție din 07.11.2007.

În conformitate cu art. 279 alin. (1) Cod de procedură penală, organul de

urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu

prevederile prezentului cod și numai după pornirea urmăririi penale, cu excepția

acțiunilor prevăzute în art. 118 (cercetarea la fața locului) și în art. 130 (percheziția

corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate și până la pornirea urmăririi.

Prin urmare, înregistrările audio-video nu pot fi considerate drept probe,

deoarece au fost efectuate cu încălcarea prevederilor procesual penale. Or,

înregistrarea convorbirilor a fost efectuată pe 07 noiembrie 2007, iar urmărirea

penală pe faptul infracțiunii prevăzute la art. 27, 145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal,

a fost pornită abia la 15 noiembrie 2007.

Mai mult, prin încheierea judecătorului de instrucție a Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 07.11.2007, s-a autorizat doar interceptările și înregistrările

telefonice intre Cliovan I. și colaboratorul de poliție infiltrat Pîntea L., dar nu a fost

autorizată ca măsura operativă de investigare și infiltrarea operativă a lui Pîntea L.,

măsură prevăzută de art. 6 alin. (2) pct. 1) lit. n) din Legea privind activitatea

operativă de investigații, nr. 45, din 12.04.1994.

Astfel, însăși activitatea lui Pîntea L. a fost una ilegală, deoarece nu a fost

autorizată infiltrarea acestuia, respectiv calitatea procesuală a lui Pîntea L. este una

defectuoasă.

Potrivit aceleiași norme legale, măsura operativă de investigație „infiltrarea

operativă” este condiționată de o restricție expres prevăzută de lege și anume că

infiltrarea operativă a agenților este posibilă numai „în organizațiile criminale”.

Acuzarea nu a demonstrat că inculpatul s-a aflat în prezența unei organizații

criminale, în sensul termenului utilizat la art. 47 Cod penal - se consideră

organizație (asociație) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o

comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii

organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare, asigurare și executare a

intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența activitatea economică

și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o controla, în alte forme, în

vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare sau

politice.

Sentința de condamnare nu poate fi bazată pe circumstanțe dobândite de

către organul de urmărire penală cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură

penală privind procedura de administrare a acestora și, drept urmare, urmează a fi

respinse probele ca inadmisibile.

Învinuirea este bazată doar pe înregistrările comunicărilor între inculpat și

colaboratorul infiltrat Pîntea L., care la rândul lor nu reflectă cu certitudine intenția

inculpatului de a organiza lipsirea de viață a părții vătămate, ci faptul că inculpatul

este derutat, crezând că există un conflict între întreprinderea „Supraten” și partea

vătămată cu privire la întreprindera care se află în proprietatea ei. Acest fapt denotă

expresiile pronunțate de către inculpat, cum ar fi - „rezultă că eu trebuie să mă

strădui din toate puterile să discut și obțin încrederea celor de la „Supraten” -

„значит, мне нужно из-за всех сил стараться переговорить и войти в

доверие Супратена”; „ca el să cedeze uzina... Nu va ceda el uzina, nu va vinde-o

niciodată în viață, dimpotrivă va începe să se dezvolte” - „чтобы он завод

отдал... Не отдаст он завод, не продаст он в жизни никогда, наоборот он

начнѐт развиваться...”; ,,așa repede nu vom face, aici este nevoie de o persoană,

o persoană concretă de la Supraten, care cumpără...” - „так быстро не сделаем,

здесь нужен человек, конкретный человек из Супратена, который

покупает...” Inculpatul este derutat, nu cunoaște nimic despre organizarea unui

omor intenționat în privința lui Bogdanov, nu înțelege intențiile lui Pîntea L., fapt

ce se confirmă prin exprimările inculpatului: „propunere concretă, de a ne întâlni

cu persoane care au nevoie de acest teritoriu, iar ulterior de a-l lua de la Bognanov”

- „конкретное предложение, встретиться с людьми, которому нужна эта

территория, а потом у Богданова забрать”; „să-l omori pe Bogdanov, nimic

nu va da. Cum va trece uzina?” - „убить Богданова, ничего не даст. Как

перейдѐт завод?”; „rezultă că eu trebuie din toate puterile să discut și să obțin

încrederea celor de la Surpaten” - „значит, мне нужно из-за всех сил стараться

переговорить и войти в доверие Супратена”; „Andrei, eu să stau ca șoarecele?

Să culeg informație?” - „Андрей, мне сидеть как мышка? Собирать

информацию?”.

Din înregistrările cercetate rezultă că inculpatul, manifestând ură față de

Bogdanov, dorește ca acesta să fie deposedat de bani, să fie impus să vândă uzina

care-i aparține cu drept de proprietate. Totodată, inculpatul nu are nici cea mai

vagă idee despre faptul cum s-ar putea de organizat ca Bogdanov să-și cedeze

proprietate sau să fie impus să achite niște sume de bani. Inculpatul este nehotărât

în gândurile, ideile sale, nemaivorbind de acțiunile care urmează a fi întreprinse.

Prin convorbirea petrecută între inculpat și colaboratorul infiltrat Pîntea L. se

constată că, inculpatul nu cunoaște cum ar trebui să se acționeze ca Bogdanov să

fie deposedat de uzină. Inculpatul, datorită atitudinii față de partea vătămată,

dorește ca acesta să plătească niște sume de bani, să fie deposedat de avere. El nu

se expune asupra faptului asasinării părții vătămate, iar colaboratorul infiltrat

Pîntea L., este acela care i-a descris inculpatului în detalii ce acțiuni urmează să

înfăptuiască inculpatul în privința părții vătămate.

Este de menționat că, aceleași acțiuni au fost descrise anterior și părții

vătămate de către Pîntea L., încă în vara anului 2007, adică cu mult timp înainte de

a fi comisă fapta incriminată, fapt ce rezultă cert din declarațiile părții vătămate.

Astfel, se impune concluzia că despre posibila comitere a infracțiunii se

cunoștea din vara anului 2007. În astfel de circumstanțe, urmau a fi prezentate

instanței toate materialele operative pentru a stabili adevărul pe cauză. Or, în lipsa

acestora se impune concluzia că, careva acțiuni operative nici nu au fost efectuate,

în dosar fiind prezentă doar încheierea judecătorului de instrucție privind

autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice.

S-a constatat cu certitudine că inculpatul a fost instigat de către colaboratorul

sub acoperire la efectuarea anumitor acțiuni în privința părții vătămate.

