1ra-319/16 — art. 332 alin. 1 CP

1ra-319/16 — art. 332 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-319/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru, Vladimir Timofti, Constantin Alerguș și Nadejda

Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Eugeniu

Fencovschi în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 21 octombrie 2015, în cauza penală în privința lui

Iarmaliuc Valentin Dumitru, născut la

06 septembrie 1945, originar și domiciliat

or. Dondușeni, str. Elena Sîrbu 9/3, ap. 19.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.06.2015 - 11.08.2015;

Instanța de apel: 04.09.2015 - 21.10.2015;

Instanța de recurs: 21.12.2015 - 29.03.2016.

A C O N S T A T A T:

Iarmaliuc a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 332 alin. (1) Cod penal,

la amendă în mărime de 500 unități convenționale, echivalentul a 10000 lei, conform

art. 79 Cod penal fără privarea dreptului de a ocupa funcții în domeniul

învățământului, culturii și sportului.

Iarmaliuc, activând în funcția de director al școlii sportive (judo) din s. Țaul,

r-nul Dondușeni, numit în funcția respectivă prin Ordinul nr. 4-p din 20.01.2004 al

directorului general al Departamentului Tineretului și Sportului al R. Moldova, având

în conformitate cu prevederile pct. 17 al Regulamentului școlii sportive (judo),

aprobat de Ministerul Tineretului și Sportului al R. Moldova, atribuții de a conduce

școala sportivă, de a asigura angajarea și concedierea cadrelor didactice și a

personalului auxiliar conform Codului muncii, de a asigura organizarea rațională a

activității cadrelor didactice precum și a personalului auxiliar, de a asigura calitatea și

veridicitatea informațiilor în baza cărora se adoptă decizii, de a asigura îndrumarea și

controlul asupra activității angajaților școlii, prin urmare, în conformitate cu

prevederile art. 123 alin. (2) Cod penal, fiind persoană publică, fiindu-i acordate în

virtutea funcției deținute o serie de atribuții de serviciu printre care și asigurarea

îndeplinirii corecte a tabelelor de pontaj și evidența timpului de muncă prestat efectiv

de către angajații școlii sportive (judo) din s. Țaul, r-nul Dondușeni, în baza cărora

sunt calculate și achitate salariile cuvenite pentru munca prestată, a săvârșit

infracțiunea de fals în acte publice în următoarele circumstanțe:

Astfel Valentin Iarmaliuc, acționând în mod intenționat, folosind situația de

serviciu, fiind obligat în calitate de angajator în conformitate cu prevederile art. 86

1

lit. h) Codul muncii, să constate încălcările muncii legate de absența nemotivată a

salariaților la serviciu și să concedieze salariatul în cazul absenței fără motive

întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă, în

interes material și personal exprimat prin necesitatea camuflării încălcărilor comise

și redării acțiunilor sale a unui aspect legal în vederea neîntreruperii stagiului

necesar de cotizare pentru obținerea ulterioară a dreptului la pensie și achitarea

plăților salariale pe numele fiicei sale Elena Țurcan, angajată în funcția de

contabil-șef al școlii sportive (judo) din s. Țaul, r-nul Dondușeni, în baza ordinului

nr. 27 din 01.11.2005, contrar prevederilor art. 106 Codul muncii, care prevede că

angajatorul este obligat să țină, în modul stabilit, evidența timpului de muncă prestat

efectiv de fiecare salariat, a inclus în tabelul de pontaj și evidență a timpului de

muncă a școlii sportive (judo) din s. Țaul, r-nul Dondușeni, în perioada 01.07.2011 -

30.04.2014, care sunt documente oficiale, date false cu privire la orele de muncă

prestate de către angajatul în funcția de contabil-șef, Elena Țurcan, documente care

au fost executate și semnate de el personal și în temeiul cărora lui Elena Țurcan

neîntemeiat i-au fost calculat și achitat salariu pentru perioada menționată în sumă

totală de 64980,18 lei pentru zilele în care ultima de facto nu a activat și nu s-a aflat

la serviciu, fiind plecată peste hotarele R. Moldova.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Valentin Iarmaliuc să fie condamnat în baza art. 332

alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 600 unități convenționale, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în domeniul învățământului, culturii și sportului pe un

termen de 3 ani.

