1ra-1477/2015 — art. 189 al. 2 lit. d CP

1ra-1477/2015 — art. 189 al. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1477/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 16 aprilie 2015, declarat de inculpatul

Bejenari Ion Vasile, născut la

13 iunie 1963, originar și locuitor al or. Ungheni, str.

Aurel David 30, cetățean al R. Moldova, anterior

condamnat:

1) prin sentința Judecătoriei Ungheni din 24

decembrie 1985, în baza art. 204/1 alin. (2) Cod penal

(1961), la 3 ani închisoare;

2) prin sentința Judecătoriei Ungheni din 07

februarie 1990, în baza art. 211/1 alin. (1), 227 alin.

(2), 39 Cod penal (1961), la 2 ani și 6 luni închisoare;

3) prin sentința Judecătoriei Ungheni din 28

mai 1998, în baza art. 120 alin. (2) Cod penal (1961), la

7 ani și 6 luni închisoare;

4) prin sentința Judecătoriei Ungheni din 21

februarie 2002 și decizia Curții Supreme de Justiție din

09 decembrie 2008, în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d),

218 alin. (1), 187 alin. (2) lit. e), f), 224 alin. (1), 200/1,

39 alin. (1), 40 Cod penal(1961), la 10 ani închisoare.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 04 iulie – 20 iulie 2012,

în instanța de apel: 16 august 2012 – 13 noiembrie 2013,

în instanța de recurs: 11 februarie – 15 aprilie 2014,

în instanța de apel: 08 mai 2014 – 16 aprilie 2015,

în instanța de recurs: 30 octombrie – 23 decembrie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

1

C O N S T A T Ă :

achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) lit. d)

Cod penal.

2012, aproximativ ora 14:30, aflându-se în incinta filialei BC Banca de Economii

SA din or. Ungheni, str. Ștefan cel Mare 189, cu un revolver de model

,,Champion”, calibrul 9 mm., ce-l avea asupra sa, a amenințat-o cu moartea pe

Maniuc L., cerându-i restituirea plății unei amenzi achitate de către el anterior, din

cauză că a conflictat cu ultima, adică ar fi comis un șantaj, cerând să i se transmită

bunuri, amenințând cu moartea persoana.

Instanța a reținut că partea vătămată și martorii nu au declarat că inculpatul

ar fi amenințat-o cu omorul pe Maniuc L., cu pistolul, cu scopul de a i se transmite

careva sume de bani.

Astfel, inculpatul urmează a fi achitat din motiv că în acțiunile sale nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) lit.

d) Cod penal, lipsind latura obiectivă și subiectivă a acestei infracțiuni.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art.

189 alin. (2) lit. d) Cod penal la 5 ani închisoare, cu executare, cu amendă în

mărime de 500 unități convenționale, ce constituie 10.000 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond unilateral și superficial a examinat

probele prezentate, nu le-a coroborat și nu a efectuat o analiză obiectivă a acestora.

2013, apelul procurorului a fost respins ca nefondat, fiind menținută sentința

instanței de fond.

Instanța de apel a reținut că sentința este legală și întemeiată.

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor probelor

administrate și a emis o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

aprilie 2014, recursul a fost admis, casată decizia contestată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel s-a pronunțat superficial, fără

argumentare cuvenită asupra motivelor invocate în apel de către procuror.

Motivarea nu poate fi acceptată din motiv că contravine circumstanțelor

cauzei, din declarațiile inculpatului date în instanța de fond rezultă că el a

recunoscut parțial învinuirea înaintată, se consideră vinovat de faptul că a intrat în

stare de ebrietate în bancă și a înjurat-o pe Maniuc L.

Astfel, chiar dacă instanța de apel a considerat că partea vătămată nu a văzut

pistolul și nu a fost dovedită amenințarea cu moartea acesteia de către inculpat,

2

urma să se țină cont că infracțiunea de șantaj este o infracțiune formală și se

consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial,

însoțită de acțiunea adiacentă, indiferent dacă făptuitorul și-a atins scopul urmărit.

2015, apelul procurorului a fost admis, casată sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre.

Bejenari Ion a fost condamnat în baza art. 189 alin. (1) Cod penal (în redacția

legii de până la 21 iunie 2013) la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

închis, începând din 16 aprilie 2015, deducându-se durata arestului preventiv de la

05 iunie 2012 până la 20 iulie 2012.

Instanța de apel a constatat că, la 05 iunie 2012, aproximativ ora 14.30,

Bejenari Ion, aflându-se în incinta filialei Băncii de Economii SA din or. Ungheni,

str. Ștefan cel Mare 189, amenințând-o cu violența pe Babin (Maniuc) L., i-a cerut

restituirea plății unei amenzi, achitate de el anterior din cauza că a avut un conflict

cu ultima.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a acordat eficiență

prevederilor art. 93-101, 26-27 Cod de procedură penală, nu a cercetat cauza

multiaspectual, nu a dat apreciere probelor prezentate prin prisma pertinenței,

concludenței, coroborării lor.

