1ra-1212/2015 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1212/2015 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1212/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

22 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

MORARU Petru

judecînd, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul

în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Devder Djulieta, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015,

în cauza penală privindu-l pe

GURIN Vitalie Dumitru, născut la 11 mai

1984, originar din or. Basarabeasca și domiciliat

în mun. Chișinău, str. P. Zadnipru 12/1, ap. 157.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.01.2014 – 24.03.2015;

Instanța de apel: 22.04.2015 – 17.06.2015;

Instanța de recurs: 11.08.2015 –22.12.2015.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit

C O N S T A T Ă:

V. a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, din

motiv că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, și anume s-a reținut că

inculpatul a săvîrșit fapta infracțională fiind în stare de extremă necesitate.

2013, aproximativ la orele 18.40, conducînd automobilul de model Skoda Fabia, cu

numerele de înmatriculare C PA 423, se deplasa pe str. Ismail din mun. Chișinău, din

direcția str. Calea Moșilor spre str. Albișoara și în timpul deplasării, fiind în preajma

clădirii nr. 99 (S.A. „Piele”) situată pe str. Ismail, nu a manifestat prudență sporită la

trafic, nu a apreciat corect situația rutieră, ce reflectă gradul de protecție a

1

participanților la el împotriva accidentelor și consecinței acestora, nu a ținut

permanent seama de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, de

existența unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea și nivelul de organizare a

traficului rutier, prin ce a încălcat cerințele pct. 45 al Regulamentului Circulației

Rutiere, potrivit căruia: 1.) Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate

cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-

ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. 2) În cazul în care în limita vizibilității

apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau

chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.

La fel, inculpatul a ignorat și prevederile pct. 42 (1), (3) RCR, potrivit cărora - 1)

determinarea benzilor de circulații se efectuează prin marcaj sau indicatoarele rutiere

5.37.1 - 4.41.3, iar în lipsa acestora - de către conducătorii vehiculelor, ținînd cont de

lățimea carosabilului, gabaritele vehiculelor și intervalele de siguranță necesare. 3) Pe

drumurile cu circulația dublu sens care au cel puțin două benzi într-o direcție este

interzisă intrarea pe partea carosabilului destinată circulației în sens opus. Însă, Gurin

V. avînd posibilitatea reală de a evita impactul, a schimbat direcția de deplasare în

stînga, fapt prin care a ignorat prevederile pct. 39 (l) RCR - 1) înaintea începerii

deplasării, reîncolonării sau alte schimbări a direcției de mers, conducătorul de

vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi executată în siguranță și nu va

crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic contrar prevederilor pct. 46 RCR.

Conducătorul de vehicul trebuie să manifeste prudență sporită și în caz de necesitate,

să reducă viteza pînă la limita care i-ar garanta siguranța traficului sau chiar să

oprească, în cazurile în care se deplasează pe lîngă: a) persoane de vîrstă înaintată,

precum și persoane cu semne evidente de invaliditate și ca urmare, traversînd complet

peste linia îngustă continuă dublă marcaj rutier nr. 1.3, anexa nr. 4 RCR, linia îngustă

continuă dublă separă fluxurile de transport în sensuri opuse, pe drumurile cu patru și

mai multe benzi pentru circulație, a comis tamponarea pietonului în vîrstă înaintată

Iașin N., care traversa carosabilul de la dreapta spre stînga relativ deplasării

autovehiculul în cauză. În rezultat, pietonului Iașin N. i-au fost cauzate, conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 2550/D din 22.10.2013, vătămări corporale

medii, ce a condiționat dereglarea sănătății de lungă durată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, în drept, faptele inculpatului au fost

încadrate de procuror în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, după indicii calificativi

încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, ce a cauzat din

imprudență vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

2

solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

căreia Gurin V. să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 300 unități convenționale, cu

privarea lui de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Procurorul a invocat ilegalitatea sentinței, deoarece prima instanță a dat o

apreciere incorectă circumstanțelor cauzei și probelor. Or, la caz, conducătorul auto,

adică Gurin V., era obligat doar la efectuarea acțiunilor de reducere a vitezei la maxim

posibil. Acțiunile acestuia de manevrare în altă direcție, așa precum denotă conținutul

declarațiilor sale, în lipsa unor criterii obiective de siguranță, a dus la tamponarea

pietonului, care, reușind să treacă pe banda opusă a carosabilului ieșise deja din

cîmpul legal de deplasare a automobilului condus de inculpat.

