1ra-679/2016 — art. 145 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 145 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6, 7, 9, 12 CPP
1ra-679/2016 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1ra-679/2016
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
16 martie 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte – Petru Ursache,
Judecători – Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul Spînu
Ludmila în numele inculpatului Rusu Roman, prin care se solicită casarea sentinței
Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 25 septembrie 2015 și deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui
Rusu Roman Leonid, născut
la 01 noiembrie 1982, originar din reg.
Odesa, Ucraina, domiciliat în mun.
Chișinău, or. Cricova, str. Tineretului 16,
ap. 9.
Termenul de examinare a cauzei:
27.05.2015-25.09.2015 (prima instanță)
22.10.2015-04.12.2015 (instanța de apel)
11.02.2016-16.03.2016 (instanța de recurs)
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 25 septembrie 2015, Rusu
Roman a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal la 7 ani
și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cauza fiind judecată în
procedura prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală.
S-au încasat de la Rusu Roman în beneficiul statului cheltuielile de judecată în mărime
de 1187 lei.
Potrivit sentinței s-a stabilit că inculpatul, la data de 08.02.2015, aproximativ la ora
02:50, aflându-se pe terasa barului “Aura”, amplasat pe str. Maria Drăgan 2/2, mun.
Chișinău, în urma unui conflict apărut spontan cu Caracaș Ion, din cauza unei domnișoare,
intenționat, cu un cuțit de buzunar cu lama de 10,5 cm, care îl avea în posesie, i-a aplicat
ultimului o lovitură în regiunea toracică din partea stângă, care conform raportului de
expertiză medico-legală nr. 336 din 16.02.2015 prezintă pericol pentru viață, se califică ca
vătămare corporală gravă și ca rezultat a survenit decesul victimei.
1
Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Spînu Ludmila în numele
inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit
modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub
formă de închisoare pe 5 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen
de probă de 5 ani.
În susținerea cererii sale, apelantul a invocat următoarele:
- prima instanță în mod contradictoriu a indicat, în partea descriptivă a sentinței,
aplicarea prevederilor art. 78 alin. (1) Cod penal, iar conform dispozitivului sentinței i-a
aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, urmând să-i aplice
pedeapsa minimă sub formă de închisoare – 6 ani și 8 luni;
- nu au fost reținute circumstanțe care, în opinia apelantului, erau excepționale,
respectiv neîntemeiat nu a fost aplicată în privința inculpatului o pedeapsă mai blândă decât
cea prevăzută de lege;
- pedeapsa ce urma a fi aplicată inculpatului nu a fost redusă, conform art. 385 alin.
(4) Cod de procedură penală, în prezența constatării încălcării dreptului inculpatului la
apărare, iar drept recompensă pentru această încălcare urmau a fi aplicate prevederile art. 90
Cod penal.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2015,
pronunțată integral la 04 ianuarie 2016 apelul declarat a fost respins ca nefondat, fiind
menținută sentința.
4.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că prima instanță a acordat
deplină eficiență prevederilor de la art. 7, 61, 75 Cod penal și celor de la art. 3641 alin. (8)
Cod de procedură penală, pedeapsa fiind aplicată inculpatului în limitele legii, iar sentința
cuprinde datele privind personalitatea inculpatului, gravitatea infracțiunii și circumstanțele
care influențează asupra pedepsei, chestiuni care au fost luate în considerație la stabilirea
pedepsei.
Instanța de apel a constatat că nu există motive pentru aplicarea unei pedepse mai
blânde decât cea prevăzută de lege sau pentru suspendarea condiționată a executării
pedepsei, întrucât în cauză nu s-au constatat circumstanțe excepționale sau de altă natură,
care ar justifica aplicarea art. 79 sau 90 Cod penal.