Poziția acuzării privind prezența în acțiunile inculpatului a agravantei de

răpire a părții vătămate, cât și a celei la comandă nu are niciun suport probant.

Faptul că colaboratorii de poliție infiltrați înainte de toate au adus la

cunoștință părții vătămate în detalii despre ceea ce urmează să se întâmple cu el,

fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate depuse în cadrul ședinței de

judecată, și doar după aceasta a avut loc discuția cu inculpatul, provoacă dubii, iar

toate dubiile urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Plănuirea tuturor acțiunilor de către colaboratorii de poliție infiltrați exclude

prezența organizării omorului la comandă de către inculpat. Or, acțiunile date

urmează a fi tratate ca o organizare de către colaboratorii de poliție a înscenării

date.

Nu și-a găsit confirmare prezența acțiunilor de instigare și organizare a

omorului de către inculpat, după cum impune calificarea componenței de omor la

comandă, dimpotrivă, s-a constatat o instigare și o influențare din partea

colaboratorilor de poliție infiltrați în privința inculpatului.

Or, activitatea agenților nu s-a rezumat la doar investigarea în mod pasiv a

activității inculpatului, ci a constat dintr-o influentă exercitată într-o manieră

instigatoare.

Mai mult, acuzarea nu a demonstrat că, fără intervenția agentului sub

acoperire, infracțiunea incriminată inculpatului ar fi fost comisă.

În acest sens, acțiunile procesuale nu trebuie să poarte un caracter de

provocare, la baza căreia întotdeauna se află instigarea la comiterea unor fapte care

pot avea consecințe nefaste pentru alte persoane.

Potrivit jurisprudenței CtEDO în cauza Teixeira de Castro împotriva

Portugaliei, activitatea polițiștilor a întrecut ceea ce ar fi activitatea unor agenți sub

acoperire. Această intervenție și folosirea probelor obținute prin intermediul ei în

procedurile subsecvente a însemnat că reclamantul de la bun început a fost deprivat

de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil, în consecință, în cauză se

contată o încălcare a art. 6 (1) al Convenției. Colaboratorii poliției pot să activeze

tainic sub controlul judiciar cu respectarea garanțiilor procesuale, însă fără a

purcede la provocare, iar statul nu trebuie să permită folosirea probelor, dobândite

în rezultatul unor provocări din partea agenților săi. Prin urmare a avut loc o

încălcare a art. 6 §1 CEDO.

Astfel, garanțiile art. 6 CEDO trebuie respectate în orice fază a procedurilor

privind o infracțiune, iar interesul general nu poate justifica folosirea probelor

obținute la instigarea poliției.

Totodată, practica experimentului operativ de provocare a fost considerată ca

fiind ilegală și condamnată de CEDO și în cazul similar Khudobin vs Rusia,

motivându-se că, condamnarea în baza unei provocări este o încălcare a garanției

unui proces echitabil, prevăzut de art. 6 pct. (1) al CEDO.

Astfel, se impune soluția de achitare a inculpatului deoarece fapta lui nu

întrunește elementele infracțiunii imputate.

Totodată, sentința de condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte, când

toate versiunile au fost verificate, iar divergențele apărute au fost înlăturate și

apreciate în modul corespunzător. Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se

consideră dovedită numai atunci când instanța de judecată, călăuzindu-se de

principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate probele prezentate,

iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și

în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art.

385 Cod de procedură penală, însă acuzarea nu a prezentat probe pertinente și

admisibile care ar confirma vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

MAI și SV a Procuraturii Generale, Maxim Gropa, a declarat apel, solicitând

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (2) lit. f), p) Cod

penal la 14 ani închisoare, cu executare.

Apelantul a invocat că vinovăția inculpatului este confirmată prin probele

administrate, și anume: declarațiile părții vătămate Y. Bogdanov; martorului L.

Pîntea; procesul-verbal de ridicare a 4 discuri din dosarul de prelucrare operativă a

DCCO a DSO MAI, cu înregistrările convorbirilor între I. Cliovan și colaboratorul

operativ; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 07.11.2007, între I. Cliovan și L.

Pîntea; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 09.11.2007, între I. Cliovan și L.

Pîntea; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor din 11.11.2007, între I. Cliovan, L. Pîntea și A.

Darienco; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 13.11.2007, între I. Cliovan și L.

Pîntea; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor din 15.11.2007, între I. Cliovan și L. Pîntea.

Inculpatul a comis acțiunile prejudiciabile din interes material, deoarece a

fost reținut în momentul primirii cotei sale părți de bani, după înscenarea omorului

lui Y. Bogdanov.

Acțiunilor date instanța nu le-a dat apreciere, lăsând în umbră și motivul

comiterii infracțiunii.

Probele prezentate examinate separat nu demonstrează vinovăția

inculpatului, dar privite în totalitatea lor, exclud orișice altă versiune înaintată de

acesta, demonstrând vinovăția lui.

ianuarie 2014, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că concluziile primei instanțe corespund

circumstanțelor stabilite la judecarea cauzei.

În cazul dat a avut loc provocarea infracțiunii privind tentativa de omor și

aceste concluzii rezultă din următoarele:

în primul rând, organul de urmărire penală nu a prezentat probe ce ar

demonstra că inculpatul a organizat comiterea infracțiunii;

în al doilea rând, probele prezentate de acuzare - înregistrările audio-video

sunt lovite de nulitate, fiindcă au fost obținute până la pornirea urmăririi penale și

de asemenea prin provocarea, facilitarea și încurajarea persoanei la săvârșirea

infracțiunii;

în al treilea rând, declarațiile părții vătămate Y. Bogdanov, martorilor L.

Pînțea și A. Darienco nu demonstrează vina inculpatului, dar dimpotrivă dovedesc

faptul provocării și încurajării ultimului la săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor;

în al patrulea rând, atât legea procesuală națională în vigoare, cât și

jurisprudența CtEDO interzic procedura de obținere a probelor prin provocare,

facilitare și încurajare a persoanei la săvârșirea infracțiunii.

Acuzarea nu a prezentat careva probe noi în susținerea învinuirii, iar instanța

de judecată nu este organ de urmărire penală și nu se manifestă în favoarea acuzării

sau apărării. Sarcina prezentării probelor îi revine procurorului.

Guțan, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanța de apel nu a apreciat probele administrate

potrivit prevederilor art. 100-101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității, veridicității și coroborării lor.

octombrie 2014, recursul a fost admis, casată decizia și dispusă rejudecarea cauzei

în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul acuzării.

