1ra-487/2016 — art. 352 alin. 3 lit. d CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 352 alin. 3 lit. d CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1, pct. 6,10 CPP
1ra-487/2016 — art. 352 alin. 3 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul 1ra-487/2016
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
D E C I Z I E
13 aprilie 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte – Petru Ursache,
Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate
de avocații Ionaș Gheorghe și Bargan Iurie în numele inculpatului Popînin Igor,
prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău
din 12 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui
Popînin Igor Vladimir,
născut la 26 martie 1988, originar și domiciliat în or.
Ungheni, str. O. Ungureanu, nr. 9/2 ap. 9
Datele referitoare la termenul de examinare a
cauzei:
de la 22 iulie 2015 - pînă la 26 august 2015
(instanța de fond);
de la 15 septembrie 2015 - pînă la 12 noiembrie
2015 (instanța de apel);
de la 26 ianuarie 2016 – pînă la 13 aprilie 2016
(instanța de recurs ordinar).
Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală
legal executată.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 august 2015,
examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Popînin
Igor a fost condamnat în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, la 3 ani
închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.
În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a
fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a constatat că, Popînin
Igor, exercitînd în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite a unui drept
presupus, exprimat prin existența unei pretinse datorii din partea lui Levința
Vitalie față de Taran Anatolii, acționînd în scopul asigurării achitării acestei
datorii la 07 februarie 2015, aproximativ la orele 1700 , împreună cu alte persoane
1
aflîndu-se în or. Orhei, str. Vasile Lupu, au stopat automobilul de model
”Renault Megane” cu n/î OR BS – 491, unde l-au forțat pe Levința V. să coboare
din autoturism, după care cu automobilul de model ”Mercedes Vito” cu n/î
C RS – 041, l-au transportat într-un garaj din aproprierea pieței auto ”Pruncul”
din mun. Chișinău. Ulterior, Popînin Ig. împreună cu alte persoane acționînd
cu o intenție unică, îndreptată spre stingerea pretinsei datorii a lui Levința V.
către Taran A., l-au deposedat pe primul de un inel și un lanț din aur la preț de
58 000 lei, după care au luat de la partea vătămată bani în suma de 1600 Euro,
echivalentul a 33 296 lei. În continuare, Popînin Igor l-a obligat pe Levința V. să
scrie o recipisă precum că ar fi dator lui Taran A. cu 10 000 Euro, concomitent
solicitînd transmiterea acestor bani în termeni cît mai restrînși, acțiuni ilegale
care s-au soldat cu cauzarea părții vătămate de daune în proporții deosebit de
mari în sumă de 91 296 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel acuzatorul de stat, care invocînd
blîndețea pedepsei a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărîri
potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie
condamnat conform învinuirii formulate la 5 ani închisoare, cu executarea în
penitenciar de tip semiînchis.
În argumentarea cererii de apel procurorul a invocat că instanța de fond
la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise și
circumstanțele cauzei, menționînd că scopul pedepsei penale poate fi atins doar
prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, or necesitatea numirii
unei astfel de categorii de pedeapsă rezultă din comportamentul inculpatului,
care doar formal a recunoscut vina.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12
noiembrie 2015, apelul declarat a fost admis, casată sentința în partea aplicării
pedepsei și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima
instanță prin care, Popînin Igor a fost condamnat în baza art. 352 alin. (3) lit. d)
Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.
În motivarea soluției adoptate Colegiul a menționat că, deși instanța
de fond just a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, iar acțiunile
inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal,
pedeapsa numită inculpatului cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este
2
nejustificată, la stabilirea căreia instanța de fond nu a ținut cont de prevederile
art. 61 și 75 Cod penal precum și de circumstanțele de fapt ale cauzei, de
persoana inculpatului, de consecințele survenite, în speță lipsind careva motive
pentru a suspenda executarea pedepsei stabilite.
Totodată, instanța de apel a relevat că în cauză lipsesc temeiuri de a stabili
limita de pedeapsă lui Popînin Ig. mai mare de cît cea stabilită prin sentință,
însă, reieșind din gravitatea infracțiunii comise, este oportun dispunerea
executării reale a pedepsei numite de prima instanță, cu izolarea acestuia de
societate.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar avocatul
Ionaș Gheorghe în numele inculpatului, care, invocînd prevederile art. 427
alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu
menținerea sentinței instanței de fond, argumentînd că instanța de apel
greșit a admis apelul, deoarece în speță nu există careva interdicții pentru
condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite.
Instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 și
90 Cod penal, astfel fiind efectuată o greșită individualizare a executării
pedepsei numite prin sentință.
Sancțiunea normei penale în baza căreia Popînin Ig. a fost condamnat
prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 8 ani, iar instanța de apel incorect a
indicat faptul că legea penală ar prevedea pedeapsa maximă cu închisoare pe
un termen de 12 ani, astfel incorect a agravat situația condamnatului.
7.1. Exprimîndu-și dezacordul cu decizia nominalizată, avocatul Bargan
Iurie în numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, care, menționînd
prevederile pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită, casarea
hotărîrii instanței de apel cu menținerea sentinței.
În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:
- instanța de apel nu și-a argumentat soluția privind excluderea
prevederilor art. 90 Cod penal și dispunerea executării reale a pedepsei
stabilite;
- în speță sunt prezente un cumul de circumstanțe atenuante, iar instanța
de apel nu le-a luat în considerație și fără a ține cont de personalitatea
inculpatului, care pentru prima dată este atras la răspundere, se caracterizează
3
pozitiv, greșit a concluzionat că în prezenta cauză nu au fost stabilite careva
circumstanțe pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, iar corectarea și
reeducarea inculpatului este posibilă numai în condiții de izolare de societate.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de
procedură penală, acuzatorul de stat, a depus referință privind opinia sa asupra
recursurilor ordinare declarate de avocații Ionaș Gh. și Bargan Iu. în numele
inculpatului, argumentînd că motivele invocate de recurenți, nu sunt aplicabile
din punct de vedere al prezenței erorii de drept prevăzute la art. 427 Cod de
procedură penală, iar pedeapsa a fost stabilită în dependență de circumstanțele
atenuante și agravante prevăzute la art. 76-77 Cod penal, precum și efectele
acestora prescrise în art. 78 Cod penal.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare
declarate, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal
decide inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,
instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului
declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în
drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este
vădit neîntemeiat.
Potrivit dispoziției art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,
hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile
de drept comise de instanțele de fond și apel doar în prezența temeiurilor
menționate de norma dată.
Colegiul constată, că în recursurile declarate avocații Bargan Iu. și
Ionaș Gh. în numele inculpatului, au invocat temeiurile de drept prevăzute
la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează că
hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile
comise de instanțele de fond și de apel cînd hotărîrea atacată nu cuprinde
motivele pe care se întemeiază soluția, sau instanța a admis o eroare gravă de
fapt care a afectat soluția instanței și cînd a fost aplicată o pedeapsă
individualizată contrar prevederilor legale.
Totodată, instanța de recurs atestă, că autorii recursurilor nu contestă
4
starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a
acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va pronunța referitor la
aceste aspecte, dar critică decizia instanței de apel numai referitor la
excluderea prevederilor art. 90 Cod penal - condamnarea cu suspendare
condiționată a executării pedepsei.
Colegiul, consideră că temeiurile pentru recurs semnalate de recurenți
nu sunt aplicabile în prezenta speță, iar instanța de apel la soluționarea
chestiunii cu privire la individualizarea executării pedepsei stabilite
inculpatului și-a argumentat soluția adoptată, acordînd deplină eficiență
prevederilor art. 61, 75 Cod penal.
Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată
este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare
a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina
libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de
regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei
ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a
acesteia.
Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de
alin. (1) art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsa luînd în
considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite,
motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea
daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează
răspunderea, ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate asupra
corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.
Astfel, după ce a stabilit pedeapsa, continuînd operațiunea de
individualizare cu privire la executarea acesteia, ținînd cont de
circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată
poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului. Suspendarea
condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de individualizare a pedepsei,
conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă stabilirea
cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.
O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal,
constituie concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute
5
pedeapsa stabilită.
Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul
pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În
formarea convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor
expres prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a
condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în
timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea
infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul
cercetării judecătorești.
În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul
îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod
penal, nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a
ultimului la această măsură de individualizare judiciară a executării
pedepsei stabilite.
