1ra-174/2016 — art.190 alin.2 lit.c CP

1ra-174/2016 — art.190 alin.2 lit.c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-174/2016

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

23 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal, în următoarea componență:

Președinte: Ursache Petru

Judecători: Toma Nadejda, Timofti Vladimir

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin și de

inculpatul Guminiuc Artur, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Rîșcani mun. Chișinău din 19 iunie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 septembrie 2015, în cauza penală privindu-l pe:

Guminiuc Artur Grigore, născut la

14.03.1987, originar și domiciliat mun.

Chișinău, str. Sfîntul Andrei 46.

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 11.02.2014 – 19.06.2015;

Instanța de apel: 10.07.2015 – 25.09.2015;

Instanța de recurs: 27.11.2015 – 23.03.2016.

A CONSTATAT :

Guminiuc Artur Grigore a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții sau exercita activități legate de circulația mijloacelor bănești pe

un termen de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite inculpatului a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 5 ani.

Măsura de reprimare, aleasă în privința inculpatului - obligația de

nepărăsire a țării, a fost menținută până la intrarea în vigoare a sentinței.

inculpatul Guminiuc Artur Grigore, la 10.06.2011, aflându-se în fața ASEM din

bd. Bănulescu Bodoni, mun. Chișinău, urmărind scopul de a dobândi ilicit prin

înșelăciune bunurile altei persoane, Nacu Pavel Mihail, care i-a transmis prin

intermediul lui Teslar Anastasia suma de 900 euro, care conform ratei

1

stabilite de BNM la data respectivă constituie 14101 lei, pentru perfectarea

vizei poloneze pentru Teslar Anastasia.

Tot el, Guminiuc Artur Grigore, la 05, 06.07.2011, aflându-se la marginea

satului Cimișeni, pe traseul Chișinău - Odesa, sub pretextul prezenței unor

formalități, a mai solicitat de la Nacu Pavel Mihail suma de 600 euro, care

conform ratei stabilite de BNM constituie 9400 lei.

Tot el, Guminiuc Artur Grigore, aproximativ peste o săptămână, aflându-

se în fața ambasadei Poloniei, amplasată în mun. Chișinău, str. Plămădeală, 3,

sub pretextul că este necesar de perfectat asigurarea medicală pe numele lui

Teslar Anastasia, a mai cerut de la Nacu Pavel suma de 100 euro, care conform

cursului stabilit de BNM constituia suma de 1566 lei.

Astfel, Guminiuc Artur Grigore eschivîndu-se sub diferite pretexte de la

perfectarea vizei poloneze, nici până la moment nu i-a restituit suma dată.

Prin acțiunile sale intenționate i-a fost cauzat lui Nacu Pavel Mihail un

prejudiciu material considerabil în sumă de 25067 lei.

avocatul Bodnariuc Alexandr în numele inculpatului, și procurorul.

3.1. Avocatul Bodnariuc Alexandr în numele inculpatului prin apelul

declarat a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Guminiuc Artur

Grigore să fie achitat, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, iar în caz dacă instanța va considera că în acțiunile inculpatului

sunt prezente elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, a

solicitat recalificarea acțiunilor inculpatului din art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal în art. 190 alin. (1) Cod penal cu încetarea procesului penal în temeiul

art. 109 Cod penal în legătură cu împăcarea părților.

În motivarea apelului declarat, avocatul a indicat următoarele

argumente:

- nevinovăția inculpatului se dovedește prin declarațiile inculpatului;

copia buletinului de identitate a inculpatului pe care este scrisă recipisa de

împrumut a sumei de 900 euro; recipisa de la cet. Nacu Pavel prin care ultimul

a declarat că a primit de la Guminiuc Artur suma de 1600 euro și alte pretenții

nu are și suma dată nu este o sumă importantă;

- probele puse la baza sentinței de condamnare nu confirmă intenția

inculpatului la înșelăciune;

- instanța de fond greșit a calificat prejudiciul cauzat ca unul considerabil,

deoarece partea vătămată Nacu Pavel, fiind audiat în instanța de fond a

declarat că suma de 1600 de Euro pentru el nu este o suma importantă,

2

considerabilă, deoarece ultimul mai mult de 10 ani lucrează peste hotarele

Republicii Moldova, având un salariu lunar de 2000 Euro.