Totodată, în baza probelor administrate nu a fost just reținută starea de fapt.

Soluția instanței de fond, prin care inculpatul a fost achitat din lipsa

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 189 Cod penal este neîntemeiată și

contravine bazei probante existente, cercetată în instanța de apel la demersul

acuzării.

Astfel, inculpatul a recunoscut vina parțial și a indicat că, fiind în stare de

ebrietate, a mers la Banca de Economii pentru a schimba dolari. Văzându-l, partea

vătămată s-a speriat. Nu a amenințat-o cu pistolul cu gaze, ce îl avea în buzunar. Pe

Babin (Maniuc) L. o cunoaște din ianuarie 2012, având cu ea un conflict în incinta

Băncii de Economii. În urma acelui conflict nu a fost amendat, neavând motive să-i

ceară părții vătămate restituirea banilor. Este vinovat doar că a intrat în stare de

ebrietate în bancă și a înjurat partea vătămată.

Necătând că inculpatul a negat vina, aceasta a fost dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Babin (Maniuc) L. a declarat că inculpatul, intrând în

bancă, s-a apropiat de ghișeu, și-a scos ochelarii și a întrebat-o dacă îl cunoaște.

Recunoscându-l și văzând comportamentul lui agresiv, ea a apăsat butonul de

alarmă. Inculpatul a început să bată cu pumnul în masa ghișeului și să-i ceară

restituirea amenzii achitată anterior din vina ei. Acesta a încercat să scoată ceva din

buzunarul din urmă din partea dreaptă al pantalonilor, dar nu a reușit. În incinta

băncii au intrat colaboratorii poliției și reținându-l pe inculpat, i-au scos din

buzunar pistolul. Inculpatul a amenințat-o pentru faptul că a chemat poliția, iar

acțiunile lui agresive le-a perceput ca fiind o amenințare pentru viața sa. Acesta era

agresiv și ea s-a speriat pentru viața sa.

3

Martorii Costaș S. și Covaliov P. au relatat similar că, activând în serviciul

pază, au mers la semnalul de alarmă primit de la filiala Băncii de Economii.

Inculpatul se afla lângă tejghea, nu vorbea, nu avea nimic în mâini. Din buzunarul

din spate i-au scos un pistol.

Din declarațiile părții vătămate rezultă cu certitudine existența laturii

obiective a infracțiunii de șantaj. Având anterior un conflict cu inculpatul, acesta

numind-o cu cuvinte injurioase, s-a purtat agresiv cu ea, provocându-i teamă. La

05 iunie 2012, când inculpatul a intrat în localul băncii, ea fiind singură cu el în

încăpere și fiindu-i frică deoarece acesta era agresiv, a activat sistemul de alarmă.

Inculpatul, prin amenințare, i-a solicitat pătimitei să-i restituie amenda pe care el

anterior a achitat-o la poliție din vina ei, însă nu a concretizat suma. Ulterior, au

intervenit colaboratorii serviciului pază și au curmat acțiunile inculpatului.

Veridicitatea declarațiilor părții vătămate nu pot fi puse la îndoială, ultima

făcând declarații consecvente pe parcursul cercetării cauzei și corect a descris

circumstanțele cauzei, a redat cuvintele inculpatului fără a exagera sau a adăuga

ceva.

Argumentarea inculpatului nu poate fi acceptată, contravenind

circumstanțelor cauzei.

Chiar dacă instanța de fond a considerat că partea vătămată nu a văzut

pistolul și nu a fost dovedită amenințarea cu moartea acesteia de către inculpat,

infracțiunea de șantaj este o infracțiune formală, care se consideră consumată din

momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, însoțite de acțiunea adiacentă,

indiferent dacă făptuitorul și-a atins scopul urmărit.

Nu este justificată versiunea inculpatului precum că a venit la bancă pentru a

schimba bani, fiind constatat că nu avea asupra sa careva bani.

Potrivit procesului-verbal de ridicare și examinare, organul de urmărire

penală a ridicat de la inculpat doar un pistol de culoare neagră, de model

,,Champion”, cal. 9 mm. Alte lucruri de la inculpat nu au fost ridicate.

La baza deciziei de condamnare urmează a fi puse și declarațiile date în

cadrul urmăririi penale de către partea vătămată, în care a indicat că în momentul

când inculpatul s-a apropiat de ușă, ea a văzut că din buzunarul pantalonilor din

partea dreaptă din spate ieșea afară țeava unui pistol și înțelegând că intențiile lui

erau serioase nu s-a pierdut cu firea. La fel, când s-a întors la ghișeu, inculpatul

iarăși a amenințat-o cu moartea. La întrebarea colaboratorilor de poliție, el a

răspuns că a intrat în bancă pentru a schimba bani, însă nu a putut să-i prezinte.