Colegiul penal a reținut că starea de fapt și de drept în cauză, constatate de prima
instanță, concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate care, fiind puse la baza
condamnării inculpatului, sunt pertinente, utile, concludente și veridice, iar sentința este
conformă cerințelor impuse prin prevederile art. 394 alin. (1), (2) și 3641 alin. (7) Cod de
procedură penală.
Hotărârile instanțelor de fond și apel sunt atacate cu recurs ordinar de către avocatul
Spînu Ludmila în numele inculpatului, la 14 ianuarie 2016, care solicită casarea acestora în
partea stabilirii pedepsei inculpatului, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,
2
prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe 5 ani, cu
suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de probă de 5 ani.
În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 7), 9), 12) Cod de
procedură penală.
În motivarea cererii sale, recurentul invocă următoarele argumente:
5.1) prima instanță în mod contradictoriu a indicat, în partea descriptivă a sentinței,
aplicarea prevederilor art. 78 alin. (1) Cod penal, iar conform dispozitivului sentinței i-a
aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, deși urma să-i
aplice inculpatului pedeapsa minimă sub formă de închisoare – 6 ani și 8 luni;
5.2) instanța de fond a reținut infracțiunea săvârșită de inculpat ca fiind una gravă, iar
instanța de apel a considerat infracțiunea ca fiind deosebit de gravă;
5.3) în cererea de apel au fost invocate circumstanțe care sunt considerate de recurent
drept excepționale – motivul comiterii faptei, determinat de acțiunile provocatoare ale
victimei; personalitatea făptuitorului, care a comis pentru prima dată și o singură faptă;
caracteristica pozitivă; comportamentul inculpatului după comiterea faptei, contribuind
activ la stabilirea circumstanțelor cauzei; căința sinceră și regretele pe care le are cu referire
la victimă, însă pe care instanța de apel nu le-a reținut ca excepționale;
5.4) instanța de apel nu s-a expus asupra motivului invocat în apel, și anume că
pedeapsa ce urma a fi aplicată inculpatului nu a fost redusă, conform art. 385 alin. (4) Cod
de procedură penală, în prezența constatării de către prima instanță a încălcării dreptului
inculpatului la apărare, în sentință nefiind indicată, în partea descriptivă, pedeapsa stabilită
inculpatului pentru infracțiunea comisă și partea din pedeapsă ce urmează a fi redusă drept
compensație pentru repararea prejudiciului moral cauzat.
Pe cauză a fost depusă referință de către procuror, care s-a pronunțat pentru
inadmisibilitatea recursului declarat, din motiv că argumentele invocate de recurent nu sunt
aplicabile din punct de vedere al prezenței unei erori de drept, prevăzute de art. 427 alin. (1)
Cod de procedură penală, iar pedeapsa inculpatului a fost stabilită în dependență de
circumstanțele atenuante și agravante, de efectele acestora conform art. 78 Cod penal și art.
3641 Cod de procedură penală.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu
materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele
considerente.
Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide
asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit
neîntemeiat.
Cu referire la motivul expus la pct. 5.1, Colegiul penal reține că în sentința primei
instanțe s-a făcut referință exclusiv la conținutul prevederii de la art. 78 alin. (1) lit. a) Cod
penal, fără ca ulterior, în conținutul sentinței, să fie menționată aplicarea prevederii
3
respective. În acest sens, Colegiul penal menționează că potrivit art. 78 alin. (1) lit. a) Cod
penal, în cazul în care instanța de judecată constată circumstanțe atenuante la săvîrșirea
infracțiunii, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: dacă
minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a
prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă pînă la acest minim.
Astfel, din conținutul prevederii expuse reiese că aplicarea acesteia constituie o
facultate a instanței de judecată în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei, iar
simplul fapt că prima instanță s-a referit la această prevedere, fără ca să se expună asupra
aplicării acesteia, nu semnifică că ea se obliga să o aplice. Din aceste considerente, Colegiul
penal constată că motivul respectiv este neîntemeiat.
