1ra-489/2016 — art. 196 alin. 4 CP

1ra-489/2016 — art. 196 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-489/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015,

declarat de către inculpatul

Madan Victor Constantin, născut la 11 august 1976,

originar din r-nul Căușeni, domiciliat mun. Chișinău str. Alba

Iulia, 14 ap. 36

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Madan Victor Constantin, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 196

alin. (4) Cod penal, la amendă în mărime de 1.000 unități convenționale, ce constituie

20.000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de către Borodavcenco Victor a fost admisă parțial.

S-a încasat din contul lui Madan V. în beneficiul lui Borodavcenco V. prejudiciul

material cauzat în sumă de 101.231,96 lei și prejudiciul moral în sumă de 2.000 lei, în

rest pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

SC „Indals Market” SRL, la data de 04 iunie 2013 a primit de la Borodavcenco Victor

spre păstrare 864 m2 de teracotă de model „Elemento Vento BB60VNL, lc, NN” la

prețul de 86.400 lei și 148,32 m2 de teracotă de model „Monocolore Avorio

AA60AVL, lc, GG” la prețul de 14.831,99 lei, la depozitul ce se află în gestiunea SRL

„Indals Market” de pe str. Mesager, 1A, mun. Chișinău, după care, la data de 12 iulie

2013, contrar prevederilor pct. 3.2.2 al contractului nr. 04/06 din 04.06.13, ce prevedea

că „vânzătorul nu este în drept să comercializeze, schimbe, amaneteze marfa

procurată de cumpărător”, folosind situația de serviciu, prin delapidare, intenționat

a înstrăinat SC „Tehnica” SRL, prin factura fiscală nr. BV 1787757, teracota ce îi

1

aparține lui Borodavcenco V., contra sumei de 224.239,68 lei, cauzându-i astfel

ultimului daune în proporții deosebit de mari în valoare de 101.232 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Madan V. a fost calificată de drept în baza art. 196 alin. (4) Cod penal și

anume –cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz

de încredere, faptă ce nu constituie o însușire.

3.1 Partea vătămată Borodavcenco V., care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă cu închisoare în

limitele sancțiunii prevăzute de lege. Totodată, solicită încasarea prejudiciului moral

indicat în acțiunea civilă, în mărime de 25.000 lei.

În motivarea apelului declarat a invocat, că nu este de acord cu soluția instanței,

considerând calificarea acțiunilor inculpatului ca fiind incorectă, iar pedeapsa

aplicată ca fiind prea blândă. În opinia sa, fapta inculpatului se încadrează în baza

art. 191 alin. (5) Cod penal și nu în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, deoarece ultimul

a însușit bani străini, cheltuindu-i pentru necesități personale. Totodată, consideră că

pedeapsa sub formă de amendă nu corespunde gravității faptei, de facto Madan V.

nu a suportat nici o sancțiune, fiindcă acesta oricum urma să achite prejudiciul

cauzat. De asemenea, faptul că inculpatul nu și-a recunoscut vina demonstrează că

nu a conștientizat consecințele negative ale faptelor sale și nu se căiește de cele

întâmplate.

3.2 Inculpatul, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie achitat de comiterea

faptei imputate.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- prima instanță nu a făcut o analiză a declarațiilor martorilor și nu le-a dat o

apreciere conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală. Totodată, în cazul

declarațiilor martorilor Guțu A., Zoti Iu. și Dodan N. ce au confirmat existența unui

împrumut în sumă de 6.000 euro, efectuat de către Madan V. de la Borodavcenco V.,

era necesar de motivat acest fapt;

- partea vătămată a prezentat un contract de vânzare-cumpărare a teracotei din

09 iulie 2013 spre firma „Industrial Tehnocom”, fondator al cărei cu 75 % este fiica

lui Borodavcenco V., nefiind apreciat faptul că prețul de vânzare a teracotei era

stabilit de trei ori mai mare (281.424 lei), decât prețul inițial primit de la Madan V.