De asemenea, apelantul a menționat și despre faptul că, este neîntemeiată

invocarea prezenței situației de extremă necesitate în acțiunile lui Gurin V. Or, în

cazul dat inculpatului îi este incriminată comiterea infracțiunii din imprudență, ce

presupune faptul că acesta își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale

(ieșirea pe contrasens), a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod

ușuratic că ele vor putea fi evitate (lipsa criteriilor obiective de siguranță în condițiile

ieșirii pe contrasens).

apelul declarat de procuror a fost respins, ca nefondat, iar sentința atacată menținută

fără careva modificări.

situația de fapt la cea de drept, cercetînd argumentele invocate de părți, în raport cu

materialele dosarului, s-a ajuns la concluzia că apelul declarat de procuror este

neîntemeiat și urmează a fi respins.

Astfel, instanța de apel a constatat că, a avut loc un accident rutier cu implicarea

inculpatului Gurin V. ca fiind conducător auto și pietonul Iașin N., în rezultatul căruia

ultimul a primit leziuni corporale medii, însă a considerat că situației în cauză îi sunt

aplicabile prevederile art. 38 Cod penal, care stipulează că, nu constituie infracțiune

fapta, prevăzută de legea penală, săvîrșită în stare de extrema necesitate. Este în stare

de extremă necesitate persoana care săvîrșește fapta pentru a salva viața, integritatea

corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol

iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

În contextul dat, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o apreciere

corectă probelor administrate și cercetate, prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală și a ajuns corect la concluzia de a dispune achitarea inculpatului de comiterea

infracțiunii incriminate prin rechizitoriu.

În continuare, instanța de apel a mai menționat că învinuirea adusă inculpatului

nu a fost formulată într-o manieră care să excludă orice îndoială sau arbitrariu, ceea ce

este inadmisibil la adoptarea unei sentințe de condamnare, iar argumentul apelantului

3

precum că instanța nu a dat o apreciere corectă probelor este netemeinică și

declarativă.

Instanța de apel, a punctat și faptul că, procurorul, în obligația căruia este pusă

sarcina probării învinuirii aduse inculpatului, nu a prezentat careva probe în

confirmarea faptului că inculpatul a avut posibilitatea reală de a evita tamponarea

părții vătămate Iașin N. în circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier. Astfel,

s-a statuat că acuzatorul de stat, în mod declarativ, i-a incriminat lui Gurin V. că

dînsul avînd posibilitatea reală de a evita impactul, a schimbat direcția de deplasare în

stînga și, respectiv, aceasta fiind cauza tamponării pietonului, adică a comiterii

accidentului rutier.

În concluzie, instanța de apel a conchis asupra legalității sentinței contestate,

menționînd faptul că aceasta este corectă și legală, iar partea acuzării nu a prezentat

probe obiective, pertinente și concludente privind vinovăția inculpatului Gurin V. în

comiterea infracțiunii incriminate.

Mai mult, s-a specificat că în sentință, instanța de fond a făcut o analiză profundă

a tuturor probelor prezentate de către acuzatorul de stat și apreciindu-le la justa

valoare, a concluzionat despre neconfirmarea învinuirii imputate lui Gurin V.

contestat-o cu recurs ordinar, solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul indică că, achitîndu-1 pe Gurin V.,

atît instanța de fond, cît și cea de apel, s-au bazat doar pe declarațiile inculpatului, fără

a lua în considerație toate probele în ansamblu. Or, instanța de apel a apreciat eronat

probatoriu administrat, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă

sau bazată pe probe ce ar combate învinuirea incriminată inculpatului, astfel

încălcîndu-se prevederile art. 101 alin. (l) Cod de procedură penală, care stipulează că

fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor.

