1ra-688/16 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-688/16 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-688/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui:

Matros Mihail Ignatie, născut la

10.07.1976, originar și locuitor în s.

Negrești, r-nul Strășeni,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.11.2014 - 03.09.2015;

Instanța de apel: 28.09.2015 - 10.12.2015;

Instanța de recurs: 10.02.2016 - 16.03.2016,

C O N S T A T Ă :

Mihail a fost achitat de sub învinuirea adusă în baza art. 190 alin. (5) Cod penal

pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii.

17.02.2012 aflîndu-se în or. Strășeni, str. Orheiului 2, pe teritoriul SRL „Plai

Fruct", Matros Mihail avînd intenția de a procura de la Bumbu Dumitru 35 000

kg de mere în sumă de 275 125 MDL, a încărcat două mijloace de transport

închiriate în acest scop după care a părăsit hotarele Republicii Moldova spre

direcția Federația Rusă pentru a le comercializa. La momentul preluării merelor

inculpatul i-a transmis părții vătămate 10 000 USD, urmînd ca restul sumei de 13

315 USD să le transmită ulterior, după vinderea merelor. Din motive

necunoscute, încărcătura de mere a pierdut din calitatea sa inițială, astfel că

inculpatul a fost nevoit să vîndă la un preț mai mic merele, suferind un eșec de

afacere, iar după revenirea în țară i-a restituit părții vătămate suma de 40 000

MDL, rămînînd dator cu încă 9925 USD. Pentru a se putea achita cu datoriile și

1

pentru a-și cîștiga întreținerea, periodic pleca la muncă peste hotare, asigurîndu-1

pe partea vătămată că îi va restitui datoria integral. Partea vătămată nu s-a adresat

în judecată cu acțiune civilă în vederea recuperării banilor de la inculpat.

La 20.01.2015, inculpatul i-a mai restituit părții vătămate 50 000 MDL, la

aceeași dată fiind perfectat și un contract prin care a fost confirmată datoria

restantă pentru mere, iar suma de bani a fost eșalonată pînă în anul 2017 și a fost

instituit un gaj în calitate de garanție a onorării obligațiilor față partea vătămată.

În pofida circumstanțelor de fapt constatate supra, Matros Mihail este trimis

în judecată, fiind învinuit de săvîrșirea infracțiunii de escrocherie agravată

prevăzut de art. 190 alin. (5) Cod Penal, și aceasta deoarece conform

rechizitoriului acțiunile acestuia au fost săvîrșite în următoarele circumstanțe:

„La 17.02.2012 aflîndu-se în or. Strășeni, str. Orheiului 2, teritoriu SRL

„Plai Fruct", avînd intenția dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, abuzînd de încrederea avută de partea vătămată

Bumbu Dumitru față de el, sub pretextul de a procura de la ultimul fructe și

anume mere de diferite soiuri în cantitate totală de 35 000 kg, la preț de 7,75 lei

pentru un kg, pentru care urma să achite integral suma de 275 125 lei MD în

aceiași zi, în vederea realizării acțiunilor sale ilegale și primirii în posesia și

folosința sa a întregii cantități de fructe - mere indicate mai sus, nedispunînd de

surse financiare pentru achitarea integrală a bunurilor pretinse a fi procurate, fapt

despre care nu a comunicat părții vătămate, după ce a încărcat în mijloacele de

transport închiriate de el cele 35 500 kg de mere, în vederea camuflării intenției

sale criminale i-a transmis lui Bumbu Dumitru suma de 10 (zece) mii dolari SUA,

care la 17.02.2014, conform cursului oficial stabilit BNM echivalau cu 118 420

lei MD, după care cunoscînd cu certitudine că nu are posibilitatea reală de a-și

onora obligațiunile asumate s-a obligat să achite integral cantitatea de mere a

doua zi, adică la 18.02.2012, obligațiune care a și constituit condiție pentru

preluarea merelor de partea vătămată.