Declarațiile părții vătămate au fost confirmate și prin depozițiile martorilor

Costaș S. și Covaliov P., care intervenind la locul comiterii infracțiunii au

împiedicat inculpatul să-și continue acțiunile de șantaj.

Astfel, în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele infracțiunii de

șantaj, exprimate prin cererea de a transmite banii (suma amenzii), amenințând cu

violență persoana.

În cazul dat, fiind prezente toate elementele infracțiunii de șantaj, latura

obiectivă a fost exprimată prin cererea de a transmite banii, însoțită de amenințare

cu violența.

4

Obiectul infracțiunii îl constituie suma amenzii, pe care inculpatul pretinde

că a achitat-o, fără a concretiza care este această sumă. Obiectul nu a fost

concretizat în valoare exactă, fiind determinat de către inculpat, indicând că aceștia

sunt banii pe care el i-a achitat în calitate de amendă.

Totodată, în speță este prezentă și latura subiectivă a infracțiunii de șantaj,

inculpatul acționând cu intenție directă și scop cupidant, îndreptat spre obținerea

unei sume de bani ce nu i se cuvin și fără a avea un drept asupra lor, din

declarațiile inculpatului reieșind clar că nu a plătit nici o amendă, ce ar rezulta din

conflictul pe care acesta l-a avut anterior cu partea vătămată.

A fost confirmat cu certitudine scopul cupidant al inculpatului și intenția sa

de a obține bani de la partea vătămată fără a avea vreun drept în acest sens.

Declarațiile inculpatului confirmă veridicitatea declarațiilor părții vătămate privind

cerința înaintată de inculpat de a-i transmite banii.

În acțiunile inculpatului lipsește elementul de amenințare cu moartea,

acțiunile lui urmând a fi recalificate în baza art. 189 alin. (1) Cod penal, ca

șantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, amenințând cu

violență persoana.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că infracțiunea săvârșită este una mai puțin gravă, că inculpatul are

antecedente penale, nu și-a făcut concluziile necesare, nu s-a corijat, comițând cu

intenție o infracțiune nouă, concluzionând că acesta poate fi corectat doar prin

izolare de societate.

instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că nu este vinovat și a fost condamnat doar pentru

faptul că a intrat în bancă.

Condamnarea sa a fost făcută pentru a ascunde erorile și ilegalitățile admise

la urmărirea penală, în cadrul căreia în privința lui a fost aplicată măsura

preventivă sub formă de arest.

Din motivul că are antecedente penale a fost arestat fără careva temei legal,

ulterior fiind și condamnat neîntemeiat.

Un recurs motivat va depune după ce va asculta discheta și conținutul

declarațiilor făcute în ședință.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

5

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 8. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 8. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 7. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale în baza art. 189 alin. (1)

Cod penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile inculpatului, părții vătămate Babin (Maniuc) L., martorilor

Costaș S. și Covaliov P., toate probele fiind apreciate în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, acestea

confirmând în mod concludent prezența în faptele inculpatului a cererii de a se

transmite bunurile proprietarului, amenințând cu violență partea vătămată, adică a

elementelor infracțiunii de șantaj.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

6

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei (pct. 8. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune

inculpatul, este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu este

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport

legal (pct. 8. din decizie).

Mai mult, o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza sentinței de

condamnare, conform jurisprudenței CtEDO (hotărîrea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Pe lângă aceasta, conform art. 414 alin. (2) și (3), 336 alin. (6) și (7) Cod de

procedură penală, instanța de apel verifică declarațiile și probele materiale

examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea

în procesul-verbal. În cazul în care declarațiile persoanelor care au fost audiate în

prima instanță se contestă de către părți, la solicitarea acestora, persoanele care le-

au depus pot fi audiate în instanța de apel conform regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță. În termen de 3 zile lucrătoare de la data

anunțării semnării procesului-verbal, participanții la proces au dreptul să formuleze

obiecții asupra lui, indicând inexactitățile și motivele pentru care îl consideră

incomplet. Obiecțiile la procesul-verbal se examinează de către președintele

ședinței de judecată

Totodată, cu referire la respectivele motive ale recurentului, se atestă că

potrivit procesului verbal al ședinței de judecată (v. 2 f.d. 9), instanța de apel a

verificat declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea

lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal, iar inculpatul nu a

contestat în ședința instanței de apel declarațiile martorilor Costaș S. și Covaliov

P., date în prima instanță (pct. 8. din decizie).

Asupra acestui proces-verbal, cât și a celui din instanța de fond, nu au fost

aduse obiecții, în conformitate cu prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de

procedură penală și, astfel, informațiile inserate în actul procedural vizat sunt

prezumate a fi veridice.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

7

acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Bejenari Ion

Vasile împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 aprilie

2015, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 ianuarie 2016.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

8