A menționat, că anume partea vătămată apreciază, care este pentru el

prejudiciul considerabil, astfel, în opinia apelantului instanța de fond a ignorat

declarațiile părții vătămate referitor la prejudiciul cauzat și neîntemeiat a

respins prin sentință cererea de recalificare acțiunilor inculpatului din art.

190 alin. (2) lit. c) Cod penal în art. 190 alin. (1) Cod penal cu încetarea

procesului penal în temeiul art. 109 Cod penal.

3.2. Procurorul prin apelul declarat a solicitat casarea parțială a sentinței,

cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul Guminiuc Artur Grigore să fie recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la 5 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita anumite

activități legate de circulația mijloacelor bănești pe un termen de 3 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat, procurorul a indicat următoarele

argumente:

- pedeapsa aplicată inculpatului, în opinia procurorului, este prea blândă;

Instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului, în baza art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal nu a ținut cont de faptul că acesta a săvârșit intenționat o

infracțiune gravă, anterior a fost judecat și condamnat în baza art. 217/1 alin.

(4) Cod penal la 4 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei

pe un termen de probă de 2 ani. Astfel a subliniat, că comiterea unei noi

infracțiuni intenționate de către inculpat, indică asupra faptului că acesta nu

se află pe calea corijării, și careva concluzii din condamnarea anterioară nu a

făcut. Totodată, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

incriminate, deși a recuperat integral prejudiciul cauzat părții vătămate. De

asemenea, în viziunea procurorului, la stabilirea pedepsei nu s-a ținut cont de

comportamentul inculpatului în instanța de judecată.

Aplicarea repetată a prevederilor art. 90 Cod penal în privința

inculpatului nu este oportună și nu-și va atinge scopul de prevenire a

comiterii infracțiunilor pe viitor precum și corijarea acestuia.

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței fără

modificări.

instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a

fost dovedită cu certitudine, iar fapta săvîrșită de inculpat a fost încadrată

corect reieșind din materialul probator administrat potrivit prevederilor

3

prevăzute de art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă în parte fiind

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor.

Instanța de apel a conchis că, deși inculpatul nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, vinovăția acestuia a fost dovedită prin

următoarele probe cercetate și verificate de către instanțele de judecată:

declarațiile părții vătămate Morari Ana (f. d. 117); declarațiile martorului

Teslar Anastasia (f. d 128); plângerea părții vătămate Nacu Pavel (f. d. 3);

depozițiile părții vătămate Nacu Pavel (f. d. 13); recipisă din 10.06.2011,

conform căreia Guminiuc Artur a primit de la Teslar Anastasia suma de 900

euro pe un termen de 3 săptămâni (f. d. 5); depozițiile bănuitului Guminiuc

Artur Grigore (f. d. 40-41); conținutul sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 16.11.2012 prin care Guminiuc Artur Grigore a fost condamnat în

baza art. 217/1 alin. (4) lit. d) Cod penal, la 4 ani și 7 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a acesteia în baza art. 90 Cod penal pe un termen de

probă de 2 ani. (f. d. 121-123).

Astfel, instanța de apel a stabilit că, probele acumulate în dosar confirmă

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal, potrivit elementelor constitutive: escrocherie, adică

dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Referitor la argumentele invocate în apelul avocatului, instanța de apel a

menționat, că în acțiunile inculpatului sunt întrunite elementele infracțiunii de

escrocherie, deoarece acțiunile acestuia erau îndreptate spre primirea

mijloacelor financiare de la partea vătămată cu scop de însușire, intenționând

din start să nu-și onoreze promisiunile făcute, avînd în vedere că banii primiți

de la partea vătămată Nacu Pavel pentru soluționarea chestiunilor privind

obținerea vizei poloneze, au fost obținuți de inculpat, însă fără ca ultimul să

dispună de careva împuterniciri în acest sens și posibilități reale și legale de a-

și onora obligațiunile asumate, iar ulterior s-a eschivat de la restituirea

sumelor bănești însușite, restituind părții vătămate suma de 1 600 euro la

data de 05.02.2015, fapt confirmat prin recipisă anexată la materialele cauzei

(f. d. 126). Astfel, inculpatul Guminiuc Artur de sine stătător a primit banii,

precum și a oferit informații false părții vătămate referitor la modalitatea

perfectării vizei poloneze, fără a avea careva împuterniciri în acest sens de la

autoritățile competente ale Poloniei, astfel ducând în eroare partea vătămată

că va obține viza timp de 2 săptămâni, însușind de la acesta suma de 1600

euro.

