CASE OF PLESHKOV AND PLESHKOVA v. UKRAINE

A cincea secțiune CAUZĂ DE PLESHKOV ȘI PLESHKOVA v. UKRAINE (Aplicația nr. 5783/20) HOTĂRÂREA Strasburg 9 martie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pleshkov și Pleshkova v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A cincea secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni , Președintele Mattias Guyomar, Mykola Gnatovskyy , judecători și Martina Keller, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 5783/20) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 13 Dmytro Gennadiyovych Pleshkov („prima reclamantă”) și fiica sa, Alisa Dmytrivna Pleshkova („a doua reclamantă”; împreună „candidații”), care s-au născut în 1974 și, respectiv, în 2011 și, potrivit celor mai recente informații, trăiesc respectiv în Kyiv și Irpin, și au fost reprezentate, cel mai recent, de dna. Korniyenko, avocat practicant în Kiev; decizia de a anunța guvernului ucrainean („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, cel mai recent dl I. Lishchyna, al Ministerului Justiției, de plângere în temeiul articolului 8 din Convenția privind neexecuția unei hotărâri privind modalitățile de contact dintre solicitanți și de a declara restul cererii inadmisibil; hotărârea de a acorda prioritate cererii (art. 41 din Regulamentul Curții); observațiile părților; după deliberarea privată la 9 februarie 2023, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la presupusul eșec al autorităților de a pune în aplicare o hotărâre dată de Curtea de district Dnipravskyi de Kyiv la 24 Octombrie 2016 și modificată de Curtea de Apel Kyiv la 21 februarie 2017, care stabilește acorduri de contact între primul și al doilea reclamant, care locuiau separat unul de celălalt. Reclamanții se plângeau de o încălcare a articolului 8 din Convenție. Mama celui de-al doilea reclamant, L., cu care locuia, nu a respectat aceste acorduri. Din acest motiv, în cadrul procedurii de executare, care au fost inițiate în septembrie 2018 și sunt încă în curs de desfășurare, judecătorii au impus două amenzi L., pe care nu le-a plătit, și au ordonat suspendarea temporară a permisului de conducere. În plus, pentru că L. în repetate rânduri nu a răspuns la convocarea lor, judecătorii au căutat fără succes inițiarea procedurilor penale împotriva ei și interzicerea temporară a părăsit țara. Pe 10 Noiembrie 2018, în timpul singurei reuniuni organizate de judecători între reclamanții în prezența L., al doilea reclamant a refuzat să comunice cu primul reclamant pentru că a avut frică de el. Potrivit concluziilor unui examen psihologic, ordonat de judecători, al doilea reclamant la 26 Iunie 2019, atitudinea ei negativă față de primul reclamant a fost legată de conflictul dintre el și L. psihologul a subliniat necesitatea de a îmbunătăți relația dintre primul reclamant și L. ca condiție pentru restabilirea “contactului psihologic” între solicitanți. Guvernul a susținut că un reprezentant al serviciilor locale de îngrijire a copilului a fost implicat în procedurile de executare, dar nu a furnizat detalii suplimentare. Primul reclamant s-a plâns, în numele său și în numele celui de-al doilea reclamant, cu privire la neexecuția hotărârii din 24 octombrie 2016 a Curții de District Dnipravskyi. El s-a bazat pe articolele 8 și 46 din convenție, menționând că problema a dezvăluit deficiențe structurale și sistemice în sistemul juridic intern. Guvernul a susținut că primul reclamant a abuzat de dreptul său de aplicare, deoarece el nu a prezentat toate faptele relevante. El a fost responsabil pentru lipsa de contact cu al doilea reclamant, deoarece nu a „cooperat în mod pacific” cu L. și, în schimb, au implicat „în mod prealabil” poliția și judecătorii din litigiu, în timp ce aceasta a luat măsuri rezonabile în vederea aniemia care exista între L. și primul reclamant. În plus, el ar fi putut solicita instanțelor să-i acorde custodia celui de-al doilea reclamant. Curtea consideră că prezenta plângere trebuie examinată numai în temeiul articolului 8. Nu există nici un indiciu că primul reclamant nu a informat Curtea cu privire la orice fapt esențial. Deși nu a menționat unele informații referitoare la procedura internă, nu există motive să creadă că acest lucru a fost premeditat sau că ar trebui considerat ca indicând o intenție de a induce Curtea în eroare. Curtea constată, de asemenea, că plângerea reclamanților nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă, iar obiecțiile guvernului în acest sens ar trebui respinse. Principiile generale privind obligațiile pozitive ale statului în ceea ce privește protecția relației dintre părinții și copiii lor au fost rezumate în, printre alte autorități, Vyshnyakov Ucraina (nr. 25612/12, §§ 35-37, 24 iulie 2018). Curtea a constatat în mod repetat, în cazurile împotriva Ucrainei, că modalitatea necorespunzătoare în care au fost puse în aplicare hotărârile judecătorești cu privire la copii a fost rezultatul lipsei oricărui cadru legislativ și administrativ dezvoltat care ar putea facilita acordurile de conformitate voluntare care implică profesioniștii în domeniul asigurării copilului și al familiei. În plus, cadrul disponibil nu prevedea măsuri adecvate și specifice pentru a asigura, sub rezerva principiului proporționalității, respectarea coercitivă a acestor acorduri (a se vedea Vyshnyakov , citat mai sus, § 46; Bondar v. Ucraina [Comitet], nr. 7097/18, § 36, 17 decembrie 2019; Shvets v. Ucraina [Comitet], nr. 22208/17, § 38, 23 iulie 2019; Gen și alții v. Ucraina [Comitetul], nr. 41596/19 și 42767/19, § 68, iunie 2021; Spitsyn c. Ucraina [Comitetul], nr. 52411/18, § 32, 7 octombrie 2021; și Zhupan c. Ucraina [Comitetul], nr. 38882/18 și 50200/19, § 36, 7 octombrie 2021]. Deși a fost înființat prompt și mai târziu confirmat de un psiholog că al doilea reclamant nu a fost dispus să comunice cu primul reclamant, autoritățile nu au luat măsuri suplimentare pentru a ajuta copilul la adaptarea la tatăl ei, de la care, se pare, ea s-a îndepărtat grav. În special, nu s-a oferit niciun sprijin profesionist vizat pentru a-l ajuta să se obișnuiască cu ideea de a comunica cu primul reclamant, precum și pentru a-l ajuta pe L. să înțeleagă că acest lucru a fost în interesul copilului, în conformitate cu hotărârea obligatorie dată de Curtea de District Dnipravskyi la 24 octombrie 2016 (a se vedea punctul 2 de mai sus, și compară Zhupan , citată mai sus § În plus, natura și amploarea implicației serviciilor de bunăstare a copilului în acest sens nu sunt clare. 11. Autoritățile au fost conștienți de faptul că mama celui de-al doilea reclamant a fost obstacolizarea contactului dintre solicitanți. Cu toate acestea, măsurile coercitive limitate impuse în acest sens nu au produs rezultate (a se vedea punctul 2 de mai sus, și comparați Begović v. Croația [Comitet], nr. 35810/14, § 67, 13 iunie 2019). 12. În ansamblu, Curtea, având în vedere faptul că sarcina autorităților interne în acest caz a fost respinsă de relația tensă dintre primul reclamant și L., constată că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația pozitivă în temeiul articolului 8 de a asigura aplicarea acordurilor de contact ale reclamantelor, astfel cum se prevede în hotărârea Tribunalului de District Dnipravskyi din 24 octombrie 2016 (compare În aceste circumstanțe, primul reclamant nu poate fi respins pentru faptul că nu se solicită instanțelor să-i acorde custodia celui de-al doilea reclamant. 13. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 8 APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIUNII 14. Reclamanții au solicitat în comun 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește neîntregirile. Prejudiciu material. Primul reclamant a solicitat, de asemenea, 68.000 de hryvnie ucrainene (echivalent cu aproximativ 1.800 EUR), plus impozitul pe valoarea adăugată, corespunzător cu suma pe care a întreprins-o pentru a plăti reprezentanților reclamanților în cadrul procedurii dinainte de Curte în temeiul contractelor de asistență juridică relevante și 500 EUR pentru cheltuielile poștale. 15. Guvernul a susținut că afirmațiile nu au fost justificate și excesive. 16. Curtea aprobă în comun reclamanții 4.500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi impugnabil și EUR 1 000 la primul reclamant pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii dinaintea Curții, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru el. Curtea respinge restul cererii. 17. Rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro) către solicitanți în comun, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (o mie de euro) către primul reclamant, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru el, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 martie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