Astfel, firma „Industrial Tehnocom” în general era gestionată de Borodavcenco V.,

care păstra ștampila în masa de lucru din biroul comun al lui Madan, Dodan și

Borodavcenco. Respectiv, acest fapt trezește dubii, indicând la aceea că contractul

din 09 iulie 2013 a fost alcătuit fictiv, iar din acest fals se stabilește presupusul

prejudiciu material, deoarece se primește că Borodavcenco V. trebuia să-și realizeze

sie însuși sau fiicei sale teracota, la un preț de trei ori mai mare, însă prima instanță a

trecut cu vederea acest fapt;

- prejudiciul este unul presupus, întrucât și la prezența reală a contractului din

09 iulie 2013, Borodavcenco V. nu a primit un așa venit, acesta poate fi un venit ratat

2

și nu unul existent, de care se face responsabil Madan V. A fost probat prin extrasul

din Registrul de Stat, că martorul Ledniov ce a prezentat declarații pe caz în

defavoarea inculpatului, este al doilea fondator al întreprinderii „Industrial

Tehnocom”, ce deține alături de fiica lui Borodavcenco V., 25 % de acțiuni;

- consideră că instanța în general nu s-a referit la contractul de vânzare-

cumpărare din 04.06.2013, anexat la materiale dosarului și anume la acele clauze,

care pe parcursul examinării cauzei au fost accentuate sistematic de inculpat, cum ar

fi obligațiile cumpărătorului de a nu ridica marfa până la data de 17.07.2013, dreptul

vânzătorului până la aceiași dată - 17.07.2013 să ceară întoarcerea mărfii dacă

întoarce el însuși suma de 6.000 euro. Prin declarațiile sale, inculpatul a explicat

instanței că aceste restricții au fost stabilite conform termenului împrumutului;

- prima instanță eronat a apreciat prejudiciul moral în sumă de 2.000 lei, fără a

indica ce suferințe fizice sau psihice a suportat partea vătămată în urma acțiunilor

inculpatului sau care alte circumstanțe au fost luate în considerație la aprecierea

acestui fapt.

2015, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către partea vătămată

Borodavcenco V. și admis parțial apelul declarat de către inculpat, fiind casată

parțial sentința în partea încasării prejudiciului moral, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care a fost respinsă

pretenția lui Borodavcenco V. privind încasarea prejudiciului moral de la Madan V.,

ca fiind neîntemeiată. În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, concluzionând just că

inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod

penal, fapt elucidat și constatat din totalitatea de probe acumulate la prezenta cauză,

fiind corect apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a notat, cu toate că inculpatul nu-și recunoaște vina în

săvârșirea infracțiunii imputate, aceasta se dovedește prin declarațiile părții

vătămate Borodavcenco V., date în instanța de apel și în prima instanță, martorilor

Scorpan V., Ledniov V., Strungari V., Ispas Iu., precum și probele scrise cercetate în

prima instanță și verificate suplimentar de instanța de apel și anume: procesul-

verbal de ridicare din 06 august 2013 (f.d. 42 v. 1), procesul-verbal de examinare a

documentelor din 16 august 2013 (f.d. 53-54 v. 1), procesul-verbal de ridicare din 21

august 2013 (f.d. 61 v. 1), procesul-verbal de ridicare din 22 noiembrie 2013 (f.d. 110

v. 1), procesul-verbal de examinare a documentelor din 22 noiembrie 2013 (f.d. 111 v.

1), informația nr. 05/302 din 30.08.2013 (f.d. 84 v. 1).

Așadar, instanța de apel a reținut că conform prevederilor pct. 3.2.1 al

contractului de vânzare-cumpărare nr. 04/06 din 04.06.2013 pe 3 file (f.d. 47-49 v. 1)

vânzătorul SRL „Indals Market”, în persoana reprezentantului Madan V. a primit la

depozitare teracota până la data de 17.07.2013, însă la data de 12.07.2013, Madan V. a

vândut marfa aflată la depozitare SRL „Tehnica”, fapt confirmat prin factura fiscală

3

nr. BV 1787757 din 12.07.2013 (f.d. 62 v. 1) din care rezultă cu certitudine că la data

de 12.07.2013 SRL „Indals Market” a comercializat SRL „Tehnica” 862,56 m2 de

teracotă de marca BB60 VNL Elemento Vento 60x60 cal. 1, la prețul de 192.350,88 lei

și 148,32 m2 de teracotă de marca AA60A VL Monocolor Avorio 60x60 cal. 1, la

prețul de 31.888,80 lei, în total în sumă de 224.239,68 lei.