Astfel, primind prin înșelăciune de la Bumbu Dumitru fructe - mere de

diferite soiuri, în valoarea totală de I16 705 lei MD, pe care nu le-a achitat nici

pînă în prezent cauzîndu-i părții vătămate o daună materială în proporții deosebit

de mari".

solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin

care Matros Mihail să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal la 9 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

închis.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța nu a judecat cauza în raport cu jurisprudența națională, potrivit

căreia, primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament este calificată

ca escrocherie în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpînire

2

asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și

execute angajamentul asumat, care este demonstrată prin: situația financiară a

persoanei ce și-a asumat un angajament la momentul încheierii tranzacției pe care

cunoștea cu certitudine că nu și-1 poate onora, fapt recunoscut în ședința de

judecată însăși de inculpat;

- instanța nu a analizat și apreciat obiectiv declarațiile părții vătămate

Bumbu Dumitru, care indică că inculpatul prin înșelăciune și abuz de încredere a

dobîndit bunurile, promițîndu-i că va achita banii pentru mere în momentul

primirii acestora;

- instanța nu a luat în considerație intenția inculpatului și anume faptul că,

știind cu certitudine că nu dispune de suma de bani necesară pentru a se achita cu

partea vătămată și-a luat angajamentul să achite bunurile în momentul primirii,

deși din start nu avea scopul de a-și îndeplini obligațiile asumate, necomunicînd

faptul lipsei mijloacelor bănești pentru achitarea merelor pe care pretindea că le

procură;

- instanța la adoptarea sentinței nu a apreciat declarațiile date de învinuit la

faza de urmărire penală, potrivit cărora acesta nega cu vehemență primirea

merelor pe care ulterior în scopul evitării răspunderii penale pentru acțiunea de

escrocherie pretinde că le-a primit pentru a le vinde, adică spre realizare cu

achitarea ulterioară;

- în motivarea sentinței se face trimitere la probe neexaminate și

necercetate în ședință de judecată și anume: declarațiile martorului Pitușcan Petru

și martorului Pîntea Zinaida; extrase din cont pentru perioada 2010-2012 a S.R.L.

„Malexil-Agro".

- instanța în partea constatatoare a sentinței, chiar în prima frază reține că

inculpatul Matros Mihail a avut intenția de a procura de la Bumbu Dumitru 35

500 kg de mere la preț de 7,75 lei pentru un kg, după care tot instanța conchide că

Matros Mihail a primit fructele spre realizare.

decembrie 2015 a fost respins apelul declarat ca nefondat, cu menținerea sentinței

fără modificări.

4.1. La adoptarea soluției instanța de apel a conchis că, învinuirea nu și-a

găsit confirmare în urma analizei circumstanțelor și probelor administrate la

urmărirea penală și cercetate în instanța de judecată, iar instanța de

fond legal și fondat a motivat sentința prin faptul, că fapta inculpatului nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece în cadrul cercetării

judecătorești incontestabil s-a probat că aceste consecințe infracționale nu sunt în

urma acțiunilor inculpatului.

Învinuirea adusă este combătură prin declarațiile părții vătămate și ale

inculpatului, potrivit cărora ambii au declarat că într-adevăr înțelegerea inițială a

fost ca inculpatul să achite suma integrală la momentul încărcării mărfii, și ambii

3

au declarat că achitarea în realitate a fost una parțială, deviindu-se de la

înțelegerea inițială.

Astfel, circumstanța dată nu este suficientă pentru a constata că inculpatul

nu a avut intenția de a returna banii către partea vătămată, or, după cum s-a

constatat în ședința de judecată, peste aproximativ două luni, inculpatul s-a

prezentat la partea vătămată și i-a restituit 40 000 lei, confirmînd în continuare

intenția de a-și onora obligațiunile integral, acest lucru fiind confirmat atît de

inculpat, partea vătămată cît și martorul Lazări Nadejda. La fel, buna credință a

inculpatului de a-și onora obligațiunile pecuniare rezultă și din faptul că din

declarațiile părții vătămate reiese cert că la nenumăratele vizite la domiciliu,

sunete la telefon inculpatul niciodată nu a negat obligațiunile sale pecuniare. Prin

urmare, întîlnirile și discuțiile celor doi erau periodice și permanente, inclusiv la

oficiul părții vătămate, fapt confirmat de către martorul Lazări Nadejda.

Colegiul penal a menționat că, instanța de fond corect a conchis că nu poate

fi reținută opinia acuzării potrivit căreia inculpatul de la bun început nu avea

intenția să-și onoreze angajamentul de a achita suma restantă, or, ultimul benevol,

după revenirea din Federația Rusă a restituit o parte din bani confirmînd buna sa

credință și intenția de a returna toți banii, iar ulterior, chiar și dacă după

transmiterea cauzei penale în judecată, inculpatul a mai achitat o parte din sumă,

la fel fiind instituit un gaj în favoarea părții vătămate și cu încheierea unui

contract de eșalonare a datoriilor (Vol. II, f.d. 25-27).