Recurentul opinează că, la adoptarea soluției de achitare în privința lui Gurin V.,

ambele instanțe au ignorat acel fapt că, prin încălcarea regulilor de securitate a

circulației rutiere se înțelege o acțiune a conducătorului mijlocului de transport legată

de încălcarea uneia sau mai multor prevederi ale Regulamentului circulației rutiere.

Infracțiunea încadrată în baza art. 264 Cod penal se consideră consumată în momentul

survenirii consecințelor acesteia, urmînd să se stabilească ce articol, alineat sau punct

al anumitor reguli referitoare la securitatea circulației rutiere au fost încălcate și aflate

în raport de cauzalitate cu aceste consecințe.

De asemenea, recurentul menționează că instanțele urmau să aprecieze critic

depozițiile inculpatului, care a relatat că a efectuat manevra virării la stînga, întru a

evita tamponarea frontală cu partea vătămată, ce traversa drumul neregulamentar,

4

deoarece normele RCR, indică expres că în cazul apariției obstacolului în limita

vizibilității, conducătorul auto este obligat să efectueze strict doar acțiunea de

reducere a vitezei și în caz de necesitate să oprească, iar alte eventuale schimbări a

direcției de mers în sensul expus fiind permise cu condiția strictă a asigurării

siguranței manevrei în privința participanților la trafic.

În drept, procurorul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală.

ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei instanței

de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, iar în vederea susținerii acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd recursul

instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărîrii atacate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanța de apel, în alt complet de judecată, în cazul

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea erorilor de drept, care au dus

la adoptarea unei hotărîri ilegale, totodată, verificîndu-se dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Respectiv, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, urmează să expună în hotărîrea adoptată situația de

fapt reținută pe baza probatoriului administrat și să formuleze niște concluzii

temeinice, cu suport probator, privitor la vinovăția sau nevinovăția inculpatului de

cele imputate prin rechizitoriu, pronunțîndu-se argumentat asupra tuturor capetelor de

cerere invocate în apelul declarat.

În același context Colegiul penal lărgit, mai menționează și despre stipulările

prevăzute de art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, conform cărora toate probele

administrate în cauză trebuie să fie verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv,

iar ulterior, analizate în coroborarea lor din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității informației ce o conțin.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate supra, hotărîrea instanței de apel urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare.

Or, potrivit textului recursului ordinar declarat se constată că recurentul invocă

drept temei a acestuia prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și

anume, se referă la faptul că prin decizia instanței de apel nu s-a dat răspuns la toate

argumentele specificate în cererea de apel a procurorului, probele nu au fost apreciate

corespunzător, iar reieșind din circumstanțele cauzei, acțiunile inculpatului Gurin V.

5

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod

penal, în baza căruia ultimul urmează a fi condamnat.

Față de cele ce preced, în cauza deferită judecății, Colegiul penal lărgit constată

că, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, instanța de apel nu a exercitat în

deplină măsură aceste atribuții legale reglementate exhaustiv de legislator.

Verificînd argumentele expuse în textul recursului, în raport cu actele cauzei și

probele administrate, Colegiul penal lărgit constată că judecînd apelul, instanța de

apel nu a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție

greșită de menținere a sentinței, potrivit căreia Gurin V. a fost achitat de comiterea

infracțiunii prevăzute de 264 alin. (1) Cod penal, din motiv că există o cauză care

înlătură caracterul penal al faptei.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de apel, Colegiul penal lărgit

opinează că aceasta la adoptarea soluției de menținere a achitării în privința lui Gurin

V., din motiv că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, nu a elucidat

acele fapte importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, nu a pătruns

în esența problemei de fapt și de drept, acceptînd niște concluzii de ordin general,

statuate de prima instanță, cu privire la conținutul probelor administrate și cercetate în

cadrul ședinței de judecată și cu privire la existența stării de extremă necesitate.

