1ra-285/2016 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-285/2016 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-285/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

06 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru Moraru

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocata

Lepădatu Tatiana în numele inculpatului Rapcea Ion, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2015, în

cauza penală în privința lui

Rapcea Ion Mihail,

născut la 17 septembrie 1984, originar și domiciliat în mun.

Chișinău, str. Rahmaninov, nr. 38, ap. 25.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

(instanța de apel);

de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Rapcea Ion a fost achitat de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute la

art. 190 alin. (4) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

că, la 01 august 2013, aflîndu-se în apartamentul nr. 39 din str. Rahmaninov nr.

36, mun. Chișinău, urmărind scopul dobîndirii ilicite a banilor, dîndu-și seama

de caracterul ilicit al acțiunilor sale, acționînd cu intenție directă, prin abuz de

încredere, sub pretextul procurării unui lot de mere, l-a convins pe Ilie-Zencenco

Alexandru să-i transmită bani în sumă de 4750 Euro - echivalentul a 85 000 lei,

bani care s-a obligat să-i restituie pînă la data de 01.12.2013.

Ulterior, continuîndu-și acțiunile ilegale îndreptate spre realizarea

scopului criminal pentru a da din nou o falsă legalitate acțiunilor sale, în scopul

eschivării de la Ilie-Zencenco Alexandru la 16 decembrie 2013 i-a promis acestuia

1

că îi va aduce un automobil din Europa, iar suma de bani pe care anterior a

primit-o va fi considerată preluată ca avans pentru procurarea automobilului,

însă din nou l-a dus în eroare pe ultimul.

acesteia cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Rapcea Ion să fie condamnat conform învinuirii formulate, la

9 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În argumentarea soluției solicitate apelantul a invocat următoarele:

- concluziile instanței de fond precum că între inculpat și partea vătămată

au existat relații civile sunt total eronate și nu corespund circumstanțelor cauzei

constatate în cadrul cercetării judecătorești;

- instanța nu a dat nici o apreciere probelor prezentate de acuzare și în

general nu s-a pronunțat asupra acestora;

- acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, iar prima instanță neîntemeiat a ignorat declarațiile părții vătămate

precum și a martorului Ninic Vl., care cu certitudine a declarat că nu a activat

împreună cu inculpatul din anul 2011.

octombrie 2015, apelul acuzatorului de stat a fost admis, casată sentința și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care, Rapcea Ion a fost condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, la 7 ani și

6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea bunurilor materiale

pe un termen de 4 ani.

comiterii infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, adică dobîndirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere cu

cauzarea de daune în proporții mari, invocate în rechizitoriu, concluzionînd

totodată că, deși inculpatul nu și-a recunoscut vina, în comiterea infracțiunii

imputate, vinovăția acestuia este dovedită pe deplin prin declarațiile părții

vătămate, martorilor Doba Igor, Tofănică Dragoș și Ninic Vladimir, precum și

prin materialele cauzei cercetate în cadrul ședinței instanței de fond și apel.

Instanța de apel a conchis că inculpatul de facto și-a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, totodată Colegiul a apreciat critic declarațiile

2

acestuia precum că, a împrumutat de la partea vătămată suma de 4750 Euro și

nu a avut intenția de a nu restitui împrumutul, deoarece aceste afirmații nu

corespund adevărului și sunt date cu scopul de a se eschiva de răspundere

penală, fiind combătute prin cumulul de probe examinat în cadrul cercetării

judecătorești.

În continuare, instanța de apel a concluzionat că în speță cu certitudine s-a

constatat că în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele infracțiunii

incriminate, iar faptul că acesta a restituit prejudiciul cauzat victimei s-a datorat

doar acțiunilor insistente ale părții vătămate ulterior după pornirea urmăririi

penale.

La stabilirea pedepsei lui Rapcea I. Colegiul penal ținînd cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al faptei săvîrșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării sau reeducării vinovatului, a ajuns la

concluzia că corectarea acestuia poate avea loc doar prin aplicarea unei pedepse

privative de libertate.

avocatul Lepădatu Tatiana în numele inculpatului, care invocînd temeiul de

drept prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită

casarea acesteia cu menținerea sentinței primei instanțe.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:

- probele care au fost puse la baza deciziei instanței de apel nu confirmă

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate;

- concluzia instanței de apel precum că inculpatul ”de facto” și-a

recunoscut vinovăția este lipsită de orice temei, or instanța nu și-a argumentat

concluzia și nu a indicat prin care declarații Rapcea I. și-a recunoscut vina;