Colegiul penal statuează că, lipsa intenției inculpatului cu privire la

sustragere mai este demonstrată prin faptul că inculpatul nu s-a aventurat într-un

domeniu necunoscut de afaceri, ci din contra este fondator și administrator al

SRL „Malexil-Agro" (Vol. I, f.d. 29), iar potrivit activităților incluse în Registrul

de stat al persoanelor juridice, vînzarea fructelor și legumelor intră în domeniul

de activitate a întreprinderii. Mai mult decît atît, potrivit extraselor de cont pentru

perioada 2010-2012 întreprinderea inculpatului avea rulaje de bani, deci era

funcțională (Vol. II, f.d. 30-42). Prin urmare, aceasta demonstrează încă o dată în

plus că, inculpatul practica activitate de întreprinzător și era îndreptățit să-și

asume anumite riscuri comerciale, inclusiv transportarea merelor peste hotare,

fiind conștient că această afacere ar putea avea și o finalitate negativă, ceea ce și

s-a întîmplat.

Colegiul penal a reținut că, instanța de fond just a apreciat critic poziția

acuzatorului de stat în ceea ce privește reaua credință a inculpatului din

considerentul divergențelor dintre declarațiile date la urmărirea penală de către

inculpat, or, ultimul a fost audiat de două ori la urmărirea penală, unde prima dată

a negat total existența cărorva relații contractuale cu partea vătămată, iar ulterior a

descris evenimentele în mare parte într-o manieră identică cu declarațiile date în

ședință de judecată, ba chiar și mai detaliat, faptul că inițial inculpatul a indus

urmărirea penală în eroare este o manifestare a dreptului său la apărare, or, OUP

4

este obligat să demonstreze vinovăția inculpatului bazîndu-se pe un complex de

probe, altele decît declarațiile inculpatului.

Mai mult decît atît, inculpatul a declarat în ședință de judecată că anterior

audierii sale el nu a mai pășit pragul organelor de drept, în special în calitate de

acuzat, ceea ce 1-a speriat și 1-a determinat să nu dea declarații veridice. Astfel,

ținînd cont de faptul că probele se cercetează nemijlocit în cadrul procesului de

judecată, instanța corect a considerat că urmează a fi luate în calcul doar ceea ce a

declarat inculpatul la faza de judecată, or, potrivit declarațiilor date în instanța de

apel, ultimul a susținut declarațiile date în cadrul instanței de fond.

Cu referire la argumentul acuzării precum că inculpatul pînă în data

preluării merilor, finisării încărcării acestora în camioane nu a comunicat părții

vătămate că nu dispune de surse financiare pentru achitarea integrală a acestor

bunuri, potrivit declarațiilor inculpatului ultimul a indicat că nu a achitat toată

suma deoarece nu a știut că se v-a acumula o cantitate atît de mare de mere,

pentru prima dată a încărcat mere în mașini mari. În momentul în care s-a depistat

surplusul de marfă i-a propus părții vătămate să descarce marfa și să fie

transportată cu achitarea ulterioară a sumei, iar partea vătămată s-a consultat cu

feciorul său și a fost de-acord să-i dea merele.

Astfel, faptul dobîndirii ilicite a bunului altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere de către Matros Mihail, atît în cadrul examinării cauzei în

instanța de fond, cît și în instanța de apel nu a fost dovedit.

care a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

solicitînd casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

În motivarea recursului indică că:

- instanța de apel a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de

acuzare, care în cumul dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

încriminate și nu a luat în considerație declarațiile părții vătămate, a martorilor și

a inculpatului, care sunt contradictorii și folosind mijloacele de înșelăciune, nu a

comunicat lui Bumbu Dumitru că nu dispune de mijloace financiare pentru a

achita bunurile;

- inculpatul a săvîrșit o infracțiune deosebit de gravă și își dădea seama

de urmările prejudiciabile a faptei sale, însă și-a realizat intenția criminală prin

mai multe acțiuni infracționale și dînsul a avut uneori posibilitate de a restitui

prejudiciu dar nu a făcut-o;

- intenția inculpatului în comiterea faptei imputate se demonstrează

prin situația financiară a acestuia, care și-a asumat un angajament în momentul

încheierii tranzacției pe care știa că nu poate să și-l onoreze, lipsa mijloacelor

financiare și caracterul nerealizabil al angajamentului asumat, lipsa unei activități

5

aducătoare de beneficii îndreptate spre încasarea mijloacelor bănești necesare

onorării obligațiunilor.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar

va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească

definitivă.

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul invocă drept temei

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea instanței de

apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul constată că temeiul invocat pentru declararea recursului ordinar nu

și-a găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilită presupusa eroare

de drept invocată de recurent.

