1ra-1378/15 — art. 187 al. 2 lit. b, f CP

Dosarul nr. 1ra-1378/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 23 octombrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 04 martie 2015, declarat de inculpatul

Sîrbu Vladislav Vitalii, născut la

30 aprilie 1995, originar și locuitor al mun. Bălți, str.

Porumbescu 14, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 29 septembrie – 23 octombrie 2014,

în instanța de apel: 02 februarie – 04 martie 2015,

în instanța de recurs: 14 septembrie – 09 decembrie 2015;

C O N S T A T Ă :

cauza fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală,

Sîrbu Vladislav a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal la 3 ani

și 4 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 18

august 2014.

Sîrbu Vladislav, acționând împreună și prin înțelegerea prealabilă cu alte două

persoane, în privința căror cauza penală a fost disjunsă, aflându-se în stradă, vis-a-vis

de stația Peco Lukoil, amplasată pe bd. Dacia 4, mun. Chișinău, a sustras în mod

deschis de la Ștefanco E., prin smulgere de la gât, un lanț din aur care avea atârnat un

pandantiv din aur cu perlă de culoare albă, ambele cu greutatea de aur totală de 10

gr., cauzând părții vătămate o daună considerabilă, în sumă de 12.000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, aceasta fiind dovedită prin

probele administrate pe caz, și a încadrat acțiunile lui în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

1

f) Cod penal, ca jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită de

mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art. 61,

75 Cod penal, că inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer, dar nu a recuperat

prejudiciul părții vătămate, infracțiunea săvârșită este una gravă, concluzionând că

corectarea și reeducarea lui este posibilă cu izolare de societate, stabilindu-i pedeapsa

sub formă de închisoare, micșorând cu 1/3 limita minimă a acesteia, în conformitate

cu prevederile art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală.

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicate prevederile art. 90

Cod penal sau o amendă.

Apelantul a indicat că a recunoscut vina și s-a căit de cele comise. O pedeapsă

penală nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei

condamnate or, conform actelor de control al Centrului pentru drepturile omului dar

și hotărârilor CEDO, condițiile în penitenciarele R. Moldova sunt antisanitare și

inumane.

Totodată, în cazul suspendării executării pedepsei va fi alături de familia sa,

sub controlul organelor de drept, fapt ce va reduce și cheltuielile statului.

2015, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond just și întemeiat a stabilit categoria

și termenul pedepsei penale, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, ce determină scopul pedepsei penale.

Elementele legate de fapta comisă și de persoana inculpatului au fost pe deplin

valorificate în procesul de individualizare a pedepsei penale stabilite, luând în

considerație gradul pericolului social al infracțiunii comise, că infracțiunea imputată

inculpatului este una gravă, săvârșită cu intenție, că el a recunoscut vina, s-a căit

sincer, nu a recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate, de personalitatea

inculpatului, că este angajat în câmpul muncii, anterior nu a fost condamnat.

Aspectele expuse justifică aplicarea pedepsei privative de libertate pe un

termen de 3 ani și 4 luni, ținând cont de conținutul art. 364/1 alin. (8) Cod de

procedură penală. Nu se impune reconsiderarea pedepsei aplicate inculpatului sub

nici un aspect, respectiv al modificării categoriei sau termenului acesteia, de vreme

ce pedeapsa penală, așa cum a fost individualizată de către instanța de fond, este aptă

de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului de pericol social al

faptei comise de inculpat.

Afirmațiile apelantului că instanța nu a luat în considerare că el a recunoscut

vina, s-a căit sincer, sunt neîntemeiate, odată ce instanța de fond anume aceste

circumstanțe le-a pus la baza stabilirii categoriei și cuantumului pedepsei.

Cu atât mai mult că, cauza a fost judecată în ordinea procedurii simplificate, pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 364/1 Cod de

procedură penală, inculpatul beneficiind de o reducere a pedepsei cu o treime din

limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

2

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie reîncadrate

acțiunile de la art. 187 alin. (2) la art. 187 alin. (1) Cod penal, cu atenuarea pedepsei.

Recurentul a invocat că acțiunile sale incorect au fost încadrate în baza art. 187

alin. (2) lit. b), f) Cod penal, fiindcă infracțiunea a săvârșit-o singur. A recunoscut

vina și s-a căit sincer. Totodată, nu a fost probată mărimea considerabilă a

prejudiciului cauzat părții vătămate.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, conform art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când faptei săvârșite i s-

a dat o încadrare juridică greșită.

Totodată, potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot fi

invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În această consecutivitate se reține că argumentele specificate în recursul

ordinar și reproduse la pct. 5. din prezenta decizie, că faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, urmând a fi recalificate acțiunile inculpatului în baza art.

187 alin. (1) Cod penal, nu au fost invocate și în apel (pct. 3., 4., 5. din decizie).

Rezultă că recursul ordinar nu are suport legal,în aspectul vizat.

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

3

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpatului și încadrarea corectă

a acțiunilor infracționale ale ultimului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul inculpatului.

La stabilirea pedepsei instanțele de fond și de apel just și argumentat au ținut

cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală,

conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cît și

a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Urmează de menționat și faptul că, dacă cauza a fost judecată conform

prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală, critica ulterioară a probelor

administrate în faza de urmărire penală, fiind inițial acceptate de apărare și inculpați

prin înscrisuri autentice, nu are nicio justificare legală (pct. 2 din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei și probele administrate.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

4

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, este lipsită de orice suport legal.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza sentinței de

condamnare, conform jurisprudenței CtEDO (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile atacate cuprind motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-a

aplicat o pedeapsă inculpatului individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol, în raport cu motivele invocate, este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Sîrbu Vladislav

Vitalii împotriva sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 23 octombrie

2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 martie 2015,

deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 decembrie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5