1ra-263/16 — art. 191 alin.4 CP

1ra-263/16 — art. 191 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.lra-263/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 ianuarie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2015,

declarat de avocatul Ion Moraru în numele inculpatului

Zeru Mihail Gheorghe, născut la 28 aprilie

1987, domiciliat în mun.Chișinău,

com.Codru, str.Costiujeni 6, ap.68.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Mihail a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.191 alin.(4) Cod penal la 7 ani

închisoare.

Conform art.85 alin.(1) Cod penal, prin adăugarea parțială a pedepsei neexecutate

fixată prin sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău din 25.01.2012, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă de8 ani închisoare, fără amendă, în penitenciar de tip semiînchis.

septembrie 2014, fiind angajat și activînd conform contractului individual de muncă

nr.95/14 din 08.07.2014, în funcția de șofer-expeditor la agentul economic SRL ,,Le

Bridge Corporation Limited”, fiindu-i încredințate în administrare valori materiale

conform facturilor fiscale, a însușit ilegal mijloacele bănești obținute de la

comercializarea valorilor materiale încredințate spre administrare, cauzîndu-i părții

vătămate o daună materială în proporții mari, în sumă totală de 51649,31 lei.

- avocatul M.Pîntea în numele inculpatului, care a solicitat casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie reîncadrate acțiunile acestuia

din prevederile art.191 alin.(4) Cod penal în art.191 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea unei

pedepse neprivative de libertate, deoarece acuzarea nu a prezentat probe ce ar indica că

inculpatul a avut scopul de însușire a bunurilor părții vătămate în sumă de 51694,31 lei;

1

acesta a însușit doar suma de 21000 lei, iar banii în sumă de 26000 lei au fost sustrași de

alte persoane din automobilul acestuia, fapt despre care inculpatul a înștiințat

administrația; declarațiile reprezentantului părții vătămate D.Romaniuc, a martorilor

A.Mustea și S.Ciochină urmau a fi apreciate critic, deoarece ei nu au prezentat nici un

document care să confirme că suma de 26000 lei a fost sustrasă sau extrasă de inculpat,

chiar dacă acesta a anunțat administrația companiei despre dispariția banilor din

automobil; acuzarea nu a demonstrat existența intenției inculpatului la săvîrșirea

infracțiunii în proporții mari, prejudiciul material fiind în sumă de 21000 lei, ce se referă

la proporții considerabile;

- avocatul L.Panuș și inculpatul, care au solicitat casarea sentinței cu pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care să-i fie stabilită inculpatului o pedeapsă mai blîndă cu

cumularea minimă a pedepsei neexecutate stabilite prin sentința anterioară, conform

art.85 Codul penal, invocînd că pedeapsa stabilită este una prea aspră.

2015, apelurile avocaților M.Pîntea, L.Panuș în numele inculpatului și a inculpatului

M.Zeru au fost respinse, ca nefondate.

La adoptarea soluției date, instanța de apela conchis că, prima instanță, în

conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub

toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o

apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității

lor, corect ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatului M.Zeru în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.191 alin.(4) Cod penal, făcînd o încadrare juridică justă a

acțiunilor lui.

Instanța a menționat că vinovăția inculpatului în cele imputate se confirmă prin

probele administrate și cercetate atît în ședința primei instanțe, cît și în cadrul ședinței

instanței de apel, și anume declarațiile însăși ale inculpatului M.Zeru, care a recunoscut

vina parțial, a reprezentantului părții vătămate D.Romaniuc, a martorilor S.Ciochină,

A.Mustea, L.Bruma, T.Caraghiaur, E.Albu, precum și actele cauzei - plîngerea agentului

economic SRL ,,Le Bridge Corporation Limited”, contractul individual de muncă

nr.95/14 din 18.07.2014, fișa de post a funcției de șofer-expeditor, contractul privind

răspunderea materială a angajatului M.Zeru, procesul-verbal de inventariere din

10.09.2014, procesele-verbale de ridicare a obiectelor din 18.11.2014 și 19.11.2014, și,

ținînd seama de stipulările art.27 Cod de procedură penală, le-a apreciat în mod obiectiv,

care au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.191 alin (4) Cod penal a fost dovedită.

La fel, instanța de apel a concluzionat că, prima instanță, ținînd cont de

prevederile art.61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, care se atribuie la

categoria celor grave, de persoana inculpatului, care anterior a fost judecat, că este de

vîrstă tînără, se caracterizează pozitiv la locul de trai, a recunoscut vina parțial, are la

întreținere un copil minor, corect a considerat că corectarea și reeducarea lui poate avea

loc doar prin izolarea acestuia de societate, stabilindu-i pedeapsa minimă de 7 ani

închisoare, ce este una echitabilă faptei infracționale săvîrșite. Totodată, instanța a

constatat că forma pedepsei aplicate inculpatului pentru acțiunile infracționale prevăzute

2

de art.191 alin.(4) Cod penal, este corect stabilită, deoarece sancțiunea normei date

prevede doar pedeapsa închisorii, astfel că lipsesc temeiuri de aplicarea unei pedepse

mai blînde decît cea prevăzută de lege.