Astfel, instanța de recurs reiterează că motivarea hotărîrii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate

toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a

procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de

apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt

reținută și a concluzionat corect de a menține soluția de achitare a instanței de

fond.

În conformitate cu prevederile art.414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor cauzei penale, și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, sau cercetează suplimentar

6

probele administrate de prima instanță, fiind obligată să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține că,

instanța de apel a motivat decizia în conformitate cu prevederile art.417 alin.(1)

pct.8) Cod de procedură penală, aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelului declarat de procuror, cu menținerea sentinței

de achitare.

Decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, fiind legală și întemeiată.

Totodată, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel la

examinarea cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art.27, 99-101

Cod de procedură penală, cercetînd sub toate aspectele probele administrate și

invocate la pct.4.1 a prezentei decizii, verificîndu-le minuțios, iar în final le-a dat

o apreciere corespunzătoare prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, care coroborate în ansamblu, confirmă nevinovăția inculpatului

Matros Mihail în săvîrșirea infracțiunii imputate.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică,

pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie

vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a

probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În speță, verificînd probatoriul administrat în cauză, prin prisma

argumentelor invocate de recurent, Colegiul penal le consideră ca nefondate, în

sensul că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate nu se

dovedește prin probele acumulate și că nu a fost comisă nici o gravă eroare de

fapt de către instanța de apel la judecarea cauzei, care ar duce la casarea hotărîrii

atacate și adoptarea unei alte soluții, or instanța de apel după o sentință de

achitare a audiat pe viu inculpatul, partea vătămată, martorul, cercetînd și

verificînd probatoriul administrat la caz.

Așadar, conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat

și mult aspectual în textul sentinței și deciziei instanței de apel, iar careva

temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece

ele au fost obținute cu respectarea normelor de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că situația de fapt a fost just stabilită

de către instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu

probator administrat, corect instanța de apel ajungînd la concluzia de a menține

sentința de achitare a primei instanțe.

Instanța de apel corect a specificat că, învinuirea adusă este combătută și

prin declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, potrivit cărora ambii au

declarat că într-adevăr înțelegerea inițială a fost ca inculpatul să achite suma

7

integrală la momentul încărcării mărfii, și ambii au declarat că achitarea în

realitate a fost una parțială, deviindu-se de la înțelegerea inițială, iar această

circumstanță nu este suficientă pentru a constata că Matros Mihail nu a avut

intenția de a returna banii către partea vătămată, iar pentru a fi calificată acțiunea

ca escrocherie este în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în

stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția

să-și execute angajamentul asumat.

Prin urmare, instanța de apel just a constatat că în acțiunile inculpatului

lipsește intenția, deoarece acesta nu s-a aventurat într-un domeniu necunoscut de

afaceri, ci din contra este fondator și administrator al SRL „Malexil-Agro" (Vol.

I, f.d. 29), iar potrivit activităților incluse în Registrul de stat al persoanelor

juridice, vînzarea fructelor și legumelor intră în domeniul de activitate a

întreprinderii. Mai mult decît atît, potrivit extraselor de cont pentru perioada

2010-2012 întreprinderea inculpatului avea rulaje de bani, deci era funcțională

(Vol. II, f.d. 30-42). Prin urmare, aceasta demonstrează încă o dată în plus că,

inculpatul practica activitate de întreprinzător și era îndreptățit să-și asume

anumite riscuri comerciale, inclusiv transportarea merelor peste hotare, fiind

conștient că această afacere ar putea avea și o finalitate negativă, ceea ce și s-a

întîmplat.

De asemenea, Colegiul penal reține că motivele invocate în recurs sunt

neîntemeiate și constituie o interpretare subiectivă a recurentului, iar instanța de

apel corect s-a expus asupra fiecărui argument din apelul declarat de procuror,

motivare pe care instanța de recurs o acceptă și pentru a evita repetări inutile le

însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a

hotărîrii în cauza Albert vs. Romînia din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din

CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi

înțeles ca impunînd un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil

necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției

sale.

În urma celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de

drept invocate de recurent ce ar fi afectat hotărîrea atacată sub aspectele

contestate, iar solicitările recurentului nu au suport probatoriu și contravin

probelor administrate în cauză, prin urmare soluția adoptată de către instanța de

apel este legală și întemeiată, iar recursul declarat este inadmisibil fiind vădit

neîntemeiat.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

8

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2015, în cauza penală în

privința lui Matros Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 13 aprilie 2016.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

9