În motivarea cerințelor, procurorul a invocat, că prima instanță incorect a

aplicat prevederile art. 79 Cod penal, fiind înlăturată pedeapsa complementară fără

privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul învățământului, culturii și

sportului considerând circumstanță excepțională că inculpatul deține titlul de

„lucrător emerit în domeniul culturii și sportului” din 21.12.2012, având un șir de

diplome care adeveresc că pe parcursul anilor de activitate a dat dovadă de onestitate,

corectitudine și a avut succese remarcabile pe tărâmul pedagogic.

a fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Valentin Iarmaliuc a fost

condamnat în baza art. 332 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 500 unități

convenționale, echivalentul a 10000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

conducere în domeniul învățământului, culturii și sportului pe un termen de 2 ani.

În rest sentința a fost menținută.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut, că pedeapsa aplicată lui

Valentin Iarmaliuc este individualizată contrar prevederilor art. art. 61, 75 Cod

penal, or, prima instanță în motivarea excluderii pedepsei complementare a indicat

ca circumstanțe atenuante deținerea de către inculpat a unui șir de diplome,

recunoașterea vinei și căința sinceră, iar ca circumstanță excepțională a considerat

faptul, că acesta deține titlul de „lucrător emerit în domeniul culturii și sportului”.

Prin urmare, se înțelege că trebuie să persiste ori în împrejurările în care s-a

derulat fapta infracțională, ori în datele privind personalitatea infractorului, careva

circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări a lucrurilor care constituie

2

excepție din starea obișnuită a lor ori a personalității acestuia.

În cazul infracțiunilor de fals în acte publice prin noțiunea „gravitatea

infracțiunii săvârșite” se subînțelege că, aceste infracțiuni comparativ cu alte

categorii de infracțiuni, prezintă un pericol deosebit de grav pentru societate,

deoarece se manifestă în structurile autorităților statului, a puterii sau serviciilor

publice, care discreditează și compromit activitatea acestora.

Instanța de apel a menționat, că pedepsele stabilite de instanța de judecată

trebuie să fie nu numai legale, în sensul de respectare a cadrului de individualizare

judiciară, dar în același timp, trebuie să fie și juste, adică să se respecte criteriul

proporționalității, care presupune stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de

gravitatea infracțiunii și vinovăția autorului acesteia.

Titlul, invitația și diplomele care sunt anexate la materialele cauzei nu

constituie merite deosebite față de stat sau societate, or, trebuie de reținut faptul că

unele merite sunt primite în același timp când a fost săvârșită infracțiunea.

În cazul inculpatului Valentin Iarmaliuc, circumstanțele la care s-a făcut

trimitere sunt împrejurări obișnuite care predomină și caracterizează majoritatea

cetățenilor care își fac onest meseria și potrivit art. 76 Cod penal, pot fi atribuite la

circumstanțele atenuante, dar nicidecum nu pot fi considerate ca un ansamblu de

circumstanțe atenuante excepționale.

Instanța de apel a reținut că, în cauza dată lipsesc circumstanțe excepționale

care ar permite aplicarea art. 79 Cod penal, și anume privind înlăturarea pedepsei

complementare, iar pedeapsa sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții

publice de conducere în domeniul învățământului, culturii și sportului este una

stabilită de legislator pentru infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. (1) Cod penal, ca

pedeapsă complementară obligatorie.

Persoanele care săvârșesc infracțiuni de fals în acte publice au calitatea de

subiect special și sunt persoane supuse unei responsabilități deosebite față de alți

infractori, astfel că și aprecierea a careva circumstanțe, ca excepționale, obligă

instanțele de judecată să manifeste o deosebită atenție.

Infractorul care a utilizat statutul funcției, drepturile și avantajele pe care le

acordă aceasta pentru facilitarea infracțiunii de fals în acte publice trebuie să fie

privat de dreptul de a ocupa această funcție, chiar dacă infracțiunea se califică ca

ușoară, or, anume astfel va fi atins scopul pedepsei penale aplicate față de inculpat.