- lipsite de temei sunt și concluziile instanței de apel precum că prin

declarațiile martorilor Ninic Vl., Tofănică D. și Doba Ig. a fost demonstrată

vinovăția inculpatului, deoarece împrejurările relatate de acești martori nu

indică la faptul că Rapcea I. l-a dus în eroare sau l-a înșelat pe pătimit referitor la

activitatea sa și scopul împrumutului, or anterior au mai fost cazuri cînd

inculpatul a mai împrumutat de la alte persoane bani pe care nu i-a restituit în

termen, iar imposibilitatea rambursării la timp a datoriei nu poate fi tratată drept

intenție de dobîndire ilicită a bunurilor altei persoane prin escrocherie;

3

- procesele-verbale de ridicare și examinare a recipiselor confirmă în

exclusivitate faptul împrumutului acordat inculpatului, situație pe care

inculpatul de la bun început a recunoscut-o;

- în speță nu a fost prezentată nici o probă, care ar confirma intenția de a

dobîndi bani de la partea vătămată prin escrocherie;

- concluzia instanței de apel privind vinovăția inculpatului se axează în

exclusivitate pe probe care confirmă că Rapcea I. a primit de la partea vătămată

bani cu titlu de împrumut, iar potrivit art. 867 alin. (1) Cod civil, bunurile în

temeiul contractului de împrumut se transmit în proprietatea împrumutatului,

astfel că acesta este liber de a dispune în ceea ce privește folosirea lor, inclusiv

în scopuri personale.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

ordinare declarate, argumentînd, că instanța de apel a examinat cauza ținînd

cont de prevederile art. 26-27, 93-101 Cod de procedură penală, iar acțiunile

inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 190 alin. (4) Cod penal. Totodată,

procurorul a menționat că recurentul în recursul declarat nu a indicat în ce constă

problema de drept de importanță generală abordată în cauză și care este eroarea

de drept comisă de instanță, solicitînd doar reaprecierea probelor.

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursurile avocatei în

numele inculpatului urmează a fi admise din următoarele considerente:

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

În acest aspect, Colegiul lărgit va statua și asupra respectării prevederilor

art. (1) alin.(3) Cod procedură penală, care, stipulează, că organele de urmărire

penală și instanțele judecătorești în cursul procesului sunt obligate să activeze în așa

mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată.

În susținerea recursurilor, se invocă temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, menționîndu-se că în acțiunile inculpatului

lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, iar între părți au

4

avut loc relații civile.

Instanța de recurs consideră, că în speță este prezentă eroarea de drept

menționată de recurentă.

Analizînd materialele cauzei Colegiul lărgit ajunge la concluzia că,

instanța de apel nu a examinat cauza în privința lui Rapcea Ion sub toate

aspectele, complet și obiectiv, cu respectarea prevederilor art. 414, 417 alin. (1)

pct. 7) și 8) Cod de procedură penală și nu a făcut o analiză amplă probelor

prezentate cu expunerea argumentărilor sale, iar probele administrate în

cauză, nu au fost verificate și apreciate în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

lor, iar în ansamblu – în coroborare cu alte probe.

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs concluzionează că, instanța

de fond corect a conchis că învinuirea adusă lui Rapcea Ion nu este bazată pe

probe concludente, ce ar dovedi vinovăția acestuia, probe, care ar confirma prin

ce anume s-a exprimat înșelăciunea sau abuzul de încredere în acțiunile

inculpatului.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că art.190 Cod penal

prezumă, că dobîndirea ilicită a bunurilor urmează să fie înfăptuită prin

înșelăciune și abuz de încredere, elemente ce au fost încriminate inculpatului.

Sub acest aspect instanța de recurs relevă:

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobîndirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Astfel, elementul material

se realizează prin acțiunea de dobîndire ilicită a bunurilor, fiind întregit cu altele

două, conținute în textul normei de încriminare - înșelăciune sau abuz de

încredere.

Prin dobîndire ilicită a bunurilor legiuitorul prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru

altul) transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau

imobil, altor valori străine sau dreptului asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variante (metode), procedee și tehnici de

operare ale făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine, despre

apartenența de firmă și posibilitățile financiare; dezinformarea victimei privitor

la marfă, etc; ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii pentru

5

comunicare victimei ș.a.;

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între

făptuitor și victimă, care la rîndul lor au în suport relații de prietenie, de serviciu,

de afaceri etc. care, cunoscînd o anumită evoluție și avînd amprenta încrederii,

sunt exploatate cu rea-voință de potențialul escroc la realizarea rezoluției

infracționale.

Prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de

încredere, care în realitate se și pot suprapune, făptuitorul induce victima în

eroare, îi creează o falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele

utilizate, pentru a realiza transmiterea voită, sub incidența sa ori a altei persoane

bunului sau dreptului asupra lui, ce aparține celui supus manoperelor

frauduloase.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau

împrejurări. Aptitudinea unui mijloc sau metode de a induce în eroare depinde

și de personalitatea victimei, de gradul de instruire educație, mediul din care

provine, de starea psihică în care se găsea în momentul săvîrșirii faptei etc.

Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă.

Luînd în considerație cele reiterate mai sus referitor la elementele

infracțiunii imputate lui Rapcea Ion în raport cu hotărîrile menționate, instanța

de recurs susține poziția primei instanțe și anume că probele prezentate de

acuzare în ședința de judecată nu demonstrează dobîndirea prin înșelăciune și

abuz de încredere a sumei de 4750 Euro de către Rapcea I, or din declarațiile

inculpatului, a părții vătămate și martorilor audiați în cadrul cercetării

judecătorești, cu certitudine rezultă că Ilie-Zelenco A. i-a transmis lui Rapcea I.

suma de 4750 Euro cu titlu de împrumut pentru desfășurarea unei activități economice.

Tot aici Colegiul penal ține să menționeze, că reieșind din textul ordonanței

de punere sub învinuire și rechizitoriu lui Rapcea I. i s-a incriminat ”sub pretextul

procurării unui lot de mere a convins cunoscutul său Ilie –Zelenco să-i transmită bani

în sumă de 4750 euro…”, însă, acuzarea nu a prezentat careva probe în

confirmarea acestei versiuni, ori din materialele cauzei rezultă că Rapcea I.

într-adevăr se ocupa de procurarea și vînzarea merelor, fapt care de la bun

început a fost confirmat și de partea vătămată. În susținerea acestei concluzii

6

Colegiul lărgit menționează declarațiile părții vătămate care a relatat: ”Ion s-a

apropiat de mine ca să-i împrumut bani pentru lucru. El se ocupa cu vînzarea merelor și

era sezonul pînă în decembrie” (f.d.130), depozițiile martorilor Doba Ig. din care

rezultă, că Rapcea I. i-a adus de 2 ori mere pentru prelucrare, după care s-au

început careva probleme, o mașină s-a răsturnat și mașinile cu mere nu mai

veneau (f.d.131); precum și explicațiile martorului Ninic Vl. care la fel a

confirmat că Rapcea I. de o perioadă îndelungată desfășura activitate în

domeniul cumpărării și vînzării merelor. El personal anterior i-a acordat servicii

de transportare a produselor agricole (f.d.132).

În continuare instanța de recurs analizînd învinuirea înaintată prin

rechizitoriu, constată, că acuzarea i-a incriminat lui Rapcea I. dobîndirea prin

înșelăciune și abuz de încredere a sumei de 85 000 lei de 2 ori, o dată ”sub pretextul

procurării unui lot de mere”, iar a doua oară ”sub pretextul că îi va aduce un automobil

din Europa” în speță fiind o dublă valență a sumei de bani indicată a fi sustrasă

prin escrocherie.

La acest capitol Colegiul constată că din conținutul probelor examinate în

cadrul cercetării judecătorești și anume: declarațiile martorilor Dobra Ig.

Tofănică D. și Rapcea M., rezultă că Ilie-Zelenco A. i-a transmis banii lui

Rapcea I. la 01.08.2013 cu titlu de împrumut, pentru procurarea fructelor de măr

și nicidecum pentru procurarea și transportarea unui automobil din Europa.

În acest context, instanța de recurs concluzionează, că în acțiunile

inculpatului nu se conține latura subiectivă a infracțiunii incriminate, adică

intenția de a dobîndi suma de bani, fără ca inculpatul să-și onoreze obligația

asumată (restituirea împrumutului) odată ce nu s-a probat existența și a laturii

obiective a infracțiunii incriminate care se realizează prin dobîndirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, iar înșelăciunea

ca element al escrocheriei urma a fi manifestată prin prezentarea unor date false

sau prin ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie.

Reieșind din cele menționate, Colegiul conchide că, este pripită concluzia

instanței de apel referitor la faptul că, inculpatul a dus în eroare pătimitul, iar

banii primiți i-a însușit, or acuzarea nu a prezentat nici o probă care ar confirma

intenția lui Rapcea Ion de a dobîndi bunurile părții vătămate prin săvîrșirea

infracțiunii de escrocherie.

În continuare Colegiul penal conchide că, probele scrise la care face referire

7

instanța de apel în decizia adoptată la fel nu confirmă vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, or prin procesele-verbale de ridicare și

examinare a recipiselor precum și prin recipisa eliberată de Rapcea Ion la

01.08.2013 (f.d.20-22) se confirmă faptul că Ilie – Zelenco A. i-a transmis cu titlu

de împrumut suma indicată, fapt care a fost recunoscut de inculpat.