Totodată, instanța de apel analizând declarațiile părții vătămate consideră că

acestea sunt veridice, consecvente, consecutive pe tot parcursul procesului penal,

atât în cadrul urmăririi penale cât și în instanța de judecată, fiind în coroborare cu

declarațiile martorilor Scorpan V., Ledniov V., Strungari V. și cu probele scrise

nominalizate mai sus, dovedind cu certitudine că inculpatul intenționat a înstrăinat

SC „Tehnica” SRL prin factura fiscală nr. BV 1787757 teracota ce îi aparține lui

Borodavcenco V. și care se afla la depozitare la inculpat, contra sumei de 224.239,68

lei, cauzând astfel părții vătămate daune în proporții deosebit de mari, în mărime de

101.232 lei.

În opinia instanței de apel, prima instanță întemeiat a conchis că totalitatea de

probe cercetate dovedesc cert vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 196 alin. (4) Cod penal, iar declarațiile inculpatului ca fiind lipsite de

veridicitate, având tendința de a se apăra și eschiva de la răspundere penală.

De asemenea, instanța de apel a menționat, că faptul procurării de către

Borodavcenco V. a teracotei de la Madan V., se confirmă prin bonul de plată seria EP

430702 din 04.06.2013, factura fiscală nr. BV 1787745, factura fiscală nr. BV 1787746,

actul de primire-predare nr. 1 din 04.06.2013 încheiat cu SRL „Indals Market” și

Borodavcenco V., contractul de vânzare-cumpărare nr. 04/06 din 04.06.2013 pe 3 file,

cu specificația mărfii. Prin urmare, instanța de apel a apreciat critic declarațiile

inculpatului, precum că raportul juridic încheiat între el și Borodavcenco V. a fost de

fapt un raport juridic de împrumut, deoarece din toate materialele dosarului rezultă

cert că adevărata intenție a părților a fost de a încheia un raport de vânzare-

cumpărare.

Solicitarea părții vătămate de a condamna inculpatul în baza art. 191 alin. (5)

Cod penal a fost respinsă de către instanța de apel, care a menționat că deși

componențele de infracțiuni prevăzute de art. 196 Cod penal și 191 Cod penal, sunt

asemănătoare în ceea ce privește modalitatea adiacentă de înșelăciune și abuz de

încredere, însă acțiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 196 Cod

penal nu poate presupune luarea din posesia victimei. În ipoteza infracțiunii

prevăzute la art. 196 Cod penal, făptuitorul nu obține în posesie bunuri concrete ale

victimei. Adică, făptuitorul se eschivează în mod fraudulos să-i transmită victimei

bunurile ce i se cuvin ori se folosește de aceste bunuri în detrimentul victimei. Altfel

spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre infracțiunea de

cauzare de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere și delapidare a

averii străine constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale: în cazul

delapidării, masa patrimonială a victimei este diminuată în aceeași proporție în care

sporește masa patrimonială a făptuitorului; în cazul infracțiunii prevăzute la art. 196

Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește în proporția pe care o exprimă

eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile pecuniare față de victimă sau

4

masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa patrimonială

a făptuitorului.

În ședința instanței de apel inculpatul a declarat că banii achitați pentru teracotă

au fost puși în bancă pe contul societății și au fost transmiși furnizorilor în Ucraina,

prin urmare inculpatul nu și-a însușit banii, dar aceștia au fost transferați pe contul

bancar al SRL „Indals Market”, iar ulterior transferați furnizorilor din Ucraina.

Astfel, se confirmă justețea încadrării acțiunilor inculpatului de către prima instanță

în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

De către instanța de apel au fost respinse afirmațiile inculpatului, precum că

nevinovăția sa este demonstrată prin declarațiile martorilor Guțu A., Zoti Iu. și

Dodan N., deoarece acești martori au confirmat numai că inculpatul i-a rugat să-i

împrumute 6.000 euro pentru a achita marfa, însă ei l-au refuzat, precum au

confirmat și acel fapt că inculpatul i-a achitat părții vătămate suma de 6.000 euro,

fapt care nici nu este negat de ultimul. În viziunea instanței de apel, declarațiile

martorilor Guțu A., Zoti Iu., și Dodan N. sânt părtinitoare, deoarece fiecare din ei se

află în relații de serviciu sau amicale cu inculpatul, iar depozițiile lor nu coroborează

cu celelalte probe ale cauzei penale, purtând un caracter declarativ, fără suport

probant.