Discrepanța între cele reținute de instanța de apel și circumstanțele reale ale cauzei,

ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii

premature și insuficient de motivate.

Subsidiar celor expuse supra, Colegiul penal lărgit explică că, o hotărîre

motivată, în sensul jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților în raport cu analiza probatoriului administrat în cauză. Motivarea

hotărîrii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucît, pe de

o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic

superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție împotriva

arbitrariului, furnizîndu-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost

riguros analizate. Totodată, urmează a se reține că motivarea unei hotărîri

judecătorești este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care

nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît

sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale motivări unei hotărîri penale.

La caz, se constată că instanța de apel nu a respins argumentat toate alegațiile

procurorului invocate în cererea sa de apel și nu a formulat o motivare

corespunzătoare asupra chestiunilor care au importanță decisivă în cauză, interpretînd

eronat unele noțiuni din legea penală, prin ce a admis eroarea de drept prescrisă de

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

6

Deci, chestiunea asupra căreia instanțele ierarhic inferioare urmau să se expună

prin argumente temeinice constă în aceea dacă fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare a regulilor de securitate a

circulației rutiere de către persoana care conduce mijlocul de transport, ce a cauzat din

imprudență vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății și dacă, la caz, este

incidentă starea de extremă necesitate, care înlătură caracterul penal al faptei.

De altfel, pentru a formula un răspuns bine argumentat vizavi de cele expuse

supra, urmează a se reține că infracțiunea prevăzută la alin. (1) art. 264 Cod penal este

o infracțiune materială, care se consideră consumată din momentul producerii

vătămării medii a integrității corporale sau a sănătății.

Regulile de securitate a circulației rutiere, încălcate de către făptuitor, sunt

stabilite în cadrul unor acte normative. Respectiv, potrivit pct. 46 din Regulamentul

circulației rutiere conducătorul de vehicul trebuie să manifeste prudență sporită și, în

caz de necesitate, să reducă viteza pînă la limita care i-ar garanta siguranța traficului

sau chiar să oprească, în cazurile în care se deplasează pe lîngă: a) copii, persoane de

vîrstă înaintată, precum și persoane cu semne evidente de invaliditate; b) microbuze și

autobuze în staționare, semnalizate prin semnul distinctiv 5; c) vehicule de rută oprite

în stații.

În cauza deferită judecății, reieșind din declarațiile inculpatului, se reține că

acesta a menționat precum că: „…. Pentru a evita tamponarea, el a virat la stînga

peste linia de separare a direcțiilor de deplasare, crezînd că acesta se va opri la

mijlocul drumului, însă pietonul nu s-a oprit și din fuga cum era s-a tamponat din

partea dreaptă a mașinii…. În acel moment cînd a fost lovit, a frînat pînă la urmă, a

coborît din mașină și s-a îndreptat spre pieton.”

Respectiv, Colegiul penal lărgit opinează că sunt întemeiate alegațiile

recurentului în partea ce ține de faptul că inculpatul nu a dat dovadă de prudență

sporită și nu s-a asigurat atunci cînd a virat pe contrasens, unde și s-a produs

tamponarea pietonului, astfel punînd în pericol viața acestuia și siguranța în trafic,

prin ce a încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere. În rezultatul

accidentării pietonului, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 2413/D din

07.10.2013, lui Iașin N. i-au fost cauzate vătămări corporale medii, ce a condiționat

dereglarea sănătății părții vătămate de lungă durată.

Față de cele ce preced, instanța de recurs conchide că, în speță, s-a stabilit cu

certitudine legătura cauzală dintre încălcarea regulilor de securitate a circulației

rutiere, care a precedat producerea vătămării medii a integrității corporale sau a

sănătății pietonului Iașin N.