CASE OF PLESHKOV AND PLESHKOVA v. UKRAINE

(Application no. 5783/20)

JUDGMENT

STRASBOURG

9 March 2023

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Pleshkov and Pleshkova v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Carlo Ranzoni

, President

,

Mattias Guyomar,

Mykola Gnatovskyy

, judges

,

and Martina Keller,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

5783/20) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 13

January 2020 by two Ukrainian nationals, Mr Dmytro Gennadiyovych Pleshkov (“the first applicant”) and his daughter, Ms Alisa Dmytrivna Pleshkova (“the second applicant”; together “the applicants”), who were born in 1974 and 2011 respectively and, according to the most recent information, live in Kyiv and Irpin respectively, and were represented, most recently, by Ms

M.

Korniyenko, a lawyer practising in Kyiv;

the decision to give notice to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their Agent, most recently Mr I. Lishchyna, of the Ministry of Justice, of the complaint under Article

8 of the Convention concerning the non-enforcement of a judgment on contact arrangements between the applicants, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the decision to give priority to the application (Rule 41 of the Rules of Court);

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 9 February 2023,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The case concerns the alleged failure of the authorities to implement a judgment given by the Dniprovskyi District Court of Kyiv on 24

October 2016 and amended by the Kyiv Court of Appeal on 21 February 2017, setting out contact arrangements between the first and the second applicant, who were living separately from each other. The applicants complained of a violation of Article

8 of the Convention.

2

.

The second applicant’s mother, L., with whom she was living, failed to comply with those arrangements. For that reason, in the course of enforcement proceedings, which were initiated in September 2018 and are still ongoing, the bailiffs imposed two fines on L., which she did not pay, and ordered a temporary suspension of her driving licence. In addition, because L. had repeatedly failed to respond to their summons, the bailiffs unsuccessfully sought the initiation of criminal proceedings against her and a temporary ban on her leaving the country. On 10

November 2018, during the only meeting which the bailiffs organised between the applicants in the presence of L., the second applicant refused to communicate with the first applicant because she was afraid of him. According to the conclusions of a psychological examination, ordered by the bailiffs, of the second applicant on 26

June 2019, her negative attitude towards the first applicant was linked to the conflict between him and L. The psychologist pointed to the need to improve the relationship between the first applicant and L. as a precondition for re-establishing “psychological contact” between the applicants. The Government submitted that a representative of the local child welfare services had been involved in the enforcement proceedings, but they did not provide any further details.

THE COURT’S ASSESSMENT

3.

The first applicant complained, on his own behalf and on behalf of the second applicant, about the non-enforcement of the judgment given by the Dniprovskyi District Court on 24 October 2016. He relied on Articles

8 and

46 of the Convention, stating that the issue disclosed structural and systemic deficiencies in the domestic legal system.

4.

The Government contended that the first applicant had abused his right of application, as he had not presented all the relevant facts. He had been responsible for the lack of contact with the second applicant, since he had failed to “peacefully cooperate” with L. and instead had “prematurely” involved the police and the bailiffs in the dispute, whereas the latter had taken reasonable actions in view of the animosity which existed between L. and the first applicant. In addition, he could have applied to the courts to grant him custody of the second applicant.

5.