Referitor la critica părții vătămate privind stabilirea inculpatului a unei pedepse

prea blânde, instanța de apel a statuat că concluziile primei instanțe la acest capitol,

corespund circumstanțelor cauzei, criteriilor de individualizare și stabilire a

pedepsei, care a fost aplicată în limitele legii. Deci, analizând materialele cauzei și

hotărârea primei instanțe, nu a fost constatată vreo eroare de drept ce ar afecta

legalitatea hotărârii judecătorești contestate în acest sens, deoarece pedeapsa aplicată

inculpatului este echitabilă, iar argumentele aduse de către partea vătămată în acest

sens nu sunt justificate.

În acest context, instanța de apel a respins ca neîntemeiate argumentele părții

vătămate referitor la faptul că inculpatului urmează să-i fie aplicată o pedeapsă mai

aspră cu închisoarea pe motiv că nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

imputate, nu s-a căit de cele comise și nici nu a reparat integral prejudiciul cauzat

prin infracțiune, deoarece conform normelor procesual penale recunoașterea sau

nerecunoașterea vinovăției este un drept a inculpatului garantat de Codul de

procedură penală și de art. 6 al CEDO, nefiind o obligație a acestuia.

Instanța de apel a reținut că în cadrul comiterii infracțiunilor de sustragere,

legea nu prevede achitarea prejudiciului moral, ci prevede doar restituirea

prejudiciului material, constituind astfel o satisfacție echitabilă pentru partea

vătămată în acest sens. Dat fiind, că infracțiunea cauzarea de daune materiale prin

înșelăciune sau abuz de încredere face parte din categoria infracțiunilor de

sustragere, prima instanță în mod neîntemeiat a admis pretenția de încasare a

prejudiciului moral în mărime de 2.000 lei în beneficiul părții vătămate, din care

considerent instanța de apel a admis parțial apelul declarat de inculpat.

care solicită casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care să fie achitat.

5

În motivarea recursului invocă că:

- instanța de apel a apreciat prejudiciul material în sumă de 101.231,96 lei

conform valorii contractului din 04.06.2013, totodată în decizia sa a omis să se

expună asupra faptului că suma de 6.000 euro (echivalentul sumei de 101.231,96 lei)

transmisă de către Madan V. a fost recunoscută ca primită la data de 02.08.2013 de

către Borodavcenco V., precum și de către instanțele de fond, cu titlu de prejudiciu

material și acoperă integral acest prejudiciu material invocat. Prin urmare, deși prin

transmiterea de către inculpat a sumei de 6.000 euro lui Borodavcenco V. se exclude

existența unui prejudiciu material pentru păgubit, fapt necesar pentru ca faptele

invocate să cadă sub incidența art. 196 alin. (4) Cod penal, însă instanțele nu s-au

expus sub ce titlu atunci a fost achitată suma menționată în raport cu contractul nr.

04/06 din 04.06.2013 – în consecință Madan V. fiind obligat să achite repetat suma

dată;

- instanța de apel referindu-se la clauzele stipulate în pct. 3.2.1. din contractul

de vânzare-cumpărare din 04.06.2013 și anume la dreptul vânzătorului de a-și

întoarce marfa înapoi, în cazul restituirii sumei de 6.000 euro, indică eronat că

prevederile acestui alineat s-ar referi la „primirea de către reprezentantul

vânzătorului la depozitul său marfa la păstrare”, deși textul alineatului indică

explicit o clauză de răscumpărare – „dreptul vânzătorului de a cere marfa înapoi, cu

condiția întoarcerii sumei de 6.000 de euro”. Anume clauza din pct. 3.2.1 din

contractul nominalizat, este trecută cu vederea de către ambele instanțe, deși se face

referire la aceasta, însă nu menține textul (tradus în original), în forma care a fost

expus, iar acest fapt are o relevanță majoră, întrucât prin prisma acestor dispoziții

este instituit dreptul vânzătorului de a-și întoarce marfa înapoi în posesie, în cazul

rambursării sumei de 6.000 euro cumpărătorului. În cazul dat, suma menționată a

fost rambursată cumpărătorului la data de 02.08.2013, adică cu întârziere de 45 zile

față de prevederile contractuale, respectiv raporturile invocate în acest context

puteau fi examinate în ordinea procedurii civile, în cazul stabilirii încălcării unei

clauze contractuale de către una din părți.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând de a dispune inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat,

deoarece argumentele expuse de recurent au fost invocate și în apel, asupra cărora

instanța de apel s-a pronunțat argumentat și detaliat, cu respectarea prevederilor art.