4

Instanța de apel a conchis, că prima instanță corect a stabilit caracterul

considerabil al prejudiciului cauzat părții vătămate, reieșind din declarațiile

părții vătămate Nacu Pavel din cadrul urmăririi penale și instanței de fond,

menținând astfel încadrarea juridică în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

În opinia instanței de apel, prima instanță întemeiat a apreciat critic

acordul de împăcare din 10 februarie 2015, ținând cont de faptul că, cele

enunțate de partea vătămată în acord contravin depozițiilor făcute de ultimul

în ședința de judecată până la restituirea prejudiciului de către inculpat, când

a afirmat că prejudicial cauzat este pentru el considerabil.

În acest sens instanța de apel a statuat că, prima instanță corect a reținut,

că însuși statutul social al părții vătămate, confirmă că pentru ultimul suma de

1600 euro este un prejudiciu considerabil, or, partea vătămată nu a

demonstrat că averea pe care o deține este suficient de mare, iar suma de

1600 euro fiind o parte neînsemnată din ea.

Totodată instanța de apel a menționat, că încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului Guminiuc Artur în temeiul art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, care

potrivit art. 16 Cod penal se califică ca fiind una gravă, nu cade sub incidența

prevederilor art. 109 alin. (1) Cod penal care stipulează că, împăcarea este

actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai

puțin gravă.

Astfel instanța de apel a concluzionat, că argumentele apelului avocatului,

precum că, sentința instanței de fond este ilegală, nefiind dovedită intenția de

înșelăciune a inculpatului, precum și că concluziile privind caracterul

considerabil al daunei cauzate sunt neîntemeiate, se combat prin însuși

conținutul sentinței, care corespunde prevederilor art. 389 Cod de procedură

penală și cuprinde analiza în parte și în cumul a probelor cercetate în ședința

de judecată, astfel fiind confirmată încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului așa cum a fost stabilită de prima instanță.

Cu privire la pedeapsa stabilită inculpatului instanța de apel a menționat,

că prima instanță corect a aplicat prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

În acest sens instanța de apel a reținut că potrivit art. 16 Cod penal,

infracțiunea săvârșită de către inculpat se clasifică ca fiind gravă.

Totodată, instanța de apel a conchis, că prima instanță corect a stabilit ca

circumstanțe atenuante: restituirea prejudiciului, recunoașterea primirii

integrale a mijloacelor financiare de la partea vătămată, în lipsa tuturor

5

recipiselor, la materialele cauzei penale fiind anexată doar recipisa ce atestă

faptul însușirii sumei de 700 euro (f. d. 5), iar ca circumstanță agravantă a

stabilit comiterea unei infracțiuni de către o persoană care anterior a fost

condamnată.

Cu privire la argumentul apelului procurorului, că inculpatul anterior a

fost condamnat, instanța de apel a conchis că inculpatul a executat pedeapsa

stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16.11.2012, fapt

confirmat prin certificatul eliberat de Biroul de probațiune Ciocana, mun.

Chișinău din 10.02.2015.

Reieșind din circumstanțele menționate, instanța de apel a ajuns la

concluzia, că prima instanță corect a aplicat în privința inculpatului

prevederile art. 90 Cod penal, iar pedeapsa stabilită va asigura realizarea

scopului pedepsei penale de corectare și reeducare a inculpatului.

Astfel, instanța de apel a conchis, că argumentele invocate în cererile de

apel, sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, cu menținerea sentinței fără

modificări.

procurorul și inculpatul.

6.1. Procurorul prin recursul declarat la 11 noiembrie 2015, a solicitat

casarea parțială a deciziei atacate, în partea stabilirii pedepsei, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul, invocînd temei de drept

prevederile art. 427 alin.(1) pct. 10) Cod de procedură penală, a indicat

următoarele argumente:

- instanța de apel a aplicat pedeapsa individualizată contrar prevederilor

legale.

Consideră procurorul, că instanțele ierarhic inferioare greșit au ajuns la

concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă prin aplicarea

față de acesta a prevederilor art. 90 Cod penal.