The Court considers that the present complaint is to be examined solely under Article 8.

6.

There is no indication that the first applicant failed to inform the Court of any essential facts. Even though he did not mention some information regarding the domestic proceedings, there is no reason to believe that this was premeditated or that it should be viewed as indicating an intention to mislead the Court.

7.

The Court further finds that the applicants’ complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible and the Government’s objections in this regard should be dismissed.

8.

The general principles concerning the State’s positive obligations with regard to the protection of the relationship between parents and their children

have been summarised in, among other authorities,

Vyshnyakov

v.

Ukraine

(no. 25612/12, §§

35-37, 24

July 2018).

9.

The Court has repeatedly found in cases against Ukraine that the inappropriate manner in which court judgments regarding children were implemented were the result of a lack of any developed legislative and administrative framework that could facilitate voluntary compliance arrangements involving family and child welfare professionals. Furthermore, the available framework did not provide for appropriate and specific measures to ensure, subject to the proportionality principle, coercive compliance with those arrangements (see

Vyshnyakov

, cited above, §

46;

Bondar v.

Ukraine

[Committee], no.

7097/18, §

36, 17

December

2019;

Shvets v.

Ukraine

[Committee], no.

22208/17, §

38, 23

July

2019;

Gen and

Others v.

Ukraine

[Committee], nos.

41596/19 and 42767/19, §

68,

10

June 2021;

Spitsyn v. Ukraine

[Committee], no. 52411/18, §

32, 7

October 2021; and

Zhupan v.

Ukraine

[Committee], nos.

38882/18 and 50200/19, §

36, 7

October 2021).

10.

Those findings are equally pertinent to the present case. Although it was promptly established and later confirmed by a psychologist that the second applicant was unwilling to communicate with the first applicant, the authorities took no further measures to assist the child in adapting to her father, from whom, it appears, she had become seriously alienated. In particular, no professional targeted support was provided to assist her in getting used to the idea of communicating with the first applicant, as well as to help L. to understand that this was in the child’s best interests, according to the binding judgment given by the Dniprovskyi District Court on 24

October 2016 (see paragraph 2 above, and compare

Zhupan

, cited above, §

33). In addition, the nature and the extent of the child welfare services’ involvement in that regard is unclear.

11.

The authorities were aware of the fact that the second applicant’s mother was obstructing contact between the applicants. However, the limited coercive measures imposed on her in that connection produced no results (see paragraph 2 above, and compare

Begović v.

Croatia

[Committee], no.

35810/14, §

67, 13 June 2019).

12.

On the whole, the Court, being mindful of the fact that the domestic authorities’ task in the present case was rendered difficult by the strained relationship between the first applicant and L., finds that the authorities did not fulfil their positive obligation under Article 8 to enforce the applicants’ contact arrangements as set out in the Dniprovskyi District Court’s judgment of 24 October 2016 (compare

Begović

, cited above, §§

69-73). In these circumstances, the first applicant cannot be reproached for not applying to the courts to grant him custody of the second applicant.

13.

There has accordingly been a violation of Article 8.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

14.

The applicants jointly claimed 15,000 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage. The first applicant also claimed 68,000 Ukrainian hryvnias (equivalent to approximately EUR

1,800), plus value-added tax, corresponding to the sum he had undertaken to pay to the applicants’ representatives in the proceedings before the Court pursuant to the relevant legal assistance contracts, and EUR 500 for postal expenses.

15.

The Government contended that the claims were unsubstantiated and excessive.

16.

The Court awards the applicants jointly EUR

4,500 in respect of non

‑

pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, and EUR

1,000 to the first applicant for the costs and expenses incurred in the proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to him. The Court rejects the remainder of the applicants’ claim.

17.

The default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 8 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 4,500 (four thousand five hundred euros) to the applicants jointly, plus any tax that may be chargeable, in respect of non

‑

pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros) to the first applicant, plus any tax that may be chargeable to him, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 9 March 2023, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Martina Keller

Carlo Ranzoni

Deputy Registrar

President