414 alin. (3) Cod de procedură penală. Toate probele administrate au primit o

apreciere la justa lor valoare, iar concluziile privind vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii imputate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente:

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

6

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, stipulează că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 aceluiași

Cod.

Așadar, Colegiul penal verificând textul recursului declarat, reține că inculpatul

invocă în drept temeiurile pentru recurs prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Respectiv, din analiza structurală a normei

legale menționate supra, se distinge că aceasta este compusă din 5 subpuncte, însă

autorul recursului nu indică pe care concret dintre acestea își întemeiază recursul

său. Prin urmare, din cuprinsul recursului declarat se atestă că inculpatul de fapt își

expune dezacordul cu motivarea soluției de condamnare, în particular menționând

că instanța de apel a omis să se expună corespunzător asupra tuturor împrejurărilor

cauzei și nu a apreciat probele la justa valoare.

Cu referire la cele invocate de recurent și reieșind din jurisprudența constantă a

Curții Europene, Colegiul penal reiterează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor de amănunt, atâta timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în

prezenta cauză. Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută în cauză și a concluzionat

corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs specifică, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, se constată că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde

temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de

către partea vătămată și admiterea parțială a celui declarat de către inculpat, precum

și motivele adoptării soluției date.

La fel, Colegiul penal reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecând apelurile a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform

materialelor din dosar, ajungând la concluzia corectă că sentința urmează a fi

menținută în partea condamnării inculpatului și încasării prejudiciului material, din

considerentele expuse pe larg în partea descriptivă a deciziei adoptate. Respectiv,

decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală,

ea fiind legală și întemeiată.

7

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs semnalate de

inculpat privitor la chestiunea de apreciere a probelor, Colegiul remarcă că la etapa

judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

către instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de

fond și de apel. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa

greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice,

ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de prima instanță și cea de

apel, corectitudinea condamnării inculpatului Madan V. pentru săvârșirea

infracțiunii imputate.

Instanța de recurs, pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădit neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor

aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe

care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecării o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs. Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul, verificând

materialele dosarului, consideră că instanța de apel a examinat cauza sub toate

aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței în

partea condamnării lui Madan V. în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit

verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, și totodată fiind just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a săvârșit

infracțiunea imputată.

Cu privire la criticile subsidiare ale inculpatului precum că instanța de apel nu

s-a expus asupra faptului sub ce titlu a achitat ultimul suma de 6.000 euro părții

vătămate, în cele din urmă fiind obligat să achite repetat prejudiciul material, în

opinia Colegiului penal sânt nefondate, deoarece în cadrul urmăriri penale a fost

prezentată recipisa (f.d. 52 v. 1), unde este clar specificat, că suma de 6.000 euro a

fost primită de către partea vătămată de la inculpat în contul prejudiciului cauzat

pentru marfa vândută, fără acordul său, prețul de piață al căreia este de 12.500 euro.

Acest fapt este confirmat și susținut în ședințele de judecată de către partea

vătămată, precum și de către inculpat (f.d. 52 v. 2). Tot la acest capitol, Colegiul

remarcă că întreprinderea SC „Indals Market” SRL al cărei fondator și administrator

este inculpatul, potrivit fișei persoanei juridice (f.d. 19 v.1), are ca gen de activitate,

inclusiv și comerțul cu ridicata, deci rezultă că practică activitatea de antreprenoriat.