6.2. Inculpatul prin recursul declarat la 17 noiembrie 2015, a solicitat

casarea sentinței și deciziei instanței de apel și pronunțarea unei hotărîri prin

care să fie achitat, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, sau să dispună încetarea procesului în legătură cu împăcarea

părților.

În motivarea recursului declarat, inculpatul invocînd temeiurile de drept

prevederile art. 427 alin.(1) pct.5), 6), 8), 11) Cod de procedură penală, a

indicat următoarele argumente:

- cauza a fost judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a

unei părți;

6

Menționează, că în ședința de judecată în instanța de apel nu a fost

prezentă partea vătămată Nacu Pavel.

În aceste condiții instanța de apel a fost în imposibilitate să dea o

apreciere obiectivă și corectă declarațiilor părții vătămate, n-a ținut cont de

opinia acestuia asupra sentinței și apelului declarat de avocat în numele

inculpatului. Astfel, în cadrul examinării cauzei în prima instanță, partea

vătămată a depus o cerere prin care a solicitat reîncadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului Guminiuc Artur din alin.(2) în alin.(1) art. 190 Cod

penal, deoarece prejudicial cauzat prin acțiunile acestuia nu este considerabil,

declarînd că, nefiind jurist, n-a înțeles sensul cuvîntului „considerabil”.

Recurentul a menționat, că partea vătămată a semnat acordul de

împăcare cu inculpatul și l-a prezentat instanței pînă la retragerea

completului de judecată în camera de deliberare, astfel respectînd în totalitate

condițiile prevăzute de art. 109 alin.(2) Cod penal.

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel și hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

Instanța de fond și instanța de apel, ignorînd cererea părții vătămate de

recalificarea juridică a acțiunilor inculpatului Guminiuc Artur din alin.(2) în

alin.(1) art. 190 Cod penal și acordul de împăcare încheiat între Nacu Pavel și

Guminiuc Artur, nejustificat a refuzat aplicarea prevederilor art. 109 Cod

penal.

Recurentul își exprimă dezacordul cu hotărîrile pronunțate în cauză,

considerîndu-le nemotivate, deoarece partea vătămată personal în ședința de

judecată a primei instanțe a declarat despre faptul, că prejudiciul cauzat lui

prin acțiunile inculpatului este neînsemnat, iar la întrebările instanței a

declarat că are un venit mare, aproximativ 2000 euro lunar, activînd mai mult

de 10 ani peste hotare.

Recurentul a mai indicat în recurs, că partea vătămată, fiind audiată în

prima instanță a declarat, că s-a adresat la poliție, deoarece a fost indignat de

situația creată, dar nu din cauză că a pierdut o sumă de bani care este pentru

el neesențială.

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

În acest sens recurentul consideră, că instanțele ierarhic inferioare nu au

stabilit faptul, că inculpatul intenționat a comis infracțiunea incriminată,

dobîndind ilicit bunurile altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere.

- a intervenit împăcarea părților în cazul prevăzut de lege;

Recurentul la acest capitol reiterează, că în prezenta cauză încă în prima

instanță a intervenit împăcarea părților din motivele expuse mai sus, însă

7

instanțele de fond neîntemeiat au respins cererea de împăcare, încălcând

drepturile inculpatului și ale părții vătămate de a se împăca.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora

din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal menționează că potrivit practicii judiciare constante, erorile

de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

7.1. Cu referire la recursul declarat de procuror:

Colegiul penal constată că temeiurile invocate de recurent, prevăzute în pct.

10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, reieșind din următoarele considerente.

Potrivit sentinței primei instanțe, menținută prin decizia instanței de apel,

inculpatul a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau

exercita activități legate de circulația mijloacelor bănești pe un termen de 3

ani. Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite inculpatului a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 5 ani.

Analizând decizia instanței de apel, în raport cu argumentele recursului

declarat de procuror, privind aplicarea inculpatului a unei pedepse prea blînde,

Colegiul penal subliniază că sancțiunea art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, prevede

pedeapsă: amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale sau cu

închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la

3 ani.