În continuare, din actele cauzei se mai reține că instanțele ierarhic inferioare

eronat au statuat asupra faptului că, partea acuzării: „… nu a prezentat probe în

confirmarea faptului că inculpatul a avut posibilitatea reală de a evita tamponarea

părții vătămate Iașin N. în circumstanțele în care s-a produs prezentul accident

7

rutier. …. și nu a prezentat probe obiective, pertinente și concludente privind

vinovăția inculpatului Gurin V. în comiterea infracțiunii în care este învinuit.”

Însă, instanța de recurs consideră drept întemeiate afirmațiile recurentului că

săvîrșirea infracțiunii imputate inculpatului prin actul de sesizare a instanței a fost

indubitabil demonstrată prin probatoriul administrat, și anume reieșind din declarațiile

date de însuși Gurin V., partea vătămată Iașin N., martorii: Toacă A., Anghelici Vs.,

Mihu Vl. și Munteanu N., din raportul de expertiză medico-legală nr. 2413/D din

07.10.2013, schema procesului-verbal al examinării locului accidentului rutier din

12.09.2013, procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 12.09.2013

și tabelul cu foto-anexă.

Tot în contextul dat, Colegiul penal lărgit mai specifică că, pentru corectitudinea

judecării prezentei cauze este important de a analiza minuțios toate probele. Or,

aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal,

care se face după intima convingere a judecătorului și ce se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Rezumînd cele menționate supra, Colegiul penal lărgit constată că, în decizia

instanței de apel lipsește o atare analiză. Or, instanța de apel urma să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să verifice și să aprecieze conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să descrie probele puse la baza

învinuirii imputate lui Gurin V. și să-și argumenteze temeinic soluția adoptată.

Subsidiar la cele expuse, în partea ce ține de aplicabilitatea prevederilor din art.

38 Cod penal, instanța de recurs amintește că cauzele ce înlătură caracterul penal al

faptei constau din anumite stări, întâmplări sau împrejurări existente în timpul

săvîrșirii faptei, care duc la situația că fapta săvîrșită să nu prezinte caracter penal și,

drept urmare, să se dispună achitarea persoanei.

Pentru a reține starea de extremă necesitate, trebuie avute în vedere toate

împrejurările în care a fost săvîrșită fapta infracțională.

Așadar, potrivit art. 38 Cod penal, este în stare de extremă necesitate persoana

care săvîrșește fapta pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei

persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

Totodată, legiuitorul a stipulat că nu este în stare de extremă necesitate persoana

care, în momentul săvîrșirii faptei, își dă seama că provoacă urmări vădit mai grave

decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Deci, atunci cînd într-o cauză este incidentă starea de extremă necesitate în

acțiunile inculpatului lipsește vinovăția, deoarece făptuitorul săvîrșește fapta

prevăzută de legea penală acționînd sub imperiul pericolului, fără ca elementul

rațional al laturii subiective să se poată manifesta liber.

8

În opinia instanței de recurs, reieșind din circumstanțele cauzei, se conchide că

greșit instanțele inferioare au statuat asupra achitării inculpatului de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, din motiv că există o cauză care

înlătură caracterul penal al faptei, și anume s-a reținut că inculpatul a săvîrșit fapta

infracțională fiind în stare de extremă necesitate.

Pentru aceste considerente, Colegiul penal lărgit constată că erorile procesuale

admise de către Curtea de apel cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de

cele invocate în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze probele administrate, să le

dea o apreciere corespunzătoare cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității

fiecărei probe în parte, ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, să înlăture

omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul Curții

de Apel Chișinău, Devder Djulieta, casează total decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 17 iunie 2015, în cauza penală privindu-l pe Gurin Vitalie Dumitru,

cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 21 ianuarie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător TOMA Nadejda

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător MORARU Petru

9