Unul din judecătorii completului de judecată a formulat opinie separată,

considerând că sentința este legală și întemeiată.

2015, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că concluziile primei instanțe expuse în sentința de

achitare a inculpatului corespund circumstanțelor stabilite la judecarea cauzei.

Inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, nu a avut niciodată intenția

și scopul de a atenta la viața lui Y. Bogdanov. În privința lui intenționat a fost

pornită urmărirea penală în baza circumstanțelor de fapt falsificate. Serviciile

operative din MAI l-au impus să participe în conspirația dată organizată de ei și

despre care știa și partea vătămată. El era presat de către colaboratorii de poliție, în

deosebi de L. Pîntea. Toate circumstanțele erau inventate de L. Pîntea, el fiind

agent sub acoperire, și colaborând cu acesta se conforma dispozițiilor pe care le

primea. La data comiterii infracțiunii a ieșit cu partea vătămată deoarece așa l-a

obligat L. Pîntea.

Declarațiile părții vătămate și martorilor acuzării nu confirmă vinovăția

inculpatului.

Astfel, partea vătămată Y. Bogdanov a declarat că a fost vizitat de

colaboratorii de poliție Pîntea și Sajin, care au spus că pentru el există un oarecare

pericol, că a comandat omorul Cliovan I. A participat la înscenarea atentatului.

Dar, cele organizate reprezintă o provocare, o presiune de a-l determina să vândă

întreprinderea și nu este încrezut, că inculpatul a fost cel care a comandat omorul.

Martorul L. Pîntea a indicat că a parvenit informația de la o persoană cu un

trecut criminal. S-a stabilit că atentatul s-a pregătit asupra directorului SA

„Agurdino”, că Cliovan I. este persoana care căuta un executor. Toată acțiunea s-a

petrecut pe str. Alba Iulia, inculpatul l-a chemat pe Y. Bogdanov la întâlnire și a

ieșit din automobil. Ulterior, inculpatului i-a fost înmânată suma de bani de la

persoanele care, chipurile, urmau să procure afacerea părții vătămate.

Martorul A. Darienco a relevat că venit la întâlnire cu inculpatul în

consecința propunerii și împreună cu colaboratorul de poliție Pîntea, având rolul de

intermediar pentru procurarea firmei părții vătămate. În regiunea ambasadei Rusiei,

l-au luat pe inculpat, care-i aștepta, s-au deplasat spre sectorul Centru, unde

colaboratorii operativi au dus o discuție cu inculpatul. Asistând la discuția acestora,

a înțeles că inculpatul nu este mulțumit de șeful său, nu este de acord cu acțiunile

acestuia, și a mai auzit de o sumă de bani de 5.000.000 lei.

În declarațiile părții vătămate și martorilor nu se conțin informații relevante

ce ar demonstra vinovăția inculpatului, ultimul fiind achitat în mod întemeiat și

legal, ori la caz indiscutabil a avut loc o provocare mușamalizată, prin metode de

presiune și intimidare asupra inculpatului, care nu avea nici motiv, nici mijloace și

nici scop de a organiza uciderea lui Y. Bogdanov.

Colaboratorul de poliție nu s-a limitat la o supraveghere pasivă a activității

faptelor infracționale a inculpatului, dar la instigat pe inculpat la comiterea

infracțiunii.

Prima instanță, expunând detaliat în sentință declarațiile părții vătămate și a

martorilor, în mod justificat și convingător le-a considerat insuficiente pentru

condamnarea inculpatului, iar acuzarea nu a prezentat probe pertinente și

concludente ce ar dovedi vinovăția inculpatului.

Probele administrate - procesul-verbal de ridicare din dosarul de prelucrare

operativă a 4 discuri cu înregistrările convorbirilor între Cliovan I. și colaboratorul

operativ; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 09.11.2007, între Cliovan I. și

L.Pîntea; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 11.11.2007, între Cliovan I., L.Pîntea

și A.Darienco; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 13.11.2007, între Cliovan I. și

L.Pîntea; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 15.11.2007, între Cliovan I. și

L.Pîntea, nu dovedesc vinovăția inculpatului, deoarece acțiunile de efectuare a

urmăririi penale sunt lovite de nulitate, îndeosebi înregistrările audio-video, fiind

obținute până la pornirea urmăririi penale prin ordonanța din 15.11.2007, și prin

provocarea, facilitarea și încurajarea persoanei la săvârșirea infracțiunii.

Ori, în corespundere cu art. 94 alin. (1), pct. 8), 11) Cod de procedură

penală, în procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin urmare, se exclud din

dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței

sau a altor hotărâri judecătorești datele care au fost obținute cu încălcări esențiale

de către organul de urmărire penală a dispozițiilor prezentului cod, prin

provocarea, facilitarea și încurajarea persoanei la săvârșirea infracțiunii.

Organul de urmărire penală nu a prezentat probe admisibile și incontestabile

ce ar demonstra că inculpatul a organizat comiterea infracțiunii de răpire a lui Y.

Bogdanov în scopul asasinării lui, și că ar fi putut comite această infracțiune fără

ajutorul colaboratorilor de poliție sub acoperire.

Este neîntemeiată plasarea inculpatului în rol de organizator a unui omor la

comandă, nefiind clar rolul lui în realizarea scopului criminal, cine căuta chiler,

cine trebuia să remunereze executorul pentru prestarea serviciilor de omor, care era

rolul celorlalți participanți privind lichidarea fizică a lui Y. Bogdanov.

Argumentul procurorului că declarațiile părții vătămate Y. Bogdanov, ale

martorilor L. Pîntea și A. Darienco, demonstrează vina inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, este neîntemeiat, deoarece probele menționate dimpotrivă

dovedesc faptul provocării și încurajării inculpatului la săvârșirea infracțiunii. L.

Pîntea și A. Darienco, fiind persoane direct cointeresate, urmăreau un alt scop

decât cel de a face lumină în situația creată protejându-și pozițiile lor de serviciu și

mimarea unei opinii că își fac datoria în mod profesional și corect.

În apărare vine atât legea procesuală națională cât și cea jurisprudența

internațională (cauzele Ramanauskas vs Lituania din 5 februarie 2008, Teixeira de Castro vs

Portugalia din 9 iunie 1998, cauza Vanyan vs Rusia din 15 decembrie 2005, cauza Preniuc vs R.

Moldova din 01 iulie 2014 și Sandu vs R. Moldova din 11 februarie 2014).