Potrivit art. 7 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Reieșind din prevederile art. 61, 75 alin.(1) Cod penal, Colegiul penal atestă

că pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de

8

corectare și reeducare a condamnatului și se aplică persoanelor care au săvîrșit

infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, avînd drept scop

restabilirea echității sociale și corectarea acestuia. Persoanei recunoscute

vinovată de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o

pedeapsă, echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se

declară vinovată. În același rînd, după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal. În cazul săvîrșirii unei infracțiuni,

instanța de judecată este singură în măsură să individualizeze pedeapsa

inculpatului care a comis infracțiunea, avînd deplina libertate în acest sens.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: -

împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; -

starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; - natura și gravitatea

rezultatului produs or a altor consecințe ale infracțiunii; - motivul săvîrșirii

infracțiunii și scopul urmărit; - natura și frecvența infracțiunilor care constituie

antecedentele penale ale infractorului; - conduita după săvîrșirea faptei și în

cursul procesului penal; - nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația

familială și socială etc.

Criteriile generale de individualizare a pedepsei pot fi definite ca fiind acele

reguli, principii, prevăzute în Codul penal, de care instanța de judecată trebuie să

țină cont la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul

individualizării acesteia.

Reieșind din prevederile legale menționate supra, instanța de recurs

conchide că inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa în limita prevăzută de legea

penală.

Tot la capitolul stabilirii pedepsei inculpatului, recurentul a invocat faptul că

instanțele ierarhic inferioare eronat au concluzionat suspendarea condiționată a

executării pedepsei în privința inculpatului.

În acest sens Colegiul penal consideră necesar a reitera că potrivit

prevederilor art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7

ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia

că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd în

mod obligatoriu în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată

9

dispune neexecutarea pedepsei aplicate, dacă în termenul de probă pe care l-a

fixat, condamnatul nu va săvîrși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Reieșind din textul normei citate, Colegiul penal menționează că aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal față de persoana condamnată, în cazul dat față de

inculpatul Guminiuc A., constituie o prerogativă a instanței de judecată, dar nu o

obligațiune, totodată aceste prevederi legale se referă la modalitatea de

executare a pedepsei, dar nu de individualizarea acesteia.

Colegiul penal reține, că la stabilirea pedepsei inculpatului pentru

infracțiunea comisă, instanțele ierarhic inferioare au ținut cont de faptul că,

inculpatul a comis intenționat infracțiunea și care se califică ca fiind gravă, deși

nu a recunoscut vinovăția, a recuperat integral prejudiciul cauzat părții

vătămate.

În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal concluzionează că

instanțele ierarhic inferioare nu au comis erori de drept, pedeapsa aplicată

inculpatului este una corectă, deoarece la stabilirea acesteia au fost respectate

exigențele legii, iar argumentele recursului în acest sens sunt neîntemeiate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate

de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, nu

și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța

examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și

întemeiată, iar recursurile urmează a fi declarate inadmisibile ca fiind vădit

neîntemeiate.

7.2. Cu referire la recursul declarat de inculpat:

Colegiul penal constată că temeiurile invocate de recurent, prevăzute în pct.

5), 6), 8), 11) alin. (1) art.427 Cod de procedură care prevăd că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: cauza a fost

judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți; hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; nu au fost întrunite

elementele infracțiunii; a intervenit împăcarea părților în cazul prevăzut de

lege, nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, reieșind din

următoarele considerente.

Temeiul invocat de recurent privind examinarea cauzei în apel fără

citarea legală a părții vătămate, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat,

deoarece potrivit materialelor cauzei se atestă că partea vătămată Nacu Pavel,

a fost citat în instanța de apel, fapt confirmat prin citația și avizul de recepție

anexate la dosar (f. d. 157). Potrivit procesului verbal al ședinței de judecată

din 25.09.2015 (f. d. 163), instanța de apel a pus în discuție posibilitatea

examinării cauzei în lipsa părții vătămate, părțile exprimîndu-și opinia privind

10

examinarea cauzei în lipsa acesteia, considerente din care instanța de apel

prin încheierea inclusă în procesul verbal al ședinței de judecată a dispus

examinarea cauzei în lipsa părții vătămate.

Ulterior, pe parcursul examinări cauzei, părțile nu au solicitat citarea

părții vătămate, declarațiile căreia au fost date citirii în cadrul ședinței de

judecată (f. d. 166).

Prin urmare, referințele recurentului la art. 427 alin.(1) pct. 5) Cod de

procedură penală nu poate fi reținute, deoarece din materialele cauzei rezultă

că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate a cărei citare legală a

fost respectată.