De asemenea, instanța de apel a menționat că inculpatul anterior a fost condamnat

în baza art.187 alin.(2) Cod penal de către Judecătoria Botanica la 25.01.2012 și, cu

aplicarea art.90 Codul penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un

termen de probă de 5 ani, fiindu-i acordată încrederea de a nu mai săvîrși infracțiuni,

însă acesta în termenul de probă, a comis a comis o nouă infracțiune, demonstrînd astfel

că nu și-a făcut concluziile necesare și nu s-a corectat, astfel instanța corect a aplicat în

privința acestuia prevederile art.85 Cod penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă

echitabilă, care își va atinge scopul de restabilire a echității sociale și va duce la corijarea

și reeducarea acestuia.

numele inculpatului care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.12) Cod de

procedură penală, cu referire la circumstanțele de fapt ale cauzei, solicită casarea

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunile inculpatului să fie

reîncadrate din prevederile art.191 alin.(4) în cele ale art.191 alin.(1) Cod penal și în

temeiul art.85 Cod penal să-i fie stabilită o pedeapsă minimă. În motivarea recursului,

avocatul a indicat că acuzarea nu a demonstrat pe deplin vina inculpatului, nefiind

probat scopul infracțional și nici intenția acestuia de a însuși mijloacele bănești ale părții

vătămate în proporții mari; nu s-a atestat careva acțiuni premergătoare din partea

inculpatului care ar indica că el a planificat infracțiunea; la materialele cauzei lipsește

ancheta internă pe marginea sesizării lui M.Zeru referitor la dispariția sumelor de bani,

nu s-a stabilit cine a participat la inventariere; instanța nu a audiat în calitate de martor

pe angajatul întreprinderii ,,Anatol”; martorii audiați sînt cointeresați pe cauza dată,

deoarece sînt angajați sau parteneri de afaceri a părții vătămate; despre faptul însușirii

sumei de 26.000 lei acuzarea nu a prezentat nici un document confirmator; instanța nu a

luat în considerație faptul că partea vătămată nu mai are careva pretenții materiale față

de inculpat.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opiniile procurorului expuse în

referință, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, avocatul invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.12) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent nu este aplicabil din punct

de vedere al prezentei erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, fiind legală și întemeiată.

După cum rezultă din recurs, autorul acestuia nu este de acord cu aprecierea

probelor de către instanțele de fond, indicînd că acuzarea nu a demonstrat prin careva

3

probe că inculpatul ar fi însușit suma de 26.000 lei, iar probele prezentate în acest sens

sunt insuficiente de a considera că suma dată ar fi fost însușită de inculpat, solicitînd

recalificarea acțiunilor lui M.Zeru în prevederile art.191 alin (1) Cod penal.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314

Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele

probele prezentate de părți, a audiat inculpatul, care a recunoscut vina parțial,

reprezentantul părții vătămate D.Romaniuc, martorii, precum și actele cauzei, cărora le-a

dat o apreciere obiectivă și care au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.191 alin (4) Cod penal a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei

soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, considerînd argumentele părții

apărării privind recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art.191 alin.(1) Cod penal ca

nefondate.

Instanța a conchis că vinovăția lui M.Zeru în săvîrșirea infracțiunii incriminate se

dovedește prin probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale, precum și

administrate în cadrul cercetării judecătorești, și recercetate în cadrul instanței de apel, și

anume: declarațiile inculpatului M.Zeru, care a recunoscut vina parțial, a

reprezentantului părții vătămate D.Romaniuc, a martorilor S.Ciochină, A.Mustea,

L.Bruma, T.Caraghiaur, E.Albu, precum și actele cauzei - plîngerea agentului economic

SRL ,,Le Bridge Corporation Limited”, contractul individual de muncă nr.95/14 din

18.07.2014, fișa de post a funcției de șofer-expeditor, contractul privind răspunderea

materială a angajatului M.Zeru, procesul-verbal de inventariere din 10.09.2014,

procesele-verbale de ridicare a obiectelor din 18.11.2014 și 19.11.2014.

Probele indicate sînt pertinente, concludente, utile și veridice, coroborează între

ele și nu prezintă temei de îndoială.

Astfel, Colegiul reține că instanțele de fond întemeiat au ajuns la concluzia că în

acțiunile lui M.Zeru sînt prezente elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art.191 alin.(4) Cod penal, just condamnîndu-l în baza articolului nominalizat, vinovăția

acestuia fiind pe deplin dovedită prin probele sus-menționate, detaliat expuse la pct.4 al

prezentei decizii și în textile hotărîrilor atacate.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că acțiunile inculpatului urmează a

fi calificate în baza art.190 alin.(1) Cod penal, deoarece nu s-a dovedit însușerea de către

acesta a sumei de 26000 lei, sînt neîntemeiate și contravin actelor cauzei – declarațiilor

reprezentantului părții vătămate, a martorilor, inclusive și a inculpatului, care în ședința

instanței de apel nu a negat faptul că a însușit mijloacele bănești ce aparțineau părții

vătămate în scopuri personale. Mai mult, conform declarațiilor date de către inculpat în

cadrul instanței de apel, acesta a indicat că ,,recunosc vina totalmente, sînt gata să

restitui banii”, deci rezultă că acesta și-a recunoscut vina și a declarat că este de acord de

a achita prejudiciul părții vătămate. La fel, conform declarației din 11.11.2015 a

persoanei juridice SRL ,,Le Bridge Corporation Limited”, prezentată de altfel de către

recurent, rezultă că prejudiciul cauzat de inculpat în sumă de 51.694, 31 lei a fost achitat,

4

prin urmare aceste probe vin să demonstreze suplimentar vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii imputate (f.d.202, 240).