Potrivit Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992 și

anume în art. 1 pct. 1 este stipulat că, antreprenoriat este activitatea de fabricare a

producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de

asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul

8

propriu și sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de

venituri. Prin urmare, acel fapt că inculpatul din numele SC „Indals Market” SRL a

încheiat un contract de vânzare cumpărare cu partea vătămată Borodavcenco V. a

unui lot de marfă și anume teracotă (f.d. 47-49 v.1), la prețul indicat în acest contract

și anume 101.232 lei, chiar dacă acel preț era mai jos decât prețul stabilit de piață,

rezultă că responsabilitatea sub propriul risc și sub răspunderea sa patrimonială și-a

asumat-o inculpatul. Iar acel fapt că, partea vătămată și-a apreciat ulterior marfa

dată la prețul de piață existent, este un drept al său. În confirmarea faptului, că

prețul mărfii ce aparținea deja părții vătămate, în baza contractului nr. 04/06 încheiat

la 04 iunie 2013, avea un preț mai mare, este și factura de livrare a acestei mărfi SRL

„Tehnica” și anume la suma de 224.239,68 lei. Deci, inculpatul achitându-i părții

vătămate, suma de 6.000 euro, în condițiile menționate în recipisa eliberată de

ultimul, de fapt a acceptat o parte a sumei prejudiciului cauzat prin vinderea mărfii

contractate. Cât privește, suma de 101.232 lei încasată de către instanța de judecată

de la inculpat în beneficiul părții vătămate, constituie prețul mărfii convenit, pe risc

propriu, de către părți în contractul încheiat la 04.06.2013, constituind astfel baza

probantă și care în mod legal a fost încasată cu titlu de prejudiciu material cauzat

ultimului. Totodată, suma încasată constituie și diferența prejudiciului material,

neachitată pentru marfa realizată, fără acordul părții vătămate, ce a fost evaluat de

către ultimul în baza prețului de piață. În concluzie, instanța de recurs statuează că,

instanțele de fond just au constatat și încasat suma prejudiciului material în valoare

de 101.232 lei, iar alegațiile inculpatului, precum că a fost obligat să achite repetat

suma prejudiciului material sânt neîntemeiate și poartă caracter declarativ.

Argumentele inculpatului referitoare la necorespunderea reținerii de către

instanța de apel a stipulărilor pct. 3.2.1 din contractul nr. 04/06 din 04.06.2013,

Colegiul penal o consideră irelevantă și insuficientă de a desființa o hotărâre

judecătorească, deoarece nu schimbă situația factologică, iar prevederile menționate

în acest punct al contractului dat, indică la dreptul vânzătorului, SC „Indals Market”

SRL, până la data de 17 iulie 2013 de a solicita marfa de la cumpărător, în cazul dat

fiind Borodavcenco V., cu condiția că îi va restitui ultimului suma de 6.000 euro.

Însă, precum rezultă din materialele cauzei, inculpatul a neglijat prevederile

contractuale enunțate mai sus, precum și cele indicate în pct. 3.2.2 al acestui contract

și fără acordul cumpărătorului, Borodavcenco V., a înstrăinat marfa la data de

12.07.2013 și ce nu-i aparținea, fără a-i achita suma de 6.000 euro, cauzându-i astfel

prejudiciu material ultimului. Respectiv, nu pot fi reținute nici alegațiile

recurentului, precum că faptul achitării cu întârziere a sumei prevăzute în contract

putea fi soluționată în ordinea procedurii civile, deoarece în opinia instanței de

recurs în cazul dat nu au fost pur și simplu nerespectate niște clauze contractule, dar

prin acțiunile inculpatului au fost aduse și prejudicii materiale părții vătămate, iar

suma de 6.000 euro, de fapt, a fost achitată de inculpat după ce partea vătămată a

depus plângere la poliție, la data de 17.07.2013, și după începerea urmăririi penale pe

faptul dat, precum și depunerea declarațiilor de către Madan V., acesta încercând

astfel să evite răspunderea penală.

9

Generalizând cele expuse și împrejurările cauzei, Colegiul penal statuează că,

nu se constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, iar acțiunile acestuia sânt

incidente elementelor acestei infracțiunii, ce au fost analizate în hotărârile

judecătorești ale instanțelor ierarhic inferioare, adoptate în prezenta speță, în raport

cu probele administrate.

În virtutea considerentelor expuse mai sus, de fapt, în cauză nu au fost comise

erori de drept, invocate prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

deci nu persistă temeiuri de casare a soluției adoptate și în consecință Colegiul penal

concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de apel, această instanță a respectat

prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar

recursul declarat de către inculpat este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015, de către inculpatul Madan

Victor Constantin, în cauza penală în privința acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 23 martie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecător Elena Covalenco

Judecător Iurie Diaconu

10