Referitor la temeiurile de recurs invocate de recurent prin prisma

prevederilor pct. 6) alin.(1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul

penal conchide că astfel de eroare în cauza dată nu se atestă, deoarece atît

prima instanță cît și instanța de apel și-au motivat hotărîrile potrivit

prevederilor legii și just au concluzionat că, potrivit declarațiilor părții

vătămate depuse atît în cadrul urmăririi penale cît și în instanța de judecată,

acesta a confirmat că suma prejudiciului cauzat prin infracțiune, în speță 1600

euro, este pentru el o sumă considerabilă, totodată instanța de recurs atestă

că partea vătămată a fost preîntîmpinată de răspundere penală pe care o

poartă pentru declarații mincinoase, astfel Colegiul penal conchide că, sunt

neîntemeiate argumentele recursului în acest sens.

Mai mult ca atît, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din

21.05.2015 (f. d. 141 - verso), a fost pusă în discuție chestiunea privind

posibilitatea finisării examinării cauzei fără audierea suplimentară a părții

vătămate, iar părțile la proces au considerat că este posibil.

Totodată, Colegiul penal menționează, că și în instanța de apel a fost pusă

în discuție posibilitatea examinării cauzei în lipsa părții vătămate, părțile

exprimîndu-și opinia că examinarea cauzei este posibilă în lipsa acesteia,

considerente din care instanța prin încheierea inclusă în procesul verbal al

ședinței de judecată a dispus examinarea cauzei în lipsa părții vătămate.

Astfel, Colegiul penal ajunge la concluzia că sunt neîntemeiate

argumentele recursului că potrivit declarațiilor părții vătămate, prejudiciul

cauzat prin infracțiune în sumă de 1600 euro nu este considerabil. Or, faptul

indicat în recipisa (f. d. 126) și în tranzacția de împăcare (f. d. 130) de către

partea vătămată că, a primit de la inculpat suma de 1600 euro, iar aceasta nu

este pentru el o sumă importantă, nu constituie un temei de reapreciere al

declarațiilor părții vătămate, deoarece partea vătămată prin cererea depusă în

instanța de judecată (f. d. 131) a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa,

11

totodată confirmînd faptul că își susține declarațiile depuse atît în cadrul

urmăririi penale cît și cele depuse în instanța de judecată.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide că este justă

soluția primei instanțe, menținută și prin decizia instanței de apel, privind

aprecierea critică a acordului de împăcare, deoarece aceasta contravine

declarațiilor părții vătămate.

În așa mod Colegiul penal conchide, că este neîntemeiat și temeiul invocat

de recurent prin prisma prevederilor pct. 11 alin.(1) art. 427 Cod de

procedură penală.

Cu referire la argumentele recursului privind prezența în speță a erorii de

drept prevăzută de pct. 8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, Colegiul

penal atestă că astfel de eroare de drept în cauză nu se constată reieșind din

următoarele considerente.

Instanța de recurs menționează că potrivit art. 113 alin.(1) Cod de

procedură penală, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvîrșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Colegiul constată că, criticile formulate de recurent sub aspectul art. 427

alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, au format obiect de examinare la

judecarea cauzei în instanța de apel și asupra lor aceasta s-a pronunțat,

dîndu-le o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în pct. 5

al prezentei decizii, concluzii pe care instanța de recurs le însușește și nu

consideră necesar repetarea acestora.

Astfel, instanța de apel, apreciind probele din dosar potrivit prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, a stabilit toate

aspectele de fapt și de drept, ajungînd la concluzia corectă privind

condamnarea inculpatului Guminiuc Artur în baza art. 190 alin.(2) lit. c) Cod

penal.

Colegiul penal constată că recurentul în susținerea argumentelor sale, de

fapt, solicită o reapreciere a probelor, fapt ce nu se încadrează în prevederile

art. 427 Cod de procedură penală, deoarece aprecierea probelor ține de

atribuțiile instanțelor de fond.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile

invocate de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8), 11) Cod de

procedură penală, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel

de erori de drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea

atacată este legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil

ca fiind vădit neîntemeiat.

12

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin și de inculpatul Guminiuc Artur,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie

2015, în cauza penală privindu-l pe Guminiuc Artur Grigore, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 21 aprilie 2016.

Președinte Ursache Petru

Judecător Toma Nadejda

Judecător Timofti Vladimir

13