Și în această ordine de idei, organul de urmărire penală era obligat să

interzică procedura de obținere a probelor prin provocarea, facilitarea și încurajarea

persoanei la săvârșirea infracțiunii, iar probele obținute în urma provocării trebuie

să fie excluse pe caz. Or, potrivit art. 46 al CEDO, art. 4 din Constituția R.

Moldova, jurisprudența CtEDO este obligatorie pentru executare atât de către

organul de urmărire penală cât și de instanța de judecată.

Astfel, pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate probe pertinente și

concludente, ce ar demonstra că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art.

27, 42 alin. (3), 145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal, totodată acuzarea nu a

argumentat prin probe cererea de apel și nu a motivat dezacordul cu concluziile

instanței de fond, neprezentând careva probe noi, suplimentare în favoarea

acuzării, astfel omițând posibilitatea legală de a o mai face, or instanța de judecată,

după cum prevede art. 24 Cod de procedură penală, nu este organ de urmărire

penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau apărării, nefiind prezentate alte

probe decât cele enumerate, astfel situația urmând a fi tratată în favoarea

inculpatului.

La fel, și în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) Cod de procedură

penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.

Acuzarea nu a îndeplinit cerințele legii cu privire la prezentarea probelor de

vinovăție a inculpatului, prezentarea probelor suplimentare, ce ar servi temei

pentru o nouă interpretare a probelor de către instanța de apel.

a declarat recurs ordinar, solicitând casarea decizii și dispunerea rejudecării cauzei

de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că nu au fost supuse verificării probele prezentate în

sprijinul acuzării, instanța făcând trimitere unilateral la declarațiile inculpatului și

argumentele apărării care au fost puse la baza sentinței de achitare.

Instanța a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de acuzare și nu a

apreciat multilateral și obiectiv probele administrate, care în cumul dovedesc

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, or nu s-a expus asupra

tuturor motivelor indicate în apelul procurorului.

Vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate este dovedită prin

probele administrate, fiind indicate și ca motive ale apelului procurorului, instanța

de apel nu s-a expus asupra lor, le-a apreciat eronat, fiind respinsă poziția acuzării

fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar combate învinuirea

incriminată inculpatului.

Instanțele au încălcat cerințele art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură

penală, conform cărora instanța de judecată la pronunțarea sentinței de achitare are

obligația de a indica motivele pentru care sunt respinse probele aduse în sprijinul

acuzării.

Instanța de apel nu a cercetat și apreciat la justa valoare probele expuse în

apelul procurorului care dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate.

Vina inculpatului este dovedită prin: declarațiile părții vătămate Y.

Bogdanov; martorilor Darienco A. și Pîntea L.; procesul-verbal de ridicare din

dosarul de prelucrare operativă a 4 discuri cu înregistrările convorbirilor între

Cliovan I. și colaboratorul operativ; procesul-verbal privind examinarea și

reproducerea în scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 09.11.2007,

între Cliovan I. și Pîntea L.; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în

scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 11.11.2007, între Cliovan I.,

Pîntea L. și Darienco A.; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în

scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 13.11.2007, între Cliovan I. și

Pîntea L.; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a

înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 15.11.2007, între Cliovan I. și Pîntea

L.; raportul de expertiză psihiatrică nr. 611 din 10.12.2007, prin care sa constatat

că Cliovan I. este responsabil de fapta ce i se incriminează.

Probele administrate confirmă intenția directă a inculpatului de a comite

infracțiunea prevăzută de art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal, iar

instanțele de judecată au ignorat totalmente probele prezentate de către acuzare,

punând la baza hotărârilor doar declarațiile acestuia, care au fost prezentate

instanței în formă de înscrisuri.

Probele prezentate confirmă intenția directă a inculpatului de a-l lichida

fizic, adică de a-l omorî pe Y. Bogdanov. Mai mult, acesta chiar a și participat la

răpirea ultimului, creând condiții favorabile pentru realizarea acțiunilor

prejudiciabile, fapt ce exclude cu certitudine versiunea inculpatului referitoare la

provocarea din partea colaboratorului de poliție, care l-au determinat să comită

infracțiunea de care a fost învinuit. În realitate, faptul dat nu este caracterizat așa

cum a invocat-o inculpatul și cum a reținut-o instanțele de judecată, și anume că

rolul colaboratorului de poliție sub acoperire a fost activ și nu s-a limitat doar la o

supraveghere pasivă, necătând la faptul că înregistrările video-audio dovedesc

viceversa și confirmă intenția inculpatului de a-l omorî pe Y. Bogdanov.

Conform acuzației, inculpatul a comis acțiunile prejudiciabile din interes

material, fapt confirmat și în cadrul cercetării judecătorești, deoarece ultimul a fost

reținut în momentul primirii a cotei sale părți de bani, după înscenarea omorului lui

Y. Bogdanov, însă acțiunilor date instanța nu le-a dat apreciere, lăsând în umbră

și motivul comiterii infracțiunii.

Instanța de apel nu a ținut cont că în înregistrările audio-video anexate la

materialele dosarului se conțin expresii ale inculpatului în care dânsul își exprimă

acordul cu propunerile agentului sub acoperire de a-l înlătura pe Y. Bogdanov de la

conducerea SA ,,Midgard Terra” și chiar a-l lichida fizic, apoi cu adevărat

inculpatul a participat la realizarea intenției de omor asupra lui Y. Bogdanov,

primind și cota parte de bani.

Așadar, instanța de apel examinând apelul procurorului nu a apreciat

totalitatea probelor care demonstrează vinovăția inculpatului de comiterea

infracțiunii incriminate, menținând sentința de achitare a inculpatului din motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Potrivit art. 93 alin. (2) - în calitate de probă în procesul penal se admit

elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace: datele de fapt

obținute prin activitatea operativă de investigații pot fi admise ca probe numai în

cazul în care ele au fost administrate și verificate prin intermediul mijloacelor

prevăzute la alin. (2), în conformitate cu prevederile legii procesuale, cu

respectarea drepturilor și libertăților persoanei sau cu restricția unor drepturi și

libertăți autorizate de către instanța de judecată. În conformitate cu prevederile art.

10 alin. (1) și (2) al Legii privind activitate operativă de investigații nr. 45-XIII din

12.04.1994, rezultatele activității operative de investigații pot fi utilizate la

pregătirea și efectuarea acțiunilor de urmărire penală și la înfăptuirea măsurilor

operative de investigații în scopul prevenirii curmării și descoperirii infracțiunilor,

precum și în calitate de probe pentru cauzele penale. Materialele controlului

operativ nu constituie temei pentru limitarea drepturilor, libertăților și intereselor

legitime ale persoanelor fizice și juridice.

Potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor

legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului

procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale

penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act.

Încălcările de ordin absolut ce atrag nulitatea actului se conțin în alin. (2) al

normei vizate, însă încălcările din speță nu cad sub incidența lui.

Relevante în aspectul dosarului sunt stipulările din alin. (4) al aceluiași

articol - încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în alin. (2)

atrage nulitatea actului, dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii – când

partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - când partea ia cunoștință

de materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când partea a fost absentă la

efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată

nemijlocit în instanță.

Însă din dosar reiese că atât în cursul efectuării urmăririi penale, cât și la

terminarea ei, nici inculpatul nici apărătorul nu au semnalat prin nimic careva

încălcări de procedură, acceptând mersul efectuării ei.

Or, aceasta înseamnă, că atât avocatul, cât și inculpatul au avut răgaz pentru

a înainta demers corespunzător la timpul potrivit, iar dacă exercitarea acestui drept

procesual nu a fost utilizat în termenul prevăzut de lege, aceasta impune pierderea

dreptului și nulitatea actului efectuat peste termen (art. 230 alin. (2), (3) Cod de

procedură penală).

Este neîntemeiat și argumentul invocat de instanța de apel, referitor la

provocarea și încurajarea inculpatului de către colaboratorul poliției la săvârșirea

tentativei de omor. Or, potrivit materialelor dosarului inculpatul în acest sens nu s-

a deplâns la organele competente, dar dimpotrivă a acceptat omorul la comandă a

părții vătămate Y. Bogdanov, ademenindu-l pe ultimul să se deplaseze la locul

unde urma să fie asasinat, iar ulterior pentru rolul executat a acceptat și a primit

suma de 40.000 dolari SUA.

Instanța de apel, contrar normelor procesual-penale și practicii CSJ, s-a

limitat la respingerea probelor acuzării ca fiind inadmisibile, fără a lua în

considerație, că atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia la nici o stadie de

urmărire penală și de examinare a cauzei penale în cadrul instanțelor judecătorești

nu au solicitat emiterea uneia asemenea soluții. Inadmisibilitatea probelor fiind

invocată de către instanța de apel din oficiu, tendențios și întru a fi menținută

sentința de achitare, favorabilă pentru inculpat, fapt inadmisibil.

Totodată, instanța de apel urma să menționeze și să supună aprecierii toate

probele examinate în ședința de judecată.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul menționat se reține că, în corespundere cu împrejurările relevate în

partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 7. din

prezenta decizie, instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind infracțiunea incriminată inculpatului în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și a prescripțiilor

de drept material, în baza probelor administrate de acuzare și apărare, acestea fiind

motivat apreciate în temeiul prescripțiilor din art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și al

coroborării lor, corect dispunând achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii

infracțiunii imputate, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii,

instanța de apel în mod argumentat pronunțându-se asupra tuturor motivelor

invocate de procuror în apelul declarat (pct. 3., 7., 8. din decizie).

Concluziile instanțelor privind achitarea inculpatului de sub învinuirea

comiterii infracțiunii incriminate coroborează și cu următoarele împrejurări.

În primul rând, potrivit art. 279 alin. (1) Cod de procedură penală, (redacția

de pînă la 12.06.2003) organul de urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire

penală numai după pornirea urmăririi penale, cu excepția acțiunilor prevăzute în

art.118 (cercetare la fața locului) și în art.130 (percheziția corporală sau ridicarea), care

pot fi efectuate și pînă la pornirea urmăririi. Conform art. 94 alin. (1) pct. 8), 11),

alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, în procesul penal nu pot fi admise ca

probe și, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de

judecată și nu pot fi puse la baza sentinței datele care au fost obținute cu încălcări

esențiale de către organul de urmărire penală a dispozițiilor prezentului cod.

Constituie încălcare esențială a dispozițiilor prezentului cod, la administrarea

probelor, violarea drepturilor și libertăților constituționale ale persoanei sau a

prevederilor legii procesuale penale prin privarea participanților la proces de aceste

drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influențat sau a putut

influența autenticitatea informației obținute, a documentului sau a obiectului.

Datele administrate cu încălcările menționate pot fi utilizate doar ca probe care

confirmă faptul încălcărilor respective și vinovăția persoanelor care le-au admis. În

corespundere cu art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor

legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului

procedural.

Aceste prescripții de drept nu au fost respectate de organul de urmărire

penală.

Or, prin scrisoarea șefului DSO MAI din 15.11.2007, actele din dosarul de

prelucrare operativă, adică cele prezentate de acuzator în vederea susținerii

învinuirii (procesul-verbal de ridicare din dosarul de prelucrare operativă a 4 discuri cu

înregistrările convorbirilor între Cliovan I. și colaboratorul operativ; procesul-verbal privind

examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din

09.11.2007, între Cliovan I. și Pîntea L.; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în

scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din 11.11.2007, între Cliovan I., Pîntea L. și

Darienco A.; procesul-verbal privind examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor

comunicărilor și imaginilor din 13.11.2007, între Cliovan I. și Pîntea L.; procesul-verbal privind

examinarea și reproducerea în scris a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor din

15.11.2007, între Cliovan I. și Pîntea L.), cât și încheierea judecătorului de instrucție din

07.11.207, privind autorizarea interceptărilor, înregistrarea convorbirilor

telefonice, comunicărilor și imaginelor, au fost expediate pentru examinare sub

aspectul prevederilor art. 274 Cod de procedură penală - începerea urmăririi

penale, după epuizarea ultimei acțiuni operative – reținerea lui Cliovan I. în

momentul primirii comisionului în mărime de 40.000 dolari, pentru răpirea și

asasinarea părții vătămate (v. 1, f.d. 5, 6, 70, pct. 3., 8. din decizie).

Doar ulterior, potrivit ordonanței ofițerului DGUP MAI din 15.11.2007, a

fost pornită urmărirea penală în privința lui Cliovan I. în baza art. 27, 145 alin. (3)

lit. f) și m) Cod penal (v. 1, f.d. 1).

Prin urmare, toate probele și actele procedurale menționate, fiind obținute

până la pornirea urmăririi penale sunt lovite de nulitate de drept și nu pot fi admise

ca probe, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot

fi puse la baza unei sentințe de condamnare.