Totodată, aceste înscrisuri nicidecum nu confirmă că Rapcea I. la momentul

intrării în stăpînirea bunurilor, precum și ulterior a urmărit scopul sustragerii și

nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat, or recipisa din 16.12.2013 a

fost întocmită anume în scopul garantării, executării obligației de împrumut,

asumate anterior, care încă o dată vine să confirme faptul că inculpatul nu s-a

eschivat de la restituirea sumei împrumutate la 01.08.2013, sumă care în virtutea

unei situații financiare grele nu a putut fi restituită în termenul de scadență

stabilit între părți (01.12.2013).

În aceste împrejurări, declarațiile părții vătămate a inculpatului și martorilor

audiați în cadrul cercetării judecătorești, precum și probele scrise, confirmă o

dată în plus că între inculpat și partea vătămată au existat niște relații civile, iar

Ilie-Zelenco Alexandru fiind vecin cu inculpatul și cunocînd despre faptul că

acesta desfășoară activitatea economică nominalizată, fiind garantat caracterul

realizabil al restituirii datoriei și atesta buna credință a inculpatului, i-a transmis

lui Rapcea I. banii cu titlu de împrumut.

În consecință, instanța de recurs conchide asupra faptului că, instanța de

fond corect a dispus achitarea inculpatului în baza art. 190 alin. (4) Cod penal,

pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii,

întrucît relațiile dintre Rapcea Ion și Ilie-Zelenco Alexandru sunt de ordin civil.

În vederea susținerii acestei statuări, instanța de recurs ține să specifice că,

o persoană poate fi supusă răspunderii penale dacă în acțiunile acesteia

sunt constatate toate patru elemente obligatorii ale unei infracțiuni: obiectul

infracțiunii, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă.

De asemenea, urmează de menționat că, potrivit art. 8 alin. (3) Cod de

procedură penală în coroborare cu art. 389 Cod de procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă numai în condițiile în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate a fost

confirmată prin ansamblul de probe existente, cercetate de instanța de judecată.

8

Stipulări similare au fost expuse și în pct.6) al Hotărîrii Plenului Curții

Supreme de Justiție privind sentința judecătorească nr. 5 din 19 iunie 2006, din

care rezultă că „Vinovăția persoanei în săvîrșirea faptei se consideră dovedită

numai în cazul cînd instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției

nevinovăției, cercetînd nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu

pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și în urma unei

proceduri legale, a dat răspuns la toate chestiunile prevăzute în art.385 Cod de

procedură penală”.

În același context, Colegiul remarcă că, în conformitate cu art. 26 alin. (3)

Cod de procedură penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine

procurorului.

Vinovăția persoanei trebuie să fie dovedită în modul prevăzut de legea

procesual-penală, prin toate mecanismele prevăzute de lege. Mai mult, conform

art. 19 alin. (3) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală are

obligația de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate

aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atît

circumstanțele care dovedesc vinovăția bănuitului, învinuitului, inculpatului,

cît și cele care îl dezvinovățesc, precum și circumstanțele care îi atenuează sau

agravează răspunderea.

Față de cele ce preced, avîndu-se în vedere și probele puse la baza

învinuirii lui Rapcea Ion în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, Colegiul lărgit

statuează că versiunea înaintată de inculpat precum că nu a urmărit scopul de a

sustrage banii prin escrocherie, iar pătimitul i-a împrumutat suma indicată în

recipisă pentru activitatea comercială pe care acesta o desfășura, corespunde

realității și nu a fost combătută de careva probe indubitabile prezentate de partea

acuzării.

Astfel, Colegiul penal lărgit specifică că în cadrul cercetării judecătorești

probele administrate pentru elucidarea faptelor și împrejurărilor cauzei sub

toate aspectele în condiții de nemijlocire, publicitate și contradictorialitate, nu

dovedesc că Rapcea Ion este culpabil de comiterea infracțiunii imputate.

Din considerentele expuse supra, instanța de recurs constată că fapta cu

care a fost sesizată prin rechizitoriu instanța, nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate, fiind de natură civilă, adică inculpatul

nu și-a executat obligația civilă asumată față de partea vătămată, or neexecutarea

9

unei obligații contractuale nu face obiect de incidență a legii penale.

De altfel, prin art. (1) din Protocolul nr. 4 la CEDO se statuează că nimeni

nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să

execute o obligație contractuală.

Astfel, instanța de judecată consideră că în cazul examinat în acțiunile

inculpatului lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, și

reieșind din aceste prevederi legale Colegiul conchide că instanța de fond just a

concluzionat că Rapcea Ion urmează a fi achitat în temeiul prevederilor 390 alin.

(1) pct. 3) Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de avocata Lepădatu Tatiana în

numele inculpatului Rapcea Ion, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2015, în cauza penală în privința

lui Rapcea Ion Mihail, cu menținerea sentinței Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 22 iunie 2015, prin care Rapcea Ion a fost achitat, pe motiv

că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (4) Cod penal.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 05 mai 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

10