Colegiul penal ține să menționeze că în speța discutată, la stabilirea
pedepsei inculpatului, instanța de apel just a concluzionat că prima instanță
dispunînd suspendarea condiționată a pedepsei stabilite inculpatului, n-a
reținut suficiente temeiuri de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece
infracțiunea prevăzută de art. 352 alin. (3) Cod penal, face parte din categoria
celor grave, pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii pe un termen
de la trei la opt ani, acesta s-a eschivat de la urmărirea penală, fapt care a dus
la tergiversarea efectuării investigațiilor de către organul de urmărire penală.
În argumentarea acestei concluzii, Colegiul reține circumstanțele și
împrejurările în care s-a săvîrșit infracțiunea, precum și metoda în care
inculpatul a acționat în privința părții vătămate, fapt care face ca gravitatea
acesteia să sporească, și anume: (infracțiunea a fost săvîrșită de mai multe
persoane, au stopat automobilul în care se deplasa pătimitul, l-au forțat să
coboare din automobil, l-au transportat cu un alt automobil în incinta unui
garaj, unde l-au deposedat de bunuri și l-au obligat să elibereze o recipisă, care
ar confirma unele obligațiuni).
Ținînd cont de toate circumstanțele prezente în speță, Colegiul
consideră, întemeiată concluzia instanței de apel, referitor la faptul că prima
instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, și
6
nejustificat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, iar corectarea ultimului
este imposibilă fără izolarea de societate, cu dispunerea executării pedepsei
în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, luînd în considerație, după cum a fost specificat mai sus,
prezența circumstanțelor atenuante, la care fac referire avocații Ionaș Gh. și
Bargan Iu. în recursurile declarate, (săvîrșirea pentru prima dată a unei
infracțiuni, se caracterizează pozitiv, este încadrat în cîmpul muncii)
precum și faptul că prezenta cauză a fost examinată în baza probelor
administrate la faza de urmărire penală (art. 3641 CPP), instanța de recurs
consideră că aceste împrejurări au determinat corect instanța de apel, de a-i
stabili inculpatului pedeapsa închisorii mai aproape de limita minimă
prevăzută de sancțiunea normei penale în baza căreia a fost condamnat. La
acest capitol, Colegiul ține să menționeze, că în cazul în care instanțele de
judecată au constatat circumstanțe atenuante și au redus pedeapsa, după caz
pînă la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a
prevederilor art. 90 Cod penal.
Argumentul avocatului Ionaș Gh. prin care se invocă că sancțiunea
normei penale în baza căreia Popînin Ig. a fost condamnat prevede pedeapsa
închisorii de la 3 la 8 ani, iar instanța de apel incorect a indicat faptul că legea
penală ar prevedea pedeapsa maximă de închisoare pe un termen de 12 ani,
astfel a agravat situația condamnatului, Colegiul penal îl respinge ca fiind
neîntemeiat și declarativ.
La acest capitol instanța de recurs relevă, că prin decizia instanței nu s-a
făcut o astfel de constatare, fiind menționat ”Infracțiunea pentru care Popînin Igor
a fost condamnat, conform art. 16 Cod penal, face parte din categoria celor grave, pentru
care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani” (f.d.86,
vol. II). Prin urmare, concluzia instanței de apel la acest capitol este justă și
întemeiată, or într-adevăr infracțiunea săvîrșită de inculpat în conformitate cu
prevederile art. 16 alin. (4) Cod penal, face parte din categoria celor grave, iar
pedeapsa maximă cu închisoarea pentru această categorie de infracțiuni este de
pînă la 12 ani, inclusiv.
Așadar, Colegiului penal, statuează că pedeapsa cu închisoare și
modalitatea de executare a acesteia aplicată inculpatului, a fost stabilită și
7
individualizată corect, în așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea
respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare,
iar aplicarea unei pedepse mai blînde, poate încuraja pe viitor săvîrșirea
altor infracțiuni.
Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa stabilită
de instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și
scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale,
corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni
atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.
Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorii
de drept ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge
la concluzia că recursurile sunt inadmisibile, deoarece sunt vădit
neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocații Ionaș
Gheorghe și Bargan Iurie în numele inculpatului Popînin Igor, împotriva
deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015,
în cauza penală în privința lui Popînin Igor Vladimir, ca fiind vădit
neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă, publicată la 12 mai 2016.
Președinte Petru Ursache
Judecătorii Constantin Alerguș
Vladimir Timofti
8