în temeiul pct. 6), 10), 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu

recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivare a invocat că, instanța de apel a adus atingere dreptului la un proces

echitabil garantat de art. 6 din CțEDO, or, „Curtea reamintește că dreptul la un proces

echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt

cu adevărat „ascultate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat” (cauza

Dima vs Romania, nr. 58472/00 din 16.11.2006)

„Efectul art. 6 § 1 din CțEDO este inter alia de a plasa un „tribunal” sub o

obligație pozitivă de a efectua o examinare adecvată a declarațiilor, argumentelor și

probelor” (cauza Fomin vs Moldova, nr. 36755/6 din 11.10.2011).

„Omisiunea instanțelor judecătorești naționale de a se pronunța asupra celor

două argumente serioase invocate de reclamant de asemenea contravine obligației

acestora de a examina fiecare argument invocat în apel, așa cum este prevăzut expres

3

în Codul de procedură penală. În plus, omisiunea Curții de Apel de a motiva

aplicabilitatea art. 329 Cod penal, l-a împiedicat pe reclamant să conteste în mod

efectiv împotriva condamnării sale” (cauza Mitrofan vs Moldova, nr. 50054/07 din

15.01.2013).

Menționează recurentul că, însuși faptul că soluția contestată a instanței de

apel vine în contradicție cu jurisprudența uniformă a Curții Supreme de Justiție, în

domeniul deferit justiției (art. 79 alin. (1) Cod penal), reprezintă o violare a dreptului

la un proces echitabil garantat condamnatului Valentin Iarmaliuc, statuat la art. 6 §1

al CțEDO, or, „principiul securității juridice garantează inter alia o oarecare

stabilitate în cazurile juridice și contribuie la încrederea publicului în instanțele de

judecată. Pe de altă parte, persistența hotărârilor judecătorești neunitare poate crea o

stare de incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în sistemul

judecătoresc, de vreme ce această încredere este evident una dintre componentele

esențiale ale unui stat de drept” (cauza Albu ș.a. vs România, nr. 34796/09 din

10.05.2012, § 34).

„Desigur divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința

inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de

fond având o competență teritorială determinantă (cauza Ștefănică ș.a. vs România,

nr. 38155/02 din 02.11.2010).

„Cu toate acestea rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a

reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței” (cauza Beian vs România,

nr. 30658/05 din 06.12.2007).

Menționează recurentul că, însuși Curtea Supremă de Justiție a R. Moldova a

concluzionat: „Pct. 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, poate fi invocat

atunci când norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de

aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție în cauze

similare. Acest temei este îndreptat spre unificarea practicii judiciare.

Or, se menționează că la invocarea temeiului respectiv de drept, sarcina

probațiunii îi revine recurentului, care prin exemple elocvente cu referire la cauze

concrete, trebuie să demonstreze faptul că instanța de recurs în cauze anterioare a

adoptat soluții contradictorii cu cele reținute în speța în cauză.

Mai mult, se mai reține și faptul că, în spețe care pun problema divergenței de

jurisprudență, rolul Curții nu este de a constata din oficiu asupra căror cauze s-a

aplicat diferit normele de drept, ci acestea trebuie să fie indicate expres în textul

recursului, pentru a fi supuse verificării”.

Cu referire la art. art. 61, 75 Cod penal, recurentul a specificat că, în speță,

fiind aplicată de către instanța de apel pedeapsa complementară obligatorie, deși

legea și circumstanțele de fapt, permit înlăturarea acesteia, generează sentimente de

nedreptate, de neîncredere în lege, fapt care duce la consecințe contrare scopului

urmărit.

Aplicarea unei pedepse inechitabile fiind susceptibilă de a leza drepturile

omului protejate de CțEDO.

Recurentul apreciază critic concluzia instanței de apel potrivit căreia aplicarea

față de Valentin Iarmaliuc a pedepsei complementare obligatorii se impune inclusiv

din cauza că infracțiunea prevăzută la art. 332 alin. (1) Cod penal, face parte din

categoria infracțiunilor săvârșite de persoane cu funcție de răspundere, or, nici

legiuitorul și nici Plenul Curții Supreme de Justiție (în Hotărârea nr. 8 din

4

11.11.2013) nu condiționează aplicarea situațiilor excepționale - de categoria

infracțiunii săvârșite.

Sistemul dreptului penal stabilește pedepse relativ determinate, de aceste

limite urmează să se conducă instanța la aplicarea pedepsei.