Cu referire la motivul expus la pct. 5.2, Colegiul penal menționează că, conform
art. 16 alin. (1) Cod penal, infracțiuni deosebit de grave se consideră infracțiunile săvîrșite
cu intenție pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen
ce depășește 12 ani și, în contextul dat, infracțiunea săvârșită de inculpat, și anume cea
prevăzută de art. 145 alin. (1) Cod penal este una deosebit de gravă, or maximul pedepsei
stabilite în sancțiune depășește termenul de 12 ani închisoare.
În sensul celor menționate, Colegiul penal constată că instanța de apel, în decizia
adoptată, just a indicat că infracțiunea săvârșită de inculpat este deosebit de gravă, corectând
astfel eroarea comisă de prima instanță, care a menționat că infracțiunea este una gravă.
Reieșind din cele expuse, Colegiul penal atestă netemeinicia motivului dat.
Cu referire la motivul expus la pct. 5.3, Colegiul penal reține că instanța de apel a
considerat justă poziția primei instanțe referitor la individualizarea pedepsei aplicate
inculpatului, în partea ce ține de reținerea circumstanțelor invocate de apărare drept fiind
atenuante și nu excepționale.
În contextul dat, Colegiul penal menționează că circumstanțe excepționale se
consideră astfel de împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor
ei, precum și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate - I, II (persoana
cu dizabilități severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de
importanță majoră).
În opinia instanței de recurs, circumstanțele invocate de partea apărării nu poartă un
caracter excepțional și just au fost reținute de către prima instanță drept atenuante, poziție
menținută și de către instanța de apel.
Totodată, Colegiul penal reține ca fiind irelevantă concluzia instanței de apel privind
lipsa circumstanțelor excepționale ce ar justifica aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în
privința inculpatului, deoarece conform art. 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au
săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în cazul recidivei,
condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se aplică, iar după cum
s-a menționat anterior, infracțiunea săvârșită în cauză este deosebit de gravă.
Cu referire la motivul expus la pct. 5.4, Colegiul penal reține că instanța de fond, la
soluționarea chestiunii privind reducerea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului
pentru lezarea dreptului acestuia la apărare, în cadrul individualizării pedepsei, a aplicat
4
prevederile art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, stabilind inculpatului pedeapsa de 7
ani 6 luni închisoare, aceasta fiind mai aproape de limita minimă prevăzută de sancțiunea
art. 145 alin. (1) Cod penal, care, în temeiul art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,
constituie de la 6 ani 8 luni până la 10 ani închisoare.
În aceeași ordine de idei, Colegiul penal constată că instanța de apel, prin menținerea
sentinței, în mod implicit a menținut concluziile primei instanțe cu referire la încălcarea
dreptului inculpatului la apărare și cele referitoare la individualizarea pedepsei, cu aplicarea
art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală.
Din considerentele expuse, instanța de recurs nu atestă careva omisiuni în decizia
instanței de apel privitor la expunerea asupra motivelor invocate de apelant, respectiv
argumentul indicat de recurent este neîntemeiat.
Concluzionând asupra celor expuse, Colegiul penal reține că argumentele recurentului
privitor la existența temeiului pentru recurs, prevăzut de pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod de
procedură penală, sunt neîntemeiate, iar cu referire la indicarea temeiurilor prevăzute la pct.
7), 9), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că recurentul
nu a specificat în ce anume constau presupusele erori de drept, indicarea acestor temeiuri
fiind declarativă.
Întrucât invocările recurentului nu sunt motivate, iar temei pentru a interveni în soluția
instanței de apel, în sensul casării deciziei atacate, nu există, Colegiul penal conchide că
recursul înaintat urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul
penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Spînu Ludmila în numele
inculpatului Rusu Roman, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău
din 04 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui Rusu Roman Leonid, deoarece este
vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 aprilie 2016.
Președinte Petru Ursache
Judecătorii Ghenadie Nicolaev
Petru Moraru
5