În al doilea rând, conform art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, în procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin urmare, se exclud din

dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței

datele care au fost obținute prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la

săvârșirea infracțiunii.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, colaboratorii poliției pot să activeze tainic,

dar doar sub un control judiciar, cu respectarea garanțiilor procesuale, și fără a

purcede la provocare, iar statul nu trebuie să permită folosirea probelor, dobândite

în rezultatul unor provocări din partea agenților săi, deoarece va avea loc o

încălcare a art. 6 §1 CEDO. Activitatea agenților trebuie să se rezume doar la

investigarea în mod pasiv a activității persoanei respective, fără o influentă

exercitată într-o manieră instigatoare, demonstrându-se că infracțiunea incriminată

persoanei ar fi fost comisă și fără intervenția agentului sub acoperire. În acest sens,

acțiunile procesuale nu trebuie să poarte un caracter de provocare, la baza căreia

întotdeauna se află instigarea la comiterea unor fapte care pot avea consecințe

nefaste pentru alte persoane. Interesul general nu poate justifica folosirea probelor

obținute la instigarea poliției (hotărârile CtEDO în cauzele Teixeira de Castro vs

Portugalia, Khudobin vs Rusia).

Și aceste stipulări legale au fost încălcate de organul de urmărire penală.

Or, în materialele cauzei lipsesc cu desăvârșire actele privind controlul

judiciar asupra infiltrării și activității agentului sub acoperire, iar instanțele de

judecată au constatat motivat și just că activitatea agenților infiltrați Pîntea L. și

Darienco A. nu s-a rezumat doar la investigarea în mod pasiv a activității

inculpatului, dar l-au influențat într-o manieră instigatoare, încurajând-ul la

săvârșirea infracțiunii, acuzarea nedemonstrând că infracțiunea incriminată

inculpatului ar fi fost comisă și fără intervenția agenților sub acoperire (2., 7. din

decizie).

Or, chiar și declarațiile:

lui Pîntea L. că: „…Cliovan I. a spus că el sau eu trebuie să căutăm ieșire la

persoanele de încredere din conducerea fabricii Supraten… care să procure

fabrica Agurdino…, și să ne ofere nouă un comision. La următoarea întâlnire eu i-

am spus că am găsit și am organizat întâlnirea cu intermediarul Darienco A., care

a povestit că a discutat cu conducerea fabricii Supraten și ei sunt gata să achite

5.000.000 dolari pentru procurarea fabricii Agurdino și 1.000.000 dolari pentru

înlăturarea obstacolelor de vânzare a fabricii…Cliovan I. a spus că dorește din

această sumă 60.000 dolari, eu i-am zis că partea lui este de 5%, adică 40.000

dolari și el a căzut de acord cu aceste condiții…, apoi i-am spus că din cota lui și

a mea mai scădem 10.000 dolari pentru kileri și el a acceptat…, la următoarea

întâlnire am discutat despre condițiile de adimenire a părții vătămate de pe

teritoriul fabricii…” (v. 1, f.d. 66, pct. 2., 7. din decizie);

a lui Darienco A. că: „…de la colaboratorii de poliție am primit

instrucțiunile și indicațiile necesare…, trebuia să joc rolul de intermediar și

reprezentant al fabricii Supraten, să povestesc la întâlnire că conducerea Supraten

este gata să achite 5.000.000 dolari pentru procurarea fabricii Agurdino și

1.000.000 dolari pentru înlăturarea obstacolelor de vânzare a fabricii…am fost

luat cu automobilul colaboratorului de poliție și dus la întâlnire…” (v. 1, f.d. 64, pct.

2., 7. din decizie);

cât și a părții vătămate Y. Bogdanov că: „…colaboratorii poliției m-au

instruit în prealabil privind acțiunile lui Cliovan I. și cum să procedezi eu…

ulterior am înțeles că a fost un spectacol înscenat și provocat cu mult timp înainte,

iar Cliovan I. a fost folosit printr-o provocare…” (v. 1, f.d. 96, 157, pct. 2., 7. din

decizie);

dovedesc în mod evident și concludent că activitatea agenților sub acoperire

nu s-a rezumat doar la investigarea în mod pasiv a activității inculpatului, dar ei au

manifestat și o influentă exercitată într-o manieră instigatoare față de inculpat.

În al treilea rând, în corespundere cu art. 419, 26 alin. (3), 24 alin. (2), 325

alin. (1) Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță.

Sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului. Instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. Judecarea

cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate.

Conform jurisprudenței naționale și CtEDO, având în vedere dispozițiile art.

6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare bazându-se

exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese achitat.

(hotărârile CtEDO Popovici vs. Moldova din 27.11.2007, §72, și Dănila vs. România din

8.03.2007, §62-63, hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 - Cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 14.4 – 14.6).

Însă, în pofida normelor specificate, a principiului contradictorialității în

procesul penal și a jurisprudenței nominalizate, se observă că, conform procesului-

verbal al ședinței de judecată a instanței de apel, în cadrul rejudecării cauzei

potrivit regulilor generale după achitarea inculpatului, procurorul și-a fondat

acuzarea exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese

achitat (v. 3, f. d. 122).

Mai mult, conform rechizitoriului, acțiunile inculpatului au fost încadrate în

baza art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (3) lit. f) și m) Cod penal, ca tentativa de omor

intenționat, din interes material, cu răpirea persoanei, săvârșită de două sau mai

multe persoane, la comandă.

Totodată, în prima instanță procurorul, conform procesului-verbal al ședinței

de judecată, a solicitat reîncadrarea acțiunilor inculpatului mai întâi la art. 27, 42-

145 alin. (2) lit. f) și m) Cod penal - tentativa de omor intenționat, cu răpirea

persoanei, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor

persoane, apoi la art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (2) lit. f) și p) Cod penal - cu

răpirea persoanei, la comandă, renunțând astfel la calificativele din interes

material și săvârșită de două sau mai multe persoane (v. 2, f. d. 160, 165).

În apelul declarat, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului în baza

art. 27, 42 alin. (3), 145 alin. (2) lit. f), p) Cod penal - cu răpirea persoanei, la

comandă, reconfirmând, astfel, renunțarea la calificativele din interes material și

săvârșită de două sau mai multe persoane, iar conform procesului-verbal al

ședinței instanței de apel a solicitat condamnarea inculpatului în baza art. 27, 42-

145 alin. (2) lit. f) și m) Cod penal - tentativa de omor intenționat, cu răpirea

persoanei, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor

persoane (v. , f. d. 206, v. 3, f.d. 124, pct. 3. din decizie).