Referitor la motivul recurentului, precum că actul de inventariere urmează să fie

declarat ilegal, deoarece nu se cunoaște cine a participat la efectuarea acesteia, Colegiul

penal îl considere neîntemeiat, pe motiv că se combate prin probele anexate la dosar, și

anume: ordinul privind petrecerea inventarierii și procesul-verbal de inventariere din

10.09.2014 în care sînt indicați expres membrii comisiei de inventariere.Mai mult,

avocatul nu poate invoca faptul că inventarierea s-a desfășurat cu încălcări, nefiind

invitat M.Zeru, deoarece în materialele cauzei este prezentă scrisoarea nr.158/14 din

09.09.2014, prin care întreprinderea SRL ,,Le Bridge Corporation Limited” i-a solicitat

inculpatului de a se prezenta la serviciu și a da explicațiile de rigoare (f.d.17, 20, 21).

Nu poate fi reținut argumentul recurentului, precum că instanțele nu au audiat în

calitate de martor persoana pe nume ,,Anatol” - angajatul părții vătămate, deoarece

conform proceselor-verbale a ședințelor de judecată, partea apărării atît în prima

instanță, cît și în instanța de apel, nu a înaintat un asemenea demers.

Argumentele apărării, precum că nu a fost dovedit faptul că anume inculpatul a

însușit suma de 26000 lei, pe cînd acesta susține că banii au fost sustrași din automobil

de alte persoane, se apreciază critic, fiind combătute prin declarațiile reprezentantului

părții vătămate, a martorilor și materialele cauzei. Astfel, potrivit declarațiilor martorului

L.Bruma - contabila-șef a întreprinderii, rezultă că la companie activează filiala băncii,

iar casierul lucrează pînă ce vine ultimul expeditor, inclusiv și în ziua de sîmbătă, prin

urmare inculpatul avea posibilitatea de a transmite în contabilitate suma de 26000 lei

(f.d.159). Prin acestea se combat declarațiile inculpatului, precum că dînsul nu a avut

posibilitatea de a scoate avizul de plată și a preda în casierie banii în sumă de 26000 lei,

din care motiv i-a lăsat în automobil. Colegiul consideră înaintarea de către inculpat a

versiunii date cu scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru fapta comisă.

Mai mult că, depistînd lipsa banilor, după cum inculpatul susține, acesta nu a anunțat în

aceeași zi organele de drept despre sustragerea banilor din automobil, dar după cum

rezultă din declarațiile martorului A.Mustea, dînsul abia a treia zi l-a anunțat, precum că

i-au fost sustrași banii în sumă de 26000 lei. Fiindu-i dat termen de a restitui banii,

acesta în genere a dispărut, nu se prezenta la serviciu, depistîndu-se că nu a întrodus în

casierie nici suma de 21000 lei, iar ulterior a recunoscut că a pierdut banii la aparatele de

joc (f.d.153).

Reieșind din cele menționate mai sus, Colegiul penal conchide că vinovăția

inculpatului a fost dovedită pe deplin, iar acțiunile lui corect au fost încadrate în

prevederile art.191 alin (4) Cod penal - delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală

a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvîrșită cu

folosirea situației de serviciu, cu cauzarea de daune în proporții mari.

Astfel, analizînd materialele cauzei și hotărîrea atacată, Colegiul penal nu constată

vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea hotărîrii judecătorești contestate.

Concomitent, se constată că pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea

prevederilor art.61, 75-76, 85 Cod penal, în limita minimă a sancțiunii normei penale în

baza căreia a fost declarat vinovat, ținîndu-se seama de criteriile generale de

5

individualizare a pedepsei, de gradul pericolului social al infracțiunii comise, de

persoana acestuia și de toate circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează

răspunderea.

Recurentul invocă ca temei de anulare a hotărîrii judecătorești pct.12) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală – faptei săvîrșitei s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal conchide că temeiul invocat nu persistă în cauză, deoarece instanțele de

judecată nu au făcut o altă încadrare juridică a faptei comise de către M.Zeru decît cea în

baza căreia acesta a fost pus sub învinuire.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței

de apel, este îndrept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului

ordinar declarat de avocatul I.Moraru în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Moraru în numele

inculpatului Zeru Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 24 septembrie 2015, în cauza penală în privința lui Zeru Mihail, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 24 februarie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

6