Subsidiar recurentul a invocat că, inculpatul Valentin Iarmaliuc este posesorul

titlului de „lucrător emerit în domeniul culturii fizice și sportului” - circumstanță de

fapt care o consideră excepțională, întrucât, este o circumstanță care nu predomină și

nu caracterizează majoritatea cetățenilor, mai mult acordarea acestui titlu reprezintă

recunoașterea de către stat a meritelor deosebite, succeselor considerabile

rezultatelor obținute de către acesta pe parcursul activității de aproximativ 40 ani în

domeniu.

pronunțat pentru respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece instanța de apel la

stabilirea pedepsei s-a condus de principiile generale de individualizare a pedepsei

penale prevăzute de art. 75 Cod penal.

Pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa o

anumită funcție este o pedeapsă complementară obligatorie stabilită de legislator

pentru această categorie de infracțiuni, care are drept scop prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

Subsidiar a menționat că, careva circumstanțe excepționale, care ar permite

aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 79 Cod penal, nu au fost stabilite.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța de recurs, admite recursul, casează, parțial sau total, hotărârea

atacată, cu menținerea hotărârii primei instanțe, când apelul a fost greșit admis.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în temeiurile prevăzute de prezentul articol.

Recurentul invocă ca temei de casare a deciziei instanței de apel art. 427

alin. (1) pct. 6), 10), 16) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale și în cazul când norma de drept aplicată în hotărârea atacată

contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție, astfel încât, în opinia recurentului, soluția în partea aplicării

pedepsei complementare de către instanța de apel, este una vădit neîntemeiată.

Instanța de recurs consideră că în cauză este prezentă eroarea de drept

menționată de recurent și ajunge la următoarele constatări:

Potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare

a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană

vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

5

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și corect

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în

partea specială.

Sistemul dreptului penal stabilește pedepse relativ determinate, de aceste

limite trebuie să se conducă instanța la aplicarea pedepsei.

Aceste pedepse sunt: minimum și maximum general și minimum și maximum

special prevăzut de fiecare infracțiune în textul incriminator.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal

într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă – amenda până la cea mai aspră

– detențiunea pe viață.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la aplicarea pedepsei

inculpatului Valentin Iarmaliuc pentru infracțiunea săvârșită, prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal, și a stabilit

inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de norma incriminată, ținând cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor ușoare, de

circumstanțele atenuante – recunoașterea vinovăției, căința sincere de cele săvârșite.

Potrivit art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea

infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum

și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

În spiritul acestei norme penale, se înțelege că trebuie să existe ori în

împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări

de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a personalității

inculpatului.

Împrejurările obișnuite sunt cele care predomină și caracterizează majoritatea

cetățenilor și nu pot fi considerate excepționale.

Ca excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind

personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate – I, II (persoana cu dizabilități

severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de

importanță majoră).

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că prima instanță corect a reținut că,

Valentin Iarmaliuc deține titlul de ,,lucrător emerit în domeniul culturii și sportului”

de la 21 decembrie 2012 și alte diplome care adeveresc faptul că pe parcursul anilor

de activitate, a dat dovadă de onestitate, corectitudine și a avut succese remarcabile

pe tărâmul pedagogic, din care motiv nu a aplicat în privința acestuia pedeapsa

6

complementară.

Deci, Colegiul penal reține că, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile

art. art. 75, 79 Cod penal, nu a făcut o analiză amplă a circumstanțelor cauzei or,

potrivit alin. (2) art. 61 Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în

limitele fixate în partea specială.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea

drepturilor omului protejate de CțEDO.

Ținând cont de cele menționate mai sus, Colegiul penal lărgit concluzionează

asupra necesității casării deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței, care, la

acest capitol este absolut legală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Eugeniu Fencovschi în numele

inculpatului, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

21 octombrie 2015, în privința lui Iarmaliuc Valentin Dumitru, cu menținerea

sentinței Judecătoriei Dondușeni din 11 august 2015, prin care Iarmaliuc Valentin

Dumitru a fost condamnat în baza art. 332 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime

de 500 unități convenționale, echivalentul a 10000 lei, conform art. 79 Cod penal,

fără privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul învățământului, culturii și

sportului.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 aprilie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

7