Asupra acestor procese-verbale nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel,

informațiile inserate în actele procedurale vizate sunt prezumate a fi veridice.

Aceste circumstanțe divergente din poziția procurorului, reducerea

volumului acuzării și invocarea unor elemente neincriminate inculpatului prin

rechizitoriu, atestă o învinuire neclară și absolut dubioasă. O asemenea învinuire a

afectat dreptul inculpatului de a ști pentru ce faptă este învinuit (art. 296 alin. (2) Cod

de procedură penală), adică dreptul la apărare.

Totodată, art. 8 alin. (3), 24 alin. (2), 325 alin. (1), 389 alin. (2) Cod de

procedură penală, prevăd că instanța judecătorească nu este organ de urmărire

penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte

interese decât interesele legii. Judecarea cauzei se efectuează numai în limitele

învinuirii formulate. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea

infracțiunii și sentința de condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate

dubiile în probarea învinuirii se interpretează doar în favoarea inculpatului.

Astfel, instanța de judecată nu este în drept să completeze din oficiu

învinuirea cu circumstanțe în fapt care ar justifica-o și care ar agrava situația

inculpatului, și să-și întemeieze soluțiile pe presupuneri și dubii.

Cele expuse denotă faptul că procurorul s-a eschivat să-și exercite în fața

instanței de apel sarcina prezentării probelor, adică nu și-a susținut apelul și

volumul învinuirii înaintate inculpatului, care a fost anterior achitat de instanța de

fond, omițând legala posibilitate oferită de prevederile art. 414, 415, 419 Cod de

procedură penală, de a-și dovedi motivele invocate în apel, iar instanța de apel nu

era în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul

din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese achitat.

Totodată, prevederile art. 427 Cod de procedură penală oferă posibilitatea

contestării prin intermediul recursului ordinar doar a hotărârilor judecătorești,

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, dar nu și

contestarea acțiunilor sau inacțiunilor procurorului care a participat la judecarea

apelului în vederea redresării omisiunilor procesuale comise de el.

În hotărârea CtEDO din 06.04.2010, în cauza Ștefan vs. România, este clar

specificat că procurorul are obligația de a reflecta pretinsele erori înainte de

pronunțarea unei hotărâri definitive, iar statul este cel care trebuie să-și asume

erorile comise de procuror și aceste erori nu trebuie reparate în detrimentul

persoanei vizate în procedura în cauză.

Astfel, soluția dispunerii rejudecării cauzei pentru examinarea repetată a

apelului procurorului potrivit regulilor primei instanțe, în vederea unei eventuale

condamnări a persoanei achitate, în cazul în care procurorul nu a susținut în apel

învinuirea conform rigorilor de drept, ar fi una lipsită de orice suport legal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

Mai mult, recursul declarat, conținând afirmații de felul că: „...instanța a dat

o apreciere incorectă probelor prezentate de acuzare.., le-a apreciat eronat...,

fără o motivare plauzibilă.., nu a cercetat și apreciat la justa valoare probele..,

au ignorat totalmente probele prezentate.., în realitate, faptul dat nu este

caracterizat așa cum a invocat-o inculpatul și cum a reținut-o instanțele de

judecată.., instanța nu le-a dat apreciere.., nu a apreciat totalitatea probelor”,

este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au apreciat circumstanțele

cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl

propune acuzarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care

nu este un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură și, astfel, invocarea doar a acestei chestiuni în recursul ordinar este

lipsită de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursul de pe rol și menționate la pct.

8 din decizie, au constituit deja obiect de examinare în instanțele de fond și de apel,

fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2., 7. din decizie), iar o altă

opinie asupra probelor care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei),

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Este de reținut și faptul, că recurentul nu critică în niciun fel concluzia

instanțelor că probele obținute până la pornirea urmării penale, cât și prin

provocare, nu pot fi puse la baza unei sentinței de condamnare, raportată eventual

la circumstanțele concrete de drept și de fapt invocate în descriptivul hotărârilor

contestate, cât și la normele de drept procesual-penal, și jurisprudența relevantă,

enunțate supra, dar și prin prisma prescripțiilor din art. 2 alin. (1) și (4) Cod de

procedură penală că procesul penal se reglementează de prevederile Constituției

Republicii Moldova, de tratatele internaționale la care Republica Moldova este

parte și de prezentul cod, iar normele juridice cu caracter procesual din alte legi

naționale pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în prezentul cod. ( pct. 8.

din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și

de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile atacate cuprind motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că

recursul de pe rol este unul neîntemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în

cazul în care se constată că el este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul nominalizat este neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil, cu menținerea hotărârilor atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Dorina Tăut, împotriva sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 14 noiembrie 2012 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2015, în privința inculpatului

Cliovan Igor Zinovi, cu menținerea hotărârilor atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 mai 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Constantin Alerguș

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Dosarul nr. 1 ra-195/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

O P I N I E S E P A R A T Ă

a judecătorului Constantin Alerguș

(Expusă în temeiul art. 340 alin. (3) Cod de procedură penală pe cauza

penală în privința lui Cliovan Igor Zinovi)

19aprilie 2016 mun. Chișinău

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 19

aprilie 2016, a fost respins, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Dorina Tăut,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie

2015, în privința inculpatului Cliovan Igor, cu menținerea hotărîrilor atacate.

Pledez pentru o altă soluție decît cea adoptată cu majoritatea de voturi,

din următoarele considerente.

La adoptarea deciziei Colegiului penal lărgit din 19 aprilie 2016 prin

care s-a menținut decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09

aprilie 2015 (de achitare) instanța de recurs s-a bazat pe 3 momente:

-înregistrarea comunicațiilor și imaginilor între I. Clinov și I. Pînteohdin

09.11.2007 (f.d.82-86, vol. I), din 11.11.2007 (f.d.87-89, vol. I), din 13.11.2007

(f.d.89-97, vol. I), din 15.11.2007 (f.d.98-99, vol. I), cît și emiterea încheierii

judecătorului de instrucție din 07.11.2007, privind autorizarea interceptărilor,

înregistrarea convorbirilor telefonice, comunicărilor și imaginilor, toate au

avut loc în afara procesului penal, și respectiv, potrivit art. 94 alin. (1) pct. 8)

alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, nu pot fi admise ca probe;

-în speță a avut loc o provocare de către agentul sub acoperire,iar în

materialele cauzei lipsesc acte privind controlul judiciar asupra infiltrării și

activității acestuia, făcîndu-se trimitere la art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală;

- la judecarea apelului nu s-au respectat prevederile art. 415 alin. (21)

Cod de procedură penală (judecarea apelului după sentința de achitare)

făcîndu-se trimitere la prevederile CEDO în acest sens, menționîndu-se că

procurorul era obligat prin lege să solicite audierea învinuitului prezent,

precum și martorilor acuzării, instanța de recurs concluzionînd că procurorul

nu a susținut în apel învinuirea conform rigorilor de drept, iar aceste erori nu

pot fi reparate în detrimentul persoanei vizate în procedura în cauză. Statul

este cel care trebuie să-și asume erorile comise de procurori (Hotărîrea CEDO

din 06.04.2010 Ștefan vs România).

Opinia mea nu coincide cu cea a majorității completului pe toate

motivele invocate mai sus.

În speță nu persistă careva probe, care ar indica la o provocare din

partea agentului sub acoperire de a comite fapte infracționale.

Materialele cauzei confirmă cu certitudine că intenția inculpatului de a

comite infracțiunea imputată a fost formată cu mult timp mai înainte de a fi

infiltrat agentul sub acoperire. Inculpatul avea un singur scop, material, prin

orice metodă, de a-i prelua businessul părții vătămate.

Determinarea acestuia la comiterea omorului se confirmă și prin

convorbirile avute cu agentul sub acoperire, inclusiv la întîlnirea din

04.12.2007 (f.d.95, vol. I) „Его оставлять,это себе вредить”.

Nereușindu-i prin alte metode, a purces la lichidarea fizică a părții

vătămate, fiind în căutarea unui killer, iar această informație a ajuns la

cunoștința colaboratorilor operativi de poliție, care urmărind scopul curmării

comiterii omorului au decis infiltrarea agentului sub acoperire în baza Legii

nr. 45 din 12 aprilie 1994, privind activitatea operativă de investigații.

Potrivit art. 2 al Legii nominalizate printre sarcinile activității de

investigații sunt (...) prevenirea, curmarea infracțiunilor.

Măsurile operative de investigații printe care și interceptarea

convorbirilor telefonice și a altor convorbiri se desfășoară cu autorizația

judecătorului de instrucțieîn conformitate cu prevederile art. 6, alin. (2) pct. 1)

lit. c) din Legea sus menționată

La materialele cauzei (f.d.70, vol. I) este anexată încheierea

judecătoruluide instrucție din 07.11.2007 privind autorizarea interceptării și

înregistrării convorbirilor telefonice și altor convorbiri între inculpat și

colaboratorul de poliție infiltrat .

Concluzia că inculpatul ar fi fost provocat se bazează doar pe

declarațiile acestuia.

De rînd cu cele stipulate mai sus, țin să menționez că procedura

prevăzută de art. 215 alin. (21) Cod de procedură penală, la judecarea apelului,

a fost respectată.

Astfel, potrivit rechizitoriului probele acuzării sunt declarațiile părții

vătămate Iu. Bogdanov, martorilorA. Darienco și I. Pîntea (agent sub

acoperire), și procesele-verbale privind examinarea și reproducerea

înregistrării comunicărilor și imaginilor.

În instanța de apel au fost audiați inculpatul, partea vătămată și

martorul I. Pîntea, iar depozițiile martorului A. Darienco au fost date citirii.

Astfel că, procedura achitare-condamnare a fost respectată.

Cît privește neadmiterea ca probă a înregistrărilor menționate mai sus,

pe motiv că au fost efectuate pînă la pornirea procesului penal și în această

privință îmi exprim dezacordul .

După cum s-a menționat supra, aceste înregistrări au fost efectuate

legal, în baza Legii nr. 45 din 12.04.1994 privind activitatea operativă de

investigații,cu autorizarea judecătorului de instrucție, iar potrivit art. 10 al

aceleiași legi, rezultatele activității operative de investigații pot fi utilizate în

calitate de probe pentru cauzele penale.

Aceste argumente au fost invocate și de procuror în recursul declarat,

dar nu a primit răspuns.

Mai mult, în cazul în care partea apărării a considerat înregistrările

ilegale, urma să le conteste judecătorului de instrucție cînd a aflat de existența

acestora sau la terminarea urmăririi penale (art. 251 alin. (4) Cod de

procedură penală).

Potrivit jurisprudenței CEDO, probele obținute într-un mod ilegal nu

constituie în sine o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Astfel, CEDO a precizat în cazul Schenk vs Elveția (hotărîrea din 12.07.1988)

că, utilizarea unei înregistrări ce poartă semnele ilegalității din motiv că nu a

fost ordonată de către judecătorul de instrucție nu este o încălcarea a unui

proces echitabil, deoarece apărarea a avut posibilitatea de a contesta

autenticitatea înregistrărilor în termenul și modul stabilit de lege (pct. 21 din

Hotărîrea Plenului CSJ nr. 3 Cu privire la aplicarea de către instanțele

judecătorești a unor prevederi ale CEDO).

La materialele cauzei (f.d.78, vol. III) este anexată decizia Curții

Supreme de Justiție din 21.10.2014 de trimitere a cauzei la rejudecare în

Curtea de Apel Chișinău, prin care s-a constat că Curtea de Apel nu a

respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, nu a răspuns la modul

cuvenit la toate motivele invocate de apelant, astfel că, la noua examinare a

cauzei instanța de apel urma să verifice motivele invocate de procuror

precum că Curtea de Apel nu a dat o apreciere justă probelor care

demonstrează vinovăția inculpatului, altfel spus orientează Curtea de Apel de

a adopta o soluție de condamnare, nefiind invocat nimic asupra verificări

admisibilității anumitor probe.

Potrivit art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală,pentru instanța de

rejudecare, indicațiileinstanței de recurs sînt obligatorii în măsura în care

situația de fapt rămîne cea care a existat la soluționarea recursului.

Astfel, prin indicațiile din această decizie s-au stabilit anumite limite de

judecare s cauzei, și de aceste limite într-o măsură este legată și instanța de

recurs care a judecat recursul, or Curtea de Apel nu s-a conformat

prevederilor art.436 alin. (2) Cod de procedură penală

Consider că probele prezentate de acuzatorul de stat sunt suficiente

pentru adoptarea unei soluții de condamnare. De aceea consider că recursul

ordinar urma să fie admis, casată hotărîrea contestată cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceiașiinstanță de apel în alt complet de judecată.

În temeiul art. 339 alin. (7) Cod de procedură penală, expun și semnez

prezenta opinie separată, care se anexează la dosar.

Judecătorul Colegiului penal Constantin Alerguș